Sibianul Daniel Popa a fost prezent săptămâna aceasta timp de 4 zile la stagiul de pregătire a echipei naţionale de juniori, la Mogoşoaia. Tânărul a acceptat imediat convocarea din partea antrenorilor federali şi a plecat motivat la antrenamente. Dani Popa este născut în anul 1997, component al echipei de juniori republicani B a clubului FC Interstar Sibiu. Este în vârstă de 15 ani, are 1 metru şi 81 cm şi 66 de KG. El este elev în clasa a IX-a la Liceul Onisifor Ghibu, loc în care a intrat al cincilea ca medie din clasa sa. Transilvăneanul nu este primul copil de la FC Interstar care a evoluat în tricoul României, el fiind precedat de Teuşan, Medeşan, Taran sau Condrea, care au fost îmbrăcaţi şi ei în tricolor.
Festivalul Cânt şi Joc pe Hârtibaci
În zilele de 6 şi 7 decembrie, Agnita găzduieşte „Cânt şi Joc pe Hârtibaci”, festival ce îşi sărbătoreşte în acest an majoratul, prin cea de-a XVIII-a ediţie. „Cânt şi Joc pe Hârtibaci” este un festival-concurs dedicat tinerilor interpreţi ai cântecului popular românesc, în competiţie înscriindu-se anual solişti vocali, amatori, cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani. În concursul din 6 decembrie, fiecare solist va interpreta două piese inedite (una cu acompaniament orchestral şi una fără acompaniament) din repertoriul liric sau epic tradiţional al zonei etnofolclorice pe care o reprezintă.
Micii brutari se pregătesc la Atelierul lui Moş Crăciun
Pentru al şaselea an consecutiv, Târgul de Crăciun din Sibiu şi-a deschis porţile în Piaţa Mare a oraşului. Pe lângă cele 65 de căsuţe pline cu bunătăţi, bradul frumos împodobit şi ieslea scupltată din lemn, târgul găzduieşte în acest an „Atelierul lui Moş Crăciun”, dedicat în special celor mici, care doresc să înveţe tainele brutăriei. Alexandra Suciu Clasa pregătitoare a Școlii Generale nr. 15 din Sibiu a vizitat atelierul moşului. Odată ajunşi, cei mici şi-au spălat conştiincioşi mâinile, au fost dotaţi cu şorţuleţe şi bonete şi s-au pus pe treabă: au identificat ingredientele aluatului de pâine, l-au frământat bine, l-au întins cu sucitorul şi apoi l-au rulat în formă de cornuleţ.
Condamnări la ani grei de închisoare pentru fugarii Sibiului
87 de sibieni cu condamnări la activ sunt daţi în urmărire generală. Cea mai mare condamnare o are un bărbat din Roşia, care a primit 24 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav.
În prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu figurează ca urmărite 110 persoane, din care 23 sunt reclamate ca dispărute, iar 87 sunt urmărite în baza mandatelor penale. „Faptele penale pentru care aceste persoane au fost condamnate sunt din toată gama de infracţiuni prevăzute de codul penal, respectiv: omor, tentativă de omor, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, înşelăciune, infracţiuni la regimul circulaţiei, furt calificat”, precizează Luciana Balteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Mediaş
Decembrie cultural în Mediaş Edilii medieşeni le-au pregătit locuitorilor în luna decembrie o serie de evenimente culturale, pentru a marca apropierea Crăciunului. Astfel, comunitatea germană organizează în 1 şi 2 decembrie un bazar de Crăciun la Casa Schuller. De asemenea, Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret îi invită pe medieşeni duminică, 2 decembrie, de la ora 17, la spectacolul „Regal Vienez”, susţinut de European Royal Orchestra, care va cuprinde arii muzicale vestite ale compozitorilor Strauss, Brahms, Bizet, Shostakovich.
Mii de sibieni au participat la procesiunea cu moaştele sfântului Andrei ªaguna
Aproximativ 3.000 de sibieni au participat joi seara la procesiunea cu moaştele sfântului Andrei ªaguna, ocrotitorul Transilvaniei. Ramona Găină Procesiunea impresionantă a strâns la catedrala mitropolitană din Sibiu foarte mulţi sibieni, dar şi forţe din cadrul Garnizoanei Sibiu, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Alături de înalte feţe bisericeşti în frunte cu IPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, şi de oficialităţi locale, la procesiunea care s-a desfăşurat pe traseul Catedrala Mitropolitană – Piaţa Mare – Strada Nicolae Bălcescu – parcul Astra şi înapoi la catedrală au luat parte aproximativ 3.
NLP este arta şi ştiinţa desăvârşirii personale!
De ce folosim doar 10% din creierul nostru? Venim pe această lume înzestraţi cu cel mai performant computer, capabil să facă practic orice. Dar nu venim din păcate cu un manual sau o carte tehnică pentru acest computer şi nici nu vine echipat cu toate programele necesare. ªi atunci luăm aceste programe de la părinţi, din şcoală şi de la televizor … Ne ajută? Unele da… NLP sau programarea neuro-lingvistică ne învaţă cum funcţionăm, cum funcţionează ceilalţi, şi care sunt modurile prin care să folosim la maxim resursele noastre interne şi ale celorlalţi pentru a atinge excelenţa în tot ceea ce facem.
Profesorul academician Mircea Păcurariu a primit titlul de cetăţean de onoare al Sibiului
Într-un cadru festiv, în compania a numeroşi invitaţi de seamă din mediul universitar sibian, alături de reprezentanţi bisericeşti ori autorităţi locale, primarul Klaus Johannis i-a înmânat profesorului academician Mircea Păcurariu distincţia de cetăţean de onoare al Sibiului. „Este o onoare pentru mine, pentru noi, această decernare de titlu de cetăţean de onoare domnului academician profesor Mircea Păcurariu”, a declarat Klaus Joahnnis. Academicianul Mircea Păcurariu a mai primit atât cheia Sibiului, cât şi dreptul de a scrie în Cartea de onoare a oraşului. El a mărturisit că este cel mai longeviv profesor al Facultăţii de Teologie din Sibiu, reuşind să desfăşoare o activitate profesională neîntreruptă vreme de 50 de ani.
La mulţi ani, România!
Odeta Veştemean; [email protected] O să vă spun din capul locului că astăzi nu îmi propun nici să arăt gunoiul şi nici să demasc ipocrizia sau corupţia. Astăzi vreau să fim fericiţi, să vedem partea plină a paharului şi să ne bucurăm. De Ziua Naţională nu vreau neapărat să fac elogiul românismului, dar cred că este un bun prilej să ne aplecăm asupra autenticităţii noastre lăuntrice. Asupra a tot ceea ce avem bun şi natural în fiinţa noastră. Prea mult ne risipim energie, efort, timp în zbaterile noastre zilnice. Astăzi, mai mult decât oricând, să ne permitem să fim mai relaxaţi şi recunoscători.
Împreună suntem România
Astăzi este Ziua Naţională a României, un moment special, al solidarităţii şi al unităţii noastre. Astăzi, dar şi în oricare altă zi a anului, să arătăm demnitatea şi puterea noastră comună, arborând cu mândrie steagul naţional! Cu toate acestea, trăim vremuri triste, în care cel mai vizibil mesaj e cel anti-naţional. Parcă este o întrecere în a-ţi lovi istoria, tradiţia, simbolurile. Eşti încurajat să-ţi negi trecutul, să priveşti încrâncenat spre viitor, să nu-ţi dai nicio şansă, nici ţie şi nici propriei ţări.
Vernisaj Produs în Sibiu
Ziarul Sibiu 100% şi Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Sibiu, au organizat vernisajul expoziţiei „Personalităţi culturale de referinţă ale judeţului Sibiu”. Evenimentul a fost prezentat de Adina Vintilă, directorul ziarului Sibiu 100%. În deschidere au luat cuvântul dr. Olimpia Maria Tudoran-Ciungan, critic de artă şi istoric, Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Lerner Helmuth, secretar al Comisiei de Cultură a Consiliului Local, Ioan Tămâian, preşedintele UAP Sibiu, precum şi Lucian Ionel Cioca, preşedintele comisiei pentru cultură, învăţământ şi culte a Consiliului Judeţean Sibiu.
Schimbările bruşte de temperatură ne afectează sănătatea
Ce facem dacă suferim de meteorosensibilitate Specialiştii spun că sunt oameni cărora schimbările de vreme le afectează starea de sănătate. În cazul meteorosensibililor, schimbările de temperatură le activează boli deja existente, ca reumatismul sau dereglările sistemului neurovegetativ. Ramona Găină Temperatura, precipitaţiile, umiditatea aerului, dar mai ales presiunea atmosferică influenţează în mod negativ un mare număr de oameni. „Meteorosensibilitatea reprezintă, de fapt, amplificarea simptomatologiei unor boli la variaţiile atmosferice, în sensul amplificării expresiei clinice a bolii ce poate evolua după o primă etapă de adaptare spre situaţii de decompensare agravante.


