„Nu mai are nicio legătură cu justiţia ce se întâmplă, e o bătălie politică, PNL vrea o chestie, noi nu vrem, nu înțeleg de ce”. Este declarația premierului României după ce senatorii au repetat votul din martie și l-au salvat pentru a doua oară de la arest pe colegul social democrat, Dan Șova.
Nu vreau să comentez motivele pentru care fostul ministru al Marilor Proiecte și al Transporturilor n-a ajuns nici de această dată pe mâna justiției. Mă frapează mai mult atitudinea unui prim-ministru al unei țări membre UE și NATO, care îmbracă atitudinea neputinței în momentul în care una din marile puteri ale statului de drept, puterea legislativă, sfidează o altă putere, puterea juridică. Este inacceptabil să închidem ochii la această așa-numită „bătălie politică” până ce vor trece alegerile de anul viitor.
Pentru că asta ar însemna ca România să fie blocată prin acțiuni de tipul „Gică contra” ale clasei politice încă un an și jumătate, când se vor încheia alegerile parlamentare, programate în general în luna noiembrie.
E suficient să urmărim spațiul public timp de câteva zile ca să înțelegem că taberele politice deja se comportă ca în campania electorală. Ce par să nu înțeleagă politicienii este că România a intrat într-o altă etapă, iar românii, cu cât îi vor vedea mai hămesiți și năpustiți spre ciolanul puterii, cu atât îi vor sancționa mai tare. În ciuda faptului că în ultimii ani, nivelul educațional a scăzut de la generație la generație, iar guvernanții au contribuit la sporirea gradului de incultură, prin reformele haotice din învățământ, românii pur și simplu nu mai pun botul la populisme. Au învățat să distingă autenticitatea de falsitate și să recunoască adevărul din spatele minciunii și demagogiei. Au început să se uite mai mult la fapte decât la vorbe și să înțeleagă cam ce doză de conținut se află în spatele zâmbetului de campanie. Iar demascările DNA din ultimul an au fost o bună modalitate de a ne deschide ochii asupra escrocheriilor, lăcomiei și imposturii, devoalând afacerile de culise ale celor care ne-au condus în ultimii ani. Așa că, dacă politicienii noștri nu înțeleg că românii nu mai așteaptă de la ei „bătălii politice”, ci realizări pe care să le simtă în primul rând în spațiul economic și în propriul portofel, vor avea mari surprize la alegerile de anul viitor.

Sfântul Dan Șovăietorul Izvorâtorul de mir a scăpat ca prin urechile acului de ancheta judiciară. Acest lucru a provocat noi discuții despre prezența în Senat a parlamentarilor PNL. A circulat chiar și o „listă a rușinii” unde peneliștii absenți au fost admonestați pentru non-combat de către societatea civilă. În același timp pesediștii se strică de râs pentru că marele PNL are tăria paltonului trântit de președinte pe capotă. Moțiune de cenzură?
Dacă ne-am amintit de președinte merită să îi menționăm programul activ de vizite, cea mai recentă și spectaculoasă nefiind la SRI, ci la vila de protocol din Neptun. Domnul Iohannis verifică dacă dictatorul Băsescu a dat cu var acolo și dacă a dus sticlele de băutură.  Domnul președinte verifică dacă vila e „în condiții corespunzătoare”, altfel va alege să își petreacă vacanța peste hotare. După un program istovitor de liniște asurzitoare, primul turist al țării e pregătit să se sacrifice pentru cel de-al patrulea concediu în șapte luni.
Pe de altă parte știrile despre noutăți pe frontul absurd ne aduc amuzament proaspăt. Organizația Mondială a Sănătății anunță o scădere cu 90% a cazurilor de poliomelită în Pakistan după o campanie intensă de vaccinare. Este o veste minunată ce intră în coliziune cu alte vești spectaculoase din domeniu în Europa. În urma marilor campanii antivaccin în Spania a reapărut primul caz de difterie după 30 de ani. E o realizare spectaculoasă, un progres al civilizației europene sictirită de prea mult confort și bunăstare. Avem toate motivele să fim mândri și noi românii! Cu Institutul Victor Babeș falimentat prin grija administrației și a ministerului sănătății suntem numărul unu la cazurile de tuberculoză în Europa.
La capitolul alte știri cel mai mare accelerator de particule își reia activitatea. Chiar dacă grecii nu își pot plăti datoriile scadente sau rușii se pregătesc de ofensivă în estul Ucrainei, cercetătorii CERN au bosoni de disecat și particole de neutrino de bombardat.
Însă există și vești cu adevărat foarte bune. Cea mai bogată comună din mediul rural, cu apă curentă, canalizare, școală modernă și internet de mare viteză nu se află undeva în Transilvania, ci în Constanța. Comuna Peștera are un absenteism școlar zero, primarul și consilierii locali le-au dat cu flit partidelor și sunt independenți, iar localitatea cu greu poate fi identificată cu cătunele din România. Cum a fost posibil? Primarul și consilierii au ales să nu fure, să nu asculte de Dragnea și Mazăre și comuna Peștera a devenit subiect de admirație și reflecție administrativă în România. Nu DNA blochează România, ci lăcomia alimentată cu traficul de influență și corupție.

Meditând la „Sfidarea naţională”, care rulează pe ecranele tv de luni bune, fără nici o finalitate, ar fi fost superfluu s-o mai iau şi eu la întors şi m-am gîndit cu ce am putea bucura inima cititorilor noştri? Păi, cu ceva de care ne este tare dor, nu-i aşa? Şi de ce ne este tare dor, m-am întrebat? Păi, de ceea ce ne lipseşte ! Şi anume, de Români adevăraţi !!! Şi atunci mi-am propus să caut prin amintirile mele de jurnalist şi să vă invit să cunoaşteţi un astfel de Român . Despre Dacul acesta am mai scris, în tiraj restrâns, ce-i drept, şi totuşi a ajuns povestea la cineva care mi-a sugerat să-l fac cunoscut sibienilor în tiraj mai larg. Vă asigur că veţi fi muuult mai bogaţi cunoscîndu-l. Să începem :
Cam acum aproape 120 de ani, la vremea când acasă mantia iernii îşi zdrenţuia tivul în săbiuţele primilor ghiocei, un român intra în Cetatea Eternă, după 43 de zile de drum lung, bătut cu piciorul. Rupsese mai multe perechi zdravene de opinci, ca să-şi urmeze visul. Căzuse în Lume tocmai de sub poalele Făgăraşilor, de dorul strămoşilor săi Daci, înveşniciţi la Roma în spirala de piatră a Columnei lui Traian. Acum stăteau faţă în faţă, efigia vie şi efigia de piatră, semănând ca două picături de apă : aceiaşi bărbaţi mîndri şi liberi, acelaşi chip fin cu ochi ageri şi mustaţa grosă, aceeaşi cămeşă încinsă cu brâu lat peste mijloc, aceiaşi iţari, aceleaşi opinci, aceeaşi ţundră miţoasă aruncată pe umeri !!!
La cumpăna primăverii anului 1896, George, din Cîrţa Română de sub Făgăraşi, mângâia cu ochii, la Roma, icoana în piatră a strămoşilor săi. Venise de acasă cu un pumn de pămînt şi cu unul de grâu românesc , la schimb pentru lumina cărţilor, pe care avea să le care în spate la întoarcere, pentru fraţii săi din Ardeal, încremeniţi în truda de a rămîne români sub lespedea ocupaţiei imperiale . Pentru această îndrăzneală, pentru aceea de a-şi fi ridicat glasul împotriva nedreptăţilor de tot felul, dar mai ales pentru vina de a fi citit, George – colţuroasa pietricică din cizma austro-ungară – a înfundat temniţa.
Dar, sub numele de Badea Cîrţan – de la satul în care a văzut lumina zilei – George, românul mândru şi liber, care a mângâiat cu ochii, la Roma, icoana în piatră a strămoşilor săi, avea să rămână el însuşi, pentru multă vreme, icoană în sufletul românilor. Asta, până mai încoace, spre timpurile noastre, cînd aceştia, românii, obosiţi de icoanele lor vechi, aveau să le lase jos, pentru a-şi aburca în spinare icoanele noi, de plastic, ale altor neamuri, mult mai uşor de cărat.
Şi totuşi, acum, când Badea Cîrţan îşi doarme somnul de veci la Sinaia, tot sub o poală de munte, cea a Bucegilor, „ visând” – cum îi spune crucea – „întregirea neamului său”, la Cîrţişoara, sub Făgăraşi, o familie mărunţică precum numele, Silvia şi Traian Cânduleţ, au reuşit cu ceva mai multă vreme în urmă să ocrotească în căuşul unui minuscul muzeu o legendă şi un grăunte din lumina adusă de Badea Cîrţan pe jos, tocmai de la Roma, pentru fraţii săi din Ardeal. Căci cine ştie cînd vor fi de trebuință ?! ( poate va urma )