Acasă Blog Pagina 715

ULTIMA ORĂ/FOTO: Petre Nicolae a plecat în Germania și e de negăsit. Familia a alertat poliția/UPDATE: Bărbatul a fost găsit în Germania

UPDATE: „În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost depistat pe teritoriul Germaniei”, a transmis IPJ Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a plecat de acasă, din Biertan, fără a mai reveni.

Luni, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că tatăl său, VASIU PETRE NICOLAE, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său din comuna Biertan în Germania, la începutul lunii iulie, iar din data de 10 iulie familia nu a mai putut lua legătura cu el.

Semnalmente: înălțime 180 cm, greutate 75 kg, păr șaten, ochi albaștri.

Nu se cunosc obiecte vestimentare pe care bărbatul le-ar fi purtat la momentul plecării.

Semne particulare: un tatuaj în zona spatelui reprezentând o femeie, un tatuaj pe brațul stâng reprezentând o floare, mai multe tatuaje în zona inferioară a picioarelor.

Dacă puteți oferi informaţii despre această persoană sunteți rugați să contactați cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apelați gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Spectacol pe străzile Sibiului: Tempestini a dominat Superspeciala Bilstein, ultima probă a raliului

Final de săptămână cu adrenalină, zgomotul motoarelor turate la maximum și măiestria piloților care au transformat centrul Sibiului într-o veritabilă arenă a motorsportului. Mult așteptata Superspecială Bilstein, ultima probă a Raliului Sibiului 2025, a oferit un spectacol de neuitat miilor de fani adunați în zona Piața Unirii. Pe traseul tehnic de asfalt, campionul en-titre Simone Tempestini a demonstrat încă o dată de ce este considerat regele neîncoronat al macadamului sibian, adjudecându-și victoria și în această probă urbană.

Tempestini – Superspeciala Bilstein 2025 SIbiu 100

După două zile de bătălii intense pe probele clasice de macadam din jurul Sibiului, finalul raliului a readus acțiunea în inima orașului, o bucurie imensă pentru public. Traseul, bine amenajat, în zona hotelului Ramada și Piața Unirii, a fost unul tehnic și spectaculos, punând la încercare agilitatea mașinilor de concurs și precizia piloților, obișnuiți în această etapă cu drumurile forestiere.

O listă de start impresionantă

La startul superspecialei s-au aliniat toate echipajele rămase în cursă, oferind o diversitate impresionantă de modele de concurs. Publicul i-a putut admira pe favoriții campionatului, printre care:

  • Simone Tempestini / Carmen Poenaru (Skoda Fabia RS Rally2)
  • Norbert Maior / Francesca Maior (Citroen C3 Rally2)
  • Andrei Gîrtofan / Tudor Mârză (Skoda Fabia RS Rally2)
  • Bogdan Cuzma / Marc Banca (Skoda RS Rally2)
  • Sibianul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu (Hyundai i20 N Rally2)
  • Valentin Porcișteanu / Dan Dobre (Skoda Fabia R5)
  • Echipajul local Rareș Tomiță / Levente Csegzy (Skoda Fabia Rally2 Evo)

Pe lângă materialul de concurs de top, fanii au aplaudat evoluția spectaculoaselor Can-Am Maverick și a modelelor de la clasele inferioare, fiecare echipaj luptând contra cronometru pentru a obține un timp cât mai bun în ultima probă a raliului.

Rezultate Superspecială: Tempestini, cel mai rapid și pe asfalt

Chiar dacă victoria finală în Raliul Sibiului era deja acontată după evoluția excelentă de pe probele de macadam, Simone Tempestini nu a lăsat garda jos și a atacat și pe străzile din centrul orașului. Pilotând impecabil, acesta a stabilit cel mai bun timp, demonstrându-și polivalența.

Podiumul neoficial al Superspecialei Bilstein a fost completat de tinerii lupi ai campionatului, care au confirmat viteza și ambiția.

Clasament neoficial – Top 3 Superspeciala Bilstein (SS10):

  1. Simone Tempestini / Carmen Poenaru (Skoda Fabia RS Rally2)
  2. Norbert Maior / Francesca Maior (Citroen C3 Rally2)
  3. Andrei Gîrtofan / Tudor Mârză (Skoda Fabia RS Rally2)

Superspeciala a încheiat o ediție memorabilă a Raliului Sibiului Bilstein, o etapă care a confirmat încă o dată de ce este considerată una dintre cele mai iubite și spectaculoase competiții din calendarul motorsportului românesc. Seara s-a încheiat cu festivitatea de premiere din Piața Mică, unde echipajele au celebrat performanțele alături de fanii care i-au susținut pe tot parcursul celor trei zile de concurs.

Superspeciala Bilstein 2025 SIbiu 100

New-Metric, cincisprezece ani de performanță. Și o nouă hală în Zona Industrială Vest

Compania New-Metric, unul din liderii naționali în producția de staţii de asamblare destinate construcţiei caroseriilor pentru industria automotive, și-a inaugurat, în urmă cu câteva zile, o nouă hală, în Zona Industrială Vest. Este vorba despre o investiție de peste 10 milioane de euro.

New-Metric este o companie cu o reputație solidă în industria automotive, mai ales pe plan internațional, colaborând de câțiva ani cu cei mai importanți producători din industria auto. Totul a început în 2010, în Sibiu, cu o firmă de servicii de control dimensional în principal pentru industria auto, ce avea un singur angajat. În 2015, compania a făcut tranziția de la servicii de control dimensional la producție de ansamble și subansamble pentru industria auto. Acum, New-Metric a devenit un furnizor complet de tehnologie de producție pentru industria de automobile. Această expansiune a determinat și necesitatea investiției într-o hală nouă, care să ofere spațiul necesar producției și montajului de stații complete, ce produc caroserii pentru marii clienți internaționali.

Dan Negulescu CEO-ul New Metric împreună cu acționarii Ioana și Patrick Wolter


L-am întrebat pe Dan Negulescu, CEO New-Metric, ce înseamnă cei cinci ani parcurși în Sibiu pentru companie.

„Acești cinci ani au reprezentat o perioadă intensă de dezvoltare, consolidare și maturizare pentru New-Metric. De la o echipă mică și un proiect ambițios, am ajuns la o structură solidă, recunoscută pentru calitate și seriozitate în industria automotive. Reputația noastră s-a construit pas cu pas, prin muncă susținută, parteneriate de încredere și livrări constante la cele mai înalte standarde”.

Dan Negulescu, CEO New-Metric

Obiective clare în dezvoltare

În ceea ce privește momentele-reper ale companiei, acesta a menționat: „Un prim moment definitoriu a fost inaugurarea primei hale de producție în 2019, care a marcat trecerea de la idee la realitate. A urmat apoi câștigarea unor contracte importante cu clienți internaționali, care ne-au confirmat poziționarea corectă pe piață. Un alt punct-cheie a fost digitalizarea proceselor interne și extinderea echipei de inginerie. Iar recent, inaugurarea celei de-a doua hale de producție marchează un nou nivel de maturitate și capacitate pentru New-Metric”.

În accepția CEO New-Metric, Dan Negulescu, principalele atuuri pentru dezvoltarea afacerii sunt: capacitatea de a livra proiecte complexe, la termen și la calitate constantă;

  • flexibilitatea în fața cerințelor clienților;
  • o echipă tânără, dar experimentată, cu know-how industrial solid;
  • orientarea către inovație și automatizare.

Angajatul New-Metric 2025: seriozitate, implicare și respect

Pentru New-Metric, unul din principalele atuuri îl constituie, în mod cert, echipa de lucru: „Ca orice companie industrială din România, resimțim presiunea pe zona de forță de muncă. Cu toate acestea, am reușit să formăm o echipă stabilă, motivată și bine pregătită. Investim constant în formarea angajaților existenți și ne concentrăm pe retenția celor valoroși, printr-un mediu de lucru profesionist și predictibil. Angajatul New-Metric din 2025 este orientat spre rezultate, familiarizat cu tehnologia, dispus să învețe continuu și să colaboreze eficient într-o echipă multidisciplinară. Ne dorim oameni care înțeleg procesele de producție moderne, dar mai ales care împărtășesc valorile noastre: seriozitate, implicare și respect”.

”Vom continua să investim acolo unde este esențial – în oameni, echipamente și eficiență – dar cu o atenție sporită la sustenabilitate financiară”

Deși perioada pe care o traversăm este una nu tocmai încurajantă pentru mediul economic, New-Metric se raportează cu prudență, dar nu cu teamă, la noile provocări. Pentru că, spune Ioana Wolter, unul dintre cei doi asociați de la New-Metric „am învățat, mai ales în perioada pandemiei, să ne adaptăm rapid și să optimizăm costurile fără a compromite calitatea. Vom continua să investim acolo unde este esențial – în oameni, echipamente și eficiență – dar cu o atenție sporită la sustenabilitate financiară”.

imagini din fabrica New Metric

De aceea, compania nici nu are în vedere restructurări de personal, ci dimpotrivă, se concentrează pe extinderea capacității de producție, ceea ce implică o creștere treptată a echipei. Pentru că, și de această dată, preferă să investească în formarea oamenilor și în stabilitatea locului de muncă.

Despre inaugurarea noii hale

„Este un pas strategic în direcția consolidării poziției noastre pe piață. Noua hală înseamnă o capacitate marita, o mai bună segmentare a fluxurilor de producție, dar și locul în care putem integra tehnologii noi și standarde de calitate ridicate. Este, practic, un accelerator pentru tot ce urmează.”

O parte din cifra de afaceri este generată și de proiecte din domeniul aeronautic, precum cele realizate pentru Airbus și Embraer.”.

Ca proiecte pentru următoarea perioadă, Patrick Wolter, cel de-al doilea asociat al New-Metric precizează: „Avem în derulare mai multe proiecte cu unii dintre cei mai mari producători din industria auto, inclusiv pentru platforme electrice. Ne concentrăm pe extinderea portofoliului de produse și pe implementarea unei soluții ERP moderne, complet integrate. De asemenea, vizăm și obținerea unor finanțări europene pentru digitalizare și eficiență energetică. Principalele provocări sunt legate de recrutarea și retenția forței de muncă calificate, adaptarea la cerințele tot mai stricte ale clienților din automotive și menținerea competitivității într-un context economic instabil. Cu toate acestea, le abordăm cu un mix de pragmatism, inovație și perseverență. O parte din cifra de afaceri este generată și de proiecte din domeniul aeronautic, precum cele realizate pentru Airbus și Embraer.”.

New Metric

Sibiu, Str. Barcelona FN

E-mail: [email protected]

Telefon: 0741.127.868

FOTO: Premii pentru elevi din Sibiu și Mediaș la Sesiunea de Comunicări Științifice la Geografie

În perioada 9-12 iulie, Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au organizat faza națională a Sesiunii de comunicări științifice ale elevilor din clasele liceale pentru disciplina geografie, la Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj” București.

În total au participat 102 elevi la trei secțiuni: geografie fizică (29 elevi), geografie umană (40 elevi) și geografia mediului (33 elevi).

Concursul constă în elaborarea unei lucrări de cercetare pe o temă geografică din orizontul local și prezentarea publică a acesteia, în fața unei comisii de evaluare și a auditorului.

Fiecare probă este punctată cu maxim 50 puncte, punctajul final fiind suma punctajelor celor două probe (maxim 100 puncte).

„Județul Sibiu a fost reprezentat de doi elevi de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu și de la Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș, la secțiunea Geografie Umană.

În urma desfășurării concursului și a centralizării rezultatelor de la elaborarea lucrării și prezentarea acesteia, elevii ce au reprezentat județul Sibiu au obținut următoarele rezultate:

STAMA ALEX-GABRIEL (Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș, profesor coordonator POP CORBEA-IOAN) – MENȚIUNE (locul 7 din 40 de participanți) – lucrarea ”Via Transilvanica – model de turism durabil. Secțiunea Mediaș – Micăsasa” – 90,50 puncte;

POPA EUGEN TUDOR (Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, profesori coordonatori DINCĂ ADRIANA MIOARA și DINCĂ CONSTANTIN) – PREMIUL SPECIAL AL SOCIETĂȚII DE GEOGRAFIE DIN ROMÂNIA (locul 17 din 40 participanți) – lucrarea ”Regenerarea urbană și dezvoltarea durabilă în investițiile de interes local – cartierul Terezian din municipiul Sibiu” – 85,67 puncte”, a transmis profesorul Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

VIDEO: Cum se pregătesc polițiștii sibieni pentru intervenții

În perioada 23 iunie – 11 iulie, polițiștii Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au pregătit pentru intervenție 33 de agenți, absolvenți ai școlilor de agenți de poliție, încadrați în I.P.J. Sibiu la începutul lunii iunie 2025.

Zilnic, în activitatea polițiștilor, apar noi provocări, situații inedite, riscante, iar implicarea acestora se impune să fie una optimă, direcționată spre gestionarea eficientă a riscului cu care se confruntă.

Pregătirea agenților de poliție nou încadrați în funcție constituie o prioritate instituțională, menită să asigure formarea unor polițiști profesioniști, pregătiți în orice moment să răspundă în mod adecvat provocărilor existente în mediul operativ.

Printre obiectivele principale ale activităților desfășurate amintim: pregătirea în domeniul comunicării și gestionării situațiilor de criză, dezvoltarea deprinderilor de utilizare a tehnicilor și mijloacelor din dotare, dezvoltarea capacității de evaluare obiectivă și identificarea soluțiilor de dezamorsare a conflictelor, pregătirea pe diferite linii de muncă, formarea deprinderilor practice pentru conducerea autospecialelor în regim de circulație prioritară.

Stagiul de pregătire s-a derulat pe trei paliere: unul teoretic, unul practic și unul de adaptare.

Componenta teoretică s-a materializat în furnizarea de noi informații care să vină în sprijinul activităților practice specifice muncii de poliție, informații a căror aprofundare să întărească baza de cunoștințe pe care noii polițiști și-au format-o în timpul școlarizării.

Componenta practică a stagiului de pregătire s-a concretizat în antrenamente prin care agenții și-au dezvoltat abilități în domeniile tacticii și intervenției polițienești, autoapărării și tragerii cu armamentul din dotare.

În cadrul componentei de adaptare și integrare, tinerii polițiști au participat direct la activități polițienești caracteristice, alături de colegi cu vechime din structurile de ordine publică, rutieră, criminalistică și investigații criminale.

Prin acest proces continuu de formare profesională, esențial pentru adaptarea acțiunilor la nevoile de siguranță ale comunității, polițiștii vor fi mereu pregătiți să manifeste o atitudine adecvată în relație cu cetățenii, demnă de uniforma pe care o poartă și în acord cu misiunea supremă a armei – protejarea vieții și bunurilor persoanelor”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Isabela Brad.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ/FOTO: Un sibian a ajuns cu mașina în șanț. Un echipaj de prim ajutor a intervenit imediat

Polițiștii rutieri au intervenit, luni după amiaza, la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersecția cu breteaua A1, km 247.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14 (direcția Sibiu – Sebeș), un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Sibiu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile.

În urma autoaccidentului, conducătorul auto a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit la acest eveniment rutier.

Echipajul medical i-a acordat șoferului primele îngrijiri, acesta suferind un atac de panică.

Conducătorul auto a fost transportat la UPU Sibiu în stare stabilă.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Peste 1.000 de profesori din județul Sibiu vor susține examenul de Titularizare

Marți, 15 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2025, proba scrisă. Proba scrisă va începe la ora 9:00, în 5 centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor aplicabile în cazul concursurilor și examenelor naționale.

Pentru susținerea acestei probe au fost acceptați 1097 candidați, din cei 1139 candidați care au depus dosare pentru acest concurs.

Pentru susținerea probei scrise, candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.00.

După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în anumite situații speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere).

În aceste situații, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2025.edu.ro.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 22 iulie, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediul ISJ Sibiu sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 22 iulie, după afișarea rezultatelor, și de 23 iulie. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 31 iulie 2025.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice organizate de către inspectoratele școlare în 31 iulie – 1 august 2025.

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar 2025, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

În județul Sibiu, în cinci centre de examen amplasate în municipiul Sibiu, de candidați susțin examenul de titularizare.

Examenul debutează la ora 9.00, accesul în sală al candidaților fiind făcut în intervalul orar 7.30 – 8.00 în următoarele centre: Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu (226 candidați), Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu (238 candidați), Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu (199 candidați), Școala Gimnazială „Radu Selejan” Sibiu (205 candidați) și Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu (233 candidați).

Numărul total de posturi și fracțiuni de posturi pentru care se desfășoară acest concurs este de 2037, din care 256 posturi sunt titularizabile (post întreg cu viabilitate de cel puțin 4 ani – 72 de posturi pentru educator-puericultor, 34 posturi de învățător în limba română, 23 de posturi pentru educație fizică și sport – antrenori, 20 posturi de educator în limba germană, 16 posturi de educator în limba română, 10 posturi de profesor –consilier școlar, 8 posturi de posturi de educație fizică și sport, 7 posturi de muzică instrumentală, 6 posturi de fizică etc.).

Distribuția, pe centre de examen, este următoarea:

Disciplina de concursNumăr candidațiCentru
ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ/EDUCAȚIE VIZUALĂ/EDUCAȚIE ARTISTICĂ)9            Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu (str. Oștirii, nr. 5, tel. 0269 233 790)
BIOLOGIE33
CHIMIE12
CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ20
ECONOMIE, EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, ECONOMIE APLICATĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALĂ – EDUCAȚIE ECONOMICO – FINANCIARĂ  2
FILOSOFIE ȘI LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE1
ISTORIE29
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, INTRODUCERE ÎN PEDAGOGIE – EDUCAȚIE TIMPURIE ȘI CURRICULUMUL PENTRU EDUCAȚIA TIMPURIE A COPIILOR SUB 3 ANI, METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV – EDUCATIVE ÎN CREȘĂ    55
PSIHOLOGIE1
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ31
RELIGIE ORTODOXĂ27
SOCIOLOGIE1
TERAPIA EDUCAȚIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ (EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTORI, ÎNVĂȚĂTORI – EDUCATORI)5
  LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, PEDAGOGIA PREȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII    237Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu (str. Hațegului, nr. 8, tel. 0269 224 914)
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMĂNA ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII / MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ)      198Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu (str. Lungă, nr. 74, tel. 0269 223 932)
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PROFESORI83              Școala Gimnazială ”Radu Selejan” Sibiu (str. Șoimului, nr. 3, tel. 0269 244 967)
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PROFESORI ANTRENORI, ANTRENORI5
EDUCAȚIE MUZICALĂ14
EDUCAȚIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ4
EDUCAȚIE SOCIALĂ (GÂNDIRE CRITICĂ ȘI DREPTURILE COPILULUI, EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ, EDUCAȚIE PENTRU CETĂȚENIE DEMOCRATICĂ)  24
FIZICĂ4
GEOGRAFIE12
INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI5
KINETOTERAPIE3
LIMBA GERMANĂ MODERNĂ10
LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ11
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ1
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII GERMANE MATERNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII / MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR        10
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, PEDAGOGIE PREȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRESCOLAR    16
LIMBA ȘI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII MAGHIARE MATERNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA MAGHIARĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII / MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR        1
AGRICULTURĂ – HORTICULTURĂ1  Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu (str. Luptei, nr. 27, tel. 0269 240 693)
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ2
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ (MAIȘTRI INSTUCTORI)1
COMERȚ4
COMERȚ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)1
CONFECȚII TEXTILE – TRICOTAJE – FINISAJ TEXTIL2
ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POȘTĂ2 
EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ ȘI APLICAȚII PRACTICE4 
ELECTRONICĂ, AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII3 
ELECTROTEHNICĂ, ELECTROMECANICĂ3 
ESTETICA ȘI ÎNGRIJIREA CORPULUI OMENESC (MAIȘTRI INSTRUCTORI)1 
INDUSTRIE ALIMENTARĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)3 
LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ52 
LIMBA SI LITERATURA ROMANA67 
MATEMATICĂ69 
MECANICĂ6 
MECANICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)1 
PRELUCRAREA LEMNULUI (MAIȘTRI INSTRUCTORI)1 
TRANSPORTURI RUTIERE1 
TURISN ȘI SERVICII4 
VETERINAR1 
TOTAL10975 centre

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Nu se mai satură de băut? Val de șoferi beți la volan pe șoselele din județul Sibiu

Polițiștii rutieri sibieni au constatat în weekend 8 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 29 de permise de conducere, dintre care 8 pentru conducerea sub influența alcoolului și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost aplicate 430 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 200.000 de lei.

În Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada C.I. Parhon de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din județul Alba.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,74 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În elimbăr, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Tineretului de către un localnic în vârstă de 69 de ani.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,46 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Orlat, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Grănicerilor de către un sibian în vârstă de 65 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,94 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Ruja, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DC 143A de către un localnic în vârstă de 34 de ani.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,56 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Brădeni, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Iacobeni.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,03 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Ștefan cel Mare de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, din localitatea Daia.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 1,18 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Târnava, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Școlii de către un localnic în vârstă de 30 de ani.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,56 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Toți conducătorii auto sunt cercetați pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Bazar caritabil pentru Petru, la Biserica Biruința Sibiu

0

Petru este un băiețel de doar 8 ani, care luptă de aproape 5 ani cu un diagnostic crunt: gliom pontin difuz cu mutație H3K27M, o formă extrem de rară și agresivă de cancer cerebral. Povestea lui nu este doar despre boală, ci despre curaj, speranță și o dragoste nemărginită.

Petru a fost abandonat la naștere, dar viața i-a scos în cale o familie care l-a iubit necondiționat. A spus „tati” din prima clipă și de atunci, acești părinți minunați nu au făcut altceva decât să lupte pentru el.

De la tratamente grele în România până la ședințe de terapie în Franța cu medicamentul ONC201 (singura opțiune care dă rezultate în cazul lui), Petru a dovedit că miracolele există.

Dar aceste rezultate vin cu un cost imens: 7000 de euro la fiecare 3 luni, plus transport, cazare și alte cheltuieli. Casa de Asigurări și Ministerul Sănătății au refuzat sprijinul.

Școala Primară Creștină din cadrul Bisericii Biruința organizează în data de 18 iulie, de la ora 18.00 un bazar caritabil, unde veți găsi:

  • burgeri, hot dog, pizza, miere, limonadă, ciocolată, prăjituri, dulciuri de casă;
  • tăiței și pâine de casă;
  • activități și experiențe: fotografii de familie, ateliere creative pentru copii;
  • servicii: tuns copii, voucher makeup, ateliere pentru dezvoltare personală copii
  • articole hand-made

Noi suntem singura lui șansă acum. Implică-te și tu!

Femei bătute de parteneri sau soți, în weekend, în județul Sibiu

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii sibieni au intervenit la nu mai puțin de 27 de sesizări privind fapte de violență domestică.

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, acesta a rezultat pozitiv în cazul a 5 dintre intervenții, motiv pentru care în perioada specificată au fost emise 5 ordine de protecție provizorii.

Astfel, polițiștii sibieni au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că într-un imobil din localitatea Fofeldea, o femeie a fost agresată de către fostul ei partener.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita s-au deplasat rapid, stabilind faptul că, la aceeași dată, o tânără în vârstă de 24 de ani ar fi fost agresată de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, ambii domiciliați în localitatea Nocrich.

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, care a reieșit pozitiv, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de 5 zile.

Polițiștii au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 38 de ani despre faptul că, la aceeași dată, soțul său ar fi agresat-o și amenințat-o în timp ce ambii se aflau la domiciliul comun, din orașul Cisnădie.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie s-au deplasat rapid la locul sesizării, iar în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, prin care bărbatul a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de soție, domiciliul și locuința acesteia.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

„Lupta” dintre detectoriști și arheologi. Discuție cu profesorul universitar Marius-Mihai Ciută

„Detectorismul a început cu stângul în România, în condițiile în  care între 1993-2005, detectoriștii s-au identificat exclusiv cu braconierii siturilor arheologice”, spune conf. univ dr. habil. Marius-Mihai Ciută, fost polițist de patrimoniu și actualmente profesor universitar la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu. Acesta și-a dedicat atenția ultimilor 20 ani acestui fenomen, al detectorismului, care poate produce, cum afirmă el, prejudicii inestimabile Patrimoniului Cultural Național. Munca sa a dus la peste zece studii și articole cu asupra acestei probleme.

Un fenomen nemonitorizat

„Lupta” între detectoriști și arheologi este una încă actuală. „După 2005, fenomenul detectorismului a luat dimensiuni pe care nu le anticipa nimeni. A crescut și crește în mod exponențial sau după modelul «bulgărelui de zăpadă». De exemplu, dacă în 15 martie 2021, un grup de socializare cunoscut (DetectieMetal.com – Comunitatea detectoristilor din Romania) avea 8.300 membri, în 27 iunie 2025, numărul membrilor este de 66.100! A crescut de peste 8 ori în 4 ani. De asemenea, conform unor estimări pe care le-am făcut (și le-am publicat!), în 2023 în România activau peste 30.000 de deținători de detectoare de metale! Pot aprecia că acum sunt peste 35.000! În condițiile în care în România au au rămas mai puțin de opt polițiști de PCN, trebuie să fii naiv să crezi că acest fenomen poate fi monitorizat! El rămâne unul necunoscut în proporție de peste 90%.

Din nefericire, deși poliția de patrimoniu cultural și arheologii au tras nenumărate semnale de alarmă, legile au rămas neschimbate, neadecvate, lăsând multe goluri și neînțelegeri. Nu există interesul evident al responsabililor din Ministerul Culturii de a actualiza și adecva legislația. Mai mult, această stare de lucruri a dus la existența unor raporturi conflictuale, tensionate, între detectoriști și arheologi. Este exact ce nu ar trebui să se întâmple! Cu ce a greșit patrimoniul cultural în această situație? Ca ofițer de Poliție de patrimoniu am încercat să militez pentru deschiderea căilor de comunicare între arheologi și detectoriști.

Parțial, am reușit. Am deschis calea unor bune practici. Dar este un demers dificil. Suspiciuni, rețineri, ezitări vor exista mereu, sau chiar se vor schimba atitudinile unor actori.  Există însă mari disfuncții: diferența netă numerică (30.000 de detectoriști la mai puțin de 1000 de arheologi activi), diferențe de viziune și abordare a problematicii, diferențe de pregătire profesională și de repere morale, incapacitatea înțelegerii unor noțiuni elementare legate de însemnătatea contextului arheologic”, spune Marius Ciută.

Ce este un „obiect de patrimoniu”

Ca să înțelegem mai mult acest fenoment, l-am rugat pe fostul polițist de patrimoniu să ne lămurească în legătură cu adevărat problemele pe care le cauzează detectoriștii Patrimoniului Cultural Național. Primul pas ar fi să definim ce este un obiect de patrimoniu. „Cea mai bună descriere a «Obiectului de patrimoniu» este de găsit în modul de definire a «bunului care aparține patrimoniului cultural național» din Legea 182/2000, privind protejarea patrimoniului cultural mobil: bunuri cu valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, științifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluției mediului natural şi ale relațiilor omului cu acesta, ale potențialului creator uman şi ale contribuției românești, precum şi a minorităților naționale la civilizația universală. Pentru un polițist de patrimoniu, obiectul de patrimoniu este orice entitate materială care impune necesitatea protejării ei, ca element imuabil în ceea ce privește definirea unui popor”, afirmă Marius Ciută.

Atribuțiile polițistului de patrimoniu

Un polițist de patrimoniu, după cum spune profesorul universitar, trebuie să ia măsurile legale necesare pentru a gestiona o evidență (inventar) al PCN (Patrimoniul Cultural Național) în zona sa de competență, de a preveni și de a investiga faptele care pot duce la afectarea PCN. Acest lucru înseamnă o serie largă de atribuții: de la efectuarea de controale la unitățile care dețin bunuri de PCN, la efectuarea de activități judiciare în cadrul dosarelor penale privind PCN, la gestionarea protocoalelor de colaborare cu instituții cu atribuții în domeniul PCN, la eliberarea de autorizații de deținere a detectoarelor de metale și monitorizarea activității detectoriștilor.

Apariția acestei structuri speciale, care avea ca principală responsabilitate protejarea, prin toate căile prevăzute de lege, a patrimoniului cultural, nu a fost determinată de o nevoie a societății și nici măcar ca un element al strategiei structurilor puterii executive sau legislative. Această structură a poliției de protejare a patrimoniului cultural (PCN), ca de altfel și legile de protejare a PCN din anii 2000-2002, au apărut ca elemente obligatorii impuse de Uniunea Europeană pentru aderarea României la organismul european. Legile au fost concepute „pe repede înainte”, motiv pentru care s-au dovedit a fi incomplete și neadecvate în scurt timp.

Polițiștii de patrimoniu au avut rolul unor „cenușărese”

Poliția de PCN, a avut un debut bun (chiar foarte bun!) în intervalul 2005-2009, afirmă profesorul universitar, reușind mult peste ceea ce și-au propus decidenții politici de la acel moment. „Deși rezultatele ei au fost peste așteptări, prin faptul că în exercitarea atribuțiilor specifice a deranjat structuri, instituții, persoane, nu a fost o structură agreată. Mai mult, pot afirma că nici IGPR (Inspectoratul General al Poliției Române) și nici Ministerul Culturii nu au înțeles niciodată care este adevărata menire a poliției de patrimoniu.

IGPR a perceput-o ca pe un «corp străin» impus «cu forța» de conducerea politică, iar Ministerul Culturii (mai ales prin structurile sale deconcentrate) s-a simțit amenințat de ideea unei monitorizări «din exterior», care le-ar fi știrbit din autoritate și, mai rău, ar fi relevat disfuncțiile care guvernează funcționarea acestor instituții. Pe scurt, polițiștii de patrimoniu au avut rolul unor cenușărese, nefiind «iubiți» de nimeni, obligați ca prin natura activităților lor să devină persoane neagreate de puternicii locali (primari, președinți de CJ, directori de muzee sau instituții de cultură, investitori, administratori de societăți comerciale, detectoriști!”

Oamenii nu știu să facă diferența dintre un simplu obiect de patrimoniu și un obiect găsit pe proprietatea lor

În marea majoritate a cazurilor, oamneii nu știu să facă această distincție între un obiect de patrimoniu și un simplu obiect găsit pe proprietatea lor, e de părere Marius Ciută: „Ai nevoie de o cultură generală solidă (absolvirea unor forme de educație superioară), dar și de capacitatea de a ști unde și cum să te documentezi. În cazurile detectoriștilor, mai intervine un factor: interesul! Mă refer la cât de interesat este, de fapt, de semnificația istorică și valoarea patrimonială a acelui bun.

În marea majoritate a cazurilor, detectoriștii sunt interesați doar de valoarea intrinsecă a pieselor, de modul în care le pot valorifica, sau, în cea mai puțin rea din situații, de modul în care pot să devină celebri în cadrul comunității sociale în cadrul căreia îți prezintă descoperirile. Indiferent de regimul de proprietate al terenului pe care se face descoperirea, bunurile PCN aparțin Statului! Unii detectoriști confundă regimul de proprietate asupra terenului cu cel de proprietate al obiectelor aflate în subsolul acelui teren! Unii fac această confuzie deoarece în alte țări (cum ar fi UK), unde există alte prevederi legale privind proprietatea, o parte din compensația plătită de entitățile care achiziționează bunurile culturale revine proprietarului. În România această prevedere legală nu există!”

Pașii pe care trebuie să-i facem atunci când găsim un obiect de patrimoniu

L-am rugat pe Marius Ciută să ne spună ce trebuie făcut atunci când găsim un obiect de patrimoniu: „În cazul unei descoperiri întâmplătoare (acceptând în continuare că bunurile descoperite utilizând detectorul de metale sunt «întâmplătoare», descoperitorul este obligat să predea bunul, într-un interval temporal stabilit, la primarul localității de pe raza căreia a fost efectuată descoperirea. Acesta din urmă anunță Direcția pentru Cultură și ia, potrivit legii (!) primele măsuri necesare (identificare loc descoperire, aflate date și informații, măsuri de pază și protecție etc.).

DJC preia bunurile, face propriile investigații (împreună cu primarul și descoperitorul), predă bunurile unei instituții publice care are drept de deținere (muzeu, colecție publică etc.), iar dacă are suspiciuni cu privire la legalitatea descoperirii, anunță organele judiciare!”

„Lupta cu detectoriștii”

Detectoriștii, afirmă profesorul universitar, ca și membrii societății, sunt diferiți, de la caz la caz și reacționează diferit, în funcției de reperele lor morale și etice, de gradul de pregătire în domeniul PCN, de interesele care îi determină să practice detectorismul. „Am scris peste 10 articole și studii despre detectoriști. Am fost și rămân chiar fascinat de profilul lor psihologic și de evoluția acestuia.

Există detectoriști de foarte bună calitate, care au înțeles că în cazul bunurilor care s-au păstrat în contexte originale (in situ), merită atenție și asistența unor profesioniști (vezi cazul asociației Dacia Crisius din Oradea), care nu au pretenții financiare (vezi același caz). Există detectoriști care încă nu s-au decis de ce parte a legii și a eticii se află. La ei, spiritul Indiana Jones este puternic, iar dacă reprezentanții Statului reacționează în mod greșit (și sunt destule cazuri de acest fel!), sunt tentați să devină și un fel de Robin Hood… și «să-și facă singuri dreptate».

Există însă și detectoriști care urmăresc exclusiv obținerea de venituri financiare (și celebritate!), nefiind defel interesați de valoarea patrimonială și istorică a bunurilor descoperite «întâmplător»… Nu în ultimă instanță, există și detectoriști care suferă de anumite afecțiuni psihice (și am cunoscut, din nefericire, și din această categorie!), care fac foarte mult rău PCN. Au distrus și vandalizat situri arheologice, artefacte de proveniență arheologică, într-o inexplicabilă «reglare de conturi» cu oamenii legii sau cu oricine nu le este pe plac. Orice pădure are și uscături…”

Am experimentat inclusiv rolul „polițistului sub acoperire”

Ca polițist de patrimoniu, Marius Ciută a avut 12 misiuni internaționale, cu recuperări de patrimoniu (Germania, Franța, Serbia, Ungaria, Macedonia etc.). „Este greu să descrii, în cuvinte, sentimentul pe care îl ai atunci când te întorci în țară cu artefacte de categoria «Tezaur», furate, traficate, dar apoi recuperate, care urmează a fi predate la muzee și apoi vor fi expuse în expoziții naționale și internaționale! Toate misiunile au fost dificile, fiecare în parte având detalii specifice. Poate cele mai dificile au fost cele din Serbia (două la număr). Grea, în sensul de anevoioasă și complexă, a fost cea a recuperării «Tablelor de legi» de la Troesmis, din UK, care a durat peste șapte ani! Riscantă a fost cea cu «Colierul cu cercei» de la Căpâlna.

Am avut și misiuni dificile în țară, când am experimentat inclusiv rolul «polițistului sub acoperire». Iar cele mai importante bunuri recuperate au fost: «Statuia din marmură a lui Hercules», de la Apulum (estimată la peste 1.000.000 Euro), brățările din aur dacice (ca membru al echipei), cele două table din bronz, cu textul Constituției municipale a orașului (municipiului) roman Troesmis, «colierul cu cerceii de la Căpâlna», tezaurele de Kosoni din aur (peste 1000) și argint (40) de la Sarmizegetusa Regia, cele două «scuturi regale» din fier, de la Piatra Roșie, un fragment de tezaur de obiecte sustrase din necropolele cetăților dacice de la Tilișca și Piatra Craivii etc.

Majoritatea cazurilor au fost publicate! Ca arheolog expert, am considerat că este obligația mea de a publica datele extrem de importante, cu relevanță arheologică-istorică, pe care le-am obținut în timpul investigațiilor judiciare. Încă sunt în curs de a da publicității, dar mai ales bibliografiei de specialitate, cât mai multe din aceste date, care vor fi extrem de importante în procesul reconstituirii, de către generațiile viitoare de arheologi, istorici, istorici de artă, a semnificației și funcționalității acestor artefacte”, adaugă Marius Ciută.

„Un segment de detectoriști needucați se va comporta ca un elefant în magazinul de porțelanuri”

Spre final, l-am rugat pe profesorul universitar să ne spună cum stă Sibiul la capitolul „protejarea Patrimoniului Cultural Național”: „Sibiul, ca oraș cu Universitate cu specializare de arheologie și patrimoniu cultural, cu atâtea muzee de profil, cu un DJC care are consilier expert pe arheologie (caz aproape unic în România!), cu o zestre istorică (arheologică) excepțională, cu o disciplină care ține de moștenirea săsească, are toate argumentele ca să devină un model de bune practici. Dar deschiderea trebuie să fie din ambele părți: arheologi – detectoriști. Este nevoie de educație înainte de toate. Un segment de detectoriști needucați se va comporta ca un elefant în magazinul de porțelanuri, chiar și atunci când intențiile sale sunt curate…”

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ/FOTO: Tânăr de 29 de ani, dispărut de acasă. Iubita a anunțat poliția

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a plecat de acasă, din localitatea Blăjel, fără a mai reveni.

Duminică, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie despre faptul că partenerul său, MEZEI GEORGE, în vârstă de 29 de ani, a plecat în data de 12 iulie de la domiciliu, din comun Blăjel, și nu a mai revenit.

Semnalmente : înălțime 170 cm, greutate 6o kg, ochi căprui.

La momentul plecării de acasă, bărbatul purta o cămașă verde cu mânecă scurtă, pantaloni cu alb și negru, iar în picioare avea șlapi.

Semne particulare: barbă și mustață.

Dacă puteți oferi informaţii despre această persoană sunteți rugați să contactați cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apelați gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.