Veste cât se poate de bună pentru toţi nevăzătorii din ţară. Un grup de 12 studenţi ai Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu au dezvoltat o aplicaţie de smartphone cu ajutorul căreia, pentru prima dată în România, nevăzătorii pot să viziteze muzee, catedrale, orice obiectiv turistic, cu ajutorul unui audio-ghid, pe care şi-l pot instala gratis, pe telefonul mobil. Aplicaţia a fost realizată cu ajutorul companiei ITNT, una dintre cele mai de succes iniţiative antreprenoriale din România în domeniul IT, a precizat luni, pentru AGERPRES, Anca Rancea – PR Consultant & Founder Blind Carbon Copy Communication.
66 de ani de închisoare cu executare pentru tinerii acuzaţi că au ucis în luna februarie un taximetrist sibian
Tribunalul Municipiului Sibiu a stabilit sentinţa în cazul celor patru tineri acuzaţi că l-ar fi omorât în luna februarie a anului curent pe taximetristul sibian, Gheorghe Mare, găsit mort pe data de 16 februarie, aproape de limita de judeţ dintre Braşov şi Sibiu. 66 de ani de închisoare cu executare pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie au primit în total cei patru tineri.
A spart o societate comercială şi a furat produse în valoare de peste 5.000 lei
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 29 de zile după ce vineri seară a pătruns prin efracţie într-o societate comercială sibiană de unde a sustras produse în valoare de aproximativ 5.200 de lei. În urma investigaţiilor efectuate a fost identificat suspectul T. Valeriu domiciliat în municipiul Sibiu, cercetat de poliţiştii sibieni pentru furt calificat. Dacă iniţial a fost reţinut pentru 24 ore, mai apoi a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Turist din Israel rănit în munții Cindrel
Un turist israelian, în vârstă de 47 de ani a fost rănit în munții Cindrel în timp parcurgea un traseu cu motocicleta. Accidentul a avut loc într-o pădure din apropiere de localitatea Poplaca.
Biciclist accidentat grav la Mediaş
Un biciclist în vârstă de 67 de ani a fost accidentat grav sâmbătă dimineaţă pe strada Avram Iancu din municipiul Mediaş. Nefericitul eveniment s-a produs în momentul în care biciclistul a vrut să vireze la stânga pe una din străzile laterale. A fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de un şofer de 44 de ani domiciliat în localitatea Boian.
Atletism: Dana Loghin, campioană naţională de juniori 1
Veste excepţională pentru atletismul medieşean şi implicit pentru Clubul Sportiv Şcolar din municipiul de pe Târnava Mare. Dana Loghin a devenit dublă campioană naţională de juniori 1 la finalele Campionatului Naţional de Atletism, desfăşurate vineri şi sâmbătă, pe stadionul Iolanda Balaş-Soter din Bucureşti. Sportiva antrenată de Vasile Ibăşfălean a obţinut vineri titlul de campioană naţională şi medalia de aur la 3.000 de metri obstacole, cu timpul de 10 minute şi 20 de secunde
Lucreția Ciobanu și Ion Besoiu, cetățeni de onoare. Cei doi artiști au făcut spectacol pe scenă
Doi mari artiști ai Romaniei, trecuți de 80 de ani au urcat aseară pe scenă, la Sibiu și au impresionat publicul la fel ca în vremurile lor de glorie. Actorul Ion Besoiu a recitat o poezie în fața a mii de oameni iar renumita interpretă de muzică populara, Lucreția Ciobanu a cântat cu patos câteva cântece din repertoriul său. Cei doi artiști au fost invitați pe scenă în cadrul festivalului de folclor „Cântecele Munților”, pentru a primi titlul de cetățean de onoare al județului Sibiu.
Ofițerul BCCO Alexandru Tancou, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare
Alexandru Tancou, ofițerul de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate Sibiu, arestat în în luna martie pentru că a ajutat o grupare de traficanți de etnobotanice a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare. Sentința a fost dată de magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia.
Consilierii județeni au votat din nou demiterea CA al Aeroportului și au desemnat comisia de evaluare a membrilor noului consiliu
Consilierii județeni s-au întrunit astăzi într-o ședință extraordinară și au votat încă o dată demiterea membrilor Consiliului de Administrație al Aeroportului și implicit a lui Augustin Sava. Totodată au votat și proiectul privind desemnarea unei comisii de evaluare și selecție a mebrilor noului Consiliu de Administrație.
43 de amenzi și 29 de permise reținute, într-o singură zi, pe DN7
Polițiștii au dat ieri zeci de amenzi numai pe DN7 și au reținut 29 de permise de conducere pentru viteză și depășire neregulamentară. Toate acestea în cadrul unei acțiuni în sistem „cascadă” organizată de polițiștii din Sibiu împreună cu cei din județul Vâlcea.
Parc nou în cartierul Ștrand II
Parc nou în cartierul Ștrand II. Lucrările au început deja iar parcul va fi c0omplet amenajat până la sfârșitul lunii septembrie. Parcul va avea o suprafață totală de 2.000 de metri pătrați iar locul de joacă va măsura aproximativ 270 d emetri pătrați.
Primăria nu mai face schimb de terenuri cu armata pentru noul spital
Primăria Sibiu nu mai face schimb de terenuri cu armata pentru construcția unui nou spital. Primarul Klaus Iohannis susține că reprezentanții Ministerului Apărării Naționale nu sunt interesați de schimbul de terenuri discutat până acum, ci vor să cedeze o parte din terenul de la Poplaca în schimbul, modernizării poligonului.


