Acasă Blog Pagina 6370

Ruşine cu Steaua Bucureşti

0

Înfrângere şi evoluţie ruşinoasă poate fi catalogat corect meciul susţinut astăzi de CSU Sibiu în compania Stelei Bucureşti. În arena din capitală, ofensiva galben-albaştrilor a fost absolut îngrozitoare, sfertul cu cele mai multe puncte fiind al treilea şi însumând un total de numai 16 puncte. Scorul final a fost de 74-53 pentru gazde şi a reprezentat de departe partida cu cele mai puţine puncte marcate în ultimii ani de baschetbaliştii din oraşul nostru. Acest eşec este cu atât mai surprinzător pentru că vine după ce echipa lui Perisic a demolat pe CSU Ploieşti în ultimul joc, apărarea fiind incredibilă, iar atacul făcându-şi datoria.

Dan Roman : „În jumătate de an îmi revin”

0

Acesta este mesajul de încurajare a lui Dan Roman pentru el însuşi. Înainte de a se opera, atacantul gazist a vorbit în faţa jurnaliştilor despre fostul său coleg Ciprian Dinu, care l-a accidentat. Medieşanul a spus că nu îi poartă pică colegului său şi că este sigur că nu a fost cu intentie. El a mai vorbit despre accidentarea sa şi despre sentimentele care îl încearcă în momentul de faţă.

Două cupe în numai şapte zile pentru fotbaliştii de la Interstar

0

Memorialul Nagy Miki a fost unul perfect pentru FC Interstar Sibiu. Copii născuţi în anul 2007 şi pregătiţi de către Horaţiu Băra au luat trofeul. Cu atât mai specială a fost reuşita de de week-end-ul trecut datorită faptului că a reprezentat ediţia jubiliară cu numărul 10.

Bilanț CJ 2013, obiective importante au fost realizate

0

Consilul Județean a reabilitat zeci de drumuri județene, comunale dar și poduri în acest an, a reușit să achite mare parte din datoriile spitalelor pe care le are în subordine și a alocat bani pentru dotarea și modernizarea unităților medico-sociale dar și a școlilor speciale. Instituția a alocat deasemenea fonduri și pentru construirea și amenajarea de cămine culturale în mai multe localități dar și pentru locuri de joacă în mediul rural.

Promovarea baschetului în şcoli, o acţiune în sprijinul copiilor

0

Ziua de miercuri a fost una dedicată sportului pentru copii Şcolii Gimnaziale Regina Maria şi a Şcolii Generale nr.8 din Sibiu. Copii acestor instituţii de învăţământ au avut oportunitatea de a învăţa mai multe lucruri despre baschet de la un fost mare jucător al lui CSU Sibiu. Fostul campion în galben albastru şi actualmente antrenor, Alex Kovacs, le-a povestit acestora câteva lucruri din cariera sa sportivă. El a fost însoţit de Dragoş Floarea, colegul său de pe banca celor de la Whitesnakes Sibiu. Alex Kovacs le-a prezentat copiilor beneficiile mişcării şi sportului în general, precum şi ce a însemnat pentru el să evolueze la CSU. Apoi, le-a vorbit copiilor despre regulile din baschet şi importanţa fair-play-ului în jocul de echipă.

Primul concurs de ski și snowboard din acest sezon

0

Primul concurs de ski şi snowboard din judeţul Sibiu în  acest sezon este gata să înceapă. Evenimentul are loc în cadrul proiectului Sibiu Winter Challenge, mâine , pe pârtia Arena Platoș din Păltiniș. Întrecerea este destinată copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 25 de ani şi este organizată de către Puma Club Sibiu în colaborare cu Asociaţia Arbitrilor de Ski Sibiu. 

Dacă ai ambiţie şi îţi doreşti ceva se poate face orice. O demonstrează sibieni în scaun cu rotile care fac baschet cu o bucurie nemărginită

0

O zi obişnuită ca oricare alta, aşa începe totul. Oamenii se pregătesc de plecare, împachetează lucrurile, le încarcă, se urcă la volan cu ajutor din partea celorlalţi şi pornesc spre Sala Transilvania. Acolo, fiecare opreşte automobilul la intrarea din spate, loc unde sunt aşteptaţi ca întotdeauna de doctorul chinetoterapeut, Dorian Munteanu. Acesta, scoate afară scaunele cu rotile şi o sumedenie de roţi aflate în portbagaj. Fiecare roată este numerotată şi corespunde unuia dintre participanţi. Apoi plasează căruciorul în faţa maşinii, cobor oamenii şi intră în sală. Aşa începe călătoria de acasă până la Sala Sporturilor pentru componenţii Clubului Roţile Astrale. Jucătorii vin din Şeica Mare, Orlat, Drăgăşani, Mediaş şi Sibiu pentru a practica baschet în scaune cu rotile. Fiecare are probleme  la coloană, amputaţii ale piciorului sau alte de sănătate care i-au ţintuit într-un scaun rulant.

Sibienii se impun în sala lui U Mobitelco Cluj

0

Cupa şi puma în aceeaşi propoziţie rezultă obişnuinţă. Nu, nu este vorba cum s-ar gândi lumea la început despre animalul puma şi blana sa ca trofeu, ci despre CS Puma Club Sibiu şi titlurile din taekwondo. După ce la nici mai puţin de o lună, sportivii sibieni au cucerit Cupa României la echipe şi au fost desemnaţi campionii competiţiei, aceştia au repetat performanţa la Cluj.  Lotul format din 15 sportivi  au terminat Cupa Transilvania pe prima poziţie în clasamentul general.

FII MOŞUL BOXULUI SIBIAN! De Crăciun strângem fonduri pentru renovarea sălii de box din Sibiu

0

Asociaţiile “Al 6-lea jucător” şi “Liga Suporterilor Sibieni” s-au unit  în această lună pentru o  cauză comună. Ei i-au acţiune în perioada Crăciunului şi se îndreaptă spre tinerii şi copii boxeri din oraş. Cele două asociaţii care susţin sportul sibian au pornit cu o strângere de fonduri pentru a renova sala de box din incinta Stadionul Municipal din Parcul Sub Arini. Sala a fost lasată în paragină de ani de zile, iar astăzi se află în condiţii extreme de degradare pentru pregătirea sportivilor.

Pustai alături de Dan Roman şi dă vina pe Liga Profesionistă de Fotbal pentru accidentare

0

Cristi Pustai şi-a arătat susţinerea pentru Dan Roman şi pentru momentele prin care trece fostul său elev. El a vorbit despre momentul greu prin care trece atacantul medieşean după intrarea lui Ciprian Dinu.

Consiliul Județean a semnat contractul de finanțare pentru drumul Dârlos-Hoghilag

0

Consiliul Județean Sibiu a semnat astăzi cel de-al 10-lea contract de finanțare pentru drumul ce leagă localitățile Dârlos și Hoghilag. Documentul a fost semnat de directorul general ADR Centru , Simion Crețu, și președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea.

2 polițiști de la ordine publică au fost arestați pentru luare de mită

0

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au reținut astăzi 2 polițiști sibieni de la Ordine Publică. Aceștia sunt în prezent cercetați pentru luare de mită și au fost arestați preventiv pentru 29 de zile.