Acasă Blog Pagina 6733

România nu-i Ungaria

0

În fiecare an, după serbarea Zilei maghiarilor de pretutindeni, apar probleme la nivel declarativ. Anul acesta însă măsura a fost depăşită de un extremist din Miercurea Ciuc şi un oarecare premier ungur. Gesturile şi declaraţiile lor nu fac decât să pună paie pe foc. Noroc că românii sunt foarte toleranţi… Nu acelaşi lucru putem spune despre mulţi dintre maghiari. Diferenţa de temperament dintre cele două naţii, care locuiesc împreună mai ales în Transilvania, este evidentă. Românul ,,cătinel, cătinel”, dispus mereu să ierte, să lase de la el. Maghiarul iute la mânie, la vorbă şi la faptă.

Cum a fraierit Max Boegl tot judeţul Sibiu

În cazul Aeroportului Scandalul din jurul surpărilor de la Aeroportul Sibiu, unde nimeni nu se consideră vinovat, ia amploare. Executantul lucrării, firma Max Boegl, a intentat proces Consiliului Judeţean Sibiu şi băncii care ţinea garanţia lucrării de 1,36 milioane de euro. Astfel banii rămân blocaţi şi orice speranţă a Consiliului Judeţean de a folosi banii pentru reparaţii, aşa cum a declarat Martin Bottesch, a dispărut. După ce acum două săptămâni proiectanţii lucrării, firmele Iptana şi Obermeyer, aduceau argumente privind nevinovăţia lor pentru surpări şi aruncau vina pe executant, firma Max Boegl, iată că nemţii de la Max Boegl au fost mai rapizi şi au dat în judecată Consiliul Judeţean şi Banca Raiffeisen, blocând astfel executarea garanţiei bancare depuse pentru acest mare proiect.

Preparate cu propolis

Deşi când spunem propolis, majoritatea vă gândiţi la tinctura de propolis sau la propolis în stare brută, trebuie să ştiţi că propolisul se utilizează în apiterapie în diverse preparate. Pentru a putea beneficia de toate substanţele active din propolis acestea trebuie extrase folosind: apa, untul (ghee) şi alcoolul. 1. Extractul apos – deşi credem că propolisul nu se diluează în apă, adevărul este că foarte mici cantităţi din el se dizolvă. Trebuie doar să-l măcinăm foarte fin, să-l amestecăm cu apă (1:10). Se consumă după 10 ore. 2. Extractul gras – aici este o tehnică specială în care ghee se amestecă cu propolisul fin mărunţit şi se amestecă câteva ore pe o baie de apă caldă.

Primăria Cisnădie atacă în instanţă Guvernul

În cazul desfiinţării spitalului din localitate Primarul Krech a convocat de urgenţă miercuri Consiliul Local Cisnădie pentru a decide soarta spitalului din localitate. După Hotărârea de Guvern 212 de luna aceasta care desfiinţa spitalul din oraş pentru a-l transforma în cămin de bătrâni, spiritele s-au încins la Cisnădie. În timpul şedinţei de Consiliu Local 100 de oameni din oraş au organizat un miting în faţa primăriei. Consilierii au votat pentru menţinerea spitalului şi atacarea în instanţă a Hotărârii de Guvern. Exact la aceeaşi oră cu şedinţa de la Cisnădie, Guvernul a aprobat Strategia naţională de raţionalizare a spitalelor şi a sistemului de sănătate pe perioada 2011-2012.

Protecţia locuinţelor ,,singure”

Sfatul poliţistului Pentru că pericolul apare de nu se ştie unde şi nu se ştie când şi pentru că pe scena cştigurilor ilicite se schimbă doar actorii, regizorii, deghizaţi în hoţi, rămânând mereu aceiaşi, este necesar ca cetăţenii să adopte în permanenţă o atitudine preventivă, de înlăturare a celei de neglijenţă ori indiferenţă. În timp, practica a demonstrat că reuşita infractorilor specializaţi în furturi din locuinţe are la bază şi sprijinul acordat de cel păgubit, astfel că, pentru a nu deveni victimă, este necesară şi eficientă luarea unor simple măsuri de protecţie a locuinţei şi a bunurilor pe care le deţineţi.

Cum dezvăţăm copilul să ne lovească?

,,Avem un băieţel de aproape 3 ani care a început de curând să ne lovească, pe soţul meu şi pe mine, atunci când nu primeşte ce vrea. Ce să facem?” Majoritatea copiilor mici sunt vulnerabili la frustrare, aceasta fiind o vârstă la care ei învaţă cum să-şi gestioneze şi să-şi manifeste dorinţele. Atunci când încearcă să vă transmită ceva sau pur şi simplu să vă atragă atenţia asupra lui şi observă că nu reuşeşte, iar frustrarea devine intolerabilă, copilul explodează. Deşi nu toţi copiii reacţionează în acest mod, este totuşi ceva specific grupei sale de vârstă şi este bine să nu o luaţi personal.

Proiect Comenius la Cisnădie

Clubul Copiilor şi Elevilor Cisnădie derulează în perioada 2009 – 2011 un Proiect Comenius, finanţat de Comisia Europeană cu titlul Forging Relationships In Europe and New Developments in School (F.R.I.E.N.D.S). În perioada 7-11 martie a avut loc a patra reuniune a proiectului, în Caldes D’Estrac (Spania). La reuniune au participat din Cisnădie profesorii Mioara Munteanu, Mihaela Verdes, ªtefan Radu Creţu şi copiii Maria Raluca Pop, Alexandra Maria Simion, Sergiu Ioan Toader, Andrei Iulian Copilescu. Pentru a vedea activităţile din cadrul proiectului şi materialele realizate de elevi, accesaţi blogul proiectului: friendscomenius.

Târg de produse tradiţionale şi ecologice

Muzeul ASTRA organizează un nou târg de bucate tradiţionale, în zilele de sâmbătă şi duminică, 19 şi 20 martie, orele 10-16. Târgul de produse tradiţionale şi ecologice va avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. ,,Evenimentul ne ademeneşte cu bucate alese, făcute după reţete transmise din generaţie în generaţie, bucate tradiţionale, în totalitate naturale. Producători de bucate tradiţionale din judeţele Sibiu, Alba şi Mureş se vor întrece în a prezenta cele mai bune şi gustoase oferte”, declară Mihaela Gherghel, muzeograf. Alături de bucate delicioase pentru acasă, gurmanzii vor putea degusta, începând cu ora 12, şi mâncăruri savuroase preparate la ceaun.

Fotomodel de weekend

Sunt o persoană altruistă, optimistă, sociabilă şi deschisă spre nou. Îmi place să cer tot ce se poate de la viaţă, orice oportunitate vreau să o exploatez la nivel maxim. Vreau să ştiu că am făcut tot posibilul să reuşesc în viaţă. Nu îmi plac regretele, chiar dacă de multe ori în viaţă te păleşti de ele. Nume complet: Birza Alexandra-Maria Data naşterii: 05.03.1994 Educaţie: Colegiul ,,D.P.Barcianu” Sibiu Zodia: peşti Limbi vorbite: engleză, franceză Filmul favorit: The Last Song Muzica preferată: dance, pop, house Pasiuni/hobby: dansul Care este ţelul tău în viaţă? ţelul meu în viaţă e să termin liceul, apoi să urmez o facultate şi mai departe un master.

Listele suplimentare pentru ajutoarele UE se completează până în 17 decembrie

Serviciul Public de Asistenţă Socială va prelua cereri pentru înscrierea pe listele suplimentare pentru obţinerea ajutorului în alimente din partea Uniunii Europene până în data de 17 decembrie 2010 inclusiv. Potenţialii beneficiari care au fost încadraţi recent în categoria pensionarilor, şomerilor, beneficiarilor de ajutor social sau persoanelor cu handicap grav şi accentuat pot depune o cerere pentru a fi incluşi pe listele suplimentare. Până în prezent pe aceste liste s-au înscris puţin peste 300 de persoane, ajutoarele urmând să se distribuie către aceştia în funcţie de cantităţile care au rămas nedistribuite către beneficiarii incluşi pe listele iniţiale.

Pe listele iniţiale figurează un număr total de 13.168 de beneficiari din municipiul Sibiu. Până în prezent au fost ridicate următoarele cantităţi de alimente:

Făină: 7.405 persoane au ridicat 103.670 kg
Biscuiţi: 7.436 persoane au ridicat 10.410,4 kg
Paste făinoase: 5.469 persoane au ridicat 19.688,4 kg
Zahăr: 7.236 persoane au ridicat 7.236 kg

Dă note arhitecţilor!

Filiala Teritorială Sibiu-Vâlcea a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) organizează anual un eveniment de publicare a producţiei de arhitectură a membrilor săi, pentru care se oferă premii pe baza unei selecţii de tip concurs. ,,Pentru prima dată în acest an, dorim să prezentăm publicului larg creaţiile colegilor noştri în domeniile uzual abordate de arhitecţi: arhitectură, urbanism, amenajări interioare şi conservarea patrimoniului construit, fie obiecte realizate/aprobate fie în formă de proiect”, declară Gabriel Roşca, preşedintele OAR Sibiu-Vâlcea. Astfel opiniile publicului vor fi cuantificate printr-un proces de notare a proiectelor prezentate. în fiecare dintre cele cinci categorii prezentate pe siteul http://anualaoarsbvl.web2dev.ro se găsesc proiectele depuse de arhitecţii filialei. După vizualizare, în pagina proiectului, se poate acorda o notă de la 1 la 10 prin selectarea numărului de stele din bară. (C.B.)

Foto: unul din proiectele propuse spre notare

Hrăneşte-ţi familia cu pâine, NU cu violenţă!

aleg

Acesta va fi mesajul care va ajunge zilnic, o dată cu pâinea, pe masa locuitorilor judeţului Sibiu în timpul campaniei „16 Zile Internaţionale de Combatere a Violenţei asupra Femeii”. Campania este derulată de asociaţia A.L.E.G. cu sprijinul firmei de panificaţie Trans Agape. în total peste 80.000 de oameni vor afla unde se pot adresa pentru sprijin în combaterea violenţei în familie. „Ne-am gândit la o formă nouă de conştientizare a publicului şi am ales pâinea pentru că este un simbol al familiei, dar şi produsul zilnic cel mai consumat de români şi suntem recunoscători firmei Trans Agape că au fost atât de deschişi la ideea campaniei” (Camelia Proca, Director A.L.E.G).
A.L.E.G. oferă din 2004 servicii gratuite de suport pentru victimele violenţei (consiliere psihologică şi juridică, suportarea cheltuielilor medicale sau cu certificatul medico-legal, după caz), dar şi consiliere pentru întreaga familie.

25 noiembrie – 700 de lumânări pentru Martorele Tăcute
Str. N. Balcescu (fantana din fata Romtelecom) orele 16:30-19:30

în cadrul acestei campanii, A.L.E.G. va organiza acţiunea stradală „Martorele Tăcute”. Siluetele roşii reprezintă simbolic femei care şi-au pierdut viaţa datorită violenţei domestice. Fiecare siluetă va avea inscripţionată povestea unui caz din judeţul Sibiu. Conform statisticilor Agenţei Naţionale pentru Protecţia Familiei, în ultimii 5 ani în România s-au înregistrat 723 de decese datorate violenţei în familie.

A.L.E.G. va aprinde cu ajutorul trecătorilor 700 de lumânări pentru a sublinia că violenţa în familie nu e o simplă poveste, că ea poate fi fatală.
Te aşteptăm şi pe tine acolo!