Acasă Blog Pagina 731

Alergarea iarna: Cum transformăm frigul în aliat la Sibiu

0

De la „De ce ai ieși pe vremea asta?” la „Ne vedem la antrenament!”

Când temperaturile scad sub zero grade și ziua se scurtează, instinctul natural este să ne retragem la căldură. Totuși, pentru membrii Clubului Sportiv Montan Sibiu, iarna nu este un motiv de pauză, ci fundația succesului pentru anul următor.

Am stat de vorbă cu Răzvan Morariu, alergător cu 15 ani de experiență, organizator al competițiilor Urme pe Play și Cindrel în Alergare, pentru a înțelege cum se face corect trecerea la alergarea pe timp de iarnă.

De ce să alergi când este frig?

Poate părea contraintuitiv, dar Răzvan explică faptul că alergătorii de iarnă se împart în două categorii: cei care vor să intre în formă în sezonul de primăvară și cei deveniți „dependenți de starea de bine” pe care o oferă mișcarea în natură.

„Alergările în perioada aceasta sunt de volum și de construire. Practic, cu cât alergi acum mai mult și mai bine, cu atât rezultatele o să fie pe măsură în primăvară.” — Răzvan MorarIU

Dacă obiectivul tău este un semimaraton montan în primăvară, decembrie este momentul critic pentru a începe. O pregătire constantă de 3-4 luni transformă o cursă chinuitoare într-una de care te poți bucura cu adevărat.

Echipamentul: Regula celor 10 grade și arta straturilor

Cea mai mare greșeală a începătorilor? Se îmbracă prea gros. Răzvan ne oferă o regulă de aur:

„Dacă afară sunt zero grade, ar trebui să te îmbraci ca și cum ar fi zece grade. Temperatura resimțită în efort este cu aproximativ 10 grade mai mare decât cea reală.”

ALergare iarna

Cum ne îmbrăcăm corect – Sistemul Layering- sau straturi, straturi:

Stratul de bază (Base layer): Direct pe piele. Evitați bumbacul! Alegeți lână Merino sau sintetice care nu țin transpirația rece pe corp.

Stratul termic: Menține temperatura corpului. Opțional, se poate renunța la el dacă efortul este intens sau vremea permite.

Stratul de protecție (Shell): O foiță respirabilă (Gore-Tex sau similar) care apără de vânt și ploaie/zăpadă, păstrând căldura generată de corp.

Ce punem în picioare?

Pe timp de iarnă, aderența este cheia. Chiar și pe asfalt, umezeala și mâzga pot crea probleme. Se recomandă încălțăminte cu profil mai agresiv (de trail) pentru a avea siguranță pe orice suprafață.

Încălțăminte pentru alergare în sezonul rece

Unde alergăm în Sibiu? Trasee recomandate

Nu trebuie să mergi departe pentru a te bucura de natură, chiar și în oraș. Clubul recomandă:

Pentru începători și alergări ușoare: Parcul Sub Arini și Pădurea Dumbrava (zona Hilton): Poteci nemarcate, dar ușor de navigat, fără diferență de nivel periculoasă. Se pot face bucle de 2-5 km complet în natură.

Pentru avansați (diferență de nivel): Zona Gușterița: O zonă cu denivelări, pădure și poteci foarte bune, unele marcate parțial.

Pentru viteză și intervale: Stadionul Municipal: Suprafața moale (tartanul) este preferată de club pentru protejarea articulațiilor.

Siguranța înainte de toate

Răzvan în alergare

Iarna nu iartă greșelile, iar Răzvan subliniază câteva reguli vitale, 3 la număr, pentru a rămâne în siguranță:

Încălzirea este sfântă: „În perioada rece, încălzirea este de trei ori mai importantă decât vara”, spune Răzvan. Musculatura rece este predispusă la leziuni.

Nu alerga singur pe munte: Mai ales ca începător. Grupul oferă siguranță, suport moral și… pe cineva care să-ți facă poze.

Rucsacul de alergare: Nu plecați la munte fără un minim de echipament: haine de schimb (uscate), apă/ceai cald și calorii, deoarece frigul consumă energia mult mai rapid.

Comunitatea: Soluția pentru motivație

”Cea mai grea parte a antrenamentului este ieșitul din casă, ne mărturisește Răzvan”. Clubul Sportiv Montan Sibiu a creat un sistem de suport comunitar pentru a combate lipsa de motivație.

Programul săptămânal al clubului, deschis pentru doritori:

  • Luni (18:00) – Stadion: Antrenament tehnic cu Cosmin Stan. Se lucrează la biomecanică, viteză și corectarea posturii.
  • Miercuri (06:00) – Răsărit: Alergare matinală cu Adriana.
  • Miercuri (18:00) – Seara: Alergare cu Dani Cruciat (ultramaratonist).
  • Sâmbătă: Long Run (alergare lungă), unde timpul nu mai este limitat de job.

Clubul împarte alergătorii pe grupe valorice, astfel încât nimeni să nu se simtă presat sau lăsat în urmă. Există chiar și grupuri spontane pentru începătorii absoluți.

Tura de iarna – Club Sportiv Montan Sibiu

Ce am înțeles noi, de la ziar?

Alergarea iarna nu este despre suferință, ci despre adaptare și comunitate. Fie că vizezi Creasta Făgărașului sau doar o tură relaxată prin Sub Arini, secretul stă în echipamentul potrivit și oamenii cu care te înconjori.

După cum spune Răzvan: „Când vezi peisajul montan, uiți de efort. Este o recompensă care te face să fii mândru.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, în vizită la Terapia Cluj: „Avem nevoie de medicamente produse aici, în România”

Daniela Arnăutu

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat, vineri, 12 decembrie 2025, fabrica de medicamente Terapia, din Cluj. Compania este unul dintre cei mai mari producători de medicamente de la noi din țară și are peste 1000 de angajați.

Cu acest prilej, Rogobete a declarat: „Avem nevoie de spitale moderne. Avem nevoie de tehnologie. Avem nevoie de personal medical bine pregătit.Dar avem nevoie, în aceeași măsură, și de medicamente produse aici, în România”.

Terapia exportă în 25 de țări

Firma Terapia Cluj produce peste 100 de milioane de cutii de medicamente produse annual și are o prezență internațională puternică pe piețele CSI și UE, exportând în 25 de țări. Sunt performanțe care arată potențialul real al industriei românești.

Rogobete spune că va sprijini producția românească de medicamente

„Un sistem de sănătate modern nu poate funcționa fără o industrie farmaceutică puternică, capabilă să asigure tratamente esențiale pentru pacienți. De aceea, producția locală trebuie privită ca un pilon strategic, nu ca un detaliu industrial.

Este responsabilitatea noastră să înțelegem dinamica pieței și să găsim soluții care nu doar protejează, ci și consolidează capacitatea de producție internă.

Voi continua dialogul cu industria și voi lua măsurile necesare pentru a sprijini producția de medicamente generice, tratamente care țin sistemul în echilibru și care, pentru mulți pacienți, reprezintă singura opțiune accesibilă.

Prin responsabilitate, perseverență și parteneriat, arătăm că România poate construi un sistem de sănătate modern, solid și orientat spre oameni.

Pentru că, în final, fiecare pacient are dreptul la tratamentul de care depinde viața lui”, a scris Rogobete pe pagina sa de Facebook.

La final, ministrul Sănătății și-a încheiat postarea cu sloganul său preferat: „Încrederea ne face bine!”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Peste 1000 de exemplare de păsări și iepuri vor fi expuse la Sibiu

Asociația Columbofilă Sibiu-Păsări de Ornament, Asociația Clubul Crescătorilor de Berbec German și Asociația Clubul Crescătorilor de Wyndotte organizează sâmbătă, 13 decembrie, între orele 8:00 și 19:00 și duminică, 14 decembrie, între 8:00 și 14:00, o expoziție de găini, iepuri, porumbei și rațe, pe str. Fundătura Lânii nr. 22 (pentru sibieni – fostul Mondex).

„Anul acesta marcăm un moment istoric pentru județul Sibiu”

În cadrul evenimentului vor fi expuși un număr de 250 de iepuri, din diverse rase , 350 de găini și palmipede și aproximativ 500 de porumbei de ornament.

„Anul acesta marcăm un moment istoric pentru județul Sibiu: pentru prima dată, cele trei mari ramuri ale creșterii păsărilor și animalelor mici de rasă – porumbei, păsări de curte și iepuri – se reunesc într-o singură expoziție. Evenimentul este organizat în spiritul pasiunii și al colaborării dintre crescători și reprezintă o premieră ce aduce împreună tradiția, selecția riguroasă și dorința de a promova diversitatea raselor valoroase”, au transmis organizatorii.

Arbitraj și desfășurare

Duminică, în jurul orei 12:00, va fi organizată o tombolă gratuită, în cadrul căreia vor fi oferite cadou diferite rase de porumbei, un cocoș și un iepuraș, pentru cei care doresc să pășească în această pasiune.

Exponatele vor fi punctate de către arbitri naționali și internaționali, aduși special din străinătate. Arbitrajul va avea loc vineri, 12 decembrie, cu ușile închise. Începând de sâmbătă, odată cu deschiderea pentru public, vizitatorii vor putea admira campionii desemnați.

„Această expoziție nu este doar o prezentare de păsări și animale mici, ci și o sărbătoare a pasiunii, perseverenței și comunității. Este o invitație adresată publicului larg de a descoperi frumusețea și diversitatea raselor, iar pentru crescători, un prilej de a împărtăși experiență, rezultate și bucuria muncii de selecție.

Într-o perioadă în care tehnologia ne acaparează tot mai mult timpul, dorim să atragem în special tinerii către această frumoasă îndeletnicire, pentru a descoperi plăcerea creșterii păsărilor și animalelor mici. Ei reprezintă viitorul, iar tot mai puțini aleg să urmeze această direcție, motiv pentru care ne dorim să le insuflăm pasiunea și respectul pentru aceste activități tradiționale”, a spus Stoica Marcel Alexandru, președintele Asociației Columbofilă Sibiu-Păsări de Ornament.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Sibiul serbat mai devreme la Brukenthal prin expoziția: „Sibiu în colecția de grafică și pictură a Muzeului Național Brukenthal”

Marți, 16 decembrie, ora 14:00, la Muzeul de Artă Contemporană, str. Tribunei nr. 6, va avea loc vernisajui expoziției „Sibiu în colecția de grafică și pictură a Muzeului Național Brukenthal”. Curatorul evenimentului va fi dr. Alexandru Constantin Chituță

„Cea mai importantă expoziție dedicată orașului din ultimele decenii”

 „Sibiu în colecția de grafică și pictură a Muzeului Național Brukenthal este realizată cu prilejul aniversării zilei orașului în 20 decembrie, din dorința de a face cunoscută istoria urbei prin valorificarea impresionantei colecții a Muzeului Național Brukenthal.

Astfel, expoziția Sibiu în colecția de grafică și pictură a Muzeului Național Brukenthal se înscrie în cea mai importantă expoziție dedicată orașului din ultimele decenii și oferă imagini interesante despre viața și comunitatea sibiană, unele dintre lucrări fiind prezentate pentru prima dată. De la primele reprezentări ale orașului, vedutele din secolul al XVIII, expoziția își continuă discursul prin gravura lui Hans Jakob Schollenberger din Nürnberg, la reprezentările fascinante ale lui Böbel, la mărturiile documentare ale lui Glatz și Krabs.

Secolul al XX-lea este reprezentat în expoziție prin lucrările lui Hans Hermann, Karl Closius, Anna Maria Dörschlag, Juliana Fabritius Dancu și prin lucrările de pictură ale lui Schweitzer Cumpăna și Incze Ferencz. După 1990 avem expuse reprezentări sau alegorii ale orașului realizate de Gheorghe Pârcălăboiu și Eugen Tăutu. Un element distinct în expoziție este prezentarea lucrărilor lui Ștefan Orth din seria Qui Tempus Habet Vitam Habet. Această notă distinctă a expoziției marchează și împlinirea vârstei de 80 de ani de către artistul care s-a preocupat îndelung de imortalizarea istoriei și a vieții orașului – artistul Ștefan Orth”, a declarat curatorul expoziției, dr. Alexandru Constantin Chituță.

Sibiul este un oraș cu o vechime de peste opt secole

În decursul timpului, Sibiul a cunoscut o seamă de nume: Caedonia, Cibinium, Vila Hermanni, Hermannsdorf, Hermanopolis, Hermanmstadt, Nagy Szeben și Sibiu sau Sighii, Sighiu sau Sibii, cum îl numeau românii din jurul urbei. Sibiul este un oraș cu o vechime de peste opt secole. Un document semnat de Papa Celestin al III-lea atestă existența prepoziturii din aceste locuri în anul 1191. Un an mai târziu, în 1192 este menționat și numele de Cibinium, adică localitatea de pe râul Cibin.

Documentul facsimil din colecția Vaticanului a fost adus la Sibiu prin intervenția domnului Alexiu Tatu și a fost expus, pentru prima dată, la Sibiu, în cadrul expoziției organizate cu prilejul împlinirii a 825 de ani de existență a orașului. De la acest început al orașului, Muzeul Național Brukenthal deține în colecție lucrarea lui Georg Bleibtren – Emigrarea sașilor în Ardeal, prezentă în expoziție.

Așezarea Cibinium a fost amintită în legătură cu prima etapă a colonizării sașilor, odată cu chemarea regelui Geza al II-lea (1141-1161), când s-a întemeiat Villa Hermanni și atunci când regele Bela al III-lea (1173-1196) aprobă acordarea unei mărci proprii, din argint, așezării Cybinium (Hermannsdorf), convoiul coloniștilor s-a oprit pe podișul de deasupra luncii Cibinului.

„Expunerea unor importante lucrări cu reprezentarea orașului Sibiu este deosebit de importantă pentru cercetarea evoluției și istoriei orașului. Muzeul Național Brukenthal este depozitarul celei mai importante colecții de reprezentări de grafică, pictură și fotografie. Este important faptul că astăzi mai mult de o zecime din totalul imaginilor istorice ale orașelor României sunt reprezentări ale Sibiului”, au transmis organizatorii.

„Prin creația artistică vorbește și bunăstarea”

Pictura se instalează la Sibiu ca un adjuvant într-un mecanism care vorbește și denunță faptul că prin creația artistică vorbește și bunăstarea. Orașul avea oameni bogați care își puteau comanda lucrări, iar artiștii puteau să trăiască din pictură. Lucrul acesta începe prin venirea baronului Samuel von Brukenthal la Sibiu, fapt ce aduce numeroși intelectuali din Viena la Sibiu. Vorbim de un centru al imperiului la marginea acestuia.

După perioada secolelor XVII-XVIII, când avem câteva reprezentări schematice ale cetății, de tipul vedutelor, sfârșitul secolului al XVIII-lea marchează începutul centrului artistic de la Sibiu. De la finele secolului al XVIII-lea se face trecerea de la reprezentarea vederii urbane la spații mai restrânse și la monumente reprezentative din oraș, importanța detaliilor arhitecturale fiind predilectă.

Secolul al XIX-lea aduce o seamă de artiști locali sau pictori călători fapt ce duce la o explozie de peisaje citadine. De la piețe și străduțe în care se zăresc doamne elegante pline de farmec, case îngrijite, la zidurile și turnurile cetății, toate acestea sunt parte din istoria orașului.

Peisajul arhitectural al orașului a oferit o seamă de elemente inspiraționale pentru artiști: de la bisericile orașului, la străzile medievale sau noile fabrici care încep să aducă un aspect industrial.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Sesiuni de comunicare ,,Științe Socio-umane la începutul mileniului III”, la Sibiu

Astăzi s-a desfășurat cea de-a XVIII-a ediție a sesiunii de comunicări științifice a Institutului de Cercetări Socio-umane Sibiu „Științe Socio-umane la începutul mileniului III”.

Programul evenimentului

Deschiderea a avut loc loc la ora 9.30, în biblioteca Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, unde au fost prezentate publicațiile periodice și cărțile editate sub egida ICSU Sibiu în anul 2025:

• Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, tomul XXXII, 2025, 212 p. (Maria Crîngaci Țiplic);

• Forschungen zur Volks- und Landeskunde, tomul 68, 2025 (Zeno-Karl Pinter);

  • Historia Urbana, tomul XXXIII, 2025 (Dan Dumitru Iacob);

• Studii și comunicări de etnologie, tomul XXXIX, 2025, 256 p. (Ilie Moise);

• Studia archaeologica et historiae medii aevi professori Zeno-Karl Pinter dedicata, editori Ioan Marian Țiplic, Maria Crîngaci Țiplic, Claudia Urduzia, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2024, 410 p., il. (Maria Crîngaci Țiplic);

• Rudolf Gräf, Daniela Stanciu-Păscărița (coordonatori), Schimbarea loialităților și reorganizare instituțională. Germanii din România 1918-1928. Traducerea textelor din limba germană de Susanne Szabadkai, Cluj-Napoca, Academia Română. Centrul de Studii Transilvane; Iași, Polirom, 2025, 500 p., il. (Rudolf Gräf);

• Durs Grünbein, Dincolo de literatură. Oxford Lectures, traducere din limba germană de George State, note de Rudolf Gräf și George State, Editura Tact, Cluj-Napoca, Editura Tact, 2025, 178 p. (Rudolf Gräf);

• Andreea Buzaș, Ana Dumitran, Între ieri și mâine – Ilie Moise, colecționarul, Cluj-Napoca, Editura Mega, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, 2025, 96 p., il. (Ligia Fulga).

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

„Hermanniada”, un spectacol al întâlnirilor culturale care au marcat Sibiul de-a lungul secolelor

Asociația eKult organizează duminică, 14 decembrie 2025, în Sala Oglinzilor a Forumului Democratic al Germanilor din Sibiu (str. Gen. Magheru 1-3), la ora 18:00, și pe 21 decembrie 2025, ora 18:00, la Șura Culturală Gușterița (str. Malinului 4), spectacolul „Hermanniada”.

Hermanniada este o plimbare prin oraș și prin interiorul propriu

„Hermanniada nu este doar un text – este o experiență a întoarcerii, a înstrăinării, a rătăcirii pe străzile unui oraș care pare să-și schimbe fața cu fiecare generație de Hermann.

Textul vorbește despre direcții pierdute și regăsite, despre modul în care memoria poate rescrie locuri, obiecte și momente, despre modul în care orașul însuși devine personaj, martor și judecător al trecerii timpului. În acest sens, se urmărește calea simbolică a Hermannilor – o serie de personaje care, de-a lungul secolelor, experimentează rătăcirea, construcția, destrămarea, iluzia, întoarcerea și, în cele din urmă, transformarea. În centrul atenției se află Hermann – nu ca personaj istoric, ci ca principiu poetic. Hermann I, II, III până la IX: toți sunt voci, umbre care străbat străzile din Sibiu, aleile, scările, piețe și turnuri, care în acest text devin decoruri vii.

Hermanniada este o plimbare prin oraș și prin interiorul propriu. Începe cu o cădere pe Piața Mare și se termină într-un tramvai care merge în toate direcțiile – sau nicăieri. Textele – în limbile germană și română – sunt construite dialogic: se contrazic, se completează, se oglindesc reciproc. Este un joc cu perspective, cu amintiri, cu imposibilitatea de a cuprinde adevărul. Textul, care se află în contrapunct între fragmentele vocii germane (cu detalii istorice, ironii și amintiri care pornesc de la figura mitică a lui Hermann) și fragmentele vocii mărturisitoare în limba română (care explorează memoria personală, fragilitatea percepției și un oraș trăit interior) constituie o călătorie poetică printr-un spațiu care respiră simultan trecutul și prezentul.

Proiectul dorește să readucă în atenția publicului importanța literaturii bilingve și a întâlnirilor culturale care au marcat orașul Sibiu de-a lungul secolelor. În același timp, Hermanniada invită spectatorii să reflecteze asupra propriului lor raport cu orașele în care trăiesc, cu străzile pe care le străbat și cu amintirile – adesea incerte – ale propriei lor vieți”, au transmis organizatorii.

Lectura se bazează pe poezii de Radu Stanca, Franz Hodjak, Mircea Ivănescu, Frieder Schuller, Iustin Panța, Wolf von Aichelburg și alții. Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Consulatului Republicii Federale Germania din Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

A fost confirmat al doilea caz de lepră, tot la o maseuză din Cluj

Daniela Arnăutu

Un al doilea caz de lepră a fost confirmat vineri, 12 decembrie 2025, tot la o maseuză originară din Asia, la fel ca și în primul caz, ambele angajate la un salon SPA din Cluj-Napoca.

Acestea sunt primele două cazuri de lepră diagnosticate în România din 1981 încoace. Alte două persoane sunt suspecte de boală, fiind „în curs de evaluare clinică și microbiologică”.

„În data de 11.12.2025 a fost confirmat un caz de lepră (boala Hansen), și astăzi, 12.12.2025, a fost confirmat al doilea caz de lepră, și alte două cazuri sunt în curs de evaluare clinică și microbiologică, în baza leziunilor cutanate și a criteriilor epidemiologice”, a anunțat vineri DSP Cluj.

Atât cele două paciente diagnosticate, cât și cele două suspecte sunt originare din Asia și sunt angajate ale aceluiași salon de masaj din Cluj

În conformitate cu protocoalele internaționale, după inițierea tratamentului, riscul de transmitere al leprei scade până la dispariție, au precizat reprezentanții DSP Cluj.

Activitatea salonului de masaj a fost suspendată până la finalizarea anchetei epidemiologice, anunță DSP Cluj.

Direcția de Sănătate Publică anunță că a luat și alte măsuri de igienizare și dezinfecție, „pentru limitarea oricărui risc”.

Rogobete a cerut asistență din partea OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, joi, într-o postare pe Facebook, că a cerut asistență internațională din partea Organizației Mondiale a Sănătății și Centrului European pentru Prevenirea și Controlului Bolilor Contagioase (ECDC), după confirmarea primului caz de lepră în țara noastră.

Ministrul Sănătății sublinia însă că „Riscul pentru populația generală rămâne scăzut, iar situația este gestionată cu maximă responsabilitate (…) În România, ultimul caz de lepră (boala Hansen) a fost diagnosticat în 1981. La nivel european, cazurile sunt sporadice, majoritatea la persoane care provin din zone endemice din Asia, Africa sau America Latină.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Marian Vanghelie, dat în judecată și pentru că nu și-a plătit lumina. A scăpat de acuzația de mită, dar fostul primar al Sectorului 5 este executat de ANAF pentru recuperarea a aproape 14 milioane de euro

0

Daniela Arnăutu

Procesele curg, în cazul lui Marian Vanghelie. Abia ce a fost achitat de Curtea de Apel București pentru acuzația că ar fi luat mită 30 de milioane de euro, că Vanghelie va fi executat silit de ANAF, așa cum a anunțat recent instituția, pentru recuperarea sumei totale de peste 13,7 milioane lei, la care se adaugă 20.000 lei cheltuieli judiciare.

Și asta nu e singura problemă, el fiind dat în judecată și de furnizorul de electricitate, pentru neplata facturilor din ultimele luni. Prima înfățișare va avea loc pe 12 februariee 2026, al Judecătoria Sectorului 2, potrivit România Tv.

Șefa CAB explică de ce a fost achitat Vanghelie

Joi, 11 decembrie 2025, șefa Curții de Apel București (CAB), Liana Nicoleta Arsenie, a explicat de ce a fost achitat Marian Vanghelie: „Curtea de Apel București a amânat procesul lui Marian Vanghelie pentru data de 7 februarie 2025, în condițiile în care DNA a avertizat încă din vară că ultima șansă ca dosarul să nu se prescrie este 17 decembrie 2024″.

Casele, mașinile și acțiunile lui Vanghelie, executate silit de ANAF

Vanghelie este vizat și de o executare silită, inițiată de ANAF, pentru recuperarea sumei totale de peste 13,7 milioane lei, la care se adaugă 20.000 lei cheltuieli judiciare.

„Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat punerea în executare a titlului executoriu emis în urma deciziei definitive a instanței în dosarul penal nr. 25638/3/2015, vizând recuperarea sumei totale de peste 13,7 milioane lei, la care se adaugă 20.000 lei cheltuieli judiciare. Măsurile includ menținerea sechestrului pe imobile, identificarea de noi bunuri urmărite, blocări de conturi și popriri asupra acțiunilor deținute de debitor. ANAF a inițiat procedurile de executare silită ca urmare a deciziei definitive pronunțate de instanță”, Precizează ANAF, potrivit Agerpres,

Dosarul penal nr. 25638/3/2015 se referă la cazul fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, condamnat pentru multiple infracțiuni de corupție. Bunurile imobile vizate sunt două apartamente situate în București, Sector 2, în imobilul de pe B-dul Dacia: apartament nr. 2, parter, 106,35 mp; apartament nr. 4, etaj 2, 106,35 mp. ANAF a mai identificat și următoarele bunuri imobile: un autoturism marca Mercedes – asupra căruia s-a instituit sechestru și aproape 1000 de acțiuni deținute la mai multe societăți.

Totodată, au fost instituite popriri asupra sumelor datorate debitorului de către terți, respectiv instituțiile financiare la care acesta deține acțiuni. Potrivit ANAF, până în cest moment, nu au fost recuperate sume de bani în contul debitorului. Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost condamnat, în mai 2021, de Tribunalul București la 11 ani și 8 luni închisoare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani.

De asemenea, instanța i-a interzis lui Vanghelie, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de cinci ani de la executarea pedepsei cu închisoarea.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Judecătorii i-au respins cererea pentru revocarea măsurii și au prelungit-o cu 60 de zile

Daniela Arnăutu

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar. Decizia aparține Judecătoriei Sectorului 1 București, care a respins cererea de revocare a acestei măsuri și a decis prelungirea măsurii cu încă 60 de zile.

Georgescu, inculpat pentru șase acuzații

Pe data de 26 februarie 2025, Călin Georgescu a fost ridicat din trafic, dus la Parchetul General și audiat vreme de câteva ore. Acesta este inculpat pentru:

– instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată,

– comunicarea de informaţii false,

– fals în declaraţii în formă continuată, (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţiile de avere),

– iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup,

– promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii

– crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

Plasat, initial, sub control judiciar pentru 60 de zile, măsura instituită asupra lui Călin Georgescu a fost prelungită cu încă 60 de zile. Acesta are interzis să posteze pe rețelele de socializare mesaje legionare, fasciste, anti-Semite, xenophobe și rasiste.

În august i s-a schimbat încadrarea juridică

În 4 august 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a schimbat încadrarea juridică a faptelor lui Călin Georgescu, din comunicarea de informaţii false şi instigare la tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată (două acte materiale).

În dosarul privind acţiuni contra ordinii constituţionale sunt cercetaţi şi mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

În urmă cu o lună, Parchetul General a audiat 18 inculpaţi cercetaţi pentru tentativă la infracţiunea de acţiuni contra ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică. Trei dintre cei 18 inculpaţi au fost arestaţi preventiv, 11 au fost plasaţi în arest la domiciliu şi patru sub control judiciar.

În 21 august 2025, judecătorii instanţei supreme au înlocuit, la solicitarea procurorilor, măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar în cazul a trei a trei inculpați din dosarul lui Potra. Ceilalți 11 au fost trecuți sub control judiciar.

Audierile au avut legătură cu operaţiunile din 26-27 februarie, când au fost făcute 47 de percheziţii la adrese din judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov, Timiş şi Cluj, la apropiaţi ai lui Călin Georgescu, între care Horaţiu Potra şi Eugen Sechila, dar şi la patru sedii de firmă.

Arme și teancuri de dolari, sub podeaua casei lui Potra

În februarie 2025, la percheziția efectuată acasă la Horațiu Potra, politician din Mediaș, au fost descoperite, sub podea, pachete cu teancuri de dolari și arme. La momentul respective, Potra a declarat că nu e obligat să-țși țină banii la bancă. În privința armelor, care erau deținute illegal, Potra a mai spus că își asumă nerespectarea legii.

Dosarul deschis atunci viza infracţiuni de iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid împotriva umanităţii şi de crime de război, precum şi răspândirea, în spaţiul public, a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO: „Crăciunul Copiilor”, un super-spectacol prezentat de elevii Școlii de Dans „Ioan Macrea”

Peste 500 de copii, elevi ai Școlii de Dans „Ioan Macrea”, au adus în comunitatea sibiană emoția și frumusețea sărbătorilor de iarnă, spiritul autentic al Crăciunului românesc, prin colinde, jocuri populare și obiceiuri.

Evenimentele s-au desfășurat în cadrul proiectului „Crăciunul copiilor”, acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu.

Elevii Școlii de Dans „Ioan Macrea” și-au invitat părinții, bunicii și prietenii în atmosfera de poveste a spectacolelor desfășurate sub genericul „Crăciunul copiilor”.

Au fost aduse în prim-plan obiceiuri străvechi, de la colindatul cetelor de juni din satele Mărginimii la căiuții și babele din Moldova, dansuri și suite populare din zona Sibiului, dar și din Sălaj, Codru, Maramureș și Bihor.

În seara zilei de 10 decembrie, nu au lipsit momentele de mare intensitate emoțională, când, într-un glas, micii artiști și spectatorii au interpretat colindul „Trei păstori”.

Au evoluat grupele Școlii de Dans „Ioan Macrea”, coordonate de Adriana Preda, Alesea Sas, Maria Cristea, Adriana Ioniță, Adrian Dragomir, George Ștreng și Simion Cristea.

Au participat, de asemenea, elevii instrumentiști ai școlii, pregătiți de Marius Ienciu, Ansamblul „Ceata Junilor”, precum și Grupul vocal „Flori din Mărginime”, coordonat de Traian Stoiță, prezentatorul evenimentelor.

Proiectul „Crăciunul copiilor”, acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu, își propune să valorifice patrimoniul cultural românesc, specific sărbătorilor de iarnă, și să ofere copiilor și tinerilor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber.

În acest context, sunt organizate o serie de activități dedicate copiilor și tinerilor: ateliere de dans popular; ateliere dedicate obiceiurilor de Crăciun și jocurilor tradiționale și spectacole folclorice.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Șelimbăr: un șofer băut a intrat cu mașina în stâlp pentru a evita coliziunea cu alt autoturism

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un stâlp, pe raza localității Șelimbăr, pentru a evita o coliziune cu un alt autoturism.

Joi, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost sesizați, prin apel 112, despre producerea unui eveniment rutier pe strada Pictor Nicolae Brana, din Șelimbăr.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat un sibian în vârstă de 63 de ani care, pentru a evita coliziunea cu un alt autovehicul, a intrat într-un stâlp de iluminat stradal.

„Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat valoarea de 0,85 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, a precizat Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

PONTUL AVOCATULUI. Petarde, lege și… explozii de prostie

În fiecare decembrie, România devine un fel de „Wild West“ al petardelor: se vând peste tot, se aruncă peste tot, iar legislația – deși clară ca lumina unei rachete de semnalizare – e ignorată cu grație.

Dacă vinzi petarde fără autorizație, nu faci comerț, ci intri direct în sfera penală. Legea nr. 126/1995 spune clar: comercializarea neautorizată a articolelor pirotehnice = infracțiune, cu dosar penal, confiscări și amenzi serioase.

Nu e „amendă mică”, nu e „lasă că merge și așa”.

E Revelion la poliție.

Dar ce fac părinții care cumpără astfel de „bombe“?

De aici încep tragediile: copilul găsește petarde „uitate prin casă”, părintele spune „nu se întâmplă nimic”, iar apoi aflăm la Urgență că ba se întâmplă.

Juridic, neglijența parentală poate duce la răspundere civilă și, în cazurile grave, chiar penală, mai ales dacă minorul provoacă vătămări sau incendii.

Petardele nu sunt jucării. Nici martorii din dosar.

Da, și unii trec strada pe roșu și nu pățesc nimic – până când pățesc. Poliția are controale speciale în decembrie și, surpriză, nu e deloc impresionată de scuze de tipul „doar completam veniturile”.

Vrei să vinzi petarde ilegal?

Vrei să lași copilul să se joace cu ele?

Vrei să păstrezi „doar câteva” în portbagaj?

Excelent. Dar să nu te mire dacă singurul lucru care îți mai explodează este cazierul, reputația și bugetul familiei — toate în același timp. Legea nu iartă, poliția nu negociază, iar judecătorul nu pune artificii pe hotărâre ca să-ți fie ție mai ușor. Așa că, înainte să devii protagonistul unui dosar penal în care singura scânteie e cea a inconștienței proprii, gândește-te bine: nimic nu e mai periculos decât combinația dintre petarde și prostie.

Alexandru Zavatin, Baroul Sibiu

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI