Întoarcerea la Piteşti a fost de bun augur pentru atleta numărul I a judeţului Sibiu, Andreea Florina Necşoiu. Sportiva legitimată la Clubul Sportiv Şcolar Şoimii Sibiu a cucerit medalia de bronz la Campionatul Balcanic. Distincţie pe care o obţinuse în „Trivale” şi în luna mai a acestui an, dar la Campionatele Internaţionale ale României. Andreea a avut 46 de metri şi 89 de centimetri, rezultat ce a propulsat-o pe podiumul de la aruncarea suliţei. Ea a participat la categoria junioare I, categorie la care este în primul an. Competiţia s-a desfăşurat în zilele de 4 şi 5 iulie. Au participat 340 de concurenţi din 14 ţări. „Rezultatul acesta a venit după o perioadă de accidentări la umeri şi la spate. Este un rezultat destul de bun. Balcaniada este o competiţie foarte importantă care o ajută foarte mult în experienţa profesională pe Andreea, pentru concursurile şi mai mari”, a declarat antrenoarea Ligia Cuciorovschi.
„Vreau top 3 la Campionatul Naţional de senioare şi locul I la tineret şi junioare”
Performanţa sa nu este o surpriză pentru nimeni, sibianca noastră fiind de câţiva ani cea mai bună aruncătoare din România. Dovadă şi la această întrecere, acţiune unde a fost întrecută numai de o sportivă din Serbia şi Muntenegru. În plus, anul trecut, ea a obţinut argint la junioare II şi bronz la junioare I. În consecinţă, o nouă competiţie pentru ea, şi încă un podium în palmares. Podium cu care s-a obişnuit în ultimii ani ca să fie prezentă. Andreea Necşoiu este pregătită de prof. Ligia Cuciorovschi şi prof. Petre Manu. Pentru atletă urmează peste numai două săptămâni, Campionatul Naţional de Tineret şi Seniori, iar la începutul lunii august, Campionatul Naţional de Juniori. Concursuri unde îşi doreşte medalii : un podium la seniori şi aur la tineret şi juniori. Andreea Necşoiu : „Vreau să mulţumesc antrenorilor mei de la club şi profesorilor mei de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu pentru faptul că m-au susţinut în tot acest timp. Sunt mulţumită de această medalie cucerită la Balcaniadă. Vreau ca la Campionatul Naţional de Seniori să fiu în top 3, iar la tineret şi juniori să iau locul 1”.
Andreea Necşoiu a cucerit medalia de bronz la Campionatul Balcanic
Eveniment caritabil la Mediaș: „O șansă la viață” pentru Mihaela Moldovan
Consiliul Local al Tinerilor din Mediaș organizează la finele acestei săptămâni un eveniment caritabil sub denumirea „O șansă la viață”, destinat strângerii de fonduri pentru cazul Mihaelei Moldovan, o fetiță de doar 11 ani, diagnosticată la începutul acestui an cu hipertensiune pulmonară severă idiopatică.
Acțiunea cuprinde trei componente pentru ziua de vineri, 10 iulie: un târg care se va desfășura în fața Sălii Trube, de unde medieșenii vor putea achiziționa obiecte confecționate de tinerii talentați, urmată de cea de-a doua componentă, un concert caritabil susținut de trupa Motto și tineri artiști locali în Sala Traube, începând cu orele 18:00.
În final, al treilea pas al proiectului va fi colaborarea CLT-ului cu Ștrandul din Mediaș. În cursul zilei de duminică, 12 iulie, în prezența unei echipe profesioniste de DJ, MC și cântăreți de rap, medieșenii sunt așteptați să se alăture campaniei.
Mihaela are nevoie de un transplant pulmonar, care trebuie efectuat în următoarele 6 luni. Operația va fi efectuată la o clinică din Viena, iar șansa medieșencei la viață costă 90.000 de euro.
Toti banii strânși în urma acestui eveniment vor fi donați familiei Moldovan.
Se deschide primul sector de expoziţie permanentă reamenajată la Palatul Brukenthal!
Pregătirile pentru celebrarea bicentenarului Muzeului Naţional Brukenthal (sărbătorit în 2017) încep să se materializeze. Astfel, la etajul I al Palatului au loc o serie de lucrări de reamenajare expoziţională cu desfăşurare de lungă durată, presupunând zugrăveli, vopsitorii, precum şi reconsiderarea conceptului de expunere. Etapele de realizare ale proiectului implică două modalităţi de lucru, în primul rând închiderea secvenţială pentru lucrări de zugrăvire, vopsitorii şi amenajarea primară, şi în al doilea rând funcționarea în timpul lucrărilor care se va desfăşura mai ales în saloanele de primire şi în cele redeschise pentru vizitatori. Așadar, închirerea parțială a circuitului de vizitare va fi însoțită de o compensare din partea instituției, aceasta oferind gratuitate de vizitare în expozițiile de la parterul și subsolul clădirii.
Noul concept de expunere permanentă îşi propune să readucă la etajul I al Palatului atmosfera specifică sec. XVIII, perioadă în care la acest nivel spațiul era destinat primirii oaspeților şi camerelor de locuit. Proiectul presupune reconstituirea apartamentului Baronului Samuel von Brukenthal în aripa de nord şi cel al Sophiei von Brukenthal în aripa de sud, ambientarea specifică a saloanelor de primire şi amenajarea unor sectoare de vizitare cu expunere tematică. Realizarea proiectului aparţine în exclusivitate Muzeului Național Brukental, lucrându-se pe mai multe paliere ale conceptului, de la alegerea culorii pentru zugrăveli, la cercetarea colecţiilor pentru identificarea celor mai potrivite exponate şi restaurarea acestora, la compoziţia panotării şi, mai ales, la urmărirea unui concept cât mai educativ şi mai atractiv pentru publicul vizitator.
Sectorul deschis în aripa de nord reuneşte 59 de lucrări de pictură europeană datând din secolele XVII – XIX, 25 de piese de mobilier, 14 obiecte cu importanţă decorativă sau documentară. Pentru prima dată în expunere sunt o lucrare de pictură, cele 4 ceasuri cu pendul, patul în stil baroc, o reproducere din ghips şi telescopul vienez, urmând să fie adăugate piese aflat în proces de restaurare. Una dintre cele mai importante încăperi din aripa nou deschisă este „Camera de lucru a Baronului Samuel von Brukenthal”, în care regăsim Portretele imperiale, o parte realizate de Martin Meytens II, lucrarea Triumful ştiinţelor şi artelor de Johann Michael Rottmayr, piese de mobilier în stil baroc de producţie locală – scaune tapiţate cu piele pictată în culori de ulei şi dulapuri secretaire cu tabernacol – masa şi consola în stil eclectic din lemn sculptat, policromat, cabinetul numismatic (cu 44 de sertare fiind special compartimentate pentru păstrarea monedelor) și reproduceri din ghips după sculpturi faimoase în Europa, precum Amor şi Psyche (după Antonio Canova) şi Victoria (după Christian Daniel Rauch).
A luat 10 la Bac învățând în timpul liber, după muncă
Ioan Scurtu, este din Bistriţa și este singurul absolvent din clasa a 12-a din judeţ care a luat 10 la bacalaureat, învăţând doar în timpul liber, după muncă, pentru că provine dintr-o familie modestă, care nu l-a putut susţine financiar, motiv pentru care a trebuit să se angajeze ca să mănânce, înainte de toate.
A absolvit liceul din orașul natal, după un parcurs destul de ezitant prin şcoală, fără note mari. Dar, la începutul clasei a XII-a, a mers la dirigintă şi i-a spus că vrea să se pregătească pentru examen şi vrea să-l ia cu notă mare.
Citiți mai multe pe EuropaFM.ro.
Închiderea stagiunii la Teatrul de Balet Sibiu
Astăzi de la ora 19.00 are loc ultima gală de balet a prezentei stagiuni de la Teatrul de Balet Sibiu, în cadrul căreia spectatorii vor avea parte de spectacole inedite, premiere și surprize. Gala reunește douăzeci de momente coregrafice, alături de o premieră coregrafică realizată de Ovidiu Matei Iancu și de alte patru coregrafii prezentate în premieră, realizate de Aleisha Gardner, Ada Gonzalez, Shahnee Page și Russell Hewey. Totodată, unsprezece elevi ai Colegiului Național de Artă “George Apostu” din Bacău vor dansa în cadrul galei.
Momentul coregrafic “Angelic” realizat de Ovidiu Matei Iancu, prim solist al TBS, îi va avea în distribuție pe balerinii Yvonne Slingerland (Spania) și Elliot Bourke (Australia) și face parte dintr-un spectacol mai amplu pe care prin solistul Teatrului de Balet îl va monta în stagiunea viitoare. În ceea ce privește baletul comic “Tura. Vura – Uvertura”, realizat de Aleisha Gardner și Russell Hewey, acesta va fi prezentat pentru ultima dată în acest an, urmând să revină pe scena TBS în stagiunea următoare. Aleisha Gardner va fi prezentă la gală și în postura de dansatoare, în spectacolul “Ca pe luncă”, având la baza muzică românească de inspirație folclorică.
Unsprezece elevi ai Colegiului Național de Artă “George Apostu” din Bacău, coordonați de profesor coregraf Simona Baicu, vor prezenta în cadrul Galei de balet un scurt moment coregrafic realizat de Aleisha Gardner. Severin Brunhuber, elev al școlii de coregrafie și bursier al Universității de Muzică și Artă Teatrală Munchen – Academia de Balet, Germania, va dansa în cadrul galei un solo din spectacolul “Frumoasa din pădurea adormită”.
Stagiunea 2014 – 2015 a TBS se va încheia miercuri, 15 iulie 2015, în Piața Mare, de la ora 21.00, cu cea de-a doua ediție a evenimentului “Geneza”. Aici vor fi prezentate trei coregrafii în premieră absolută, anume “Escapada urbană” și “Nichita”, realizate de Russell Hewey și inspirate de viața de noapte a orașelor și de poeziile lui Nichita Stănescu. A treia coregrafie prezentată în cadrul spectacolului “Geneza” se numește “9 pași”, este realizată de Aleisha Gardner și este inspirată de studiul lui Erik Erikson despre etapele vieții.
O elevă de la Școala Națională de Gaz are cea mai bună medie din Mediaș, la BAC 2015
Bianca Elena Trantescu, de la Școala Națională de Gaz, a obținut cea mai bună medie din Mediaș la examenul de bacalureat (9,91), urmată de Vlăduț Diana Veronica (9,86) și respectiv Sărășan Eva Delia (9,81), ambele de la aceeași unitate de învățământ.
Bianca a vorbit pentru Ziarul Sibiu 100 % despre ce înseamnă media obținută, (9,91) și unde își dorește să urmeze studiile.
„Pentru mine media 9,91 înseamnă o realizare foarte, foarte mare. Am muncit patru ani la rând şi mă bucur că s-a simţit. Nu mă aşteptam să fie o medie atât de mare, dar mă bucur că într-un final toată munca s-a văzut. Aş vrea să dau mai departe la arhitectură, mă aşteaptă o admitere grea, din care doar 20 % reprezintă bacul. Sper să mă descurc şi să trec cu bine şi peste asta”, a explicat Bianca Elena Trantescu.
La Sibiu, Ana Maria Cîrstea și Maria Denisa Vladu, de la Colegiul Național „Octavian Goga”, au cele mai bune rezultate la examenul de maturitate din acest an. Ambele au obținut media 9,93.
Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș are cel mai mare procentaj de promovabilitate la BAC
Un liceu din Mediaș se mândrește pentru al doilea an consecutiv cu cel mai mare procent de promovabilitate la examenul de bacalaureat. Este vorba despre Liceul Teoretic „Axente Sever”, care înainte de contestaţii are 91,18%. Acesta a fost cel mai mare procent la nivelul Mediașului și al 6-lea în topul instituțiilor de invățământ din județul Sibiu.
Din 136 de elevi înscriși, 125 au promovat, iar dintre cei 11 picați, 8 sunt din generația actuală, în timp ce restul 3 sunt din promoțiile mai vechi.
Directorul unității de învățământ, Eugenia Munteanu, spune că această reușită se datorează în mare parte părinților pentru implicare și elevilor care au învățat.
„A mai trecut un an şcolar şi a mai trecut un an de bacalaureat. Din nou Liceul Teoretic „Axente Sever” este pe primul loc, cu un procent foarte mare, faţă de celelalte licee, de 91,18 %, mult şi peste procentul de promovabilitate la nivel de judeţ. Mulţumesc colectivului de cadre didactice, care s-a implicat şi care a muncit pentru aceste note şi nu în ultimul rând, implicarea părinţilor şi a elevilor, pentru că este munca lor”, a explicat Eugenia Munteanu.
La Sibiu, Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal conduce în topul liceelor din judeţul Sibiu cu 99,19%.
Județul Sibiu se află pe locul 4 la nivel național în topul promovabilității la examenul de bacalaureat, cu un procent de 76,81%.
Raluca Turcan: BAC-ul guvernului PSD – amăgire, cinism, șanse spulberate!
După încheierea Bacalaureatului, odată cu afișarea primelor rezultate, deputatul liberal Raluca Turcan susține că Ministerul Educației a urmărit „cosmetizarea rezultatelor, prin subiecte ușoare”, diplomele rămânând golite de relevanță, iar învățământul românesc, rupt de piața muncii.
„Ministerul Educației a urmărit cu cinism cosmetizarea rezultatelor la BAC prin subiecte ușoare, comisii de evaluare puse în situația de a nu putea departaja elevii care au învățat de cei nepregătiți, prin reguli schimbate și improvizate pentru a acoperi lipsa măsurilor de fond.
În aceste condiții, diplomele sunt golite de relevantă, iar învățământul românesc rămâne rupt de societate, piața muncii și de nevoile fiecărui cetățean (…) PSD este ca un administrator mincinos care are contabilitate dublă. Una de uz intern și alta pentru export. Bacalaureatul nu trebuie să fie o bătălie pentru cifre statistice, ci trebuie să reflecte gradul de pregătire și cunoaștere al absolvenților”.
Potrivit Ralucăi Turcan, 400 000 de elevi din promoțiile anterioare nu s-au înscris la examenul de BAC.
„Cifrele înaintate de minister sunt în contradicție cu toate rezultatele testărilor internaționale. Rezultatele PISA 2009, 2012: aproape 40% dintre elevii români au dificultăți să citească, să înțeleagă un text și pot rezolva doar exerciții de bază la matematică. PISA verifică nivelul cunoştinţelor la finalul gimnaziului. Dacă rezultatele sunt răsturnate prin procente mari de promovabilitate la BAC, este foarte clar că subiectele au fost concepute după alte principii decât cele ce țin de reflectarea cunoștințelor. În caz contrar, ar însemna că am produs o răsturnare spectaculoasă în educație, iar profesorii ar trebui răsplătiți cu prisosință – ceea ce nu văd să preocupe Ministerul. Elevii nu au nicio vină. Ei au performat în funcție de subiectele formulate. Ministerul poartă însă întreaga responsabilitate. Nu vorbește despre cei peste 400.000 de elevi care nu s-au înscris la examenul de BAC. Generațiile din ultimii patru ani de BAC, în anul școlar 2003-2004, când erau înscriși în clasele I-IV, numărau 1.005.026 de elevi. În ultimii patru ani s-au înscris la BAC doar 596.930 de elevi. Restul de 400.000 de elevi sunt destine amăgite cu multă grijă de către PSD!”
PNL adresează Ministerului Educației o serie de întrebări cu privire la problemele legate de Bacalaureat:
„PNL cere Ministerului Educației să răspundă la câteva întrebări pentru a-i face pe beneficiarii sistemului de învățământ sa înțeleagă de ce diplomele obținute nu sunt o garanție nici pentru piața muncii, nici pentru formarea academică:
1.Care este gradul de corelare al subiectelor de anul acesta cu subiectele la testările internaționale?
2. Care este relevanța subiectelor în raport cu parcursul educațional pe care intenționează să-l urmeze elevii?
3. Care au fost motivele exacte pentru care au fost schimbate regulile de corectare a lucrărilor după începerea examenului?
4.Care sunt factorii care au făcut ca aproximativ 50.000 de absolvenţi de liceu sî nu se înscrie la BAC?
5.Ce soluții există pentru cei 400 000 de tineri care au urmat un liceu fără o finalitate, fără să se înscrie la BAC sau fără să obţină o diplomă de BAC?
6. Cum va sprijini statul cele două generaţii de tineri care vor îngroşa rândurile şomerilor şi ale asistaţilor sociali?
7. Care sunt măsurile sancționatorii luate și cele de prevenire pentru situații precum cea din judeţul Argeş unde, la proba de chimie, profesorii din comisiile de examinare au încurcat subiectele de la profilul teoretic, înlocuindu-le cu cele de la profilul tehnologic?
8.Cum s-a ajuns la o situație precum cea din judeţul Bihor unde s-a înregistrat, probabil, ce mai mare fraudă la BAC din ultimii ani?
9. Cum va răspunde Ministerul profesorilor care, din cauza proastei organizări a examenului, în zeci de școli și inspectorate au făcut nopți albe în așteptarea lucrărilor din alte județe?
10. Care este reacția la faptul că Ministerul a cerut înregistrări audio fără să se asigure că există tehnica necesară (camere web) care să permită acest lucru? Această greșeală poate deschide posibilitatea unică în România de a se contesta un examen național precum Bacalaureatul!”
Școala de Vară de Fotografie și Arte Plastice de la Târnăvioara s-a încheiat! A fost „un loc plin de contraste”
10 fotografi și 10 elevi de la Liceul de Artă au participat săptămâna trecută la Târnăvioara, la Școala de Vară de Fotografie și Arte Plastice. Participanții au confirmat faptul că în această săptămână au avut în satul de lângă Copșa Mică o sumedenie de oportunități pentru a-și dezvolta talentul.
Marius Miclea este din Sibiu și de trei ani face fotografie. „De prima dată când am văzut anunțul, primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi caut portofoliul și să aplic la acest program. Simțeam cumva că trebuie să mă deconectez de oraș, să simțim partea aceasta frumoasă, natura, satul vechi, oamenii simpli și să o transmitem mai departe. Sunt foarte încântat de ce am găsit”, a declarant tânărul fotograf.
Profesor le-a fost Daniel Bălțat, de la Școala de fotografie Image Art. ”Sunt zece fotografi, majoritatea din Sibiu, dar sunt și din Muscel și din zone adiacente Sibiului. E o tabără de fotografie născută din inițiativa Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu. Suntem de luni în Târnăvioara, o localitate interesantă cu tot felul de contraste, cu o arhitectură care chiar dacă e veche și cumva în paragină, este autentică și în contrast cu cea nouă, care nu are nicio logică, nici un gust. Subiecte sunt din belșug, arhitectură, peisaje, ne-am urcat pe dealuri, până la oameni, copii și așa mai departe”, a declarant Daniel Bălțat.
Zece elevi de la Liceul de Artă din Sibiu au participat și ei la școala de vară, îndrumați de profesorul Ilie Mitrea. ”Am început cu zece elevi de liceu de artă clasele a IX a și a X-a. Învățăm aici trei tehnici: acuarela, tehnica uleiului pe pânză și acril. Inițial, chiar nu am avut ce să spun, eram surprins, dar am descoperit multe cu timpul”, a spus profesroul Ilie Mitrea.
Fotografiile și picturile realizate în cadrul Școlii de Vară vor fi folosite în scopuri de promovare a Târnăvioarei și a activităților desfășurate aici. Acestea vor fi subiectul unor expoziţii atât la Târnăvioara cât şi la Sibiu.
În perioada următoare se vor mai desfășura la Târnăviara Școala de vară de arhitectură și reabilitare (13-19 iulie) și Școala de vară a produselor artizanale (10-16 august).
Punerea în valoare a satului Târnăvioara și a celor 400 de locuitori ai lui este obiectul proiectului „Centrul Cultural al Diversităţii Europene” inițiat de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS), realizat printr-un Grant EEA oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, în parteneriat cu Primăria Copşa Mică şi Complexul Muzeal Național ASTRA. Mai multe detalii despre acest proiect se pot găsi online, pe site-ul www.tarnavioara.ro.
Primăria a semnat contractul pentru reparații pe 9 străzi
Un contract în valoare de 3,8 milioane de lei pentru reparațiile a nouă străzi din cartiere a fost semnat de primarul interimar Astrid Fodor, marți, 7 iulie. Astfel, reabilitări ample ale carosabilului, în prezent amenajat din beton și trotuarelor sunt programate pe următoarele străzi: Valea Aurie, Sibiel, Crinţ, Iazului, Agârbiciu, Daliei, Aleea Crăiţelor, Gladiolelor şi Ioan Codru Drăguşanu.
“Acesta este cel de-al doilea pachet de străzi pentru care am contractat lucrări de reparații. Remintesc faptul că pentru primul pachet format din 10 de străzi, contractul este în desfășurare. Vom continua acest proiect și în acest scop pregătim în prezent documentația pentru un al treilea pachet de străzi” (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului)
Contractul mai prevede și lucrări de amenajare a unor guri de scurgere a apelor pluviale şi refacerea semnalizării rutiere. Termenul de execuție pe toate cele nouă străzi este de 4 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Sibiul are unul dintre cele mai mari procente de promovabilitate din țară la Bacalaureat
S-au afișat rezultatele la Bacalaureat. Statistica înainte de contestații arată că Sibiul are un procent de păromovabilitate de 76,81%, cifră ce ne situează pe locul IV, în ierarhia promovabilității pe țară, conform informețiilor primite de la reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean. Pe primul loc de află județul Cluj, cu o promovabilitate de 82,18%, urmat de Brasov (78,74%), Bacău (78,34%) și Sibiu. Cei mai mulți elevi, 638, au avut note cuprinse între 8 și 8,99. Anul acesta însă, nici un elev nu a reușit să obțină media 10 la acest examen, 9,93 fiind cea mai mare medie, obținută de două eleve, una de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, Georgiana Ana Maria Cîrstea și Maria Denisa Vladu, de la Colegiul Național „Octavian Goga”. Media pe țară este de 66,41.
Bacalaureatul s-a desfășurat în perioada 8 iunie – 3 iulie, au fost înscriși 2710 elevi, au absentat 161 și au fost eliminați 2. Au promovat 1958, iar 589 de elevi nu au reușit să-l promoveze. Marți 7 iunie, de la ora 16:00 până la 20:00 se depun contestațiile, iar în perioada 7 – 9 iulie vor fi rezolvate. Vineri, 10 iulie se vor afișa rezultatele finale.
În 2014 promovabilitatea la Bacalaureat a fost de 69.02%, cu 7,79% mai mică decât anul acesta.
Puteți vedea rezultatele AICI.
Trei accidente rutiere în doar câteva ore
Polițiștii rutieri medieșeni au avut o zi de luni plină. În doar câteva ore au fost înregistrate trei accidente, două pe raza municipiului Mediaș și unul pe Drumul Național 14.
În primul caz, un taximetrist care a lovit o minoră de 10 ani în cartierul Gura-Câmpului și a fugit de locul accidentului. Victima a ajuns la spital, din fericire fără răni grave. Șoferul este acum căutat de oamenii legii și va fi cercetat pentru fugă de la locul accidentului și vătămare corporală din culpă.
Un alt șofer, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aurel Vlaicu din oraș, a lovit și rănit un biciclist de 52 de ani, care a schimbat banda de deplasare fără să se asigure, moment în care a fost lovit de mașină. Bărbatul neatent a ajuns la spital, din fericire și în acest caz fără răni grave. În momentul în care a fost testat cu aparatul alcooltest, polițiștii medieșeni au constatat că biciclistul era băut.
În ultimul caz, un autoturism în care se aflau 4 persoane s-a răsturnat luni dimineaţa la Aţel. Un minor de 14 ani, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DJ Aţel-Dîrlos a pătruns în Drumul Naţional 14 fără să respecte semnificaţia indicatorului „Stop” şi fără a acorda prioritate unui autoturism condus regulamentar. Șoferul de 21 de ani, din Sighişoara, a virat brusc pentru a evita impactul cu biciclistul şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului, doi pasageri aflați în mașină au fost răniţi în urma impactului, fiind transportați la Spital.
De asemenea, poliţiştii rutieri desfăşoară până în 12 iulie, în întreg județul Sibiu, ample acţiuni de prevenire a victimizării șoferilor prin accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
Citiți și: Viteza, în atenția polițiștilor rutieri












