wenglor una dintre primele firme cu capital german din Sibiu, producătoare de senzori în domeniul high-tech, a sărbătorit la sfârşitul lunii aprilie 10 ani de activitate în România… 10 ani de profesionism şi profesionalism manifestate prin produsele de înaltă calitate oferite de-a lungul timpului. Firma wenglor a marcat evenimentul printr-o recepţie, urmată de o conferinţă de presă cu invitaţi speciali şi apoi cu o petrecere dedicată tuturor angajaţilor firmei. Pe lângă membrii familiei Baur (acţionarii firmei), la eveniment au fost prezenţi Martin Bottesch, preşedintele Consiliului Judeţean, Thomas Gerlach, consulul general, dar şi alţi oaspeţi din România şi din Germania.
Despre libertatea presei, la timpul trecut
Călin Blaga; [email protected] 3 mai pentru jurnaliştii care mai au un pic de demnitate reprezintă Ziua Mondială a Libertăţii Presei, o libertate discutabilă în ziua de astăzi, mai ales în contextul raportului anual Freex despre starea presei româneşti, catalogată a fi în… declin. Un declin generat şi de criza financiară, dar şi de imixtiunea politicului. Despre libertatea de exprimare a jurnalistului am vorbit adesea, dar tot mai rar în prezent, pentru că presiunile la nivelul editorial cresc foarte mult. Cei ce cumpără publicitate, o arată raportul Freex, cred că pot controla şi politica editorială a unei instituţii media.
Maşinile cu numere de Bulgaria vor trebui înmatriculate în România
Cei peste 19.000 de şoferi care şi-au înmatriculat autoturismele în Bulgaria vor trebui să le înmatriculeze în România sau să le folosească doar 90 de zile pe an, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, în urma deciziei adoptate de Guvern. ,,Fiecare ori o înmatriculează în România, ori o duce înapoi, ori circulă cu ea doar 90 de zile”, a declarat Lucian Diniţă, întrebat, marţi, de MEDIAFAX, în legătură cu şoferii români care şi-au înmatriculat maşinile în Bulgaria pentru a plăti mai puţin. Autovehiculele înmatriculate în alte state, precum: Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul României doar 90 de zile într-un an, termen calculat începând de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii, conform unei decizii adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului.
Cel mai bătrân om din judeţul Sibiu: Traian Grancsea se apropie de 107 ani
107 ani de viaţă, 107 ani de poveste, 107 ani de istorie trăită de Traian Grancsea, cel mai bătrân om din judeţul Sibiu, cel mai bătrân supravieţuitor al holocaustului din România. Locuitor al comunei Porumbacu de Jos, îşi duce bătrâneţile alături de întreaga sa familie, de copii şi de cei peste 60 de nepoţi, strănepoţi şi stră-strănepoţi. Raluca Buduşan Traian Grancsea este cel mai bătrân supravieţuitor al Holocaustului din România. A fost decorat de preşedintele României, Ion Iliescu, iar numele său a fost deseori menţionat în lucrări de specialitate şi în media.
1 Mai Rock Festival Sibiu 2012
Iubitorii de muzică rock vor putea participa la cea de-a doua ediţie „1 Mai Rock Festival Sibiu”, care se va desfăşura la Bohemian Flow Art & Pub, în Piaţa Mică, între 4 şi 6 mai. Numărul trupelor participante s-a dublat faţă de anul trecut, fiind invitate 23 de trupe din România şi din străinătate. Vor concerta live sibienii de la Tagma, EvergreeD, Heavy Duty, Kronika, Nomentana şi Actem, trupa Zodiacc din Mediaş, Prometeu, Discipolii, Stonehaze din Râmnicu Vâlcea, Megatone din Drăgăşani, clujenii de la Skullp, Target din Deva, bucureştenii Aeon Blank, Akral Necrosis, Red Magnetic, Day One din Sebeş, Gothic din Petroşani şi formaţia Anarchy din Bacău.
Cursuri de îngrijitori pentru persoane vârstnice
Crucea Roşie organizează cursuri de calificare profesională acreditate şi recunoscute la nivel naţional şi internaţional, în domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice la domiciliu. Cursanţii vor dobândi competenţe în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, îngrijirea igienică, asistarea alimentaţiei şi administrarea alimentelor, mobilizarea şi transportul persoanelor imobilizate, asigurarea confortului şi supravegherea stării de sănătate a persoanei asistate. Cursurile vor începe în 30 aprilie, la Crucea Roşie Sibiu, str. Xenopol nr.1. Preţul unui curs este de 750 de lei şi poate fi achitat în două rate, iar actele necesare pentru înscriere sunt: copii după actele de studii, carte de identitate, certificat căsătorie, CV, adeverinţă medicală, cerere-tip.
Andrei Roman, triplu campion naţional de juniori-înot
Andrei Roman şi-a mentinut locul de lider al înotătorilor de Bras din ţară deţinut, în ultimii doi ani, la Campionatul Naţional II juniori la înot, care a avut loc luna aceasta la Baia Mare. El a cucerit titlul naţional la toate cele trei probe: 50, 100, 200 metri bras juniori 16 ani. Al patrulea titlu l-a cştigat împreună cu coechipierii săi: Paul Pavălă, Stelian Morariu şi Bogdan Morariu la Stafetă de 4×200 metri liber. În aceeaşi componenţă, ştafeta de 4x100m mixt a obţinut medalia de argint, iar Paul Pavălă a urcat pe a doua treapta a podiumului în proba de 200 metri fluture juniori 15 ani.
Sibieni pe podium la Campionatul European la Taekwon-do ITF
Sportivii sibieni Radu Neagu, Alexandru Băilă şi Dorian Neagu de la CS Hwarang Sibiu au participat luna aceasta la Campionatul European la Taekwon-do ITF. Ei s-au clasificat pe locul II la tehnici speciale, echipe juniori şi pe locul III la lupta echipe juniori. „Aceste rezultate vin ca o confirmare a muncii depuse în timpul antrenamentelor, dar nu una reală a valorii celor 3 sportivi, deoarece sunt sigur că pot realiza mai mult, dar acest lucru nu reduce valoarea acestor medalii, iar sportivii trebuie felicitaţi pentru prestaţia lor”, a declarat preşedintele CS Hwarang Sibiu Florin Bîrluţ.
Echipa Eco Warriors caută voluntari
Proiectul „Eco Warriors” al Asociaţiei Sibiene Artlabs caută voluntari dornici să lupte pentru îmbunătaţirea calităţii vieţii prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi echilibrat, bazat pe grija faţă faţă de sine, faţă de ceilalţi şi faţă de natură. Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea în care trăim, iar echipa Eco Warriors doreşte ca oamenii cu preocupări comune să-şi unească forţele, pentru a găsi soluţii la problemele mediului înconjurător din oraşul nostru. Se vor organiza acţiuni de ecologizare lunare, în special în parcuri şi în locurile de joacă pentru copii, petreceri în aer liber, concursuri, drumeţii şi seminare privind educaţia ecologică.
Bisericile fortificate din Transilvania, pe iPhone
Aplicaţia pentru iPhone „Peisajul bisericilor fortificate din Transilvania” a fost lansată, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de către Biserica Evanghelică C.A. din România împreună cu Biroul de Coordonare Biserici Fortificate şi în prezenţa partenerilor de proiect de la Universitatea Tehnică din Berlin. Dezvoltată în limbile română, germană şi engleză, aplicaţia poate fi găsită în App Store sub numele „Kirchenburgenlandschaft Siebenbürgen” şi prezintă o colecţie de imagini şi informaţii: date sau întâmplări din localitatea în care se află biserica, detalii despre posibilităţile de vizitare, cazare şi alte informaţii utile turiştilor.
Continental Automotive Systems Sibiu, Business Unit ADAS: Confort şi siguranţă
Continental se numără printre cei mai importanţi furnizori de componente pentru industria automobilelor la nivel mondial. În calitate de furnizor de sisteme de frânare, sisteme şi componente pentru trenuri de rulare şi şasiuri, sisteme tehnologice avansate de siguranţă activă, pneuri şi produse tehnice din elastomeri, Continental contribuie în mod constant la un plus de siguranţă în trafic şi la protecţia climei la nivel global. În Sibiu, compania Continental are atât parte de producţie, cât şi un Centru de cercetare şi dezvoltare. Activitatea în Centrul de cercetare şi dezvoltare de la Sibiu a început în 2003, cu un număr mic de ingineri, ajungând ca în prezent să lucreze aici mai mult de 500 de angajaţi, care îşi desfăşoară activitatea în arii precum: software, hardware şi mecanică.
Ce să faci dacă găseşti pe pielea copilului tău o căpuşă?
Căpuşele sunt artropozi de culoare închisă şi dimensiuni reduse (între 2-8 mm), ceea ce le face foarte greu de observat cu ochiul liber. O trăsătură caracteristică a căpuşelor o reprezintă capacitatea lor extraordinară de a supravieţui luni întregi fără a se alimenta, dacă se găsesc într-un mediu ambient propice. Căpuşele parazitează atât mamiferele, cât şi reptilele sau păsările, înţepându-le pielea şi sugând sângele acestora pentru a se hrăni. Acest lucru se poate produce pe toată durata anului, dar căpuşele sunt mai active în perioadele mai calde. Iată de ce problema priveşte în special copiii care frecventează pajiştile cu iarbă înaltă şi alte spaţii acoperite de vegetaţie.


