S-a încheiat şi sesiunea din toamnă a bacalaureatului de anul acesta. După soluţionarea contestaţiilor, 26,29%, din elevii judeţului Sibiu pot răsufla uşuraţi, pentru că au promovat în cea de-a doua sesiune de susţinere a acestui examen. Restul tinerilor însă vor deveni mai înţelepţi anul viitor, după ce vor pune serios „burta” pe carte. Raluca Buduşan Anul acesta, la sesiunea din august a bacalaureatului s-au înscris, conform datelor obţinute de la Inspectoratul Judeţean Sibiu, 1543 de elevi. Pe perioada desfăşurării probelor a fost eliminat un singur candidat, iar 289 nu s-au prezentat.
Creierul uman se maturizează la… 30 de ani
Un studiu recent contrazice ceea ce se crede de obicei că maturitatea creierului uman este atinsă la sfârşitul pubertăţii. Cercetătorii au descoperit că el continuă să se dezvolte în al treilea deceniu de viaţă, scrie Agerpres. Numai la 30 de ani omul este capabil să ia decizii bune. Este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători care a analizat cortexul prefrontal, adică zona de responsabilitate, capacitate de planificare, prioritizare sau stăpânire a impulsurilor – una dintre ultimele regiuni care ajung la maturitate. Aşa că anumite decizii luate înainte pot fi considerate premature.
Echinaceea e periculoasă pentru copiii mici
Suplimentele pe bază de plante de echinaceea nu ar trebui să fie administrate copiilor sub 12 ani, a avertizat Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi a Asistenţei Medicale din Marea Britanie (MHRA), atrăgând atenţia că există un risc sporit de reacţii alergice în cazul celor mici, care pun în umbră orice alte beneficii percepute în urma administrării unui astfel de supliment. Pentru o categorie de persoane, suplimentele de echinaceea sunt remedii obişnuite pentru prevenirea sau reducerea severităţii gripei şi a răcelilor, notează BBC, potrivit Agerpres. MHRA subliniază că avertismentul său trebuie luat ca o măsură de precauţie, iar copiii mai mari şi adulţii pot să continue să consume suplimentele pe bază de echinaceea.
Copii sibieni pentru prima dată la Marea Neagră
Copiii Centrului de Zi „Sister Mary Rose Chrisy” al Asociaţiei Arapamesu au avut parte de o vacanţă de neuitat, la malul Mării Negre. În cadrul taberei din staţiunea Eforie, cei mici au participat la numeroase ateliere, au învăţat să picteze scoici, să construiască plute, au confecţionat haine de piraţi şi au organizat un concurs de castele de nisip, iar la sfârşitul celor 5 zile s-au bucurat de mult aşteptatul foc de tabără. Toate acestea au fost posibile prin efortul Asociaţiei Rumanieninitiative Dresden Strehlen şi cu sprijinul deosebit al voluntarilor din România şi Germania. Alexandra Suciu
Servicii DGASPC la Mediaş
Consiliul Judeţean Sibiu împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) au decis ca de la 1 septembrie să se deplaseze angajaţi ai instituţiei la Mediaş, pentru evaluarea şi reevaluarea încadrării în gradul de handicap. Peste 4.000 de sibieni cu probele grave de sănătate din Mediaş, Alma, Aţel, Axente Sever, Bazna, Biertan, Bârghiş, Blăjel, Brădeni, Brateiu, Copşa Mică, Dârlos, Dumbrăveni, Hoghilag, Iacobeni, Laslea, Mediaş, Merghindeal, Micăsasa, Mihăileni, Moşna, ªeica Mare, ªeica Mică, Târnava şi Valea Viilor vor putea de la 1 septembrie să fie ajutaţi ca să nu se mai deplaseze la Sibiu, pentru dosarele necesare stabilirii gradului de handicap.
Elevii din CJE Sibiu, premiaţi pentru ingeniozitate
Peste 120 de elevi şi profesori din 28 de judeţe ale ţării au participat la Proiectul naţional „Consiliul Naţional al Elevilor – Factor al democratismului educaţional. Proiectul este menit să stimuleze implicarea activă a elevilor în comunităţile din care fac parte. Au fost prezenţi reprezentanţii Inspectoratului Școlar Judeţean Constanţa, Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Constanţa, Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret şi Alianţei Naţionale a Agenţiilor de Tursim, precum şi prof.
Investiţii ale CJ în nordul judeţului
Consiliul Judeţean va demara două proiecte importante de investiţii în acest an. Este vorba despre anveloparea termică a clădirii principale a Centrului ªcolar pentru Educaţie Incluzivă Mediaş şi modernizarea clădirii CITO II Dumbrăveni. Prima investiţie se ridică la aproape 170.000 de lei, în timp ce pentru centrul din Dumbrăveni se vor aloca aproape 3,8 milioane de lei, fonduri ce vor proveni din bugetul Consiliului Judeţean. Anveloparea clădirii din Mediaş este necesară din cauză consumurilor mari de energie şi majorarea continuă a preţurilor acestora. Totodată, lucrările ce se propun prin proiectul de la Dumbrăveni vor asigura mărirea suprafeţei de funcţionare a centrului, prin reabilitarea corpului de clădire din spate, în prezent, neamenajat şi mărirea suprafeţei funcţionale a centrului prin amenajarea de ateliere în care se vor desfăşura activităţi de integrare a persoanelor aflate în acest centru (atelier de lucru manual, de ergoterapie, de croitorie), magazii şi depozite aferente acestor ateliere, vestiare şi grupuri sociale.
Cea mai mare unitate de producţie Marquardt din afara Germaniei
Când România încearcă să îşi revină din criză, compania Marquardt îşi măreşte suprafaţa de producţie şi implicit numărul de angajaţi. În prezenţa a numeroşi invitaţi, în principal parteneri ai companiei din România, Marquardt a inaugurat în 24 august o noua extindere a spaţiului de producţie. Oaspeţii întâmpinaţi pe covorul roşu au putut vizita noua hală de producţie şi au putut afla că proiectul de extindere va continua la începutul anului următor. Astfel, din 2013, compania din Sibiu va deveni cea mai mare unitate de producţie Marquardt din afara graniţelor Germaniei, unde se află sediul central.
Gastroenterologia îi căleşte pe rezidenţi

Campanie: Rezidenţii Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă. (Jurământul lui Hipocrate) Rezidenţii care îşi fac stagiul pe secţia de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu spun că este una dintre secţiile cele mai dificle, unde află foarte multe lucruri care îi ajută în cariera de medic, indiferent de ce specialitate aleg. Cel care-i ţine în priză, pe lângă urgenţele şi zecile de pacienţi care trec pragul instituţiei medicale, este şeful de secţie, medicul Alexandru Frăticiu, care le explică şi le destăinuie cu mare dăruire tinerilor medici secretele specialităţii de gastroenterolog.
Spitalul din Cisnădie, deschis de oficialităţi… nu şi pentru public
În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, a prefectului Ovidiu Sitterli şi a primarului Cisnădiei, Gheorghe Huja, vineri a avut loc ceremonia de redeschidere a Spitalului din loclalitate, la un an şi jumătate după închiderea acestuia. Câţiva locuitori din Cisnădie au ţinut să fie prezenţi la eveniment. În timp ce muncitorii turnau asfalt pe aleile spitalului, directoarea Dorina Dăncăneţ Hanzu a anunţat că spitalul va putea deservi pacienţi abia din 17 septembrie 2012. Până atunci se fac demersuri pentru transferul de personal medical înapoi la instituţie.
Peste 3000 de vizitatori la Olimpiada de Meşteşuguri artistice tradiţionale 2012
Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Inspectoratul ªcolar Judeţean Sibiu, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA, s-a încheiat duminică, 26 august, încununată de numeroşi cştigători. Cei 139 de elevi participanţi au pictat icoane pe sticlă şi lemn, au sculptat icoane de vatră, s-au întrecut în pictură naivă, metaloplastie, încondeiat ouă, prelucrare lemn, os şi fier, au confecţionat măşti, podoabe, instrumente muzicale, păpuşi şi piese de port popular.
Înconjurul lumii cu maşina electrică
Rafael de Mestre, un spaniol în vârstă de 48 de ani, proprietarul unei maşini electrice s-a decis să facă înconjurul lumii pentru a demonstra cât de importantă ar trebui să fie protejarea mediului pentru oameni. ªi-a început călătoria cu Barcelona şi până acum a traversat deja America, Asia şi a ajuns în România şi în Sibiu, iar pe agenda lui urmează Ungaria, Austria, Elveţia, Spania. „Vreau să avem o lume mai bună, să demonstrez oamenilor că merită să-şi cumpere maşini electrice sau, cel puţin, să le stârnesc interesul. Până acum se arată a fi interesaţi, dar fiecare reacţionează diferit, în funcţie de ţara în care mă aflu.


