Acasă Blog Pagina 66

Senatul înăsprește pedepsele pentru infracțiuni sexuale asupra minorilor și schimbă legislația privind materialele de abuz

0

Senatul României a adoptat joi, 18 iunie 2026, un proiect de lege important care modifică substanțial Codul Penal în ceea ce privește infracțiunile sexuale comise împotriva minorilor. Inițiativa a fost votată cu 78 de voturi „pentru”, 31 „împotrivă” și 5 abțineri și urmează să fie dezbătută în Camera Deputaților, for decizional.

Pedepse mai mari pentru infracțiuni grave

Noile prevederi legislative aduc înăsprirea sancțiunilor pentru mai multe fapte legate de exploatarea sexuală a minorilor, în special în mediul online.

Una dintre schimbările majore vizează creșterea pedepselor pentru accesarea materialelor care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor. Dacă anterior pedeapsa era între 1 și 3 ani de închisoare, noua formă adoptată de Senat prevede între 1 și 5 ani.

De asemenea, participarea la spectacole în care sunt implicați minori exploatați sexual va fi sancționată cu închisoare de la 2 la 7 ani, față de maximum 5 ani în prezent.

Pedepse de până la 12 ani pentru exploatare

Cele mai dure sancțiuni sunt prevăzute pentru persoanele care recrutează, constrâng sau exploatează minori pentru realizarea de materiale ce conțin abuzuri sexuale. În aceste cazuri, pedeapsa poate ajunge până la 12 ani de închisoare.

Schimbare de terminologie în Codul Penal

Proiectul introduce și o modificare importantă de limbaj juridic: termenul „pornografie infantilă” este înlocuit cu sintagma „materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor”.

Inițiatorii susțin că noua formulare reflectă mai corect gravitatea faptelor, subliniind că nu este vorba despre conținut pornografic obișnuit, ci despre documentarea unor acte de abuz și exploatare asupra copiilor.

Excepție pentru adolescenți apropiați ca vârstă

Legea prevede și o excepție menită să evite situațiile în care adolescenți apropiați ca vârstă ar putea fi sancționați penal. Astfel, faptele în care diferența de vârstă este de maximum trei ani nu vor constitui infracțiune, cu condiția ca materialele să nu fie distribuite sau puse la dispoziția altor persoane.

Legislația trebuie să protejeze copiii

Inițiatorii proiectului argumentează că modificările sunt necesare în contextul creșterii numărului de infracțiuni online care implică minori. Datele internaționale indică o creștere semnificativă a sesizărilor privind astfel de materiale pe platformele digitale.

Senatoarea Diana Tușa, una dintre inițiatoarele proiectului, a declarat că legislația trebuie să ofere instrumente mai eficiente pentru protecția copiilor și să răspundă realităților tehnologice actuale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Recrutare la Aeroportul Internațional Sibiu

Aeroportul Internaţional Sibiu R.A. organizează concurs  în data de 30.06.2026, ora 10:00, în vederea ocupării unui post (1) vacant de șef departament în cadrul Departamentului Juridic-Administrativ  (contract de muncă pe durată nedeterminată).

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI PRINCIPALE ALE POSTULUI:

1. Organizează, coordonează, planifică, verifică și controlează activitățile Departamentului Juridic Administrativ în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite de către conducerea A.I.S 

2. Analizează eficient problemele, identifică instrumente sau resurse pentru rezolvarea lor;

3. Participă la elaborarea hotărârilor, regulamentelor, deciziilor, instrucţiunilor cu caracter de reglementări elaborate în cadrul Regiei, cu incidenţă în domeniile gestionate;  

4. Monitorizează şi evaluează periodic activitatea şi rezultatele personalului din subordine din punct de vedere cantitativ şi calitativ pe baza analizelor şi rapoartelor de activitate şi rezultatelor primite/întocmite şi stabileşte planuri de măsuri împreună cu aceştia în vederea atingerii obiectivelor;

5. Coordonează elaborarea Regulamentului Intern, Regulamentului de Organizare si Functionare si Codul Etic, urmarește ca fiecare angajat să ia la cunostință întocmai conținutul acestor documente;

6. Coordonează activitatea de reprezentare a intereselor A.I.S. în faţa instanţelor judecătoreşti de orice nivel, în cauzele de orice natură, în faţa instituţiilor de orice natură, precum şi faţă de orice persoană fizică sau juridică, română sau străină;

7. Coordonează activitatea de redactare a actelor necesare dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată şi cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti nefavorabile, precum şi orice alte acte necesare reprezentării intereselor A.I.S.;

8. Coordonează activitatea de avizare pentru conformitate/legalitate a  actelor emise de A.I.S;

9. Coordonează activitatea de avizare pentru conformitate/legalitate contracte, protocoale, redactează proiecte de contracte, protocoale şi participă la negocierea clauzelor legale contractuale în care A.I.S. este parte, la solicitarea structurii organizatorice de specialitate iniţiatoare.

CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI:

Studii și experiență profesională:

  • – studii superioare absolvite cu diplomă de licență, în specialitatea științe juridice;
  • – vechime în profesie juridică de minim 5 ani;
  • – vechime de minim 2 ani pe o funcție de conducere (middle/top management);
  • – abilități de documentare, capacitate de analiză, sinteză și exprimare;
  • – adaptabilitate, perseverență, bune abilități de comunicare;
  • – disponibilitate pentru deplasări;
  • – nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea nici unei infracțiuni.

Constituie avantaj:

  • Cursuri de specialitate în domeniul resurselor umane, absolvite sau în curs de derulare.
  • Cursuri de specialitate în domeniul financiar, absolvite sau în curs de derulare.
  • Cunoştinţe operare calculator(Microsoft Office: Word, Excel, PowerPoint)
  • Cunoştinţe limba engleză ( scris, citit, vorbit) – nivel mediu.

ETAPE DE SELECȚIE ȘI PROBE AFERENTE ACESTORA:

1. evaluare compatibilității cu postul prin interviu; 

2. evaluarea cunoștințelor de specialitate prin test scris care are la bază bibliografia publicată în prezentul anunț.

CONȚINUTUL DOSARULUI DE CANDIDATURĂ:

1. cerere de înscriere;

2. CV în format Europass semnat pe toate paginile;

3. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;

4. carnet de muncă – în copie sau adeverință care să ateste vechimea în muncă;

5. copia actului de identitate;

6. adeverință medicală;

7. cazier judiciar;

8. alte documente relevante pentru desfășurarea concursului.

Documentele justificative trebuie să fie semnate de către candidat privind conformitatea cu originalul.

Bibliografie:

1. Codul aerian din 2020 (Legea nr. 21/2020);

2. Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

3. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

4. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

5. Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

6. Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;

7. Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;

8. Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare;

9. Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare.

Dosarele se depun la sediul Aeroportului Internațional Sibiu R.A., din şos. Alba Iulia nr. 73, până la data de 29.06.2026 ora 15:00.

Modalitatea de desfășurare a probelor de selecție: la sediu Aeroportului Internațional Sibiu R.A. Mai multe informații privind procesul de recrutare pot fi găsite pe site-ul Regiei și ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa [email protected] sau [email protected]

ULTIMA ORĂ – Criză politică la București: Adrian Veștea amână depunerea listei de miniștri. PSD decide duminică intrarea la guvernare

Premierul desemnat Adrian Veștea a amânat depunerea în Parlament a listei miniștrilor și a programului de guvernare, în contextul în care negocierile politice pentru formarea noului Executiv continuă. Decizia vine pe fondul lipsei unui acord final privind susținerea parlamentară a viitorului Cabinet.

Potrivit surselor politice, PSD urmează să decidă duminică dacă va intra sau nu în guvernarea condusă de Adrian Veștea, în urma consultărilor interne și a analizei programului de guvernare, relatează Mediafax.

Între timp, scena politică rămâne tensionată. Lideri ai partidelor parlamentare au opinii divergente privind varianta unui guvern minoritar, iar negocierile pentru o majoritate stabilă sunt încă în desfășurare.

Grindeanu critică ideea unui guvern minoritar

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat ideea unui executiv minoritar, susținând că acesta nu ar avea suficiente voturi pentru a trece de Parlament fără sprijin din zona „suveranistă”.

„Cu ce voturi trece?”, a declarat liderul social-democrat, subliniind fragmentarea actuală a scenei politice și dificultatea construirii unei majorități solide.

Bolojan respinge ideea negocierilor pentru guvern technocrat

În paralel, premierul interimar Ilie Bolojan a respins acuzațiile privind existența unor negocieri pentru un guvern tehnocrat, afirmând că nu a existat niciun acord, nici măcar de principiu, în această direcție.

De asemenea, președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a discutat cu Ilie Bolojan despre situația politică din România, transmițând sprijin pentru continuarea reformelor și stabilitatea guvernamentală.

PNL pregătește Congres extraordinar

Pe fondul acestor evoluții, Partidul Național Liberal pregătește un congres extraordinar, în timp ce dezbaterile privind structura viitorului guvern și programul de guvernare continuă între principalele formațiuni parlamentare.

Adrian Veștea anunțase inițial că lista miniștrilor și programul de guvernare urmau să fie depuse joi în Parlament, însă procesul a fost amânat din cauza negocierilor politice aflate în desfășurare.

Situația politică rămâne incertă, iar decizia PSD de duminică este considerată esențială pentru conturarea viitoarei majorități guvernamentale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: Sibiancă accidentată GRAV de un autoturism

Un accident rutier soldat cu rănirea unei femei de 83 de ani s-a produs joi în municipiul Sibiu, la intersecția străzii Rahovei cu bulevardul Mihai Viteazul.

Potrivit informațiilor transmise de polițiștii rutieri, un tânăr de 22 de ani din Sibiu, aflat la volanul unui autoturism care circula pe strada Rahovei, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei femei aflate în zona unei treceri pentru pietoni și a acroșat-o.

În urma impactului, femeia, în vârstă de 83 de ani, a suferit mai multe vătămări corporale.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, cu medic.

Cadrele medicale au acordat primul ajutor victimei, care prezenta un traumatism cranian, un traumatism la nivelul claviculei și un traumatism de bazin.

După stabilizare, aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ponta: AUR deține voturile-cheie pentru calendarul învestirii Guvernului Veștea în Parlament

0

Fostul premier Victor Ponta afirmă că învestirea Guvernului Veștea și, mai exact, aprobarea calendarului parlamentar, depind de sprijinul reprezentanților AUR din Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

Într-o postare publicată pe Facebook, Ponta susține că formațiunea condusă de George Simion ar deține voturile care pot înclina balanța în favoarea sau împotriva demarării procedurilor de învestire.

AUR, factor decisiv în Birourile Permanente Reunite

După depunerea listei de miniștri și a programului de guvernare de către premierul desemnat, Birourile Permanente Reunite sunt responsabile de stabilirea calendarului dezbaterilor parlamentare.

Victor Ponta a explicat că actualul raport de forțe ar avantaja opoziția față de Executiv: „Guvernul Veștea nu are cum să ajungă măcar la vot în Parlament fără sprijinul AUR!”, a scris acesta.

Potrivit fostului premier, din cei 26 de membri ai Birourilor Permanente Reunite, 10 ar susține Guvernul, 12 s-ar opune, iar cei 4 reprezentanți AUR ar fi cei care pot decide direcția finală.

Critici și apeluri către negocierile politice

Ponta a criticat discursurile publice potrivit cărora procedura de învestire ar putea avansa fără implicarea AUR, sugerând că situația politică necesită negocieri directe.

Acesta a transmis un mesaj tranșant către actorii politici implicați în formarea majorității: „Lăsați analizele de la televizor și vorbiți direct cu George Simion. Altfel, doar îi mințiți pe oameni!”, a afirmat Victor Ponta.

Componența Birourilor Permanente Reunite (potrivit declarațiilor lui Victor Ponta)

Susținători ai Guvernului (10 membri):

  • PSD: Grindeanu, Intotero, Mihalcea, Lungu, Simona Bucura, Mazilu, Stănescu, Fedeorovici, Dunca
  • PACE: Peia
  • AUR (4 membri): Șerban, Velcescu, Plăeșu, Stelea Niculina

Tabăra „Bolojan” (12 membri):

-PNL: Abrudean, Coțet, Blaga, Cozma, Moș

-USR: Drulă, Ghinea, Murariu, Mircescu

-UDMR: Balint, Novak

– Minorități: Ganz

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Tu hrănești veverițele din Sub Arini? Indicațiile biologului Ioan Tăușan despre hrana adecvată

0

O plimbare prin parcul Sub Arini din Sibiu îți oferă tot timpul relaxare și liniște. Ba chiar, de multe ori, plimbarea vine la pachet cu o imagine aproape idilică: copii, părinți sau bunici care se opresc să hrănească veverițele. Cât de mult rău poate face un biscuit, o mână de pufuleți sau o alună prăjită unei veverițe? Răspunsul scurt: foarte mult. Zilele trecute am primit pe adresa redacției un mesaj din partea unui cititor care ne-a atras atenția asupra acestui fenomen: veverițe hrănite cu fornetti, alune sărate sau chiar boabe de cafea.

Pentru a înțelege exact impactul pe care îl avem asupra faunei din Sub Arini, am stat de vorbă cu un specialist. Ioan Tăușan este biolog și ne-a răspuns curiozităților despre hrănirea adecvată a animalelor din Sub Arini, dar și despre cum au fost afectate de distracția de la Focus.

Cum și cu ce să hrănim animalele din Suba?

Cum pot fi afectate de hrana neadecvată veverițele? Care sunt recomandările, dacă vrem să le hrănim, cu ce să o facem?

Hrănirea animalelor sălbatice cu alimente care nu apar în meniul tipic al acestora, duce la o serie de probleme fiziologice cum ar fi suprasolicitarea rinichilor și poate duce la deshidratare sau chiar obezitate, iar dependența de hrană provenită de la oameni reduce comportamentul natural de căutare și stocare a hranei (scatter-hoarding), cu efecte pe termen lung asupra condiției fizice și asupra dinamicii populaționale locale precum concentrarea în jurul punctelor de hrănire, și a riscului de transmitere a paraziților sau bolilor.  

Dacă totuși dorim interacțiunea cu aceste viețuitoare de altfel, foarte simpatice, recomandările care țin de hrană cuprind nuci și alune nesărate, neprăjite, ideal în coajă (nuci, alune de pădure, castane comestibile, semințe de floarea-soarelui nesărate), porumb uscat, fructe proaspete în cantități mici (măr, pară), fără sâmburi. De asemenea, e de preferat ca hrana să fie lăsată într-un punct fix, departe de cărări intens circulate, în cantități mici și nu zilnic, pentru a nu crea dependență totală de om și a nu modifica brusc densitatea locală de indivizi într-o zonă mică.

Ioan Tăușan

Zgomotul și luminile: Un factor major de stres pentru fauna din parc

Ioan Tăușan
Biolog Ioan Tăușan, arhiva personală

Cum au fost, în general, animalele din Sub Arini afectate de Focus?

„La festivaluri și evenimente muzicale, zgomotul intens și prelungit poate induce stres fiziologic și deplasare temporară a indivizilor mai sensibili spre zonele periferice ale parcului sau spre habitate adiacente (ex. Pădurea Dumbrava Sibiului). In plus, lumina artificială suplimentară perturbă ritmurile circadiene ale speciilor nocturne sau crepusculare (ex. arici, lilieci). La toate acestea se adaugă traficul pietonal masiv și călcarea vegetației din stratul ierbos/subarboret care afectează direct fauna de litieră în special nevertebratele, cu efecte indirecte asupra speciilor care se hrănesc cu ele. Dacă rămân deșeuri alimentare în urma unui eveniment, acestea pot atrage temporar unele specii oportuniste (ex. rozătoare) în detrimentul altora mai sensibile la prezența umană.

Cele mai multe studii vizează păsările, dar sunt și studii asupra mamiferelor mici (ex. aricii). De menționat este că în cazul veverițelor nu sunt date suficiente pentru a putea formula o concluzie. Efectele negative sunt de așteptat, însă pentru a putea dovedi magnitudinea acestor efecte, ar trebui realizat un studiu cu înregistrarea unor parametrii înainte de concert, in timpul concertului si după încheierea sa. Astfel, s-ar putea trage concluzii valide și pertinente, deoarece fiecare specie răspunde diferit în funcție de stresori.” a declarat Ioan Tăușan pentru Sibiu100.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

 Bărbat din Ilfov, plasat sub control judiciar după ce ar fi obținut credite pe numele unei femei din Sibiu

0

Un bărbat din județul Ilfov a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat că ar fi obținut credite bancare pe numele unei femei care lucrează în Sibiu.

Decizia a fost luată de Tribunalul Sibiu în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.

A folosit datele femeii și a luat credite de 13000 de lei

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi accesat în mod fraudulos credite în valoare totală de aproximativ 13.000 de lei, folosind datele personale ale femeii fără consimțământul acesteia. Victima, în vârstă de 49 de ani și domiciliată în județul Brașov, ar fi fost indusă în eroare, iar informațiile sale ar fi fost utilizate pentru mai multe operațiuni financiare neautorizate.

„În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit că, la data de 26.03.2025, bărbatul în vârstă de 38 de ani ar fi indus în eroare o femeie, precum și mai multe instituții financiare nebancare, obținând în mod ilegal credite în numele acesteia și folosind fără drept datele sale personale”, a precizat Poliția Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Micutzu aduce turneul „RO-ALERT – Atenție, vin urșii!” la Centrul Cultural Ion Besoiu

Alertă de umor în Sibiu: Micutzu aduce turneul „RO-ALERT – Atenție, vin urșii!” la Centrul Cultural Ion Besoiu

Sibiul se pregătește pentru o doză sănătoasă de râs! Turneul național „RO-ALERT – Atenție, vin urșii!”, cel mai nou și mai savuros spectacol de stand-up comedy, face o oprire mult așteptată în orașul nostru. Dacă vrei să-ți asiguri un loc în public pentru această seară memorabilă, biletele au fost puse deja în vânzare. Nu rata ocazia de a fi martorul unei explozii de umor autentic, marca Micutzu.

Detaliile evenimentului

Toate aceste momente de umor savuros se vor desfășura pe data de 25 noiembrie 2026, începând cu ora 18:00, pe scena Centrului Cultural Ion Besoiu din Sibiu

De ce să nu ratezi acest show?

Inspirat din celebrele notificări RO-ALERT care ne țin pe toți în priză, titlul spectacolului este utilizat într-o cheie ironică și plină de haz, promițând în schimb o „alertă” de amuzament și bună dispoziție. Pe scenă, carismaticul Micutzu – recunoscut pentru stilul său direct, autoironic și abilitatea genială de a transforma banalul cotidian în momente comice memorabile – va fi însoțit de o echipă de maeștri ai improvizației și umorului: Geo Adrian, George Dumitru și Alex Ioniță. Această combinație de talente promite o dinamică explozivă și o seară în care realitatea românească va fi disecată cu mult umor.

Spectacolul se adresează publicului adult și este recomandat tuturor celor care vor să se relaxeze și să se bucure de un spectacol de comedie original, bazat pe situații actuale și detalii savuroase din viața noastră de zi cu zi.

Bilete disponibile acum!

Bilete la eveniment

Turneul național „RO-ALERT – Atenție, vin urșii!” traversează numeroase orașe din țară, iar cererea pentru locurile din Sibiu este deja ridicată. Asigură-ți biletul din timp și pregătește-te pentru o seară în care singurul pericol va fi să râzi cu lacrimi.

Ne vedem pe 25 noiembrie la Centrul Cultural Ion Besoiu pentru o experiență de stand-up comedy de neuitat!

Ai apucat deja să îți achiziționezi biletele pentru acest spectacol sau plănuiești să mergi cu un grup mare de prieteni?

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Programări medicale online în România din octombrie: platformă națională obligatorie pentru toate spitalele

0

Românii vor putea face programări medicale online, începând din octombrie 2026, printr-o platformă digitală națională dedicată pacienților din sistemul public de sănătate. Măsura face parte dintr-un proiect legislativ inițiat de Ministerul Sănătății, condus interimar de Cseke Attila.

Noua platformă, denumită „e-SănătateaMea”, va fi gestionată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și va deveni obligatorie pentru toți furnizorii de servicii medicale din sistemul public.

Platformă integrată în sistemul PIAS

Portalul va fi integrat în Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS), infrastructura digitală administrată de CNAS. Potrivit proiectului, începând cu semestrul al doilea al anului 2026, CNAS va dezvolta și opera această platformă, oferind acces unitar pacienților la servicii medicale digitale, relatează Libertatea.ro.

„Începând cu semestrul II al anului 2026, Casa Națională de Asigurări de Sănătate dezvoltă, administrează și pune la dispoziția asiguraților portalul «e-SănătateaMea»”, se precizează în documentul oficial.

Ce servicii va oferi platforma

Pe lângă programările online la medic, platforma va permite acces securizat la informații medicale personale, inclusiv:

  • istoricul consultațiilor și serviciilor medicale
  • rețete electronice și tratamente prescrise
  • documente medicale emise în sistemul public
  • informații despre medicamente și dispozitive medicale utilizate

Astfel, pacienții vor avea o imagine completă și centralizată asupra propriului dosar medical.

Digitalizarea sistemului de sănătate, finanțată prin PNRR

Proiectul face parte dintr-un program amplu de modernizare a infrastructurii digitale din sănătate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acesta include și inițiative de tipul „Redimensionarea, standardizarea și optimizarea PIAS”, menite să îmbunătățească accesul pacienților la servicii medicale și să crească transparența sistemului.

Program pilot înainte de lansare

Înainte de lansarea oficială, autoritățile vor derula un program pilot pentru testarea funcționalităților platformei și corectarea eventualelor probleme tehnice.

Scopul principal al proiectului este simplificarea accesului pacienților la servicii medicale și eficientizarea interacțiunii dintre cetățeni și sistemul public de sănătate.

„Această reglementare este în acord cu dispozițiile Legii drepturilor pacientului, potrivit cărora pacientul are dreptul de a fi informat”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Angajarea după 45 de ani în România: de ce devine dificilă și cum îți crești șansele pe piața muncii

0

Pentru mulți români care își pierd locul de muncă după vârsta de 45 sau 50 de ani, revenirea pe piața muncii devine un proces dificil. Deși au experiență solidă și ani de expertiză acumulată, răspunsurile la CV-uri sunt adesea puține, iar procesul de recrutare pare mai complicat ca niciodată.

În mediul online, tot mai mulți candidați spun că se simt „invizibili” pentru angajatori, în ciuda experienței profesionale consistente.

De ce sunt candidații peste 45 de ani evitați în recrutare

Specialiștii în resurse umane susțin că vârsta nu este, în mod oficial, un criteriu de respingere. Totuși, în practică apar numeroase prejudecăți legate de candidații maturi.

Potrivit lui Madi Rădulescu, coach și consultant în management, angajatorii pornesc adesea de la presupuneri, nu de la realități:

  • dificultăți de adaptare la tehnologie
  • rigiditate profesională
  • lipsa de flexibilitate în echipe mixte
  • așteptări salariale ridicate

În realitate, spune ea, multe dintre aceste idei sunt greșite. Mulți profesioniști peste 45 de ani au trecut prin mai multe valuri de transformare tehnologică și sunt chiar mai adaptați decât generațiile tinere, potrivit adevarul.ro.

Datele pieței muncii: interes crescut, dar dificultăți persistente

Datele platformelor de recrutare arată că românii peste 45 de ani aplică activ la joburi. În 2025, aceștia au generat aproape un milion de aplicări, în creștere față de anul anterior.

Cele mai căutate domenii sunt:

  • retail
  • construcții
  • logistică și transport
  • producție
  • servicii financiare

Totuși, percepția discriminării rămâne ridicată. Majoritatea candidaților maturi spun că au întâmpinat reticență din cauza vârstei, iar mulți declară că s-au simțit discriminați în interviuri.

Percepția din mediul online: experiențe personale și frustrări

Discuțiile de pe forumuri și platforme precum Reddit reflectă o realitate subiectivă, dar relevantă: dificultatea reangajării după 45 de ani.

Unii utilizatori consideră că problema este discriminarea directă pe criterii de vârstă, în timp ce alții cred că angajatorii aleg candidați mai tineri din motive de costuri mai mici.

„Capcana expertului”: avantaj sau limitare

Experiența profesională acumulată în ani poate deveni un avantaj major, dar și o limitare.

Specialiștii numesc acest fenomen „capcana expertului”:

  • avantaj: decizii mai bune, experiență solidă, gestionarea crizelor
  • dezavantaj: tendința de a aplica soluții vechi în contexte noi

Concluzia experților este clară: experiența trebuie dublată de actualizarea continuă a competențelor.

Inteligența artificială schimbă piața muncii

Transformările tehnologice, în special inteligența artificială, rescriu regulile jocului pe piața muncii. Estimările internaționale arată că o parte semnificativă a joburilor și competențelor actuale vor fi influențate de automatizare și AI în următorii ani.

Totuși, schimbarea nu înseamnă dispariția profesiilor, ci transformarea lor.

Ce avantaje au profesioniștii maturi

În ciuda stereotipurilor, angajații peste 45–50 de ani au puncte forte importante:

  • decizie mai echilibrată în situații de criză
  • experiență în gestionarea conflictelor
  • capacitate de mentorat
  • transfer de know-how către colegii mai tineri

Mulți specialiști consideră că aceste abilități sunt insuficient valorificate în companii.

Cum îți crești șansele de angajare după 45 de ani

Experții recomandă o abordare activă și orientată spre viitor:

  • actualizarea competențelor digitale (inclusiv AI)
  • rescrierea CV-ului orientat pe rezultate, nu doar experiență
  • construirea unei prezențe profesionale pe LinkedIn
  • deschiderea către freelancing, consultanță sau proiecte independente
  • flexibilitate în raport cu rolul sau salariul în reconversii

De asemenea, învățarea continuă și adaptarea la noile tehnologii devin esențiale.

Deși piața muncii din România rămâne dificilă pentru candidații peste 45 de ani, aceștia nu sunt lipsiți de opțiuni. Experiența rămâne un avantaj important, însă doar atunci când este completată de adaptare, vizibilitate profesională și învățare continuă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Schimbări majore în evaluarea elevilor, din 2026: testări standardizate și noi reguli pentru profesori

0

Începând cu anul școlar 2026–2027, sistemul de evaluare al elevilor din învățământul primar, gimnazial și clasa a IX-a va suferi modificări importante, potrivit Ministerului Educației. Măsura este prevăzută în Legea învățământului preuniversitar (Legea 198/2023) și introduce standarde naționale obligatorii pentru notarea elevilor.

Evaluare unificată la nivel național

Profesorii vor acorda note și calificative pe baza unor standarde de evaluare comune, stabilite pentru fiecare disciplină. Astfel, evaluarea nu va mai depinde exclusiv de criteriile individuale ale fiecărui cadru didactic, ci va urma repere unitare la nivel național, potrivit adevarul.ro.

Ministerul descrie schimbarea ca o trecere la o evaluare bazată pe competențe, menită să crească obiectivitatea și comparabilitatea rezultatelor între școli.

Deși forma de notare rămâne neschimbată (calificative în primar, note de la 1 la 10 în gimnaziu și liceu, respectiv evaluări descriptive în clasele mici), conținutul evaluării va fi fundamentat pe standarde clare de performanță.

Rol mai mare pentru inspectorate și posibile sancțiuni

Aplicarea noilor reguli va fi monitorizată de inspectoratele școlare. Conform Ministerului Educației, nerespectarea standardelor poate fi considerată abatere disciplinară, ceea ce deschide posibilitatea unor sancțiuni pentru profesori.

Reprezentanții sistemului educațional susțin însă că implementarea va fi graduală, cu accent pe adaptare, nu pe penalizare în primii ani.

Formare pentru profesori și implementare graduală

Cadrele didactice vor participa la sesiuni de formare și workshopuri gratuite pentru a înțelege noile standarde. Totuși, nu este prevăzută o plată suplimentară pentru aceste activități.

Specialiștii implicați în proiect subliniază că standardizarea urmărește să reducă diferențele de evaluare dintre profesori și să elimine situațiile subiective din notare.

Beneficii și controverse

Susținătorii reformei afirmă că noul sistem va aduce mai multă echitate, va alinia România la testări internaționale precum PISA și va reduce discrepanțele dintre mediul rural și urban.

În același timp, o parte dintre cadrele didactice își exprimă îngrijorarea privind posibila limitare a autonomiei profesorilor. Reprezentanții proiectului susțin însă că independența didactică nu va fi afectată, standardele având rol de ghid, nu de restricție absolută.

Reforma evaluării elevilor marchează una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani în educația românească, vizând o notare mai transparentă, mai uniformă și mai apropiată de competențele reale ale elevilor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

 Doar două universități din România, în Top 1000. Țara noastră coboară, în Europa Centrală și de Est

În cea mai recentă ediție a QS World University Rankings 2027, România înregistrează un regres vizibil: doar două universități românești se regăsesc în Top 1000 mondial, iar numărul total de instituții prezente în clasament scade la opt, cu două mai puțin față de anul anterior.

România este astfel depășită de toate statele membre UE din Europa Centrală și de Est, atât ca număr de universități incluse, cât și ca poziționare în top, potrivit edupedu.ro.

Universitățile românești din QS World University Rankings 2027

Cele mai bine clasate instituții din România sunt:

  • Universitatea din București – locurile 801–850
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – locurile 851–900

Acestea sunt singurele universități românești aflate în Top 1000 global.

Următoarele instituții apar în intervale inferioare:

  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – 1201–1400
  • UNST Politehnica București – 1201–1400
  • Universitatea de Vest din Timișoara – 1201–1400
  • Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava – 1401+
  • Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 1401+
  • Universitatea Transilvania din Brașov – 1401+

România pierde poziții, față de ediția anterioară

Comparativ cu anul trecut, România înregistrează o scădere clară:

  • Numărul universităților incluse scade de la 10 la 8
  • Universitatea Tehnică din Iași și Universitatea din Oradea ies din clasament
  • Doar două universități rămân în Top 1000 (UB și UBB)
  • Mai multe instituții coboară în intervalele inferioare

De asemenea, în ediția actuală, apar mai multe universități în ultimul interval (1401+), ceea ce indică o slăbire a performanței generale.

România, în urma statelor din Europa Centrală și de Est

În regiunea Europei Centrale și de Est (UE), România are cea mai slabă performanță, fiind depășită de toate celelalte țări analizate.

Exemple comparative:

  • Polonia: 20 universități (5 peste liderul României)
  • Cehia: 16 universități (7 peste România)
  • Ungaria: 10 universități (5 peste România)
  • Lituania: 5 universități (4 peste România)
  • Estonia: 4 universități (2 peste România)
  • Letonia: 3 universități (2 peste România)
  • Slovacia, Croația, Slovenia, Bulgaria: cel puțin o universitate peste Universitatea din București

Chiar și țări cu populații mai mici obțin rezultate superioare atât ca număr de universități incluse, cât și ca poziționare.

Top 10 global QS World University Rankings 2027

  • Massachusetts Institute of Technology (SUA)
  • Imperial College London (Marea Britanie)
  • Stanford University (SUA)
  • University of Oxford (Marea Britanie)
  • Harvard University (SUA)
  • University of Cambridge (Marea Britanie)
  • California Institute of Technology (SUA)
  • ETH Zurich (Elveția)
  • University College London (Marea Britanie)
  • National University of Singapore (Singapore)

Ediția 2027 a QS World University Rankings confirmă o tendință descendentă pentru România în zona academică internațională. Cu doar două universități în Top 1000 și o prezență redusă la nivel global, sistemul universitar românesc rămâne în urma majorității statelor din regiune, inclusiv a celor cu resurse demografice mai mici.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI