Daniel Deleanu
La Pitești, într-o seară de februarie ca un suspin prelung între două anotimpuri, în care iarna își leapădă mantia grea de promoroacă, dar primăvara încă își caută pantofii de mătase prin omăt, Hermannstadt a jucat – să ne fie clar de la început – nu cu F.C. Argeș, ci cu Real Madrid…
Cel puțin, așa s-a văzut de pe margine, așa s-a simțit din tribune și așa s-a scris și pe gazon. Numai că madrilenii de pe teren purtau tricouri alb-violete și îi chema Bettaieb și Moldoveanu. În rest, fotbalul a fost imperial, iar Sibiul a fost invitatul care a venit necostumat la bal.
Meciul a început cu Hermannstadt absentă. Nu emoționată, nu prudentă – absentă. Ca o echipă care a coborât din autocar direct la vestiare și a uitat să mai iasă pe teren. F.C. Argeș a luat în posesie balonul încă de începutul meciului, cu naturalețea unei echipe care știe ce vrea și, mai ales, știe ce poate. Noi, sibienii, am stat și ne-am uitat cum adversarul pasează, construiește, accelerează, în timp ce jucătorii noștri păreau niște jaloane elegante, așezate frumos pentru antrenament.
În minutul 31, franco-tunisianul Adel Bettaieb a deschis recitalul. Nu a fost un gol, ci o lecție de fotbal. O execuție superbă, desprinsă parcă dintr-o seară de Champions League. A șutat cu o liniște care te face să suspectezi că omul avea timp să-și comande și o cafea înainte să trimită mingea în plasă. 1–0 și deja simțeai că urmează o noapte lungă și posomorâtă.
Fundașii noștri? Protagoniștii unei povești triste… Au fost când prea departe, când prea aproape, mereu prea târziu la balon. Au alergat după umbre și au privit mingea ca pe un obiect misterios de cult, care nu trebuie atins, ci doar contemplat. Apărarea Hermannstadtului a fost un gard viu netuns de ani de zile: găuri, breșe, loc de plimbare pentru oricine avea chef.
Repriza a doua n-a schimbat nimic. Argeșul a continuat să joace fotbal, iar noi am continuat să ne mirăm de cât de bine joacă. În minutul 80, Robert Moldoveanu a făcut 2–0 cu o ușurință insultătoare. Parcă se juca pe PlayStation, nivel „începător”. Iar când Bettaieb a revenit în minutul 83 cu al doilea gol – din nou splendid, din nou fără drept de apel –, tabela a devenit oglinda exactă a realității: 3–0. Umilință clară, fără circumstanțe atenuante.
Golul lui Sergiu Buș din minutul 88 a fost o notă de subsol. Un gest de orgoliu târziu, ca o floare pusă pe un mormânt proaspăt. Frumos, inutil, aproape indecent. Iar scorul de 3–1 nu spune nimic despre diferența reală de pe teren.
Astăzi, Hermannstadt n-a pierdut pentru că a avut ghinion. A pierdut pentru că n-a existat. N-a avut nerv, n-a avut idee, n-a avut reacție. Iar defensiva – vai, defensiva! – a fost o invitație deschisă la spectacol pentru piteșteni. Dacă fotbalul ar fi teatru, fundașii noștri ar fi stat în primul rând, aplaudând.
F.C. Argeș merită toate laudele. A jucat curat, vertical, inspirat. A fost rapidă, inteligentă și flămândă – o echipă care știe ce vrea de la fotbal și care a arătat, fără milă, cât de departe suntem noi de acel nivel.
Pentru Hermannstadt, aceasta a fost o seară de adevăr crud. Dacă nu învățăm nimic din ea, vom continua să confundăm SuperLiga cu un turneu amical. Iar Real Madridul acesta autohton va reveni, sub alte nume, să ne mai predea o lecție de fotbal.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
