Acasă Blog Pagina 6510

Sute de sibience în rochii, pe biciclete

Sute de femei au defilat duminică prin Sibiu pe biciclete, îmbrăcate cu rochii, fuste şi pantofi cu toc, pentru a promova acest mijloc de transport şi a demonstra că pot fi feminine chiar şi atunci când pedalează.

Start pentru campania Sibiu Bike 100%

Zeci de biciclişti sibieni au participat sâmbătă, 1 iunie, ora 13.00,  la o Tură Memorială inedită, organizată în amintirea domnului Eugen, biciclistul care a fost ucis de un camion la începutul lunii aprilie, în sensul giratoriu de la intersecţia Bd Mihai Viteazu şi Calea Dumbrăvii. În semn de protest, bicicliştii s-au întins pe jos, simulând că sunt victimele unor accidente.

Această acţiune a marcat şi debutul campaniei Sibiu Bike 100% (www.sibiubike.ro).

Colegiul Naţional „Octavian Goga” organizează Gala Elevilor

Marți, 4 iunie 2013, începând cu ora 18.00, la Hotel Continental Forum are loc Gala Elevilor, eveniment organizat de elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Sibiu. În prezența inspectorului școlar general, prof. Ștefan Firu, și a altor reprezentanți din Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cei mai buni sunt premiați pentru rezultatele excepționale din decursul anului școlar 2012-2013. Acest eveniment este menit să schimbe percepția generală pe care societatea o are despre tânăra generație.

Festivalul de Dansuri Populare “Vándorcsizma”, la a XI-a ediţie în municipiul Mediaş

Municipiul Mediaş a găzduit astăzi a XI-a ediţie a Festivalului de Dansuri Populare Maghiare “Vándorcsizma”. Evenimentul devenit deja o tradiţie, a debutat cu o impresionantă paradă a portului popular, care a plecat de la Casa Millennium şi s-a oprit în Piaţa Corneliu Coposu. La Sala Traube au avut loc performanţele fiecărui ansamblu de dansuri populare, maghiare, româneşti şi ţigăneşti. În final, cei 300 de participanţi împreună cu publicul prezent, au luat parte la balul care încheie fiecare ediţie.

Super petrecere de 1 Iunie, la Mediaş

Toţi copii din municipiul Mediaş au avut astăzi posibilitatea să ia parte la o super petrecere organizată special pentru ei, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.După ce startul acestei zi de sărbătoare a fost dat miercuri de către reprezentanţii municipalităţii medieşene în Piaţa Corneliu Coposu, unde zeci de prichindei de la grădiniţele din oraş s-au distrat alături de personajele animate, astăzi a venit rândul şi celorlalţi copii care nu au reuşit să ia parte la eveniment. Aproximativ 2.000 de copii au fost prezenţi la evenimentele organizate de PNL, TSD+PSD Mediaş şi deputatul medieşean Gheorghe Roman, la Hanul  Greweln şi Hanul Căprioarei.

Paul Parvulescu, medieseanul campion cu Steaua

0

Paul Pârvulescu a cucerit trofeul suprem din fotbalul nostru. El l-a câştigat cu Steaua Bucureşti şi a oferit Mediaşului şansa de a da un campion al României la fotbal.

Jucătorul născut la data de 11 august 1988 a evoluat în 12 partide în acest sezon, dintre care în 10 a intrat ca titular. El a fost folosit pe flancul stâng al roş-albaştrilor, dar din cauza unor probleme de lot, a trebuit să se acomodeze şi cu postul de fundaş dreapta. Astfel, el l-a continuat pe Cristi Bud, alt fotbalist care a evoluat la alb-negri şi care a reuşit aceeaşi performanţă anul trecut cu CFR Cluj.         

Paul Pârvulescu a contabilizat 86 de prezenţe şi 7 goluri în cei patru ani petrecuţi la Gaz Metan.

Un sibian la Openul European

0

Daniel Natea reprezintă România la Openul European de la Bucureşti. Uriaşul va participa la categoria +100 KG. Concursul a început astăzi cu cântarul oficial şi tragerile la sorţi, urmând ca sâmbătă şi duminică să aibă loc disputele propriu-zise. Sibianul
va intra pe tatami duminică dimineaţa şi va lupta să aducă tricolorul pe podium la a cincea ediţie a turneului.

“Vreau să urc pe podium!”

Evenimentul are în componenţă 170 de sportivi din 23 de ţări ale celui mai vechi continent din lume. Primii trei clasaţi vor primi puncte, 100, 60 şi 40, bonusuri care nu vor ajuta pentru calificarea la JO, dar vor stabili capii de serie la Campionatele Europene şi Mondiale ce vor urma în acest an.

Sibienii au trecut cel mai bine podul chinezesc

0

 

Elevii Colegiului Naţional Octavian Goga şi Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr din Sibiu au participat la un concurs în limba chineză. Acesta a purtat numele de Podul Chinezesc şi a avut în vedere testarea competenţelor lingvistice la una din cele mai grele limbi ale lumii. Evenimentul a avut loc la Braşov în data de 19 mai. Acolo s-au înscris 19 elevi, dintre care şi reprezentanţii Institutului Confucius din Sibiu. Aceştia au avut concurenţă puternică din partea Institutelor din Braşov, Craiova, Bucureşti, Cluj şi Deva.

 

Fotbaliştii născuţi în anul României blonde au câştigat campionatul

0

Încă un turneu zonal se iveşte la orizont pentru FC Interstar Sibiu. Peste numai câteva zile, din 5 până în 8 iunie, jucătorii sibieni se vor bate cu ALRO Slatina (jud.Olt), FC Braşov (jud.Braşov) şi CSŞ Târgovişte (jud. Dâmboviţa). Locul disputării competiţiei urmează a fi stabilit de FRF. Fotbaliştii născuţi în anul României blonde la Campionatul Mondial au aterizat aici după ce au câştigat campionatul la Juniori C.

Locul 3 pe ţară pentru fotbalul feminin

0

După bronzul de la baschet, Colegiul Naţional Octavian Goga a mai reuşit încă o mare performanţă pentru Sibiu. De data aceasta, fotbalul feminin în sală a fost la înălţime, fetele urcând pe treapta a treia a podiumului. Acest succes a fost repurtat de sibience la cea de-a doua ediţie a Cupei Coca Cola la futsal.

Jocurile au avut loc în Sala Rapid din Bucureşti şi au adus la start-ul turneului cele mai bune 6 echipe feminine şi masculine din ţară. Acestea au fost împărţite în 2 grupe de câte 3. Jocurile s-au desfăşurat pe parcursul a 2 reprize a 20 de minute. Formaţiile au fost alcătuite din 4 jucătoare de câmp şi un portar.

Noi lucrari la reţelele de apă, canal şi gaz pe strazile din Sibiu

În primele zile ale lunii iunie demarează noi lucrări la reţele. Societatea de gaz va interveni de luni, 3 iunie, pe strada Râului, pe tronsonul dintre strada Gladiolelor şi strada Metalurgiştilor, pentru reabilitarea reţelei proprii. Lucrările vor fi executate în zona de parcări şi în zona verde, dar şoferii sunt rugaţi să circule cu atenţie pe această porţiune.

TARGUL DE DISIGNERI, cu oferte inedite: pantofi pictati manual si tricouri imprimate cu motive traditionale

Targul de tineri designeri „Not for ordinary people” aduce, in Piata Huet, creatiile unora dintre cei mai buni designeri. Printre produsele care vor fi expuse sambata si duminica, 1 si 2 iunie,  se vor gasi pantofi pictati manual si tricouri imprimate cu motive traditionale. Nu vor lipsi nici accesoriile handmade. In cadrul Targului de tineri designeri va avea loc si o tombola. Toti cei care vor cumpara cate un obiect creeat de cei 16 designeri veniti din intreaga tara vor primi cate un bilet de tombola, putand castiga un weekend la Costinesti.