Acasă Blog Pagina 6162

523 locuri de muncă pentru șomerii sibieni

0

SOMERI - MUNCA STRAINATATEŞomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă aproximativ 500 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 300 sunt diponibile în Sibiu, alte 165 de slujbe sunt pentru Mediaş și 34 pentru Agnita, în timp pentru Dumbrăveni sunt disponibile doar 6 locuri de muncă vacante.

Din totalul locurilor de muncă, numai 89 se adresează persoanelor cu studii superioare, printre meseriile solicitate numarându-se cele de: adminisrator financiar, agent de vânzări, analist cumpărări, consilier administrație publică, consilier juridic, contabil, director vânzări, inginer de sistem în informatică, inspector administraţie publică, logoped, medic specialist sau programator. În schimb, persoanele fără studii superioare au la dispoziţie 434 de slujbe. Cele mai multe sunt pentru: muncitor necalificat în industria confecțiilor, muncitor necalificat în metalurgie, paznic, portar, operator, lucrător comercial, îngrijitor clădiri, casier sau ambalator manual.

Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii din următoarele locaţii: Sibiu (Str.Morilor nr.51A; Tel.0269-210882;Fax.0269-230089); Mediaş (Str. Aurel Vlaicu nr.33; Tel.0269-843731; Fax.0269-846710); Avrig (Str.Spitalului nr.16; Tel.Fax.0269-512216); Avrig (Str. Gheorghe Lazăr nr. 41A;Tel.Fax.0269-524546); Cisnădie (Str.Ţesătorilor nr.1;Tel.0269-564532); iar pentru Dumbăveni şi Copşa Mică, la agenţia din Mediaş.

Întâlnire cu România la Astra Film Sibiu 2014

0

Cea de-a XXI-a ediție a Astra Film Festival va avea loc între 6 și 12 octombrie, la Sibiu și prezintă o selecție a celor mai recente documentare filmate în România, de autori români și străini, reprezentând o radiografie a societății românești din perioada comunistă până în prezent.
Efectele migrației, istoria comunităților etnice din România, povești inedite despre oameni deosebiți; sunt subiecte transpuse pe marele ecran sub formă de documentare observaționale, filme de autor, eseuri sau producții de televiziune. La finalul proiecțiilor, subiectele sunt discutate în sala de cinema, iar publicul interacționează direct cu autorii, producătorii sau chiar cu personajele filmului.
În premieră la AFF 2014
În premieră absolută la AFF 2014 va fi proiectat documentarul „Alyiah DaDa” (regia: Oana Giurgiu), care prezintă soarta comunității de evrei din România pe o perioadă de 100 de ani. Cum a câștigat Ceaușescu un miliard de mărci din vânzarea în secret a 246.000 de etnici germani?; aflăm din „Pașaport de Germania” (regia: Răzvan Georgescu), o producție HBO, de asemenea, în premieră absolută la Sibiu.
„Waiting for August” (regia: Teodora Ana Mihai) urmărește cotidianul a 7 copii din Bacău care trăiesc singuri, mama lor coordonându-i prin skype și telefon din Italia, unde se află la muncă. Filmul a luat Marele Premiu la Hot Docs 2014 din Toronto și la Festivalul de Film de la Karlovy Vary și este prezentat în premieră în România la AFF. „Rezoluții 2014”, premieră absolută, (regia: Mihai Cristian Tranca) surprinde frământările unui tânăr antreprenor care încearcă să-și mențină afacerea într-un moment de cotitură.
Realități de azi…
Les Fleurs de l’ombre (regia: Olivier Magis) intră în culisele unui concurs de frumusețe dedicat femeilor nevăzătoare din România, organizat în fiecare an la Brăila. Cum este promovată literatura în România postmodernă?; aflăm din documentarul „CDPL Story” (regia: Vlad Rotaru). „Breadtime” (regia: Bjorn Reinhardt) este o colecție de portrete ale bătrânilor din Roșia Montană.
Majoritatea activităților lucrative pe timp de noapte, în Londra, sunt desfășurate de migranți vulnerabili și predispuși la abuzuri și neglijență; subiectul este reflectat în documentarul „Invisible Lives : Romanian night workers in London” (regia: Timothy Marrinan).
„Our Currency is Information” (regia: Marek Tuszynski) prezintă metode de investigare a corupției si crimei organizate prin prisma lui Paul Radu, fondatorul Centrului Român de Jurnalism pentru Investigații.

…și de ieri!

„Experimentul București” (regia: Tom Wilson) amestecă teorii conspiraționale ale comunismului despre tehnici de manipulare prin frecvență vibratorie, o poveste de dragoste nimicită de acest experiment și reeducarea prin tortură de la Pitești. „Pădurea” (regia: Sinisa Dragin), premiat la Visions du reel și Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo, spune povestea unui tablou dăruit de statul român în 1947 liderului iugoslav Tito, care câțiva ani mai târziu a fost parte a unei afaceri de spionaj care ar fi putut afecta serios relațiile dintre cele două state. „Revision” (regia: Philip Scheffner) reconstituie cazul neelucidat a doi români împușcați întâmplător în 1992 la granița cu Germania, într-o perioadă în care numărul mare al imigranților români ilegali din țările occidentale ale Europei stârnea reacții violente din partea extremiștilor rasiști.
Cum acționa Securitatea în anii ’70 și ’80 pentru a controla, supraveghea și, în unele cazuri, pentru a reprima cetățenii României?; „M-au urmărit pentru că mă duceam la Biblioteca Americană și luam discuri pentru clubul de jazz, așa că mi-au deschis dosar de urmărire ca posibil spion al americanilor”, depune mărturie un fost deținut politic în filmul „Supravegheat de Securitate” (regia: Nicolae Mărgineanu).
„An de an ne bucurăm să constatăm că în România se fac filme documentare. Producția lor este într-o continuă ascensiune, iar subiectele și abordările cinematografice sunt tot mai variate și aduc la lumină o Românie diferită decât cea pe care o cunoaștem noi. Chiar dacă în România există puține medii în afara festivalurilor și proiecțiilor dedicate prin care filme documentare ajung la spectatori, interesul publicului pentru acest gen de cinema este și el în creștere.”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.

În cartierul Ștrand, copiii vor fi înghesuiţi în clase de 16 metri pătraţi, după ce lucrările la noua grădiniță au fost abandonate

0

Aproape 80 de copii din cartierul Ștrand vor începe de luni grădiniţa, fiind nevoiți să se înghesuie în clase de 16 metri pătraţi, după ce lucările la o nouă grădiniță au fost abandonate încă din anul 2010. În prezent, în acest cartier nu există grădiniță cu program prelungit, unde părinții să își poată lăsa copiii până la ora 17, iar cele 4 clase ale grădiniței cu program până la ora 12 sunt amenajate în câteva spaţii ale Şcolii Gimnaziale numărul 1.
„Avem patru clase destinate grădiniţei. Trei clase sunt de 16 metri pătraţi. În aceste clase învaţă câte 20 de copii. Câteodată nici nu se vede educatoarea când intri în clasă. Aici au fost spaţii de birouri şi arhiva, pe care am amenajat-o în altă parte. Aveam o grupă de grădiniţă care venea după-amiaza, de la 12.00 la 16.00, ceea ce nu este normal pentru că părinţii au nevoie de grădiniţă dimineaţa pentru copii”, a declarat pentru Mediafax directorul adjunct al Şcolii Gimnaziale nr. 1, Aurel Popescu.
scoala nr 1 sibiu (gradinita)(2)În clasele în care de luni vor învăţa aproximativ 80 de copii mici măcar nu încap 20 de scăunele în cei 16 metri pătraţi. Copiii din grupele mici se mai descurcă, spun reprezentanţii şcolii, însă cei mai mari trebuie să se joace sau să stea pe scaune pe rând. Aurel Popescu susține că părinţii se plâng, de ani buni, de lipsa unei grădiniţe cu program prelungit. Majoritatea celor care îşi aduc copiii la grădiniţă până la ora 12.00 i-ar lăsa la program prelungit, însă acest lucru nu este posibil.
Astfel, locuitorii din Ştrand care chiar nu au ce face cu copiii începând cu ora 12.00 trebuie să-i ducă la grădiniţe cu program prelungit în cartiere îndepărtate.
„Fie aleg cartierele învecinate, fie îşi duc copiii în cartierele unde lucrează. Când ies de la serviciu îi iau şi vin acasă, deşi ar fi preferat să-i lase aici, mult mai aproape de casă. Dacă am fi avut condiţii, cu cel puţin o sută ar fi crescut numărul copiilor de la grădiniţă”, explică Aurel Popescu.
Construcţia unei grădiniţe care să rezolve această problemă a început încă din 2007. Valoarea totală a investiţiei, derulată cu bani de la bugetul statului, depăşeşte 4 milioane de lei.REPORTAJ Copii de grădiniţă înghesuiţi în clase de 16 metri pătraţi. Investiţia în clădirea nouă a fost sistată - FOTO - Mediafax Din 2010 însă, Guvernul nu a mai alocat niciun leu pentru finalizarea clădirii, investiţia oprindu-se la jumătate.
Clădirea, cu parter şi etaj, ar fi trebuit să aibă săli de clasă, dormitoare, bucătărie, sală de mese şi tot ce mai trebuie unei grădiniţe cu program prelungit. Imobilul a fost ridicat în curtea şcolii, s-au făcut şi instalaţiile, dar apoi totul s-a oprit. Acum, bălăriile au invadat şantierul, buruienile depăşind parterul clădirii.
„Problema este că totul începe să se piardă. Se deteriorează şi ce s-a făcut şi se fură. În plus, este un spaţiu insalubru în apropierea şcolii, dar şi pentru întreg cartierul. Se fură din instalaţii şi, mai nou, au început să fure până şi zidăria. Sparg cărămizile şi le fură”, a spus pentru Mediafax directorul Şcolii nr. 1, Claudiu Canciu.
Firma care a realizat lucrările încă nu şi-a recuperat toţi banii, având de primit peste 600.000 de lei. Pentru că banii nu mai vin de atâţia ani, firma a dat în judecată şcoala pentru recuperarea datoriei.
„Ne-au dat pe noi în judecată, ca beneficiari. Procesul este la început, dar acum pregătim tot felul de hârtii. O mare problemă este că, după reorganizarea ministerelor, investiţiile acestea nu mai ţin de Ministerul Educaţiei, au trecut la alt minister care are ca prioritate autostrăzile, iar astea… cine ştie până când aşteaptă”, a mai declarat Claudiu Canciu.

Festivalul Artei Lirice: Spectacolul „OperFado”, transmis în direct pe internet

0

Spectatori din întreaga lume au posibilitatea să urmărească în direct, transmis pe internet, spectacolul de deschidere a celei de-a 13-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artei Lirice. Evenimentul, intitulat „OperFado”, va avea loc miercuri, 10 septembrie, la Sala Thalia din Sibiu cu începere de la ora 19 şi îi are ca principali invitaţi pe soprana Elena Moşuc, solistul de fado Gonçalo Salgueiro (Portugalia), alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, condusă de dirijorul Gabriel Bebeşelea.
„Prezentat în premieră mondială la Iaşi, pe 23 aprilie 2014, într-o alcătuire parţial diferită, concertul acesta aduce împreună arii de operă şi musical, precum şi cântece fado. Gonçalo Salgueiro şi cu mine sperăm să încântăm publicul din Sibiu aşa cum i-a bucurat şi pe ieşeni în urmă cu câteva luni – la fel cum dorim să-i cucerim şi pe cei care, în viitorul apropiat, vor veni să ne asculte în diferite oraşe din toată lumea unde vom cânta OperFado” a declarat soprana Elena Moşuc.
„Ineditul acestui concert constă în faptul că, pentru prima dată, au fost alăturate două genuri care la prima vedere nu au absolut nicio legătură: muzica fado protugheză şi muzica de operă. Apoi a fost adăugat şi genul de musical. La Sibiu, noutatea constă în faptul că aceste lucrări de muzică fado vor fi cântate împreună cu orchestra şi bineînţeles chitariştii de fado, fără de care nu se poate cânta această muzică” a adăugat dirijorul Gabriel Bebeşelea.
Biletele au fost puse în vânzare la Casa de bilete a Sălii Thalia. Preţul unui bilet este de 30 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.
Pe internet, spectacolul va putea fi urmărit în direct, fără a fi necesară crearea unui cont, la adresa:
http://new.livestream.com/accounts/3312258/events/3370731
Programul festivalului mai cuprinde spectacole de operă, operetă, operă pentru copii, recitaluri de lieduri şi gale de operă – realizate în colaborare cu instituţii muzicale din Romania şi străinătate, artişti lirici, dirijori, solişti invitaţi. De asemenea, între 17 şi 19 septembrie vor avea loc o serie de flashmob-uri în spaţii neconvenţionale din Sibiu. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe pagina www.filarmonicasibiu.ro

Peste 500 de artiști și 20 de concerte la Festivalul Artei Lirice de la Sibiu

0

Festivalul Internaţional al Artei Lirice aduce în luna septembrie la Sibiu zeci de spectacole de operă, operetă și recitaluri de calitate. Aflat la cea de-a 13-a ediție, evenimentul organizat de Filarmonica de Stat Sibiu reunește, în perioada 10-28 septembrie, peste 500 de artiști români și străini care vor susține 20 de evenimente în diferite locații din oraș.
Următorul concert din cadrul evenimentului are loc duminică, 14 septembrie, de la ora 19:00, la Biseric Evanghelică Sf. Ioan din Sibiu, strada Mitropoliei 32. Ansamblul „Flauto dolce” va interpreta „Muzica veche din spațiul românesc”.
Cu un buget de doar 450 de mii de lei, festivalul găzduit de fosta Capitală Culturală Europeană reușește să aducă și anul acesta artiști de marcă și spectacole pe care publicul meloman are ocazia să le vadă pentru prima dată pe scenele Sibiului.
„Acest proiect este singular în peisajul artistic românesc și, dacă a rezistat 13 ediții, în condiții financiare destul de modeste, înseamnă că are conținut artistic important. Asta este reflectat și de participarea din ce în ce mai numeroasă atât din partea artiștilor lirici, cât și din partea unor personalități din lumea dirijorală”, a declarat în conferință de presă directorul Filarmonicii de Stat Sibiu, Ioan Bojin.
Festivalului Internaţional al Artei Lirice se încheie în data de 28 septembrie cu Gala Laureaților a concursului internațional de canto ”VOX ARTIS”.

Elevii sibieni pleacă să studieze 3 ani în Franța printr-un parteneriat unic în țară

0

6 elevi de la Colegiul Agricol „D.P.Barcianu” pleacă astăzi, 10 septembrie spre Toulouse, Franța pentru a studia 3 ani la Institutul Saint-Christophe. Ei sunt Diana Vacă, Iulian Iancu, Dan Ioan Muntean, Vlad Sebastian, Gabriel Dudaș și Porumb Bogdan. Este vorba despre un program coordonat de prof. Minodora Beza, prin care, în urma unei convenții încheiate între Colegiul Agricol și cel din Franța, în fiecare an, în luna iunie absolventii claselor a IX-a sunt „recrutați” de un reprezentant al școlii din Franța, pe baza unui interviu, pentru a a studia 3 ani la Masseube, la profilul tehnician în agricultură. „Anul acesta interviul s-a desfășurat pe Skype, zborul conducerii de la liceul francez către România fiind blocat de greva de la aeroportul din Toulouse. Astfel,printr-o conexiune online fiecare elev însoțit de părinți a purtat o conversație în limba franceză cu domnul director Stephane Mur și cu doamna Sylvie Blagny, responsabil pedagogic”, spune prof. Minodora Beza. De asemenea, coordonatorul de program îi informează pe elevii și pe părinții interesați de program, pe parcursul anului școlar, despre posibilitatea de a studia la Insitutul Saint-Christophe. Elevii sunt recrutați pentru specializarea tehnicean în agricultură, primesc o bursă avantajoasă (cazare, masă și studii gratuite, activități sportive și culturale, cursuri Cambridge, etc.) și au posibilitatea de continuare a studiilor în Franta chiar și după terminarea liceului.
„Motivația acestora de a studia la Institutul Saint-Christophe este în primul rând învățarea noilor tehnologii folosite în agricultură, dar și cultura și civilizația Franței”, mai spune Minodora Beza. Pe de altă parte, directorul Colegiului Agricol „D.P.Barcianu”, Viorel Muguraș Popescu este de părere că școala pe care o conduce le oferă elevilor o șansă de reușită profesională prin acest parteneriat despre care directorul spune că este unic în țară.
 

Basescu, atac la Iohannis: “Mi-am dat seama cât e de şubred ca şi caracter”

Presedintele Traian Basescu s-a referit, marti, intr-o emisiune televizata, la faptul ca s-ar fi inselat asupra candidatului la presedintie Klaus Iohannis si ca acesta ar fi subred ca si caracter, transmitandu-i astfel lui Blaga un mesaj ca ar fi putut alege in fruntea PDL pe cineva mai bun: ”Dragă Vasile, puteai să cauţi pe cineva în PDL, că aveai oameni valoroşi”. Basescu a continuat sa-si dea cu parerea asupra candidatilor la presedintie, apreciind ca si Emil Boc ar fi fost un candidat mai bun la prezidentiale decat Iohannis si chiar mai valoros decat Catalin Predoiu. Atacul final al presedintelui Romaniei l-a vizat pe candidatul social-democrat, Victor Ponta, cel care, in opinia lui Basescu, ar revitaliza ”sistemul vechi, care nu doreşte avansul României către parteneriatul cu SUA, integrare mai puternică în UE şi preluarea modului de funcţionare a instituţiilor la standardele europene”.
Cititi mai multe pe Mediafax

OCS, COMA, KUMM și Gojira urcă pe scena Focus Festival 2014

0

Focus Festival revine în Piața Mică din Sibiu, între 12 și 14 septembrie, reunind genuri muzicale precum alternativ, indie, post punk, dub, hardcore sau drum and bass.
Spre deosebire de ediția precedentă, evenimentul se va desfășura pe o singură scenă, amplasată în Piața Mică, pe care vor urca, în cele trei zile de festival: Dekadens, After What, Kumm, Coma, Changing Skins, Light’s Out, Omul cu șobolani, Junkyard Heroes, I’m The Trip, Domino și Gojira & Planet H. DJ, reprezentanți ai genurilor “dub” și “drum & bass”, vor încheia fiecare seară de festival: Gojira & Planet H, Adub, Vlad F, Chris, DJ CampSauvage și New Disorder.
La această ediție toată lumea este binevenită, nu va fi percepută taxă de intrare.
“Focus Festival” aduce un aer “fresh” în spectrul evenimentelor muzicale organizate la Sibiu. Rock, jazz, muzică clasică, toate se regăsesc pe agenda culturală a orașului, mai puțin acest curent alternativ care, în mod nejustificat, s-a dezvoltat underground, câștigând în ultimii ani din ce în ce mai mulți adepți. Scopul evenimentului este de a aduce la suprafață acest gen muzical și a oferi un loc de întâlnire pentru cei care fac parte din această comunitate alternativă.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile online, pe pagina de FB a evenimentului : https://www.facebook.com/FocusFestivalSibiu

Un oraș și o comună din județul Sibiu, rămân fără apă 24 de ore

0

apa-robinet 2Operatorul medieșean de apă-canal, Apa Târnavei Mari anunță sistarea apei potabile în oraşul Dumbrăveni şi comuna Hoghilag, din data de 11.09.2014, de la ora 08:00 până în 12.09.2014, la ora 08:00, ȋn vederea unor lucrări de racordare a instalaţiei hidraulice aferente noii staţii de tratare la rezervorul de acumulare.

Pentru a asigura furnizarea de apă potabilă locuitorilor, vor fi asigurate rezerve necesare pentru soluţionarea tuturor cazurilor de urgenţă, cu autospeciale, în următoarele puncte:

– C.R.R.P.H. str. Mihai Eminescu nr. 54; C.I.T.O. 2 str. Aviator Aurel Ţifrea nr. 2; Zona de blocuri, Aleea Dumbrăvii; Str. 1 Decembrie nr. 48; Zona de centru Dumbrăveni; Primăria Hoghilag.

„Atragem atenţia consumatorilor că la repunerea în funcţiune a reţelei, datorită antrenării depunerilor din conducte, apa va prezenta suspensii şi culoare. Ne pare rău pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere”, spun reprezentanții ATM.

În Mediaș și Ighișul Nou vor fi amenajate 42 de secții de votare, pentru alegerile prezidențiale

0

vot-urnaMunicipalitatea medieșeană va amenaja pentru alegerile prezidențiale 41 de secţii de votare la nivelului orașului și o secţie de votare în satul aprţinător Ighişul Nou. Nu vor fi amenajate secţii de votare suplimentare, iar listele electorale sunt actualizate permanent, ele putând fi consultate la adresa www.registrulelectoral.ro.

Potrivit reprezentanților primăriei, în listele electorale permanente sunt înscrise peste 50.000 de persoane din municipiul Mediaş și satul aparținător Ighișul Nou.

Moscova: “Nu vrem sa vedem Ucraina in NATO”

Marti, Rusia s-a declarat impotriva intrarii in NATO a Ucrainei, apreciind ca o astfel de masura ar constitui o provocare fara precedent pentru securitatea europeana. Vladimir Cijov, reprezentantul Rusiei pe langa UE, a expus opinia oficiala a Rusiei pe aceasta tema, intr-un mod cat se poate de direct: „Nu vrem să vedem Ucraina în NATO. Prezenţa Ucrainei în NATO ar constitui o provocare fără precedent pentru securitatea europeană, o provocare care ar fi cea mai importantă de la căderea zidului Berlinului”. Aceasta declaratie a rusilor vine in contextul in care guvernul ucrainean a reluat in august procedurile de aderare la NATO, in conditiile in care, in anul 2010, presedintele pro rus Viktor Ianukovici intrerupsese aceste demersuri.
Cititi mai multe pe Mediafax

Senatorul Sorin Ilieșiu a câștigat procesul cu ANI

0

Curtea de Apel București i-a dat ieri câștig de cauză lui Sorin Ilieșiu în procesul intentat ANI, după ce agenția l-a declarat incompatibil la începutul lunii martie. Decizia Curții anulează raportul emis de ANI și o obligă la plata către Ilieșiu a sumei de 1500 lei, onorariu de avocat.
Potrivit ANI, senatorul independent Sorin Ilieșiu, alături de alți 30 de senatori și deputați români, au încălcat regimului juridic al incompatibilităților, fiind suspectați de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. 
„Sorin Ilieșiu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 decembrie 2012 – 11 februarie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de senator și calitatea de administrator la S.C. VIDEO DIALOG S.R.L.(…) Ioan Tămâian s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 10 aprilie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de deputat și calitatea de administrator al S.C. GLASS STAR S.R.L. și al S.C. ION ART GLASS-PRODUCȚIE S.R.L.”, se arăta în comunicatul de presă postat de ANI în 3 martie 2014.
La aflarea deciziei Curții de Apel București, senatorul Sorin Ilieșiu a declarat: ‘Este încă o dovadă că în sistemul juridic din România există judecători care dau dovadă de integritate absolută, refuzând să dea curs unor evaluări de rea-credință făcute, culmea amoralității!, chiar de Agenția Națională de Integritate. Aștept în continuare ca președintele Agenției Naționale de Integritate să-mi răspundă’.
Cu aproape zece ani în urmă, senatorul Ilieșiu a fost unul dintre reprezentanții societății civile care au militat public pentru înființarea Agenției Naționale de Integritate, în speranța evaluării corecte a integrității fiecărui demnitar.
Potrivit legii 176/2010, persoanele declarate incompatibile sunt eliberate din funcție, iar timp de 3 ani nu mai pot ocupa o funcție sau o demnitate publică. În plus, infracțiunea de fals în declarații se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.