Acasă Blog Pagina 5938

Evoluţie excelentă la Openul Poloniei pentru cel mai bun sportiv al judeţului Sibiu în anul competiţional 2014-2015. Andreea Dragoman, locul II şi locul III

0

Andreea Dragoman si Tania PlaianCel mai bun sportiv al judeţului nostru în anul precedent, Andreea Dragoman s-a prezentat foarte bine la Openul Poloniei. Jucătoarea antrenată de Gheorghe Vaida a cucerit medalia de argint la proba individuală, şi bronzul la echipe. Ea a jucat foarte bine, doar rusoaicele stând în calea aurului sportivei noastre. În consecinţă, atât la individual (Maria Taylakova), cât şi la echipe (Taylakova şi co.), jucătoarea de pe Târnava Mare a trebuit să se recunoască învinsă în duelurile cu acestea. Andreea Dragoman este legitimată la CS Romgaz Mediaş. Ea are un nou an foarte bun la tenis de masă, sezon care îi dă şanse să îşi menţină „coroana” de sportiva numărul 1 a judeţului, şi pentru acest an.

Tenismena Raluca Floca-Oprea, medieşanca învingătoare în proba de dublu a Campionatelor Naţionale de Vară

0

Raluca Floca Oprea4Tenisul feminin din Mediaş dă o campioană naţională. La sfârşitul lunii mai, Raluca Floca-Oprea a cucerit medalia de aur la categoria sub 14 ani. Ea a triumfat în proba de dublu, împreună cu Roxana Manu. Jucătoare alături de care a câştigat şi Campionatele Internaţionale ale României (luna martie). Raluca Floca-Oprea este legitimată la CSŞ Mediaş. Ea este pregătită de Zsolt Molnar. Raluca a fost iniţiată în bazele tenisului de câmp de către antrenorul Cristian Luca, tehnician care a rămas alături de ea şi acum, prin sfaturi. „Chiar dacă nu am fost într-o perioadă bună a mea şi nu am simţit bine jocul, am reuşit totuşi câştigarea titlului de campioană naţională la dublu, împreună cu partenera mea, Roxana Manu. A fost o săptămână minunată, şi vreau să îi mulţumesc şi Roxanei. Pentru mine este un obiectiv îndeplinit, încă de când am început să jucăm împreună ne-am propus să câştigăm această competiţie. Dar, nu vreau să mă rezum doar la atât. Vrem amândouă mai mult şi mai mult”, a spus tânăra sportivă din Mediaş.

Fiesta sibiană. Handbaliştii Universităţii Lucian Blaga au cucerit medaliile de argint pe ţară

0

ULBS Handbal1La prima participare la Campionatul Universitar de Handbal Masculin, studenţii din Sibiu s-au comportat foarte bine. Jucătorii de la Universitatea Lucian Blaga au obţinut locul II pe ţară. Echipa noastră a avut în componenţă marea majoritate a sportivilor de la Handbal Club Sibiu. Turneul final s-a desfăşurat la Piteşti, în acest week-end. Până în ultimul act, ULBS a trecut de Universitatea Craiova (30-28) şi Universitatea Timişoara (30-18). În finală, sibienii au fost învinşi de formaţia gazdă, Universitatea Piteşti. Trupă cu handbalişti din Liga Naţională, printre ei şi, portarul extraordinar al celor de la HCM Constanţa şi al selecţionatei Romaniei, Mihai Popescu. Piteştenii s-au impus cu 33-22 şi au cucerit aurul. De cealaltă parte, pentru echipa din oraşul de pe malul Cibinului, argintul naţional este un rezultat deosebit. David Radu a fost cel mai bun inter stânga al turneului, Bogdan Rău a fost cel mai bun centru, iar Robert Micloş, cel mai tehnic sportiv al competiţiei. ULBS Sibiu a fost alcătuită din următorii jucători : Gabriel Şofronici, Kazimierz Novacovschi, Răzvan Istrate, Radu David, Raul Muntean, Robert Voica, Bogdan Rău, Robert Micloş, Bogdan Verza, Alexandru Tolciu, Cosmin Demian şi Florin Ramba. Kazimierz Novacovschi (portar ULBS) : „Această experienţă a fost una de neuitat. Sunt foarte fericit”.

Fetiţele pregătite de Gheorghe Vaida au sărbătorit „ziua copilului” prin cucerirea de medalii la „Cupa 1 Iunie”

0

Romgaz Medias fetiteViitorul arată frumos pentru tenisul de masă feminin din Mediaş. După ce Andreea Dragoman şi colegele sale de la cadete şi junioare reuşesc să obţină rezultate foarte bune în concursurile naţionale şi internaţionale, urmaşele lor se descurcă la fel de bine la primele concursuri la care participă. A fost cazul şi la „Cupa 1 Iunie” de la Zalău. Competiţie destinată copiilor de la vârstele mici. Sportivele de la CS Romgaz Mediaş antrenate de Gheorghe Vaida s-au prezentat excelente. Ele au terminat pe următoarele locuri turneul :
Echipe, locul I (Alina Moca, Beatrice Hila, Gabriela Herciu, Mara Moca)
Mara Moca, locul I, copile 7-8 ani
Alina Moca, locul II, copile 9-10 ani
Mădălina Moga, locul I la individual şi în proba de dublu, copile 11-12 ani

„Trăiește românește!”, genericul din acest an al Balului Liceelor din Mediaș

afis balul liceelor clt 2015Consiliul Local al Tinerilor Mediaș va organiza la finele acestei săptămâni cea de-a șasea ediție a Balului Liceelor. În acest an proiectul educațional este pus sub genericul „Trăiește românește!”, deoarece prin el se promovează valorile naționale, cultura, limba, istoria sau literatura.

Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din oraș, vineri, 5 iunie, începând cu ora 17:00, iar continuarea balului va avea loc în discoteca din incinta ștrandului, începând cu ora 22:00.

Prezentatorul balului din acest an este Mikey Haș, renumit prin celebra „Doză de Haș” din fiecare vineri. Cei care vor participa la ambele evenimente se pot bucura de o reducere de 50% la servicile pentru categoria B ale unei școlii de șoferi, în calitate de sponsor, care, de asemenea, acordă și două școlarizări gratuite pentru cei care vor obține titlul de Miss&Mister.

509 locuri de muncă pentru șomerii sibieni

Confectioner-textileŞomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă aproximativ 500 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 300 sunt diponibile în Sibiu, alte 185 slujbe sunt pentru Mediaş și 19 pentru Agnita, în timp ce alte 18 locuri sunt disponibile în Avrig.

Din totalul locurilor de muncă, numai 54 se adresează persoanelor cu studii superioare, printre meseriile solicitate numarându-se cele de: analist calitate, consilier juridic, director vânzări, educatoare, inginer, logistician gestiune flux, manager proiect, programator, proiectant inginer mecanic, redactor sau şef formaţie industria confecţiilor de îmbrăcăminte. În schimb, persoanele fără studii superioare au la dispoziţie 455 de slujbe. Cele mai multe sunt pentru: ambalator manual, lucrător comercial, muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor, femeie de serviciu, manipulant mărfuri, casier, vânzător, paznic sau pavator.

Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii din următoarele locaţii: Sibiu (Str.Morilor nr.51A; Tel.0269-210882;Fax.0269-230089); Mediaş (Str. Aurel Vlaicu nr.33; Tel.0269-843731; Fax.0269-846710); Avrig (Str.Spitalului nr.16; Tel.Fax.0269-512216); Avrig (Str. Gheorghe Lazăr nr. 41A;Tel.Fax.0269-524546); Cisnădie (Str.Ţesătorilor nr.1;Tel.0269-564532); iar pentru Dumbăveni şi Copşa Mică, la agenţia din Mediaș.

Încep lucrările de modernizare pe străzile Oltețului, Viile Sibiului și Frunzei

Municipalitatea anunță că va emite în această săptămână ordinele de începere a lucrărilor pentru modernizarea străzilor Frunzei, Viile Sibiului și Oltețului.

Toate cele trei lucrări pe care le vom începe de săptămâna viitoare sunt importante. Strada Frunzei face legătura cu o zonă a Sibiului unde s-au construit foarte multe locuințe în ultimii ani. De asemenea, strada Viile Sibiului asigură accesul spre o zonă care se dezvoltă tot mai bine și unde își au sediul mai mulți agenți economici. Strada Oltețului este și aceasta importantă pentru locuitorii cartierului Gușterița, dar și pentru accesul spre Dealul Gușteriței”

, a declarat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.
Pe strada Frunzei sunt prevăzute lucrări de reabilitare a rețelelor de apă, de canalizare menajeră și pluvială, extinderea iluminatului public, amenajarea cablajului metropolitan, a carosabilului și a trotuarelor. Valoarea contractului este de 1,3 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 4 luni. Și pe strada Viile Sibiului urmează să fie modernizate rețelele de apă și canal menajer, precum și amenajarea carosabilului și a trotuarelor. Valoarea lucrărilor este de 2,5 milioane de lei, termenul de finalizare fiind sfârșitul lui 2015. Strada face parte din pachetul Terezian – Viile Sibiului, contractul pentru modernizarea celor 10 străzi incluse în acesta fiind încheiat în februarie 2015. Primul tronson pe care se va lucra este cel dintre drumul național și ferma de pe această stradă, porțiunea urmând să fie închisă până în 15 iulie.
Joi, 4 iunie, va fi emis și ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a străzii Oltețului. Aceasta face parte din pachetul Lupeni – Gușterița, lucrările de pe strada Oltețului având o valoare de 532.000 de lei. Potrivit contractului, vor fi reabilitate rețelele de apă și canalizare, vor fi amenajate carosabilul și trotuarele, precum și zonele verzi. Conform graficului de lucrări înaintat de constructor, termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare pe această stradă este luna noiembrie a acestui an.

Starețul mânăstirii de la Sâmbăta, noul episcop-vicar al Sibiului

Arhimandritul Ilarion Urs, exarhul Mitropoliei Ardealului și starețul mânăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus, a fost ales astăzi drept episcop-vicar al Sibiului. El a fost ales în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, organizat în 3 și 4 iunie la București, în prezența Patriarhului Daniel.
Potrivit biroului de presă al Patriarhiei Române, noul episcop vicar a fost ales prin vot secret, cu 25 de voturi pentru, din 40 valid exprimate.
În data de 7 mai, ierarhii Mitropoliei au desemnat prin vot secret drept candidați pentru această poziție pe arhimandritul Ilarion Urs și pe arhimandritul Macarie ȚuȚul, marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Sibiu.
Postul a rămas vacant după plecarea PS Andrei Făgărășanul, ales episcop al Covasnei și Harghitei, în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, organizat în 5 februarie.
Noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului va fi hirotonit duminică, 7 iunie, la Mânăstirea „Brâncoveanu”, de la Sâmbăta de Sus.

255 de șomeri din județul Sibiu, pregătiți profesional printr-un proiect finanțat de UE

O parte dintre șomerii care provin din foste zone industrializate, precum Copșa Mică, vor fi incluși într-un proiect cu fonduri europene derulat de Consiliul Județean Sibiu și Fundația Hope and Hope for Children România.
Fiecare dintre persoanele selectate va putea beneficia gratuit de cursuri de calificare profesională, în meserii precum lucrător comercial, zidar, operator prelucrare date, lucrător în gospodărie agroturistică sau îngrijitor bătrâni la domiciliu. Aceste cursuri au o durată de 3 luni, iar cei care vor avea o prezență constantă la cursuri, vor primi și o bursă lunară, în valoare de 250 de lei.
De asemenea, șomerii vor putea face și cursuri de specializare și competențe, pentru asistent maternal, pedagog recuperare, antreprenoriat sau informatică. Acestea au o durată de 2 luni, alocația fiind tot de 250 de lei lunar.
Ulterior, șomerii înscriși vor fi ajutați să își găsească locuri de muncă, prin organizarea unor burse de locuri de muncă. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi premiate 10 dintre cele mai bune planuri de afaceri, în urma asistenței oferite șomerilor pentru a deveni antreprenori.
Pentru stabilirea grupului țintă, au fost semnate până în prezent parteneriate cu primărille Dumbrăveni, Târnava, Racovița, Hoghilag, Laslea, Axente Sever, Șeica Mare, Șeica Mică, Micăsasa, Agnita, Merghindeal, Alțâna, Avrig, Turnu Roșu, Cârța, Porumbacu de Jos, Moșna, Blăjel, Brateiu și Alma, dar urmează și alte parteneriate cu primării considerate eligibile în proiect.

”Este un proiect foarte important care se încadrează perfect în Strategia de dezvoltare economică și socială a județului, în concordanță cu Strategia Uniunii Europene care pune un accent important pe îmbunătățirea calității resurselor umane, a accesului și participării grupurilor vulnerabile la educație și pe piața muncii. Pe de o parte asigurăm, prin acest proiect, sprijin pentru șomerii din fostele zone puternic industrializate care acum se află în căutarea unui loc de muncă, iar pe de altă parte, continuăm demersurile de atragere a cât mai multor fonduri europene care să ne permită un ritm accelerat de dezvoltare a tuturor zonelor din județul Sibiu”

a declarat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.
Proiectul nu cuprinde numai județul Sibiu, ci și zonele Nord-Vest, Centru și județul Hunedoara. În total, 510 șomeri care sunt de mai mult de 12 luni fără un loc de muncă sau 6 luni, în cazul tinerilor, vor fi ajutați prin acest proiect să își găsească un loc de muncă. Scopul proiectului este ca cel puțin 37 dintre cei 510 șomeri să fie angajați.
Valoarea totală a proiectului intitulat „Șansa la ocupare a persoanelor din zone foste industrializate”, ce se va încheia la finele acestui an, este de 4,8 milioane de lei, contribuția CJ Sibiu fiind de numai 2.700 de lei.

Turcan, după votul pentru Șova: Ponta ar trebui să demisioneze

Prim-vicepreședintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, susține că votul senatorilor de ieri, în cazul Dan Șova, reprezintă o nouă lovitură pentru PSD, după pierderea alegerilor prezidențiale.

„Prin coordonarea votului pentru Șova, Victor Ponta dă a doua mare lovitură PSD-ului, după pierderea prezidențialelor. Cu Victor Ponta la conducere, PSD va pierde alegerile. Victor Ponta a ajuns azi cea mai mare piatră de moară de gâtul PSD, după Adrian Năstase. Dacă vrea să-și salveze partidul, Ponta ar trebui să demisioneze”

, transmite Raluca Turcan.
După reluarea votului, senatorii au respins marți cererea ministrului Justiției, privind încuviințarea reținerii și arestării senatorului social-democrat Dan Șova, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională hotărârea Camerei Superioare a Parlamentului privind votul exprimat în 25 martie.
Votul a fost secret, cu bile – 72 de senatori votând împotrivă, iar 66 pentru reținere și arestare.
Premierul Victor Ponta a declarat marţi că nu s-a discutat în PSD despre votul în cazul lui Dan Şova şi că votul senatorilor nu mai are legătură cu justiţia, ci este o bătălie politică. 

„Nu pot să comentez eu foarte mult ceea ce face Senatul. Din păcate nu mai are nicio legătură cu justiţia ce se întâmplă, e o bătălie politică, PNL vrea o chestie, noi nu vrem, nu înţeleg de ce… Opoziţia în loc să ne spună cum ar guverna ei bine, ei ne tot… cu dosarele, dar, între timp, încep să mai rămână ei mai puţin tot cu dosare, că aşa le plac dosarele până li se întâmplă lor, când li se întâmplă, nu le mai plac”

, a declarat Ponta la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

Există un loc în Europa unde oamenii ajung să trăiască și 100 de ani. Bolile nu se ating de ei!

Dorinţa de a duce o viaţă lungă şi sănătoasă îi împinge pe mulţi să urmeze diete stricte şi, de multe ori, costisitoare. De pildă, americanii cheltuiesc aproximativ 10 miliarde dolari anual pe diete, abonamente la sală sau suplimente. Inutil însă, atâta vreme cât efortul zilnic sau dieta sănătoasă nu devin constante ale vieţii oamenilor.
Acest fapt este dovedit şi de populaţia din satele răspândite pe crestele munţilor de pe insula italiană Sardinia, regiune care a fost inclusă de experţi între aşa-numitele „zone albastre”, unde oamenii trăiesc cele mai îndelungate perioade şi unde ratele bolilor cronice sunt cele mai scăzute.
În cele 14 sate din enclava italiană trăisesc 21 de centenari, populaţia totală fiind de 10.000 de locuitori. Prin comparaţie, doar 4 din 10.000 de americani ating pragul de 100 de ani.
În România trăiesc aproape 5.000 de oameni cu vârsta peste 100 ani, potrivit datelor Autorităţii Electorale Permanente publicate la începutul lunii mai.
În urmă cu un deceniu, oamenii de ştiinţă au argumentat că moştenirea genetică a locuitorilor din Sardinia este motivul longevităţii acestora. De atunci însă, validitatea acestei teorii a fost pusă sub semnul întrebării, mai mulţi oameni de ştiinţă arătând că genele oamenilor din Sardinia nu sunt chiar atât de diferite faţă de cele ale locuitorilor din orice altă regiune a planetei.
Efortul fizic zilnic şi comunitatea, elemente cheie ale unei vieţi îndelungate şi sănătoase
La nivel global, au fost identificate alte patru „zone albastre” în afară de crestele montane ale Sardiniei, şi anume insula Ikaria din Grecia, Okinawa în Japonia, peninsula Nicoya din Costa Rica, şi oraşul Loma Linda din zona deluroasă San Bernardino a Californiei.
O echipă formată din doctori şi specialişti în genetică şi demografie a pus cap la cap pentru The Wall Street Journal elementele care contribuie la o viaţă lungă şi sănătoasă, după ce a vizitat Sardinia.
Înainte de orice, importantă este rutina zilnică. O cură de slăbire de câteva luni sau un program intens, dar de scurtă durată, la sală nu asigură un trai mai bun şi mai îndelungat. Cultura locului unde trăiesc oamenii contribuie astfel hotărâtor la definirea standardelor vieţii.
Peste 65% din mâncarea pe care o consumă locuitorii „zonelor albastre” provine din carbohidraţi complecşi, cum ar fi cartofii dulci (în Japonia) sau porumbul (în Costa Rica). Specialiştii au ajuns la concluzia că oamenii din aceste regiuni mănâncă mai ales fructe, legume şi cereale, în timp ce carnea este consumată de doar cinci ori pe lună, de obicei pentru a sărbători unele evenimente.
Un element cheie în dieta locuitorilor din „zonele albastre” sunt leguminoasele, boabele de fasole sau mazăre conţinând mai multe proteine decât carnea de vită, de exemplu.
Pe lângă dieta sănătoasă, povesteşe jurnalistul american Dan Buettner, care a vizitat recent Sardinia, efortul pe care oamenii îl depun zilnic contribuie semnificativ la creşterea duratei de viaţă şi la îmbunătăţirea calităţii traiului.
Locuitorii din Sardinia merg pe jos până la magazin sau până la casele prietenilor. În plus, activităţi precum tăiatul lemnelor sau frământatul aluatului presupun un efort fizic asemănător mersului la sală, spun specialiştii. Oamenii din Sardinia ard între 500 şi 1000 de calorii pe zi datorită acestor activităţi.
În plus, locuitorii insulei italiene sunt foarte sociabili, petrec mult timp împreună şi se ajută reciproc. De pildă, povesteşte jurnalistul american, Salvatore Pinna, de 94 de ani, se întâlneşte în fiecare dimineaţă cu trei dintre prietenii săi, cu vârste între 88 şi 90 de ani, pentru a-şi bea cafeaua. Grupul se reuneşte şi după-amiaza pentru a juca domino, şi seara pentru a bea un pahar cu vin.
Cei patru sunt văzuţi ca „înţelepţii agriculturii” din regiune, iar mici producători de vin le ascultă sfaturile legate de modul în care îşi pot proteja culturile în faţa vremii schimbătoare şi a insectelor.
Nu în ultimul rând, şi apropierea de familie contribuie la menţinerea unei vieţi echilibrate. Nici munca, nici hobby-urile sau prietenii nu îi fac pe locuitorii din Sardinia să-şi neglijeze familia.
Sursa: SF Business International

Amatorii medieșeni de mișcare sunt invitați la Sărbătoarea Sănătății

0

Afis Sar San 2015Mediașul va găzdui la finele acestei săptămâni cea de-a doua ediție a Sărbătorii Sănătății, un eveniment dedicat mişcării şi nutriţiei pentru o viaţă sănătoasă. Prin acest proiect, organizatorii își propun să determine locuitorii din Mediaș și împrejurimi, de toate vârstele, să participe la demonstrații ale diferitelor sporturi, precum Kangoo Jumps, Aerobic, Tae Bo, balet, qikong, badminton, handbal, tenis, baschet și salsa, pentru a-și alege varianta cea mai potrivită pentru ei, dar și informarea despre importanța nutriției și adoptarea unui stil de viață sănătos.

În cadrul evenimentului, antrenorii / Instructorii prezenţi vor aduce flyere prin care îşi vor promova activitățile, se va face o demonstraţie a sporturilor practicate la nivel de oraş (instructorii vor veni împreună cu cei care participă în mod normal la cursurile lor, dar pot participa, și chiar sunt încurajați să o facă, toți amatorii de mișcare).

Participanţii pot cere informaţii despre diferitele sporturi care vor fi promovate şi se pot înscrie, profesori din cadrul Clubului Sportiv Școlar vor coordona activități în aer liber, în funcție de interesul participanților la tenis, baschet sau fotbal.

De asemenea, va exista un stand al Crucii Roșii Mediaș și standuri cu produse sănătoase, urmând ca la finalul evenimentului să aibă loc o tombolă cu premii oferite de antrenori/instructori și magazinele cu produse sănătoase.

Evenimentul este organizat de Rotaract Club Mediaș, are loc la Clubul Sportiv Școlar Mediaș, sâmbătă, 06 iunie 2015, în intervalul orar 10:00-15:00.