Acasă Blog Pagina 6189

S-a decis: Klaus Iohannis a fost desemnat candidatul ACL, pentru preşedinția României

0

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis a fost desemnat luni, candidatul Alianţei Creştin Liberale, pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. După desemnare, Iohannis a spus că este onorat de această nominalizare, explicând că propune românilor, un deceniu de prosperitate şi stat de drept. De asemenea, prospătul candidat la preşedinţia României a subliniat că vine pentru a schimba regulile jocului politic.
„Vă mulţumesc pentru desemnare, mă simt onorat. Realizez că suntem cea mai puternică echipă politică din România. Sunt onorat că această echipă puternică m-a ales pe mine pentru candidatura la cea mai puternică funcţie în stat. Vin pentru a schimba regulile jocului politic. Vin de la Sibiu în Bucureşti pentru a reda cetăţenilor ţării încrederea că se poate.Dacă am putut să fac aceste lucruri pentru Sibiu, am convingerea că le pot face pentru toată România. Preşedintele trebuie să fie mediator şi integrator capabil să genereze consens între instituţii şi societate.Vreau mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie şi mai multe seriozitate.Vrem ca după un deceniu de conflict şi scandal să avem un deceniu de corupţie, răzbunare şi incompetenţă? Eu le propun românilor un deceniu de prosperitate şi stat de drept. Le cer românilor să dea încă o şansă, nu mie, Klaus Iohannis, ci nouă tuturor, să ne dea şansa de a fi o naţiune unită, respectată şi prosperă, o naţiune cu adevărat occidentală”, este mesajul lui Klaus Iohannis, postat pe reţeaua de socializare Facebook.

Ziua portului popular va fi marcată duminică de sibieni, la Gura Râului

0

Sibienii sunt aşteptaţi duminică, 17 august 2014, la Gura Râului, îmbrăcaţi în costumul tradiţional românesc. După obicei, comunitatea locală organizează Ziua Portului Popular, ziua în care gureni, oaspeţi şi turişti sunt provocaţi să poarte ia, cătrinţa, iţarii şi cămeşa.
De dimineaţă, oamenii vor merge la biserică îmbrăcaţi în haine româneşti, iar după încheierea serviciului religios, în jurul orei 12:00, vor asista la un spectacol de cântece şi dansuri populare susţinut de Formaţia „Bujorul de munte” din Gura Râului, Corul de copii „Concertino” al Şcolii generale „Aurel Decei”, Formaţia de fluieraşi din Gura Râului, iar într-un recital special vor evolua taragotistul Adrian Neamţu şi interpreta Alina Bîcă, solişti ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.
În continuare, după ora 13:30, petrecerea va continua în „pavilon”, locul unde gurenii obişnuiau să ţină jocul duminical încă din secolul al XIX-lea. Acolo, gurenii vor încinge învârtite, haţegane sau jiene.
Ziua Portului Popular de la Gura Râului a fost iniţiată în anul 2008 din dorinţa de a marca importanţa păstrării costumului popular şi de a reînvia tradiţia jocului duminical în mijlocul comunei.
Evenimentul este organizat de Consiliul Local şi Primăria Gura Râului, Parohiile Ortodoxe „Sf. Paraschiva” şi „Sf. Mihail şi Gavriil”, Şcoala „Aurel Decei” din localitate, Ocolul Silvic Gura Râului, Asociaţia Tradiţii, iar Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” este co-organizator.

F.D.G.R.: Menținem protocolul semnat cu PSD, dar, la prezidențiale, vom vota omul Klaus Iohannis

0

Forumul Democrat al Germanilor din România a anunţat, prin vocea preşedintelui F.D.G.R., Paul Jurgen Porr, că la alegerile prezidenţiale din această toamnă îl va sprijini pe Primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Potrivit lui Porr, toate organizaţiile din ţară şi-au exprimat această dorinţă şi, chiar dacă există un protocol semnat în urmă cu doi ani între FDGR şi PSD, votul pentru prezidenţiale din partea F.D.G.R. va merge la omul Klaus Iohannis.
“Forumul îl sprijină necondiţionat în campania lui (Klaus Iohannis, n.r.) electorală. Spun asta din partea Forumului Democrat al Germanilor, după ce, deja zilele trecute, am vorbit cu vicepreşedinţii pe regiuni şi toţi au fost de aceeaşi părere. În urmă cu câteva luni, am spus că nu suntem o remorcă a PNL-ului şi le-am spus votanţilor noştri să meargă la vot, dar să nu voteze cu un partid anti-european. Nici acum nu suntem o remorcă a PNL-ului. Noi îl votăm pe Klaus Johannis. Pe de altă parte, noi avem un protocol semnat cu PSD-ul şi înţelegerile pe plan local. Consideram că această candidatură a lui Klaus Johannis este o şansă pentru Romania pentru a impune nişte norme europene şi în politică”, a declarat Paul Porr, după desemnarea lui Klaus Iohannis ca şi candidat unic al ACL.
Preşedintele F.D.G.R. a mai apreciat că în toate campaniile electorale pe care le-a avut Klaus Iohannis acesta nu a făcut jocuri murdare şi nu şi-a atacat adversarii, chiar dacă aceştia au pornit campanii defăimătoare la adresa primarului din Sibiu.
“O să facem lobby şi în ţară şi în străinătate. Nu sunt de neglijat voturile celor de peste hotare, au dovedit-o şi ultimele alegeri prezidenţiale. Johannis, toate campaniile pe care le-a avut, au fost campanii electorale. El niciodată nu a spus nimic despre unul şi despre altul, Ceilalti au facut campanii murdare, ca si acum. Aceleasi chestii pe care noi le stim de ani de zile: ca a vândut copiii, că are case, că e incompatibil…Acum iar se reîncălzesc şi sigur că cei din Vaslui şi din Teleorman nu ştiu şi or să spună că nici ăsta (Klaus Iohannis, n.r.) nu e aşa neamţ, asa corect cum se spune şi asta are ceva schelete în dulap”, a spus Paul Porr. Acesta a precizat că votul F.D.G.R. pentru candidatul la alegerile prezidenţiale nu reprezintă o încălcare a protocolului semnat în urmă cu doi ani cu PSD-ul, pentru că acest protocol a fost semnat cu un singur partid, PSD, şi nu cu o alianţa electorală care va avea un candidat unic.
”Pe de altă parte, noi avem un protocol cu PSD, protocol semnat de Ovidiu Ganț și de Victor Ponta, deci nu cu alianța de guvernare, ci numai cu PSD. Pe de altă parte, avem aici înțelegerile pe plan local, cu toate că am fost curtați de toate partidele care sunt reprezentate în Consiliul Județean noi am spus că respectăm votul sibienilor, care au votat alianța PSD – PNL. Că nouă nu ne convine că Martin Bottesch ar fi luat mai multe voturi decât cele două partide luate separat, dar prin însumarea acestora s-a ajuns la lucrul la care s-a ajuns. Deci în ciuda tuturor acestor alegeri, făcând abstracție de partide, noi votăm candidatul Klaus Johannis. Este o șansă pentru România, în primul rând pentru că poate impune o serie de norme europene și în politica națională”, a mai declarat preşedintele F.D.G.R., apreciind că Iohannis va fi ales preşedinte al României în al doilea tur de scrutin.
Klaus Iohannis a fost preşedinte al F.D.G.R. până la numirea sa în funcţia de prim-vicepreşedinte PNL, dată de la care şi-a păstrat calitatea de membru FDGR. Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) este o asociaţie a minorităţii germane din România, apolitică, organizată pe bază etnică, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial.

18 milioane de lei de la UE pentru înființarea unui Centru de Cercetare Medicală la Sibiu

0

Spitalul județean primește 18 milioane de lei de la Uniunea Europeană. Banii vor fi folosiți pentru înființarea unui Centru de Cercetare Medicală. Proiectul pentru atragerea acestor fonduri a fost depus anul trecut iar la începutul acestei luni a fost semnat contractul de finanțare.
Acest proiect va permite achiziționarea de aparatură medicală performantă, un RMN, un angiograf, un computer tomograf dar și alte aparate, care vor da posibilitatea efectuării de investigații medicale complexe. „Am câştigat finan­ţarea iar în cadrul proiectului un RMN 3 Tesla, un angiograf, în general aparatură performantă. Una din condiţiile de finanţare este să implemen­tăm proiectul până la data de 30 noiembrie 2015, altfel nu mai beneficiem de această finan­ţare. Prin urmare, până în octombrie anul viitor acest centru de cercetare trebuie să fie funcţional. Centrul va fi unul deosebit de util pentru toate specialităţile medicale”, a declarat Vasile Spinean, managerul Spitalului Clinic Județean Sibiu
Pentru achiziționarea de aparatură medicală va fi necesară organizarea de licitații însă aceasta va ajunge la Sibiu cel mai târziu în luna noiembrie a anului viitor. „Vom achiziţiona aparatură pentru tot ce înseamnă patologie vasculară, pentru toate tipurile de patologii cu implicaţie vasculară. Cardiologia este unul dintre principalele domenii, pentru că ea se ocupă de vasele de sânge, dar şi neurologia cu pato­logia vasculară neuro­logică, obstetrica – gine­cologia cu tot ce înseamnă patologie indusă, patologia nefrologică, patologia vasculară a arterei renale. Va fi un centru util fiecărei specialităţi.” doctorul Radu Chicea, director medical al Spitalului
Consiliul Județean a aprobat cofinanțarea de până la 25% pentru această investiție iar Centrul de Cercetare Me­dicală va funcţiona în fosta Policlinică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, la parterul secţiilor Cardiologie şi Obstetrică – Ginecologie.