Acasă Blog Pagina 5900

Petrușca Roman: Te diferențiază standardul pe care ți-l impui și visele pe care le ai

Petrușca Roman este singurul elev din județul Sibiu care a reușit performanța de a obține 10 pe linie la examenul de bacalaureat. Nota maximă a obținut-o în urma contestațiilor. La afișarea primelor rezultate, la limba și literatura română, Petrușca a avut 9,60, însă băiatul a avut curaj și, deși stia că există și riscul ca media să-i fie micșorată a încercat. „Am depus contestația pentru că materia era româna. Dacă era matematică sau biologie probabil aș fi știut exact nota pe care trebuie să o am. Am fost pe deplin conștient că la română, lucrurile, orice s-ar spune, rămân subiective. Aveam în plan cu mult înainte să depun contestație dacă nota nu era 10. Știam doar ce pot, pentru că româna este materia mea preferată. Nu am avut nicio ezitare în a depune contestația, deși multor colegi le-a fost scăzută nota după contestații.” A câștigat, pentru că profesorul care i-a corectat pentru a doua oară lucrarea a decis că este de 10. Povestea tânărului care întotdeauna a demonstrat că știe ce vrea, într-un inteviu dedicat tuturor tinerilor cu ambiții.
Reporter: Povestește-ne despre tine și familia ta. Care este rolul lor în ceea ce ai reușit până acum?
Petrușca Roman: Sunt născut în Sibiu, crescut în Sibiu, dar și în Opaci, un sat din Republica Moldova de unde provine întreaga mea familie. Părinții mei sunt originari din Republica Moldova, însă au decis să urmeze studiile în România. Așa am ajuns în Sibiu. Pentru examenul de bacalaureat contează foarte mult să ai o stare de spirit excelentă, să te simți pregătit în toate planurile posibile. Aici m-a ajutat întreaga mea familie, dar și iubita mea care este în clasă cu mine și cu care am învățat întreg anul împreună. Asta a contat mult la acest succes, de aici și inspirația mea în multe situații, mai ales la română, unde consider acest aspect esențial. Părinții mei au reușit să-mi insufle de mic ideea că trebuie să fiu primul, nu pentru alții, ci pentru mine. De aici și determinarea pe care am avut-o mereu, dar și dorința de a mă clasa în fruntea oricărui clasament. Ma bucur că am ajuns astăzi să îi onorez cu acest rezultat, pentru că, datorită educației primite am reușit să trec peste orice limite. În clasa I am fost elevul Școlii Nr.6, acum Școala „Nicolae Iorga”. Am reușit apoi ceea ce îmi propusesem de mult timp: să îmi continui studiile la Colegiul Național „Gheorghe Lazar” și este o mare onoare să spun acum că am fost un lăzărist, ba mai mult, că voi fi mereu un lăzărist. Sunt mândru că Lazărul revine în topul clasamentului și că succesul meu de acum e o dovadă a performanțelor reușite în acest liceu.
Rep: Pentru că vorbești de performanță, ce alte reușite ai mai avut în anii de școală, până la examenul de bacalaureat și cum ai reușit să-și gestionezi timpul pentru a le face față?
P.R.: Am fost mereu pasionat de română, de engleză, de concursuri de dezbateri academice. Au fost într-adevăr câteva performanțe notabile, ca premiul I la un concurs de traduceri organizat de Universitatea „Lucian Blaga”, premii I la concursuri de „public speaking” sau dezbateri academice pe diverse teme, dar și premiul special la etapa națională a concursului „Speak Out”, obținut chiar în acest an. Am fost implicat și în echipa de fotbal a școlii, sport pe care l-am practicat și înainte, timp de 8 ani la F.C. Interstar Sibiu. Voluntariatul nu a fost niciodată punctul meu forte, nu am fost niciodată atras de așa ceva, însă îi apreciez pe oamenii care pot face asta. Timpul nu a fost pentru mine o mare problemă. Paradoxul e că atunci când ai mai multe activități, înveți și să te organizezi mai bine și îți rămâne mereu mai mult timp, decât dacă nu ai face nimic.
Rep: Cum ajungi un elev de 10? Care sunt principiile după care te ghidezi și ce este cel mai important atunci când decizi să-ți alegi prioritățile?
P.R.: Ca să ajungi să ai 10, trebuie mai întâi să îți propui să ai 10. După deviza asta m-am ghidat. Am fost și foarte realist. Știam că pot și atunci am spus „de ce nu?”. Dacă în fiecare an există elevi care pot lua 10, de ce să nu pot și eu? Foarte multă lume mi-a spus să rămân cu picioarele pe pământ, iar la un moment dat, ajunsesem să mă gândesc și să-mi împărtășesc planurile cu tot mai multă reticență. Simțeam teama, de altfel normală, că nu le voi putea duce la bună îndeplinire. Chiar dacă existau îndoieli, niciodată nu am încetat să sper că voi reuși. Ideea este că succesul nu constă în tocit continuu, nici în izolare, nici în epuizare prin învățat. Nu am făcut niciunul din aceste lucruri. M-am simțit bine, am încercat să îmi scot prietenii din casă de câte ori aveam ocazia etc. Evident că am depus un efort considerabil, mai ales acum, în ultimul an, însă ideea de bază e că trebuie să crezi în tine orice ar fi, să muncești mult, să speri și să ai și un dram de noroc.
Rep. Ai avut nota 9,60 la română, în rest 10. Ai depus contestație și ai obținut și aici notă maximă. Ce ai simțit în clipa în care ai văzut rezultatul final?

P.R.: Am simțit o fericire incredibilă, foarte greu de exprimat în cuvinte. Știu doar că am zâmbit întreaga zi, fără să îmi spună nimeni vreo glumă. E cea mai bună performanță a mea. M-am simțit mândru și cu un sentiment puternic de eliberare. Probabil aș fi fost puțin dezamăgit cu orice altă notă.
Rep: Ești singurul elev din județ care a reuțit să obțină 10 la bacalaureat și unul din puținii din țară… ce vei face mai departe? Unde vei merge?
P.R.: Voi urma cursurile Facultății de Economie și Gestiune a Afacerilor din Cluj-Napoca, la profilul informatică economică. Am ales FSEGA pentru că îmi oferă un mediu modern și un orar flexibil, lucru de care voi avea nevoie pentru că vreau să cresc singur, vreau să învăț noi limbaje de programare, sa intru într-o firmă de IT și apoi să devin manager. Așa cum am spus mereu, vreau să fac ceva măreț, să devin cel mai bun din domeniu sau să creez ceva care vă rămâne în urma mea. Sunt conștient că am toate calitățile necesare pentru asta, așa că vreau să scot maximul din ceea ce pot face.
Rep: Până atunci însă îți vei lua o vacanță. Te-ai gândit unde vei merge?
P.R.: După perioada de admiteri, am plănuit deja să merg la festivalul Untold, din Cluj, iar imediat după, la mare, la Costinești, cu gașca desigur. Plănuiesc să și lucrez puțin în timpul rămas liber, iar după, abia aștept să ajung la facultate.
Rep: Se spune că sistemul nostru de învățământ nu este unul tocmai perfect, ba chiar, de multe ori deficitar. Cum a fost pentru tine să înveți într-un astfel de sistem. Ce sfaturi le-ai da celor de la Ministerul Educației, de care să țină cont pentru generațiile care vin?
P.R.: M-am adaptat până la urmă acestui sistem, însă asta nu înseamnă că îmi și place. Poate nu sunt încă în măsură să vin cu un plan exact, însă celor de la putere le-aș spune că este absolut necesară o reformă, dar mai important decât atât, e esențial ca această reformă să nu fie modificată pentru o perioadă lungă de timp, de ordinul zecilor de ani. Cu un sistem politic atât de instabil, am mari îndoieli în ceea ce privește siguranța și stabilitatea unei asemenea reforme. Ați văzut cu toții că fiecare Ministru al Educației are propria lui viziune, fiecare face modificări și credeți-mă, absolut toți elevii, părinții, profesorii, absolut toți au de suferit și s-au săturat de asta. Nu mă interesează cine e la putere, atât timp cât nu modifică un plan bine stabilit de la început. Țările occidentale nu și-au schimbat regulile în învățămant de zeci de ani și se vede un rezultat concret. Stabilitatea și un plan bun, încă de la început, sunt cheia către un sistem eficient.
Rep: Care sunt pasiunile tale?
P.R.: Sunt mai degrabă tipul sportivului, de aceea îmi plac cam toate sporturile. Fotbalul mi-a rămas totuși la inimă mai mult decât restul. Pasiunea pentru acest sport am „împrumutat-o” de la verii mei ucraineni. Îmi place și să scriu, însă am pus asta în plan secund în ultima perioadă. Îmi place să scriu eseuri comparative, critice, deseori și poezii. Nu pot omite nici pasiunea pentru dezbateri, fie ele în engleză sau română. Am simțit mereu că îmi pot exprima foarte bine ideile, cu coerență și fiind destul de persuasiv.
Rep: Există o țară din lume pe care ai vrea să o vizitezi?
P.R.: Nu m-aș opri niciodată la o singură țară. Vreau să văd cele mai spectaculoase peisaje din lume, să vizitez cele mai mari capitale, dar și cele mai rudimentare sate. Dacă ar fi însă sa aleg o țară care mi se potrivește, aș alege Italia pentru atmosferă. Mereu m-am simțit în largul meu acolo.
Rep: Materia preferată rămâne româna?
P.R.: Cu siguranță. În clasa a V-a am reușit să obțin un premiu la olimpiada națională, iar de atunci am încercat mereu să pun asta pe primul plan și pentru că am simțit că am o afinitate, o înclinație înnăscută pentru română, moștenită de la mama mea. Pe lângă asta însă, am învățat să îndrăgesc și fizica, în mare parte datorită profesorului Dorin Bunău, dar și matematica sau engleza. Ideea de bază este că am încercat să le combin, pentru a deveni un elev complet și, cred eu, că am reușit.
Rep: Cartea preferată?
P.R.: Sunt multe, dar se remarcă „Elevul Dima dintr-a șaptea”, „Roșu și Negru”, „Codul lui Da Vinci” sau „Sherlock Holmes”.
Rep: Ai un mesaj pentru tinerii liceeni?
P.R.: Da și este foarte simplu. Sunt miliarde de oameni în lumea asta! Ceea ce te diferențiază este standardul pe care ți-l impui și visele pe care le ai. Poate nu le vei îndeplini pe toate, însă asta te caracterizează din start. Cu cât vrei mai mult, cu atât vei obține mai multe, cred eu, iar pentru lăzăriști, să nu uite că tradiția trebuie continuată, iar standardele unui asemenea colegiu de prestigiu trebuie respectate!

Ștefania Sămărghițan, unică în Sibiu prin meseria pe care o practică

Ștefania Sămărghițan este de aproximativ doi ani Doula, la o maternitate privată din oraș. Ce este o Doula? Cuvântul este grecesc și înseamnă cea care îngrijește femeia. În zilele noastre, acest termen este folosit pentru a descrie activitatea unei persoane instruite și experimentate în a oferi femeii și partenerului acesteia, sprijin emoțional continuu, confort fizic și asistență în obținerea informațiilor atât înainte de naștere, cât și în timpul și după naștere. „Sunt alături de mamă și în timpul expulziei. O ajut să se concentreze, să-și amintească ce are de făcut. Sunt înainte și după, chiar și până la prima alăptare, indiferent cât durează. O Doula trebuie să se aștepte să stea alături de femeia care va naște chiar și 30 de ore. Și dacă se ajunge la cezariană de urgență sunt alături de mamă.” Se spune că nașterea nu înseamnă doar a face copii, ci este vorba și despre mame. Mame puternice, competente, capabile, care au încredere în ele și își cunosc puterea interioară, pentru că nașterea este cea mai profundă inițiere spirituală pe care o femeie o poate avea. Ștefania se asigură ca noi să înțelegem asta.
Ștefania Sămărghițan s-a născut la Constanța, în anul 1979. Spune că dintotdeauna a fost atrasă de psihologie și încă din clasele a V-a sau a VI-a și-a dorit să studieze această materie. Asta a și făcut, pentru că, atunci când a venit vremea deciderii unei facultăți a mers la Cluj, pentru a urma studiile Facultății de Psihologie. Aici l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț, să-i schimbe destinul și să-i îndrepte pașii către Sibiu. După terminarea facultății s-a întors la Constanța. Aici a lucrat ca psiholog la un ONG la care erau consiliați copii și adolescenți infectați cu HIV. „A fost o experiență grea, însă din care am avut mult de învățat. Am intrat în domeniul acesta fără experiență și fără așteptări. Chiar dacă este greu de crezut, satisfacțiile au fost foarte mari. Copiii și tinerii au o putere și o dorință de a trăi… extraordinare. Îți dau lecții de viață pe care merită să le ții minte”. Distanța dintre ea și prietenul ei nu era confortabilă pentru nici unul, așa că s-au căsătorit și ea l-a urmat la Sibiu. „Ajunsă aici, mi-am schimbat total perspectiva și am lucrat în resurse umane. Am luat totul de la capăt. A fost o nouă provocare, însă i-am făcut față.” Între timp, în 2008, pe 8 iunie, Dumnezeu i-a dăruit unul dintre cele mai frumoase daruri, pe băiețelul ei, Mihai. „Venirea băiatului în viața mea nu o aduc în discuție întâmplător. Cât am fost însărcinată cu el am fost o graviduță extrem de curioasă. Citeam foarte mult și nu încetam să mă informez. Mi-am dorit să merg la un curs de Lamaze, unde aș fi putut învăța mai multe despre a fi părinte, însă nu am găsit. Nașterea lui Mihai a fost surprinzătoare și aducătoare de satisfacții. A fost o experiență din care mi-am dat seama că sunt o persoană puternică. Am aflat multe lucruri noi despre mine. A fost mult mai ușor decât mă așteptasem și de cât îmi spunea lumea. Am simțit că m-au ajutat mult exemplele pozitive din jurul meu. De aici, cred că a plecat totul.” Și s-a conturat, nu ca o decizie, nu ca o certitudine, ci ca un imbold al subconștientului Ștefaniei.
O Doula este mereu alături de femeia care naște
În concediul de maternitate, tânăra mămică a aflat de existența unor cursuri de Lamaze care se țineau la București. Se putea specializa ca educator prenatal. A făcut acea specializare, între anii 2010 și 2011. Nici nu primise certificarea că s-a trezit cu o ofertă de colaborare propusă de doctorița Presecan. „Doamna doctor mi-a spus că are totul pregătit, eu doar să vin și să țin cursul. M-am dus, inițial ca voluntar, după care a urmat o colaborare de aproximativ doi ani.” Între timp, Stefania mai descoperă o meserie. Cea de Doula. A fost în momentul, în care, a devenit educator prenatal. „Am aflat că Doula însoțește graviduța pe tot parcursul travaliului și o sprijină din toate punctele de vedere (emoțional, informațional, psihic și chiar fizic). Când am auzit, am știut că asta îmi doresc să fac. În 2012 am aflat că în România se va ține un curs de Doula și nu m-am putut abține să nu mă duc. Apoi a venit în țara noastră unul dintre cei mai cunoscuți obstreticieni susținători ai nașterii naturale, Michel Odent. Îi citeam cărțile și eram o mare admiratoare. El a ținut un curs și o conferință Doula, la care, evident, am mers.” Ștefania simțea că există un potențial real ca o Doula să facă diferența la o naștere. Există studii care demonstrează că nașterile sunt mai ușoare și fără complicații atunci când o Doula este alături de mamă. Știa că experiența unei nașteri are o importanță crucială în viața unei femei, pe care nu o va uita nicodată. Și-a dorit să transforme această experiență în una plăcută. Și reușește! Ștefania este astăzi doula în maternitatea unui spital privat din Sibiu și este sprijinul de bază al mămicilor care nasc acolo. „Este foarte important să cunosc mămica dinainte, de preferat din trimestru 3 de sarcină. Cu multe dintre ele mă întâlnesc și la cursuri. Trebuie să vorbim aceeași limbă, să beneficieze de consiliere prenatală individuală, să pot înțelege ce dorește acea mămică, ce temeri are, care este atitudinea ei în fața durerii.” Ștefania este alături de mămică din perioada în care încep durerile și până la prima alăptare a bebelușului. Va fi acolo indiferent dacă ora la care a fost sunată este în zi sau în noapte. „Este importantă ideea de sprijin continuu. Sunt tot timpul cu ea. Personalul din spital poate avea alte priorități sau își poate schimba tura, eu însă sunt acolo. La fel de important este și sprijinul emoțional. Mă asigur că mămica a înțeles toate informațiile care i-au fost trimise. O ajut să folosească tehnicile de relaxare învățate la curs, de la respirație, la poziții. Ce nu face o Doula? Nu se implică în decizii. Responsabilitatea ei este ca mămica să cunoască toate informațiile pentru a lua o decizie. O doula nu trebuie să aibă păreri, nu face intervenții chirurgicale, nu ia tensiunea, nu pune fașe etc. Este foarte important pentru etica mea profesională.” Ștefania consideră că nașterea este un proces normal, natural, firesc și oarecum magic, dar spune că în aceeași măsură este un eveniment care inevitabil te schimbă. „Le spun mămicilor să se informeze, pentru că este foarte important să știi ce se întâmplă cu tine. Să aibă încredere în corpul lor și esențial este ca travaliul să fie luat pas cu pas și contracție cu contracție, fără a se gândi cât durează. Asta le poate face nașterea mai ușoară”.

S-au anunțat nominalizații Premiilor Naționale pentru Poezie „Mircea Ivănescu”

Juriul Premiilor Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu, din care fac parte Ioan Es. Pop – președinte, Rita Chirian, Daniel Corbu, Niu Herișanu, Robert Șerban – membri, anunță nominalizările pentru ediția 2015. Astfel:
 
Premiul „Mircea Ivănescu” pentru poezie
 
George G. Asztalos, !nfraRouge, Ed. Karth, 2014;
Florin Dan Prodan, poeme și note informative despre eroi și morminte, Ed. Zidul de Hârtie, 2014;
Lucian Vasilescu, Țara mea, viața mea, dragostea mea, Ed. Rentrop&Straton, 2014.
 
Premiul „Mircea Ivănescu” pentru debut
 
Anita Aldea, Te dau lumii, Ed. Karth, 2014;
Raluca Oana Ciceu, Sfaturi pentru tinerii muribunzi, Ed. Grinta, 2014;
Merlich Saia, Garda de corp, Ed. Tracus Arte, 2014.
 
Premiul Editurii Grinta pentru manuscris
Anca Hirschpek
Trofeul Mopete nu se acordă la această ediție. Menţionăm faptul că în jurizare nu intră întreaga producţie editorială a anului 2014, ci doar volumele de poezie înscrise oficial în concurs de către autori sau editori, conform Regulamentului Premiilor Naţionale Pentru Poezie „Mircea Ivănescu”.
Premiile Naţionale Pentru Poezie Mircea Ivănescu vor fi decernate în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Artgothica, ale cărui lucrări se vor desfăşura la Sibiu, între 24 – 26 iulie 2015.
afis_web-page-001

Cosmina Obreja, voleibalista cu cel mai fulgerător atac din toată România

0

Cosmina Obreja VoleiCosmina Ioana Obreja este cel mai valoros component al unei echipe din oraşul nostru pe care l-am văzut în trei ani de observare îndeaproape a sportului sibian. Fie că este vorba despre baschet, fotbal, handbal, rugby sau volei. Cosmina are un serviciu foarte bun, se descurcă bine pe faza defensivă şi a progresat în fiecare an. Ceea ce o face să fie deasupra tuturor este faptul că deţine cel mai fulgerător atac din ţară la categoria sa de vârstă. Mingea plesnită de ea are o forţă devastatoare şi extrem de rar se mai întoarce înapoi. De altfel, în peste 90% din cazuri punctul este garantat, ea fiind un coşmar pentru toate defensivele adverse. Defensive care ştiu că ea va ataca şi tot nu pot face nimic pentru a schimba inevitabilul. Cosmina Obreja este o jucătoare completă. Ea are 17 ani, 1,72m înălţime şi este legitimată la CSŞ Sibiu.


Cosmina Obreja a început voleiul de la vârsta de 10 ani. Povestea modului în care a ajuns la acest sport este memorabilă şi ne-o povesteşte chiar ea. „Antrenoarea Frum a venit la mine la şcoală pentru a selecta fete pentru volei. Eu eram mai micuţă, aveam 1 metru şi 37 de centimetri. Bineînţeles că au fost alese fetele cele mai înalte. Am ridicat şi eu mâna, iar profesoara m-a întrebat dacă am pe cineva în familie care este înalt. Am spus că da şi am mers şi eu la volei”, îşi aminteşte Cosmina. Nu a durat mult şi sportul acesta a devenit o pasiune pentru ea. Încet, încet, ea a progresat şi după scurt timp a început să fie foarte implicată la volei. Dimineaţa mergea la volei, la amiazi, la şcoală. „Îmi plăcea de mică să mă mişc şi să sar. Mă jucam fotbal. La început am mers la volei ca să îmi ocup timpul. Mi-a plăcut, era diferit. Apoi, voleiul a devenit foarte important pentru mine, atât de important încât nu ştiu dacă o să mă mai las vreodată”, spune jucătoarea. Prima antrenoare a sa a fost Susana Frum. Primii trei ani au însemnat calificări la turneul semifinal pentru ea şi colegele sale de la CSŞ Sibiu. În 2013, Cosmina şi-a condus echipa pe locul 8 pe ţară. A urmat categoria junioarelor II, iar formaţia sibiană a început să se pregătească sub îndrumarea antrenorului Traian Prişcă. În primul an, sub comanda noului tehnician, fetele au ajuns la turneul semifinal.
„Maratonul” Cosminei Obreja
Cosmina Obreja Volley Trend Summer CampA venit vara trecută, şi de atunci a început un „maraton” incredibil pentru voleibalista noastră. Meciuri nenumărate, şcoală, deplasări şi puţin timp de respiro. Cosmina Obreja a participat la tabăra de vară din Serbia, „Volley Trand Camp”. „Cosmina a fost desemnată cea mai completă jucătoare străină, titlu obţinut în faţa a peste 100 de voleibaliste străine. În campionat, ea a evoluat cu CSŞ Sibiu la junioare I (categorie cu fete mai mari ca vârstă) şi junioare II. Cosmina a jucat şi pentru formaţia de Divizie B, din Valcea. Toate acestea, plus antrenamente şi şcoală toată săptămâna. Ea era în clasa a zecea la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, unitate de învăţământ de mare prestigiu în oraşul nostru. „Anul ăsta, din septembrie am avut meciuri în fiecare week-end. Sâmbăta cu echipa din Vâlcea mergeam acolo să joc sau în deplasări. Duminica jucam cu CSŞ Sibiu la junioare I sau junioare II, fie acasă sau în deplasare. Asta, plus şcoală toată săptămana şi antrenamente în fiecare zi”, a declarat Cosmina. O dovadă de rezistenţă, tărie mentală, valoare incredibilă şi muncă fantastică depusă la antrenament.
Prima accidentare din cariera sa
Evoluţiile sale au propulsat-o în iarna anului trecut, la lotul României. Cu două zile înainte de a pleca la naţională, a suferit o entorsă urâtă la piciorul stâng şi a ratat selecţia. Îşi aminteşte şi acum faptul că era într-o vineri…12 decembrie. A fost prima accidentare din cariera sa şi a făcut-o să fie mai reţinută la desprinderi. Desprinderi care sunt esenţiale pentru atacul său incredibil. Imediat, a urmat entorsă la celălalt picior, şi de atunci este un pic mai reticentă. Dar lucrează pentru a reveni la forma cea mai bună, în toate palierele. Ca rezultate, a ajuns cu echipa de junioare I la turneul semifinal, iar cu cea de junioare II la turneul final, terminând pe locul 8 pe ţară. Cu formaţia din Vâlcea a repetat isprava de la JII, dar nu a mai disputat ultimul act al competiţiei deoarece echipa s-a desfiinţat. În acest moment, sibianca are o binemeritată vacanţă. „Încerc să mă refac după cel mai greu an al meu”, spune voleibalista. Totuşi, nici acum nu poate sta în totalitate departe de volei, ea se pregăteşte să participe la „Sibiu Sands” (21-26 iulie), cel mai important turneu de beach volley din România.
Cosmina Obreja CSS Sibiu3
„Nu îmi place să se întoarcă mingea înapoi după ce atac”
Cât despre atacul său nimicitor, ea doreşte să îl facă şi mai terifiant pentru oponente. Nu vrea ca mingea să vină înapoi. Lucru care nu este uşor deoarece ea primeşte mingea aproape tot timpul pe atacul echipei sale iar adversarele ştiu acest fapt. Şi totuşi reuşeşte să puncteze. „Nu îmi place ca mingea să se întoarcă înapoi după ce atac. Trebuie să mai lucrez la preluare şi vreau ca atacul să fie cât mai puternic şi hotărâtor”, spune Cosmina. Cele mai frumoase amintiri ale ei la volei sunt turneele alături de colegele sale. Amintirile cu ele, poveştile şi glumele care rămân pentru totdeauna. Pentru viitor, încă nu are o direcţie bine stabilită deoarece mai are doi ani de volei la Sibiu şi doi ani de liceu. Apoi, va vedea încotro o va lua drumul său. . „Eu fac volei din plăcere. Este un sport special, ca o jumătate din mine”, declară Cosmina. În timpul liber, Cosminei îi place foarte mult să se uite la filme şi seriale. Printre favoritele ei se află Resident Evil (1-5), Taken (1-3) şi Transporter (1-3). Muzica preferată este cea rap, iar BUG Mafia este în fruntea topului său. În sport are ca model pe cea mai bună handbalistă din lume şi actualmente câstigătoarea trofeului Champions League la handbal feminin, Cristina Neagu. „Cristina Neagu este un model pentru mine. Mi-a plăcut ambiţia, încrederea de a arunca la poartă şi pofta de a juca după accidentarea pe care a avut-o în 2010”, spune Cosmina.

Traian Prişcă (antrenor CSŞ Sibiu) : „Forţa şi viteza de lovire este mai mare decât a altora. Are o viteză de reacţie incredibilă şi este foarte rapidă în execuţie. Practic ea plesneşte mingea, care vine atât de rapid cum celelalte nu se aşteaptă. Cosmina s-a delimitat de celelalte jucătoare prin calităţile ei. Este foarte receptivă, foarte atentă şi înţelege tot ce îi spun. O ambiţie deosebită. Procedeele tehnice şi le-a însuşit foarte bine. Poate să joace pe orice post în volei. Îi place să facă totul pe teren. Vrea să fie foarte bună, să fie perfectă. Cu ea, pot face ceea ce face un antrenor cu un jucător de clasă. Are aceleaşi reuşite şi la şcoală, este o preocupare a sa pe toate planurile. Dacă o ajută sănătatea poate să joace la orice echipă din România”.
Bibliografie
Data naşterii : 07-06-1998
Studii : Şcoala Generală nr.20 Sibiu (clasele I-III)
Şcoala Generală nr.13 Sibiu (clasele IV-VIII)
Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr (clasa a XI-a din septembrie 2015)
Cosmina Obreja Volley Trend Summer Camp1

Luptă pasionantă pentru locul I la cea mai importantă clasă Red Bull Romaniacs. Jonny Walker a profitat de o eroare a rivalului Jarvis şi a revenit pe primul loc

0

Ovidiu MatiuCa şi în anul precedent, lupta pasionantă pentru victorie dintre Jonny Walker şi Graham Jarvis pare a se da până în ultima rundă a competiţiei. După ce în ziua precedentă, Graham Jarvis recupera dezavantajul luat în Prolog de către Walker şi trecea pe primul loc al întrecerii, a venit rândul mai tânărului său adversar să facă la fel în etapa a doua a concursului. Totul, datorită unei grave erori a lui Jarvis, care a rulat mult prea rapid în etapa de ieri, şi fără să fie atent suficient la GPS. El a ratat intersecţia în care traseul clasei Gold şi Silver se despărţea de cel al clasei Bronze şi Iron, şi astfel a rătăcit o bună parte din timp până s-a întors în secţiunea corectă. De cealaltă parte, Walker a fost extrem de rapid încă de la început şi a reuşit să îl ajungă pe rivalul său. Apoi, cei doi au fost roată la roată în munţii Cindrel, Walker reuşind să se distanţeze pe secţiunile rapide dinaintea finishului de la Râul Cibin.


Sud-africanul Wade Young, revenire în lupta pentru podium
Acelaşi lucru ca şi Jarvis l-a făcut şi Andreas Lettenbichler care a rătăcit şi mai mult pe traseu, pierzând cel mai mult timp dintre toţi riderii importanţi. El a căzut de pe podium, până pe poziţia a opta la general. Wade Young a fost al treilea în întrecere, revenind după nenumărate greşeli comise în prima zi din munţi, şi după un Prolog nesatisfăcător. El a urcat pe locul cinci în clasamentul general şi are şansa să se lupte la podium cu Alfredo Gomez şi Paul Bolton. În acest moment, clasamentul celor mai buni sportivi de la clasa Gold arată astfel :
1. Jonny Walker – 11 ore, 22 minute şi 6 secunde
2. Graham Jarvis – 11 ore, 25 minute şi 57 secunde
3. Alfredo Gomez – 12 ore, 4 minute, 56 secunde
4. Paul Bolton – 12 ore, 5 minute, 38 secunde
5. Wade Young – 12 ore, 21 minute, 37 secunde
6. Blake Gutzeit – 12 ore, 55 minute, 27 secunde
7. Philipp Scholz – 12 ore, 56 minute, 13 secunde
8. Andreas Lettenbichler – 12 ore, 59 minute, 14 secunde
9. Brett Swanepoel – 13 ore şi 7 secunde
10. Lars Enockl – 13 ore, 3 minute şi 14 secunde


Norbert Josza, surpriza Red Bull Romaniacs 2015

Surpiza cea mai mare a întregii competiţii Red Bull Romaniacs a fost oferită de către românul de origine maghiară, Norbert Josza. La numai 17 ani şi aflându-se la debutul său la cel mai dur raliu hard-enduro din lume, sportivul din Odorheiul Secuiesc a izbutit să câştige etapa a doua la clasa Silver. Cu acest succes el a avansat până pe locul doi al clasamentului, la 22 de minute de neo-zelandezul Kevin Archer.

„Centura Păltiniş” a ajuns la cea de-a XXX-a ediţie. Se anunţă două zile cu meciuri spectaculoase la Sibiu!

0

Box2Una din cele mai vechi competiţii sportive din oraşul nostru îşi derulează o nouă ediţie. „Centura Păltiniş” se va desfăşura pentru a treizecea oară şi promite meciuri spectaculoase de box ca şi în trecut. Evenimentul va avea loc în zilele de 17 şi 18 iulie, în Sala Mică de lângă Teatrul Radu Stanca. Vineri, se vor disputa partidele semifinale, cu începere de la ora 16,00. Apoi, sâmbătă de la ora 10,00, cei mai buni pugilişti vor evolua în ultimul act al categoriei lor. Participă sportivi de la cluburile din Sibiu, Cluj Napoca, Horezu, Cugir, Gilău şi Braşov. Acţiunea este organizată de Clubul Sportiv Municipal Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu. Sibienii sunt invitaţi să ia parte în număr cât mai mare la duelurile din ring. Intrarea este liberă.

„Cindrel în alergare”, concurs de mişcare pe traseu montan

0

Cornel MosneagCea de-a patra ediţie a întrecerii „Cindrel în alergare” se apropie. Competiţia va avea loc în 8 august cu începere de la ora 9,00. Manifestarea va avea startul în staţiunea Păltiniş şi este o acţiune de alergare pe traseu montan. Concursul susţine şi campania socială, „Cu verdele-n SUS”, pentru fiecare înscriere înregistrată şi achitată, va fi donată suma de 5 lei pentru re-împăduriri. Evenimentul este organizat de către Asociaţia PeDale Sibiu. Proiectul este cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu prin Serviciul Public Sala Transilvania. Înscrierea se va face online pe pagina www.inalergare.ro.

Casieriile operatorului de apă din Mediaş, Agnita și Dumbrăveni vor fi vineri închise

baniwebOperatorul regional „Apa Târnavei Mari”, informează clienţii că mâine, 17 iulie, Birourile de Relații Clienți şi casieriile sunt închise. Este vorba despre cele din Mediaş, Agnita şi Dumbrăveni. Totuşi, clienţii care doresc să achite facturile de apă-canal, o pot face online, sau la terminalele de tip Paypoint și Payzone.

Medieşenii care nu şi-au achitat chiria aferentă locuinţelor sociale vor fi evacuaţi

locuinte socialeDirecţia de Asistenţă Socială Mediaş a făcut demersuri pentru recuperarea debitelor restante la chirie pentru beneficiarii de locuinţe sociale. Întrucât chiriaşii notificaţi, nu au respectat termenii contractuali, municipalitatea medieşeană a solicitat instanţei de judecată evacuarea şi recuperarea debitelor pentru primele 3 familii beneficiare de locuinţă socială care au înregistrat debite foarte mari.

„Instanţa de judecată a hotărât recuperarea debitelor şi evacuarea familiilor în cauză. În perioada următoare Executorul judecătoresc va pune în aplicare sentinţa dată de Judecătoria Mediaş. Pe această cale dorim să anunţăm beneficiarii de locuinţe sociale care au datorii mai mari de 3 luni la chirie, să le achite în termenul prevazut în somoţiile emise de către DAS, deoarece vom începe noi demersuri pentru recuperarea datoriilor şi evacuarea acestora din locuinţele sociale”, explică reprezentanţii Primăriei Mediaş.

În cazul în care după 30 de zile de la primirea somaţiilor emise de către Direcţia de Asistenţă Socială, persoanele în cauză nu îşi achită datoriile restante, municipalitatea va continua demersurile legale.

A început turnarea asfaltului pe viaductul Mihai Kogălniceanu – Calea Șurii Mici

Lucrările la viaductul Mihail Kogălniceanu – Calea Șurii Mici continuă în această perioadă cu turnarea primelor straturi de asfalt. Constructorul a așternut asfalt atât pe rampele viaductului, cât și pe deschiderea acestuia și pe trotuare. Potrivit reprezentanților Primăriei, ultimul strat, cel de uzură, va fi turnat înainte de deschiderea viaductului pentru trafic.
Potrivit contractului, în următoarea perioadă vor fi amenajate pistele pentru biciclete, scările de acces pentru pietoni. De asemenea, o nouă etapă va presupune amenajarea iluminatului public, a racordurilor dintre viaduct și străzile învecinate și instalarea panourilor antifonice.
Viaductul va avea o lungime de 400 de metri, înălțimea peste calea ferată va fi de 8 m, va avea câte o bandă pe sens, trotuar pe fiecare parte, un sistem de iluminat public și piste pentru biciclete. Lucrările pentru construcția acestui obiectiv au început în luna aprilie 2014, iar valoarea totală a contractului este de 28,2 milioane de lei. Întreaga lucrare este prevăzută să se încheie la finele anului 2015, durata de construcție fiind de 22 de luni.
Prin realizarea acestui pasaj peste calea ferată se urmăreşte atât fluidizarea traficului în zona respectivă, cât şi creşterea accesibilităţii zonelor de vest şi nord-vest ale oraşului, care vor avea astfel o legătură mai directă cu centrul oraşului.

Peste 450 de cadre dicatice au susținut astăzi examenul de titularizare

Miercuri, 15 iulie 2015, cadrele didactice au susținut examenul de tutularizare, pentru a-și ocupa posturile didactice, catedrelor vacante sau rezervate din învăţământul preuniversitar. La acest concurs s-au înscris 601 candidați, au fost validați 548 și s-au prezentat la examen 494, conform informațiilor trimise de Livia Crețulescu, purtător de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. 54 de candidați au absentat, iar 38 s-au retras din examen. „Candidaţii rămaşi până la finalul examenului au fost în număr de 456. Rezultatele iniţiale vor fi afişate în data de 20 iulie a.c, iar contestaţiile se depun la sediul IŞJ în 20 iulie 2015 de la ora afişării până la ora 21.00, respectiv în data de 21.07.2015, până la ora 15.00”, spune Livia Cretulescu.

Facultatea de Științe Socio Umane și-a premiat șefii de promoție

25 de studenți au primit diplome pentru rezultatele bune pe care le-au avut până la sfârșitul facultății. 13 dintre ei sunt șefi de promoție la studii de licență, iar restul la studii de masterat. Istoria a fost singura specializare cu doi șefi de promoție. La premiere, pe lângă studenți, rude sau prieteni au fost prezenți prodecan pe probleme studențești Ioana Crețu, decanul Facultății, prof. univ. dr. Dumitru Batâr, alături de alți profesori de la diferitele specializări ale facultății, printre care și Marian Țiplic, prorector programe academice și profesor universitar la catedra de istorie. Decanul i-a felicitat atât pe studenți, cât și pe părinții acestora pentru sprijinul acordat în atingerea performanțelor. „Această diplomă de merit pentru șefii de promoție se aprobă în mod oficial cu aprobarea consiliului facultății noastre și are în vedere rezultatele obținute până la sfârșitul facuiltății sau masteratului, adică pe parcursul celor 3 ani de studiu”, prof. univ. dr. Dumitru Batâr.
Lista șefilor de promoție
IulIa Laslea – Mirela – Comunicare şi relaţii publice
Roxana Petruţa Irimia – Jurnalism
Iuliana Anghel – Psihologie
Alina Georgiana Stoica – Asistență Socială
Iulian Marian Cornea – Sociologie
Anca-Diana Rotar – Resurse Umane
Andreea ElenaJeleriu – Științe Politice
Claudia Jurcoane – Studii de securitate
Ramona Ioana Ștefen – Relații Internaționale și Studii Europene
Florenti Perianu – Istorie
Ionuț Turcu – Istorie
Paul Victor Langa – Conservare și Restaurare
Carmen Hubner (Kendi) – Teologie – Asistență Socială (în limba germană)
Oana Maria Moraru – Managementul Relaţiilor Publice
Andra Nicoleta Dumitrescu – Publicitate şi Brand
Ana Maria Ilie – Cunoașterea și Combaterea Criminalității
ROAȘCA RALUCA MARIANA – PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI PSIHOTERAPIE
Anamaria Raluca Deac – Leadership și management organizațional
Loredana Mirela Spînu – Selecția și gestiunea resurselor umane
Mihaela Bunea (Bunea-Savu) – Securitate și relații internaționale
Daciana Maria Luca (Rada) – Managementul integrării europene și al administrației publice
Erika Kolcsar – Relații internaționale. Sisteme de securitate
Corneliu Postu – Diplomația apărării
Andrei Nicolae Nacu – Protejarea și Valorificarea Patrimoniului Istoric
Andrada Maria Badilescu – Restaurare Lemn Policrom