Acasă Blog Pagina 725

Pericol public: băut și fără permis, a avariat o țeavă de gaz

Un bărbat din Armeni, beat și fără permis de conducere, a distrus o țeavă de gaz după ce a lovit cu autoturismul un alt obiect.

În timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din localitatea Armeni, un localnic în vârstă de 48 de ani a acroșat un obiect care a ricoșat într-o țeavă de gaz, producând avarii acesteia.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

Din cercetările efectuate de către polițiștii a reieșit faptul că bărbatul nu are permis de conducere.

„Totodată, testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Mai mult decât tupeu: cum și-au „tras” angajații dintr-un minister sporuri de 110%

Premierul Ilie Bolojan a explicat, marți seara, cum unii angajați ai Ministerului Investițiilor au ajuns la sporuri de 110% din salariu.

Potrivit lui Bolojan, salariul mediu ajunsese la 13.400 de lei net, mai mult decât al unui ministru.

Premierul Ilie Bolojan a acordat un interviu la postul Digi 24 și a vorbit la un moment dat despre aceste sporuri.

„Să vă dau un exemplu. Prin aceste măsuri am plafonat niște sporuri care se aplicau în cascadă.

Avem patru ministre, unul este Ministerul Fondurilor Europene, care are peste 2.000 de angajați, deci o armată de oameni, care au reușit în acești ani să își optimizeze câștigurile.

Și-au impus în salariu un stimulent de fonduri europene de 50%. Peste acest stimulent și-au mai dat un spor de fonduri europene de 45%.

Peste acest spor și peste stimulent și-au dat spor de condiții vătămătoare de 15%. Au ajuns să aibă salariile cu 110% mai mari decât în sistemul public în general.

Un funcționar de execuție la acest minister avea 13.400 lei net, mai mult decât un ministru din guvern”, a spus premierul.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Cine va plăti contribuții la sănătate de la 1 august 2025

De la 1 august, mai multe categorii de persoane vor fi nevoite să achite contribuții la sănătate pentru a beneficia de servicii medicale.

Pentru pensionari, baza lunară de calcul se va stabili prin scăderea valorii pensiei cu suma de 3.000 de lei. De exemplu, pentru un pensionar care primește 6.500 de lei lunar, baza de impozitare va fi de 3.500 de lei.

Din proiectul Guvernului mai reiese că pensionarii vor fi exceptați de la plata contribuției sociale de sănătate începând cu 1 ianuarie 2028.

Persoanele care primesc indemnizație de șomaj, cele care primesc ajutor social, dar și persoanele care se află în concediu pentru creșterea copilului vor plăti CASS de 10% din indemnizația primită.

„Și că ne place, că nu ne place, și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante și atunci, din nou, în această logică, la fel cum am anulat și o bună parte din celelalte excepții, trebuie să contribuie cu sumă infim de mică raportat la beneficiile pe care sistemul medical le pune în practică”, a subliniat premierul Bolojan.

În plus, Guvernul a eliminat și bolnavii cu afecțiuni în programele naționale de sănătate, altele decât cancerul, din categoria persoanelor exceptate de la contribuția pentru asigurări sociale de sănătate.

Printre categoriile care vor fi nevoite să plătească contribuții pentru sănătate se mai regăsesc și veteranii de război și foștii deținuți politici.

De asemenea, „personalul monahal al culteror recunoscute”, aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru Culte, va plăti contribuția de sănătate.

„Încercăm să contribuie fiecare categorie, cât mai puțin, de la cât mai mulți oameni, pentru că altfel sistemul nu mai poate funcționa.

Acesta este realitatea. Nu pentru că avem ceva cu o categorie sau alta”, a mai spus Ilie Bolojan.

O altă modificare presupune ca persoanele care beneficiau până acum de coasigurare, dar care nu au venituri pentru care se impune plata contribuției la sănătate, nu vor mai avea asigurare.

Astfel, trebuie să se asigure opțional, prin plata a „6 salarii de bază minime brute pe țară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opțiunea” reprezentând CASS, respectiv 2.430 de lei.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Mai multe tronsoane de cale ferată din județul Sibiu vor fi electrificate

Mai multe tronsoane importante de cale ferată care pornesc din Sibiu spre Vințu de Jos, respectiv Copșa Mică vor fi electrificate.

Pe SEAP a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Studiu de fezabilitate pentru obiectivul ”, scrie clubferoviar.ro.

Valoarea totala a investițiilor este de 122.373.000 de lei, echivalentul a puțin peste 24 de milioane de euro.

Procedura este împărțită în cinci loturi, după cum urmează:

Lot 1: Brașov-Podu Olt
Valoarea estimată fără TVA: 32.750.000,00 lei

Lot 2: Podu Olt-Sibiu-Vințu de Jos
Valoarea estimată fără TVA: 36.913.000,00 lei

Lot 3: Sibiu-Copșa Mică
Valoarea estimată fără TVA: 14.630.000,00 lei

Lot 4: Tg. Mureș-Războieni
Valoarea estimată fără TVA: 20.850.000,00 lei

Lot 5: Deda-Tg. Mureș
Valoarea estimată fără TVA: 17.230.000,00 lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 25 august 2025, ora 15:00, pentru toate loturile. Ofertele trebuie să fie valabile până pe 25 februarie 2026.

SRCF Brașov a mai scos la licitație în 2023 studiul pentru electrificarea liniei ferate pe tronsonul Podu Olt-Sibiu-Vințu de Jos, dar procedura a fost anulată.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Accident cumplit pe Valea Oltului. Un tânăr de 30 de ani a murit

Un tânăr în vârstă de 30 de ani a murit, marți seara, într-un accident rutier produs pe Valea Oltului.

Este vorba despre o coliziune violentă între un camion și un autoturism, în zona Tuțulești, localitatea Racovița, în urma căruia o persoana a murit.

Potrivit ISU Vâlcea, echipajele operative sosite la locul intervenției au constatat că “accidentul s-a produs între un autocamion și un autoturism”. O persoană din autoturism a rămas încarcerată, fiind declarat decesul ulterior.

În urma impactului, autoturismul a fost distrus în totalitate.

Potrivit primelor informații oferite de către polițiști, șoferul autoturismului a intrat cu viteză într-o curbă periculoasă, a derapat și a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de TIR-ul care circula din sens opus.

„S-au deplasat de urgență la locul evenimentului rutier, forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, 2 autospeciale de descarcerare și 2 ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Accident cu 3 autoturisme în Sibiu. Un tânăr a ajuns la spital

Marți seara, polițiștii rutieri au intervenit la un accident rutier produs la intersecția străzii Matei Milo cu Calea Cisnădiei, din municipiul Sibiu.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe Calea Cisnădiei, un tânăr în vârstă de 22 de ani (din judetul Dolj) a virat dreapta pentru a pătrunde pe strada Matei Milo și a fost lovit de către un tânăr în vârstă de 24 de ani (din Săliște), care conducea un autoturism pe banda special destinată mijloacelor de transport în comun.

Din cauza impactului, autoturismul condus de către tânărul din Dolj a fost proiectat într-un alt autoturism, condus pe strada Matei Milo, de către un bărbat în vârstă de 39 de ani (din Cisnădie), care intenționa să pătrundă pe Calea Cisnadiei, prin viraj la dreapta.

În urma accidentului, tânărul de 22 de ani a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital, conștient.

În continuare, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență la un accident rutier la intersecția străzilor Calea Cisnădiei și Matei Milo.

Echipajul a acordat asistență medicală unui tânăr în vârstă de 22 de ani care a suferit multiple contuzii. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu conștient”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Vijelia a făcut primele pagube în județul Sibiu

Pompierii sibieni au intervenit, marți seara, în mai multe zone din județ, unde s-au rodus evenimente în contextul Codului Portocaliu de vijelii.

Având în vedere faptul că, la nivelul județului Sibiu, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică de cod portocaliu de intensificări ale vântului, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii dimensiuni (2-5 cm), frecvente descărcări electrice și averse torențiale, până la ora 20:00, pompierii sibieni au fost solicitați să intervină astfel:

  • degajare copac căzut în localitatea Apoldu de Sus,
  • degajare elemente de construcție în Sibiu, strada Lungă,
  • degajare elemente de construcție (izolație desprinsă de pe bloc în Sibiu, strada Mihai Viteazu,
  • degajare copac căzut pe DN1 între Săliște și Aciliu
  • degajare stâlp de telefonie în pericol de cădere în Apoldu de Sus.

„Având în vedere avertizarea meteorologică de vânt, reamintim cetățenilor să respecte următoarele măsuri preventive:

❗ Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

❗ Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.

❗ Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.

❗ Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Patriarhia Română, apel la sprijin în vreme de caniculă

În contextul actual al temperaturilor extrem de ridicate înregistrate la nivel național, Patriarhia Română face un apel către toate Eparhiile să ofere sprijin în vreme de caniculă.

Astfel, parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor care au nevoie în această perioadă și să permită tuturor persoanelor afectate de căldură să petreacă o clipă de liniște la umbră.

„De asemenea, unitățile bisericești care dispun și de servicii medicale sunt îndemnate să le pună la dispoziția celor afectați de caniculă.

În regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, se vor săvârși și rugăciunile „la vreme de secetă”, care vor fi citite în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu, „Care ne dă la vreme ploaie” (Ieremia 5, 24), să ne trimită cele de folos spre ajutor, sănătate și mântuire”, transmite Patriarhia Română.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO: Criminal căutat de poliție. Și-a ucis și incendiat iubita

Este alertă la nivel național: polițiștii caută un bărbat care este bănuit că și-a ucis iubita, după care i-a incendiat și locuința.

Individul considerat extrem de periculos este dat în urmărire națională de mai multe luni.

Poliția a publicat fotografia bărbatului care și-a omorât iubita, apoi a incendiat-o. Individul are antecedente penale, fiind condamnat la 15 ani în închisoare pentru crimă.

El este recidivist și a mai fost condamnat tot pentru acte de violență. Femeia era mama unui copil de 7 ani dintr-o altă relație.

„Din primele cercetări efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei: Gânj Emil, în vârstă de 37 de ani, din judeţul Mureş. Rugăm persoanele care îl văd pe bărbat să nu intre în contact cu acesta, ci să apeleze urgent numărul 112!”, transmit, marţi după amiază, oficialii Poliţiei judeţene Mureş.

Emil Gânj este cunoscut drept o persoană violentă.

Semnalmentele persoanei bănuite de comiterea faptei: bărbatul are o înălțime de aproximativ 1,75 m, aprox 65 -70 kg, constituție atletică, tuns foarte scurt, având barbă tip cioc, de lungime medie, șaten, ten măsliniu, în vârstă de 37 de ani.

O tânără a fost găsită moartă în propria casă, care fusese incendiată. Potrivit informațiilor preliminare, femeia fusese ucisă, iar criminalul a dat foc la casă pentru a scăpa de dovezi.

Potrivit surselor, principalul suspect este fostul iubit, pentru care femeia avea ordin de protecție din luna februarie, transmite Antena 3 CNN.

În luna februarie, tânăra, în vârstă de 23 de ani, fusese răpită de același individ. Ea a fost găsită după două zile, reușind să scape și să ceară ajutor într-un magazin, după ce nimeni nu a vrut să o ajute în stradă.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, are antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru crimă, și a petrecut 15 ani în închisoare. Femeia obținuse un ordin de protecție împotriva lui, însă acesta a tăiat brățara de monitorizare acum un an.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Lovitură grea pentru România: Actuala legea a austerității NU E SUFICIENTĂ. Este nevoie de măsuri mai dure

Consiliul ECOFIN a informat, marți, faptul că faptul că România nu a luat măsuri suficiente pentru a corecta deficitul bugetar, chiar dacă a fost adoptată o Legea austerității și vor fi impuse măsuri fiscale extrem de dure.

Consiliul ECOFIN a decis să ia noi măsuri pentru a revizui ”traiectoria de corecție a României”, iar țara noastră primește termen limită 15 octombrie 2025 pentru a prezenta un pachet complet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.

Recomandarea revizuită a Consiliului adresată României în cadrul PDE (Procedură de Deficit Excesiv) în curs urmează deciziei Consiliului din 20 iunie 2025 prin care se stabilește că România nu a luat măsuri eficiente ca răspuns la recomandările anterioare ale Consiliului în cadrul PDE.

Astfel, România ar trebui să ia măsuri eficiente și să prezinte măsurile necesare pentru a-și reduce deficitul până la 15 octombrie 2025 și să pună capăt PDE până în 2030.

Aceasta ar trebui să se asigure că rata sa de creștere nominală a cheltuielilor nete nu depășește 2,8% în 2025, 2,6% în 2026, 4,6% în 2027, 4,4% în 2028, 4,2% în 2029 și 4,0% în 2030.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

A fost semnat contractul pentru digitalizarea „Județeanului”. Servicii medicale mai rapide pentru pacienți

Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul pentru digitalizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, cel mai mare furnizor de servicii de sănătate din județ.

Printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), infrastructura digitală a spitalului va fi complet modernizată, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii medicale mai rapide, iar personalul medical să aibă acces facil la datele necesare actului medical.

Contractul, în valoare de 4,8 milioane de lei, fără TVA, a fost semnat cu Asocierea Sobis Solutions – Gama It SRL, ambele din Sibiu.

Investiția vizează achiziția și implementarea unui sistem informatic complet – atât hardware (echipamente IT, servere, rețelistică), cât și software – programe care vor acoperi toate fluxurile de activitate din cadrul spitalului: medicale, administrative, logistice și financiare.

„Este un proiect esențial pentru sănătatea sibienilor. Digitalizarea spitalului înseamnă mai puțină birocrație, mai mult timp pentru pacienți și o calitate crescută a actului medical.

Ne dorim ca Spitalul Județean Sibiu să devină un model de eficiență și organizare, în care tehnologia lucrează în favoarea oamenilor”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Sistemul informatic integrat va permite:

-Accesul rapid și sigur la istoricul medical al pacientului

-Programări online și notificări pentru consultații și tratamente

-Digitalizarea circuitului documentelor medicale și administrative

-Gestiunea eficientă a echipamentelor, materialelor și resurselor umane

-Interconectarea cu platformele naționale de sănătate (SIUI, SIPE, DES etc.)

Pentru siguranța datelor, infrastructura va include servere performante, soluții antivirus, firewall-uri și mecanisme de back-up, fiind totodată respectate normele ce țin de confidențialitatea actului medical și protecția datelor personale ale pacientului.

Valoarea contractului este de 4,8 milioane lei, fără TVA, iar implementarea se va realiza în termen de maximum 8 de luni.

Important de precizat este faptul că și celelalte două unități medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, vor beneficia de investiții în digitalizare, în momentul de față având loc evaluarea ofertelor depuse în cadrul licitațiilor publice.

Pentru digitalizarea infrastructurii publice de sănătate, administrația județeană a obținut din PNRR suma de 12,18 milioane lei, noile investiții alăturându-se proiectelor prin care au fost reabilitate sau sunt în curs de modernizare spațiile medicale ale celor trei mari spitale sibiene.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Caravana Campionilor de Mâine un sprijin prin sport, pentru copiii din zonele rurale

Într-o societate în care diferențele de acces la educație, sănătate și dezvoltare devin tot mai vizibile, sportul poate fi un adevărat pod între oportunitate și speranță. Așa s-a născut proiectul „ Caravana Campionilor de Mâine”, inițiativa unei asociații dedicate să aducă beneficiile mișcării și ale educației sportive copiilor din zone rurale și comunități defavorizate.

Prin programul „Caravana Campionilor de Mâine”, realizat cu sprijinul cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, echipa Clubului Sportiv „Campionii de Mâine” desfășoară activități în localități unde accesul la sport organizat este limitat sau chiar inexistent. În cadrul acestor acțiuni — antrenamente, jocuri, competiții și ateliere educative — cei mici primesc o șansă reală: să descopere bucuria mișcării și beneficiile pe care le aduce dezvoltării lor personale.

Locurile și datele de desfășurare a evenimentelor:

  • Casolț — 11 iulie
  • Hosman — 18 iulie
  • Rășinari — 8 august
  • Scorei — 17 august

„Fiecare copil merită să fie încurajat și sprijinit, indiferent de mediul din care provine. La noi, nu facem distincție — toți sunt egali și au nevoie de șansa de a se exprima și de a-și descoperi potențialul prin sport,”

ne-a povestit președintele clubului, Claudiu Niculciuc.

Valori și misiune

Clubul „Campionii de Mâine” s-a născut din dorința sinceră de a fi un catalizator al schimbării, promovând valori precum egalitatea de șanse, perseverența și respectul. Misiunea lor este simplă: să ofere fiecărui copil oportunitatea să descopere beneficiile sportului — sănătate, încredere în sine, abilități sociale — și să îl ajute să devină nu numai un sportiv mai bun, ci și un cetățean responsabil.

„Sportul nu înseamnă doar mișcare, ci și formarea caracterului, disciplina și spiritul de echipă. În comunitățile uitate de lume, copiii trebuie sprijiniți să-și croiască un drum spre viitor,”

afirmă inițiatorii. proiectului

Activități și colaborări

Fiecare deplasare în comunitățile vizate include sesiuni de inițiere în sporturi de echipă, jocuri motrice, ateliere de educație prin mișcare și mini-competiții. Toate activitățile sunt realizate cu echipe dedicate de antrenori și voluntari, sprijinite de primării și școli locale. În toate locurile vizitate, echipa a fost primită cu brațele deschise, iar colaborarea cu autoritățile locale a fost cheia succesului.

„Avem o relație foarte bună cu comunitățile. Ne susțin și ne încurajează, iar pentru noi, asta înseamnă că impactul nostru chiar contează,”

adaugă reprezentanții clubului.

Impactul pe termen lung

Pe termen lung, obiectivul este de a identifica talente sportive și de a-i sprijini pe copiii promițători pentru a ajunge chiar la nivelul performanței, dar și de a forma generații de tineri responsabili, cu valori solide.

„Ne dorim ca aceste experiențe să stimuleze schimbarea mentalităților, să inspire copiii să-și urmărească visurile și să descopere potențialul ascuns. În plus, promovăm sănătatea fizică, dezvoltarea abilităților sociale și încrederea în sine,” explică președintele.

Cum poți susține proiectul

Dacă vrei să ajuți la extinderea acestei inițiative, poți face donații pentru materiale sportive, te poți implica voluntar, sau poți parteneria pentru proiecte educaționale și sportive. Promovarea și implicarea comunității sunt esențiale pentru menținerea și dezvoltarea programului.

„Împreună, putem construi un viitor mai bun pentru copiii din zonele rurale, prin sport și sprijin”