Bunicii sunt necesari în creșterea unui copil, însă nu trebuie să înlocuiască părinții, este avertismentul specialiștilor în psihiatria copilului și adolescentului. Aceștia susțin că, în prezent, zeci de mii de copii din România trăiesc o dramă, având în vedere că părinții lor sunt plecați la muncă în străinătate și sunt lăsați în grija bunicilor, a rudelor sau chiar în voia statului. Astfel, în multe cazuri nu se mai poate vorbi de familie, acel circuit obligatoriu copil-părinți, sănătatea mintală a micuților fiind pusă în pericol. Problemele apar din cauza nesiguranței în care copilul este nevoit să își ducă traiul, lipsa modelelor de bază din propria casă determinându-l să aleagă alte comportamente pe care le vede în jurul lui, de multe ori acestea fiind negative. Cea mai periculoasă pentru sănătatea psihică a copiilor este însă suferința prin care trec, marcați de dorul de părinți, de nemulțumirea de a-i avea lângă ei atunci când simt nevoia să se confeseze, ajungând la concluzia că sunt insuficient iubiți. În plus, bunicii nevoiți să educe exclusiv nepoții, ei înșiși confruntați cu propriile suferințe fizice, pot fi depășiți de prezent și de complexitatea sarcinilor pe care le au de rezolvat. Iar din cauza „conflictului dintre generații”, copiii crescuți astfel riscă să aibă o capacitate scăzută de a se adapta la cerințele societății în continuă schimbare. La fel de gravă este situația și în cazul copiilor crescuți de un singur părinte rămas în țară, cei mici resimțind în plan mental o traumă. În cazul ambelor situații, ei ajung vulnerabili din punct de vedere emoțional, au probleme de adaptare școlară și socială ori chiar tulburări de comportament și personalitate. Potrivit statisticilor oficiale, la ora actuală aproximativ 2,5 milioane de români sunt plecați la muncă în străinătate, 80.000 dintre copiii lor rămânând în țară. Dintre aceștia, 22.000 au ambii părinți plecați în străinătate, 48.000 au un singur părinte plecat, iar aproape 10.000 au rămas în țară fără singurul părinte, în a cărui custodie se află. Studiile realizate de fundații precum „UNICEF”, „Soros” sau „Salvați Copiii” susțin însă că numărul acestor copii este mult mai mare, apropiindu-se de 400. 000.

Oamenii simt nevoia să creadă în ceva. Poate fi cinism exploatarea acestei nevoi, sau poate fi revelația divină cea care ne ghidează destinele. Determinismul este larg acceptat, iar etropia e considerată deseori o erezie. Ideea unui univers anarhic, fără reguli e mult mai dificil de înțeles. Însă dincolo de câmpurile filozofiei sau ale dogmelor religioase, convingerile și „credințele” au pătruns în toate aspectele vieții noastre.
În marketing e cunoscută labilitatea consumatorului la „convingeri proprii”, care pot fi induse și stimulate. Pe baza acestor „convingeri proprii” se clădesc cariere politice sau în divertisment. Convingerile ajunse în politică se pot manifesta absurd. Scena politică americană mediatizată masiv chiar și în România aduce contrastul dintre convingeri stereotipe și o lume științifică la cel mai înalt vârf de dezvoltare. Deși NASA trimite roboți pe Marte, personaje politice de rang înalt din societatea americană nu cred în teoria evoluției speciilor și refuză complet ideea evoluția umanității din același strămoș comun cu cimpanzeii. Corpul politic radical conservator e în general întrepătruns de prezența divină în contextul dreptului la liberă exprimare sau existență. Ce e curios este și faptul că adversarii politicii conservatoare pe plan extern, radicalii extremiști din Orientul Mijlociu au păreri asemănătoare în foarte multe puncte. Nici un musulman pios nu acceptă un strămoș comun cu cimpanzeii, dovezile științifice împotriva „revelației divine”, sau drepturi egale pentru minorități (unde deseori se află și femeia). Pare ciudat să descoperi că în Luisiana opiniile publice ale liderilor comunității pot fi similare cu cele ale unui șeic kuweitian, dar acest tip de paradox are o lungă istorie. De la lupta pentru ”interesele muncitorimii” exprimate atât de naziști cât și de comuniști, până la exterminarea fizică în lagăre a adversarilor, antagonismul în politică e presărat de multe ori de similitudini. Astfel de puncte comune i-au făcut pe simpatizanții curentului conservator chiar și de la noi de a plasa fascismul și nazismul în aceiași barcă a stângii extreme împreună cu mișcarea comunistă.
Poate extremele se atrag, dar nu se confundă. Un republican american bea totuși alcool, e monogam oficial și nu își va înfășura femeia ca o mare personalitate saudită. Însă similitudinile ar trebui să ne dea de gândit. Nu pentru că pergamentul celui mai vechi Coran descoperit de britanici precede nașterea profetului Mahomed cu o sută de ani, inacceptabil pentru un musulman pios cu siguranță, ci pentru că noi în Europa ne-am lăsat „convingerile” acasă când am pășit în viața publică. Invenția noastră a toleranței, libertății și a respectului valorilor celuilalt sunt un argument al pacifismului prosper de mai bine de jumătate de secol.

Ştiţi vorba aceea, că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă. Cap i-a dat românului, că-i deştept foc, trebuie să recunoaştem, mâini aşişderea, ba i-a mai pus după gât şi o traistă mare şi frumoasă numită România, plină ochi cu de toate. În cazul nostru, pare-se că, în bunătatea Lui, a făcut chiar o excepţie şi multe le-a aşezat chiar El în traista românească, numai să le gestioneze românul cu cap, să le sporească cu râvnă şi să le lase moştenire cu dragoste neamului său. Ba i-a mai pus românului în traistă şi câteva taine păstrate cu sfinţenie de străbuni.
Dar desigur cunoaşteţi şi vorba aceea, că unde e multă inteligenţă e şi multă prostie, care a ieşit la suprafaţă în ultimul sfert de veac precum uleiul la zacuscă ( pentru a fi în ton cu toamna ) sub formă de „băieţi dăştepţi”. Ştiaţi că şi prostia ticăloasă poate fi ingenioasă? Păi iată ce au inventat în ticăloşia lor„ingenioşii” ăştia: coada de topor, ţeapa, fierăstrăul şi burghiul. Cu cozile de topor s-a tăiat tot ce se putea, de la relaţiile diplomatice cu state puternice la poziţia economică a ţării pe harta lumii, de la cercetare şi industrie de top la identitatea culturală a naţiunii, de la păduri la învăţământ, de la autoritatea statului la familie, ba chiar s-a chelit ţara de poporul ei. Să nu vă imaginaţi cumva că ţeapa e instrumentul medieval prin care vre-un Vlad Ţepeş ar dori a eradica hoţia în Ţara Românească! Vorbim de un instrument nou, democratic utilizat cu predilecţie pe verticală, dar de sus în jos , adică ţeapa se trage de „băieţii dăştepţi” propriului popor. Uneori se trag tunuri în loc de ţepe, că sunt mai „performante”. Cu burghiul se tot dau găuri în fundul traistei ( citeşte bărcii ) româneşti spre deliciul altor neamuri, care aşteaptă la găurică să le pice-n farfurie sarea, gazul, aurul, lemnul, apa şi pământul României, ce-o mai fi rămas din ele, iar fierăstrăul e cu autoservire. Poţi să-l iei, popor român, să-ţi tai singur craca de sub picioare ! Te ajută inamovabilii noştri „politicieni” televizaţi şi teleghidaţi de la butoanele europene.
Cu toporul la ceafă şi burghiul în coaste, cu ţeapa în fund şi fierăstrăul la glezne vre-o patru milioane de români au plecat în bejenie, vre-o două au fost exterminate de disperare , iar câteva milioane nici nu-şi dau seama că-l cară în spate pe cel cu care s-au făcut frate ca să treacă puntea.
Mai sunt însă destui care , smerit, nevăzuţi, neştiuţi duc cu grijă şi cu dragoste Traista lui Dumnezeu. Ei ştiu că El, în bunătatea Lui, a pus românului în traistă şi Pâinea Vieţii.