Andreea Iridon a avut o zi de neuitat la Baku. Cu puţine ore în urmă, sportiva din Tilişca a cucerit două medalii la Jocurile Europene. Gimnasta noastră a câştigat argintul la bîrnă şi bronzul la paralele.
Competiţia de astăzi a început cu paralele. Andreea a intrat a patra în finală. Ea a obţinut 12.800, după ce a căzut de pe aparat, restul exerciţiului fiind executat impecabil. Notă suficientă pentru medalia de bronz. Ea s-a clasat în urma campioanei olimpice, rusoaica Aliya Mustafina (15.400) şi a nemţoaicei Sophie Scheder (15.200).
Nici nu a apucat să se bucure pentru distincţia obţinută, şi a urmat concursul de la bîrnă. Întrecere unde Andreea Iridon a deschis competiţia. A avut o execuţie bună, deşi a demonstrat în multe turnee că poate reuşi mult mai bine. Arbitrii i-au dat 14.000. Notă cu o sutime mai mică decât în calificări şi care a ţinut în priză românii prezenţi în faţa televizoarelor până la sfârşitul concursului. Asta, deoarece rusoaica Tutkhalyan, elveţianca Steingruber, britanica Hockenhull şi nemţoaica Scheder nu au reuşit să treacă de 14.000. Astfel, s-a ajuns ca ultima competitoare, olandeza Lieke Wevers să lupte pentru aur cu reprezentanta judeţului Sibiu şi a României. Wevers a reuşit 14.200, iar Iridon a rămas cu argint.
Per total, două rezultate nemaipomenite pentru Andreea Iridon, la prima ediţie a Jocurilor Europene. Două performanţe ce au arătat încă o dată de ce sportiva din Tilişca este considerată una din speranţele gimnasticii româneşti.
O zi de neuitat pentru Andreea Iridon. Gimnasta noastră a cucerit DOUĂ medalii la Jocurile Europene de la Baku
FOTO: Un Boeing C-17 Globemaster III a adus 115 militari NATO pe Aeroportul din Sibiu
O nouă premieră pe Aeroportul din Sibiu. Un avion militar Boeing C-17 Globemaster III a aterizat aici. Aeronava a adus 115 militari NATO care vor participa la un exercițiu de amploare în poligonul de la Cincu, județul Brașov. Exercițiul Trident Joust 15 se desfășoară sub comandamentul Forțelor Aliate din Napoli. Este pentru prima dată în istorie când o asemenea structură a Alianței se află pe teritoriul românesc.
Comandamentul Intrunit al NATO cu sediul la Napoli este dislocat în România pentru un exercițiu militar programat săptămâna viitoare la Cincu. În cadrul acestuia se va exersa pentru prima data transferul controlului și comenzi de la Napoli, într-o altă locație. „Exercițiul Trident Joust 15 începe peste două zile, vrem să testăm flexibilitatea și abilitatea noastră de a acționa oriunde alegem ori suntem direcționați să o facem. Exrercițiul Trident Joust dovedește abilitatea de a transfera comanda din Napoli în mijlocul operațiunii. Trebuie să facem asta fără să sărim peste vreo etapă, fără pauză în operațiune și fără să avem vreo sincopă în conștientizarea situației trupelor.Zborul de astăzi dar și cele care au fost zilele trecute și cele care vor urma, înseamnă aducerea nucleului de comandă la Cincu, de unde vor fi controlate operațiunile. De mâine vom putea să preluăm comanda pentru întreaga operațiune, din locația noastră temporară, mutată del aNapoli la Cincu.” a declarat lt. Gen. Michael Day, comandantul exercițului Trident Joust 15
La exercițiu vor participa peste 1000 de militari NATO din 22 de țări, dintre care aproximativ 200 vor fi români. Sâmbătă, la Sibiu cu avionul Boeing C-17 Globemaster III, au ajuns 115 militari. O astfel de aeronavă nu a mai ajuns vreodată pe Aeroportul din Sibiu, fiind astfel o premieră pentru orașul nostru. “Această aeronavă este una foarte versatilă, nu are nevoie de mai mult de 1100 de metri de pistă ca să poată să aterizeze, la noi aeroportul are această capacitate însă aeronava poate teriza în condiții mult mai dure decât ceea ce a găsit aici. În teatrele de război, această aeronavă poate ateriza inclusiv pe piste din pământ.” a declarat Marius Gîrdea, director al Aeroportului Internațional Sibiu
Aeronava a plecat apoi de la Sibiu la baza militară Papa Air Base din Ungaria.
Au rămas mai puţin de 4 ore! Andreea Iridon, în finală la bîrnă şi la paralele
Sibienii au şansa să vadă din nou o gimnasta din judeţul nostru concurând pentru medalii la întrecerile internaţionale importante. Astăzi, începând cu ora 15,20, Andreea Iridon va intra în finala de la paralele. Apoi, în jur de ora 16,00, după terminarea competiţiei de la paralele, sportiva din Tilişca va participa în ultimul act la bîrnă. Totul, la Jocurile Europene de la Baku, evenimentul sportiv al anului 2015. Capitală azeră unde Andreea Iridon a avut o evoluţie foarte bună în calificări, cu trei finale din patru posibile (paralele, bîrnă şi individual compus), fiind singura componentă a naţionalei României ce a reuşit acest lucru. De asemenea, turneu unde micuţa gimnastă poate să facă bucuroşi mii de români ce vor urmări concursul cu sufletul la gură. Pe lângă reprezentanta judeţului Sibiu, Silvia Zarzu va concura în finala de la sol (ora 17,00). Jocurile Europene se pot vedea pe Digi Sport 1.
FOTO: Președintele Klaus Iohannis a venit la Festivalul de Teatru
Președintele Klaus Iohannis a ajuns vineri seară la Sibiu și a vizionat o piesă de teatru din cadrul festivalului. Șeful statului a ales spectacolul „Ultima bandă a lui Krapp”, cu renumitul actor austriac Klaus Maria Brandauer. Președintele a ajuns singur la Sala Thalia, acolo unde s-a jucat piesa iar după foarte puțin timp a ajuns și soția sa, Carmen Iohannis.
Soția președintelui a primit un buchet de trandafiri albi de la directorul festivalului, Constantin Chiriac, care a declarat că el însuși a ales florile pentru prima doamnă. La ieșire, președintele a declarat că piesa a fost foarte frumoasă.
„Eram convins că va veni, din păcate turbulențele politice probabil că nu i-au îngăduit să fie mai mult. Prima doamnă a dorit să vadă mai multe spectacole, din păcate nu s-a putut, noi am recomandat mult mai multe, dumneaei își notase mai multe spectacole dar ne bucurăm că au revenit acasă.” a declarat Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
„Ultima bandă a lui Krapp” este o piesă scurtă, într-un singur act, scrisă de Samuel Becket iar din distribuția spectacolului face parte doar un singur actor, Klaus Maria Brandauer
Programul complet de Ziua Internațională a Iei
Sâmbătă – 20 iunie 2015, orele 10.00 – 24.00
Locaţie: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
10:00 – 20:00, Târgul de Țară:
Casa mea te-așteaptă-n ie: descoperă locurile din Muzeul ASTRA și cuburile cu fotografii în mărime naturală din arhiva de imagine a Muzeului ASTRA. Fă-ți cel puțin un selfIE și schimbă-ți poza de profil pe Facebook. Răspunde apoi la întrebările din pliantul primit la intrare, vino la căsuța IA Sibiu din Târgul de Țară și înscrie-te la concurs pentru a câștiga un voucher în valoare de 300 de lei de la IA Sibiu – Concept Store.
Comori salvate în colecții private – expoziție de ie și port popular : piese selecționate din colecțiile Iulia Gorneanu, Corina Bedreagă, Ana Borca, Asociația ZESTREA, Muzeul Interetnic al Văii Hârtibaciului, IA Sibiu,
„Veşmântul ţărănesc de la arhaic la fashion” – expoziţie de fotografie din colecţia de piese ţărăneşti şi accesorii a Iuliei Gorneanu
Târg de ii și articole tradiționale cu meșteri populari, colecționari și artiști pasionați de tradiție.
Atelier de miniaturi cu Ileana Sădean (vârsta minimă pentru participare: 15 ani). Construiește un interior tradițional în miniatură.
Înscrieri concurs „Salvează o IE, salvează o frântură de Românie”. Premiul constă într-o ie oferită de Iulia Gorneanu din colecția personală.
Ansamblul Sinicika, “sirenele” lui Patzaichin de la Mila 23 – reprezentanți ai comunității rușilor lipoveni ne prezintă obiceiuri și tradiții culinare, cântece și paradă a portului popular
11:00 – 16:00 – Școala din Ticera/ zona Etno-Tehno-Parc
Ateliere interactive și program pentru copii: ateliere de semne cusute, desene pe asfalt, confecționat păpuși, pictat
0rele 11:00 – 13:00 : Ghemul Sânzienelor – atelier de descâlcit legende şi povești cu Anca Florinela Vasilescu
Orele 13:00 – 14:00 – Ritmurile străbunilor – atelier de percuţie pe ritmuri străvechi cu Asociaţia Culturală ZESTREA din Cluj
Orele 14:00 – 16:00 – atelier de dansuri săseşti cu Vlad Popa
12:00 – 14:00 – Biciclete Cochete
12:00 – 12:30 – întâlnire în Piața Mică
12:30 – plecare spre Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
13:00 – picnic în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Târgului de Țară
14:30 – Târgul de Țară: Obiceiuri de Sânziene și Cununa Secerișului cu Asociația Culturală ZESTREA de la Cluj
16:00 – 17:00, Târgul de Țară: Atelier BATE DOBA-N IE! cu Florin Romașcu (Cobzality și Sistem). Hai cu noi să bați în ritmul iei, în ritmul străbunilor, în ritmul inimii tale!
18:00 – 20:00, Târgul de Țară: Buturuga mică răstoarnă carul mare. Tradiția, încotro? (partea I) Masă rotundă cu cei care pornesc hora tradiției: Iulia Gorneanu – curator și fashion stylist, Răzvan Pop – Directorul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu, Pr. Conf. dr. Constantin Necula, Corina Bedreagă – colecționar și PR al Bibliotecii Rm. Vâlcea, Eugen Vaida – arhitect și fondator al Muzeului Interetnic al Văii Hârtibaciului, Tincuța Ciubotariu – Președinte al Asociației Meșteșugarilor Nemțeanca, Sergiu Negrean – Asociația Culturală ZESTREA, Anca Nițoi – AIOS, Diana Popa – Fashion designer, Ana Borca – IIA Călătoare, Adrian Secal – Project manager Made in rural – World Vision România, Ciprian Ștefan – Director general Muzeul ASTRA, Mirela Iancu – Director marketing Muzeul ASTRA şi alţi invitaţi.
22:00 – 24:00, Scena de pe lac: Foc şi tradiţie – spectacol/concert Crispus – the Art of Fire & Cobzality. Efecte speciale: Pyro Events Team. Trupele Crispus şi Cobzality creează împreună acest spectacol de dans cu foc şi muzică live. Ambele sunt inspirate de ritualurile româneşti străvechi, pe care le dezvoltă în forme artistice moderne.
Duminică – 21 iunie 2015, orele 10.00 – 20.00
Locaţie: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
10:00 – 20:00, Târgul de Țară:
Casa mea te-așteaptă-n ie: descoperă locurile din Muzeul ASTRA și cuburile cu fotografii în mărime naturală din arhiva de imagine a Muzeului ASTRA. Fă-ți cel puțin un selfIE și schimbă-ți poza de profil pe Facebook. Răspunde apoi la întrebările din pliantul primit la intrare, vino la căsuța IA Sibiu din Târgul de Țară și înscrie-te la concurs pentru a câștiga un voucher în valoare de 300 de lei de la IA Sibiu – Concept Store.
Comori salvate în colecții private – expoziție de ie și port popular : piese selecționate din colecțiile Iulia Gorneanu, Corina Bedreagă, Ana Borca, Asociaţia culturală ZESTREA, Centrul Cultural Maghiar, Muzeul Interetnic al Văii Hârtibaciului, IA Sibiu
„Veşmântul ţărănesc de la arhaic la fashion” – expoziţie de fotografie din colecţia de piese ţărăneşti şi accesorii a Iuliei Gorneanu
Târg de ii și articole tradiționale cu meșteri, colecționari și artiști.
Atelier de miniaturi cu Ileana Sădean (vârsta minimă pentru participare: 15 ani). Construiește un interior tradițional în miniatură
Înscrieri concurs „Salvează o IE, salvează o frântură de Românie” (ultima înscriere ora 17:00)
Înscrieri concurs “Cea mai frumoasă IE”. Cea mai frumoasă IE însoțită de cea mai frumoasă poveste va fi premiată. Premiile sunt oferite de Muzeul ASTRA, precum și de partenerii proiectului și meșterii și artiștii prezenți la Târgul de ii. (ultima înscriere ora 17:00)
Ansamblul Sinicika, “sirenele” lui Patzaichin de la Mila 23 – reprezentanți ai comunității rușilor lipoveni ne prezintă obiceiuri și tradiții culinare, cântece și paradă a portului popular
11:00 – 16:00 – Școala din Ticera/ zona Etno-Tehno-Parc – Ateliere interactive și program pentru copii: ateliere de semne cusute, desene pe asfalt, confecționat păpuși, pictat
0rele 11:00 – 13:00 : Ghemul Sânzienelor – atelier de descâlcit legende şi povești cu Anca Florinela Vasilescu
Orele 13:00 – 14:00 – Ritmurile străbunilor – atelier de percuţie pe ritmuri străvechi cu Asociaţia Culturală ZESTREA din Cluj
Orele 14:00 – 16:00 atelier de dansuri săseşti cu Vlad Popa
14:30 – Târgul de Țară: Obiceiuri de Sânziene și Cununa Secerișului cu Asociația Culturală ZESTREA (Cluj)
15:00 – 17:00, Târgul de Țară: Buturuga mică răstoarnă carul mare. Tradiția, încotro? (partea a II-a) Masă rotundă cu cei care pornesc hora tradiției: Iulia Gorneanu – curator și fashion stylist, Răzvan Pop – Directorul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Sibiu, Pr. Conf. dr. Constantin Necula, Corina Bedreagă – colecționar și PR al Bibliotecii Rm. Vâlcea, Eugen Vaida – arhitect și fondator al Muzeului Interetnic al Văii Hârtibaciului, Tincuța Ciubotariu – Președinte al Asociației Meșteșugarilor Nemțeanca, Sergiu Negrean – Asociația ZESTREA, Anca Nițoi – AIOS, Diana Popa – Fashion designer, Ana Borca – IIA Călătoare, Adrian Secal – Project manager Made in rural – World Vision România, Ciprian Ștefan – Director general, Muzeul ASTRA, Mirela Iancu – Director marketing Muzeul ASTRA
17:00 – 17:30 – Târgul de Țară: Șezătoare tradițională cu elevi ai Școlii Generale Slimnic. Instructor: Emilia Dragomir
17.30 – 20.00 –
Concursul “Cea mai frumoasă IE” – premierea
Concursul „Salvează o IE, salvează o frântură de Românie” – premierea
Concursul ”Casa mea te-așteaptă-n IE” – premierea
Concert cu Trio Intermezzo (Filarmonica de Stat Sibiu)
Luni – 22 iunie 2015, orele 11.00-16.00
Locaţie: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Școala din Ticera/ zona Etno-Tehno-Parc
Ateliere interactive și program pentru copii: ateliere de semne cusute, desene pe asfalt, confecționat păpuși.
Orele 11:00 – 14:00 – Magic Hands Studio
Orele 11:00 – 13:00 – Atelierele GiftART Sibiu – atelier de împletit cununiţe
0rele 11:00 – 13:00 : Ghemul Sânzienelor – atelier de descâlcit legende şi povești cu Anca Florinela Vasilescu
Marţi – 23 iunie 2015
orele 11.00-16.00
Locaţie: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Școala din Ticera/ zona Etno-Tehno-Parc
Ateliere interactive și program pentru copii: ateliere de semne cusute, desene pe asfalt, confecționat păpuși
Orele 11:00 – 13:00 – Atelierele GiftART Sibiu – atelier de împletit cununiţe
0rele 11:00 – 13:00 : Ghemul Sânzienelor – atelier de descâlcit legende şi povești cu Anca Florinela Vasilescu
orele 20.00 – 24:00
Locaţie – Sibiu, centrul istoric
Sânziene Party cu RYM the new band in town în Oldies Pub (Str. Nicolae Bălcescu Nr. 13, Cladirea Telefoanelor). Live music, premii şi vise de Sânziene cu ursitul sau ursita.
Miercuri – 24 iunie 1015
orele 11.00-16.00
Locaţie: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Școala din Ticera/ zona Etno-Tehno-Parc
Ateliere interactive și program pentru copii: ateliere de semne cusute, desene pe asfalt, confecționat păpuși
Orele 11:00 – 13:00 – Atelierele GiftART Sibiu – atelier de împletit cununiţe
0rele 11:00 – 13:00 : Ghemul Sânzienelor – atelier de descâlcit legende şi povești cu Anca Florinela Vasilescu
orele 17.00 – 18.30
Locaţie: Piața Mică, Sibiu – Hora Sânzienelor
Oriunde ați fi, orice ați face, în 24 iunie purtați o IE sau o cămașă tradițională apoi veniți cu ea la Hora Sânzienelor. Noi dăm întâlnire de pe acum, tuturor, în Piața Mică din Sibiu! Hai să facem cea mai mare Horă de Sânziene, alături de Asociația Vatra Hărmanului!
Rectorul Universității „Lucian Blaga” a venit la serviciu pe trotinetă
„Iubim Sibiul! să-l lăsăm să respire! este o campanie anunțată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu prin care, reprezentanții ei își asumă rolul de model și participant activ în viața comunității. Prin această campanie și-au propus ca o zi din an să vină la serviciu cu mijloace de transport nepoluante. Astfel, chiar dacă prof. ing. dr. Ioan Bondrea, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a venit la costum de cravată, a decis să vină la birou pe o trotinetă electrică. Așa a fost marcată, vineri, 19 iunie, prima ediție a campaniei „Iubim Sibiul! Să-l lăsăm să respire!”. „E o zi în care ne ajută și vremea, nu e cald, nici rece, nu mai plouă, așa ca e de bun augur. Această plimbare a mea de acasă cu această trotinetă a fost chiar o plăcere. Trotineta a ajuns abia ieri la mine, dar bine că a ajuns. Inițial îmi propusesem să vin cu bicicleta. Este o trotinetă electrică, cu o autonomie destul de bună, așa că este o placere să te plimbi cu ea prin oraș. Totul este sa îți perimită și autovehiculele. Dimineața însă nu este prea mult trafic și, spre surprinderea mea, pietonii pe care i-am întâlnit nu s-au uitat foarte lung la mine, așa că lucrurile au decurs bine”, a declarat rectorul, în momentul în care a ajuns la muncă. În parcarea Universității vineri, nu a fost admisă în parcare nicio mașină, așa că, rectorul s-a folosit de trotinetă pentru a ajunge la toate evenimentele pe care le-a avut în program. „De obicei vin cu mașina, pentru că sunt foarte multe întâlniri, locuri de deplasare și trebuie să le pargurgi repede. Și totuși, nu e chiar confortabil să pedalezi toată ziua, pe căldură, la costum și cravată. Dar astăzi voi încerca să mă deplasez ori cu această formă electrică, ori pe jos. Este o agendă încărcată și va trebui să pun la încărcat și trotineta”, a adăugat Ioan Bondrea.
Și ceilalți profesori au venit la serviciu cu mijloace de transport nepoluante. „Noi am demarat această campanie, dar sperăm, și ne așteptăm, ca în anii viitori să ni se alăture și alte instituții sau companii din Sibiu. Ne dorim ca această campanie lansată de ULBS să devină un eveniment de masa, în care sibienii, angajați sau nu ai ULBS, ai altor instituții publice sau companii private, să renunțe, pentru o zi, la autoturisme, pentru a lăsa Sibiul să respire!”, a mai spus rectorul Universității.
Peste 3.800 de locuri în liceele din județul Sibiu
3.864 de locuri vor fi, în total, în licee, anul acesta pentru elevii care termină clasa a VIII-a și susțin Evaluarea Națională. Dintre acestea, 100 de clase, care însumează un număr de 2800 de locuri, sunt pentru învățământul liceal de zi. În medie, vor fi 28 de elevi într-o clasă. În ceea ce privește învățământul profesional, sunt 38 de clase cu 1064 de locuri. Pentru sistemul dual sunt 28 de locuri pentru calificarea de operator la mașini cu comandă numerică, 14 locuri pe sculer matrițer, 14 locuri pentru electromecanic utilaje și instalații industriale. Aceste clase aparțin Colegiului Tehnic „Independența”, din Sibiu.
Printre opțiunile pe care le au elevii care doresc să urmeze învățământul profesional se numără cele care îi specializează în meseriile din turism și alimentație, electronică, industrie alimentară, mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, fabricarea produselor din lemn, electronică automatizări, industrie textilă și pielărie sau comerț. Toate aceste domenii, împărțite pe specializări, se găsesc la Colegiul Economic „G. Barițiu”, la Colegiul Tehnic de Indistrie Alimentară „Terezianum”, Colegiul Tehnic „Independența Sibiu”, Liceul Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I”, Liceul Tehnologic „Avram Iancu”, Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, Liceul Tehnologic „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Colegiul Tehnic „Mediensis”Mediaș, Liceul Tehnologic Automecanica Mediaș, Colegiul Tehnic „A.T. Laurian” Agnita, Liceul Tehnologic Mârșa, Liceul Tehnologic „J. Lebel” Tălmaciu, Liceul Tehnologic Cisnădie, Liceul Tehnologic „T. Cipariu” Dumbrăveni, Liceul Tehnologic „I. Lupaș” Săliște, Liceul Tehnologic „N. Teclu” Copșa Mică, Liceul Tehnologic „I. Măcelariu” Miercurea Sibiului, Liceul Tehnologic pentru Transport Rutier, Târnava și Liceul Tehnologic Iacobeni.
Elevii cu deficiențe (această categorie nu participă la repartizarea computerizată) au la dispoziție o clasă cu 12 locuri pentru specializarea mecanic, la Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I”, o clasă cu 12 locuri la Colegiul Tehnic „Cibinium”, pe specializarea industrie textilă și pielărie, 2 clase cu 24 de locuri la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”, pentru specializarea industrie alimentară, o clasă cu 12 locuri la Liceul Automecanica, din Mediaș, pentru construcții, instalații și lucrări publice, o clasă cu 12 locuri la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Dumbrăveni, pentru industrie textilă și pielărie și o clasă cu 12 locuri la Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la Turnu Roșu, pentru industrie textilă și pielărie. Pentru rromi, în licee sunt 149 de locuri, la învățământul liceal de zi, 3 locuri la învățământul seral, 6 locuri la învățământul liceal cu frecvență redusă (locurile de la seral și frecvență redusă nu participă la repartizarea computerizată) și 56 de locuri pentru învățământul profesional.
În total, în județul Sibiu sunt 45 de instituții de învățământ liceal. Repartizarea computerizată a elevilor este programată în acest an în data de 14 iulie.
Socializare prin joc, în cadrul primei ediții a „Caravanei Prieteniei”
580 de elevi ai claselor a IV-a din comunele Șelimbar, Veștem, Cisnădie, Roșia – Satul Nou, Șura Mică, Rășinari, Nocrich, Hosman, Fofeldea și Vurpăr au avut parte marți, 16 iunie și miercuri, 17 iunie, de zile pline de activități, atât în Grădina Zoologică, cât și în Muzeul în Aer Liber, în cadrul primei ediții a „Caravanei Prieteniei”. Evenimentul a fost organizat de Asociația „Totul pentru Comunitate” și a avut ca scop principal dezvoltarea relaționării între copii și promovarea unor activități cu caracter pozitiv și de dezvoltare personală. Astfel, în cele două zile, copiii au avut parte, pe lângă vizitarea gratuită a Grădinii Zoologice și a Muzeului, de piese de teatru interactive oferite de actorii Companiei de Teatru Become, competiții sportive organizate pe grupe și pe clase, ateliere de creație, multe jocuri și ghicitori, de la baba oarba, jocuri cu baloane, până la trasul funiei. Voluntarii de la Crucea Roșie le-au vorbit și arătat copiilor măsurile de prim ajutor. „Una dintre activitățile impresionante pentru copii a fost momentul Copacului Prieteniei. Este vorba despre un banner lung de 55 de metri, pe care fiecare clasă l-a primit ca suvenir. Pe el se află numele fiecărui copil și al cadrelor didactice și un copac format din cuvinte pozitive, pe care copiii au putut să-și imprime mânuțele. Învățătoarele au primit câte un trofeu, cei prezenți au primit diplome de participare, iar copiilor li s-au împărțit dulciuri”, spun organizatorii. La eveniment au participat și 60 de voluntari, elevi ai Colegiului Economic „George Barițiu”, ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” și ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, dar și 10 voluntari ai echipei Comapania de Teatru Become. Clasele participante au fost selecționate după numărul de asistați sociali, iar costul transportului până la Sibiu a fost suportat de primării.
Alina Gorghiu vrea ca PNL să aibă candidat la Primăria Sibiu
Copreședinta PNL, Alina Gorghiu, spune ca își dorește ca PNL să vină cu un candidat la alegerile locale pentru funcția de primar al Sibiului. Alina Gorghiu a declarat la Sibiu că ar paria că un candidat liberal ar putea să fie urmașul lui Klaus Iohannis.
„Relația a fost una extrem de oportună, constructivă cu consecințe favorabile și de-o parte și de alta, dar vă mărturisesc că în calitate de copreședinte al acestui partid îmi doresc foarte tare ca PNL să aibă un candidat la Primăria Sibiului și aș putea pune rămășag cu dumneavoastră că o să și câștigăm. Cred că vom găsi un urmaș potrivit pentru Klaus Iohannis din rândurile PNL, care la Sibiu e o filială foarte bine conturată, o filială puternică și care cred că o să aibă un primar pentru următorii patru ani din 2016. PNL Sibiu va avea însă ultima decizie, eu v-am mărturisit o dorință pe care eu o am, să avem un parteneriat corect, un parteneriat cât se poate de rezonabil cu Forumul, dar cred că un candidat al PNL e cea mai potrivită soluție.” a declarat Alina Gorghiu, copreședinte al PNL
Alina Gorghiu se află în acest sfârșit de săptămână la Sibiu alături de o delegație din conducerea centrală a partidului pentru a participa la şedinţa Colegiului Director Județean al PNL Sibiu, la ședința regională pentru pregătirea campaniilor de anul viitor însă copreședinta PNL a anunțat că va viziona și o piesă de teatru în cadrul festivalului.
O nouă „marți neagră”
Săptămâna aceasta am asistat la un nou episod din seria „marțea neagră”. După ce în 10 decembrie, într-o zi de marți, parlamentarii au votat legea amnistiei și grațierii și au modificat Codul Penal ca să scape de pușcărie, tot marți, 16 iunie 2015, parlamentarii români și-au mai votat o lege pentru propriul interes – legea pensiilor speciale.
În urmă cu doi ani, Codul Penal a fost modificat de așa natură încât parlamentarii, pe motiv că nu sunt funcționari publici, să nu mai poată fi anchetați de DNA pentru infracțiuni grave precum abuz în serviciu, conflict de interese, primirea de foloase necuvenite, fals și uz de fals sau trafic de influență.
La acea vreme, reprezentanții justiției din România și Europa au atras atenția că parlamentarii au creat cadrul legal pentru a fi protejați corupții.
Astăzi, parlamentarii noștri și-au reamintit că au pârghiile necesare pentru a crea legi din care să nu aibă beneficii nimeni, cu excepția lor. Și astfel au votat o lege potrivit căreia la pensia de drept, cei care au fost de-a lungul vieții senatori sau deputați să primească lunar sume ce variază între 1 600 și 4 600 de lei, în funcție de câte mandate de parlamentar au avut. Decizia ar urma să se aplice și retroactiv, până în prezent la aceste pensii speciale putând avea dreptul
aproximativ 1.000 de persoane.
Nu este în neregulă faptul că parlamentarii aspiră la pensii mai mari. Problema este că această lege reprezintă un conflict de interese, atât timp cât îi favorizează doar pe ei înșiși. În fapt, toți românii au nevoie de pensii mai mari. Iar a nu-ți păsa de cei care au pensii minime garantate de numai 400 de lei și a-ți motiva gestul prin faptul că este vorba despre un „demnitar, adică mai mult decât un cetățean normal, fie el muncitor, inginer sau medic” este o sfidare la adresa românilor care i-au votat și i-au trimis în Parlament. Mesajul unuia dintre parlamentari pentru cei cu pensii mici „să fie sănătoși” este relevant. Cu alte cuvinte, Dumnezeu cu mila, noi suntem prea preocupați pentru propriile noastre drepturi!
Rotula spartă
A venit vacanța de vară pentru copii mari și mici. Știrile cu primari arestați și miniștri condamnați vor fi înlocuite de blocajele rutiere pe Autostrada Soarelui și DN1. Bârfa comună și țigăneala ne vor umple timpul liber, prețul concediilor și starea meteo vor depăși în importanță criza financiară europeană aflată în atenția Bruxellesului.
Problema românească neînțeleasă de nimeni încă e cât se poate de simplă. Premierul, președintele sau lungul șir de politicieni mai mult sau mai puțini penali nu percep simplitatea unei axiome. E mai bine să fii demnitarul unei țări puternice și bogate, decât să jefuiești fără milă o țară săracă.
Privind de departe deznădejdea guvernului grec, aflat în incapacitatea de a plăti șapte miliarde de euro până la sfârșitul lunii iunie, se poate întrezări destinul unei țări ca România, tributară cultural spațiului balcanic, dar aspirând măcar declarativ la anvergura Germaniei.
Germania e țara care a fost adusă în genunchi de două ori într-un secol. Teama europenilor față de nemți a fost că dezvoltarea economică nemțească îi va face suficient de puternici, ca ulterior să îi dezvolte o armată și să revină la aspirațiile imperiale. Acum două secole, bau-bau-ul european era Franța napoleoniană. Cu un stat relativ tânăr, românii nu au depășit niciodată aspirațiile tradiționale ale furatului căciulii proprii. Deși e o țară de dimensiuni considerabile și ne lăudăm cu resurse naturale minerale, energetice și o suprafață arabilă semnificativă, băltim consistent politic și social.
Din când în când, politicieni populiști au vândut pisica unor mari aspirații naționale, dar de la Marea Unire, nici un proiect de anvergură nu a mai mișcat destinul României cu excepția aderării la NATO și Uniunea Europeană. Ajunși acolo, ne-am lăsat pe tânjală, am privit cu nepăsare la aroganțele grangurilor de toate calibrele și, eventual, ne-am împlinit visul de a „pleca afară”.
Astăzi suntem o țară mică, plictisită, fără aspirații și cu un viitor ce nu sună bine. Libertatea nu ne-a adus doar dreptul de a vorbi liber și a ne deplasa unde și când dorim, ci și fibra națională a trândăvelii instituționalizate, a nesimțirii cronice și epopeea cotidiană a morții caprei vecinului. Iar în momente de deznădejde am visat la lideri mesianici care să ne scoată din hazna. Și uite-așa, a șaptea țară europeană stă în urma minusculei Olande, Belgii sau chiar Slovenii. Când preferi tunul financiar, țeapa sau vechea descurcăreală, destinul grecesc e mai aproape decât ne imaginăm. Putem râde sau să îl ironizăm cât vrem pe Ponta, realitatea e că noi ne-am pus genunchiul în ghips de foarte multă vreme.
Rap-erul Basil Vio, „Un artist trebuie să aibă putere, răbdare, tărie de caracter, o dorință bine definită, un scop clar, voință de fier și nu în ultimul rând talent.”
Basil Vio este un tânăr artist din Cisnădie, aflat la început de drum, dar care promite. După câteva piese lansate cu succes pe internet, a făcut primul videoclip acustic pentru piesa „Urmărește-ți visul”, pe care o cântă alături de Andreea Andrei, o altă tânără artistă sibiancă. Basil Vio are doar 21 de ani și este născut în Cisnădie, la 31 ianuarie 1994. Pasiunea lui pentru muzică a început în 2008, inspirat de trupa Paraziții. Încă de la început a simțit o înclinație pentru muzica rap și pentru că, atunci când ai vise, cea mai bună mișcare este să încerci să ți le îndelpinești, Basil Vio a pornit la drum. În acealași an s-a apucat să scrie versuri, iar în 2010 a pus primele piese pe internet.
Reporter: Povestește-mi cum a fost? Ce pași ai urmat până în clipa de față, când ai primul videoclip al pisei pe care o cânți cu Andreea Andrei.
Basil Vio: În anul 2010, m-am lansat ca și artist independent. Făceam muzică acasă, într-un studio improvizat de mine. Perseverența și pasiunea mea pentru muzică, m-au făcut să progresez și să lansez piese din ce în ce mai bune, apreciate de public. Până în 2014 am făcut muzică underground, dar în acel an am început colaborarea cu Radan Music, pentru un proiect ceva mai comercial.
Rep: Și că veni vorba, vorbește-mi despre proiecte. Care s-au concretizat și ce urmează?
B.V.: Până în momentul de față, am lansat trei mixtape-uri, ce se pot găsi pe Youtube. Cea mai mare realizare, este piesa „Urmărește-ți visul”, pe care o cânt împreună cu Andreea Andrei și pentru care tocmai am filmat un videoclip. Am mai scos pisele „Degeaba te-am iubit”, „Lupul Singuratic”, și „La Americani”.
Rep: Cum a început colaborarea cu casa de producție Radan Music și cum s-a ajuns la colaborarea dintre tine și Andreea?
B.V.: Aurel și Ervyn, producătorii de la Radan Music m-au contactat. Căutau un rapper. Mi-au găsit piesele pe Youtube, apoi au luat legatura cu mine, și asta a fost. Colaborarea cu Andreea a fost ideea lui Aurel, el fiind și producatorul ei. A considerat că ne potrivim pentru o piesă și așa a ieșit „Urmărește-ți visul”.
Rep: Cum a fost la filmarea clipului? Unde ați filmat?
B.V.: Sincer, a fost greu! Am avut emoții, videoclipul trebuia sa iasă bine, nu aveam timp destul, era o atmosfera încărcată. Filmările au avut loc într-un pub din Piața Mică și au durat 14 ore. Țin să mulțumesc conducerii pub-ului pentru locație. Videoclipul poate fi urmărit de pe 19 iunie pe Youtube, pe canalul meu VEVO.
Rep: Care este marele vis?
B.V.: Îmi doresc să ajung un artist bun. Piesele mele să se audă pe toate radiourile, să fiu foarte cunoscut și publicul să îmi cânte piesele. Este în mare, cam tot ce și-ar dori orice artist.
Rep: Pe ce scenă din lumea asta ți-ai dori să ții un concert?
B.V.: Nu m-am gândit așa de departe, prefer ca viața să-mi ofere surprize plăcute în acest sens. În România însă, mi-aș dori să ajung să cânt în Piața Mare din Sibiu, în cadrul evenimentelor importante, cum au fost spre exemplu, Media Music Awards sau Forza Zu.
Rep: Care sunt atuurile pe care trebuie să le aibă un artist pentru a avea succes și care sunt compromisurile pe care trebuie să le facă?
B.V: Trebuie să aibă putere, răbdare multă, tărie de caracter, o dorință bine definită, un scop clar, voință de fier și nu în ultimul rând talent. Este un principiu care ar trebui respectat la artiști. Compromisuri? Păi, în primul rând, cam 80% din timpul liber este alocat muzicii. Pe lângă asta vorbim de studiu intens, multă multă muncă, deschidere la sfaturile primite din echipa celor care te pregătesc, apoi cu pruțin noroc nu ai cum să nu reușești.
Rep: Care sunt satisfacțiile?
B.V.: Aici clar publicul are rolul principal. Reacțiile publicului și felul în care te apalaudă îți aduc primcipalele satisfacții. Când scot o piesă nouă, dacă oamenii zic „Da frate! Ce tare e piesa!” atunci mă simt bine. Asta înseamnă ca mulțumesc ascultătorul. Nu pot să nu recunosc că sunt fericit atunci când, la fiecare concert văd oamenii cum ridică o mână în aer, cum mă susțin și cum îmi fredonează piesele. Nu poți să nu fii fericit când realizezi că le palce muzica pe care o cânți.
Rep: Cu cine ți-ai dori să cânți din artiștii consacrați?
B.V. Îmi place mult JerryCo, mi-ar face plăcere să cânt o piesa cu el. La fel de mult îmi place Puya și mi-aș dori o piesa și cu el. Cabron este și el unul dintre artistii mei preferați. Dacă mă gândesc bine sunt mulți artiști din țară alături de care aș dori să cânt.
Rep: Un mesaj pentru Sibieni și pentru tinerii artiști de astăzi.
B.V.: Mult succes în tot ceea ce faceți, în tot ceea ce vreți să faceți, să deveniți, să fiți puternici și perseverenți, pentru că doar așa puteți fi siguri că sunteți pe drumul cel bun. Le multumesc din suflet celor care mă susțin, mă ascultă și mă încurajează. Pace, numai bine!
Casetă
„Îmi place Vio pentru că este un bun rapper, are un ton al vocii foarte comercial și se integrează foarte bine în această industrie. Piesa am compus-o împreună cu Ervyn în 2014, prin toamnă, însă nu aveam vocile pentru ea. A fost o inspirație așa de moment. Neavând voci atunci, am așteptat, pană ce l-am întâlnit pe Vio, iar de aici a fost ușor. S-au integrat perfect și el și Andreea, fiind combinația perfectă la momentul respectiv. Pe Ervyn l-am cunoscut anul trecut, la un party specific compozitorilor și producătorilor. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce compune, avem aceleași idealuri și așa am decis să continuăm împreună munca în Radan Music”, Aurel Corlaciu, producător.
Melodia o puteți asculta AICI
































