Ne-am obişnuit atât de mult cu binecuvântările civilizaţiei occidentale, cu apa curentă, cu electricitatea, internetul şi automobilul personal, încât am uitat undeva în subconştientul nostru fiara dosită în homo sapiens. 

Acum 12 ani, în 11 septembrie 2001, „aterizasem” în paradisul urban al judeţului Vaslui. Atunci când avioanele spulberau turnurile WTC, jegul de pe străzile Bârladului, haitele de câini, orarul de două ore al apei potabile au devenit irelevante. 

Oroarea din 9/11, ce a devenit ulterior arhetip al deznădejdii occidentale în faţa cruzimii, a fost umbrită de bucuria prin rafale de mitralieră, chiote de bucurie şi zâmbete fericite în Cisiordania şi Fâşia Gaza. Fiinţe umane aproape de noi geografic sărbătoreau moartea îngrozitoare a mii de oameni din metropolele Statelor Unite.

Uitaţi de războiul antiterorist, extrageţi din ecuaţie religia antagonistă. Priviţi doar atleţii maratonului din Boston amputaţi de explozii, studenţii şocaţi de la M.I.T. şi imaginaţi-vă că undeva în lumea asta, nişte oameni celebrează aceste tragedii. 

Moartea unor oameni, teroarea împletită cu ideologia sunt realităţi pe care nu le percepem şi nu le înţelegem în universul nostru ciudat cu smartphone, conexiune 4G şi comisii împotriva discriminării.

Dezbaterile noastre despre democraţie, constituţie şi echitate, care ne consumă nervii şi interesul, sunt parcă dintr-un univers paralel faţă de atâtea locuri unde viaţa unei fiinţe umane nu face nici cât o ceapă degerată. 

Uităm că există doar 25 de state democratice funcţionale şi alte 52 de state în care regimul este o democraţie în devenire sau doar prost mimată. Restul planetei e în tiranie, absolutism şi anarhie somaleză. 

Există în acestă lume lucruri de neconceput, planuri deliberate de instaurare a terorii, generatori de frică ce plantează nesiguranţă, indivizi ai speciei noastre care obţin, prin crimă, bucurie.

Cetăţenii americani nu au cedat însă în faţa terorii şi au arătat că empatia şi responsabilitatea socială sunt singurele răspunsuri în calea barbariei şi a urii.

Miile de americani care şi-au deschis casele, zecile de mii care şi-au donat sângele, alimentele şi puterea de muncă voluntară sunt exemplele contemporane despre ceea ce înseamnă umanitatea şi care ar putea să îi inspire şi pe locuitorii din acestă „flawed democracy” de pe meleagurile mioritice.

Descoperă care este munca pe care o faci cu cea mai mare plăcere şi creează-ţi din ea o afacere. Acesta este în opinia cercetătorilor ingredientul cheie pentru obţinerea succesului şi elementul care stă la baza marilor construcţii care excelează în plan financiar. Mulţi manageri de succes susţin că nu au muncit nici măcar o singură zi din viaţa lor, tot ceea ce au avut de făcut fiind să îşi urmeze visul. 

După ce descoperi care este principala ta calitate, dezvoltă un plan şi stabileşte paşii pentru concretizarea ideii. Nu în ultimul rând, bazează-te pe imaginaţie. Aceasta poate face cu adevărat diferenţa. E posibil ca în oraş să fie peste 20 de magazine care vând pantofi. Doar al tău însă ar putea vinde “picioare frumoase” sau “plimbări confortabile”. 

La fel, pot fi 5 centre care comercializează maşini la mâna a doua, tu însă ai putea să le vinzi oamenilor, “maşini rulate”. Oare cine va înregistra cele mai mari vânzări? Aşadar, bazează-te pe creativitate şi activează-ţi imaginaţia şi capacitatea de vizualizare.

Toţi administratorii de top mărturisesc că atunci când şi-au început afacerea, deja în mintea lor vedeau rezultatele la care aspirau. Donald Trump a declarat în multe interviuri că ochii săi contemplau deja privelişti de sus, de la balcoanele unor apartamente de lux situate în zgârie-nori. Cu ochii minţii îşi imagina că deja afacerea sa imobiliară era înfloritoare, iar companiile lui construiau mii de apartamente. Henry Ford, înainte de a pune bazele uneia dintre cele mai mari companii mondiale, şi-a putut imagina cum va crea unele dintre cele mai ieftine automobile, pe care majoritatea familiilor îşi vor permite să le cumpere. În felul acesta, ei şi-au anticipat succesul.  Şi Celine Dion, cel de-al 14-lea copil al unor ţărani săraci din Quebec, spunea că, încă de la 5 ani, atunci când trăia în mari lipsuri materiale, se vedea deja înconjurată de lux şi strălucire, susţinând concerte în săli colosale, în faţa a mii de oameni, impresionaţi de vocea ei. Artista declara că, pur şi simplu, succesul nu a luat-o deloc prin surprindere, pentru că îşi imaginase de sute de ori nivelul la care va ajunge.

Experţii în afaceri susţin aşadar că orice succes important trebuie să pornească din zona pasiunilor, a hobby-urilor şi a visurilor dintotdeauna. Şi nu e nevoie să renunţi la meseria pe care deja o practici, ca să îţi deschizi o afacere a ta. Pentru că noile tendinţe arată că în viitor nu vor mai rezista acele afaceri care au fost înfiinţate în scopuri strict financiare, ci acelea care au apărut din nevoia unor oameni de a-şi pune în practică visurile dintotdeauna.

Pentru că acestea au ceva în plus: entuziasmul. 

Triada Băsescu – Ponta – Antonescu a intrat într-o nouă dimensiune. De la grotescul dinscursului de anul trecut, s-a ajuns la mesaje laudative şi chiar motivante. 

 Dacă astă-vară Victor Ponta era pentru Traian Băsescu  un „copy-paste”, un „plagiator”, „dottore” sau  „porcul care nu mai poate fi înghiţit a doua oară”, pentru că nu va mai face „greşeala de a numi un premier mincinos”, ei bine, acum acesta are doar cuvinte de laudă la adresa profesionalismului guvernului: „Am ajuns sa fiu lobbyist pentru guvern”, declara preşedintele în urmă cu câteva zile.

  În plus, după ce Crin Antonescu l-a numit pe Traian Băsescu „penalul penalilor, tăticul penalilor”, „derbedeul de la Cotroceni”, „un intrigant politic, incapabil să intre în rolul de preşedinte”, iar acesta din urmă îl gratula cu calificative de genul „chiulangiu”, „impostor”, „incapabil să guverneze, o catastrofă pentru România”, acum, securea războiului pare că a fost ascunsă după zâmbete largi, voie bună şi clinchete de pahare de şampanie. 

N-a trecut aşadar nici măcar un an de la proiectul USL-ist „Jos Băsescu”, iar electoratul celor doi priveşte năucit la noua ipostază caldă şi amicală arborată în timpul numirii noului ministru al Justiţiei. Ce mai! Ai zice că în sfârşit stânga, dreapta şi lateralele de nişă şi-au dat mâna şi conlucrează pentru creşterea imaginii României în afară şi pentru bunăstarea economică a poporului. 

Chiar dacă Ponta se laudă că a prins jocul lui Băsescu, acesta având drept scop „să bage băţul” între PNL şi PSD, jocul de imagine merge înainte. Însă cel mai probabil nu avem parte nicidecum de „o nouă unire” de gând şi viziune, ci mai degrabă vom avea parte în curând de „răsturnări de situaţii”.

Atitudinea tipic băsesciană spre jocul la cacealma şi reputaţia de „maestru al loviturilor de teatru” indică un nou pact cu diavolul, prin care acesta speră să reuşească să supravieţuiască politic şi după încetarea mandatului.

Iar compromisul şi ipocrizia nu mai înseamnă nimic pentru nişte politicieni versatili pentru care vorba oricum nu are niciun fundament în faptă – de la promisiunea lui Antonescu cu ocazia referendumului de suspendare a preşedintelui: „Mă retrag definitiv din politică dacă Băsescu nu va fi demis”, la afirmaţiile în van ale preşedintelui: „Îmi dau demisia în 5 minute” sau „Nu vreau să câştig la masa verde”. Nu mai e cazul să ne mirăm că în topul încrederii românilor guvernanţii ocupă ultimele poziţii.