FOTO/VIDEO: Copiii din Mediaș au făcut spectacol în Taiwan. Rezultate excelente la atletism și fotbal

Cele mai citite

Tinerii sportivi din Mediaș, performanțe remarcabile în Taiwan. Tinerii fotbaliști au ajuns până în semifinale.

Tinerii sportivi din Mediaș au avut o evoluție foarte bună la ediția din acest an a Jocurilor Internaționale ale Copiilor, desfășurată în Hualien, Taiwan.

Delegația medieșeană s-a întors acasă cu rezultate importante la atletism și fotbal, după ce a reprezentat orașul într-o competiție internațională la care au participat tineri sportivi din mai multe țări.

La atletism, Mediașul a fost reprezentat de patru sportivi.

Raluca Surdu a ocupat locul al treilea în seria de calificări la 800 de metri și s-a clasat pe poziția a zecea în clasamentul general.

La aceeași probă, Ioana Surdu a terminat pe locul al patrulea în serie și pe locul 14 la general.

Irina Ibășfălean a concurat la 80 de metri garduri, unde a încheiat seria pe locul al șaptelea. Sportiva a obținut însă și un rezultat important la săritura în lungime, reușind să își stabilească un nou record personal.

La proba de 1.500 de metri, Bogdan Ciucu a terminat pe locul al șaselea în seria sa și pe locul 13 în clasamentul general.

Echipa de fotbal, la un pas de finală

Reprezentativa Mediașului a început excelent competiția de fotbal de la Jocurile Internaționale ale Copiilor din Hualien, Taiwan, obținând două victorii categorice în faza grupelor: 21-0 cu Nairobi, Kenya, și 20-1 cu Marion, Indiana, SUA.

Echipa pregătită de Constantin Hanc a remizat apoi, 1-1, cu Ancient Olympia din Grecia și s-a calificat în semifinale.

Medieșenii au pierdut însă cu 7-0 în fața formației din Plock, Polonia, iar în finala mică au terminat la egalitate, 3-3, cu Gytheio din Grecia.

La loviturile de departajare, grecii s-au impus cu 5-4 și au cucerit medalia de bronz, Mediașul fiind astfel foarte aproape de podium.

Chiar și în aceste condiții, parcursul echipei reprezintă una dintre performanțele importante ale delegației medieșene la ediția din acest an a Jocurilor Internaționale ale Copiilor.

Primarul Mediașului: „Sunt foarte mândru de modul în care ați reprezentat orașul”

La revenirea delegației, primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, i-a felicitat pe tinerii sportivi și a reafirmat sprijinul administrației locale pentru activitățile sportive.

„Voi susține mereu activitățile sportive. De 10 ani de zile, cred că doar în anul pandemiei nu s-a plecat la acest eveniment pentru că nu s-a ținut.

Mesajul meu este acela că voi susține performanța atât la învățătură cât și în sport.

Eu vă felicit pentru rezultatele obținute, îmi pare bine că ați ajuns acasă sănătoși, în același timp aș vrea să le transmiteți părinților voștri că, în calitate de primar, sunt foarte mândru de modul în care ați reprezentat orașul nostru.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: O româncă a primit o factură de aproape 17.000 de dolari la Urgențe în SUA

16.743 de dolari pentru o vizită la urgență în SUA. Cât a plătit, în final, o tânără care avea...

Știri pe același subiect