La finele lunii septembrie, peste 60 de ONG-uri au lansat un apel de urgență pentru introducerea educației sanitare și sexuale în școli. Reprezentanții Ministerului Sănătăţii au răspuns că susțin acest lucru și îl văd ca pe o măsură obligatorie pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare. Ministerul Sănătăţii a mai spus că va organiza întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei în vederea stabilirii unei strategii pe termen lung pentru asigurarea educaţiei pentru sănătate drept o componentă importantă a sănătăţii publice. Intenția de a introuce educația sexuală în programa școlară a dat naștere la reacții contradictorii atât în rândul specialiștilor, cât și al părinților. Astfel, pe de o parte se susține că educația sexuală în școli este singura soluție împotriva sarcinilor la vârste fragede și a bolilor cu transmitere sexuală, iar pe de altă parte se atrage atenția că aceste informații favorizează contactul timpuriu al copiilor cu domeniul sexualității, ceea ce îi va afecta în și mai mare măsură. Am solicitat și noi câteva puncte de vedere de la reprezentanții ambelor tabere, iar argumentele pro sau contra introducerii educației sexuale în școli vi le prezentăm mai jos.
Academician dr. psihiatru Ștefan Milea: Nu poți oferi o educație sexuală pe bandă rulantă sub formă de informații STAS
Educația este un drept al copilului și o obligație a tuturor celor care vin în contact cu el, iar educația sexuală nu face excepție. Numai că abia de-aici încolo apar numeroase, dificile și delicate probleme. Motivele sunt obstacole redutabile, din păcate unele țin de realități ale societății de astăzi. Toate impun programe nuanțate în funcție de numeroși parametri. Dintre ei sunt de reținut: a) minorul este o realitate psihologică în proces neîncetat de creștere, dezvoltare și maturizare, ceea ce impune raportarea demersului la vârstă și nivel mintal; b) capacitatea de înțelegere a minorului depinde și de calitatea mediului familial și de gradul de informare; c) dezvoltarea copilului are loc pe două laturi: fiziologică și psihologică, dar ele nu se maturizează simultan – maturizarea psihologică este stimulată de cea fizică, cu condiția asigurării unui timp indispensabil conștientizării pulsiunii și construirii imaginii de partener cu fizic și psihic adecvat; d) în numele unor drepturi și libertăți abuziv oferite adultului societatea modernă a transformat instinctul de reproducere, destinat conservării speciei, într-o formă de divertisment și o sursă de beneficii materiale; a deturnat semnificația acestui complex psiho- afectiv profund uman mutând accentul pe latura sa fizică ceea ce înseamnă că l-a golit de componenta sa emoțională. Iubirea, dragostea, afecțiunea, grija față de partener și consecințe, condiții naturale și necesare ale apropierii dintre cele două sexe opuse lasă locul simplei acuplări cu minimalizarea genului partenerului, a calităților sale psiho-afective, a nevoii prezenței sau acordului acestuia sau a mijloacelor și a modalițăților naturale de obținere a plăcerii; e) mass-media și accesul facil la informații destinate adulților nu fac decât să stimuleze curiozitatea să grăbească maturizarea biologică să promoveze un erotism primar agresiv, să distorsioneze grav procesul complicat al maturizării psihosexualităţii și să ofere modele tentante ale unei sexualități aberante; g) societatea modernă creşte decalajul dintre vârsta maturizării sexuale a individului şi cea socială, respectiv cea a autonomiei materiale care oferă posibilitatea unei activităţi sexuale în limitele normelor morale. Din cele de mai sus se deduce cu ușurință faptul că nu este vorba de a oferi o educație sexuală pe bandă rulantă sub formă de informații STAS cât mai complete, oricui și de către oricine și în orice condiții.
Pentru aceasta, consider că sunt necesare: – elaborarea de programe individualizate atestate, de educație sexuală elementară, distincte și nuanțate în funcție de vârsta calendaristică, vârstă mintală, nivel de înțelegere, sociocultură, nivel de informare, demers individual sau de grup, dublate de seturi de răspunsuri standard la întrebări posibile; – elaborarea de programe atestate de educație sexuală elementară pentru uzul părinților, deoarece educația sexuală a minorilor preșcolari revine în exclusivitate părinților care trebuie să știe cum trebuie să facă față diferitelor situații și întrebări; formarea de formatori atestați în domeniul educației sexuale, singurii în măsură se abordeze subiectul – nu trebuie plecat de la ideea că orice adult știe mai mult decât un minor, problema se pune cu privire la ce și cât trebuie să știe un anumit minor; elaborarea de desene animate cu problematică sexuală centrate pe riscurile unor relații sexuale – este necesară existența unor persoane calificate, circumscrierea unor categorii de minori țintă, a unor programe de grup, pe grupe de vârstă și individualizate – de asemenea, trebuie răspuns la întrebări de felul: cui ne adresăm, de la ce vârstă, ce trebuie spus, cum să fie prezentată – unui grup sau doar individual. Copilul nu întreabă, întrebările copilului nu se referă la aspecte ieșite din comun. Dacă da, atunci trebuie văzut la ce surse de informații are acces. Aici este capcana care stă la baza numeroaselor dispute, controverse și chiar conflicte ale copilului.
Dr. Loredana Piloff, Președinte Societatea Națională Medicină de Familie – Filiala Sibiu: Educație sexuală în școala românească !?

Educația sexuală este cu siguranță un domeniu important pentru un stil de viață sănătos. Ca atare, un da categoric pentru necesarul educației sexuale începând cu vârsta copilăriei. Demersul a 60 ONG-uri din România pentru introducerea orelor de educație sexuală este un gest de remarcabilă conștiință civică. Atenționarea este justificată de incidența crescută în România a sarcinilor nedorite la adolescente ( de 3 ori peste media europeană), a bolilor cu transmitere sexuală și HIV și pe de altă parte de date care indică o utilizare redusă a mijloacelor contraceptive. Desigur este necesară o intervenție pentru corecția acestui deficit educațional. Aceasta se poate realiza intermediul familiei, a educației primite în scoală, prin consiliere medicală, psihologică , educație religioasă, dar și prin diferitele forme de informare precum internet și media.
Experiența unor țări care au implementat educația sexuală în școală nu a evidențiat atingerea obiectivelor propuse. În Danemarca spre exemplu: numărul sarcinilor în afara căsătoriei a crescut, incidența bolilor cu transmitere sexuală a crescut ( chiar și la tineri sub 20 ani), natalitatea a scăzut, numărul avorturilor, a divorțurilor și a violurilor a crescut. Un indicator pozitiv a fost scăderea vârstei medii a primului raport sexual. In Statele Unite unde educația sexuală se începe la grădiniță, după o experiență de mai mult de 20 ani nu sa obținut un mai bun control al sarcinilor in rândul adolescentelor. Programul beneficiază de o foarte bună finanțare și oferă o bună accesibilitate (educație în școală, consultații și contraceptive gratuite, întreruperi de sarcină fără consimțământul sau informarea părinților). Același rezultat a fost reiterat și de International Planned Parenthood Federation ( Federația Internațională a Familiilor Planificate) o importantă organizație care are filiale in toate colțurile lumii și care oferă materiale educaționale pentru multe școli. Suedia, unde au existat cursuri de educație sexuală din 1938, creșterea numărului de sarcini nedorite și de boli cu transmitere sexuală a impus in 1955 obligativitatea educației sexuale în școli și din 1975 au oferit gratuitate pentru avorturi. Aceste aspecte ne determină să acordăm o și mai mare atenție acestui subiect și in nici un caz sa abandonăm ideea intervenției prin educație sexuală in școală.
În relația pacient – medic, indiferent de vârsta pacientului abordarea problemelor legate de viața sexuală este totdeauna o situație ”delicată”. Pacientul român este foarte reticent în a-și evalua, analiza și rezolva probleme legate de viața sexuală. Aceasta o observăm la tineri, dar și la părinții lor care trebuie să-i învețe. Este nevoie de o bună expertiză asupra problematicii dar și de importante abilități de comunicare ale medicului pentru un demers eficient.
Nu putem aștepta rezultate de la simplul fapt că se va introduce educația sexuală în școală. Este esențial ce îi vom învăța și cum îi vom implica pe tineri în procesul educațional. Conținutul nu trebuie să fie conceput scolastic – doar elemente de anatomie, fiziologie, noțiuni despre concepție, contracepție, avort, boli cu transmitere sexuală. Trebuie foarte atent transmise noțiuni despre aspectele fizice și emoționale ale sexualității, aspecte de finețe ale relațiilor interumane, gestionarea presiunii create de anturaj, implicare și responsabilitate și totul realizat prin mesaje și exemple adaptate nivelului lor de înțelegere.
Un alt aspect important este o intervenție în explicarea valorii informațiilor și capcanelor oferite de internet și media. Aceasta este într-adevăr o sarcină dificilă. Trebuie să facem … să o facem cu toții cum știm mai bine să-i protejăm pe tinerii noștri ( și nu numai pe ei ) de agresiunea ”vulgarității și a nonvalorii siliconate” propagate de prea multe mijloace media care în goana după încasări au neglijat faptul că principalul lor rol este să facă educație, să ofere mesaje pozitive , să valorizeze iubirea- iubirea pentru oameni, adevăr, frumos, respect reciproc, recunoștință. Tinerii trebuie învățați – și aceasta necesită abilități deosebite de comunicare – să câștige discernământ în selectarea informațiilor.
Educația sexuală este o ”intervenție terapeutică subtilă” și trebuie făcută de specialiști bine instruiți, cel mai bine de o echipă ( profesor, medic, psiholog, expert în comunicare, părinte, adolescent, ”vedetă”). Este o necesitate a societății noastre, dar trebuie să răspundă celui mai important concept hipocratic ”primum non nocere” ( în primul rând să nu faci rău) și pentru aceasta trebuie făcută profesionist și individualizat la particularitatea pacientului.
Profesor Silviana Simeanu: Puțini sunt cei care subliniază pericolul la care sunt expuși tinerii care-și încep viața sexuală de timpuriu

Consider că această disciplină reprezintă un pericol pentru copii și adolescenți, deoarece este un atac adus intimității familiei. Nu mi se pare firesc să existe o persoană din afara familiei care să ofere informații atât de intime încă de la vârste fragede.
Fiecare părinte își cunoaște foarte bine copilul, îi cunoaște modul de a gândi, limbajul și e cel mai potrivit să-i explice acest aspect al vieții.
Atunci când altcineva o va face, într-un limbaj specializat, străin copilului, ar distruge tot ce unii părinți încearcă să construiască în modelarea caracterului și personalității copilului. Și la ce bun să stimuleze curiozități unor suflete curate care încă nu au nevoie de aceste informații? De ce să le răpească inocența, când e atâta nevoie de ea? E suficientă pervertire în lume, care nu trebuie să păteze conștiințele celor mici sau pe ale adolescenților. De aceea nu văd niciun avantaj, în ciuda faptului că se vorbește atât de mult de sarcini nedorite, la vârste fragede. Acestea sunt consecința faptului că sexualitatea se promovează excesiv, iar sexul a devenit monedă de schimb. De asemenea, puțini sunt cei care subliniază pericolul la care sunt expuși tinerii care-și încep viața sexuală de timpuriu: implicații în plan psihologic, mental și sufletesc.
Prin urmare, nu sunt de acord cu introducerera acestei așa-zise discipline în școli. Iar dacă Ministerul Sănătății ne va obliga, atunci, așa cum disciplina religie are nevoie de consimțământul părinților pentru ca elevii să participe la ore, așa și această disciplină să ofere posibilitatea părinților de a-și exprima acordul /dezacordul frecventării ei de către copii.
Medic ginecolog Elena Ucenic: Este foarte trist ca o tânără să îţi spună: nu am ştiut că dacă am contact sexual neprotejat, pot rămâne gravidă
Consider că introducerea orelor de educație sexuală în școli este utilă şi absolut necesară. Trebuie definită însă noţiunea de educaţie sexuală sau mai bine zis, ce înţeleg reprezentanţii Ministerului Sănătății prin asta, deoarece fiecare „parte ” vizată înţelege ce vrea: elevii – că vor primi un manual cu detalii tehnice utile; părinţii, biserica – că le îndemnăm copiii să îşi înceapă cât mai repede viaţa sexuală, medicii – că vor avea de-a face cu pacienţi mai educaţi, profesorii – cu teama că li se va pune în cârcă o nouă sarcina complicată…
La starea de sănătate a copiilor, a viitorilor adulţi, care conform definiţiei OMS nu înseamnă doar lipsa bolii, ci starea de bine fizic, psihic şi sexual, contribuim toţi: părinţi, profesori, preoţi, psihologi, colegi, media. Şi de fapt ne dorim cam acelaşi lucru: copii cu o educaţie de bază, cu cei „7ani de acas㔑, care au noţiuni elementare de igienă şi de comportament, indiferent de mediul din care provin, care se respectă pe ei şi pe alţii, care îşi cunosc propriul corp şi care învaţă să relaţioneze frumos şi responsabil cu cei din jur. Doar că alegem diferit calea prin care credem că putem obţine rezultatul dorit. Realitatea desigur, e alta. Instinctul de supraviețuire, cel sexual, sunt instincte primare foarte puternice, care ne ghidează viaţă. Doar educaţia ne permite un comportament civilizat, integrarea în societate, iar lipsa educaţiei în acest sens este evidentă şi a fost frecvent ilustrată în media, cu creşterea îngrijorătoare a cazurilor de viol, abuz sexual, trafic de persoane.
Eu consider că doar o persoană care are noţiunile elementare de educaţie bine însuşite, poate avea parte de o educaţie sexuală eficientă. Noţiunile elementare: asumarea identităţii sexuale, cunoaşterea propriei persoane, a diferenţelor între sexe, sunt învăţate acasă sau la grădiniţă, la începutul şcolii, în funcţie de mediul din care provin copiii. Accesul tot mai facil la mediul on line care abundă în informaţii de proastă calitate şi în aceeaşi măsură contactul cu copii din medii diferite, obligă la o informare precoce a copiilor, pentru siguranţa lor, începând de la vârsta de 9-10 ani.
Educaţia sexuală accesibilă actual începe discriminator: cu informaţii pe care doar fetele le primesc de la firmele producătoare de tampoane, referitoare la menstruaţie. Urmează câteva ore de biologie timide cu noţiuni elementare de anatomie, şi în rest, fiecare diriginte îşi îndrumă copiii în funcţie de propriile convingeri.
Dacă mai ţinem cont şi de modalitatea de promovare a femeii în tot ce înseamnă media românească, nu mă mai mir că tot mai multe domnişoare ajung să experimenteze pe pielea lor ce înseamnă o boală cu transmitere sexuală, o sarcina nedorită. Este foarte trist ca o tânăra care are asemenea probleme să îţi spună: nu am ştiut că dacă am contact sexual neprotejat pot rămâne gravidă, nu am ştiut că pot să mă îmbolnăvesc de hepatita B sau HIV. Trist, adevărat şi alarmant de repetitiv.
Asta e motivul principal pentru care consider că educaţia sexuală este absolut necesară în şcoli.
E greu să faci un adolescent de 14-15 ani să înţeleagă că sănătatea nu este un bun cu valabilitate nelimitată, dar nu este imposibil. Mai greu este să îi faci pe părinţi să înţeleagă că au crescut copiii lor şi că sunt persoane independente, capabile să acţioneze fără controlul părinţilor sau mai bine zis, în ciuda acestui control. Noi îi putem ajuta punând bazele unui comportament conştient, informat, asumat. Asta înseamnă însă, pe lângă oferirea unor informaţii generale, accesul la o consiliere individuală, confidenţială, ca o garanţie a implicării şi a valorizării fiecărei persoane în parte.
Fără o colaborare între cei care pot pune umărul la elaborarea unui program coerent, ancorat în realitate – educatori la toate nivelurile, medici, psihologi, media, preoţi – acest program nu are şanse de izbândă.
Le putem oferi tinerilor informaţiile de care au nevoie, le putem oferi sprijinul nostru atunci când au nevoie de el. Nu îi putem obliga să aleagă conform doleanțelor noastre. Nu acesta este scopul educaţiei.

Dr. Pavel Chirilă – Vorbirea aceasta în public înseamnă un îndemn în plus la începerea vieții sexuale

Eu nu am auzit până acum un motiv serios expus pentru necesitatea introducerii educației sexuale în școli. Este un motiv formal, pentru a asigura copiilor, adolescenților, o sănătate trupească, motivându-se că în felul acesta se evită niște boli cu transmitere sexuală. Însă nu se justifică, pentru că în toate țările unde există libertinaj, bolile cu transmitere sexuală au o incidență crescută, nu scăzută.
După părerea mea, există două pericole dacă se introduce o asemenea materie în programă. Unul e un pericol în plan biologic, pentru că de bolile cu transmitere sexuală nu se scapă așa de ușor, nemaivorbind de faptul că cei care susțin teoria planning-ului care se practică în Europa îndeamnă să se evite sarcinile, iar tinerei care se hotărăște să facă un chiuretaj i se spune că nu e nicio problemă, asta e opțiunea ei, fără a se ține cont că toate acestea lasă niște traume asupra trupului ei și asupra aparatului genital, care pot fi o explicație pentru bolile de mai târziu, plus sindromul post-avort, care o afectează grav și în plan psihologic.
Al doilea pericol este unul în plan duhovnicesc, pentru că e o incitare la păcat, fără să se țină cont de dogma și morala Bisericii. Mai toți sunt botezați în numele Sfintei Treimi și iată, haina botezului începe să fie pătată de la o vârstă atât de fragedă, prin incitarea făcută la clasă.
Dacă mă bazez pe o tradiție, cel puțin a civilizațiilor creștine din Europa, cred că la nicio vârstă nu ar fi potrivită introducerea educației sexuale în școală. Niciodată în istoria învățământului, de când este cunoscut el ca învățământ public, oficial, nu a existat o asemenea materie. Desigur că tinerii au nevoie de anumite explicații, au nelămuriri, semne de întrebare în viața lor personaă, dar întotdeauna răspunsul la aceste intrebari vine din partea mamei, tatălui, duhovnicului, profesorului diriginte, niciodată nu s-a propus această temă în dezbatere publică.
Începutul vieții sexuale sau neînceputul nu se rezolvă prin această lecție. Tinerii sunt liberi să își înceapă sau nu viața sexuală, cel mult, amânarea începerii vieții sexuale până la momentul căsătoriei este o problemă care ține strict de educația morală și religioasă a tinerilor. Chiar dacă ei își încep mai devreme viața sexuală, lăsând la o parte faptul că ei o încep tocmai din cauza incitărilor la o astfel de viață, făcute în clasă de profesori care predau aceste ore, nu înseamnă neapărat că trebuie să vorbim public despre asta, pentru că, de fapt, vorbirea aceasta în public înseamnă un îndemn în plus la începerea vieții sexuale și poate fi văzută drept un afront chiar la viața religioasă a bisericii. În niciuna dintre religiile mari monoteiste nu se pledează pentru o educație sexuală în școli de la vârsta de 11 ani, cum am înțeles că vor să o propună acum. Probabil că în următorii 50 de ani se vor gândi să o introducă chiar și la grădiniță.
Nu pot propune nicio variantă de educație sexuală în școli pentru că nu sunt de acord cu niciuna. Repet, aceste lucruri de o intimitate normală, fiziologică, încărcată de decență se învață în mod personal, de la mamă, de la tată, fata de la mamă, băiatul de la tată. Eu îi invit și pe părinți să nu fie indiferenți la o asemenea tentativă, pentru că există riscul să aibă mai multe surprize neplăcute cu copiii lor dacă fac educație sexuală în școli. Să ia poziție, să vorbească cu directorii de școli, să transmită mesaje către minister, să nu stea cu mâinile în sân. Poporul român este creștin-ortodox de 2000 de ani, sunt atâția practicanți care merg duminica la biserică, se spovedesc, se împărtășesc și ar fi bine ca părinții să fie vigilenți, să facă ceva, să militeze pentru a nu fi maculată viața bisericii de o asemenea acțiune oficială de desfrânare, pentru că, inițiativa aceasta, cam pe acolo se situează.