Acasă Blog Pagina 5902

Doi bărbați din Țapu, cercetați penal pentru braconaj piscicol

pesteDouă persoane sunt cercetate penal pentru braconaj piscicol. Polițiștii din Axente Sever au fost sesizați telefonic marți seara cu privire la faptul că două persoane necunoscute au fost observate pe râul Târnava Mare în timp ce întindeau o plasă pentru a bracona ilegal peşte. La faţa locului s-a deplasat de un echipaj de poliţie, însă la observarea acestora cele două persoane suspecte au fugit.

Ulterior, aceștia au fost indentificați. Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 30 şi 42 de ani, domiciliaţi în localitatea Ţapu, iar asupra lor oamenii legii au identificat o plasă monofilament de aproximativ 30 m şi o barcă improvizată, bunuri confiscate în vederea continuării cercetărilor.

Cei doi bărbați sunt cercetați penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol.

3 zboruri ale Aeroportului Sibiu au întârzieri, din cauza grevei controlorilor de trafic

Reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu anunță că în cursul zilei de miercuri se înregistrează perturbări ale orarului de zbor, fiind afectate orele de aterizare și decolare pentru 3 curse.
„Datorită grevei de avertisment a controlorilor de trafic aerian, programată în intervalul orar 11-13, vor înregistra perturbări față de programul obișnuit următoarele zboruri:
BMS 330 Stuttgart-Sibiu, operat de compania Blue Air: în loc de ora de aterizare estimată inițial 12:00 va sosi la ora 13:13
BMS 329 Sibiu-Stuttgart, operat de compania Blue Air: în loc de ora de decolare estimată inițial 12:35 va pleca la ora 14:15
RO 316 Munchen-Sibiu, operat de compania Tarom: ora estimată de aterizare inițială este 13:15, dar va înregistra o întârziere de 31 de minute”, transmite Nicoleta Boborodea, purtător de cuvânt Aeroportul Sibiu.
Aceste modificări în program sunt anunțate pe diplay, în zona publică și pe site-ul aeroportului. Controlorii de trafic aerian de la ROMATSA au intrat miercuri în grevă de avertisment, intre orele 11.00 si 13.00, nemultumiti din cauza neincheierii contractului colectiv de munca

Specialist infrastructură: „Autostrada Săliște-Cunta ar trebui închisă. Viaductul de la Aciliu s-ar putea prăbuși în orice moment!”

Situație dramatică pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu- Săliște, îndeosebi între kilometrii 270 și 280. Vizat este în primul rând viaductul Aciliu, despre care se atrage atenția că este în pericol să provoace o catastrofă, după ce terasamentul din jurul culeei ( capătul unui pod) s-a prăbușit. Prin urmare, autostrada ar trebui închisă de urgență, pentru a se evita o tragedie.
„Mă așteptam ca în zona Aciliu să văd mărturii ale deplasărilor de teren sub influența traficului specific de autostradă, care induce mari vibrații în argila nisipoasă din dealurile Aciliu și Apoldu. Mă așteptam să văd cum terenul „a lucrat”, așa cum spun constructorii. Și totuși nimic nu m-a pregătit pentru această perspectivă cu adevărat șocantă de la intrarea pe Viaductul Aciliu! Pur și simplu terasamentul din jurul culeei (capătului de viaduct) 1, dinspre Apoldu, S-A PRĂBUȘIT !!”, scrie Mihai Alexandru Crăciun, citat de jurnalistul Moise Guran.
Citește toată știrea pe www.biziday.ro

Un medieșean va fi cercetat penal pentru conducere în stare de ebrietate

campnaie informare politia medias 2Un bărbat din Mediaș este cercetat penal după ce a fost prins de oamenii legii conducând autoturismul în stare de ebrietate. În cadrul activităţilor preventive desfăşurate, poliţiştii rutieri medieșeni au oprit pentru control în trafic, pe strada Horia din municipiu, un conducător auto.

În urma verificărilor efectuate, aceștia au constatat faptul că şoferul, un bărbat de 51 de ani, domiciliat în Mediaş, se afla în stare de ebrietate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul va fi acum cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Orașul Dumbrăveni rămâne în această seară fără apă potabilă

apa-robinet 2Locuitorii orașului Dumvrăveni rămân câteva ore fără apă. Operatorul regional Apa Târnavei Mari anunţă consumatorii că se sistează furnizarea apei potabile începând din această seară de la ora 23:00 până mâine dimineață la ora 05.00, în vederea efectuării unor lucrări de mentenanță la rețeaua de apă.

„Dorim să informăm consumatorii că la repunerea în funcţiune a reţelei, apa va prezenta suspensii şi culoare din cauza antrenării depunerilor din conducte”, transmit reprezentanții operatorului de apă.

Jonny Walker a câştigat Prologul Red Bull Romaniacs! Galerie foto impresionanta!

0

Red Bull RomaniacsJonny Walker şi-a început apărarea trofeului cucerit anul trecut în cel mai bun mod posibil, cu o victorie în Prologul Red Bull Romaniacs. Aseară, britanicul a fost cel mai rapid dintre toţi concurenţii clasei principale, GOLD. El a terminat cursa în 16 minute şi 50 de secunde. Pe locul secund a venit spaniolul Alfredo Gomez, singurul rider ce a fost aproape de învingător, încheiând runda în 17 minute şi 6 secunde. Cea de-a treia treaptă a podiumului a fost ocupată de Graham Jarvis, dar la peste un minut distanţă de conaţionalul său.
Mii se spectatori prezenţi la faţa locului
Facebook Red Bull Romaniacs
Bulevardul Coposu a fost plin ochi cu spectatori. Oameni care au venit să asiste la un spectacol deosebit şi care s-au urcat pe unde au apucat pentru a prinde un loc cât mai bun în a vedea show-ul oferit de către rideri. Au făcut poze, au asistat la multiple căzături ale piloţilor şi i-au văzut pe aceştia chinuindu-se să treacă peste pietre şi buşteni.


Emmanuel Gyeneş, locul II la clasa Silver
O comportare foarte bună a avut românul Emmanuel Gyeneş, sportiv ce a încheiat pe poziţia secundă la clasa Silver. La clasa Bronze, estonianul Riho Kollist a fost cel mai bun. Iată clasamentul primilor trei la cele două clase :
Clasa Silver :
1. Chris Perry
2. Emmanuel Gyenes
3. Angus MacDonald
Clasa Bronze :
1. Riho Kollist
2. Mark Jackson
3. Sandra Gomez

Fotocredit: Ovidiu Matiu

Care este albumul vândut cel mai rapid din ultimul deceniu

Albumul studio a fost vandut, in 36 de saptamani de la lansare, in peste 5 milioane de exemplare, reusind cea mai mare performanta in domeniu din ultimii zece ani. Cel de-al cincilea album de studio al cantaretei americane Taylor Swift, „1989” a reusit cea mai mare performanta din ultimul deceniu.

Discul „1989” l-a detronat pe cel de debut al cantaretei Adele, „21”, care a reusit sa ajunga la 5 milioane de copii vandute in 42 de saptamani de la lansarea sa, in 2011. Pana in prezent, materialul discografic al cantaretei britanice s-a vandut in 11,1 milioane de copii, potrivit Billboard.

Citiți mai multe pe 9am.ro.

Spectacolul „Antisocial” premiat la Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru (FIST) Suceava

Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru (FIST) Suceava, ajuns la finalul celei de-a doua ediții, și-a ales câștigătorii. Spectacolul „Antisocial” al Universității „Lucian Blaga” Sibiu a primit premiul publicului la festivitatea de premiere din data de 11 iulie,ce a avut loc la sala Dom Polki.
FIST are ca scop revigorarea culturală a Municipiului Suceava prin teatru, încurajarea și susținerea tinerilor artiști și debutanți, precum și promovarea artei contemporane. La cea de-a doua ediție a festivalului au avut loc spectacole reprezentative de licență și masterat ale școlilor de teatru din România precum: Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca — Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu — Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea de Arte Târgu-Mures — Facultatea de Arte, Departamentul de Teatru și Arte Vizuale, Universitatea de Vest din Timișoara — Departamentul Muzică — Actorie din cadrul Facultății de Muzică și Teatru, UNATC „I. L. Caragiale” București — Facultatea de Teatru, Universitatea Hyperion București — Facultatea de Arte, Departamentul Artele Spectacolului. Acestora li s-au alăturat universități din Republica Moldova, Franța, Polonia și Serbia.
Din distribuția spectacolului „Antisocial”, realizat de Bogdan Georgescu,fac parte studenții anilor I și II Master Arta Interpretării Caracterelor dramatice din cadrul DAT (Departamentul de Artă Teatrală), spectacolul fiind produs de Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu în parteneriat cu Teatrul Național „Radu Stanca”.
Următoarea reprezentație a spectacolului „Antisocial” va avea loc la cea de-a zecea ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, festival dedicat educației alternative și care se va desfășura la Alexandria, în perioada 1-9 august 2015. Publicul alexăndrean va avea ocazia să vizioneze spectacolul în cadrul secțiunii „Spectacole invitate” în data de 4 august 2015, ora 20:30, la Casa de Cultură Alexandri.

Promovabilitate de aproape 60% la examenul de definitivat

Miercuri, 15 iulie, pe situl Inspectoratului Județean Școlar Sibiu au fost publicate rezultatele examenului de definitivat. 58,68% dintre cadrele didactice care au susținut acest examen au și reușit să-l promoveze. Cele mai multe note, 72 la număr au fost între 8 și 8,95. De asemenea, 26 de cadre didactice au opbținut note între 9 și 9,85. Nu au fost note de 10. Restul candidaților s-au încadrat între 3,65 și 7,65. La 5 dintre probele de concurs (materii pentru care s-a susținut definitivatul) au avut o promovabilitate de 100%. Acestea sunt Artele spectacolului (un candidat), Biologie (un candidat), Contabilitate (un candidat), Electronică și telecomunicații (un candidat) și Limba și literatura germană maternă, Limba și literatura română și universală pentru copii, Matematica, probă destinată învățătorilor, institutorilor și profesorilor din învățământul primar (doi candidați). De asemenea, există și materii care au o promovabilitate 0. Este vorba despre Chimie (un candidat), Consiliere Psihopedagogică (trei candidați), Economie (un candidat), Educație Muzicală Specializată(un candidat), Educație Muzicală (patru candidați), Geografie (5 candidați) și Științe Politice (un candidat).
Pentru acest examen au fost 243 de cadre didactice cu fișa validă, dintre care unul nu a avut note pe inspecția la clasă, 27 au absentat, 5 s-au retras din motive medicale și 43 din motive personale.
Astăzi și mâine, 15 iulie, se vor depune contestațiile, acestea vor fi soluționate în 16 și 17 iulie, iar sîmbătă, 18 iulie se vor afișa rezultatele finale.
Toate detaliile cu privire la rezultate le găsiți AICI!

Invitați din 6 județe la Festivalul „Sus pe muntele din Jina”

Spectacole și jocuri cu specific pastoral vor avea loc la cea de-a 45-a ediție a Festivalului Folcloric „Sus pe muntele din Jina”, organizat în perioada 25-26 iulie. Evenimentul va începe sâmbătă seara, cu un spectacol în aer liber organizat în Șesul Jinarilor, ieșirea spre Șugag, de la ora 21.
Programul artistic va fi susținut de formația condusă de Adi Pieptănaru, alături de soliștii Alina Ștefănescu, Marin Păun și Adina Hada, iar invitat special este Văru’ Săndel. La ora 24 este programat un foc de artificii. Duminică, 26 iulie, manifestările vor începe de la ora 10.30, cu primirea oficialităților, vor continua de la ora 11.00 cu parada portului popular, la ora 11.30 are loc deplasarea în Șesul Jinarilor, la 12.00 urmează cuvântul de deschidere.
Formațiile păstorești, provenind din județele Alba, Gorj, Argeș, Hunedoara, Vâlcea și Sibiu vor evolua în fața publicului de la ora 12.30. De asemenea, printre soliștii care vor concerta se numără Mariana Anghel, Adina Hada, Ionela Sterp, Ionela Stani, Elena Olariu, Cosmin Prode și Aurelian Adam.

Stagiunea Teatrului de Balet din Sibiu se încheie în Piața Mare cu premiere absolute!

Stagiunea 2014 – 2015 a Teatrului de Balet din Sibiu se încheie mâine, 15 iulie 2015 de la ora 21.00, în Piața Mare, unde va avea loc evenimentul “Geneza”. În cadrul acestuia vor fi prezentate trei coregrafii în premieră absolută, anume “Escapada urbană” și “Nichita”, realizate de Russell Hewey și inspirate de viața de noapte a orașelor și de poeziile lui Nichita Stănescu. Cea de-a treia coregrafie prezentată în cadrul spectacolului “Geneza” se numește “9 pași”, a fost realizată de Aleisha Gardner, fiind inspirată de studiul lui Erik Erikson despre etapele vieții.
Teatrul de Balet Sibiu readuce armonia şi graţia dansului în atenţia publicului sibian într-un concept devenit deja tradiţional, Spectacolul de balet în aer liber din Piaţa Mare, care vine să marcheze finalul stagiunii, a devenit deja tradițional. Astfel, după numeroase reprezentaţii cu casa închisă, artiştii Teatrului de Balet dansează pentru întreg Sibiul miercuri, accesul publicului la spectacol fiind gratuit.

S-a făcut repartizarea computerizată. Peste 2300 de elevi știu la ce liceu urmează să învețe

Marți, 14 iulie a avut loc prima etapă de repartizare în licee a elevilor care au terminat clasa a VIII-a și au susținut examenul de Evaluare Națională. Pe primul loc în lista cu situația liceelor din județul Sibiu, după prima și ultima notă, se află Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, cu specializarea matematică – informatică. Prima notă de intrare a fost 10, iar ultima 9, 67. Au fost ocupate toate cele 28 de locuri disponibile. Lista a fost făcută publică de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu (ISJ). Pe locul doi se află Colegiul Național „Octavian Goga”, specializarea Științe ale naturii bilingv (română – engleză), cu prima notă 10 și ultima notă de intrare 9,58. Și aici, toate locurile au fost ocupate. La Colegiul Național „Samuel von Brukenhal” medii mari de intrare au fost la specializarea Științe ale Naturii, predată în limba germană, unde prima notă a fost 9.88 și ultima 9.30. Tot cu medii mari s-a intrat și la Liceul Tehnologic „Școala Națională de Gaz”, din Mediaș, la specializarea matematică – informatică, unde prima notă a fost 9,94 și ultima notă 9,31. La Colegiul Lazăr, ultima medie de intrare pe liceu a fost 9,12, la Goga a fost 8,99, iar la Brukenthal a fost 9,10. Unul din liceele cu cele mai mici medii de intrare este Liceul Tehnologic Automecanica Mediaș, unde prima notă de intrare este 5,69, iar ultima medie este 2,46. În tabelele inspectoratului se arată că mare parte din locurile disponibile au fost deja ocupate. Un număr 2306 elevi sunt deja înscriși în licee. Au existat însă, 17 elevi care nu au putut fi repartizați din cauza faptului că nu au avut destule opțiuni trecute pe fișa de înscriere. Unul dintre ei este din județul Vâlcea, unul din Brașov și restul din județul Sibiu.
Lista completă a elevilor precum și statisticile făcute publice de ISJ le puteți vedea AICI!