Bucurie mare în rândul elevilor sibieni deoarece au aflat că li s-a prelungit vacanţa de vară cu încă o săptămână. Decizia a fost luată de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Aceasta a anunţat sâmbătă, după şedinţa de Guvern, că noul an şcolar va începe în 17 septembrie şi nu în 10 septembrie, aşa cum era stabilit, ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea părinţilor, dar a recunoscut şi că va fi o săptămână în plus pentru pregătirea unităţilor de învăţământ, asta fiind de fapt reala problemă, mai ales în cazul claselor pregătitoare.
Voluntari la Festivalul Egalităţii de Gen, 21 – 28 septembrie
Prima întâlnire cu voluntarii implicaţi în organizarea celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Egalităţii de Gen a avut loc vineri, 17 august, la Biblioteca Judeţeană ASTRA. Pe parcursul celor aproape trei ore, tinerilor prezenţi le-a fost prezentat conceptul de egalitate de gen, precum şi un scurt istoric al mişcărilor mondiale care au susţinut egalitatea între cele două sexe. Totodată, celor peste 20 de voluntari le-a fost prezentat în detaliu în ce constă fiecare activitate care va avea loc în perioada 21 – 28 septembrie, pe parcursul festivalului. Aşadar, echipa de organizare de anul acesta se prevede a fi una unită, plină de entuziasm, creativă, amuzantă şi pusă pe schimbat atitudinea comunităţii sibiene.
România 0-2 Georgia
Cele două partide disputate între selecţionatele de baschet ale României şi Georgiei, în calificările pentru Eurobasket 2013, au adus un bilanţ negativ pentru români. După înfrângerea din Georgia cu scorul de 80-64, baschetbaliştii pregătiţi de Mladen Ostojic au pierdut din nou şi în Sala Transilvania, cu scorul de 91-74. Tot meciul a fost dominat de gruzini, fiind unul fără istoric şi toate sferturile fiind cştigate autoritar de aceştia, 24-21, 23-18, 22-20 şi 22-15. În urma acestei înfrângeri, România a pierdut orice şansă de calificare şi se află pe ultimul loc al grupei, cu un bilanţ de 1 la 5.
Hămbăşan renunţă definitiv la Voinţa şi o dă gratis
Ioan Hămbăşan a susţinut marţi, 4 septembrie, o conferinţă de presă, în cadrul căreia şi-a anunţat retragerea definitivă de la conducerea clubului. De la data conferinţei, proaspătul fost finanţator al Voinţei Sibiu lasă „cartea” deschisă pentru oricine vrea să ia Clubul. Îl dă gratis, fără nicio pretenţie, doar cu o datorie de aproximativ 100.000 de euro. Raluca Buduşan Într-un discurs mai mult sau mai puţin ambiguu, Ioan Hămbăşan, patronul Voinţei Sibiu, a strecurat un mesaj cât se poate de clar: demisia definitivă şi irevocabilă de la conducerea clubului.
Cindrea: Cererea şi oferta vor regla şi preţul în săptămânile următoare
Piaţa ţărănească Transilvania s-a deschis pe 1 septembrie Pentru prima dată în municipiul Sibiu, sute de sibieni şi turişti au ocazia să meargă la cumpărături, sâmbăta, între orele 8.00 şi 14.00, în Piaţa ţărănească Transilvania din faţa Sălii Sporturilor Transilvania. Inaugurată oficial la 1 septembrie de preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, piaţa este deschisă gratuit doar producătorilor din judeţul Sibiu. Clienţii prezenţi la deschidere au comentat că preţurile sunt aceleaşi ca în alte pieţe. Cindrea a declarat după inaugurare că se aşteaptă ca preţurile să scadă în această piaţă cu până la 30%.
Filmul Crulic – Drumul spre dincolo, premiat la MECEFF
Cea de-a doua ediţie a MECEFF – Mediaş Central European Film Festival, singurul eveniment din România dedicat în exclusivitate cinema-ului din acest perimetru geografic, s-a desfăşurat la Mediaş, între 3 – 6 septembrie şi a adus în faţa marilor ecrane cu 40% mai mulţi spectatori decât anul trecut. Timp de patru zile, Piaţa Primăriei, Casa Traube, Cinema Mediensis, Sinagoga şi Centrul de documentare şi informare Romgaz au găzduit evenimentele speciale şi proiecţiile din cadrul MECEFF 2012. Ceremonia de deschidere a început cu recitalul extraordinar susţinut de fanfara lui Crăciun din Zece Prăjini, care a ridicat în picioare publicul prezent în număr mare în Piaţa Primăriei.
Schimbare la vârf în Consiliul Judeţean
Cu ocazia conferinţei săptămânale a preşedintelui CJ Sibiu, Ioan Cindrea, s-a anunţat schimbarea purtătorului de cuvânt al instituţiei. Izabela Paulescu, care a asigurat funcţionarea acestui serviciu interimar, după alegerea lui Cindrea în funcţie, a fost înlocuită de Ioana Nica Căpăţână (foto), întoarsă după aproape 4 ani, timp în care a fost în concediu de creştere a copiilor. La final de mandat interimar, Izabela Paulescu a mulţumit pentru buna colaborare jurnaliştilor, personalului CJ şi preşedintelui Cindrea, după care a invitat pe toată lumea la o expoziţie inedită cu fotografii ale jurnaliştilor sibieni acreditaţi pe lângă Consiliul Judeţean.
Familia Cioabă, invitată la nunta lui EBA
Puţini sibieni s-au numărat printre invitaţii la nunta Elenei Băsescu, mezina preşedintelui României. Printre ei s-au numărat Dorin şi Florin Cioabă, alături de soţii. Dorin s-a fotografiat cu EBA şi soţul acesteia, dar şi cu socrul mic, Traian Băsescu. Pozele postate pe contul de Facebook al lui Dorin Cioabă sunt însoţite de scurte explicaţii. Călin Blaga
Primăria Cârţişoara a investit în reţeaua sanitară
Cosmin Pal Autorităţile locale din comuna Cârţişoara au făcut investiţii majore în reţeaua sanitară a comunei. Recent, Primăria Cârţişoara a finalizat lucrările de renovare şi amenajare a dispensarului din comună. Fondurile pentru aceste investiţii au venit din bugetul local, costurile ridicându-se la aproape 15.000 de euro. Noul dispensar medical asigură condiţii optime atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical de specialitate. În incinta dispensarului îşi desfăşoară activitatea doi medici, astfel că asistenţa medicală este asigurată de luni până vineri.
Dosarul Grădinaru
Călin Blaga; [email protected] La finalul acestei luni se va scrie o nouă filă în dosarul Grădinaru Ilie. Directorul Energie Termică SA, societate deţinută de Consiliul Local Sibiu, va pleca în mediul privat. Firma de stat se va închide prin lipsa activităţii, deja preluată treptat de alte societăţi şi servicii subordonate Consiliului Local. De ce am vorbi despre un dosar Grădinaru? Pentru că Agenţia Naţională de Integritate a mai pus o filă la dosar săptămâna trecută, când a publicat declaraţia de avere a acestui director plătit de ani buni din bani publici.
Ioan Cindrea, bilanţ la 80 de zile ca preşedinte al Consiliului Judeţean
Preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, a prezentat primul bilanţ al activităţii sale. Ioan Cindrea ocupă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean de 80 de zile. „Mă bucur să-i anunţ pe sibieni că am reuşit să realizăm primele două din cele 20 de proiecte strategice, în mai puţin de trei luni. Aşa cum am promis, sănătatea, Spitalul Clinic Judeţean Sibiu şi Spitalul Orăşenesc din Cisnădie, reprezintă pentru mine prioritatea zero. La Spitalul Clinic Judeţean Sibiu am început stingerea datoriilor, prin alocarea a 2,2 milioane de lei pentru achitarea cheltuielilor cu utilităţile, în perioada septembrie – decembrie 2012.
Antibioticele influenţează luarea în greutate
Administrarea de antibiotice copiilor sub şase luni ar putea favoriza, mai târziu, obezitatea, arată un studiu apărut în „International Journal of Obesity” şi menţionat de AFP. „Se crede, de obicei, că obezitatea este un fapt datorat în mare parte unui regim alimentar nesănătos şi lipsei de mişcare, dar tot mai multe studii demonstrează că lucrurile sunt mai complicate”, spune Leonardo Trasande de la Facultatea de Medicină a Universităţii New York, coautor al studiului. Microbii prezenţi în intestine ar putea juca un rol important în felul în care abordăm caloriile.


