Daniela Arnăutu
Un psiholog clinician a explicat, potrivit dailymail.co.uk, de ce atât de multe persoane cad pradă comportamentelor de autosabotaj, precum procrastinarea, scărpinatul compulsiv al pielii și „ghosting-ul” (întreruperea bruscă a comunicării).
Dr. Charlie Heriot-Maitland scrie în noua sa carte, Controlled Explosions in Mental Health, că acestea sunt o formă de instinct de supraviețuire, deoarece creierul folosește „daune mici” pentru a încerca să ne protejeze de altele mai mari.
De exemplu, o persoană poate amâna îndeplinirea unei sarcini pentru a evita un risc cu miză mai mare – în acest caz, critica, eșecul sau respingerea.
Creierul, o mașină de supraviețuire
Dr. Charlie Heriot-Maitland spune:„Creierul nostru este o mașină de supraviețuire. Nu este programat să ne optimizeze fericirea și starea de bine, ci să ne țină în viață. Are nevoie ca noi să existăm într-o lume predictibilă. Nu îi plac surprizele. Nu vrea să fim luați prin surprindere. A fi expuși amenințărilor și pericolelor este destul de rău, dar cea mai vulnerabilă stare pentru noi, ca oameni, este expunerea la o amenințare imprevizibilă. Creierul nostru nu poate permite acest lucru și va interveni pentru a ne oferi versiuni mai controlate și mai previzibile ale amenințării.”
Instinctul de supraviețuire, în spatele rosului unghiilor
Creierul preferă să facă față certitudinii unei amenințări controlate, cauzate de el însuși, decât unei amenințări necunoscute și scăpate de sub control, explică Dr. Heriot-Maitland.
Motivul din spatele comportamentelor de autosabotaj este, așadar, instinctul de supraviețuire, susține psihologul.
„Creierul nostru ar prefera să fim arbitrii propriei noastre căderi, decât să riscăm să fim doborâți de ceva extern. Ar prefera să fim bine antrenați în a face față ostilității create intern, decât să fim nepregătiți pentru cea venită din partea altora.”, explică dr. Charlie Heriot-Maitland.
Creierele noastre au evoluat pentru supraviețuire?
Dr. Charlie Heriot-Maitland afirmă că baza științifică a acestei teorii se află în modul în care creierul uman a evoluat pentru supraviețuire, nu pentru fericire. Asta înseamnă că, de fapt, creierele noastre au evoluat să fie extrem de sensibile la orice potențial pericol din viitor, fie el fizic sau emoțional.
„Creierele noastre au evoluat să favorizeze perceperea amenințării, chiar și atunci când aceasta nu există, pentru a declanșa un răspuns protector. Cu toții am moștenit un sistem extrem de sensibil de detectare și reacție la amenințare”, spune el.
Cele mai comune comportamente de autosabotaj
Procrastinarea, perfecționismul și pesimismul sunt cele mai comune comportamente de autosabotaj.
Perfecționismul funcționează într-un mod similar cu procrastinarea, dar printr-un mecanism diferit, explică dr. Heriot-Maitland.
La fel, perfecționistul încearcă să evite riscul, însă acordând prea multă atenție detaliilor, se expune riscului de stres și epuizare (burnout).
În timp ce procrastinarea distrage atenția de la sarcini, perfecționismul îi face pe oameni să se concentreze excesiv pe detalii pentru a preveni greșelile.
Intenția este aceeași – evitarea eșecului – însă perfecționistul poate ajunge suprasolicitat și epuizat.
O altă formă de autosabotaj este autocritica, care poate lua forma dorinței de auto-îmbunătățire sau a auto-învinovățirii.
Aceasta apare, spune el, atunci când creierul încearcă să obțină un sentiment de control și de putere asupra situației.
El explică faptul că toate aceste comportamente implică un „detur neurologic”, adică momentul în care sistemul de reacție la amenințare al creierului folosește funcții superioare precum imaginația și raționamentul.
De aceea, atunci când simțim frică, imaginația ne poate duce la scenarii de tip „cel mai rău caz posibil”.
Problema este că acestea pot deveni profeții autoîmplinite – ajung să se întâmple tocmai pentru că ne-am temut de ele.
„Dacă credem că nu suntem foarte buni la ceva, este posibil să nu ne străduim suficient și, în final, să performăm mai slab decât am fi făcut-o dacă am fi avut o altă așteptare. Sau dacă credem că cineva nu ne place și îl evităm, teama noastră de respingere ne poate împiedica să construim o relație”, spune el.
Importanța mecanismelor din spatele autosabotajului
Este important să înțelegem mecanismele din spatele comportamentelor de autosabotaj – pe care el le numește „explozii controlate” – mai degrabă decât să încercăm să le eliminăm complet.
„Echipa de genişti nu este dușmanul nostru. Ea protejează ceva mai mare; ceva rănit; ceva ciudat sau dureros. În multe cazuri, acest lucru poate fi legat de o experiență de viață dificilă – o amenințare, o traumă sau o tragedie”, spune el.
Totuși, este important să le abordăm, deoarece „exploziile controlate ne fac rău”.
Rezolvarea, spune el, implică mai întâi „crearea unui sentiment de siguranță în jurul situației sau trăirii temute”. De asemenea, poate necesita „jelirea pierderii unei nevoi fundamentale din acea situație, care a fost neîmplinită, negată sau ignorată”.
„Nu vrem să ne luptăm cu aceste comportamente, dar nici să le împăcăm și să le lăsăm să continue să ne controleze, să ne dicteze și să ne saboteze viețile. Avem de ales”, spune el.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
