Acasă Blog Pagina 577

Oamenii ar putea munci 12 ore într-o zi. O țară pregătește schimbări mari pe piața forței de muncă

Guvernul german analizează o reformă amplă a legislației privind timpul de lucru, iar ziua de muncă ar putea să depășească 12 ore.

Dacă în prezent angajații pot lucra cel mult 8 ore pe zi (cu unele excepții), noua regulă ar muta accentul de pe ziua de lucru pe întreaga săptămână.

Propunerea vizează un plafon de maximum 48 de ore pe săptămână, ceea ce ar permite ca unele zile să depășească chiar și 12 ore de muncă, potrivit unui raport al Institutului Hugo Sinzheimer (HSI).

Noua lege ar introduce un mecanism de compensare. Angajații care lucrează mai mult într-o zi ar urma să beneficieze de program redus în alte zile.

Astfel, cine ar munci intens de luni până miercuri ar putea să aibă o joi sau o vineri mult mai scurtă, câștigând timp pentru familie, odihnă sau activități personale.

Executivul de la Berlin susține că flexibilitatea va sprijini părinții, persoanele care îngrijesc membri ai familiei și angajații în vârstă.

Totodată, măsura ar ajuta la atenuarea crizei de forță de muncă și ar putea deveni un motor economic, permițând firmelor să facă față mai bine vârfurilor de activitate.

Domenii precum transporturi, servicii de îngrijire sau restaurante ar putea profita direct de acest model, informează Antena 3 CNN.

Noua organizare a muncii ar oferi angajatorilor mai multă libertate în planificarea resurselor. De exemplu, o companie ar putea programa ture de 12 ore în prima parte a săptămânii, urmând ca zilele rămase să fie mai lejere.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Ministrul Apărării anunță schimbări în legislația privind înrolarea în armată

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat, în cursul zilei de vineri, modificări în legislaţia privind înrolarea în armată.

Astfel, se va introduce o formă de voluntariat „militar voluntar în termen”, care va avea „o sesiune de pregătire de 4 luni”, a declarat Ionuţ Moşteanu la ceremonia împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est NATO pe teritoriul ţării noastre.

“Este un cadru legal care va permite reîmprospătarea rezervei Armatei române, instaurează sau introduce termenul de militari voluntar în termen.

Tineri între 18 și 35 de ani vor putea veni în armată, voluntar. Se vor antrena patru luni de zile, timp în care vor fi plătiți, și apoi vor intra în rezerva Armatei române, gata pregătiți.

Apoi, în fiecare an, vor avea contacte cu armata pentru a se perfecționa” a spus ministrul Moşteanu.

Dintre cei care vor veni voluntari, o parte vor dori să rămână ca militari profesionişti, o parte vom dori noi să rămână, a mai spus ministrul.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

RAPORTOR LOCAL. Când digitalizezi piața muncii doar de dragul de a ascunde economia subterană

Guvernul a aprobat, joi, prorogarea termenului de trecere de la sistemul Revisal la platforma REGES-ONLINE până la data de 31 decembrie 2025, de la 30 septembrie anterior, pentru a evita un blocaj operațional, în condițiile în care doar 23% dintre firme au reușit să finalizeze tranziția, a anunțat ministrul Muncii, Petre-Florin Manole.

Adică doar aproape un sfert dintre societățile comerciale vizate au avut succes în această „mare modernizare IT” de pe piața muncii anunțat de Guvern. În sfârșit, guvernanților le-a venit mintea la cap în ultima ședință de Guvern și au amânat termenul pentru modernizarea platformei REGES-ONLINE.

Era evident de luni bune că această trecere de la Revisal la noua platformă este imposibil de realizat în câteva săptămâni, după ce luni întregi Guvernul, în general, și Ministerul Muncii, în special, au făcut tot ceea ce au putut ca să nu perfecționeze noul sistem și să îngreuneze cât mai mult procesul de tranziție: fie din delăsare, nepricepere și neprofesionalism, fie din cauza birocrației excesive sau a digitalizării care mai mult încurcă funcționarii publici decât îi ajută. Și bineînțeles că cel mai mult are de suferit mediul privat, în special întreprinderile mici și mijlocii.

Marile întreprinderi se pot adapta noii treceri, deoarece au personal specializat, însă firmele mici nu au angajați specializați pe această speță și atunci contabilii și IT-iștii care le conferă suport au parte de muncă suprasolicitată și încordată, chiar dacă pentru serviciile prestate pot primi sume importante.

De altfel, sunt siguri că samsarii vechiului Revisal au încercat să tragă orice leu de pe spatele patronilor de firme mici. Deja ne-am obișnuiți, după mai bine de 25 de ani, ca statul că pune bețe în roate clasei de mijloc a societății, cu tot felul de taxe și impozite menite să crească veniturile la bugetul de stat, tocmai pentru a le asigura în continuare un confort funcționarilor din ministere. Mai precis, celor care prin misiunea activității lor ar trebui să facă mai accesibilă și mai ușoară relația IMM-urilor cu statul.

Înțelegem că munca „la negru”, munca „la gri” și fentarea legii sunt încă metode extrem de uzitate în societatea românească, implicit și în comunitatea sibiană, de către patronii de IMM-uri sau alte SRL-uri, dar statul nu face nimic pentru a ameliora această situație. De 25 de ani, digitalizarea pe piața muncii dă rateuri după rateuri și nici până acum statul, în speță Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor Publice, nu reușesc să prevină aceste fenomene.

Este incredibil cum statul nu poate controla sectorul de IMM-uri, dar în schimb corupția la nivel înalt și politica față de marile concerne sau mulținaționale este extrem de permisivă. Mai mult, acești mari investitori care vin în România s-au adaptat perfect spațiului virtual românesc din piața muncii și continuă să fenteze politicile fiscale ale statului român. În loc să vâneze marile companii care scot banii din țară, mută bani dintr-o firmă-fantomă sau off-shore în alta, ori transferă legal profită în afara țării, guvernanții iau tot felul de decizii în urmă cărora colectarea veniturilor la bugetul de stat este în permanență deficitară.

Și bineînțeles, pe cine să controlezi mai des dacă nu pe oamenii de afaceri autohtoni, care numai ei știu cum fac să țină afacerea pe linia de plutire și să plătească salariile angajaților. Pe aceștia din urmă îi pui să completeze și să bifeze tot felul de formulare electronice, le faci tot felul de recalculări, doar-doar îi prinzi că nu și-au plătit dările către stat.

În plus, ponderea acestora în economia națională este de multe ori nesemnificativă în raport cu marii actori financiari. În schimb, în marea economie națională este vorba despre corupție avansată, iar toată digitalizarea fiscală și administrativă promovată de Guvern nu produce efecte benefice deloc pentru muncitorul de rând. ANAF și celelalte instituții de control de forță din sistem calcă mai des pe la micii comercianți decât să prevină infracțiunile din economia subterană.

Probabil pentru administrația centrală este o miză importantă, în condițiile în care marile afaceri din România se fac cu statul, în parteneriat cu acesta sau profitând de lacunele legislative care ar trebui înlăturate tocmai de legiuitor, în speță Guvernul.

De altfel, pe acest principiu mari agenți economici dintre-un județ au trecut direct în controlul administrației financiare centrale, tocmai pentru a le urmări mai bine traseul banilor către bugetul de stat. În final, de ce trebuie mereu să avem parte de soluții noi și de la zero din partea Guvernului, în loc să perfecționăm sistemele electronice și IT care dau roade pe piața muncii?       

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Biciclist transportat de urgență la spital după un accident în Sibiu

Un biciclist a fost rănit, vineri seara, într-un accident rutier produs în intersecția sens giratoriu Calea Cisnădiei cu Gheorghe Dima, din Sibiu.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Cisnădiei, având direcția de deplasare spre Cisnădie, o sibiancă în vârstă de 45 de ani nu ar fi acordat prioritate unui bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în județul Iași, care se deplasa pe bicicletă, în interiorul sensului giratoriu, cu intenția de a intra pe strada Gheorghe Dima.

În urma accidentului, biciclistul a suferit vătămări corporale fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Un echipaj SMURD cu medic a intervenit la acest eveniment.

Echipajul i-a acordat asistență medicală biciclistului, care a suferit multiple contuzii. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu, conștient.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ecomTEAM 2025. Două zile de inspirație și viitor în e-commerce

Sub Tâmpa, la Brașov, inima e-commerce-ului românesc a bătut la unison, pe parcursul a 2 zile, 18-19 septembrie unde a fost pusă în scenă a 15-a ediție a ecomTEAM. Noi am fost doar o zi dar a fost super interesant. Supranumit de organizatori „team building-ul e-commerce-ului din România”, evenimentul a devenit, în ultimul deceniu și jumătate, un reper în peisajul digital regional. Nu este doar un loc unde se împărtășesc idei, ci o adevărată platformă de conectare, de la sesiuni inspiraționale și până la networking informal, culminând cu deja celebra ecomParty.

Anul acesta, peste 50 de specialiști au urcat pe scenă, aducând în fața publicului viziuni și strategii concrete. O atracție principală este Maratonul de Interviuri E-commerce, care ajunge la a treia ediție. Organizatorii au pregătit un format nou, axat pe studii de caz și dezbateri, alături de sesiunile one-on-one cu reprezentanții magazinelor online, oferind o privire detaliată asupra provocărilor și planurilor lor de viitor.

De la soluții de logistică pentru expansiune internațională la strategii de marketing digital menite să crească vânzările, agenda ecomTEAM acoperă teme vitale pentru orice business online. Evenimentul a fost un punct de întâlnire esențial atât pentru veteranii industriei, cât și pentru antreprenorii aflați la început de drum, oferindu-le ocazia unică de a se conecta cu experți din țară și din străinătate și de a se familiariza cu cele mai noi tendințe din domeniu.

Inovație și Flexibilitate la ecomTEAM 2025

Singura companie de la Sibiu, prezentă la acest eveniment a fost GLS, care a avut un stand creat în jurul unui Locker, dulapul acela metalic, ca un seif cu multe ușițe, unde se lasă pachetele; știm de ce, ca să nu mai fim la dispoziția curierilor și să ridicăm noi coletele când putem

Marius Gancea, Manager de Vânzări GLS România: „Ne poziționăm ca un jucător care oferă calitate. Punem accent pe calitate în oferirea serviciilor noastre, transparență și inovație.”

GLS – echipa de la ecomTEAM

Prezența GLS la ecomTEAM 2025 a subliniat importanța inovației în sectorul de curierat. Prin expunerea unui locker cu patru coloane, compania a arătat cum soluțiile de pickup devin tot mai accesibile și adaptate nevoilor clienților.

Diferențiatorul principal al serviciului GLS este flexibilitatea de a ridica coletele 24/7, timp de șapte zile calendaristice. Această abordare răspunde direct cerinței tot mai mari a consumatorilor pentru control total asupra livrărilor. La fel ca la fiecare ediție, evenimentul a demonstrat că viitorul e-commerce-ului se bazează pe servicii care simplifică experiența utilizatorului și se adaptează stilului de viață dinamic,

ne spune Diana Pană, Marketing Director GLS
Video interviuri 100%

Inteligență Artificială, securitate digitală

Participanții au explorat subiecte cheie, de la rolul inteligenței artificiale (AI) în marketing și loializarea clienților, până la soluții de logistică scalabilă, securitate digitală și extindere internațională.

Speakeri de top, antreprenori și specialiști au conturat o viziune unitară despre cum să construiești un business de succes în e-commerce, punând accentul pe conceptul de „eCommerce în echipă”. Evenimentul a oferit o platformă valoroasă pentru networking și schimb de experiență, consolidând comunitatea de e-commerce din regiune.

Câteva idei desprinse:

Vlad Vîță, Policy Advisor Ecommerce Europe a punctat: „comercianții din țări din Asia au un avantaj competitiv imens – pot vinde produse cu 40% mai ieftine, având alt nivel al costurilor de producție.”

Cosmin Neculiță, Inspector Șef Serviciu Antifraudă Direcția Comerț Electronic DGAF ANAF, a povestit despre cum la ANAF „strângem date fiscale la nivel național și european și intenționăm să folosim în mod complet datele pentru a determina comportamente fiscale. Totodată, avem casete de email dedicate pentru a primi email-urile de notificări și avem 500 de mesaje necitite noi, pe zi.”

Laura Țeposu, CEO Libris a menționat că ”Ungaria, cu o populație mult mai mică, are o piață de carte mult mai mare. Considerăm, totuși, că există o perspectivă de creștere în România. În situația prezentă, recesiune, ne ajută că suntem un brand. Oamenii ne percep ca adăugând valoare. Vin la noi știind că vor obține un serviciu și preț bun.”

Ioan Dumitru, Co-Founder VagAuto a subliniat că „până la sfârșitul anului, ne așteptăm ca economia în cel mai rău caz va stagna, dar nu va exista o scădere, ceea ce este o veste bună pentru magazinele online.”

ULTIMA ORĂ/FOTO: Accident violent între două TIR-uri pe A1

Două TIR-uri au fost implicate, vineri seara, într-un accident produs pe A1, la kilometrul 251, pe sensul Sibiu – Sebeș.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul ca pe fondul altor preocupări la volan, șoferul unui ansamblu TIR, un bărbat în vârstă de 56 de ani, domiciliat în județul Hunedoara, a intrat în coliziune cu un alt ansablu TIR, care se afla oprit în coloană, din cauza efectuării unor lucrări la partea carosabilă, la volanul căruia se afla un bărbat de 57 de ani, din municipiul București.

În urma coliziunii, conducătorul ansamblului TIR din Hunedoara a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați pentru consumul de alcool, rezultatele fiind negative”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Isabela Brad.

Un echipaj SMURD cu medic și o autospecială de stingere au intervenit de urgență pe A1 km 251 sensul de mers Sibiu-Sebeș la un accident rutier în care au fost implicate două TIR-uri.

La fața locului echipajul SMURD a acordat asistență medicală unui bărbat în vârstă de 56 de ani care a suferit un traumatism la picior. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu, conștient”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: 18 elevi din Mediaș cu rezultate foarte bune la Bacalaureat și Evaluarea Națională au fost premiați

18 elevi din Mediaș care au obținut rezultate excelente la Bacalaureat și Evaluarea Națională au fost premiați.

În Sala Mare a Primăriei Municipiului Mediaș, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor din unitățile de învățământ medieșene care au obținut rezultate deosebite la examenele naționale de la finalul anului școlar 2024–2025.

Evenimentul a avut loc în prezența primarului Gheorghe Roman, directorilor de la unitățile de învățământ, reprezentanților din cadrul Primăriei și a părinților.

În total, 18 elevi au fost recompensați pentru performanțele lor, obținând medii de peste 9,50 la examenul de Evaluare Națională sau la examenul de Bacalaureat. Dintre aceștia, 13 au fost elevi de liceu, iar 5 elevi provin din învățământul gimnazial.

Primăria Municipiului Mediaș felicită acești tineri pentru efortul, perseverența și seriozitatea de care au dat dovadă, precum și cadrele didactice și familiile care i-au sprijinit pe parcursul anilor de studiu.

Acest eveniment reflectă angajamentul administrației locale de a susține performanța în educație și de a încuraja excelența în rândul tinerilor din comunitate.

„Am premiat astăzi la sediul Primăriei Municipiului Mediaș elevii care au obținut rezultate foarte bune la Evaluarea Națională și la Bacalaureat.

Nu am făcut altceva decât să le mulțumesc pentru tot efortul, să le mulțumesc elevilor și cadrelor didactice.

Promisiunea mea este aceea că voi susține mereu performanța”, a declarat primarul Gheorghe Roman.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: 50 de insule ecologice în Mediaș. Municipalitatea a început distribuirea cartelelor

În urma finalizării proiectului ,,Construire de insule ecologice digitalizate în Municipiul Mediaș”, finanțat prin PNRR, componenta 3 – Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.B – Construirea de insule ecologice digitalizate, în municipiul Mediaș au fost amplasate un număr de 50 insule ecologice digitalizate destinate colectării separate a deșeurilor.

Astfel, se vor distribui cartelele pentru utilizarea acestor insule către cetățeni, prin intermediul operatorului de salubritate Eco-Sal. Joi, 18 septembrie, a avut loc o întâlnire cu locuitorii de pe strada Turda, la care a participat și primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Vor fi organizate astfel de întâlniri cu cetățenii în apropierea punctelor de colectare la care sunt arondate blocurile din zona respectivă.

La fiecare scară de bloc, va fi afișată o informare cu privire la data, ora și locația întâlnirii, precum și la documentele necesare pe care cetățenii trebuie să le prezinte, pentru a intra în posesia cartelei de acces.

O insulă ecologică este formată dintr-un ansamblu de 5 module pentru colectarea deșeurilor menajere/reziduale, biodegradabile, de hârtie/carton, din plastic/metal și a celor din sticlă.

Accesul la acestea se va face cu o cartele, care vor fi distribuite pentru fiecare gospodărie de bloc, sau cu codul QR dintr-o aplicație dedicată, care se va instala pe telefonul mobil.

La fiecare punct de colectare vor fi arondate anumite blocuri. Numai cetățenii arondați la respectivele punct de colectare vor putea depozita deșeuri.

Până când aceste insule vor deveni utilizabile, deșeurile se vor depozita ca și până acum, în containerele existente. Ulterior, acestea din urmă vor fi retrase de la punctele de colectare prevăzute cu insule ecologice digitalizate.

Pentru colectarea deșeurilor provenite din construcții, demolări, renovări etc. medieșenii pot solicita închirierea unui container special. Pentru mai multe detalii, completarea formularului de închiriere și lista de tarife percepute, vă invităm să accesați site-ul Eco-Sal (https://eco-sal.ro/comanda-container/)

„Am promis în campania electorală de anul trecut că vom accesa fonduri europene pentru a amplasa în diverse zone ale orașului insule ecologice.

Acest proces se petrece în această perioadă. Colegii mei de la Eco-Sal vor distribui acolo unde am amplasat aceste insule cartele și îi îndemn pe toți medieșenii să păstreze aceste locuri așa cum sunt acum și să nu ezite să sune la Poliția Locală când observă că sunt persoane care doresc să degradeze aceste puncte de colectare a deșeurilor”, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Măști de față pentru o piele strălucitoare – care tip este cel potrivit nevoilor tale?

Articol sponsorizat

Un ten luminos și sănătos începe cu o rutină de îngrijire corectă, iar măștile de față pot fi un adevărat „boost” de frumusețe. Fie că ai nevoie de hidratare, purificare sau revitalizare, există o mască potrivită pentru fiecare tip de piele și pentru fiecare moment. Secretul este să știi ce cauți și să alegi formula care răspunde exact nevoilor tale.

De ce să incluzi măștile în rutina ta?

Spre deosebire de cremele sau serumurile de zi cu zi, măștile sunt concentrate și acționează mai intens într-un timp scurt. Ele oferă un efect vizibil imediat, dar și beneficii pe termen lung, dacă sunt folosite constant. În plus, aplicarea unei măști este un mic ritual de răsfăț care te ajută să te relaxezi și să-ți încarci bateriile.

Tipuri de măști și beneficiile lor

Măști hidratante

Perfectă pentru tenul uscat sau deshidratat, acest tip de mască de față conține ingrediente precum acid hialuronic, aloe vera, glicerină sau extracte de plante. Redau pielii elasticitatea și lasă tenul catifelat și fresh.

Tip beauty hack: folosește-le după o zi petrecută la soare sau când simți că pielea „strânge”.

Măști purifiante (pe bază de argilă sau cărbune)

Ideale pentru tenul gras sau mixt, ajută la curățarea porilor și reducerea excesului de sebum. Argila verde, bentonita sau cărbunele activ atrag impuritățile și lasă pielea mai curată și mai luminoasă.

Tip beauty hack: aplică doar pe zona T dacă restul feței este uscat.

Măști calmante și reparatoare

Dacă ai ten sensibil, predispus la roșeață sau iritații, măștile cu extract de mușețel, panthenol sau madecassoside sunt alegerea potrivită. Ele reduc inflamația și întăresc bariera cutanată.

Tip beauty hack: ține masca la frigider înainte de aplicare pentru un efect răcoritor.

Măști exfoliante

Conțin acizi AHA sau BHA, enzime din fructe sau particule fine exfoliante. Îndepărtează celulele moarte și uniformizează textura pielii. Sunt excelente pentru un glow instant.

Tip beauty hack: folosește-le o dată pe săptămână pentru a evita sensibilizarea și adaugă la final o cremă hidratantă de față.

Sheet masks (măști tip șervețel)

Foarte populare datorită ușurinței de utilizare, aceste măști sunt îmbibate în seruri concentrate. Sunt potrivite pentru hidratare rapidă sau pentru a pregăti tenul înainte de un eveniment.

Tip beauty hack: masează excesul de ser pe gât și mâini – nu-l irosi!

Măști de noapte (sleeping masks)

Se aplică seara, în loc de cremă, și acționează pe parcursul nopții. Dimineața, pielea arată mai odihnită și mai radiantă. Sunt recomandate în special pentru tenul uscat sau tern.

Cum alegi masca potrivită?

  • Analizează tipul tău de ten: gras, uscat, mixt, sensibil.
  • Gândește-te la nevoile momentului: poate ai nevoie de hidratare după o vacanță la mare sau de purificare după o perioadă stresantă.
  • Nu exagera: două-trei măști pe săptămână sunt suficiente.

Cu atâtea opțiuni disponibile – de la măști hidratante și calmante, până la cele purifiante sau exfoliante – sigur vei găsi formula ideală pentru tine! Transformă aplicarea lor într-un moment de relaxare, iar pielea ta îți va mulțumi cu un glow sănătos și natural.

sursa tuju

ALERTĂ ALIMENTARĂ: Ouă vândute în două mari lanțuri de magazine, retrase de la vânzare

Mai multe loturi de ouă bio comercializate în supermarketurile Kaufland şi Mega Image sunt retrase de la vânzare din cauză că există riscul prezenţei bacteriei Salmonella Typhimurium.

Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare (ANSVSA), Galina Bio Eggs SRL a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la client a produsului ”Ouă de consum cod 0 M”.

”Măsura de retragere a fost luată ca urmare a identificării unui risc de Salmonella Typhimurium, pentru a proteja sănătatea consumatorilor”, transmit autoritățile.

Este vorba de ouă comercializate în supermarketurile Kaufland, mai exact de loturile 0824 (valabilitate 21 septembrie 2025), 0827 (valabilitate 24 septembrie 2025), 0831 (valabilitate 28 septembrie 2025), 0902 (valabilitate 30 septembrie 2025), 0907 (valabilitate 5 octombrie 2025).

Totodată, din acelaşi motiv, Mega Image a retras de la vânzare produsele ”Natures Promise Mega Ouă Bio M 10 buc” şi ”Natures Promise Mega Ouă Bio M 6 buc” cu numerele de lot 0824; 0827; 0831; 0902; 0907 şi cu termenele de valabilitate 21 septembrie 2025, 24 septembrie 2025, 28 septembrie 2025, 30 septembrie 2025, 5 octombrie 2025.

Persoanele care au cumpărat produsele din aceste loturi sunt sfătuite să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze la magazine, urmând să primească în schimb contravaloarea produsului, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

PROGRAMUL detaliat al Săptămânii Europene a Mobilității la Sibiu

Sibiul participă și în 2025 la programul Săptămâna Europeană a Mobilității, o campanie de conștientizare derulată de Comisia Europeană pentru mobilitatea sustenabilă și prietenoasă cu mediul. Primăria Sibiu, împreună cu partenerii săi, a pregătit sâmbătă, 20 septembrie și duminică, 21 septembrie, un program dedicat mobilității prin care, mai multe zone din centrul istoric care vor fi eliberate de mașini vor deveni spații de promenadă sau scene pentru mici evenimente la care sibienii vor fi invitați să participe gratuit.

PROGRAMUL DETALIAT

· Călătorii gratuite cu autobuzele Tursib atât sâmbătă, 20 septembrie, cât și duminică, 21 septembrie.

· Intrare gratuită la Muzeul ASTRA în aer liber, în 20 și 21 septembrie, dacă ajungeți aici pe bicicletă sau pe trotinetă.

Sâmbătă, 20 septembrie

– 10.00 -18.00 – pe str. Târgul Vinului, Asociația Sus Inima – “Do it in Pink” va amenaja o zonă de socializare și relaxare

– 10.00 – 18.00 – în Piața Coroana va fi expusă o instalație artistică pop-up realizată de artistul Ștefan Radu Crețu

– 11.00 – 18.00 – în Piața Coroana, va avea loc o intervenție urbană, un pop-up expo stradal cu RACOLAJ, intitulată “Vin imediat! Spălătoria de idei”

– 11.00-18.00, pe str. Arhivelor, Asociația Capital Cultural vă invită la un “Art walk”, cu muzică pe vinil, artă pentru copii, pictură live, dialoguri pe 2 roți și alte activități dedicate celor tineri

– 11.00 – 13.00 – în Piața Coroana ( intersecția Târgu Vinului / Turnului) vor avea loc 3 ateliere:

· Atelier de figurine din mărgele Pyssla, dedicat copiilor cu vârsta între 6-12 ani, susținut de Huma Studio

· Atelier de confecționat semne de carte, adresat copiilor cu vârsta între 7-9 ani, susținut de Huma

· Club de lectură pentru copii, susținut de Fan Book Club și Asociația Develop

– 11.00 – 19.00 – str. Avram Iancu – zonă de socializare și muzică pe vinil

– 11.00-19.00 – în Piața Schiller și pe str. T. Popovici se vor desfășura activități sportive, urmând să fie amplasate în colaborare cu Decathlon mese de tenis, badminton și echipamente pentru tir cu arcul.

– 11.30 – 12.10 – str. Târgul Vinului – The Musicals vor susține aici un recital de pian și vioară

– 13.00 – Teatrul Gong – dacă ajungeți pe bicicletă aici, veți putea intra gratuit la spectacolul “Gagaga și alții ca el”, fiind necesară și o rezervare pe [email protected].

– 14.00 – în Piața Mică, pe Podul Minciunilor, Teatrul de Balet Sibiu vă invită să asistați la un moment de dans și apoi să și participați

– 15.00 – Piața Mare – plecare în turul pe bicicletă organizat de Asociația Urban Bike

– 16.00 – 20.00 – în Piața Coroana, Huma Studio va organiza un mic colț dedicat copiilor, în care vor putea să își facă și picturi pe față

Duminică, 21 septembrie

– 10.00 – str. Mitropoliei – demonstrație de patinaj viteză pe role, susținută de sportivi ai Societății de Patinaj Sibiu

– 10.00 -18.00 – str. Târgu Vinului – Asociația Sus Inima – “Do it in Pink” va amenaja o zonă de socializare și relaxare

– 10.00 – 18.00 – în Piața Coroana va fi expusă o instalație artistică pop-up realizată de artistul Ștefan Radu Crețu

– 11.00 – 13.00 – în Piața Coroana ( intersecția Târgu Vinului / Turnului) vor avea loc 3 ateliere:

· Atelier de figurine din mărgele Pyssla, dedicat copiilor cu vârsta de 6-12 ani, susținut de Huma Studio

· Atelier de confecționat semne de carte, adresat copiilor cu vârsta de 7-9 ani, susținut de Huma Studio

· Club de lectură pentru copii, susținut de Fan Book Club și Asociația Develop

– 11.00-18.00, pe str. Arhivelor, Asociația Capital Cultural vă invită la un “Art walk”, cu muzică pe vinil, artă pentru copii, pictură live, dialoguri pe 2 roți și alte activități dedicate celor tineri

– 11.00-19.00 – în Piața Schiller și pe str. T. Popovici se vor desfășura activități sportive, urmând să fie amplasate în colaborare cu Decathlon mese de tenis, badminton și echipamente pentru tir cu arcul.

– 11.30 – 12.10 – str. Târgul Vinului – The Musicals vor susține aici un recital de pian și vioară

– 16.00 – 20.00 – în Piața Coroana, Huma Studio va organiza un mic colț dedicat copiilor, în care vor putea să își facă și picturi pe față

– 17.00 – 18.00 – str. Târgul Vinului – recital la țambal susținut de Romulus Cipariu

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Pericol major: România riscă un blackout dacă închide centralele pe cărbune

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a avertizat vineri că România s-ar putea confrunta cu un risc real de blackout dacă ar închide toate grupurile pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, așa cum prevede jalonul din PNRR, relatează Agerpres.

„Am comandat prin TransElectrica un studiu independent care a arătat că România, în momentul de față, are în față patru scenarii, cel în care noi, dacă am închide grupurile pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, am fi cu adevărat în risc de blackout.

Am venit cu argumente tehnice. Acest studiu are peste șase mii de pagini”, a declarat ministrul într-o conferință de presă la sediul PSD.

Ivan a explicat că România și-a asumat, prin PNRR, „cea mai agresivă țintă de decarbonizare din toată Uniunea Europeană”, respectiv închiderea tuturor centralelor pe cărbune până la sfârșitul anului 2025. „Condiția a fost foarte simplă – să punem în loc alte centrale pe gaz”, a spus el.

Problema este că investițiile promise prin PNRR nu s-au concretizat.

„România a luat aproximativ 2 miliarde de euro din acest jalon PNRR, dar centralele pe gaz și proiectele care trebuiau făcute cu acești bani sunt pe hârtie în momentul de față”, a arătat ministrul.

El a precizat că în această săptămână au avut loc negocieri intense la Bruxelles, unde oficialii europeni au cerut explicații:

„Este evident că cei din Comisia Europeană, pe bună dreptate, ne-au întrebat – oameni buni, v-am dat banii; sau ne dați banii înapoi, dacă vreți să țineți în continuare centralele pe cărbune, sau le închideți”, a mai spus Ivan.

Acesta a mai explicat că România și-ar dori să păstreze „trei grupuri mari” și alte „două în revizie tehnică” pentru a le putea înlocui în caz de avarii.

„Acest lucru, până când vom termina centralele de la Iernut și Mintia. Pe simulările noastre vorbim de minimum 2 ani de zile, să păstrăm aceste centrale.

Ținta e să reducem în 2029. Răspunsul va fi până la finalul acestei săptămâni. Suntem presați de timp”, a precizat Bogdan Ivan.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.