Reprezentantul FDGR în Parlament, Ovidiu Ganţ, a participat în proporţie de 99,6% la voturile finale, fiind pe primul loc în ţară, conform raportul de monitorizare a Parlamentului în sesiunea februarie – iunie 2011, al Institutului de Politici Publice. Pe locul al doilea, la noi în judeţ, este deputatul PD-L Gheorghe Roman, cu o prezenţă de 94,8%. Ceilalţi deputaţi sibieni se clasează în felul următor: Cornel ªtirbeţ, PDL, (87%), Raluca Turcan, PDL, (82,9%), Ioan Cindrea, PSD, (78,7%), Mircea Silvestru Lup, PSD, (78,5%). La coada listei este deputatul Mircea Cazan, PNL, (56,9%).
Grijă la asiguratori
Să vă spun o poveste cu tâlc din concediu. Cât timp ziarul nu a apărut la începutul lui august şi se presupunea că mă odihnesc alături de familie, am fost lovit tot de ghinioane: ţevi sparte, inundaţii, maşină stricată, TV ars. Nu mă voi plânge de ghinioane, dar trebuie să vă povestesc un eveniment, poate trageţi voi concluziile. Vecina m-a anunţat că am inundat-o! O ţeavă rebelă s-a spart. Am chemat iute instalatorul, mi-a spart casa până a dat de ţeava îngropată cu pricina şi a remediat problema. Am căutat gresie de acelaşi fel şi am căutat un faianţar.
Cindrea este candidatul USL la sefia Consiliului Judetean Sibiu
În judeţul Sibiu, candidatul Uniunii Social-Liberale pentru Consiliul Judeţean este cotat la 49% din preferinţele sibienilor, în timp ce PDL are doar 19%, conform sondajului de opinie dat la 1 septembrie publicităţii de USL. Deşi negocierile dintre PSD şi ACD se vor finaliza abia săptămâna viitoare, când lista va fi votată de forurile de conducere ale USL, candidatul lavv preşedinţia Consiliului Judeţean Sibiu a fost desemnat Ioan Cindrea, iar candidatul la Primăria Sibiu a fost lăsat în seama alianţei PNL – PC (ACD). Victor Ponta, copreşedintele USL, a arătat că, în urma sondajului, pe o medie naţională, Uniunea este creditată cu 60%, iar PDL cu 20%.
Liberalii cer fotografierea mamelor care îşi abandonează copiii în Maternitate
Consilierii judeţeni liberali au cerut la şedinţa de joi, ca femeile care vin să nască la maternitatea Spitalului Clinic Judeţean şi nu au acte de identificare, să fie fotografiate pentru a putea fi mai uşor găsite în cazul în care îşi vor abandona copiii. Propunerea vine în urma datelor prezentate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, privind numărul de copii abandonaţi în maternitate din 2009 până în 2011. Conform documentului, la aproximativ 3.000 de naşteri pe an, 11 copii au fost abandonaţi în 2009, 14 în 2010 şi 5 până în iulie 2011. ,,Sunt judeţe care fotografiază femeile care vin fără acte să nască şi le ataşează la actele de la maternitate.
Vor leagăne pentru bebeluşi
Mămicile din Sibiu iau atitudine. După ce unele vin chiar şi de la câţiva kilometri cu bebeluşii până la cel mai apropiat parc, acestea nu au nici măcar cu ce să-şi distreze copiii. Majoritatea sunt dotate cu leagăne sau tobogane pentru copiii de peste 3 ani. În unele parcuri sunt chiar şi atenţionări că micuţii sub 3 ani nu au voie. Aşa că mamele care au copii sub 3 ani şi nu numai au decis să-i scrie primarului Klaus Iohannis . „Sibiul are multe parcuri, însă niciunul nu este prevăzut cu leagăne pentru bebeluşi. Dar parcurile sunt animate zilnic de sute de bebeluşi şi de mămici ce-i poartă în braţe sau în cărucioare.
Durerile de spate, o afecţiune frecventă
Foarte multe persoane suferă de dureri de spate la un moment dat în decursul vieţii. Durerile de spate apar frecvent în partea inferioară a spatelui, datorită discurilor intervertebrale care sunt afectate în timp. Disconfortul acestor dureri poate începe de la o mică înţepătură în zona lombară până la dureri atroce de spate, dureri ale picioarelor, incapacitate de mers şi amorţeli. Durerea de spate poate avea un caracter acut atunci când durerile apar brusc şi durează puţin – de la câteva zile până la câteva săptămâni – sau pot avea un caracter cronic atunci când durerile durează mai mult de trei luni sau care reapar succesiv.
Carieră fără concediu
Deşi românii sunt în topul europenilor la numărul de ore petrecute la serviciu, nici nu se odihnesc, având cele mai puţine zile legale de concediu pe an. ªi dacă numărul de zile zibere este insuficient unii români nu au parte nici măcar de ele. ,,Dacă mă gândesc bine, nici nu ştiu când am avut ultimul concediu” auzim spunând din ce în ce mai frecvent angajaţii speriaţi de valurile concedierilor, susţinând că trebuie să lucreze zilnic pentru a-şi păstra job-ul şi a face faţă volumului de muncă rămas. Dacă în anii trecuţi angajaţii români se concentrau pe negocierea unor salarii mai mari, în perioada actuală stresul, nesiguranţa locului de muncă, orele suplimentare, îngheţarea ori reducerea salariilor sunt principalele probleme cu care ei se confruntă.
400 de mii de euro pentru Voinţa Sibiu
Oficialii Voinţei Sibiu aşază deja pe hârtie sposorizările pentru anul viitor. Preşedintele clubului Ioan Hămbăşan, estimează obţinerea a cel puţin 400.000 de euro, bani care urmează să vină de la aproximativ 20-30 de firme. Intrarea Voinţei Sibiu în prima ligă a fotbalului românesc a început să-şi arate ,,colţii” pe partea financiară a clubului. Sponsorizările de anul viitor sunt, deocamdată, mai mici de jumătate de million de euro, însă Ioan Hămbăşan, preşedintele Voinţei a declarat: ,,Am ajuns în faza în care să discutăm şi financiar ce ar însemna pentru acei oameni să ajute Voinţa Sibiu.
Sabina Cojocar – învăţată să nu renunţe
Aur la Campionatele Europene de Juniori de la Paris din 2000 şi aur la Campionatul Mondial de la Ghent-Belgia din 2001. Sabina Cojocar este cu adevărat o campioană pentru întreaga ţară şi cetăţean de onoare a oraşului Sibiu. De atunci au trecut aproximativ 10 ani, iar Sabina este acum un antrenor dedicat şi un om care îşi descoperă şi îşi perfecţionează pasiunile: muzica şi crearea de bijuterii. Despre Sabina Cojocar s-au scris deja multe articole, mai ales în presa sibiană, pentru că este de-a nostră. Chiar dacă s-ar putea crede că nu mai este nimic de spus, se va mai scrie unul! Pentru că de campioni nu ar trebui să ne plictisim niciodată.
Sute de artişti populari, la Festivalul Brânzei şi ţuicii
,,Festivalul Brânzei şi ţuicii” a ajuns deja la ediţia a 8-a, iar Primăria comunei Răşinari îi invită pe sibieni şi turişti pe platoul din faţa cabanei Curmătura ªtezii, în perioada 27-28 august, să guste din produsele tradiţionale şi să participe la spectacole de cântece şi dansuri populare. Festivalul începe sâmbătă, la ora 10.00, cu Târgul Producătorilor de brânză şi ţuică, iar la ora 13.00, la deschiderea oficială a festivalului va participa formaţia artistică de dansuri şi joc a Căminului Cultural din Răşinari, iar participanţii pot vizita standurile de brânză şi ţuică.
Chiriile pentru locuinţele ANL cresc la o treime din salariul mediu pe economie
Chiriile locuinţelor sociale ANL destinate tinerilor, care urmează să fie construite în următorii ani de stat în parteneriat public-privat, vor acoperi cheltuielile de administrare, impozitele pe clădiri şi asigurările. ,,Cuantumul chiriei nu poate fi mai mare decât o treime din salariul mediu net pe economie, respectiv nu mai mic decât valoarea stabilită de amortizarea locuinţei pe perioada normată de viaţă”, potrivit Mediafax. În ultimele luni, cştigul salarial mediu nominal net pe economie a fost aproape de 1.500 de lei. În prezent, chiriile ANL nu sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern, ci sunt fixate de autorităţile publice locale.
Berbeci licitaţi la Sălişte
Prezenţă obligatorie pentru crescătorii de animale la OvinExpo, prima licitaţie de berbeci din judeţ. Evenimentul, organizat de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Sibiu va avea loc în 3 şi 4 septembrie începând cu orele 10 în oraşul Sălişte. Acesta va fi însoţit de o expoziţie de utilaje şi inputuri pentru zootehnie, o expoziţie de exemplare canine şi de o prezentare de produse tradiţionale. Rasele expuse şi licitate sunt ţurcană şi ţigaie. „Participanţii se pot înscrie la Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine şi Caprine «Mărginimea», Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine şi Caprine Alba şi Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Producătorilor de Produse Tradiţionale din România (cu sediul în Braşov).


