Acasă Blog Pagina 670

Serie de evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale și Unirii Principatelor Române la nivel de județ

În luna ianuarie 2026, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, alături de autoritățile publice locale, instituțiile de cultură, educație și apărare, va sprijini și va coordona o serie de activități dedicate Zilei Naționale a Culturii și Zilei Unirii Principatelor Române, repere fundamentale ale identității și unității naționale.

Ziua Națională a Culturii – 15 ianuarie 2026

Joi, 15 ianuarie 2026, ora 10:00, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu (sediul nou – Corp B), va avea loc un program cultural-artistic dedicat aniversării a 176 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu.

Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu, Biblioteca Județeană ”Astra”, Asociațiunea ”Astra”, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” Sibiu și va reuni elevi, studenți, cadre militare și civile, profesori și artiști, prin momente artistice și evocări dedicate valorilor culturii române.

Ziua Unirii Principatelor Române – 23 ianuarie 2026

Vineri, 23 ianuarie 2026, ora 10:00, în Piața Unirii Sibiu (sensul giratoriu), va fi organizată tradiționala Horă a Unirii, la care vor participa reprezentanți ai administrației publice și ai instituțiilor județene, ai asociațiilor civice și militare, precum și cetățeni ai municipiului Sibiu.

Tot în data de 23 ianuarie 2026, începând cu ora 10:30, la Sala de ședințe a Instituției Prefectului – Județul Sibiu, se vor desfășura Simpozionul și expoziția fotodocumentară dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, manifestări menite să evidențieze importanța istorică a actului de la 1859 și rolul său în edificarea statului român modern.

Mesajul prefectului județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu

„Ziua Națională a Culturii și Ziua Unirii Principatelor Române ne vor oferi prilejul de a reafirma importanța valorilor care ne definesc ca națiune. Cultura va rămâne fundamentul identității noastre, iar unitatea va fi expresia respectului față de trecut și a responsabilității față de viitor.”

Instituția Prefectului – Județul Sibiu va continua să susțină inițiativele care promovează cultura, istoria și spiritul civic, invitând cetățenii județului să participe la aceste momente de referință pentru poporul român.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Delgaz Grid anunță sistarea alimentării cu gaze naturale la Armeni, din cauza unui incident la magistrala de transport

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Armeni, în data de 14 ianuarie a.c., începând cu ora 14:30, ca urmare a unui incident survenit la magistrala de transport gaze naturale operata de Romgaz.

Potrivit informațiilor furnizate de operatorul de transport, remedierea  incidentului va fi finalizată în data de 14 ianuarie, în jurul orei 18:00. Ulterior, va fi reluată treptat alimentarea cu gaze naturale, în funcție de prezența la domiciliu a consumatorilor afectați, măsura fiind necesară pentru efectuarea operațiunilor în condiții de siguranță.

Reamintim consumatorilor noștri principalele măsuri de siguranță ce trebuie luate în cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor:

să stingă toate focurile; să deschidă imediat toate ușile și ferestrele; să nu manevreze aparate electronice; să nu aprindă lumina; să nu verifice cu flacăra instalațiile cu gaze naturale; sa părăsească încăperea și să sune imediat la dispeceratul de urgență Delgaz Grid, tel. 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului pentru toate celelalte rețele de telefonie) și 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă).

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Junii Sibiului marchează Ziua Culturii Naționale prin spectacolul „Sufletul României”, difuzat online

Junii Sibiului marchează Ziua Culturii Naționale prin spectacolul „Sufletul României: să celebrăm împreună patrimoniul cultural”, care va fi difuzat pe facebook și youtube. Producția a fost concepută special pentru scena UNESCO din Paris, Junii Sibiului fiind mesageri ai tradițiilor, dansurilor și cântecelor populare românești, la invitația Delegației Permanente a României pe lângă UNESCO și a CREART București.

O experiență artistică de excepție, care îmbină folclorul și portul popular românesc într-o formulă scenică modernă și spectaculoasă – acesta este spectacolul „Sufletul României: să celebrăm împreună patrimoniul cultural”, prin care Ziua Culturii Naționale va fi celebrată și în mediul online. Alegerea este una firească, având în vedere că producția valorifică patrimoniul cultural tradițional din toate zonele României ca expresie vie a sufletului nostru. Producția a fost prezentată în premieră în octombrie 2025, când Junii Sibiului au fost primul ansamblu care a evoluat pe scena UNESCO Paris.

Spectacolul poate fi urmărit joi 15 ianuarie a.c., ora 18

Spectacolul propune o călătorie artistică în universul tradițiilor românești – de la doină și căluș, la dansurile feciorești din Transilvania, de la sărbătorile de Sânziene la obiceiurile de iarnă; coregrafia este semnată de Silvia Macrea, asistent coregraf: Alesea Sas. Protagoniști sunt dansatorii Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului” și soliștii Gabriel Dumitru, Paul Ananie, Oana Tomoiagă, Andreea Haisan, Alexandru Brădățan, Ana Duminică, Adrian Neamțu și Robert Târnăveanu, acompaniați de orchestra condusă de Radu Dinescu.

Publicul din România și din întreaga lume poate urmări spectacolul joi 15 ianuarie a.c., ora 18, pe canalele oficiale de Facebook Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului, Centrul Creaţiei Junii Sibiu și pe YouTube Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului.

Spectacolul a fost conceput ca parte integrantă a Galei ce a marcat încheierea mandatului de Președinte al Conferinței Generale a UNESCO exercitat de Ambasadoarea României pe lângă UNESCO, Simona-Mirela Miculescu. Gala a fost organizată de Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, CREART, Consiliul Județean Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul–Junii Sibiului”, cu sprijinul Therme Group, al partenerilor media AGERPRES și Televiziunea Română, precum și al partenerilor culturali Asociația Patrimoniu pentru Viitor, Pro Contemporania și Culture Club.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” sărbătorește Ziua Culturii Naționale

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și structurile militare din Garnizoana Sibiu, în colaborare cu autoritățile publice locale și județene, Biblioteca Județeană „ASTRA”, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Teatrul National „Radu Stanca” și Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român „ASTRA”, organizează joi, 15 ianuarie, începând cu ora 10.00, la Biblioteca Județeană „ASTRA”, un program cultural-artistic dedicat Zilei Culturii Naționale și aniversării a 176 de ani de la nașterea marelui poet național Mihai Eminescu.

Evenimentul va cuprinde o diversitate de momente artistice susținute de actori ai Teatrului Național „Radu Stanca”, studenți ai universităților și elevi ai liceelor și școlilor gimnaziale din municipiul Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Un test de sânge ar putea depista boala Crohn, cu ani înainte de apariția simptomelor

Daniela Arnăutu

Un simplu test de sânge ar putea identifica persoanele care vor dezvolta boala Crohn, cu ani înainte de primele simptome, deschizând drumul către diagnostic precoce și prevenție, potrivit unui nou studiu realizat în SUA.

Cercetătorii de la Mount Sinai Hospital, din New York, au analizat probe de sânge de la peste 380 de persoane cu risc crescut, rude de gradul întâi ale pacienților cu boala Crohn. Potrivit dailymail.co.uk, rezultatele arată că anticorpii împotriva flagelinei, o proteină a bacteriilor intestinale, pot apărea cu mult timp înainte de debutul bolii.

Ce este boala Crohn și de ce este periculoasă

Boala Crohn este o afecțiune inflamatorie cronică a intestinului, în care sistemul imunitar atacă în mod eronat țesuturile sănătoase. Printre simptome se numără dureri abdominale, diaree persistentă, oboseală extremă, scădere în greutate și sânge în scaun.

Descoperiri-cheie ale studiului privind boala Crohn

– Peste o treime dintre participanți aveau niveluri crescute de anticorpi asociați bolii

– 77 de persoane au dezvoltat boala Crohn în aproximativ doi ani și jumătate

– 28 dintre acestea prezentau deja un răspuns imun anormal înainte de apariția simptomelor

– Reacțiile imune au fost cele mai puternice la frați, sugerând un rol important al geneticii și mediului comun

Studiul, publicat în Clinical Gastroenterology and Hepatology, confirmă că interacțiunea dintre microbiomul intestinal și sistemul imunitar este un factor-cheie în declanșarea bolii.

Posibil vaccine, pentru boala Crohn, și tratamente noi

Cercetătorii spun că descoperirea ar putea duce, în viitor, la un vaccin preventiv pentru persoanele cu risc ridicat. Între timp, tratamentele biologice rămân principala opțiune.

În Marea Britanie, aproximativ 500.000 de persoane suferă de boala Crohn. Recent, autoritățile sanitare au aprobat guselkumab, o injecție lunară care poate reduce simptomele în doar trei luni, peste jumătate dintre pacienți intrând în remisie după 12 săptămâni.

De ce contează testarea timpurie a bolii Crohn

Experții spun că un test de sânge predictiv ar putea schimba radical modul în care este gestionată boala Crohn, permițând intervenții timpurii și reducerea riscului de complicații severe, inclusiv intervenții chirurgicale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

O ceașcă de cafea ar putea fi mai eficientă decât un medicament pentru diabet, în controlul glicemiei, potrivit unui nou studiu

Daniela Arnăutu

Cafeaua arabica prăjită ar putea ajuta la controlul nivelului de zahăr din sânge, mai eficient decât un medicament frecvent prescris pentru diabetul de tip 2, potrivit unui nou studiu realizat de cercetători.

Cafeaua previne creșterile bruște ale glicemiei

Oamenii de știință au descoperit, potrivit deilymail.co.uk, că anumiți compuși din cafea acționează similar cu acarbosa, un medicament utilizat pentru a reduce creșterile bruște ale glicemiei după masă. Acești compuși inhibă alfa-glucozidaza, o enzimă-cheie implicată în digestia carbohidraților, încetinind astfel eliberarea glucozei în sânge.

Cercetătorii au identificat trei substanțe benefice în cafeaua Arabica

Studiul, publicat în revista Beverage Plant Research, a identificat trei substanțe noi în cafeaua Arabica prăjită – denumite caffaldehidele A, B și C – care au demonstrat un efect semnificativ de scădere a glicemiei.

Cercetătorii spun că descoperirea ar putea duce la dezvoltarea de alimente funcționale cu beneficii metabolice și ar putea oferi un sprijin natural persoanelor cu diabet de tip 2.

Cafeaua poate contribui la prevenirea diabetului tip 2

Datele anterioare arată că consumul regulat de cafea este asociat cu un risc mai scăzut de diabet de tip 2, cele mai mari beneficii fiind observate la persoanele care beau între trei și cinci cești pe zi.

Diabetul de tip 2 afectează peste 400 de milioane de oameni la nivel global și este strâns legat de obezitate și stilul de viață. Specialiștii subliniază că, deși rezultatele sunt promițătoare, cafeaua nu înlocuiește tratamentul medical, ci ar putea deveni parte a unei strategii de prevenție și control al glicemiei.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Spectacole, ateliere și lecturi publice dedicate Zilei Culturii Naționale, oferite de Teatrul „Radu Stanca”. Mesajul Ministrului Culturii pentru spectacolul „Lola Blau”

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) marchează Ziua Culturii Naționale, joi, 15 ianuarie 2026, printr-un spectacol de teatru adresat publicului larg, dar și printr-un amplu program educațional și artistic desfășurat în perioada 12–22 ianuarie 2026, sub egida #EduTNRS.

Detaliile acestor manifestări au fost anunțate astăzi, 14 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă organizată de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, de către Constantin Chiriac, directorul general TNRS și președintele FITS.

La eveniment au mai participat Petra Rațiu, noua șefă a Secției germane a TNRS, regizorul și universitarul Dumitru Acriș, actrița Emőke Boldizsár și Levente Serfőző, președintele Centrului Cultural Maghiar și al Asociației Maghiarilor din Sibiu.

Manifestările dedicate Zilei Naționale a Culturii Române se constituie, după cum a declarat Constantin Chiriac, într-un periplu de evenimente la care participă actori și studenți, situat „nu în zona triumfalistă, ci în cea de dialog”. Totodată, directorul general TNRS și președintele FITS a mai precizat că într-o țară cum e România și nu numai, cultura nu trebuie să fie într-o singură zi, ci un un angajament, ca sens și unicitate.

Totodată, Ministrul Culturii, Andras Istvan, aflat la Ipotești (Botoșani), a transmis un mesaj video, salutând premiera în limba maghiară a spectacolului „Lola Blau”, prima producție din istoria TNRS care se joacă în patru limbi.

Spectacole, ateliere și lecturi dedicate operei lui Mihai Eminescu

De Ziua Culturii Naționale, publicul este invitat la Centrul Cultural Habitus, unde, începând cu ora 19:00, TNRS prezintă spectacolul „Conu Leonida față cu Reacțiunea… o fandacsie cu Efimița”, după I.L. Caragiale, un spectacol de Mariana Cămărășan.

De asemenea, programul #EduTNRS propune o serie de spectacole, ateliere și lecturi dedicate operei lui Mihai Eminescu, adresate elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal, dar și publicului larg.

Programul evenimentelor

Luni, 12 ianuarie 2026

Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu 10:00–11:00 Workshop „Povești de iarnă” – lectură la prima vedere și jocuri de rol Actor: Ioana Frunzescu

Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu 18:00 Workshop – Ascultare și vorbire asertivă. Personalitatea asertivă în relațiile sociale Actor: Ioana Frunzescu

Marți, 13 ianuarie 2026

Liceul de Artă Sibiu 10:00 ZIUA Culturii – Activitate #EduTNRS Actori: Horia Fedorca, Ali Deac, Alexandru Malaicu, Crina Dumitrescu

Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu 10:00–12:00 ZIUA Culturii – Activitate #EduTNRS Actori: Cristina Stoleriu, Serenela Mureșan, Cătălin Neghină, Mihai Coman, Eduard Pătrașcu

Miercuri, 14 ianuarie 2026

Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu 11:00 ZIUA Culturii – Activitate #EduTNRS Actori: Cristina Stoleriu, Serenela Mureșan, Cătălin Neghină, Mihai Coman, Eduard Pătrașcu

Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu – Sala festivă 09:00 Eminescu – texte rare – de Ziua Culturii Actor: Ioana Frunzescu

Joi, 15 ianuarie 2026 – Ziua Culturii Naționale

Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu 11:00 Ziua Culturii Naționale – Mihai Eminescu, atelier de teatru și poezie Actori: Ștefan Tunsoiu, Codruța Vasiu, Iustinian Turcu

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu 10:00 Actori: Cătălin Neghină Eveniment în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu

Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu 11:00 Eminescu fără granițe – workshop de poezie româno-german Actori: Liviu Vlad, Johanna Adam

Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu 09:00 și 10:00

„Regăsindu-te pe tine” prin Mihai Eminescu Actori: Cristina Ragoș, Antonia Dobocan, Veronica Arizancu, David Cristian

Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu 13:00 ZIUA Culturii – Activitate #EduTNRS Actor: Mihai Coman Regia: Bogdan Sărătean

Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu 11:00 ZIUA Culturii – Activitate #EduTNRS Actori: Cristina Stoleriu, Serenela Mureșan, Cătălin Neghină, Mihai Coman, Eduard Pătrașcu

Vineri, 16 ianuarie 2026

Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu 12:00 ZIUA Culturii – Activitate #EduTNRS Actor: Mihai Coman Regia: Bogdan Sărătean

Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu 10:00 ZIUA Culturii – Activitate #EduTNRS Actori: Cristina Stoleriu, Serenela Mureșan, Cătălin Neghină, Mihai Coman, Eduard Pătrașcu

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu 14:00 ZIUA Culturii – Activitate #EduTNRS Actor: Cătălin Neghină

Marți, 20 ianuarie 2026

Biblioteca Liceului Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu 12:00

ZIUA Culturii – Activitate #EduTNRS Actori: Cristina Stoleriu, Serenela Mureșan, Cătălin Neghină, Mihai Coman, Eduard Pătrașcu

Joi, 22 ianuarie 2026

Căminul pentru Persoane Vârstnice Sibiu 11:00 Consultații poetice Actori: Cristina Ragoș, Veronica Arizancu

Cărturești – Galerie Mall Promenada Sibiu 16:00 Consultații poetice Actori: Arina Ioana Trif, Ștefan Tunsoiu

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO: Doi căței au fost abandonați în Sibiu. Animal Life le caută cazare temporară

Doi căței au fost abandonați astăzi în municipiul Sibiu, iar Asociația Animal Life încearcă să le găsească o cazare temperară.

Cei care pot ajuta patrupedele sunt rugați să trimită un mesaj privat pe pagina asociației sibiene.

„Căutăm URGENT cazare temporaraă pentru acești 2 căței ce au fost abandonați azi în Sibiu.

Cine poate ajuta este rugat să ne trimită cât de repede un mesaj privat.

Mulțumim”, a transmis Animal Life pe pagina de Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

După o scurtă pauză, gerul se întoarce în forță. Sunt anunțate minime de minus 18 grade

De la sfârșitul acestei săptămâni săptămânii, un nou val de aer rece din Câmpia Rusă se va extinde peste țara noastră.

Vineri, 16 ianuarie

Noaptea va fi mai rece decât precedenta, astfel că va fi ger mai ales în Moldova, local în Muntenia, Dobrogea și în jumătatea estică a Transilvaniei.

Vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie în Banat și Crișana, mixte local la munte și în Transilvania și mai ales ninsori în Oltenia, local în Muntenia și izolat în Dobrogea. Izolat, vor fi depuneri de polei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe litoral.

Temperaturile maxime se vor situa între -11 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -13 și 1 grad, cu valori mai mici în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei.

Sâmbătă, 17 ianuarie

Va fi ger ziua în nordul Moldovei, iar noaptea în nord, centru, est, local în sud și izolat în restul teritoriului. Cerul va fi variabil, iar doar izolat vor fi ninsori slabe în zona montană și în extremitatea de sud-est.

Vântul va sufla slab și moderat, local cu unele intensificări pe crestele montane și în sud-vestul și sud-estul țării.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -11 și 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -15 și -4 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, dar posibil și mai ridicate în extremitatea nord-vestică a Crișanei.

Mai ales dimineața și noaptea, pe alocuri va fi ceață, asociată cu depunere de chiciură.

Duminică, 18 ianuarie

Valorile termice vor continua să scadă, mai ales pe parcursul nopții, și va fi ger ziua în nordul Moldovei, iar noaptea în mare parte din țară. Cerul va fi variabil și doar în extremitatea estică a Dobrogei vor fi ninsori slabe.

Vântul va sufla slab și moderat, local cu unele intensificări pe crestele montane, în sud-vestul și sud-estul teritoriului.

În general, temperaturile maxime se vor încadra între -10 și 1 grad, iar cele minime vor fi cuprinse între -18 și -6 grade. Pe alocuri va fi ceață, asociată cu depunere de chiciură.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ziua Culturii Naționale aduce o mulțime de surprize la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu celebrează Ziua Culturii Naționale prin mai multe activități derulate în această perioadă.

Evenimentele sunt organizate sub egida Anului Cultural ASTRA 165, care marchează împlinirea a 165 de ani de la înființarea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA).

Manifestările culturale dedicate acestei zile speciale reunesc: expoziția documentară „Viață culturală sibiană în perioada comunistă”, organizată de Serviciul Cercetare Științifică al Bibliotecii ASTRA, expoziția „Femeile Sibiului” a fotografei Mihaela Noroc, dezbaterea „ASTRA 165 – o poveste care continuă” din cadrul Conferințelor ASTRA, ateliere tematice dedicate celor mici, la Compartimentul pentru Copii și Tineret și în filialele bibliotecii, și o întâlnire a clubului de lectură organizat de Compartimentul de Carte pentru Adulți.

Activitățile se adresează publicului larg și se desfășoară atât la sediul central (Str. G. Barițiu, nr. 7), cât și în filialele bibliotecii publice sibiene, instituție care beneficiază de sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

În data de 15 ianuarie 2026, la ora 13:00, în Foaierul instituției (Corp B, parter), va avea loc vernisajul expoziției „Viață culturală sibiană în perioada comunistă”, curatoriată de cercetătorul Bogdan Andriescu.

Expoziția doumentară include numeroase materiale de promovare a diferitelor evenimente din spațiul cultural sibian din perioada 1946 – 1989: afișe, programe, foi volante, invitații, publicații periodice și cronici. Publicul va putea vizita expoziția până la finalul lunii ianuarie.

Expoziția „Femeile Sibiului” prezintă portrete ale unor femei din comunitatea locală, realizate de fotografa Mihaela Noroc și însoțite de povești autentice.

Cu vârste diferite și activând în medii diverse, aceste femei dau valoare orașului prin contribuțiile lor de zi cu zi, adesea neștiute: de la o femeie pompier la o antreprenoare, de la un medic la o femeie preot, aceste povești prezintă în imagini o perspectivă plină de culoare asupra vieții Sibiului.

„Ziua Culturii Naționale 2026 marchează, pentru noi, un punct de întâlnire necesar între tradiție și prezent, sub energia Anului Cultural ASTRA 165.

La biblioteca publică sibiană, cultura nu stă doar pe rafturi, ea circulă, se discută și se reinventează.

Moștenirea ASTREI devine un reper viu care conectează comunități, idei și generații, demonstrând că identitatea culturală nu e un obiect de muzeu, ci un proces deschis, mereu în lucru.

În acest context, vom organiza în cadrul Conferințelor ASTRA dezbaterea cu tema «ASTRA 165 – o poveste care continuă». Invităm publicul să rămână aproape de fenomenul ASTRA și să participe la evenimente noastre” – spune Răzvan C. Pop, directorul bibliotecii publice sibiene.

Accesul publicului la evenimentele anunțate este gratuit.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/ULTIMA ORĂ: TIR răsturnat pe A1 în zona Săliște. Traficul este restricționat

Traficul este restricționat la această oră pe A1, pe sensul Sibiu-Sebeș, unde un TIR s-a răsturnat, anunță DRDP Brașov.

Potrivit sursei citate, circulația este închisă pe banda de urgență și banda 2.

„Trafic restricționat pe autostrada A1, în județul Sibiu!

Circulația este închisă pe banda de urgență și banda 2, pe sensul Sibiu – Sebeș, între Săliște și Apoldu de Jos. Se lucrează la recuperarea unui TIR răsturnat.

Zona este presemnalizata cu balize si sageata luminoasa pana la ridicarea autotrenului.

Circulați cu prudență în zonă”, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

SURSĂ FOTO: DRDP Brașov

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: Un primar PNL a demisionat din cauza reformei administrative care „nu are o susținere clară din partea cetățenilor”

Surpriză de proporții: un primar PNL a demisionat din funcție afirmând că reforma administrativă nu poate fi făcută fără un sprijin important din partea comunității.

Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, și-a anunțat demisia, conform unui comunicat de presă al Primăriei din județul Cluj.

Liberalul, în vârstă de 66 de ani a decis să se retragă din administrația publică. Primarul a luat decizia după patru mandate consecutive duse la bun sfârșit și un al cincilea câștigat în urma alegerilor locale din anul 2024.

Primarul demisionar a explicat că reforma administrativă nu poate fi făcută fără un sprijin important din partea comunității.

„Ne aflăm în pragul unor decizii importante privind reforma administrativă, iar fără o majoritate solidă, de 50% plus unu, nu consider corect să iau decizii nepopulare, care să afecteze întreaga comunitate.

Nu doresc ca administrația locală și primarul să fie puși în situația de a aplica măsuri dificile, asumate la nivel central, fără o susținere clară din partea cetățenilor.

Am ales să fac acest pas după mulți ani de muncă în slujba comunității. Am încercat întotdeauna să pun interesul orașului pe primul loc și să las în urmă proiecte care să conteze pe termen lung.

Huedinul de astăzi este un oraș care arată și funcționează altfel decât în urmă cu ani, iar acest lucru a fost posibil datorită unei echipe implicate și a încrederii acordate de cetățeni”, a declarat Mircea Moroșan, potrivit Mediafax.

Atribuțiile de primar vor fi preluate de către viceprimarul Norbert Dezsi, a precizat Primăria orașului Huedin.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007