Acasă Blog Pagina 6381

Sibieni anchetati dupa protestul de la Pungesti. Willy Schuster din Mosna, ridicat de jandarmi

0

Oameni din toată țara s-au alăturat sătenilor din Pungești, județul Vaslui, care se opun explorării și exploatării gazelor de șist efectuate de firma Chevron în apropierea comunei lor. La Pungești au început deja lucrările pentru amplasarea unei sonde pe terenul concesionat firmei Chevron de către primarul Mircea Vlasă. Potrivit Mediafax, primarul comunei vasluiene a fost reclamat la DNA de mai mulţi localnici pe motiv că s-ar fi împroprietărit ilegal cu terenul pe care, ulterior, l-a concesionat companiei Chevron. La protest au fost arestați mai mulți oameni din Sibiu, Brașov, Iași sau București, dar și Willy Schuster din Moșna, care a fost ridicat de jandarmi pentru că se ruga lângă troița de pe marginea drumului.

Ample acțiuni ale polițiștilor rutieri medieșeni, pe tot parcursul săptămânii

0

Poliţistii rutieri medieşeni desfăşoară începând de astazi, 9 decembrie 2013 şi până duminică, 22 decembrie 2013,ample acţiuni pentru descoperirea şoferilor care se urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Asemenea activităţi se desfăşoară pe şoselele din întreaga ţară şi fac parte din calendarul TISPOL.

Expoziția „Magia Iernii”, la Muzeul Municipal Mediaș

0

Muzeul Municipal Mediaș va fi timp de aproximativ o lună gazda unei deosebite expoziții de  de pictură, desen şi grafică, realizată de un grup de elevi  de la o serie de instituţii de  învăţământ din Mediaş. Prin aceste lucrari reprezentanții instituției muzeale doresc să  încurajeze şi să susţină micii artişti, oferindu-le în acest mod posibilitatea de a se   prezenta în faţa publicului larg cu o parte din realizările lor artistice.   

Alegeri la șefia Organizației Județene PDL: Turcan și Bicher, singurii candidați

0

Astăzi, la ora 12, a expirat termenul pentru depunerea candidaturilor pentru conducerea filialei județene a Partidului Democrat Liberal. Deputatul Raluca Turcan a anunțat că țintește funcția de președinte al democrat-liberalilor sibieni. În cursa pentru șefia PDL Sibiu s-a mai înscris un singur candidat, Cristian Bicher. Pentru funcția de prim-vicepreședinte candidează Teodor Neamțu și Daniela Câmpean, pentru secretar general Constantin Șovăială, iar pentru vicepreședinte, și-au depus candidatura 14 persoane. Funcția de președinte al PDL Sibiu a fost ocupată din 2008 până în prezent de senatorul Ion Ariton. 

Trei bărbaţi la marginea disperării pe scena Teatrului Naţional din Sibiu

0

Secţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă marţi, 10 decembrie, ora 19:00, premiera spectacolului „Panik – Männer am Rande des Nervenzusammenbruchs / Panică – Bărbaţi la marginea disperării”. Evenimentul va avea loc la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor.
„Panik / Panică” (Paniikki, 2005) marchează debutul dramaturgic al regizorului finlandez Mika Myllyaho şi reprezintă o comedie neagră ce examinează criza reală sau imaginară a bărbatului modern în pragul vârstei mijlocii. Autorul realizează o cronică a zilelor noastre pornind de la întrebări precum ce aşteaptă societatea de la un bărbat, dacă acesta este capabil să îşi recunoască propriile sentimente şi dacă poate fi, în acelaşi timp, sensibil şi competitiv.

Dr. Ovidiu Nicolae Frâncu este noul director al Spitalului de Pneumoftiziologie

0

De astăzi, 9 decembrie  Spitalului de Pneumoftiziologie are un nou director, în persoana doctorului dr. Ovidiu Nicolae Frâncu. Ceremonia numirii acestuia s-a făcut în prezența președintelui Consiliului Județean, Ioan Cindrea, a vicepreședintelui Ioan Banciu, a secretarului județului, Iordan Nicola, și a întregului consiliu de administrație a Spitalului.

Anatomia întoarcerii în trecut la Cinemateca Astra Film

0

Cinemateca Astra Film prezintă joi, 12 decembrie, de la ora 19:00, istoria plecării unei familii din România la sfârşitul anilor ’80, istorie spusă din trei perspective diferite. „Anatomia plecării” de Şerban Oliver Tătaru, film desemnat drept cel mai bun documentar la competiţia Europa Centrală şi de Est din cadrul Astra Film Festival 2013, reface traseul plecării familiei regizorului, confruntând, după mai bine de 20 de ani, amintirile lor cu privire la țara pe care au părăsit-o.

Marco și Betty, câinii Agenției pentru Protecția Mediului

Curtea Agenției pentru Protecția Mediului din Sibiu găzduiește de astăzi doi câini simpatici. Este vorba despre Marco și Betty, doi foști maidanezi, adoptați cu acte în regulă din adăpost, de APM. Cei doi căței au un spațiu special amenajat, construit din donațiile angajaților sau a altor oameni cu suflet, după cum spune Ing. Bogdan Gheorghe Trif, directorul executiv al agenției. Acesta își dorește ca acțiunea lor să fie considerată un exemplu de urmat și pentru alte instituții și persoane, care au posibilitatea de a înfia câini și de a le oferi condițiile necesare.

3 poduri noi au fost inaugurate astăzi în Cartierul Tineretului

Primarul Klaus Iohannis a participat astăzi la deschiderea circulației pe 3 noi poduri amenajate în Cartierul Tineretului, valoarea totală a acestora depășind suma de 2 milioane de lei.  Este vorba despre un nou pod situat pe strada Deventer, amenajat peste un canal pluvial. Acesta măsoră 9,2 metri lungime și 12,5 metri lățime, valoarea lucrărilor fiind de aproape 500 000 de lei fără TVA. 

Ardelencele mai bune ca oltencele

0

Echipa de cadete a CSŞ Sibiu marşează în campionat fără a putea fi oprită în prima fază a grupelor. Ieri dimineaţă, sibiencele au înregistrat cea de-a cincea victorie din tot atâtea posibile, iar repetarea unui procentaj de 100% în prima rundă pare la fel de posibilă. Voleibalistele din oraşul de pe malul Cibinului au trecut cu scorul de 3-0 de jucătoarele lui CNNT Craiova. Jocul a avut loc în Sala Mică de lângă Teatrul Radu Stanca.
CSŞ Sibiu – Obreja Cosmina, Pop Andreea, Vasiu Oana, Păduraru Cristina, Moga Diana,  Antonescu Irina, Pătraşcu Patricia, Dragotă Teodora, Cotârlea Camelia, Borbel Iulia,  Mikloş Tania, antrenor Prişcă Traian.

Maestrul Radu Beligan împlinește 95 de ani

0

În 14 decembrie maestrul Radu Beligan va împlini 95 de ani. Născut pe 14 decembrie 1918, are o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. El a interpretat roluri celebre, în mari capodopere ale dramaturgiei române şi universale, piese semnate, printre alţii, de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean Anouilh etc. Totodată, el este cunoscut publicului român în calitate de regizor al unor spectacole precum „Egoistul” de Jean Anouilh, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, „Doctor fără voie” de J. B. P. Molière, „Străini în noapte” de Eric Assous.

Junii colindă special pentru sibieni

0

Sibienii sunt invitați la un concert de colinde susținut de Junii Sibiului. Spectatolul ”Iată, vin colindători” va avea loc la Cercul Militar, joi, 12 decembrie, de la ora 18, iar intrarea este liberă.