Acasă Blog Pagina 6852

România în colimatorul gripei porcine

Publicaţia New York Times acuză compania Smithfield Foods şi autorităţile române că au contribuit indirect la epidemia provocată de gripa porcină. Problema cea mai mare a fermelor Smithfield în ţara noastră a fost, conform New York Times, febra porcină. Mii de porci au fost sacrificaţi şi incineraţi în condiţii improprii. Zecile de ferme Smithfield din Romania au fost aju­tate, potrivit aceluiaşi cotidian, de preşedin­tele Traian Basescu şi de fostul ambasador american Nicholas Taubman. Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a ţinut miercuri o conferinta de presă, în care a declarat că informaţiile din ziarul New York Times sunt o mare porcărie.

9 mai – Simbol de unitate şi stabilitate pentru Europa

Regiunea Centru sărbătoreşte în 9 mai, alături ce ceilalţi concetăţeni europeni, ziua naşterii conceptului de uniune europeană şi sprijin comunitar. Data simbolică de 9 Mai 1950 va rămâne un reper în istoria mondială ca fiind data care a schimbat pentru totdeauna faţa bătrânului continent, ziua în care ţările Europei, vlăguite de cele două războaie mondiale, au hotărât să se ridice şi să facă faţă puterilor mondiale prin crearea unei uniuni care să sprijine dezvoltarea economică, socială şi culturală a membrilor săi. O Europă distrusă din punct de vedere material, frământată de puternice crize politice şi divizată în două prin ,,cortina de fier, îşi anunţa acum 59 de ani, intenţia de a renunţa la orgolii pentru a putea construi împreună un nou destin, necesar pentru refacerea sa şi pentru rezistenţa pe termen lung în faţa noilor provocări mondiale.

Impozitul forfetar a închis ,,mustăriile”

Cum arată portretul-robot al vic­timei impozitului minim, proas­păt activat pe piaţa financiară de la 1 mai? Este vorba, în multe dintre cazuri, despre o afacere de familie, la parterul stradal al unui bloc, una dintre cele mai vânate locaţii până nu demult pe piaţa imobiliară. În alte cazuri este vorba despre spaţii sau standuri închiriate în centre comerciale, unde micii întreprinzători suportă cu greu scăderea puternică a consumului, pe fondul crizei. În total, unele estimări indică faptul că aproximativ 40.000 de afaceri de familie sunt acum scoase din circuitul economic, cărora impozitul minim împins în piaţă de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, le dă lovitura de graţie, cei mai mulţi din stratul de jos al economiei preferând să-şi adoarmă businessul timp de trei ani, sperând să-l reactiveze după trecerea crizei economice.

Adio radare fixe!

Poliţia Română a retras marţi avizul pentru 77 de radare fixe din 18 judeţe. Între acestea se numără şi radarul fix de la Boiţa, care a înregistrat din februarie, când a fost activat, 9000 de contravenienţi. Toţi şoferii surprinşi de acest radar după data de 24 aprilie pentru depăşirea vitezei nu vor mai fi amendaţi. Radarele au fost suspendate până la reglementarea tuturor aspectelor legale referitoare la contractele de achiziţie încheiate la nivel local cu firmele. Toate sancţiunile aplicate până la 24 aprilie 2008 rămân valabile, susţine Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.

Domnul Mockinpott şi prietenii săi, de 3 ori mai tineri

0

Ziua Naţională a Tineretului – 2 mai a fost sărbătorită pe 3 mai. Domnul Mockinpott şi prietenii săi, Crispus şi Katharein s-au întâlnit cu tinerii sibieni duminică seara, de la ora 21.30, în Piaţa Teatrului demonstrând că sunt nu de două ori, ci de trei ori mai tineri. Aproximativ 200 de persoane au înfruntat vremea rece şi au luat parte la spectacolul în aer liber, organizat de Direcţia Judeţeană pentru Tineret Sibiu, împreună cu Teatrul Naţional Radu Stanca şi Asociaţia Dram Center 07, cu ocazia Zilei Tineretului. Chiar dacă spectacolul a trebuit reprogramat pentru duminică, din cauza vremii nefavorabile, acest lucru nu a constituit un impediment pentru tinerii, care s-au strâns în Piaţa Teatrului pentru a vedea piesa ,,Cum s-a lecuit suferinţa domnului Mockinpott, animaţia cu flăcări a trupei Crispus şi concertul rock al trupei locale Katharein.

Avem al doilea subprefect: Florin Orlăţan

Noul subprefect a fost instalat în funcţie miercuri, în sala de conferinţe a Prefecturii. La investirea lui Florin Orlăţan a participat, pentru prima dată, alături de directori de deconcentrate, primari şi alţi re­prezentanţi ai administraţiei locale, şi ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, care a binecuvântat cu sănătate întreaga echipă. Orlăţan o înlocuieşte în funcţia de subprefect pe Rodica ţârlea, devenită inspector guvernamental. Deşi a fost invitată la ceremonia de instalare a noului subprefect de către prefectul Con­stan­tin Trihenea, Rodica ţârlea a refuzat să participe la eveniment.

Actorul şi Teatrul Anatomic

0

Profesorul Marian Popescu, de la Facultatea de Litere şi Arte a susţinut miercuri un atelier de lucru cu tema Actorul şi Teatrul Anatomic, ce s-a vrut a fi un schimb de experienţă între studenţii actori de la secţia Arte a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu şi studenţi din afara ţării. Profesorul i-a invitat pe studenţi la o călătorie în necunoscutul tărâm al teatrului. S-a încercat să se răspundă la întrebări precum Ce este actorul?, Ce urmărim când vedem o femeie sau un bărbat pe scenă? etc. În teatru imaginaţia joacă un rol deosebit de important. Ne face să comunicăm prin trupurile noastre, le spunea prof.

Universtudent Fest

0

Liga Studenţilor din Facultatea de Litere şi Arte a organizat luni deschiderea oficială a celei de-a IV-a ediţii a ,,Universtudent Fest în perioada 4 – 10 mai. Festivalul desfăşurat sub tema generală Influenţe a prezentat 41 de eve­nimente culturale, sportive şi edu­caţionale. La organizarea acestui festival au fost invitaţi să contribuie studenţi de la toate cele unsprezece facultăţi din cadrul Universităţii Lucian Blaga. Pe lângă aceştia au fost invitaţi la Sibiu, pentru prima dată în acest an, studenţi din Croaţia, Franţa, Marea Britanie şi Turcia, cu spectacole de teatru.

Pe urmele maidanezilor sibieni

Nenumăratele cazuri de oameni muşcaţi de câinii vagabonzi, prezenţi în număr mare în majoritatea oraşe­lor ţării, au început să-i înspăimânte tot mai tare pe români. Săptămână de săp­tămână se semnalează şi la Sibiu noi cazuri în care oameni sunt muşcaţi de maidanezi. Fundaţia pentru protecţia ani­malelor Vier Pfoten în colaborare cu Primăria Sibiu a demarat în data de 6 mai o acţiune generală de sterilizare a câinilor comunitari la nivelul întregului municipiu. Acţiunea a început în cartierul Guşteriţa. De la începutul campaniei şi până în prezent au fost sterilizaţi peste 120 de câini.

Vor urma şi alte revendicări din incinta Muzeului

Rep: De ce consideraţi ilegală măsura încetării contractului pe 16 mai? Corneliu Bucur: Eu nu contest încetarea mandatului pe 16 mai, dar reclam faptul că nu se respectă, în totalitate, legea, anume, Ordonanţa de Urgenţă 189 din 28 noiembrie 2008. Argumentele acestea le-am afirmat şi în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean. Conducerea Consiliului Judeţean trebuie să res­pecte regula, conform prevederilor OUG: Evaluarea finală a activităţii subsemnatului, cu cel puţin 120 de zile calendaristice înainte de finalul mandatului. Ministerul Culturii n-a redactat Regulamentul privind constituirea şi activitatea comisiilor de evaluare şi notare finală, cu note până la 10 (şi în cazul meu nu se pune problema doar ultimilor 3 ani, ci a 44 de ani de muncă în această instituţie şi a 40 de ani de conducere nemijlocită).

Gravide stoarse de bani

După Revoluţie, atunci când s-au legalizat avorturile, numărul naşterilor a scăzut simţitor. Peste tot în mass-media se fac fel de fel de declaraţii cum că viitoarele mămici ar avea toate condiţiile pentru a aduce pe lume un copil, pe când, în realitate, acestea sunt puse să plătească, pe lângă spitalizare, în cazul în care nu sunt asigurate, până şi vitaminele. Când vine vorba de sporul natural care este negativ, de cele mai multe ori, vina se dă pe familiile tinere care nu mai vor copii sau se opresc la un singur copil. Până să vedem dacă aceste familii au un serviciu stabil sau un acoperiş deasupra capului pentru a-şi creşte copiii, am descoperit că încă de când copilul este în pântece, gravidele au de achitat nişte costuri uriaşe.

Împreună pentru un zâmbet de copil

Proiectul Împreună pentru un zâmbet de copil organizat miercuri de Spitalul Clinic de Pediatrie, Clinica de Chirurgie Pediatrică şi Ortopedică şi-a propus să vină în ajutorul copiilor şi a familiilor acestora prin intermediul artei şi a ludoterapiei. Aflaţi în contact direct cu opere de artă şi comunicând cu artiştii care le-au creat, micuţii pacienţi au fost încurajaţi să se bucure de o experienţă vie şi să păşească în afara circumstanţelor mai puţin familiare în care se găsesc. Programul de artă s-a vrut a fi un instrument important în reducerea stresului perioadei de internare şi a procedurilor me­dicale.