Acasă Blog Pagina 6773

Expo: Fotografie de patrimoniu

Directia Judeţeană pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Sibiu,in colaborare cu Scoala Generala nr 1, cu clasele I- VIII Sibiu, va gazdui maine, 18. 05. 2010 orele 14, la sediul DJCCPCN din strada Tribunei nr 6, etaj 1, vernisajul expozitiei de fotografie intitulata: „CONCURS DE FOTOGRAFI I PE TEME DE PATRIMONIU” – Emil Fisher ajunsa la cea de a IV editie.

Concursul este adresat elevilor cu clasele V-XII, iar tema principala a fotografiilor vor fi monumentele istorice si zonele protejate din Judetul Sibiu, fotografii care au fost deja depuse de catre elevii din 11 scolii ai Judetului Sibiu la sediul DJCCPCN pe suport digital. Directia de cultura se va ocupa si in acest an de printarea lor pe hartie fotografica, de alegerea spatiului de expunere, de premiere, precum si a celorlalte detalii legate de organizarea in cele mai bune conditii ale expozitiei.

 

BANCURI

Soţul îşi însoţeşte soţia la cumpărături într-un supermarket. ªi-n timp ce împinge fără chef căruciorul, ajunge la raionul de bere. Ochii i se luminează. Super-ofertă! ,,cumpără azi o ladă de bere şi-n loc de 40 lei plăteşti doar 20”. Entuziasmat apucă lada s-o bage-n cărucior. – Heeei!! Ce faci? Întreabă nervoasă soţia. – Păi draga mea, e ofertă: cu 20 lei îmi iau o ladă de bere! – Suntem în criză dragule, nu ne putem permite! Las-o acolo. Cu amărăciune-n suflet, bărbatul renunţă la berea lui preferată şi-şi continuă fără chef plimbarea prin magazin.

Omagiu

Conducătorul nostru iubit, domnul Traian Băsescu, prin propria sa iniţiativă şi cu ardoare democratică ne călăuzeşte spre gloria eternă a României. Alături de personalitatea sa marcantă, plină de idei măreţe stă domnul prim-ministru, Emil Boc. Cei doi, exponenţi ai Partidului, în fruntea oştirii de cadre şi membri, ne conduc în războiul cu criza, provocată, cum se ştie, de chiaburii şi elementele anti-sociale ale partidelor de opoziţie. În gloria şi măreţia sa, prea-luminatul conducător ne învaţă cum să muncim şi cum să economisim, pentru ca România să nu mai apeleze la împrumuturi de la băncile hapsâne ale Occidentului decadent.

Poşta redacţiei

La sediul redacţiei primim tot mai multe reclamaţii din diferite zone ale oraşului de la sibieni nemulţumiţi de construcţia de clădiri tip bloc între case. Aceştia vor să adreseze prin intermediul nostru Primăriei Sibiu întrebarea: ,,Cu ce sunt vinovaţi cetăţenii să suporte blocuri între case aprobate de Primărie prin serviciile sale şi Consiliul Local?” În multe cazuri aceste construcţii tip bloc sunt începute ilegal şi apoi ,,legalizate” de serviciile din Primărie. *** Asociaţia de Proprietari CT 1/3 Hipodrom ne-a sesizat problemele cu care se confruntă în zona magazinului-chioşc Impuls de pe Bulevardul Mihai Viteazu.

Saloane moderne pentru copii

Grupul Rompetrol, prin programul său de responsabilitate socială – ,,Împreună pentru fiecare”, a susţinut reabilitarea secţiilor de neurologie pediatrică şi recuperare neuropsihomotorie a Spitalului de Psihiatrie ,,Dr. Gh. Preda” Sibiu. Valoarea sprijinului acordat este de 50.000 RON. Pavilionul Spitalului de Psihiatrie ,,Dr. Gh. Preda” în care funcţionează secţiile de neurologie pediatrică şi recuperare neuropsihomotorie a fost dat în funcţiune în 1985 şi nu a beneficiat anterior de donaţii pentru lucrări de reparaţii. Proiectul s-a desfăşurat în perioada 1 august – 25 septembrie şi a vizat reabilitarea celor două secţii aflate într-un stadiu avansat de degradare.

Doică de şcoală nouă

Experienţa nu va mai fi suficientă, atunci când vine vorba de alegerea unei bone. În acest sens, Ministerul Muncii a scos chiar o programă pentru viitoarele doici profesioniste. La final, cine trece examenul primeşte un atestat, care va fi valabil atât în România, cât şi în Uniunea Europeană. Cursurile durează 40 de ore şi costă 300 de lei, iar această diplomă le poate aduce un plus la salariu. La şcoală vor învăţa să acorde primul ajutor, cum să asiste un copil bolnav, dar şi altele. Liliana Nenciu

Bani din amenzi

De la mijlocul lunii mai 2010, când au fost demarate acţiunile de control asupra noului mod de acordare a concediilor medicale, Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu peste 2.000.000 lei din cele 443 de amenzi aplicate pentru nereguli constatate la eliberarea certificatelor medicale. În perioada mai-august a.c., reprezentanţii caselor de asigurări de sănătate au efectuat controale la un număr de peste 5.300 de medici şi 1.500 de beneficiari de concedii medicale. În urma acestor acţiuni au fost sancţionaţi 792 de medici şi au fost refuzate/amânate la plată aproape 300 de certificate. Liliana Nenciu

Jazz de toamnă

Jazz And More (JAM) este singurul festival internaţional de muzică contemporană, jazz, muzică improvizată, artrock, muzică electro-acustică, care se desfăşoară anual în Sibiu. JAM este 100% noncomercial, după cum garantează organizatorii, Asociaţia Culturală Interzone. Între 15 şi 17 octombrie, vor concerta la Gong muzicieni importanţi din România, Germania, Australia, SUA, Grecia, Finlanda, Anglia şi Polonia. Concertele vor avea loc începând cu ora 15. Biletele se vor pune în vânzare în zilele de 11, 12 octombrie, între orele 18 şi 19, în holul Teatrului Gong. Costul unui bilet pe seară este 35 lei, iar un abonament pe cele trei seri este 80 lei.

MEDICINă

Mai puţine boli închipuite Noul sistem de acordare a concediilor medicale, introdus anul acesta, a dus la o diminuare de aproximativ 30% a numărului de certificate medicale eliberate în ultimele luni, faţă de începutul anului, anunţă Ministerul Sănătăţii. De asemenea, dacă pe toată perioada anului 2009 au fost eliberate peste 2.600.000 de certificate medicale, anul acesta numărul lor este într-o evidentă descreştere. De la începutul anului şi până în prezent au fost eliberate 713 436 certificate medicale. ,,Noile reguli impuse la acordarea concediului medical şi eliberarea certificatelor medicale, produc efecte.

Felii

Cronică de teatru De Lia Bugnar Cu Ofelia Popii „Felii” sau felii de viaţă vedem în cea de-a doua avanpremieră din acest sezon, a Teatrului Naţional „Radu Stanca”, pentru că „o felie e exact cât îţi trebuie să-ţi faci pofta, dar să nu te saturi”, declară Lia Bugnar, autorul dramatic al acestui spectacol. Programată să se joace şi în microstagiunea de la începutul lunii octombrie, această monodramă (sau „one woman show”) prezintă, ca într-un ghem care se desfiră, fragmente din vieţile a şapte femei, toate legate între ele printr-un bărbat a cărui moarte le aduce mai aproape una de cealaltă.

ªTIRI

ªcoli cu probleme Pereţi cu igrasie, grupuri sociale neigienizate şi angajaţi fără control medical periodic. Acestea sunt doar o parte dintre neregulile descoperite de inspectorii sanitari în 35 de unităţi şcolare din 57, câte au verificat în urma unei acţiuni tematice iniţiate de Direcţia de Sănătate Publică. Potrivit inspectorului şef, dr. Lucian Blăguţiu, au fost descoperite deficienţe funcţionale în 20 de unităţi printre care neefectuarea controlului medical periodic, a cursurilor de igienă pentru personalul auxiliar, nedemararea procesului de autorizare sanitară a unităţii, iluminat insuficient, nevidanjarea fosei septice.

Tensiuni la Teatrul ,,Radu Stanca”

Dacă din afară, printre reprezentaţii, festivaluri şi turnee, Teatrul Naţional ,,Radu Stanca” pare o instituţie unde curge laptele şi mierea, cu alocări masive de la bugetul Consiliului Local, situaţia de facto din interior este tensionată şi potenţial generatoare de conflicte de muncă. Angajaţii nu au sindicat, ,,pentru că nu ni s-a permis”, cum dezvăluie un actual angajat care nu a dorit să îşi dezvăluie identitatea. Se pare că directorul Constantin Chiriac, a transpus în managementul instituţiei metoda ,,one man show” (omul spectacol), el luând toate deciziile, inclusiv cele care ţin de regizori, scenografi etc.