Acasă Blog Pagina 5785

Două curse Lufthansa, anulate din cauza ceţii

0

Două curse Lufthansa care ar fi trebuit operate pe Aeroportul Sibiu, în noaptea de marţi spre miercuri, dar şi miercuri dimineaţa, au fost anulate din cauza ceţii, pasagerii fiind redirecţionaţi.
Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Sibiu, Nicoleta Boborodea, a declarat că aeronava Lufthansa care trebuia să ajungă de la Munchen la Sibiu, în noaptea de marţi spre miercuri, a fost anulată, din cauza ceţii.
De asemenea, a fost anulată cursa retur Sibiu – Munchen care ar fi trebuit să plece, miercuri dimineaţa, de pe Aeroportul Sibiu.
Pasagerii care ar fi trebuit să ajungă la Sibiu, dar şi cei care ar fi trebuit să plece de la Sibiu spre Munchen au fost redirecţionaţi pentru a ajunge la destinaţie.
Potrivit meteorologilor, judeţul Sibiu se află sub cod galben de ceaţă.

Ciprian Faraon: Bugetul, o povară sau o ușurare?!

0

Etimologic, cuvântul buget își are originea în franceza veche, sub denumirea de „bougette” care înseamnă portmoneu sau săculeț din piele în care se pot ține documente și/sau bani. Cuvântul buget, în sens financiar, a apărut pentru prima dată în 1733 într-o scrisoare numită „The budget opened”, scrisă de omul politic, englez de origine, membru al parlamentului, William Pulteney și adresată prietenilor din țară, cu referire la taxarea vinului și al tutunului. În România cuvântul buget, sub aspect juridic, a apărut prima dată în 1929 când s-a votat legea asupra contabilității publice și controlului bugetului și al patrimoniului public.
Bugetul este o preocupare atât la nivelul unei familii, cât și a managementului unei companii private sau a unei instituții de stat, dar mai ales a guvernanților.
Este bine să gândim în termeni de buget, bugetare? Răspunsul nu lasă loc de echivoc. Da!
Plecăm de la o analiză simplă, la nivelul unei familii, punând pe hârtie veniturile vs cheltuielile acesteia și până la nivel micro și macro unde complexitatea întocmirii bugetului crește.
Desigur în cazul unei familii rigiditatea bugetării nu trebuie neapărat să își găsească corespondentul în responsabilitate, în educatie, în maturitate. Suntem ființe umane, cu trăiri emoționale, sentimentale, reacționăm adesea sub impulsul unor evenimente, fapte, situații care pot conduce la dorința de a cheltui peste un nivel optim. Nu de puține ori, cred, ați lăsat la o parte rațiunea, realitatea situației voastre financiare și v-ați lăsat convinși de o reclamă, de o imagine ce s-ar potrivi perfect nevoilor dumneavoastră! Cum ați procedat?
V-ați stabilit brusc un alt set de valori, principii: „o viață am de trăit, fie ce o fi! „, „merit un rasfăț, doar de această dată!”, găsesc eu o soluție să acopăr aceasta cheltuială” etc, vă autosugestionați, vă autoconvingeți! Și aș spune că bine faceți, dar desigur păstrând totuși un echilibru! O gândire pozitivă, în cele din urmă, generează o atitudine pozitivă!
Dar aceste abordări pot exista la nivelul unei familii, unde calculul e mult mai simplu, responsabilitatea e la un nivel restrâns. Efectele unei decizii care ies din spațiul bugetului sunt suportate de un număr mic de persoane, funcție de componența familiei, însă lucrurile nu pot sta în acest fel în cazul persoanelor juridice, companii private sau organizații ale statului. Banii trebuie bine chibzuiți, cheltuielile trebuie să aibă corespondent în venituri ori în alte cazuri, de exemplu organizații non-lucrative, să se regăsească în servicii orientate spre cetățean – instituțiile publice. Cheltuirea banului trebuie să îmbrace haina responsabilității, a rigidității, a obiectivității. Dincolo de faptul că investiția acționarilor, a timpului consumat din viața lor în vederea dezvoltării afacerii, pot fi compromise, trebuie înțeles că sunt zeci, sute, poate chiar mii de persoane dependente (personal angajat) de o decizie corectă a managementului, o decizie ce ține de bugetul companiei sau organizației publice (regii autonome, societăți aflate în subordinea consiliilor locale sau județene, companii naționale)! O bugetare nerealistă a veniturilor poate conduce la asumarea unor cheltuieli care nu pot fi acoperite.
Cred că aidoma unui buget întocmit corect este un management responsabil.
Experiența trăită în companii naționale și multinaționale private, dar și în cadrul unei organizații publice m-a făcut să înțeleg diferența de abordare. Într-o companie multinațională, bugetul este un instrument foarte important, evaluarea managementului se face și după acest criteriu. Ieșirea din acest spațiu bugetat, validat de un consiliul de administrație, ridică mari semne de întrebare vis-a-vis de calitatea actului managerial, cu excepția situației când o oportunitate, neprevizionată, impune o decizie în consecință. În organizația publică însă lucrurile sunt privite diferit, mai ales acolo unde nu există indicatori de performanță. Managementul încalcă adesea bugetul stabilit pentru anul următor, solicită și primește cu destulă ușurintă o suplimentare a veniturilor, corespondenta fiind subvențiile sau transferurile de la bugetul local sau central, la prima rectificare. Probabil vă întrebați, unii dintre dumneavoastră, ce e rau în asta?! Răspunsul meu este următorul: atât timp cât o suplimentare a cheltuielilor, prin acordare de subvenții sau transferuri, își găsește corespondent în structura veniturilor, cu alte cuvinte la un leu dat suplimentar, deci o creștere a cheltuielilor, obținem venituri suplimentare cel putin egale cu 1 leu, nu pot decât să fiu pentru. Totodată, putem vorbi de un accept acolo unde instituțiile publice, cheltuind un 1 leu în plus, vor genera servicii de calitate, orientate spre cetățeni. Dar dacă vorbim de o rectificare bugetară, în sens de creștere a subvențiilor ori a transferurilor, doar pentru a acoperi „goluri” lăsate de lipsa veniturilor operaționale, cele aferente activității curente ale acelei organizații, ori pentru a face față unei dimensionări structurale nejustificate economic, operațional, consider neoportună o astfel de decizie.
Voi face o serie de propuneri cu referire la construcția unui buget:
Dincolo de cadrul legislativ, în cazul companiilor și instituțiilor de stat, care obligă conducerea la stabilirea bugetului pe următorul an, pe plan familial ori la nivelul unei companii construcția bugetului poate fi înțeleasă ca facultativă. Totuși, dacă ai înțeles nevoia întocmirii bugetului, asumă-ți rolul de a fi responsabil, realist și implicat în realizarea, implementarea și monitorizarea îndeplinirii bugetului! Stabilește realist veniturile, fără a le supradimensiona. Adoptă o abordare pesimistă, în cazul veniturilor, în detrimentul uneia optimiste, greu de atins, astfel încât să nu influențeze greșit structura cheltuielilor;
Stabilește cheltuielile prioritare, fără acoperirea cărora activitatea companiei, organizației, instituției ori
a familiei însăși este esențial afectată. Verifică corespondentul în venituri și dacă mai ai spațiu bugetar completează structura cheltuielilor. Îți recomand să cheltuiești investind. Investește în personal, pregătindu-l, investește în promovare, investește în calitate;
Orice cheltuială trebuie corect și complet fundamentată. Există tendința, dar și obiceiul în instituțiile
publice de a prelua din bugetul anului trecut majoritatea cheltuielilor, chiar indexându-le, fără a avea o fundamentare temeinică, transpunându-le în noul buget. Realitatea economică ori operațională a unei organizații poate fi diferită de la un an la altul, motiv pentru care anumite cheltuieli pot fi evitate sau eliminate din structura bugetului; Nu ezita să urmărești lunar nivelul de execuție al bugetului pentru a înțelege întocmai ce decizii trebuie să adopți, o tăiere în cheltuieli sau disponibilitatea angajării de noi cheltuieli; Responsabilizează toți factorii decidenți pentru o execuție de succes a bugetului.
Bugetul este un instrument util și la îndemâna fiecăruia, acesta nu trebuie să genereze stres, ci trebuie perceput ca un furnizor de plus valoare bunului mers al activității dumneavoastră.
Ciprian Faraon este doctorand la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, catedra de Management. Deține titlul academic postuniversitar MBA, școala canadiană, fiind absolvent al programului MBA Româno-Canadian, titlu cu recunoaștere internațională. A terminat facultatea de management-marketing din cadrul Universității Româno-Americane din București și a absolvit un master în știinte politice în cadrul SNSPA. Are o experiență de peste 16 ani în managementul și administrarea afacerilor, atât în companii naționale, cât și internationale. Este membru în Consiliul de Administrație al Aeroportului International Sibiu, precum și coordonator al Comitetului de Audit din cadrul Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu, Președinte al organizației nonguvernamentale Centrul de Informare și Asistență în Afaceri.

Ciocnire între microbuz şi cisternă – şase răniţi

0

Șase persoane au fost rănite, marţi noaptea, după ce un microbuz de pasageri și o cisternă s-au ciocnit pe DN 1, la Apoldu de Sus, anunţă IPJ SIbiu.
„Șoferul unui microbuz care curcula spre Sibiu nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă și a intrat în coliziune cu un autotren încarcat cu rășini sintetice”, a declarat Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Potrivit acesteia, cele șase persoane au fost rănute ușor, dar au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu.
Luciana Balteș a precizat că traficul rutier în zona accidentului a fost complet blocat pentru aproximativ 40 de minute, după care aproape o jumătate de oră s-a circulat alternativ pe un singur sens de mers.
Accidentul s-a produs pe sectorul de drum în care autostrada Sibiu – Orăștie este închisă.

Despre pasiunea pentru arta Street Dance-ului

0

EchipaPerformantaCopii-JunioriClubul de Street Dance „Kolorat” este locul cunoscut printre tinerii dansatori cu sufletele „colorate”. Loc ce a luat naştere în toamna anului 2014. Totul a început cu o idee simplă de a dansa liber, a creea coregrafii specific scenelor unde iau parte dansatori împreuna cu artişti celebri pentru show-uri, spectacole şi concerte. Cu timpul, această arta s-a transformat într-o adevarată aventură, iar fiecare membru a luat parte la o cunoaştere amănunţită a istoriei culturii RnB şi Hip-Hop.
Alexandru Filip Svaricek este un tânăr dansator şi coregraf sibian care a pus suflet şi pasiune în crearea unei trupe de Street Dance. În atragerea a cât mai multor copii şi tineri spre această artă şi ramură sportivă. Deşi, la început s-a confruntat cu o lipsa de receptivitate din partea oamenilor, treptat, acest stil a devenit foarte popular şi indragit de publicul tânăr. Prin muncă şi devotament, în Sibiu a luat naştere o familie unită şi bine pregătită pentru spectacole şi viitoare concursuri la care tinerii vor lua parte. Premii ale competiţiilor care îi pot trimite spre visul American, ori viitoare colaborări cu artişti de pe scenele României.


Nucleul „familiei de dansatori” se bazează pe nişte principii bine puse la punct şi o etică a muncii prin care sportivul învaţă să devină dansator, ca după aceea să ia parte într-o echipă sub îndrumarea coregrafului şi a antrenorului Alexandru Filip. Tehnician ce a început să se antreneze de la vârsta de 17 ani. Prin diverse jocuri sportive şi coregrafii fără o diplomă sau un atestat de instructor, coregraf, şi doar simplu dansator, Filip a reuşit să construiasca un loc care mai tarziu a oferit o buna şansă de a pune în practica visul cel mare : de a deveni un coregraf, dansator, artist. „Spectacolele de Street Dance oferite în diferitele locaţii ale oraşului Sibiu, şi marile prezentări la Casa de Cultură a Sindicatelor în cadrul diverselor evenimente au devenit de-a lungul timpului un real succes. Experienţa acumulată din munca depusă şi înfruntările problemelor de desfăşurare şi extindere a culturii Street Dance în Sibiu ne-au ajutat să formăm o familie mare şi unită”, marturiseste Filip.
Indiferent de vreme, timp sau problemele sociale, Filip, cu mare încredere s-a dovedit a fi un coregraf bun şi un îndrumător spre tainele spectacolelor de Street Dance, unde a ajuns ca instructor la Clubul Ritmic din Sibiu. Asta, cu o grupă simplă de tineri doritori să practice acest sport. A inceput apoi o colaborare de succes cu PUMA Club, fapt care s-a dovedit a fi ceva special în viaţa membrilor activi la acest curs. Iar oricine poate asista la acest fapt şi poate intra în familia de dansatori de Street Dance. Antrenamentele au loc vinerea şi sâmbăta la PUMA Club, pe Bulevardul Victoriei.
În acest moment, ei alcătuiesc United Colours, grupă de performanţă care şi în ziua de azi se antrenează pentru diferitele spectacole oferite publicului larg din Romania, cât şi pentru concursurile la care urmează să ia parte. Echipa se bazează pe o buna capacitate sportivă a tinerilor dansatori, cât şi pe un spirit artistic care oferă oportunităţi imaginaţiei de a creea coregrafii, mişcări de dans ori numere artistice prin iluzii optice. La grupa de performanţă, conceptual denumita Mega Crew, vârstele dansatorilor variază, acestea fiind de la 6 ani până la 22 de ani. Doar un dansator bine pregatit poate lua parte în acest concept.

CSU Alba Iulia s-a calificat în semifinalele Cupei României

0

Sorin StanciuCSU Alba Iulia tocmai ce s-a calificat în semifinalele Cupei României. Albaiulencele au remontat diferenţa de un punct faţă de Universitatea Cluj şi s-au impus cu scorul de 69 la 65. Meciul a avut loc pe arena proprie a formaţiei pregătite de Miroslav Popov. Rezultat ce o aduce pe sibianca Alexandra Uiuiu la numai un pas de repetarea performanţei de anul trecut în cea de-a doua competiţie naţională din baschetul feminin. În 2014, Uiuiu şi compania au fost finalistele întrecerii.

Andreea Pavel a cucerit două medalii de aur la Campionatul Naţional pe echipe

0

Ovidiu MatiuCel mai încărcat an competiţional al Andreei Pavel tocmai ce s-a încheiat în acest week-end. Cu o competiţie, şi precum a obişnuit, cu rezultate nemaipomenite. Andreea a obţinut două medalii de aur la Campionatul Naţional de Karate Kyokushin pe echipe. Ea a fost prima şi în proba de kata, şi în cea de kumite (luptă). Prima medalie a fost câştigată alături de o formaţie din Baia Mare, iar a două, cu una din Bistriţa. Andreea Pavel este practicantă de karate kyokushin şi taekwon-do. Luptătoarea deţine centura neagră în ambele sporturi. Ea este unul din sportivii de mare valoare ai oraşului nostru. „Pe plan competiţional a fost cel mai încărcat an al meu. Rezultatele acestea mă motivează să mă autodepăşesc, ca anul viitor să obţin rezultate şi mai importante în ambele sporturi”, a declarat Andreea.

A mai rămas numai un sibian! Echipa lui Bogdan Mara s-a calificat în semifinale după penaltiuri

0

www.digisport.roDuelul sibienilor s-a încheiat în favoarea lui Bogdan Mara. Echipa la care acesta este preşedinte, ASA Târgu Mureş s-a calificat în semifinalele Cupei României. Mureşenii au trecut în sferturi de Poli Timişoara, după o partidă extrem de disputată şi care a avut nevoie de penaltiuri pentru a se decide formaţia care merge mai departe. În timpul regulamentar, scorul a fost 1 la 1, iar la unsprezece metri, oaspeţii de pe Dan Păltinişanu s-au impus cu 7-6. Rezultat care l-a lăsat acasă pe celălalt reprezentant al oraşului nostru, Alexandru Curtean. Mijlocaşul bănăţenilor a fost integralist. El a transformat penaltiul cu numărul II al echipei sale, dar nu a putut face ceva pentru a evita ieşirea din competiţie a lui Poli.

Soţii Popa au lansat cartea „Vasile Aaron – miracole mitologice şi învăţături moral creştine”

0

Lansare Carte despre Vasile Aaron4Soţii Popa au lansat cea de-a cincea carte din seria volumelor dedicate lui Vasile Aaron. Ioan Nicolae Popa şi Liliana Maria Popa au prezentat, în această seară, în faţa publicului sibian, cartea „Vasile Aaron – miracole mitologice şi învăţături moral creştine”. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Astra, în Sala Festivă. „Cartea este o strădanie a noastră de a-l face cunoscut pe Vasile Aaron. Să facem ca numele lui şi activitatea lui să fie preţuită. De la Vasile Aaron au rămas primele 9 gânduri din Eneida, şi poemul neterminat „Reporta din Vis”, care are 4088 de versuri. Au rămas scrisorile…peste 1000. Scrisori în română, cu litere chirilice. În germană, în latină sau maghiară. Foarte multe se referă la problemele juridice. Acestea sunt nişte comori de dovezi ale vorbirii româneşti de la începutul secolului XIX. Perioadă din care au mai rămas foarte puţine”, a declarat Nicolae Popa. „Iartă-ne doamne că vom ierta şi noi. Ajută-ne doamne că vom ajuta şi noi. Fă doamne că vom face şi noi”, astea sunt învăţăturile moral-creştine, a mai ţinut să precizeze autorul.


Lucrarea cuprinde prelucrările pe care foarte tânărul versificator Vasile Aaron le-a realizat după câteva dintre legendele antice, din “Metamorfozele” lui Ovidius Publius Naso. Descoperite în urmă cu mai bine de un secol într-o copie manuscrisă la Răşinari, acestea îl plasează pe transilvănean pe primul loc în rândul traducătorilor români ai operelor clasicilor latini. „Vasile Aaron nu era deloc un fior liric, el a fost un povestitor, un epic prin excelenţă. În carte puteţi să vedeţi de ce era în stare un om de 20-22 de ani. De ce profunzime şi talent. Legendele pe care le prelucrează, sunt urmate în partea a doua de o învăţătură. Învăţături care sunt exclusiv ale lui”, a spus Liliana Popa.
Vasile Aaron a trăit între anii 1780-1821. El a fost jurist, traducător şi poet român. Vasile Aaron este unul din cei mai importanţi exponenţi ai iluminismului românesc. El este autorul primului tratat de drept din România, precum şi primul român cu drept de pledare în instanţele Universităţii Săseşti.

1,5 milioane de lei pentru deszăpezirea străzilor din Mediaș

deszapezire mediasOperatorul de salubritate Eco-Sal va acționa în perioada noiembrie 2015-martie 2016 pe un număr de 165 de străzi, acoperind un procent de 47% din totalul străzilor din oraș. Alte 187 de străzi nu sunt acoperite, în ceea ce priveşte capitolul deszăpezire, ceea ce reprezintă restul de procent, de 53% din totalul străzilor.

Chiar și pe aceste artere, lucrătorii Eco-Sal vor interveni în termen de 24 de ore de la căderea zăpezii pentru asigurarea activităţii de colectare şi transport a deşeurilor.

Contractul de deszăpezire este valabil în perioada 15 noiembrie 2015-15 martie 2016 și are o valoare de 1,5 milioane de lei.

Imagini cutremurătoare: Un copil a fost lovit de o maşină după ce a sărit în drum speriat de câţiva câini

0

Accident teribil surprins de camere de supraveghere. Un copil de 11 ani a fost lovit de o maşină după ce a sărit în drum, speriat de câţiva câini. Accidentul a avut loc pe strada Henri Coandă, băieţelul se afla împreună cu doi prieteni de-ai săi pe trotuar însă când au trecut prin dreptul porţii unei fabrici, trei câini au ieşit de acolo şi au început să latre. Copiii s-au speriat şi au luat-o la fugă, unul dintre ei a ajuns până pe celălalt sens de mers unde s-a izbit într-un taxi. Şoferul nu a putut evita impactul.
Deşi imediat după accident, băieţelul s-a ridicat singur de jos a fost dus apoi la spital cu mai multe răni. „Băiatul a fost la fotbal cu doi prieteni de-ai lui şi venea acasă, când a trecut pe acolo au sărit trei câini la el, s-a speriat şi a sărit în faţa la o maşină. A fost rănit destul de grav, a fost operat la umăr şi mai are leziuni la faţă, are doi dinţ rupţi şi mai multe echimoze pe faţă, pe mâini şi pe picioare.” ne-a povestit Viorel Marinoiu, tatăl copilului accidentat
Câinii sunt maidanezi însă traiesc în curtea firmei respective fiind hrăniţi de paznici. Oamenii spun că nu este pentru prima dată când atacă. „Situaţia asta este de câţiva ani şi e valabilă pentru toate firmele de aici din zona industrială de est. Nu o dată pe zi, ci de cel puţin cinci, şase ori pe zi sunt oameni atacaţi de câini. Atacă femei, bărbaţi, copii, bicilişti, chiar şi la roţile maşinilor sar. Ştie primăria, ştie poliţia, au fost la faţa locului şi nu au luat nici o măsură şi ştiu de mai multă vreme, nu de acum.” a declarat Vasile Presecan, patronul unei firme din apropiere
Din primele cercetări ale poliţiştilor accidentul s-a produs din cauza traversării neregulamentare iar şoferul maşinii, un bărbat de 46 de ani din Sibiu, este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă. Oamenii legii fac însă în continuare cercetări. „Accidentul s-a produs pe strada Henri Coandă din municipiul Sibiu. Un copil s-a angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar, în fugă, fiind accidentat de un autoturism. În continuare, poliţiştii biroului rutier Sibiu continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au condus la producerea acestu accident rutier.” a declarat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Părinţii copilului sunt hotârţi să îşi caute însă dreptatea în instanţă.

„Deschide uşa creştine”, concert de colinde tradiţionale româneşti la Mediaș

0

concert colinde mediasCrăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi din plin compasiune. Craciunul e locul si timpul bucuriei, iar colindele umple inimile tuturor. În acest sens, Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret invită medieșenii la Sala Traube, unde va avea loc tradiționalul concert de colinde „Deschide uşa creştine”.

„În acest an, prin colindele lor, vă vor introduce în atmosfera sfintelor sărbători grupuri de colindători din: Bazna, Biia, Rupea, Sâncel, Albești, Alma Dumbrăveni, Cetatea de Baltă și Mediaș, iar invitata specială a serii este interpreta de renume Mirela Mănescu Felea cu invitații săi”, explică organizatorii.

Acțiunea are loc duminică, 20 decembrie 2015, ora 17:00, iar intrarea publicului la eveniment este liberă.

O nouă expoziție „Speranță prin artă”, realizată de pacienții de la Psihiatrie

0

Sibienii sunt invitați luni, 21 decembrie, la vernisajul unei noi expoziții „Speranță prin artă”. Articolele decorative realizate de pacienții Spitalului de Psihiatrie, în cadrul atelierului de ergoterapie, vor putea fi cumpărate. „Banii strânși în urma vânzării lucrărilor vor fi donați spitalului pentru ajutorarea la reinserţia psihosocială, creşterea abilităţilor sociale, dezvoltarea relaţiilor interumane, reabilitare socială şi vocaţională si continuarea realizarii lucrarilor”, transmit organizatorii. Atelierul de ergoterapie susține procesul de resocializare a pacienților care beneficiază de servicii psihiatrice.
“Ergoterapia înseamnă terapie prin activitate sau altfel spus, “starea de sănătate obţinută prin activitate“. Terapia ocupaţională este forma de tratament care foloseşte activităţi şi metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura activităţile necesare vieţii individului, de a compensa disfuncţii şi de a diminua deficienţele fizice. Scopul primordial este cel medical de promovare a sănătăţii mentale şi apoi cel economic-social, urmărindu-se efectul terapeutic prin muncă, prin activitate,  pentru  a permite indivizilor participarea la activităţile cotidiene. Terapia ocupaţională stimulează încrederea în sine a bolnavilor şi dezvoltarea firească a personalităţii, organizează un program de mişcări dirijate în condiţii de lucru, constată capacităţile şi înclinaţiile restante ale bolnavului, corelează recuperarea medicală cu cea profesională, realizează reinserţia cât mai rapid cu putinţă în viaţa socială, economică şi profesională,  înlătură starea de dependenţă a bolnavilor, care se exprimă prin întâmpinarea unor dificultăţi majore de relaţionare şi acţiune,” spune Dr. Ciprian Băcila, director medical in cadrul Spitalului de Psihiatrie si membru al Clubului Rotary.
În prezent, compartimentul de ergoterapie cuprinde mai multe ateliere, în care îşi desfăşoară activitatea atât pacienţii spitalizaţi, cât şi pacienţii din ambulatoriu: atelier de artizanat-croitorie, broderie, atelier de pictură, sculptură, modelaj în ceramică, împletituri textile, decoraţiuni florale, atelier de informatică. Expoziția cu vânzare „Speranță prin artă” este la cea de-a VIII-a ediție. Evenimentul va avea loc luni, 21 decembrie, de la ora18.30, la Biblioteca Astra din Sibiu (str. G. Baritiu, nr. 5-7) Sala Festivă.