Acasă Blog Pagina 5724

GALERIE FOTO – Autoturism distrus într-un accident rutier în Mediaș

0

Accident grav marți seara în municipiul Mediaș. O șoferiță de 22 de ani a trecut prin momente de groază după ce s-a lovit de o altă mașină. Tânăra conducătoare auto a coborât de pe strada Șipoțele și a pătruns pe strada Avram Iancu fără să se asigure, intrând în coliziune cu o altă mașină care circula regulamentar. Impactul a fost extrem de violent, la locul accidentul rutier fiind prezent și un echipaj de Descarcerare din cadrul Detașamentuli de Pompieri Mediaș. Tânăra accidentată a fost transportată la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliția Rutieră Mediaș a dschis un dosar de cercetare în acest caz.

Alex Stupar, învingător la echipe în concursul de tenis „Cupa Pamira”

0

Alex Stupar Pamira 2016Alexandru Stupar s-a descurcat excelent şi în luna martie a acestui an, la terenurile Pamira. Tenismenul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Sibiu a câştigat proba pe echipe a competiţiei la sub 14 ani. Împreună cu ieşeanul Răzvan Aghion, cei doi au „măturat” cu toată opoziţia şi au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Întrecerea a început în data de 19 şi se va încheia mâine. Concursul este dedicat formaţiilor de U10, U12 şi U14. Alex Stupar este antrenat de Adrian Belei şi prof. Ilie Giurgiu, iar din această iarnă se pregăteşte şi cu Mircea Socaciu de la Tenis Pro Lincă Alba Iulia. „Este un rezultat mare pentru Alex pentru că în finală a câştigat la simplu împotriva numărului 13 la U14, Cătălin Postea din Vâlcea. Sportiv împotriva căruia a pierdut două meciuri în 2015. Acum a câştigat Alex cu 6-2, 6-4, cu un joc foarte solid”, a declarat tatăl jucătorului.

Surorile Trifu, succes „uriaş” în Bulgaria

0

Lea Trifu&Leona TrifuSurorile Trifu, Lea şi Leona au repurtat un succes major în ţara vecină. Cele două sportive au cucerit două medalii la concursul desfăşurat în localitatea Bansko din Bulgaria. Leona Trifu a terminat pe primul loc la copii sub 14 ani, iar sora sa mai mare, Lea a fost a doua la cadeţi sub 16 ani. Ambele au participat în proba de slalom uriaş, iar mâine va avea loc competiţia de la slalom. Lea şi Leona sunt eleve la Colegiul Naţional Octavian Goga din Sibiu. Ele reprezintă CS Crazy Bike Sibiu şi sunt antrenate de Anda Curuţa, în colaborare cu Florin Cristea de la Dinamo Braşov.

Conferința Națională ELSA, la Sibiu

În perioada 24-26 martie, ELSA Sibiu organizează cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale privind crima organizata „Traficul de armament”.
Echipa organizatorică este formată din 10 studenți, membri ELSA Sibiu, care împărtășesc o viziune comună: „ O lume dreaptă în care există respect pentru demnitate umană și diversitate culturală”.
Evenimentul îi va avea printre invitați pe Alin Leș, psiholog prim-expert criminolog; Mihai Copăceanu, specialist în adicții; Cristi Ciupercă,  jurnalist specializat în domeniul justiției, Lect.Univ.dr Gabriel Șerban din cadrul departamentului de Relații Interaționale, Științe Politice și Studii de Securtitate.
Pe parcursul celor trei zile, participanții vor putea afla mai multe despre fenomenul traficului de armament atât pe plan național, cât și internațional, care ia amploare de la an la an.
Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 24 martie 2016, ora 17:00, la Aula „Avram Iancu” din incinta facultății de litere a Universității „Lucian Blaga” Sibiu.
Intrarea este libera.
ELSA Sibiu este o asociație nonprofit, apolitică, independentă și bazată pe voluntariatul studenților la drept și tinerilor juriști. A luat naștere în anul 1996, fiind un grup local activ și complex din cadrul celei mai mari organizații internaționale a studenților la drept.
ELSA contribuie la dezvoltarea profesională și culturală a studenților și a tinerilor juriști, având ca scop formarea unor viitori profesioniști, promovarea oportunităților oferite studenților la Drept și tinerilor juriști de a dobândi cunoștinte noi despre alte culturi și sisteme legale, în spiritul dialogului critic și al cooperării științifice.

91 de proiecte culturale și 35 sportive, eligibile pentru finanțare din bugetul local

Comisiile de evaluare a propunerilor de proiecte depuse pentru cofinanțarea prin Agenda Culturală și Agenda Sportivă au încheiat analiza documentelor depuse de organizatori.
Pe site-ul instituției, la secțiunea Anunțuri publice, au fost publicate listelele preliminare cu proiectele eligibile selectate. Astfel, pentru Agenda Culturală, ce are alocată o sumă totală de 6,6 milioane de lei, au fost selectate 91 de proiecte, din cele 120 depuse, ce au întrunit un punctaj de minimum 60 de puncte.
Cât privește Agenda Sportivă, 35 de proiecte declarate eligibile, din cele 48 depuse, își vor împărți suma de 3,4 milioane de lei, pusă la bătaie de Primărie pentru susținerea acțiunilor sportive din municipiul Sibiu.
Eventualele contestații pot fi formulate în termen de ​trei zile ​ lucrătoare și depuse la Registratura Primăriei Sibiu.​Listele finale, precum și sumele alocate pentru fiecare proiect, vor fi  supuse aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința de Consiliu Local din data de 31 martie.
Proiectele selectate pe Agenda Culturala si pe Agenda Sportiva
cultura (1)
cultura (2)
cultura (3)
cultura (4)
cultura (5)
sport (1)
sport (2)
sport (3)

Ana Târşia, Lea Trifu şi Leona Trifu, campioanele naţionale ale Sibiului la Ski Alpin

0

3 CAMPIOANE NATIONALEÎn ciuda unei pârtii şi a unor minime condiţii în care să se poate face ski de performanţă în judeţul nostru, Sibiul se poate lăuda cu trei campioane naţionale la ski alpin. Este vorba despre trei fete : Ana Târşia, Lea Trifu şi Leona Trifu. Sportivele noastre au revenit de la competiţia numărul I din ţara noastră cu opt medalii : cinci de aur şi trei de argint. Evenimentul a avut loc în perioada 15-17 martie, pe Transalpina.
„A fost un sezon minunat!”

La primul Campionat Naţional din carieră, Ana Târşia a obţinut două medalii de aur, în proba de slalom şi super combinată, şi una de argint, la slalom uriaş. Ea şi-a completat sezonul grozav în această disciplină, după alte cinci locuri I şi un loc II la concursurile din ţară (Şuior şi Cavnic). Întreceri în care a evoluat foarte bine. Ana Târşia este elevă la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr. Ea este legitimată la CSŞ Şoimii Sibiu. Ana este antrenată de către Florin Cristea (CSS Dinamo Braşov), Bianca Stan şi Mircea Bologa. Mă gândeam că voi câştiga totul, voi merge bine şi toată lumea va fi mândră de mine. La naţionale, în prima zi am avut emoţii şi de aceea am ieşit pe doi. Dar, apoi, mi-at dat seama că nu are rost să am emoţii, m-am liniştit şi am câştigat. Sezonul a fost unul obositor dpdv al pârtiei, al traseelor şi cu şcoala, dar a fost foarte frumos dpdv al vremii, al concursurilor şi al rezultatelor. A fost minunat pentru că am trăit nişte emoţii greu de descris. Aş vrea să folosesc acest prilej pentru a le mulţumi foarte mult părinţilor mei, antrenorilor mei şi domnului director al CSŞ Şoimii Sibiu, Florin Troancă pentru sprijinul acordat. De asemenea, vreau să mulţumesc în mod deosebit şi sponsorilor mei pentru susţinere : Gama Construct SRL, Imobiliare Royal SRL, Petrotyl Oil SRL, A&D Sibcom SRL, Novum Software Development SRL, Zaral SRL, Sib-Terra SRL şi Zacaria Group”, a declarat dubla campioană naţională la ski alpin.


„Indiferent de condiţiile pe care le-am avut, eu şi Leona am reuşit să fim cele mai bune din ţară!”


Leona Trifu a urcat şi ea de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, la slalom uriaş şi super combinată. Sora ei mai mare, Lea Trifu s-a comportat şi ea foarte bine. Ea a cucerit un aur (slalom uriaş) şi două medalii de argint (slalom şi super combinată). Ana Tarşia şi Leona Trifu au concurat la copii sub 14 ani, iar Lea Trifu la cadeţi (U16). Lea şi Leona sunt antrenate de Anda Curuţa şi Florin Cristea (CSS Dinamo Braşov). „Pentru mine, anul acesta a fost cel mai bun de până acum. La Campionatul Naţional, am reuşit să mă clasez pe cele mai înalte trepte ale podiumului. Mă bucur foarte mult că pe lângă rezultatele obţinute în ţară, am reuşit să urc pe podium şi în străinătate, ceea ce pentru mine înseamnă enorm. Având în vedere faptul că anul acesta condiţiile au fost mult mai rele, adică nu am avut zăpadă destulă, noi am încercat să ne antrenăm cât mai mult, pe unde am putut. Se pare că, indiferent de condiţiile pe care le-am avut, eu şi Leona am reuşit să fim cele mai bune din ţară”, a declarat Lea Trifu.

Educație cu undițe magnetice, pe marginea căminelor de canalizare !

Ziua Mondială a Apei a fost marcată într-un mod inedit în școlile sibiene: copiii au ”pescuit” în rețelele de canalizare. Acțiunea se înscrie în Programul educațional ”Prietenii apei”, derulat de ”Apă Canal” SA Sibiu și ”Wilo România” și are ca scop instituirea unui comportament adecvat în raport cu utilizarea rețelelor de canalizare.
”Pescuitul” în rețeaua de canalizare este o premieră în rândul activităților educaționale derulate de companiile de apă – canal din România și vine după alte două realizări inedite: Jocul interactiv ”Salvează picătura !” și puzzle-ul ”Drumul apei”, lansate anii trecuți în cadrul Programului ”Prietenii apei”.
Primele unități de învățământ care au primit vizita reprezentanților ”Apă Canal” au fost Școlile Gimnaziale nr. 6 și 12 din Sibiu. Elevii acestora au putut observa modul în care diferite obiecte ajung în rețeaua de canalizare, creând veritabile ”dopuri”.
Cele mai des întâlnite blocaje sunt formare din: scutece, șervețele umede, obiecte de lenjerie intimă, jucării, dopuri, bețigașe igienice, discuri demachiante, bureți de vase, lavete, odorizate de toaletă etc. Toate aceste produse au fost ”dotate” cu o componentă metalică astfel încât elevii au putut să le extragă din conducte și cămine de canalizare cu ajutorul unor undițe magnetice.
Odată prinse, obiectele au fost puse de cei mici în coșuri de gunoi, eforturul fiindu-le răsplătit cu premii – surpriză.
”Canalizarea nu este ghenă de gunoi !” este mesajul pe care ”Apă Canal” SA Sibiu dorește să-l retransmită tuturor celor aproximativ 280.000 de benericiari ai serviciului de alimentare cu apă și canalizare din aria sa de operare.
Anual, aproximativ 100.000 de Euro sunt cheltuiți pentru a înlătura efectele utilizării necorespunzătoare a rețelei de canalizare. Blocajele duc la indundarea locuințelor sau străzilor, uzura prematură sau chiar arderea pompelor de apă uzată, îngreunarea proceselor tehnologice din Stația de epurare, creșterea numărului de intervenții asupra rețelei de transport, aspecte ce presupun cheltuieli suplimentare din partea operatorului dar și disconfort pentru abonați.
Acțiunea va continua în școlile sibiene și cadrul Săptămânii ”Scoala altfel”, astfel încât tot mai mulți copii să devină conșienți de faptul că de buna funcționare a rețelei de canalizare răspund inclusiv beneficiarii ei !

Terenul unde se află stadionul Gaz Metan, scos la licitație de Primăria Mediaș

0

Primăria Mediaș va scoate la licitație publică terenurile unde se află stadionul Gaz Metan. Până în prezent, municipalitatea medieșeană a acordat societății Transgaz dreptul de folosire gratuită a terenului aferent stadionului Gaz Metan Mediaș, însă în urma unui control, reprezentanții Curții de Conturi au pus în vedere reprezentanților Primăriei Mediaș că nu pot acorda gratuit aceste terenuri. În consecință, la ședința de luni după amiază a Consiliului Local Mediaș, consilierii locali au aprobat hotărârea privind închirierea prin licitație publică a terenurilor unde se află stadionul Gaz Metan și spațiile de antrenament ale echipei de fotbal. „Terenul acela trebuie valorificat. Valorificat prin vânzare, prin concesiune sau prin închiriere. Am avut o serie întreagă de discuții cu cei de la Transgaz și până la urmă dânșii au optat pentru soluția de închiriere a acelui teren, în baza unui raport de evaluare care s-a făcut. Pe lângă faptul că se aduc niște bani la bugetul local, eu zic că este și aspectul următor: dacă noi nu dăm o asemenea hotărâre (de închiriere a stadionului) și rămâne terenul acesta în litigiu, noi ca municipalitate suntem ultimii care semnăm pentru licențierea terenului de fotbal. Licențierea înseamnă să aibă dretul echipa să joace. Dacă suntem în litigiu nu o să putem semna și o să vină suporterii si o să ne arunce dincolo de pârâul Buzdului”, a spus primarul Mediașului, Teodor Neamțu, în timpul ședinței Consiliului Local Mediaș.

Primul medieșean amendat la Legea Antifumat

0

Polițiștii locali din municpiul Mediaș au aplicat prima amendă la legea fumat. Luni după amiaza, un bărbat care fuma în Parcul Copiilor din oraș a fost luat la întrebări de lucrătorii Poliției Locale și sancționat cu o amendă în valoare de 100 de lei pentru fumat în locuri interzise. Polițiștii locali din Mediaș au acordat la sfârșitul săptămânii trecute primele avertismente persoanelor care nu au respectat prevederile legii antifumat. În chiar prima zi de la intrarea în vigoare a legii, agenții Poliției Locale Mediaș au avertizat mai multe persoane care fumau în locuri nepermise. Astfel, persoanele care fumau în anumite locuri de joacă pentru copii au fost nevoite să părăsească zonele respective pentru a nu fi amendate. De asemenea, o persoană care fuma într-o hală din cadrul Pieței Agroalimentare a orașului a fost atenționată, la fel cum au fost avertizați câțiva taximetriști care fumau în mașini.

Femeie de 44 de ani, violată de doi indivizi

0

O femeie de 44 de ani din Biertan a reclamat la postul de Poliție din localitate că ar fi fost violată de doi indivizi.
Violul s-ar fi petrecut, potrivit femeii, în noaptea de vineri spre sâmbătă. În jurul orei 3, doi bărbați au intrat peste femeie și au obligat-o să întrețină relații sexuale.
Cum a scăpat din mâinile agresorilor, victima a cerut ajutorul Poliției.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au început cercetările. Ancheta merge însă destul de greu pentru că femeia nu a putut oferi niciun fel de indicii desre cei doi agresori sexuali, ea declarându-le polițiștilor că nu îi cunoaște.
Cercetările sunt continuate în acest caz de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.

Conferință Constantin Necula și Marș pentru Viață, la Mediaș

0

Cunoscutul preot Constantin Necula va susține o conferință în municipiul Mediaș. Se va întâmpla sâmbptp după amiaza la Sala Traube din oraș, când preotul Necula le va vorbi tinerilor din municipiu. Anterior, la ora 16, la Mediaș este programat Marșul pentru Viață, un eveniment dedicat tinerilor între 15 și 35 de ani. După un scurt moment de rugăciune la Catedrala Ortodoxă din oraș, toți cei prezenți vor pleca în Marșul pentru Viață pe traseul Piața Andrei Șaguna-strada Nicolae Iorga-Piața Regele Ferdinand I. După marș, la Sala Traube va avea loc Conferința „Iisus Hristos, Viața Noastră!” , susținută de preotul Constantin Necula. „Ne vom întâlni la ora 16, va fi un moment de rugăciune și de mulțumire adusă lui Dumnezeu și totodată o rugăciune de cerere ca în continuare Hristos să își întindă mâna protectoare asupra noastră. După marș ne vom deplasa la Sala Traube unva va fi conferința. Ne dorim să avem zile binecuvântate, ne dorim ca această ofertă pe care o face Biserica, copiilor, elevilor și tinerilor să fie o ofertă care să fie acceptată, iar acest marș pentru viață să ne dea tuturor de gândit că, cel care s-a autodefinit calea, adevărul și viața este Hristos. Noi ne pregătim și îi pregătim pe tineri pentru o viață cu Hristos și pentru Hristos”, a spus protopopul Mediașului, preotul Ovidiu Găban.

4 directori Romgaz Mediaș, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

0

4 directori din cadrul sucursalei Târgu Mureș a Romgaz Mediaș au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Este vorba despre Pantelimon Avram, directorul Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz la data săvârșirii faptei, Ioan Ștefan, directorul tehnic al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz la data săvârșirii faptei, Emil Valentin Mincan-șeful Secției de Producție din cadrul SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureș și Ioan Tiberiu Olaru-la data faptei, șeful Serviciului Proiectare al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz. Procurorii au început cercetările și au dispus trimiterea în judecată a celor 4 cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. „În primăvara anului 2014, inculpatul Avram Pantelimon împreună cu inculpații Mincan Emil Valentin, Ștefan Ioan și Olaru Ioan Tiberiu, invocând existența unor presupuse defecte și emanații de gaze, au hotărât, în mod nejustificat, ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte și Primăria Târgu Mureș, să fie realizată din bugetul propriu al societății naționale Romgaz. Devierea conductelor era realizată în condițiile construirii unui cartier de locuințe pe raza orașului. Acest lucru a fost posibil prin încălcarea, de către cei patru inculpați, a normelor legale privind disciplina financiară și în construcții, a legislației specifice din domeniul gazelor naturale și mai mult, fără să existe o justificare tehnico-economică. Prin înregistrarea acestor cheltuieli nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureș s-a produs un prejudiciu în bugetul acestei societăți în sumă de 160.649,06 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea Asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă. În cauză, s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.