Acasă Blog Pagina 5817

Primarul Mediașului nu demisionează

protest medias (2)Edilul-șef al municipiului de pe Târnava Mare, Teodor Neamțu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că nu cedează la presiunea străzii, iar în acest sens nu se gândește să demisioneze. Declarația de presă vine după cele trei zile în care medieșenii au protestat față de ineficiența autorităților, locale și naționale, dar și față de modul în care este administrat orașul, de starea jalnică în care arată drumurile, precum și de actuala clasă politică.

Teodor Neamțu spune că este mulțumit de ceea ce a făcut până în prezent, menționând că poate cei care au stat acasă și nu au venit la proteste apreciază rezultatele.

„Sunt împăcat de ceea ce am realizat în acești ani de mandat. Ca să respectăm și pe cei care au stat acasă și nu au ieșit la protest, care poate apreciează ceea ce am făcut, ar trebui să vedem care sunt mai mulți. Oricum, avem de lucru, la bugetul pe anul viitor, la proiectele pe care urmează să le scriem, pe finanțare europeană, pe care dorim să le scriem ca să atragem bani europeni. Vizavi și de abuzațiile de corupție, aș dori pe cei de bună credință să ia declarația mea de avere din 2005 când am venit din primărie, să o compare cu cea din prezent, să vadă ce diferențe sunt. Pentru că în afară de faptul că mi-am cumpărat o casă vânzând două apartamente, al meu și al soacrei mele și în afară de faptul că mi-am schimbat autoturismul cu unul luat în rate, diferențe substanțiale în declarația mea de avere nu o să găsiți”, a explicat Teodor Neamțu.

Lipsa de comunicare…

„Este dreptul fiecăruia de a avea o opinie și o respect. Poate am greșit în ultima perioadă pentru că nu am comunicat suficient. De regulă, de multe ori poporul poate fi indus în eroare și printr-o comunicare agresivă. Am zis că este bine să vadă ceea ce am făcut, fără să ies în fiecare zi în presă să mă laud. Puteam să fac și acest lucru, iar acum să fie toate mulțumesc, bine și nu aș mai fi avut contestatari. Sunt primul care mi-aș dori ca totul să fie perfect. Am mai spus că sunt anumite neajunsuri de natură legislativă, organizatorică sau financiară”, a conchis Teodor Neamțu.

Pe strada Xenopol s-a deschis un centru de recuperare neuro-motorie pentru bolnavii nevoiași

0

Arhiepiscopia Sibiului a înființat un centru modern de recuperare neuro-motorie şi de consiliere psihologică, unde serviciile sunt oferite gratuit pentru persoanele adulte cu venituri modeste. Centrul poartă numele Sfântului Nectarie, este situat pe stada Xenopol nr.26 și a fost sfinţit luni, 9 noiembrie, de ÎPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Centrul de recuperare neuro-motorie de tip ambulator “Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Sibiului este situat în vecinătatea Catedralei mitropolitane, pe strada A. D. Xenopol şi oferă servicii de tratament kineto-terapeutic, logopedie şi consiliere psihologică. Personalul calificat pentru astfel de servicii va oferi tratament de specialitate şi consiliere persoanelor cu venituri reduse, familiilor şi copiilor care au nevoie de aceste servicii şi nu au posibilităţile materiale să plătească pachetele de tratament la alte clinici.
Centrul se adresează persoanelor adulte, cu afecţiuni loco-motorii şi cu alte probleme medicale, al căror venit lunar este mai mic de 750 de lei. Afecțiunile tratate sunt sechele cauzate de accident vascular, afecțiuni reumatismale, hemipareze, tetrapareze spastice, polinevrite sensitivo-motorii, afecțiuni neuro-musculare, scolioză, spondiloză cervicală etc.
Admiterea în centru se face în limita locurilor disponibile, iar pacienții trebuie să aibă recomandarea unui medic specialist (scrisoare medicală/bilet de ieșire din spital, în care sunt menționate serviciile de recuperare de care are nevoie beneficiarul).
Programul cu publicul este luni, miercuri, vineri – între orele 9.00 – 13.00, iar marți – între orele 12.00 -16.00 . Detalii pot fi obținute la tel. 0269/701280, în timpul programului cu publicul.

În Piața Mare s-au montat primele ornamente de Crăciun

Primăria a început montarea iluminatului festiv în oraș. Echipele de instalatori amplasează în această perioadă decorațiunile de Crăciun în zonele centrale: Piața Mică, Piața Mare și strada Nicolae Bălcescu. Șirurile luminoase și figurinele vor fi aprinse în data de 20 noiembrie, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun.
Abia după această dată vor fi montate ornamentele de sărbători și în celelalte zone ale orașului. Anul acesta vor fi instalate 700 de figurine pentru stâlpi, 3.350 de metri de țurțuri luminoși și 1.400 de metri șir luminos. Plasa de lumini ce va acoperi și în acest sezon Piața Mare va fi alcătuită din 7.750 de metri liniari de șir luminos. Iluminatul festiv va funcționa până în data de 3 ianuarie.

Trei grenade de război ridicate de ISU Sibiu, din Blăjel

0

grenada defensiva razboiEchipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a acţionat pentru asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată pe raza localității Blajel. Lucrătorii ISU au ridicat trei grenade defensive de război, care vor fi transportate şi depozitate în vederea distrugerii într-un spaţiu special amenajat.

„Seara Şlagărului Românesc” aduce opt mari artişti români la Sibiu

0

Corina Chiriac, Marina Voica, Dida Drăgan, Silvia Dumitrescu, Adrian Daminescu, Daniel Iordăchioaie, Florin Apostol şi Nicolae Caragea sunt cântăreţii români ce vor urca vineri, 27 noiembrie 2015, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu pentru ediţia din acest an a concertului „Seara Şlagărului Românesc”. Concertul va începe la ora 19:00, are o durată aproximativă de două ore şi patruzeci şi cinci de minute şi este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Două lansări de CD în seara concertului
Concertul de vineri, 27 noiembrie 2015, va prilejui şi lansarea pentru publicul din Sibiu a celor mai recente CD-uri ale îndrăgitelor cântăreţe Corina Chiriac şi Silvia Dumitrescu. Evenimentele de lansare vor fi însoţite de o sesiune de autografe.
Tribut coregrafic adus de balerinii TBS
Special pentru acest concert Aleisha Gardner va realiza patru momente coregrafice inspirate de muzica unor îndrăgiţi artişti români care nu mai sunt printre noi: Mihaela Runceanu, Laura Stoica, Dan Spătaru şi Aurelian Andreescu. Momentele coregrafice îi vor avea în distribuţie pe dansatorii TBS Elliot Bourke (Australia) şi Ellena Nou (UK).
« Când am organizat acum cinci ani pentru prima dată după mulţi ani un concert cu muzică uşoară românească nu au fost mulţi cei care mai dădeau credit unor astfel de evenimente. Biletele s-au vândut atunci în câteva zile, iar sălile au fost mereu arhipline. Astăzi pe scena Sibiului au loc constant mai multe astfel de concerte, dedicate muzicii uşoare româneşti. Ne bucurăm să îi aducem în faţa publicului pe unii dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi ai anilor ʼ80 pentru că oamenii au nevoie de muzica tinereţii lor. Anul acesta, în premieră, aducem şi un tribut coregrafic unor artişti care nu mai sunt printre noi şi suntem convinşi că publicul va îndrăgi coregrafiile create de Aleisha Gardner, pe muzica lui Dan Spătaru, Mihaela Runceanu, Laura Stoica şi Aurelian Andreescu ». Ovidiu Dragoman, Director Teatrul de Balet Sibiu
Biletele online şi în punctul de vânzare din Piaţa Mare
Biletele pentru concertul „Seara Şlagărului Românesc” pot fi cumpărate online, de pe siteul bilet.ro sau din punctul de vânzare bilete situat în incinta Centrului de Informare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, Piaţa Mare, intrarea F. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de 50% reducere.

Prima enciclopedia multimedia dedicată gastronomiei în Sibiu

0

Un amplu proiect editorial, „Popasuri culinare în ținutul Sibiului” a luat naștere la inițiativa Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Socio- Umane Sibiu şi Asociaţia Folcloriştilor şi Etnografilor din Judeţul Sibiu.
Specificul gatronomic al județului Sibiu va fi concentrat într-o enciclopedie multimedia ce va cuprinde o perspectivă pluridisciplinară asupra bucătăriei tradiționale: folclorică, antropologică, nutriţională, multietnică. Astfel, Mărginimei Sibiului îi va reveni brânzeturile, Valea Hârtibaciului se va remarca prin dulciurile săsești, iar Valea Târnavelor cu produsele din struguri. Preparatele din cartofi aparțin Tării Oltului, iar produsele cu fructe nu vor lipsi din Țara Secașelor. Preparate din toate categoriile – supe și ciorbe, mâncăruri, deserturi – vor fi prezentate pentru fiecare regiune în parte, precum și contextul socio-cultural în care acestea erau pregătite și servite. Produsele din lapte, carne de porc, pâinea și derivatele din pâine vor fi și ele prezente.
Prima enciclopedie a gastronomiei tradiționale din zona Sibiului oferă, de asemenea, detalii despre instrumentarul tradițional folosit, despre obiceiuri, precum şi despre festivalurile cu o componentă gastronomică, din judeţul Sibiu.

Întreruperi de apă în Sibiu, Loamneș și Mândra

Joi, 12 noiembrie, între orele 8.00 și 16.00, va fi oprită apa potabilă în perimetrul delimitat de străzile: Lupeni – Vulcan – Reșița și Crinilor, anunță resprezentanții societății Apă Canal Sibiu. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de cuplare a rețelei noi de apă pe strada Ciocârliei. „Apă Canal” SA va pune la dispoziția consumatorilor o autospecială cu apă menajeră care va staționa la intersecția străzilor Lupeni/Crinilor, dar recomandă abonaților să-și asigure și rezerve de apă. Informaţii suplimentare pot fi obținute și la Dispeceratul S.C. Apă Canal S.A. Sibiu, tel: 0269-222.777.
Fără apă rămân și localitățile Loamneș și Mândra
Tot joi, 12 noiembrie, între orele 8.00 – 20/00, sunt anunțate întreruperi de apă și în localitățile Loamneș și Mândra, în urma lucrărilor de igienizare a rezervorului de apă Loamneș. Și în acest caz, abonaţii sunt rugaţi să-şi asigure rezervele necesare de apă potabilă, iar dacă vor informații suplimentare să apeleze la numerele de telefon 0269.222.777, Telverde 08008.202.202.

CNADNR a depus plângere penală împotriva constructorului italian al autostrăzii Săliște-Cunța

CNADNR a formulat plângere penală împotriva constructorului lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăștie, Salini – Impregilo SpA, unde un tronson de peste 200 de metri a fost demolat și trebuie reconstruit. Plângerea penală a fost formulată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, CNADNR solicitând verificări pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.
„Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a formulat plângere penală la parchetul de pe lângă tribunalul Sibiu. În acest sens, CNADNR SA solicită organelor abilitate să efectueze cercetările necesare față de Antreprenor pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: – infracțiunile prevăzute de articolul 35 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, – infracțiunea de înșelăciune prevăzută de articolul 244 din Codul penal – infracțiunea de efectuarea de lucrări neautorizate ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație în zona drumului public prevăzute de articolul 341 din Codul penal. În temeiul articolului 20 din Codul de procedură penală,” se arată într-un comunicat de presă al CNADNR.
Compania s-a constituit și ca parte civilă, prejudiciul urmând a fi stabilit. Valoarea contractului a fost de 604 791 600 lei fără TVA, din care 85% Fonduri de Coeziune de la UE și 15% fonduri de la Bugetul de Stat.
„Având în vedere plângerea penală formulată de către CNADNR SA împotriva Antreprenorului Salini – Impregilo SpA pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, Compania a aprobat măsuri suplimentare de monitorizare şi verificare a celorlalte loturi de autostrăzi aflate în prezent în execuţie. În acest sens vor fi efectuate verificări suplimentare de către CESTRIN, subunitate a CNADNR SA, şi dacă aceasta va identifica deficienţe, neconformităţi sau erori de execuţie, vom solicita expertize tehnice independente. Toate aceste măsuri vor fi puse în aplicare pentru a preîntâmpina un eventual caz similar cu cel aferent Lotului 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie.”, a declarat Narcis Neaga, Director General al CNADNR SA.
În prezent, pe lotul de autostradă Săliște – Cunța s-a luat decizia demolării unei porțiuni de aproximativ 200 de metri din zona kilometrului 60 și refacerea completă. În prezent, data avansată pentru încheierea lucrărilor de refacere a lotului trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, închis la începutul lunii septembrie, între Sălişte şi Cunța, este luna decembrie.

Expoziția „În căutarea Sophiei” a ajuns la final

0

Proiectul cultural „În căutarea Sophiei”, derulat de Muzeul Național Brukenthal începând cu data de 15 septembrie, a ajuns la final. În cadrul acestui proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și realizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale ale României şi Asociaţia Elijah Iniţiativa Socială Ruth Zenkert, au fost derulate mai multe tipuri de activități.
Peste 600 de pagini de documente scrise în limbile germană, franceză și latină, cele mai importante fiind traduse integral în limba română, au fost consultate și digitizate. În Piața Mare din Sibiu, trecătorii au avut parte de o expoziție outdoor ce s-a bucurat de un impact deosebit, iar conform estimărilor MNBrukenthal, minimum 7.000 de persoane au vizitat expoziția. De surprize au avut parte și cei mici când în perioada 22-30 octombrie, 90 de copii cu vârste cuprinse între 7-15 ani, activi în cadrul Asociaţiei Elijah Iniţiativa Socială Ruth Zenkert şi elevi din clasele IV-a şi a VII-a de la Şcoala Gimnazială Nicolae Iorga din Sibiu au vizitat expoziția. Aceștia au fost, de asemenea, inițiați în arta decorativă prin intermediul a trei ateliere de creație, au rezolvat puzzle-uri pornind de la reprezentări ale lui Samuel şi Sophia von Brukenthal și au fost actori în mini-piese de teatru.
În mediul online, expoziția a fost concepută pe trei mari segmente tematice: a) analiza portretului Sophiei din perspectiva istoricului de artă și a chirurgului estetician; b) un serial foto-documentar privind procedeul age-regression (întinerire) portretului Sophiei, c) documente de arhivă digitizate și traduse integral în limba română.
Din echipa de proiect au făcut parte 10 angajați ai Muzeului Național Brukenthal: Chris Balthes, dr. Dorin Barbu, dr. Maria Barna, Dana Crețu, dr. Raluca Frîncu, dr. Dana Hrib, Vasile Mircea, Alexandru Olănescu, Mariana Rădulescu și dr. Alexandru Sonoc.

Sibiul, promovat la Târgul de Turism de la București

Oferta turistică a județului Sibiu va fi promovată la Târgul de Turism de la București, organizat în perioada 12-15 noiembrie. Cu această ocazie, Regiunea Mărginimea Sibiului va primi titlul de Destinație Europeană de Excelență pentru Turism și Gastronomie 2015. Târgul atrage anual aproximativ 17 000 de vizitatori și specialiști din turism.
„Sibiul se bucură de interes din partea agenţiilor şi individualilor în cautare de idei de călătorie şi de afaceri. La standul Sibiului, vizitatorii vor primi materiale despre atracţiile turistice ale destinaţiei şi oferte speciale pregătite de operatorii turistici pentru sezonul 2015-2016. Prezenţa noastră la acest târg consolidează totodată poziţia judeţului Sibiu drept destinaţie turistică atractivă tot timpul anului şi ne aşteptăm ca volumul vânzărilor să crească pentru sezonul de iarnă. Ofertele de petrecere a sărbătorilor de iarnă în sate tradiţionale din Mărginimea Sibiului, Târgul de Crăciun din Piaţa Mare a Sibiului, vacanţe active la parcul de aventură şi pe pârtiile de la Păltiniş, drumeţii pe rachete, cazare în conace de pe Târnave sau în camerele inedite ale hotelului de gheaţă de la Bâlea Lac, programe culinare precum „cina în cetate” sunt câteva din atracţiile magnet pe care le prezentăm, ”au declarat reprezentanţii AJTS.
Din delegaţia sibiană vor face parte reprezentanţi ai Centrului de Informare Turistică Avrig, Arena Platoş, Arka Park, agenţii de turism şi hotelieri. În prima zi a târgului, Asociaţia Judeţeană de Turism va prezenta agenţiilor de turism noutăţile ofertei turistice sibiene, în cadrul conferinţei „Vacanță în Țara Mea. Descoperă România!”, organizată de Federaţia Asociaţiilor de Promovare din România.
Regiunea Mărginimea Sibiului se va bucura de atenţie sporită, întrucât i se va acorda în mod oficial titlul de Destinație Europeană de Excelență pentru Turism și Gastronomie 2015, ca urmare a concursului organizat de Comisia Europeană şi derulat la nivel naţional de Autoritatea Naţională pentru Turism. Locul doi este ocupat de o destinaţie turistică tânără, Colinele Transilvaniei, din arealul Hârtibaciu –Târnava Mare – Olt, parte a reţelei europene Natura 2000, care are drept prieten şi ambasador pe Prinţul Charles al Marii Britanii şi un consorţiu de management format din parteneri activi în protecţia mediului, cultură şi turism.

Cluburile și barurile din Sibiu, amenzi totale de la ISU de 400 000 de lei

Inspectorii pentru Situații de Urgență au controlat 10 baruri, cluburi și discoteci în weekend-ul care tocmai s-a încheiat. Verificările au scos la iveală mai multe nereguli, fiind date 16 sancțiuni, dintre care 7 avertismente și 9 amenzi, în valoare totală de 400 000 de lei.
„Principalele deficienţe au constat în:  lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, lipsa organizării activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă, nemarcarea tuturor căilor de evacuare, neîntreţinerea şi neverificarea corespunzătoare a mijloacelor de primă intervenţie (stingătoare), neîntreţinerea corespunzătoare a iluminatului de siguranţă şi exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor electrice”, se arată într-un comunicat de presă al ISU.
Inspecţia de prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” va continua şi în perioada următoare acţiunile de control
atât în cluburi și restaurante, cât și la alte tipuri de firme din întreg județul.

Protestatarii medieșeni i-au scris edilului o scrisoare

0

protest medias (3)Cele peste 1.000 de persoane care au protestat vineri seara în Piața Corneliu Coposu din Mediaș față de ineficiența autorităților locale și naționale, i-au scris o scrisoare primarului Teodor Neamțu. Aceștia spun că singura soluție acum în al doisprezecelea ceas este să părăsească demn această funcție împreună cu salutul lor.

Iată scrisoarea integrală:

„Stimate domnule primar Teodor Neamțu,

După manifestațiile de vineri seară, cred că a devenit evident și pentru dumneavoastră că medieșenii nu vă mai doresc la conducerea Primăriei în numele lor. Peste o mie de oameni v-au cerut demisia în mod public sătui de modul dezastruos în care ați gestionat problemele orașului.

Credem că a venit momentul să arătați că mai aveți atâta onoare încât să recunoașteți că ați greșit și prin urmare să lăsați pe alții mai tineri sau mai energici să conducă acest oraș pentru cetățeni și împreună cu ei.

Nu vă acuz că ați fraudat bugetul public, sunt alții competenți să decidă asta. Vă acuz însă că ați gestionat prost problema udrumurilor deși știați că ele sunt o prioritate pentru noi, vă acuz de indiferență față de doleanțele oamenilor de rând și vă acuz de lipsă de transparență și comunicare cu cetățenii. Pentru toate aceste lucruri și pentru multe altele, credem că singura soluție acum în al doisprezecelea ceas este să părăsiți demn această funcție împreună cu salutul nostru.

Poate vă gândiți că dacă stați acum deoparte așteptând ca apele să se liniștească veți putea rămâneîn continuare cocoțat pe o funcție publică pe care nu o mai meritați. Vă asigur că vă înșelați și că subestimați forța străzii. Vom ieși în stradă până veți înțelege că trebuie să plecați. Și dumneavoastră și toți cei anchetați în dosarul DNA privind Gospodaria Comunală. Dacă credeți cumva că 1000 de oameni furioși nu sunt suficient de reprezentativi, vă invităm să ne spuneți câți ar trebui să ieșim în stradă ca să înțelegeți că ne-am săturat și nu vă mai tolerăm prezența în Primăria Mediaș.

Am dori să înțelegeți că demisiile sunt un gest normal, sunt un act de bun simț și de respect față de cei cărora le-ați înșelat așteptările. Însă dacă nu veți înțelege că TREBUIE SĂ PLECAȚI, atunci înseamnă că ne sfidați pe toți cei care am protestat vineri, înseamnă că v-ați rupt complet de noi și prin urmare v-ați pierdut orice legitimitate în ochii noștri. Iar acest lucru, nu vă mai dă nici un drept să ocupați fotoliul de primar. Vrem ca cei care răspund de destinele municipiului nostru să își asume o dată pentru totdeauna responsabilitatea actelor lor și de acum încolo așa să rămână.

Vă mulțumim pentru înțelegere

Florin Căpîlnean și multe voci din stradă”.