Polițiștii medieșeni au identificat doi bărbați, ambii domiciliați în municipiul Mediaș și bănuiți de comiterea infracţiunii de tâlhărie. Astfel, în urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate, oamenii legii au stabilit că primul bărbat în vârstă de 20 de ani este bănuit că i-a smuls victimei o borsetă pe care o purta în mână, fapta având loc în seara zilei de 6 augus, în mediul stradal. Ulterior, suspectul a aruncat borseta pe traseul pe care a fugit, fiind recuperată de poliţişti şi predată victimei. Bonurile valorice găsite de suspect în borseta au fost vândute iar banii obţinuţi în urma vânzării acestora precum şi restul banilor găsiţi au fost cheltuiţi de către suspect la jocuri de noroc.
Împotriva suspectului s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, în cursul zilei de ieri fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând în acest dosar măsura supravegherii sub control judiciar, fiind cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
Cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 23 de ani, este cercetat penal în stare de arest preventiv, fiind stabilit în urma cercetărilor efectuate, că este principalul suspect al unei infracţiuni de tâlhărie calificată, faptă săvârşită în data de 10/11 mai, în municipiul Mediaş.
Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Mediaş au stabilit faptul că, prin folosirea violenţei, suspectul a sustras din mâna dreaptă a victimei un telefon mobil, între cei doi existând o altercaţie, în cadrul căreia a intervenit şi un alt bărbat, cunoscut al victimei. Suspectul a fugit de la faţa locului, imediat după săvârşirea faptei.
Împotriva bărbatului s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, în cursul zilei de ieri fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând în acest dosar măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.
2 medieșeni sunt cercetați pentru tâlhărie, unul dintre ei fiind arestat preventiv
Ebola: peste 1000 de morti
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a anuntat ca febra hemoragica Ebola a depasit numarul de 1000 de morti, bilantul total ridicandu-se acum la 1013 morti si 1848 de cazuri produse. Doar in perioada 7-9 august s-au inregistrat 52 de decese si 69 de noi cazuri. Segmentate pe tari, datele ar arata astfel: 6 morti si 11 cazuri noi in Guineea, 29 de morti si 45 de cazuri noi in Liberia, 0 morti si 13 cazuri noi in Nigeria si 17 morti in Sierra Leone. Aceasta cumplita epidemie a depasit ca atare cifra de 1000 de decese in acest week-end. Liberia, una dintre cele mai afectate tari africane, va primi un ser experimental de la SUA. In acelasi timp, OMS se va pronunta marti asupra oportunitatii de a folosi medicamente neomologate inca.
Cititi mai mult pe Mediafax
Actorul Robin Williams a murit
Robin Williams, cunoscutul actor american, cunoscut in special pentru rolurile memorabile din filmele “Mrs. Doubtfire” si “Cercul poetilor disparuti”, a murit ieri noapte, la domiciliul sau. Dupa primele investigatii facute de politie, se pare ca ar fi vorba de o sinucidere, cel mai probabil prin asfixiere. Serviciile de urgenta au fost alertate luni, la ora locala 11:55 am, dupa ce actorul a fost descoperit mort in propria locuinta. Robin McLaurin Williams avea 63 de ani si avusese probleme cu alcoolul si drogurile, fiind internat in clinici specializate. Potrivit purtatorului sau de cuvant, actorul suferea de depresie. Politia americana urmeaza sa faca o ancheta cu privire la cauzele si circumstantele decesului.
Cititi mai mult pe Mediafax
Barack Obama nu a stabilit un termen de incetare a raidurilor aeriene in Irak
Presedintele american Barrack Obama, cel care a dispus inceperea raidurilor aeriene asupra insurgentilor islamisti din Irak, nu a oferit si un termen pentru incetarea acestor operatiuni militare. „Este exclusă posibilitatea unui conflict militar prelungit care să implice Statele Unite. Excludem şi posibilitatea trimiterii de efective militare” , a declarat purtatorul de cuvant al presedintiei amnericane, Josh Earnest.
Cititi mai mult pe Mediafax
Dan Voiculescu 10 ani de inchisoare
Controversatul om de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare de catre Curtea de Apel Bucuresti, in cazul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare (ICA). Laolalta cu Dan Voiculescu au mai fost arestati si Gheorghe Mencinicopschi, directorul general si membru al AGA si mai apoi al CA la ICA Bucuresti, Corneliu Popa, fostul director al ADS si Sorin Pantis, fostul ministru al Comunicatiilor. Primii doi au fost condamnati la 8 ani de inchisoare iar Sorin Pantis la 7 ani de inchisoare. Curtea de Apel Bucuresti a confiscat terenurile pe suprafata carora sunt sediile televiziunilor Antena 1 si Antena 3, precum si un teren de 29.000 de km patrati, gazda a Institutului de Cercetari Alimentare (ICA). Lui Dan Voiculescu i s-au blocat conturile si in plus i-a fost pusa sub sechestru casa din Bulevardul Kiseleff. Toti acesti trei condamnati au fost inchisi in penitenciarul Rahova vineri seara. Acestia vor efectua o perioada de carantina de 21 de zile, in cursul careia le vor fi evaluate caracterul si personalitatea, urmand ca apoi sa le fie stabilit regimul de incarcerare.
Cititi mai mult pe Mediafax
Szobi Cseh a murit la 71 de ani
Marele cascador Szobi Cseh, in varsta de 71 de ani, a murit vineri dimineata la ora 03:00, fiind diagnosticat cu mielom multiplu. Moartea a survenit in urma unor grave complicatii renale hepatice, pulmonare si cardiace, care nu mai raspundeau pozitiv tratamentelor initiate de medicii de la Institutul Clinic Fundeni. Szobi Cseh s-a nascut la data de 11 decembrie 1942, in orasul Miercurea Ciuc, din judetul Harghita, in cadrul unei famili de secui. Debutul sau cascadoricesc s-a produs inca de pe bancile facultatii, el lucrand ca zburator la trapez in cadrul trupei “Ganea”, la Circul de Stat din Bucuresti. In al treilea an de facultate a colaborat ca si cascador la filmul “Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, pentru ca in anul urmator de facultate sa fie vedeta in alte 3 filme. Intre anii 1967-1980 a colaborat cu succes la toate filmele romanesti care contineau scene de cascadorie, inclusiv cele mai dificile si spectaculoase, unele din ele fiind unicat pe plan mondial.
Cititi mai mult pe Mediafax
Rusia: taxe vamale pentru Republica Moldova
Prim ministrul rus Dmitri Medvedev a semnat un document prin care produselor importate din Republica Moldova li se va impune o taxa vamala, conform relatarilor din editia electronica a agentiei RIA Novosti. Hotararea va fi pusa in aplicare la 30 de zile dupa publicare. Ministerul rus al Dezvoltarii Economice a elaborat saptamana trecuta un proiect de lege prin care s-a studiat posibilitatea de a anula anumite scutiri de taxe vamale la cateva produse de baza importate din Republica Moldova, precum carne, legume, fructe, lactate, cereale si vin. Rusii avertizasera anterior ca vor introduce taxele vamale asupra produselor moldovenesti, consecinta a semnarii de catre Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE, si drept urmare vor implementa un sistem de clauza a natiunii celei mai favorizate in relatiile comerciale cu Republica Moldova. Tarifele stabilite de Rusia sunt unice, la acelasi nivel cu cele ale Uniunii vamale Rusia-Belarus-Kazahstan.
Cititi mai mult pe Mediafax
Parlamentari britanici: NATO e nepregatita in fata unui atac al Rusiei
AFP relateaza ca o comisie britanica de aparare a apreciat ca NATO nu ar avea mijloace potrivite de raspuns in cazul unei agresiuni rusesti impotriva unuia dintre statele membre ale aliantei. Comisia a alcatuit in acest sens un raport care indeamna ca NATO sa trimita material militar si trupe pentru stationare permanenta in tarile baltice, mai exact in Estonia si Lituania. Totodata, raportul sugereaza si infiintarea unui sediu permanent NATO in tarile baltice. Acest raport survine in contextul in care UE si Statele Unite tocmai au impus Rusiei cele mai dure sanctiuni economice de dupa Razboiul Rece pana acum. NATO nu a considerat Rusia, in ultimii 20 de ani, drept o amenintare reala la adresa vreunui stat membru al aliantei, insa aceasta stare de fapt s-a schimbat dupa ce Rusia a anexat Crimeea si apoi a incurajat si intretinut rebeliunea armata din estul rusofon al Ucrainei.
Cititi mai mult pe Mediafax
Regizorul Mihnea Columbeanu, arestat preventiv pentru pornografie infantila
Mihnea Columbeanu, cunoscut regizor si actor, a fost arestat preventiv sub acuzatia de pornografie infantila. Asta dupa ce, in prealabil, pe data de 18 iulie a.c., Tribunalul Bucuresti dispusese inceperea cercetarii acestuia sub control judiciar, Columbeanu fiind retinut cu o zi inainte. Tribunalul motiva atunci decizia spunand ca Mihnea nu este un pericol pentru ordinea publica si ca atare poate fi lasat in libertate. Procurorii au atacat insa decizia la Curtea Constitutionala iar aceasta a hotarat ieri definitiv arestarea regizorului. Potrivit DIICOT, Mihnea Columbeanu a accesat materiale pornografice cu minori pe Internet iar apoi le-a partajat altor membri ai unei comunitati informatice, prin intermediul aplicatiei Shareaza, parte a retelei peer to peer Gnutella. Regizorul in varsta de 54 de ani detinea o arhiva impresionanta a “materialelor” pe care le partaja, mai exact 12 hard diskuri, 4 memory stickuri si 1331 de dvd-uri si cd-uri.
Cititi mai mult pe Mediafax
Politist francez a impuscat mortal un roman
Un roman a fost ucis de un politist francez la Montgeron (Essonne), pe strada Moulin de Senlis. In urma acestei nefericite intamplari s-a pornit o ancheta judiciara. Evenimentul s-a produs marti seara in jurul orei locale 21:00. Atunci, cativa locuitori din zona au alertat politia municipala, plangandu-se de zgomotul facut de mai multi cetateni. Politistii municipali veniti la fata locului au constatat ca e vorba de mai multe persoane in stare de ebrietate, care perturbau linistea publica. Din acest motiv a fost chemata politia nationala. Din declaratiile unuia dintre martori se pare ca unul dintre barbati avea in mana o sticla pe care a spart-o si apoi a avansat spre oamenii legii, iar unul dintre politisti a cazut. Simtindu-si amenintata viata, politistul a tras in pieptul agresorului de nationalitate romana de 41 de ani, ucigandu-l pe loc.
Cititi mai mult pe Mediafax
Judetele Olt, Arges si Teleorman amenintate de cod rosu
Meteorologii au extins avertizarea de cod rosu pentru raul Vedea si afluentul sau Cotmeana, din judetele Olt, Arges si Teleorman, pana joi ora 8:00. Exista pericolul ca inundatiile sa continue, datorita acumularii viiturii deja formate pana acum, in urma puternicelor inundatii precedente. Anterior, tot zona Olteniei mai fusese sub avertizare meteorologica de marti, ora 23:00, pana miercuri, ora 09:00. Astfel, raul Gilort, in amonte de statia hidrologica de la Targu Carbunesti, judetul Gorj, raul Lotru, din judetul Valcea, precum si afluentul sau, Cerna, din judetele Valcea, Olt si Gorj, au fost sursa unor inundatii catastrofale, in urma carora s-au inregistrat numeroase pagube materiale, numerosi oameni ramanand fara case sau masini, luate si distruse de viiturile care s-au format si care au maturat totul in cale.
Cititi mai multe pe Mediafax
Sigla ACL: o strangere de mana PNL/PDL!
PNL a realizat sigla proaspat infiintatei Aliante Crestin Liberale, un acronim albastru pe fond alb – ACL. Astfel, sigla ACL este inserata intr-un patrat cu rotunjimi in loc de colturi, in partea de sus fiind denumirea prescurtata a aliantei – ACL, iar in partea de jos fiind siglele celor doua partide, PNL si PDL, cele doua fiind despartite de un element stilizat in forma de maini impreunate. Denumirea completa a Aliantei – Alianta Crestin-Liberala a fost inserata dedesubtul acestui element grafic, aparand scrisa cu un sugestiv font albastru. Cele doua partide reprezentative ale dreptei romanesti, PNL si PDL, au convenit, sambata, de comun acord, sa se prezinte in fata electoratului cu un candidat comun apartinand ACL. Acest fapt se datoreaza procedurilor juridice de fuziune dintre cele doua partide care inca vor mai lua timp.
Cititi mai multe pe Mediafax


