„Există o taină la care este supusă Biserica în fiecare post al Paştelui, nu cumva să căpătăm liniştea necesară să înţelegem aceste chemări ale Mântuitorului. E bine să se huruie în urechile noastre toate zdrăngăniturile şi toate tablele murdare ale lumii din jur, pentru ca sunetul lor să ne asurzească şi să nu mai fim dispuşi să ne lipim de Hristos”. Cuvintele îi aparţin părintelui Constantin Necula şi le regăsim în cartea ce adună o parte din meditaţiile rostite la emisiunea „În drum spre Emaus”, de la Radio Trinitas. Afirmaţiile nu au fost făcute însă în acest an, ci, probabil, anul trecut.
Totuşi, citindu-le, nu putem să nu constatăm că au rămas la fel de actuale.
În aceste săptămâni premergătoare Patimilor lui Isus, încordarea în plan social ne ţine lipiţi cu ochii şi urechile de evenimente, distrăgându-ne întreaga concentrare de la spiritualitatea momentului. DNA continuă să ne surprindă cu anchetele, candidaturile aşteptate sau neaşteptate se ţin lanţ, negocierile politice pentru atragerea de primari în taberele adverse sunt în toi, numărătoarea caselor preşedintelui încă suscită interes, iar pasiunile sportive ne plasează în tot felul de dispute. Într-un astfel de context agitat, ajungem să fim târâţi prin labirinturile cotidiene şi uităm că timpul nostru pe pământ este limitat, iar, odată irosit, e pierdut pentru totdeauna.
Bruiajele de tot felul ne ţintuiesc spre laturile de jos ale existenţei, astfel încât ajungem incapabili să mai privim spre Cer. Ne-am obişnuit ca lumea în care trăim să fie a oamenilor singuri, obosiţi, anxioşi, prinşi într-o cursă disperată după bunuri materiale. Nu putem să fim însă mulţumiţi de noi înşine, de viaţa noastră, dacă nu îi dăm şi sufletului timpul necesar să reflecteze la cele spirituale, dacă nu ne acordăm răgazul să simţim şi să păstrăm în suflete lumina care se revarsă de sărbători.
Seneca, unul dintre cei mai mari filosofi ai Romei antice, considera că „problema nu este că timpul vieţii e scurt, ci că irosim o mare parte din acest timp”.
Urmează săptămâna Patimilor Domnului, culminând cu Răstignirea şi Învierea, iar „zdrăngănituri” şi „table murdare care să ne asurzească” vor mai fi şi în următoarea perioadă.
Acum însă e momentul să ne dăm şansa să zăbovim mai mult prin staţiile sufletului nostru, pentru a fi pregătiţi să pornim şi noi în „drumul spre Emaus”, alături de Iisus. Vă dorim un Paşte fericit şi luminat !

În statul american Kentucky, șantierul de construcții al unui parc de amuzament dedicat tematicii Arcei lui Noe a fost distrus… de o inundație. E o ironie crudă, dar al naibii de asemănătoare cu spectacolul ridicol produs pe scena politică de național liberalii mioritici.
Ioan Ghișe, fost membru PNL, cunoscut pentru tricourile antibăsesciene și atitudinea ilogică cronică, printr-o lovitură fulger, i-a smuls președenția Partidului Puterii Umaniste, Mariei Grapini. E un partid minuscul, de care, foarte probabil, nu ați auzit, însă și în acest vehicol politic ciolaniada își menține tradiția loviturilor de culise.
În marele Partid Național Liberal, cuplul comic Alina Gorghiu – Vasile Blaga a reușit să lanseze de patru ori pretendentul la Primăria Bucureștiului. Întâi de toate a fost Bușoi, un personaj cu anvergura politică a unei cratițe, ce s-a cățărat pe cadavrele arse ale victimelor de la Clubul Colectiv. A urmat suspectul de mită și corupție Ludovic Orban. Orban e prototipul cu gură mare și rezultate zero din postura de viceprimar, ministru sau parlamentar. Cu anvergura politică autentificată prin invitația la DNA al celui de-al doilea candidat al copreședinților Blaga – Gorghiu am ajuns la șocul verde legionaroid Marian Munteanu. După stupefacția generalizată a societății românești, urmată de proteste ale societății civile, ce foarte probabil ar fi dus la un boicot la urne al PNL, am ajuns la „varianta salvatoare” Predoiu.
Dacă Bușoi era șters, Cătălin Predoiu comunică cu același talent ca al unei cizme. Nu e legionaroid, nu e complet necunoscut și nici un flecar certăreț veșnic în conflict.
Pare aproape o variantă normală. Dar după patru (4) propuneri, PNL arată nu ca un partid alternativă la PSD, ci ca o adunătură de curci bete, nesigur, dezorganizat și complet nepregătit pentru guvernare. În acest an nu avem alegeri anticipate, o cerere a PNL din primăvara anului 2015, ci alegeri la termen.
Lipsa de perspectivă și de candidați e un simptom al disoluției acestui organism politic. De la succesul alegerii președintelui Iohannis, liberalii și-au dorit insistent un transfer de încredere de la Palatul Cotroceni înspre sediul din Modrogan. Astăzi însă, președintele României, cu cea de-a doua casă pierdută, cu 50.000 de euro din chirii gata să-i înapoieze voit și chiar perspectiva unei cercetări judiciare a modului în care și-a însușit casele, e posibil să asistăm la un declin al figurilor PNL. E drept că după Corneliu Coposu și PNȚCD a avut parte de un declin iremediabil, până la războiul ștampilelor. Ca orice lucru din lumea asta, toate au un început și un sfârșit. Posibila anihilare precipitată a PNL nu ar trebui să ne îngijoreze. Cu derapaje ideologice surprinzătoare, greșeli tactice și viziune politică zero, mătrășirea PNL-ului ține și de abandonarea ideilor ce susțin societatea occidentală a statului liberal.
Ironia face ca din acestă afacere tumultoasă să iasă mai respectabil PSD-ul. Domnul Dragnea poate spune, fără teamă: „Da am greșit, avem și noi corupții noștri, însă noi nu suntem tâmpiți ca ăia”. Și Dragnea, în acest caz, ar avea dreptate.

Când nu-nţelegi pe de-a întregul ce-ţi mai coace autointitulata „societate civilă” – care cântă cu vocea ta ca grăsana aia nesuferită de vrăjitoare-caracatiţă din „Mica Sirenă” – e bine să-ţi aminteşti de înţelepţii neamului tău. Iar unul tare drag inimii mele este Petre Ţuţea şi o să vedeţi imediat de ce.
A fost deajuns să apară pe scena politică un Român, creştin, patriot şi incoruptibil pe deasupra – adică un om normal – ca toţi mungiupipizii lăţiţi peste noi, românii, ca mătasea broaştei să intre în şoc anafilactic. Îi recunoşteai de la o poştă după asemănarea cu stăpânul – tatăl minciunii – la încrâncenare şi neruşinare, după călcătură, după lătrătură şi după stereotipiile verbale cu care încercau să „te facă” direct sau apelând la ceea ce teoria presei numeşte în branşă „idioţii utili”. Uneori a ieşit chiar haloimăs, că ăştia, idioţii utili, sunt doar bieţi voluntari, nu şcoliţi mercenari. Deunăzi văzui un astfel de specimen habarnist, care confunda Creştinismul cu legionarismul într-un interviu pe care se scremea să-l ia lui Marian Munteanu. În cacofonia generată de microbii civili care se cred vocea cetăţii şi bagă în boală societatea românească la cea mai mică intenţie de normalitate, mi-am adus aminte de o vorbă care spune că eşti inteligent dacă nu crezi decât jumătate din ce auzi, dar eşti înţelept doar dacă ştii care jumătate s-o crezi. Şi cum încă n-am ajuns la înţelepciune, am apelat la înţelepciunea lui Petre Ţuţea.
În primul rând te linişteşte: „Mare noroc că există oameni care sunt idioţi! Funcţia idiotului e pozitivă, pentru că fără el n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea. Păi cum am cunoaşte noi un om pe care-l numim desăvârşit, dacă n-ar fi prezenţi ăştia, idioţii?”
În al doilea rând te lămureşte: „Există o putere antinaturală … din a cărei doctrină face parte şi anularea socială a duşmanilor.”
Apoi te plasează pe o traiectorie corectă: „Se spune că intelectul e dat omului să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci ca să primească adevărul.”
Iar, în cele din urmă, îţi oferă soluţia: „Vlad Ţepeş are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele!
Are meritul că l-a şi bătut. Şi are, mai ales, meritul că a coborât morala absolută – prin ţepele puse în fund – la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap şi-ţi era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voievod absolut, Vlad Ţepeş. Păi fără ăsta, istoria românilor e o pajişte cu miei.”
Interesantă actualitatea românească văzută prin lupa lui Ţuţea, cel care a spus despre sine că de profesie e român, nu-i aşa?