Acasă Blog Pagina 611

ALERTĂ METEO: Ninsori, ger și polei în următoarele zile în România

ANM a emis, duminică, o informare meteo în care anunță ninsori, cantități importante de zăpadă, ger și polei.

Începând de duminică ora 10:00, până marți, ora 20:00, va ninge, va fi polei, vântul va avea intensificări, iar vremea se va răci.

Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei.

Începând cu seara zilei de luni și până marți seara, fenomenul se mută spre Oltenia, Banat și Transilvania, precum și spre zonele de munte.

Pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 5…10 l/mp. În zona montană și în sud-vestul României cantitățile ajung la 15 l/mp.

Se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 5…10 cm, iar la munte, în general de 15 cm. Izolat se va forma polei sau ghețuș.

În sud-vestul, sudul și estul țării, local vântul va avea intensificări cu vitezeîn general de 45…50 km/h.

În Munții Banatului și la altitudini mari în vestul Carpaților Meridionali rafalele vor depăși 80…90 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice. Va fi geroasă în noaptea de luni spre marți (9/10 februarie) în Moldova și estul Transilvaniei.

Aici, temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 3 grade. Cele minime se vor situa în general între -15 și -5 grade.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

România, leagănul ilegalităților: 4.000 de construcții, inclusiv hoteluri cu 10 etaje, ridicate fraudulos pe Litoral

Peste 4.000 de construcții ilegale au fost ridicate pe plajele din România, pe terenuri care aparțin statului, a spus ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Diana Buzoianu a declarat, la B1 TV, că, atunci când a ajuns la minister, a vrut să scoată din sertar raportul despre construcțiile ilegale de pe litoral.

„Am găsit în comisie oameni care au vrut și care erau foarte mulțumiți de faptul că în sfârșit se mișcă această comisie, că de mult își doreau să anunțe aceste concluzii”, a spus ministrul Mediului.

Ministerul Mediului a reușit să adopte raportul și ulterior să îl publice. Orice persoană poate să intre pe site-ul Ministerului Mediului și să vadă pe planșe, pe fiecare dintre primăriile din zona costieră, exact unde este trasă linia coastei.

„O să găsim terenuri cu construcții, peste 4.000 de construcții ilegale care au fost ridicate într-o zonă de coastă și zonă de apă, acolo unde de fapt terenurile respective trebuiau să fie ale statului român”, a declarat Diana Buzoianu.

Printre acestea se numără hoteluri de 10 etaje construite între faleză și mare.

Zona între faleză și zona de apă este proprietatea statului, conform Constituției.

De la proprietatea publică a primăriilor, câțiva ani mai târziu, terenurile au trecut în proprietate privată a primăriilor. Din proprietatea privată a primărilor, primăriile au putut să vândă aceste imobile, aceste terenuri.

„Așa au ajuns în bucățica asta între faleză și mare, unde n-ar trebui să se construiască, unde n-ar trebui să fie picior de proprietate privată. Așa au ajuns să fie proprietari privați peste tot, pe toată faleza României„, a explicat ministrul Mediului.

Diana Buzoianu a declarat că administrația bazinală a început deja procesul de dat în judecată și de obținut înapoi terenurile.

„Avem câteva deja decizii în primă instanță pentru anumite imobile, dar decizia va trebui să fie să recuperăm, să începem aceste procese pentru toate imobilele care sunt cu această suspiciune”, a spus ministrul Mediului.

Ministrul Mediului a dat exemplul de la Năvodari, unde deja au fost dărâmate zeci de beach baruri. Inițial au apărut „știri apocaliptice” despre cum se distruge economia de acolo. Apoi, după ce s-a eliberat plaja, Ministerul Mediului a început să primească mii de mesaje de la oameni.

Diana Buzoianu a declarat că Ministerul Mediului se concentrează mai ales pe recuperare, pe partea civilă a acestui aspect.

„Pe noi ce ne interesează este ca statul să nu mai fie prejudiciat, să recuperăm banii, să recuperăm terenurile respective, care trebuia să fie proprietatea statului”, a concluzionat ministrul Mediului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Pr. Constantin Necula. Întoarcerea Risipitorului (Luca 15.11-32)

Sunt puțini aceia care nu știu pilda aceasta. Și foarte puțini care nu o trăiesc pe propria responsabilitate. Nu este doar despre un tată și fii săi, ci despre toți tații și toți fiii lor care risipesc viețile părinților lor. Și viețile lor. Pentru că fiul care pleacă de acasă poartă cu sine provocarea aceasta. A risipirii a tot ce nu-i aparține, ca și cum ar fi al său.

Astăzi fiul risipitor nu mai pleacă în țara de departe pentru a risipi toate ale tatălui. Trece peste drum, peste pragurile unor locuri cu ifose de libertate, dar în care se strepezesc sufletele cu arginții stăpânitorului nemilos. Exploatatorului nemilos al slăbiciunilor sale.

Despre noi toți este Evanghelia aceasta. Mai ales despre frații fiilor risipitori. Aroganți în perfecționismul nostru. Lipsiți de bucuria revenirii aproapelui în brațele Tatălui Ceresc. Indiferenți la părerea de rău, pentru că noi nu avem decât o părere bună despre noi și asta ne umple toată viața. O crește. O fandosește. Ca și cum numai viața noastră ar conta. Ruptă de iubire și compătimire. Întârziată în proiecte ce le-am fi putut împlini de am fi avut iubirea și compătimirea celor din jur. Pe care, de cele mai multe ori, nu dăm doi bani.

Întoarcerea fiului risipitor este posibilă pentru că are un tată iubitor. În afara unei iubiri ce ne așteaptă, nicio întoarcere nu este posibilă. Nu este realizabilă. Pentru că atunci când nu ai la cine te întoarce, întoarcerea este doar o vrie de rătăcire în largul vieții. Este doar o întârziere a risipirii. O risipire în așteptare.

Tatăl reprezintă certitudinea așteptării. Domnul Hristos vorbea unui popor ce-și pierduse nădejdea. Oropsit. Redevenit slugă la stăpân. Rănit de administrație și nu de puține ori de cenzorii religioși ai timpului și Templului. El știe că oamenii au nevoie de un punct de reper la linia orizontului. El, care era un astfel de punct și un astfel de orizont. Al Așteptării mesianității împlinite.

De aceea perioada Triodului poartă prefață această poveste despre Întoarcere. Pentru că a merge înainte înspre Împărăție este o tainică întoarcere în sine și spre Tatăl. În ciuda cârcotașilor moraliști. Ori tocmai datorită lor. Frații lui Iuda Iscarioteanul. Umbrele de moralism ce întunecă morala cu vorbe.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

VIDEO: Proteste violente la Milano împotriva Jocurilor Olimpice de Iarnă

Mii de persoane au protestat, sâmbătă, la Milano împotriva Jocurilor Olimpice de Iarnă, poliția ripostând cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene.

Aproape de finalul manifestaţiei, un mic grup de câteva zeci de persoane cu capetele acoperite cu cagule a început să arunce cu pietre şi să tragă cu petarde spre poliţie, care a ripostat cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene, înainte de a aresta mai mulţi dintre ei, relatează AFP.

Forţele de ordine erau în stare de alertă maximă după confruntările violente care au avut loc în timpul unei manifestaţii la Torino în weekendul trecut şi care au dus la peste 100 de poliţişti răniţi.

Manifestanţii fluturau pancarte pe care denunţau o serie de probleme, de la utilizarea zăpezii artificiale până la criza locuinţelor din bogata capitală financiară şi a modei a Italiei.

„Jocurile nu mai sunt viabile din punct de vedere ecologic sau social, le-a sunat ceasul”, a declarat pentru AFP Francesca Missana, o manifestantă în vârstă de 29 de ani.

Criticii Jocurilor Olimpice condamnă impactul infrastructurilor, de la clădiri noi la transporturi, asupra mediului montan fragil, precum şi utilizarea pe scară largă a zăpezii artificiale, care consumă multă energie şi apă.

Alţii afirmă că Milano a devenit de nelocuit pentru mulţi, locuitorii săi fiind confruntaţi cu o creştere puternică a costului vieţii şi cu afluxul de noi rezidenţi bogaţi atraşi de un regim fiscal avantajos.

„Aceste Jocuri au fost prezentate ca fiind durabile şi fără impact asupra costurilor”, a reamintit Alberto di Monte, unul dintre organizatorii manifestaţiei, care a fost convocată de sindicate, asociaţii pentru apărarea dreptului la locuinţă şi activişti de stânga.

Dar miliardele cheltuite au servit la construirea de drumuri şi nu la protejarea munţilor, a mai spus el pentru AFP.

Bărbatul care a revenit la viață de șase ori: „M-am trezit la morgă și am fugit acasă” – Povestea incredibilă a lui Ismail Azizi din Tanzania

Daniela Arnăutu

Lumea este plină de întâmplări care par imposibile, dar puține se compară cu viața lui Ismail Azizi, un bărbat din Tanzania care, conform unui documentar realizat de Afrimax English și preluat de Times of India, a fost declarat mort de șase ori și a revenit miraculos la viață.

Gata să fie îngropat de viu

Prima dată când Azizi a fost declarat mort a fost în urma unui accident grav la locul de muncă. Transportat la morgă și pregătit pentru înmormântare, bărbatul s-a trezit înainte de a fi îngropat.

„M-au dus la morgă, dar m-am trezit simțind un frig intens. Din fericire, morga nu era încuiată și am reușit să ies. Când familia mea m-a văzut, a fugit, crezând că sunt o fantomă”, a povestit el pentru Afrimax.

De-a lungul vieții, Azizi a supraviețuit malariei, accidentelor de mașină, mușcăturilor de șarpe și chiar incendiilor provocate de vecini speriați, revenind mereu la viață.

Teama și superstiția comunității

Deși nu a rănit pe nimeni, Azizi a fost privit cu teamă și suspiciune de familie și vecini. Mulți cred că supraviețuirea sa miraculoasă este rezultatul vrăjitoriei sau al forțelor supranaturale.

Casa sa a fost incendiată din cauza acestor zvonuri, iar acum trăiește singur într-o locuință modestă, ocupându-se cu agricultură și treburile casnice.

„De fiecare dată când reveneam la viață, corpul meu se simțea ciudat. Oamenii au început să mă trateze ca și cum aș fi fost un vrăjitor”, a mărturisit Azizi.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Jana Brejchová, Regina din „Arabela”, a murit la 86 de ani: Un simbol al copilăriei pentru generații de români

Daniela Arnăutu

Actrița cehă Jana Brejchová, cunoscută în întreaga Europă pentru rolul de Regină din serialul TV „Arabela”, a murit vineri, 7 februarie 2026, la vârsta de 86 de ani, după o boală îndelungată. Informația a fost confirmată de fiica sa, actrița Tereza Brodská, și preluată de presa din Cehia, potrivit Agerpres.

Arabela, „Brigitte Bardot a Cehiei”

Supranumită uneori „Brigitte Bardot a Cehiei” datorită frumuseții și carismei sale, Jana Brejchová a fost una dintre cele mai apreciate vedete ale cinematografiei cehoslovace și cehe. Între 1958 și 1962, a fost căsătorită cu regizorul și actorul Milos Forman, ulterior laureat cu două premii Oscar la Hollywood. Sora ei mai mică, Hana Brejchová, care a decedat recent, a fost și ea o actriță cunoscută.

Copilăria și debutul în cinematografie

Jana Brejchová s-a născut pe 20 ianuarie 1940 în Praga, într-o familie numeroasă cu opt copii. A început să joace în filme încă de la vârsta de 13 ani. Primul său succes important a venit odată cu rolul elevei Jana din filmul „Higher Principle”, un lungmetraj despre teroarea nazistă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru această interpretare, a fost premiată la Festivalul de Film de la Locarno.

Cariera internațională și rolurile memorabile

Jana Brejchová a jucat și în Germania, inclusiv în filmul antifascist „The House in Karp Lane” (1965). În Cehia, a devenit faimoasă datorită rolului de Regină din „Arabela”, serial fantasy pentru copii extrem de îndrăgit. În poveste, ea este mama prințesei Arabela și soția Regelui Hyacint, conducători ai unei lumi magice pline de personaje fantastice.

De-a lungul carierei, actrița a colaborat și cu fiica sa, Tereza Brodská, într-un film de dramă psihologică despre relația dintre mamă și copil.

Medalia de merit a Republicii Cehe și mesaj de la premierul ceh

Brejchová a fost răsplătită cu numeroase distincții, printre care Medalia de Merit a Republicii Cehe și premiul Bohemian Lion pentru întreaga carieră.

Premierul ceh Andrej Babiš a transmis un mesaj omagial: „A fost o actriță excelentă, o legendă a cinematografiei cehoslovace și o personalitate puternică, care a cucerit generații întregi de spectatori cu talentul și farmecul său.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Eroare istorică pe piața crypto: Bithumb a trimis din greșeală Bitcoin de 44 de miliarde de dolari către utilizatori

0

Daniela Arnăutu

Piața criptomonedelor a fost zguduită de un incident fără precedent, după ce bursa sud-coreeană de criptomonede Bithumb a distribuit accidental către utilizatori aproximativ 620.000 de bitcoini, în valoare de peste 44 de miliarde de dolari. Eroarea operațională, confirmată oficial de companie și relatată de Reuters, a provocat panică pe platformă și o vânzare masivă de active digitale.

Incidentul a avut loc vineri, în timpul unui eveniment promoțional, când sistemul bursei a trimis sume uriașe de Bitcoin în locul unor recompense simbolice în numerar.

Ce a mers greșit la bursa crypto Bithumb

Potrivit explicațiilor oferite de Bithumb, compania intenționa să acorde utilizatorilor mici recompense promoționale, de minimum 2.000 de woni sud-coreeni, însă din cauza unei erori tehnice, un număr de 695 de clienți au primit cel puțin 2.000 de bitcoini fiecare.

La prețurile actuale, valoarea totală a fondurilor distribuite din greșeală a depășit 44 de miliarde de dolari, transformând incidentul într-unul dintre cele mai grave din istoria pieței crypto.

Reacția pieței: Bitcoin s-a prăbușit temporar cu 17%

Efectele nu au întârziat să apară. Pe fondul vânzărilor masive declanșate de utilizatorii care au primit Bitcoinul din eroare, prețul Bitcoin a scăzut temporar cu aproximativ 17% pe platforma Bithumb, până la 81,1 milioane de woni.

Tranzacțiile și retragerile pentru conturile afectate au fost restricționate în mai puțin de 35 de minute, iar ulterior prețul Bitcoin și-a revenit treptat, ultima tranzacție fiind înregistrată la 104,5 milioane de woni.

Fondurile, recuperate aproape integral

Bithumb a transmis că a reușit să recupereze 99,7% din cei 620.000 de bitcoini distribuiți eronat și și-a cerut scuze public pentru incident. Reprezentanții bursei au subliniat că nu este vorba despre un atac cibernetic sau o breșă de securitate.

„Dorim să clarificăm faptul că acest incident nu are legătură cu hackingul extern sau cu încălcări ale securității. Sistemele noastre și activele clienților sunt în siguranță”, a precizat compania într-un comunicat oficial.

Bithumb, sub presiune într-o piață extrem de competitivă

Bithumb este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața crypto din Coreea de Sud, însă rămâne în urma rivalului Upbit, liderul dominant al sectorului. Incidentul ridică semne de întrebare serioase privind procesele interne și controalele operaționale ale burselor de criptomonede, într-un context în care încrederea investitorilor este esențială.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Snoop Dogg, gest spectaculos la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026: rapperul a fluturat steagul României la ceremonia de deschidere

Daniela Arnăutu

Un moment cu totul special a marcat ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă 2026, desfășurată la Cortina d’Ampezzo. Sportivii români prezenți la eveniment au avut parte de o întâlnire neașteptată cu celebrul artist american Snoop Dogg, aflat în Italia cu ocazia competiției olimpice.

Rapper-ul a primit în dar steagul României

După câteva fotografii realizate alături de membrii delegației României, rapperul a primit în dar steagul tricolor. Vizibil impresionat de gest, Snoop Dogg a acceptat cadoul, a zâmbit larg și a început să fluture steagul României, stârnind entuziasmul sportivilor și al celor prezenți.

Momentul inedit a fost surprins de camerele de filmat și publicat, ulterior, pe pagina oficială de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român, unde imaginile au adunat rapid numeroase reacții pozitive și distribuiri.

Snoop Dogg, antrenor onorific al echipelor SUA

Prezența lui Snoop Dogg la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 nu este întâmplătoare. Artistul îndeplinește rolul de antrenor onorific al echipei Statelor Unite, fiind implicat activ în promovarea competițiilor și a sportivilor. Rapperul a avut un rol similar și la Jocurile Olimpice de vară, contribuind semnificativ la atragerea unui public mai tânăr și mai divers către fenomenul olimpic.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Iată care este ceaiul-minune al iernii: are mai multă vitamina C decât citricele, întărește imunitatea și ajută la slăbit

Daniela Arnăutu

În sezonul rece, când răcelile și gripele apar frecvent, imunitatea devine o prioritate pentru întreaga familie. Deși citricele sunt recunoscute pentru aportul de vitamina C, puțini știu că există o plantă cu un conținut mult mai ridicat: cătina.

Cătina – sursa naturală de vitamina C pentru imunitate

Cătina este un arbust rezistent, cu fructe galben-portocalii, extrem de bogate în nutrienți. Gustul său acru trădează concentrația foarte mare de vitamina C – aproximativ 2.750 mg la 100 g, mult peste lămâi sau portocale.

Folosită de secole în medicina tradițională chineză și ayurvedică, cătina era apreciată încă din Antichitate pentru efectele sale fortifiante. De la soldații lui Ginghis Han până la astronauții ruși, această plantă a fost considerată un adevărat elixir al rezistenței.

Ce conține cătina

Puterea cătinei stă în compoziția sa complexă:

-vitamina C, E, K și complexul de vitamine B

-acizi grași esențiali: Omega 3, 6, 7

-flavonoide, carotenoide și alți antioxidanți puternici

Din cătină se prepară ceai, suc, sirop și ulei esențial, toate cu beneficii importante pentru sănătate.

Beneficiile ceaiului și uleiului de cătină

-Întărește imunitatea – Cătina stimulează sistemul imunitar, ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor și accelerează recuperarea după răceli sau gripe. Este ideală iarna, dar și primăvara, în caz de astenie.

-Ajută la pierderea în greutate – Reduce pofta de mâncare și susține metabolismul. Conținutul de Omega 7 contribuie la prevenirea rezistenței la insulină și la reducerea acumulării de grăsime hepatică. De asemenea, sprijină sănătatea cardiovasculară prin scăderea colesterolului și a trigliceridelor.

-Reduce ridurile și îmbunătățește aspectul pielii – Uleiul de cătină hidratează intens pielea, combate radicalii liberi și încetinește procesul de îmbătrânire. Vitamina E și carotenul ajută la estomparea ridurilor fine, a petelor pigmentare și la regenerarea pielii afectate de arsuri sau iritații.

– Protejează mucoasele – Cătina are efect benefic asupra mucoaselor ochilor, stomacului și zonei intime. Este foarte utilă pentru femeile aflate la menopauză, contribuind la menținerea sănătății epiteliului vaginal.

Cum se consumă ceaiul de cătină

-Ceai: până la 3 căni pe zi, cu 30 de minute înainte de masă

-Cură: după 6 săptămâni de consum, se recomandă o pauză de 10 zile

-Sirop: o lingură de 3 ori pe zi pentru adulți, preparat cu miere

Contraindicațiile consumului de cătină

Cătina nu este recomandată:

-femeilor însărcinate sau care alăptează

-persoanelor cu tensiune arterială scăzută

-celor care urmează să fie supuși unei intervenții chirurgicale

Este indicat ca înainte de consumul regulat al cătinei să fie consultat medicul, mai ales în cazul tratamentelor medicamentoase.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Taxele la universitățile de stat cresc în 2026. Studenții vor plăti mai mult după tăierile bugetare decise de Guvern

Daniela Arnăutu

Guvernul Bolojan anunță noi măsuri de austeritate care afectează direct mediul universitar. Studenții înscriși la universitățile de stat din România vor fi nevoiți să suporte majorări ale taxelor de școlarizare, ca urmare a reducerilor de finanțare impuse instituțiilor de învățământ superior.

Potrivit Realitatea Plus, toate universitățile de stat din țară sunt vizate de aceste tăieri bugetare, iar efectele se vor resimți rapid în buzunarele studenților.

Rectorii avertizează: bugete insuficiente pentru funcționarea universităților

Reprezentanții universităților atrag atenția că diminuarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pune o presiune majoră asupra instituțiilor academice. În lipsa unei finanțări adecvate, creșterea taxelor percepute studenților este considerată singura soluție viabilă pentru acoperirea cheltuielilor esențiale.

Printre costurile care trebuie susținute se numără:

-salariile cadrelor didactice și ale personalului auxiliar;

-cheltuielile cu utilitățile;

-finanțarea programelor de studiu și a infrastructurii universitare.

Studenții, cei mai afectați de măsurile de austeritate

Într-un context economic deja dificil, marcat de creșterea costului vieții, studenții sunt cei care vor resimți cel mai puternic impactul acestor decizii. Majorarea taxelor universitare riscă să accentueze nemulțumirile din mediul academic și să limiteze accesul tinerilor la educație superioară.

Situația evidențiază tensiunile financiare din sistemul universitar românesc și deschide o nouă dezbatere privind prioritățile Guvernului în domeniul educației.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Autostrada Sibiu–Pitești prinde contur în Carpați: tunelul Robești, aproape de străpungere

Daniela Arnăutu

Lucrările pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu–Pitești, lotul Boița–Cornetu, au intrat într-o etapă spectaculoasă. Tunelul Robești (Câineni), primul tunel de autostradă din județul Vâlcea realizat prin dinamitare, avansează cu 10–12 metri pe zi, iar constructorii estimează că străpungerea ambelor galerii va avea loc până la finalul lunii aprilie 2026, potrivit Agerpres.

Dinamitări zilnice, lucrări non-stop

Pe șantier se lucrează 24 de ore din 24, cu explozii controlate zilnice și zeci de utilaje. Până acum au fost excavați peste 300 de metri în fiecare galerie, într-un teren montan extrem de dificil, în inima Carpaților.

Cel mai complex lot de autostradă din România

Secțiunea Boița–Cornetu este considerată cea mai complicată din infrastructura rutieră românească, incluzând 7 tuneluri și 48 de poduri, pasaje și viaducte, pe un traseu de peste 31 km. Aproximativ 10 km sunt doar viaducte, iar autostrada traversează de mai multe ori râul Olt și linia ferată.

Muncitori din mai multe țări și mobilizare masivă

Pe șantier sunt mobilizați peste 400 de muncitori, veniți din România, Turcia și Asia, lucrările desfășurându-se simultan pe mai multe fronturi, inclusiv la viaducte și la portalurile altor tuneluri de pe traseu.

Termen de finalizare: decembrie 2028

Construcția secțiunii 2 a Autostrăzii Sibiu–Pitești are o valoare de 4,25 miliarde lei (fără TVA), finanțată prin Programul Transport 2021–2027, iar termenul contractual de finalizare rămâne decembrie 2028.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Daniel Deleanu. Seară de Bernabéu la Pitești, cu Sibiul în rol de figurant

Daniel Deleanu

La Pitești, într-o seară de februarie ca un suspin prelung între două anotimpuri, în care iarna își leapădă mantia grea de promoroacă, dar primăvara încă își caută pantofii de mătase prin omăt, Hermannstadt a jucat – să ne fie clar de la început – nu cu F.C. Argeș, ci cu Real Madrid…

Cel puțin, așa s-a văzut de pe margine, așa s-a simțit din tribune și așa s-a scris și pe gazon. Numai că madrilenii de pe teren purtau tricouri alb-violete și îi chema Bettaieb și Moldoveanu. În rest, fotbalul a fost imperial, iar Sibiul a fost invitatul care a venit necostumat la bal.

Meciul a început cu Hermannstadt absentă. Nu emoționată, nu prudentă – absentă. Ca o echipă care a coborât din autocar direct la vestiare și a uitat să mai iasă pe teren. F.C. Argeș a luat în posesie balonul încă de începutul meciului, cu naturalețea unei echipe care știe ce vrea și, mai ales, știe ce poate. Noi, sibienii, am stat și ne-am uitat cum adversarul pasează, construiește, accelerează, în timp ce jucătorii noștri păreau niște jaloane elegante, așezate frumos pentru antrenament.

În minutul 31, franco-tunisianul Adel Bettaieb a deschis recitalul. Nu a fost un gol, ci o lecție de fotbal. O execuție superbă, desprinsă parcă dintr-o seară de Champions League. A șutat cu o liniște care te face să suspectezi că omul avea timp să-și comande și o cafea înainte să trimită mingea în plasă. 1–0 și deja simțeai că urmează o noapte lungă și posomorâtă.

Fundașii noștri? Protagoniștii unei povești triste… Au fost când prea departe, când prea aproape, mereu prea târziu la balon. Au alergat după umbre și au privit mingea ca pe un obiect misterios de cult, care nu trebuie atins, ci doar contemplat. Apărarea Hermannstadtului a fost un gard viu netuns de ani de zile: găuri, breșe, loc de plimbare pentru oricine avea chef.

Repriza a doua n-a schimbat nimic. Argeșul a continuat să joace fotbal, iar noi am continuat să ne mirăm de cât de bine joacă. În minutul 80, Robert Moldoveanu a făcut 2–0 cu o ușurință insultătoare. Parcă se juca pe PlayStation, nivel „începător”. Iar când Bettaieb a revenit în minutul 83 cu al doilea gol – din nou splendid, din nou fără drept de apel –, tabela a devenit oglinda exactă a realității: 3–0. Umilință clară, fără circumstanțe atenuante.

Golul lui Sergiu Buș din minutul 88 a fost o notă de subsol. Un gest de orgoliu târziu, ca o floare pusă pe un mormânt proaspăt. Frumos, inutil, aproape indecent. Iar scorul de 3–1 nu spune nimic despre diferența reală de pe teren.

Astăzi, Hermannstadt n-a pierdut pentru că a avut ghinion. A pierdut pentru că n-a existat. N-a avut nerv, n-a avut idee, n-a avut reacție. Iar defensiva – vai, defensiva! – a fost o invitație deschisă la spectacol pentru piteșteni. Dacă fotbalul ar fi teatru, fundașii noștri ar fi stat în primul rând, aplaudând.

F.C. Argeș merită toate laudele. A jucat curat, vertical, inspirat. A fost rapidă, inteligentă și flămândă – o echipă care știe ce vrea de la fotbal și care a arătat, fără milă, cât de departe suntem noi de acel nivel.

Pentru Hermannstadt, aceasta a fost o seară de adevăr crud. Dacă nu învățăm nimic din ea, vom continua să confundăm SuperLiga cu un turneu amical. Iar Real Madridul acesta autohton va reveni, sub alte nume, să ne mai predea o lecție de fotbal.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI