Acasă Blog Pagina 719

FOTO/VIDEO: Medieșeanca Alexandra Hudea este campioană balcanică la 3.000 de metri

În urmă cu o săptămână Alexandra Hudea triumfa la Craiova pe stadionul de atletism „Nicolae Mărășescu” la Campionatului Național de seniori și tineret U23, devenind campioană la 1.500 de metri.

Iată că 7 zile mai târziu, pe același stadion, atleta de aur a Mediașului a obținut aurul și la 3.000 de metri. Duminică 13 iulie Craiova a găzduit Campionatele Balcanice de Atletism destinate juniorilor sub 20 de ani.

La această competiție au participat 315 sportivi din 18 țări. Sportiva medieșeană Alexandra Hudea pregătită de antrenorul Vasile Ibășfălean și-a adjudecat titlul de campioană balcanică în finala de 3.000 de metri după o cursă dominată de la începutul până la finalul ei.

Alexandra a alergat cei 3.000 de metri în 9 minute, 39 de secunde și 37 de sutimi.

„O felicităm pe Alexandra Hudea pentru rezultatele deosebite obținute în Oltenia și suntem convinși că sportiva de aur a Mediașului va reprezenta luna viitoare cu succes România la Campionatul European de Atletism U20. Acesta va avea loc la Tampere (Finlanda) în perioada 7-10 august”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

VIDEO: Numele lui Ceaușescu, scandat de tinerii participanți la Festivalul „Beach, Please”

Câțiva tineri care au participat la festivalul Beach, Please au fost filmați în timp ce scandau ”Ceaușescu, Ceaușescu!”

Filmarea a fost publicată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), pe pagina sa de Facebook.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc atrage atenția asupra faptului că, de-a lungul decadelor postcomuniste, prin dezinteresul acordat politicilor memoriei, decidenți politici și educaționali au permis ca memoria crimelor și abuzurilor din perioada regimului comunist să fie uitată, neglijată sau chiar negată, contribuind astfel la răspândirea unei nostalgii periculoase pentru o epocă istorică în care răul totalitar s-a manifestat plenar.

”Prin urmare, nu este de mirare că, zilele acestea, la Festivalul „Beach, Please”, dedicat exclusiv adolescenților din România, s-a scandat la unison, într-un anumit moment, „Ceaușescu, Ceaușescu!”, un gest profund îngrijorător, ce reflectă cât de mult s-a răspândit în societate cultul dictatorului Ceaușescu, fie și într-o formă aparent inocentă, dar care e o expresie a banalizării răului într-o societate care nu și-a asumat, altfel decât formal și abstract, trecutul totalitar.

Acest comportament arată clar cât de mult a fost răspândită și perpetuată o memorie falsă, iar responsabilitatea pentru această situație revine celor care au ales să ascundă sau să nege adevărul istoric.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc face un apel către tineri: voi nu sunteți responsabili pentru această situație.

Responsabilitatea aparține celor care au permis politica de distrugere a memoriei societale, celor care au omis deliberat să cultive și să transmită adevărul despre ororile comunismului românesc”, transmite instituția.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Cine sunt marii datornici la buget? Companii din industria tutunului și de stat

Pe primele 3 locuri în topul celor mai mari datornici la bugetul de stat sunt 3 companii private cu datorii de 1,5 miliarde de lei.

Două dintre ele sunt din industria tutunului și nu au plătit accizele către stat. În top 10 cei mai mari datornici la bugetul de stat sunt şi 4 companii de stat cu datorii între 1 miliard şi 1,5 miliarde de lei.

Este vorba de CFR, CFR Marfă, Complexul Energetic Hunedoara şi Societatea Naţionala pentru Închiderea şi Conservarea Minelor.

Pe lista răuplatnicilor este și o firmă din Poșta Câlnău, județul Buzău. Are un angajat și datorii de aproape 500 de milioane de lei.

Compania este judecată pentru evaziune fiscală în dosarul Murfatlar.

„În total, sunt 40.000 de firme mai mai mari și mai mici și companii de stat care datorează bugetului 84 de miliarde de lei, adică 17 miliarde de euro. Unii economiști spun că nu e așa simplu să recuperezi datoriile de la aceste companii.

Cele mai multe sunt în faliment, insolvență sau sunt judecate pentru evaziune fiscală.

Anul trecut, Guvernul Ciolacu a dat o ordonanță de urgență pentru ștergerea unei părți a datoriilor ale unor datornici care au achitat o parte din sumele datorate”, scrie site-ul tvrinfo.ro.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Noapte cu Kujabi și oftat în Ghencea

Articol de Daniel Deleanu

Într-o seară dogoritoare de iulie, când Bucureștii păreau copți într-o varniţă dintr-un basm oriental, iar tribunele roiau de iluzii roș-albastre ca stupii din poeziile lui Macedonski, FCSB și Hermannstadt s-au înfruntat ca două corăbii care s-au întâlnit din greșeală pe aceeași mare.

Noi, sibienii, am coborât în Capitală cu speranța agățată în crampoane și cu sufletul strâns într-o basma de pelin. Gazdele – FCSB, această echipă cu o istorie cât o enciclopedie cu pagini nicicând mototolite, indiferent ce nume a purtat ori cine a păstorit-o – au intrat pe teren cu pieptul rotund și pașii largi, ca niște domni care au moștenit casa de la părinți și cred că oaspeții n-au voie decât să admire mobila.

Și a venit minutul 3… al prelungirilor, bineînțeles. Căci ce e FCSB-ul fără o ultimă suflare, fără o tresărire în prag de final? Alexandru Stoian, copil cu nerv și glezne agere, a pus mingea în poartă cu o lejeritate de flăcău care știe că n-are timp de cumpărat flori.

Dar până acolo, să nu uităm de minunea noastră – Kalifa Kujabi, zvârlugă din zările fierbinți ale Gambiei, care în minutul 75 l-a învins cu o lovitură de cap bine plasată pe Târnoveanu, provocându-i portarului bucureștean un tantrum ce l-ar putea face invidios pe orice țânc de la creșă. Golul acesta fost ca o izbucnire de trâmbiță în liniștea unui cimitir al speranțelor. A plecat mingea de pe capul lui Kalifa ca o pasăre călătoare care s-a săturat să zboare fără țintă. S-a dus, s-a dus, și a mușcat din plasa bucureșteană întocmai unui un lup dintr-un vis de iarnă.

Sibienii s-au strâns apoi în jurul porții precum o ceată de haiduci păzind un cufăr de argint. Jucătorii FCSB-ului au împins, au urlat, au cerut penaltyuri din priviri și au căzut teatral, ca într-o piesă de la Nottara. Arbitrul, cu fluierul tremurat de emoții televizate, a lăsat mingea să curgă. Și a curs. Până a venit minutul 90+3…

A fost în cele din urmă egal. Un egal cât o rană mică, dar adâncă. Pentru ei, gustul amar al neîmplinirii. Pentru noi, dulceața unui punct smuls din buzunarul unui rege – parcă un pic cam zdrențăros în această seară –, dar totuși rege…

Și ne-am întors la Sibiu cu o zbatere în piept și cu numele lui Kujabi scrijelit în inimile noastre cu „condeiul din care se plămădesc visele”, vorba Marelui Will. Căci fotbalul nu e doar despre goluri, ci și despre cum le porți în inimă, mai ales când vin dintr-un cap care a înțeles, și la propriu și la figurat, că mingea poate fi uneori o rugăciune. Iar în noaptea asta, pentru noi, sibienii, a fost…

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Când cetatea refuză pe Mântuitor. Gânduri în amintirea gadarenilor (Matei 8. 28-34. 9.1)

Nu-i simplu deloc să explici lumii de astăzi „momentul Gadara”. Într-o lume în care se neagă existența diavolului – oricum s-ar chema el – și se rănește prezența lui Dumnezeu, nu prea ai prea multe de zis cu privire la momentul acesta, altfel dificil și dureros, al Gadarei. După o furtună strașnică pe Marea Tiberiadei – certată de Hristos și doar așa liniștită –, Domnul declanșează o altă furtună pe țărm. Diavoli care chinuiau doi demonizați sunt scoși și trimiși, după dorința lor, în porci.

Iar porcii se aruncă în mare, de pe țărm. Paguba, nu mică, este povestită de păstorii porcilor celor care se îmbogățeau din vânzarea lor. Zona, aflată la interferența dintre elenism și iudaism, ne descoperă azi suficiente motive de arheologie culturală ca să știm că nu e vorba de porci pe care Gadarenii îi mâncau. Ci de porci pe care-i vindeau ceva mai în nord, unde un templu propunea drept jertfă tocmai aceste animale. Descoperiri arheologice recente au dus la identificarea rămășițelor unor astfel de jertfiri.

Cu alte cuvinte, Domnul Hristos nu lasă demonii la întâmplare să aleagă porcii care, în climatul idolatriei locului și vremii, semnificau opusul jertfei curate de la Templu. Dovedindu-ne astăzi cât de grav este să preferi idolotitele – jertfele aduse zeilor, oricare ar fi ei – în detrimentul jertfei celei fără de sânge, înlocuind Liturghia cu orice altă petrecere de timp liber.

Sindromul Gadara ne bântuie încă. Ni-s mai dragi investițiile decât oamenii și sistemele ideologice mai dragi decât comunitatea în așteptarea Venirii Judecății. Cei doi demonizați, insistă Matei, ieșeau și nu-și îngăduia nimeni să treacă pe lângă ei. O furie nebună, răgete, loviri? Nu știm. Cert este că nu ei vorbesc ci demonii din ei. Nu oamenii sunt pricina zvârlirii în temnița apelor a porcilor, cât cei care întemnițaseră sufletul oamenilor acelora de dragul iadului-temniță din care ieșiseră la vânătoare de vieți. Dar priviți atent.

Hristos este aproape pedepsit că eliberează oamenii din robia întunericului. Cântărind între pierderea materială și câștigul fratelui, omul mereu ține partea porcilor. Și asta nu pare că s-a vindecat de lecția Învierii Domnului Hristos. Ține oarecum de logica de stăpân de porci să nu vezi învierea aproapelui, așezarea sa pe țărmul peste care s-a rostogolit furtuna. Nu. Nu e simplu exercițiu de imaginație, ci realitatea dimineții aceleia. I-a învins pe demoni în furtună și pe căi pe care nimeni nu mai călca de frica iadului ce-și făcuse „gură de aerisire” în coasta Gadarei.

Mărturia comună a celor izbăviți este limpede și ea. Mai greu cu cei cărora li se pare că porcii sunt mai importanți decât oamenii. Și lucrul nu s-a schimbat, ci parcă, mai mult ca oricând, desenează realitatea unei lumi care se vinde, idolatru, în vecinătatea iadului.  Certat și alungat, Hristos nu face opoziție. Ci „intrând în corabie, a trecut în cetatea Sa” (Matei 9.1). Să fim mereu cu El, în cetatea Sa!

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Accident mortal pe DN 1 Făgăraș-Sibiu. Intervine și elicopterul SMURD

Un accident rutier extrem de grav s-a produs duminică dimineața pe DN 1 Făgăraș -Sibiu, între localitățile Ucea și Viștea.

În urma coliziunii dintre două autoturisme au rezultat cinci victime. Două persoane au rămas încarcerate, iar echipajele operative au intervenit pentru extragerea acestora.

Din nefericire, una dintre persoanele încarcerate a fost declarată decedată. Se continuă operațiunile pentru descarcerarea celeilalte victime și pentru acordarea asistenței medicale celorlalte trei persoane rănite.

La fața locului au fost mobilizate un elicopter SMURD de la Mureș, trei echipaje SMURD, o ambulanță SAJ, un echipaj de descarcerare și un echipaj de stingere cu apă și spumă.

Echipajele de intervenție acordă primul ajutor medical victimelor și asigură măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

SURSĂ FOTO: Info Trafic Făgăraș

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

O nouă tulpină COVID a devenit dominantă în multe părți ale lumii

O nouă variantă de Covid a apărut, cu simptome diferite, devenind foarte repede tulpina dominantă în multe părți ale lumii.

Cele mai recente cifre ale Agenției britanice pentru securitate sanitară (UKHSA) arată că tulpina XFG, cunoscută sub numele de Stratus, se înmulțește rapid în Anglia, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat cu privire la prezența sa „în creștere rapidă” la nivel mondial, anunță stiripesurse.ro.

OMS a avertizat că aceasta va deveni în curând varianta dominantă. GISAIS, un program global care urmărește diferite variante, a constatat o creștere masivă a cazurilor de Stratus.

Ei au raportat că 22,7 % din toate probele testate au fost pozitive pentru Stratus, cu 7,4 % mai mult decât în săptămâna precedentă.

Profesorul virusolog Lawrence Young de la Universitatea Warwick a dezvăluit pentru MailOnline creșterea îngrijorătoare a variantei Stratus și a formelor sale XFG și XFG. 3.

„Competitivitatea crescută a XFG și XFG.3 se datorează probabil noilor mutații de vârf care fac aceste variante mai capabile să eludeze răspunsul imunitar”, a spus acesta.

El a tras un semnal de alarmă cu privire la scăderea imunității în rândul populației, ca urmare a scăderii ratei de adoptare a vaccinării de rapel din primăvară și a scăderii recente a numărului de infecții cu Covid.

„Acest lucru ar putea duce la un nou val de infecții, dar este dificil de prezis amploarea acestui val”, a precizat profesorul Young.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Egal pentru FC Hermannstadt la început de sezon: 1-1 cu FCSB

FC Hermannstadt a început bine noua ediție a Superligii după egalul de sâmbătă seara, 1-1, pe terenul FCSB.

Campioana a avut prima oportunitate a partidei, în minutul 9. David Miculescu a pătruns în careu și a trimis un șut pe jos la prima bară, dar Căbuz a prins fără probleme.

Sibienii au replicat în minutul 15. Balaure a centrat în careu unde se afla Biceanu, dar Mihai Popescu a intervenit la timp.

În minutul 20, Biceanu a trimis un șut din afara careului, dar doar pe lângă poartă.

Bucureștenii au mai avut o ocazie în minutul 37, dar Daniel Graovac a șutat din marginea careului destul de mult peste poartă.

Campioana a reușit să înscrie în prelungirile primei reprize prin David Kiki, dar golul său a fost anulat pentru un ofsaid.

FC Hermannstadt a avut prima ocazie a reprizei secunde. În minutul 57, Balaure a trimis cu capul din centrul careului, dar Ștefan Târnovanu a prins fără probleme.

Același Balaure a trimis periculos din lovitură liberă în minutul 66, dar Târnovanu a respins.

Bucureștenii au replicat în minutul 69. Juri Cisotti a trimis periculos cu capul din fața porții, dar Căbuz a respins în ultimul moment.

Tot campioana a mai avut o ocazie în minutul 73. Acesta a primit pasă în careu, a scăpat de trei apărători ai sibienilor, însă șutul său a fost prins de Căbuz.

FC Hermannstadt a deschis scorul în minutul 76. Neguț a încercat să reia din voleu, mingea a ajuns la Kujabi care a înscris cu capul.

În minutul 88, Chiricheș a deviat un balon în centrul careului și a fost pe punctul de a înscrie. Căbuz a prins în ultimul moment.

FC Hermannstadt a avut ocazia să închidă meciul în minutul 90. Față în față cu Ștefan Târnovanu, Ianis Stoica a lovit bara.

FCSB a egalat în prelungirile partidei. Radunovic a centrat perfect, iar Stoian a înscris cu capul.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: Premierul Ilie Bolojan a făcut curat după colegii săi. A adunat gunoaiele lăsate la Congresul PNL

Premierul Ilie Bolojan a adunat pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde a avut loc Congresul PNL.

Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi: sticle, pahare și pliante.

Câțiva liberali aflați în sală, i-au sărit în ajutor. În timp ce unul dintre participanţi ţine un sac mare pentru gunoi, alţii strâng hartii şi sticle de plastic din sala Congresului, iar unii aşează scaunele în sală.

Congresul extraordinar al PNL s-a reunit sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri a partidului. Pentru funcția de prim-vicepreședinte s-au înscris nouă candidați.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Rusia a atacat cu drone orașul Cernăuți, la 40 de kilometri de granița cu România

Rusia a atacat în noaptea de vineri orașul Cernăuți, două persoane fiind ucise, alte 14 rănite, iar mai multe obiective civile au fost avariate.

Armata rusă a lansat, noaptea trecută, un atac cu patru drone Shahed și o rachetă asupra orașului Cernăuți și a regiunii care-l înconjoară.

Au fost lovite o clădire administrativă, mai multe clădiri rezidențiale și mașini și au izbucnit trei incendii, potrivit serviciului de urgență al Ucrainei, care precizează că, între timp, flăcările au fost stinse.

Din bilanțul oferit de autoritățile locale, 14 persoane au fost rănite, zece dintre ele cu răni ușoare, și două și-au pierdut viața, mai exact o tânără în vârstă de 26 de ani și un bărbat de 43 de ani.

Mai multe incendii au izbucnit în întreg oraşul, iar case şi clădirile administrative au fost avariate, au declarat oficialii regionali.

În oraşul Lvov de la graniţa cu Polonia, 46 de clădiri rezidenţiale, o clădire a universităţii, judecătoria şi aproximativ 20 de clădiri în care îşi au sediul companii mici şi mijlocii afaceri au fost avariate în urma atacului, a declarat primarul Andrii Sadovîi.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Vrem play-off-ul în acest sezon. FC Hermannstadt debutează în Superliga cu campioana FCSB

În acest week-end debutează noul sezon de Superligă 2025/2026. Pentru FC Hermannstadt Sibiu ar trebui să fie cel mai bun sezon din ultimii 4 ani, adică de la revenirea în Liga 1. Obiectivul echipei este un loc în play-off, în condițiile în care în martie 2026, FC Hermannstadt are termen să iasă din insolvență. Antrenorul Marius Măldărășanu și-a prelungit contractul, aceasta fiind reușita cea mai importantă a creditorilor clubului în prag de început de sezon.

Dacă până acum creditorii (și mai puțin finanțatorii ai clubului) și staff-ul administrativ au prelungit nevoit sau convenabil starea de insolvență financiară (au fost exclusiv calculele lor), în sezonul ce ne așteaptă suporterii sibieni și toți sponsorii care au ajutat cu bani proiectul sibian vor trebui să primească cea mai bună veste din partea acestora: ieșirea clubului din insolvență, în martie 2026.

Din fericire sau din păcate, depinde cum percep suporterii echipei, starea financiară a clubului a fost totuși bine speculată de Primăria Sibiu, care a acordat o finanțare generoasă pentru ca echipa să nu dispară. Așadar, acum pot fi întrunite condițiile ca în sfârșit echipa sibiană să se bată real pentru un loc de play-off, în condițiile în care în ultimile 3 sezoane au ratat play-off-ul din cauza depunctărilor survenite în urma problemelor financiare, erorilor adminsitrative, dar și din cauza presiunii și lipsei de experiență a jucătorilor și băncii tehnice (când Marius Măldărășanu a prealut echipa era la început de drum în cariera de antrenor, fără niciun rezultat important la nivelul Ligii1).

Totodată, aceste momente au fost presărate și de unele declarații total nepotrivite și exagerate, doar în câteva situații punctuale și binevenite, ale creditorilor clubului, care au încercat să ridice cota clubului în fotbalul românesc mai mult decât era cazul.

N-a fost Supercupa cu FCSB, dar începem Superliga cu campioana României

Sâmbătă, de la ora 21.30, FC Hermannstadt începe noul sezon, pe terenul campioanei, FCSB, în deplasare, urmând să joacă primul meci acasă, în etapa a doua cu Metaloglobus, nou-promovată în Liga1. Clar, FCSB pornește favorită, însă forma sportivă arătată miercuri seara în turul preliminar din UEFA Champions League dă speranțe fotbaliștilor sibieni. Până acum, în întâlnirile directe cu FCSB, de pe terenul adversarei, FC Hermannstadt are două egaluri, ultimul obținut chiar sezonul trecut.

În 2022, sibienii au trecut chiar pe lângă victorie, fiind egalații în minutele de prelungire. Acest început de sezon ar fi putut aduce două dueluri directe FCSB – FC Hermannstadt, în condițiile în care dacă sibienii ar fi câștigat Cupa României în sezonul trecut, ar fi jucat și pentru trofeu din Supercupă. Finalista a pierdut Cupa la CFR Cluj, care a fost învinsă în ultimele minute, meritat, în finala de Supercupă cu FCSB, din urmă cu o săptămână, din Ghencea.

Bilanțul întâlnirilor directe dintre FCSB și FC Hermannstadt

17.01.2025: Liga1, Fotbal Club FCSB 1 -1 FC Hermannstadt

16.12.2023: Liga 1 Etapa 20, Fotbal Club FCSB 3 – 0 FC Hermannstadt

28.08.2022: Liga 1 Etapa 7, Fotbal Club FCSB 2 – 2 FC Hermannstadt

26.10.2020: Liga 1 Etapa 8, Fotbal Club FCSB 5 – 0 FC Hermannstadt

14.07.2019: Liga 1 Etapa 1, Fotbal Club FCSB 4 – 3 FC Hermannstadt

11.02.2019: Liga 1 Etapa 23, Fotbal Club FCSB 3 – 0 FC Hermannstadt

Insolvența, capăt de linie în martie 2026 pentru FCH

Hermannstadt se află în insolvență din septembrie 2021, după ce a raportat datorii uriașe, în valoare de 5 milioane de euro (extrem de păguboasă a fost implicarea la club a impresarului Anamaria Prodan). „Cu Primăria ne înțelegem foarte bine, ne-au dat 8 milioane de lei. Este posibil (n.r. și dacă suntem în insolvență). Ne-au dat bani pe agenda sportive”, a fost ultima declarație a unuia dintre creditorii clubului, Claudiu Rotar, la Digisport, în emisiunea lui Radu Naum, la final de mai 2025, referitor la starea de insolvență.

Atât Claudiu Rotar, cât și Daniel Niculae, președintele celor de la Hermannstadt, au asigurat, în acel moment, că gruparea antrenată de Marius Măldărășanu va ieși din insolvență în primăvara anului următor. Claudiu Rotar: „În martie 2026 avem termenul să ieșim din insolvență. La masa credală sunt 330.000 de lei. În martie 2026 avem termenul să ieșim. Nu am făcut demersurile mai repede și nu am depus dosar pentru licențiere și momentan nu putem să ieșim mai devreme. Am fost mai protejați în insolvență”, a mai transmis Claudiu Rotar, la emisiunea Fotbal Club, Digi Sport. De atunci, nimeni din club nu a mai vorbit concret și cu cifre despre starea de insolvență financiară.

De altfel, ne-am obișnuit cu tăcere totală la club, exceptând, pagina de facebook a clubului (folosită doar pentru imagine și de prea puține ori pentru demersuri reale de tranparență). De când a revenit echipa în Superligă, șefii clubului nu au organizat nicio conferință de presă înaintea unui sezon de Superligă, în care să prezinte mass-media locale și, implicit suporterilor, noiile achiziții de jucători, tricourile, partenerii și sponsorii pentru noua ediție de campionat, așa cum se întâmplă în aceste zile pe la alte echipele din Liga 1. De altfel, și prezentarea prelungirii contractului cu antrenorul Marius Măldărășanu a fost mult prea discretă și pe fugă, departe de ochii presei locale.

Ce să mai vorbim despre o partidă amicală, pe noul Municipal, în care să fie prezentat lotul pentru noua ediție de campionat, pentru ca suporterii să-și facă o imagine despre ceea ce ne așteaptă. Și apoi se întreabă șefii clubului de ce nu vin suporterii la partidele de acasă mai puțin atrăgătoare ca afiș ale lui FCH pe Noul Municipal.

Totodată, poate va mai fi revizuită și politica prețurilor biletelor la partidele în care FCH întâlnește granzii Superligii, considerate de suporterii cam piperate. Este clar că nu așa se fidelizează suporterii și se crează emulație și cultură fotbalistică, numai dacă avem în vedere micii suporteri. Și cu toate astea, sibienii, în general, și suporterii, în special, încă iubesc această echipă. Nu uitați atmosfera de la finala Cupei României din mai, de la Arad.    

Ianis Stoica și Tiago Goncalves n-au plecat, dar mercato este gata în septembrie

Ianis Stoica și Tiago Goncalves sunt principalele produse de export ale celor de la Hermannstadt.

Hermannstadt are planuri mari pentru noul sezon și își dorește să facă următorul pas sub conducerea lui Marius Măldărășanu, accederea în play-off. Claudiu Rotar a dezvăluit că Ianis Stoica și Tiago Goncalves sunt doriți de cluburi din străinătate. În trecut, cei doi au fost în vizorul unor formații precum Dinamo sau Rapid, însă responsabilii clubului spun că este greu ca formațiile din Superliga să se ridice la nivelul așteptărilor celor de la Hermannstadt. Oricum, la finalul lunii septembrie vom vedea cum se va încheia telenovela acestor transferuri. Cert este însă că Ianis Stoica, la fel ca și Naționala U21 a României, au făcut un EURO U21 2025 sub așteptări, iar acest lucru va influența cota de transfer a lui Ianis Stoica, vedeta echipei sibiene.

Principala achiziție a sezonului pare a fi cipriotul Andreas Karo, care poate acoperi prestanța uneori jalnică a fundașilor centrali sibieni din ediția trecută.  Andreas Karo este un fundaș central în vârstă de 28 de ani, care are o înălțime de 1,90 și poate evolua și ca fundaș lateral (stânga/ dreapta). Este un transfer de marcă realizat de echipa noastră, întrucât Andreas are până în prezent 28 de meciuri în Echipa Națională a Ciprului, pentru care a înscris un gol.

Noul fundaș central H s-a format ca fotbalist la academia de tineret a celebrului club de fotbal britanic Nottingham Forest, iar pe CV-ul său se mai regăsesc echipe ca Anorthosis (U21), Apollon Limassol, Salamis, Pafos, APOEL Nicosia din țara natală, Maritimo Funchal din Portugalia, dar și un club de renume european ca Lazio Roma și Salernitana, echipă cu multe prezențe în primul eșalon fotbalistic din Italia. Andreas are o cotă de piață de 450.000 euro pe site-urile de specialitate și a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu A.F.C.Hermannstadt.

FC Hermannstadt în plin sezon de transferuri

FC Hermannstadt a semnat în această perioadă contracte cu alți 3 jucători noi pentru viitorul sezon. Este vorba despre Patrick Vuc, Dragoș Albu și Diogo Batista. În schimb, a fost reziliat angajamentul cu Alex Jipa. Vuc este un atacant în vârstă de 21 de ani, care are dublă cetățenie – română și germană. Ca fotbalist profesionist, noul atacant are pe CV echipe ca VFB Stuttgart (echipa a II-a), Greuter Fürth (echipa a II-a) și SGV Freiberg. Patrick Vuc a semnat acum un angajament valabil pentru următoarele două sezoane. 

Dragoș Albu este mijlocaș defensiv, are 24 de ani, și e format la Școala de Fotbal Gică Popescu. Și-a făcut junioratul în Olanda, la FC Utrecht, unde a evoluat pentru echipele U19 și U21. În România, Albu a mai evoluat pentru FCU Craiova și Gloria Buzău.

De asemenea, FC Hermannstadt a anunțat transferul lui Diogo Batista. Portughezul a semnat până în 2027 cu sibienii. Diogo este un mijlocaș central portughez în vârstă de 25 de ani. Acesta a fost format la Academia de Juniori a clubului lusitan Sporting Lisabona. Din 2022 până în vara acestui an, Diogo Batista a făcut parte din lotul echipei Penafiel, din Liga a II-a a Portugaliei. Diogo a semnat pentru următoarele două sezoane, începând din 1 iulie 2025, din postura de fotbalist liber de contract.

În schimb, înțelegerea contractuală cu mijlocașul lateral Alex Jipa a ajuns la final. Nana Antwi continuă, cel mai probabil, încă un sezon la Hermannstadt. După ce a pierdut lupta pentru titularizare cu Valentin Crețu și Alexandru Pantea, Nana Antwi a fost trimis la plimbare de către Gigi Becali. Perioada petrecută la Hermannstadt i-a prins bine ghanezului, care a evoluat bine. Antwi urmează să fie împrumutat încă un sezon la Hermannstadt. Spre deosebire de stagiunea precedentă, FCSB nu va mai suporta salariul integral, ci doar 50%. La începutul anului 2024, Nana Antwi a semnat cu FCSB, după ce a venit din Armenia, de la Urartu FC. 

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.                        

ULTIMA ORĂ: Tânăr rănit după ce s-a răsturnat cu mașina. A distrus și o țeavă de gaz

Un tânăr a fost rănit, sâmbătă dimineața, după ce s-a răsturnat cu mașina pe Drumul Județean 106, între Sibiu și Rășinari.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 106, direcția Rășinari – Sibiu, tânărul de de 26 de ani, din Rășinari, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit.

Un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit la acest eveniment rutier.

Echipajul SMURD i-a acordat asistență medicală șoferului, care a suferit un traumatism cranian.

Acesta a fost transportat la UPU Sibiu, conștient.

De asemenea, la fața locului au fost efectuate măsuri de prevenire a izbucnirii incendiilor, întrucât autoturismul a avariat o țeavă de gaz.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.