Acasă Blog Pagina 6711

Un BAC liniştit la Sibiu

Săptămâna aceasta au fost probele examenului naţional de bacalaureat şi la Sibiu. Tentativele de fraudă în judeţ au fost foarte puţine, profesorii fiind foarte vigilenţi. Din cele 4 tentative, s-a remarcat un elev de la Liceul Energetic, care s-a crezut într-un film de spionaj cu aparatură de emisie-recepţie de ultimă generaţie. Însă cadrele didactice i-au dovedit că frauda la BAC este ,,misiune imposibilă” şi l-au scos afară din sala de examinare. Intrarea în sala de examen s-a făcut fără telefoane mobile şi altă aparatură. Cei care au trişat şi au intrat cu telefoanele au fost daţi afară din examen şi au picat examenul.

Silviu Borş: Angajaţii bibliotecii ar trebui să găsească singuri nişte posibile surse de finanţare

Silviu Borş şi-a început, vineri, mandatul de director al Bibliotecii Judeţene Astra, după ce Consiliul Judeţean a votat, joi, la şedinţa ordinară, Raportul de specialitate care îl desemnează cştigător al concursului de proiecte de management pentru funcţia de manager al instituţiei. Silviu Borş a absolvit, în 1996, Secţia de Biblioteconomie şi Arhivistică a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, iar din 1997 până în 2004 a lucrat la Serviciul de Informatizare al Bibliotecii Astra. În prezent, este şi lector universitar la Facultatea de Litere şi Arte, precum şi redactor şi tehnoredactor la revista Transilvania.

Let´s do it Romania! revine şi în 2011

Echipa „Let´s do it Romania!”, cel mai mare proiect de implicare socială din ţară, caută voluntarilor pentru etapa de identificare a mormanelor de gunoi şi stabilirea unor trasee. Anul acesta „Let´s do it Romania!”, are un nou sistem de cartare care se bazează pe „zone de cartare”, de aproximativ 3×3 km fiecare. Fiecare voluntar care se va înscrie îşi va alege zona de cartare proprie. Informaţiile vor fi înregistrare într-o bază de date care la final va forma o Hartă a Deşeurilor naţională. Anul trecut, în Sibiu, au participat 3.271 de voluntari care au strâns peste 9000 de saci de deşeuri, iar anul acesta organizatorii speră ca numărul lor să se dubleze.

Căluşari de Poplaca

Sunt copii şi adolescenţi ca oricare alţii, care, în aparenţă, nu se deosebesc cu nimic de restul tinerilor de vârsta lor. Sunt elevi care îşi găsesc timp să se ocupe de şcoală, să descopere jocuri online sau să asculte cele mai noi melodii de la Lady Gaga. Secretul lor special este că ştiu să joace unul dintre cele mai vechi şi mai iubite dansuri populare româneşti. Căluşarii din Poplaca iubesc tradiţiile din bătrâni iar pasiunea lor nu e una forţată, se vede bine. După o absenţă de câţiva ani, Ansamblul Dumbrăviţa s-a întors pe scena festivalurilor de dansuri populare.

Gura Râului: Monumentul Eroilor renovat iscă nemulţumiri

Campania Sibiu 100%: Nu uitaţi eroii! Publicaţia Sibiu 100% împreună cu Filiala Sibiu ,,Cultul Eroilor” desfăşoară o campanie pentru sensibilizarea opiniei publice, şi, mai ales, a administraţiilor publice locale, în vederea păstrării cultului eroilor prin întreţinerea monumentelor existente în judeţ, aşa cum cere şi legea. Obeliscul ridicat în anul 1923 în memoria eroilor români, se află în centrul civic al comunei Gura Râului. Monumentul are o înălţime de 3,35 m şi este realizat din piatră şi plăci de marmură. Pe faţada obeliscului sunt inscripţionate numele a 67 de eroi din Gura Râului căzuţi în războiul dintre 1914-1919, numele a 22 eroi dispăruţi în acelaşi război, precum şi numele a 19 victime ale luptelor din septembrie 1916.

Marquardt îşi deschide porţile la Sibiu

Marquardt, concern internaţional producător de componente în domeniul automotive, îşi deschide pentru prima dată porţile la Sibiu, în cei cinci ani de activitate, pentru a sărbători finalizarea celei de-a doua etape de extindere a companiei şi din dorinţa de le oferi angajaţilor posibilitatea de a arăta familiei şi prietenilor acestora locul lor de muncă şi compania în care lucrează. Evenimentul a fost deschis prin cuvântul de bun-venit al directorului general al companiei din Sibiu, domnul Jürgen Schmidt, care a vorbit despre evoluţia companiei de la deschiderea primei linii de producţie până la cel mai recent proiect de dezvoltare, construcţia unei noi hale de producţie până la sfârşitul lui 2012.

Proiectele sociale ale preotului Coşa

Preotul paroh Ioan Coşa s-a remarcat în ultimii ani în comunitatea sibiană, prin proiectele caritabile, dar şi prin tenacitatea de a ridica, în doar 5 ani, Biserica „Naşterii Domnului” de pe strada Constituţiei. Iniţiativele preotului au fost apreciate de oamenii simpli care au vrut să-şi doneze agoniseala de o viaţă, dar şi de oameni de afaceri ca Gigi Becali, Ilie Vonica şi Ilie Carabulea, care au donat bani pentru construcţia bisericii. Despre proiectele sociale din prezent şi din viitor ale preotului Ioan Coşa aflaţi în cele ce urmează. Noul rol al bisericii, centru social Inspirat de ce a văzut în străinătate în practicile bisericilor evanghelice, preotul Ioan Coşa (foto) preia, în 2001, parohia actualei Biserici a „Naşterii Domnului” şi o transformă dintr-un locaş destinat exclusiv rugăciunii, într-un adevărat centru social pentru oamenii cu probleme.

Cine vrea să moară pentru Băsescu?

Întrebarea aceasta a fost lansată retoric la TV de jurnalista Corina Dragotescu. O întrebare care merită atenţia noastră, atât în contextul ultimelor declaraţii ale preşedintelui Băsescu referitoare la rege, dar şi ale celor legate de ruşi. Dacă acum câteva sute de ani românii mergeu la război pentru conducător şi ţară sau mai recent pentru rege, acum oare câţi români ar mai fi dispuşi să moară pentru preşedintele Băsescu? ªtefan cel Mare, Mihai Viteazu, Vlad ţepeş – nume de conducători români care s-au remarcat prin autoritatea cu care au condus ţara şi şi-au lăsat amprenta în istorie mai ales datorită apărării acestor teritorii de diverşi contropitori.

Bloggerii au descoperit Sibiul

Trei bloggeri sibieni, cu sprijinul Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) şi al Primăriei municipiului Sibiu au organizat evenimentul-concurs ,,Tag the Flag” în 25 iunie. Concursul a urmărit identificarea şi promovarea pe internet a locurilor şi evenimentelor mai puţin cunoscute din oraşul Sibiu. Timp de două ore, concurenţii au trecut prin diferite probe pentru a găsi indicii care să-i ducă la punctul final – Sala Frescă din Piaţa Mică, acolo unde au etichetat steagul cu stema oraşului Sibiu. Neavând la ei telefoane sau alte surse de informare, participanţii au fost nevoiţi să întrebe oamenii de pe stradă de obiectivele unde trebuiau să ajungă.

Sibianca nominalizată pentru premiul Pulitzer, revine acasă

Sibianca Aura Imbarus îşi va lansa cartea ,,Out of the Transylvania Night”, în 9 iulie, la ora 17.30, la Librăria Erasmus. Cartea a fost în competiţie pentru premiul Pulitzer în 2010 şi săptămâni de-a rândul printre cele mai vândute cărţi pe Amazon, cel mai mare site din lume dedicat vânzării cărţilor, în categoriile: Istoria României, Relaţii interpersonale, Psihologie. Cartea este autobiografică şi prezintă viaţa autoarei în trei etape: în România în timpul regimului comunist, după căderea lui Ceauşescu şi viaţa ei în S.U.A., <<în căutarea visului american şi a casei cu gărduleţ alb>>, apare în descrierea cărţii.

Ministrul apărării, incognito la Sibiu

Vizita lui Gabriel Oprea la Sibiu a fost datorată soţiei. Doamna Sanda Oprea a sărbătorit 25 de ani de la absolvire în 25 iunie. Ea face parte din prima promoţie de ofiţeri-fete formate pe parcursul a trei ani de studii la Academia Forţelor Terestre de la Sibiu. Sanda Oprea, fostă campioană naţională la handbal, este în prezent locotenent-colonel în rezervă. Mai consemnăm şi prezenţa familiilor colonel profesor universitar doctor Gheorghe Minculete şi locotenent-colonel (r) Anca Minculete, col. Merişor Ceranu şi soţia, Tania. Ministrul Oprea a participat la toate manifestările, inclusiv la cina de la Restaurantul Militar.

Buni la română, slabi la matematică

Concluziile evaluării naţionale la clasa a VIII-a în judeţul Sibiu În urma evaluării naţionale a elevilor de clasele a VIII-a din judeţ, s-au stabilit rezultatele finale. Astfel, din cei aproape 4.000 de elevi evaluaţi, 528 au avut media rezultatelor peste 9. Evaluarea la limba română a arătat că sibienii sunt foarte bine pregătiţi la această materie, 88% având note peste 5. La matematică însă elevii scârţâie, doar 62% au luat note peste 5. 59,9% din elevi au luat peste nota 5 la toate materiile, inclusiv limba maternă, unde a fost cazul. ,,Indiferent de nota obţinută la evaluarea naţională, elevii se pot înscrie la un liceu sau o şcoală profesională în funcţie de media notelor din clasele V-VIII şi cea de la evaluare”, a declarat pentru Sibiu 100%, Constantin Gorun, inspector şcolar general.