În fiecare decembrie, România devine un fel de „Wild West“ al petardelor: se vând peste tot, se aruncă peste tot, iar legislația – deși clară ca lumina unei rachete de semnalizare – e ignorată cu grație.
Dacă vinzi petarde fără autorizație, nu faci comerț, ci intri direct în sfera penală. Legea nr. 126/1995 spune clar: comercializarea neautorizată a articolelor pirotehnice = infracțiune, cu dosar penal, confiscări și amenzi serioase.
Nu e „amendă mică”, nu e „lasă că merge și așa”.
E Revelion la poliție.
Dar ce fac părinții care cumpără astfel de „bombe“?
De aici încep tragediile: copilul găsește petarde „uitate prin casă”, părintele spune „nu se întâmplă nimic”, iar apoi aflăm la Urgență că ba se întâmplă.
Juridic, neglijența parentală poate duce la răspundere civilă și, în cazurile grave, chiar penală, mai ales dacă minorul provoacă vătămări sau incendii.
Petardele nu sunt jucării. Nici martorii din dosar.
Da, și unii trec strada pe roșu și nu pățesc nimic – până când pățesc. Poliția are controale speciale în decembrie și, surpriză, nu e deloc impresionată de scuze de tipul „doar completam veniturile”.
Vrei să vinzi petarde ilegal?
Vrei să lași copilul să se joace cu ele?
Vrei să păstrezi „doar câteva” în portbagaj?
Excelent. Dar să nu te mire dacă singurul lucru care îți mai explodează este cazierul, reputația și bugetul familiei — toate în același timp. Legea nu iartă, poliția nu negociază, iar judecătorul nu pune artificii pe hotărâre ca să-ți fie ție mai ușor. Așa că, înainte să devii protagonistul unui dosar penal în care singura scânteie e cea a inconștienței proprii, gândește-te bine: nimic nu e mai periculos decât combinația dintre petarde și prostie.
Alexandru Zavatin, Baroul Sibiu
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Și iată că se încheie și anul 2025 și ne pregătim pentru anul 2026 și alți mulți ani. Sănătate, pace, înțelegere, bucurii și fericire. Cuvinte de bun augur și urări transmise gazdelor care primesc colindători. Atmosferă luminoasă și de distracție prin târgurile de Crăciun sau magazinele de cadouri și suveniruri.
Și totuși cineva lucrează. În primul rând și cu mare interes, clasa politică, preocupată de fundamentarea bugetului pe anul 2026 și pe următorii patru ani.
Cum se vede și cum se prezintă situația?
Tensiuni uriașe în Bulgaria, proteste de amploare fără precedent, demisia guvernului, Parlamentul a retras propunerea de buget pentru 2026, dând vina pe Generația Z, care cere o judecată politică, scrie presa de la Sofia.
Cine formează generația Z? Persoanele născute, în general, între mijlocul anilor ’90 și începutul anilor 2010 (aproximativ 1997–2012), numiți și „nativii digitali”. Această generație a crescut cu internetul, smartphone-urile și rețelele sociale, ceea ce le-a format o mentalitate adaptată la tehnologie, independență și comunicare online.
Interesantă este abordarea într-o altă perspectivă, cea a răspunderii și a responsabilității. Și de ce nu, și a sancționării printr-o „judecată politică”.
Parlamentul Ucrainei a aprobat miercuri bugetul pentru anul 2026, planificând să aloce aproape o treime din produsul intern brut al țării pentru apărare, în contextul războiului cu Rusia, informează Reuters.
Aproximativ 27,2% din PIB vor fi alocați armatei, producției și achizițiilor de arme, iar aproape 60% din totalul cheltuielilor vor fi alocate apărării, salariilor soldaților și achizițiilor de arme.
În Germania, aprobarea bugetului s-a făcut în noiembrie 2025, când Bundestagul a aprobat bugetul pentru 2026.
Se constată o descriere a bugetul ca fiind „o schimbare de paradigmă uriașă în politica fiscală germană”, conservatorismul fiscal fiind considerat de domeniul trecutului.
Germania a renunțat la decenii de conservatorism fiscal în speranța că investițiile publice vor relansa economia în stagnare. Cea mai mare parte a cheltuielilor bugetare este alocată afacerilor sociale și apărării.
Consiliul Uniunii Europene, de asemenea, dă undă verde bugetului anual al UE pentru 2026.
Consiliul consideră că bugetul pe 2026 ar trebui să asigure cheltuieli prudente
Consiliul a adoptat în mod formal bugetul UE pentru 2026. Acest buget este rezultatul negocierilor cu Parlamentul European, care au condus la un acord la 15 noiembrie 2025.
În acest buget, totalul angajamentelor se ridică la 192,8 miliarde EUR, iar totalul plăților la 190,1 miliarde EUR. Consiliul a confirmat că UE își menține angajamentul de a oferi sprijin financiar continuu Ucrainei atât timp cât este necesar și atât de intens cât este necesar și de a sprijini reziliența și reconstrucția pe termen lung a acesteia.
Consiliul consideră că bugetul pe 2026 ar trebui să fie realist și în acord cu nevoile reale, să asigure cheltuieli prudente și să lase marje suficiente sub plafoanele cadrului financiar multianual (CFM) pentru provocări neprevăzute.
Ce se întâmplă în România?
Premierul a anunțat că bugetul pe 2026 va fi gata la anul, în ianuarie şi nu în decembrie. Acesta a spus că e nevoie de adoptarea tuturor măsurilor din reforma fiscală pentru ca bugetul să fie unul predictibil. În prezent suntem informați că guvernul și-a asumat răspunderea pentru ultimele pachete de modificări legislative. Rămâne să vedem dacă va exista și o reacție politică prin moțiuni de cenzură sau prin susținere parlamentară.
Noul proiect al bugetului de stat va fi construit după o metodă nouă. Toate ministerele vor încărca documentele proprii într-o aplicație electronică, denumită „Buget.ng”.
Cei interesați vor putea să facă propuneri și recomandări pentru fiecare instituție în parte. Ministrul de Finanțe consideră că noua metodă electronică va aduce mai multă transparență și va ajuta la construcția unui buget mai realist.
Pe continent așteptările sunt de pace, dar ne pregătim pentru război.
De interes este cum vor arăta bugetele multianuale, pentru că cel puțin Bugetul pe termen lung al UE sau cadrul financiar multianual (CFM) este un plan bugetar pe șapte ani, care asigură finanțarea pentru programe și acțiuni aliniate la prioritățile strategice ale UE, în vreme ce actualul buget pe termen lung se derulează pentru perioada 2021-2027.
Să vedem ce spune Generația Z și… să auzim doar de bine.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Cauzată de bacteria Mycobacterium leprae, lepra este o boală infecțioasă cronică, ce afectează, în principal, pielea și nervii periferici, mucoasa tractului respirator superior și ochii. Netratată, lepra poate provoca dizabilități progresive și permanente. Pe lângă deformările fizice, persoanele afectate de lepră se confruntă și cu stigmatizare și discriminare.
Totuși, lepra este vindecabilă, prin terapia multidrog (MDT), iar tratamentul în stadiile incipiente poate preveni dizabilitățile.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (WHO), bacteria ce provoacă lepra se transmite prin picături eliminate din nas și gură, în timpul unui contact apropiat și frecvent cu pacienți neaflați sub tratament.
Lepra este raportată în toate cele șase regiuni OMS, dar majoritatea cazurilor noi anuale provin din Regiunea Asiei de Sud-Est.
Ce este lepra și în ce țări este mai frecventă
Lepra este o boală tropicală neglijată (NTD), care apare în continuare în peste 120 de țări, cu aproximativ 200 000 de cazuri noi raportate anual. Eliminarea leprei ca problemă de sănătate publică (definită ca o prevalență mai mică de 1 la 10 000 de locuitori, conform rezoluției 44.9 a Adunării Mondiale a Sănătății) a fost atinsă la nivel global în anul 2000 și în majoritatea țărilor până în 2010.
Reducerea numărului de cazuri noi a fost graduală. Conform datelor din 2023, Brazilia, India și Indonezia continuă să raporteze peste 10 000 de cazuri noi, în timp ce alte 12 țări (Bangladesh, Republica Democrată Congo, Etiopia, Madagascar, Mozambic, Myanmar, Nepal, Nigeria, Filipine, Somalia, Sri Lanka și Republica Unită Tanzania) au raportat fiecare între 1000 și 10 000 de cazuri noi. Cincișprezece țări au raportat 0 cazuri, iar 112 au raportat mai puțin de 1000 de cazuri noi.
Cât de contagioasă este lepra?
Se crede, potrivit OMS, că boala se transmite prin picături eliminate din nasul și gura unei persoane netratate, care conțin agentul cauzator, dar contaminarea se face în urma unui contact apropiat și prelungit. Boala nu se transmite prin contact ocazional (cum ar fi strângerea mâinii, îmbrățișarea, împărțirea mesei sau statul unul lângă altul). Pacientul nu mai transmite boala odată cu începerea tratamentului.
Ce simptome are lepra
Diagnosticul leprei se stabilește clinic. Pot fi necesare și teste de laborator, în cazurile dificil de diagnosticat.
Boala se manifestă, de obicei, prin leziuni cutanate și afectare a nervilor periferici.
Lepra este diagnosticată prin identificarea a cel puțin unuia dintre următoarele semne cardinale:
– pierdere clară a sensibilității într-o pată de piele palidă (hipopigmentată) sau roșiatică;
– nerv periferic îngroșat sau mărit, cu pierderea sensibilității și/sau slăbiciune musculară în zona deservită de acel nerv;
– detectarea microscopică a bacililor într-un frotiu cutanat.
Cum se tratează lepra?
Lepra este vindecabilă. Regimul terapeutic recomandat în prezent constă, potrivit OMS, din trei medicamente (dapsone, rifampicină și clofazimină), cunoscut sub numele de terapie multidrog (MDT). OMS oferă MDT gratuit. Inițial, tratamentul gratuit a fost finanțat de The Nippon Foundation (TNF), iar din 2000 este donat de Novartis.
Cum se poate preveni lepra?
Doar depistarea cazurilor și tratamentul cu MDT nu sunt suficiente pentru întreruperea transmiterii. OMS recomandă identificarea contacților unei persoane bolnave (din gospodărie, vecinătate și cerc social), împreună cu administrarea unei doze unice de rifampicină, ca profilaxie post-expunere (SDR-PEP).
OMS oferă sprijin tehnic țărilor și teritoriilor în prevenirea și controlul leprei. În fiecare an, OMS colectează date epidemiologice despre lepră și publică un raport consolidate, în Weekly Epidemiological Record.
După consultări cu țările, experții, partenerii și persoanele afectate, OMS a lansat strategia „Către zero lepră: strategia globală pentru lepra (boala Hansen) 2021–2030”, aliniată cu foaia de parcurs pentru bolile tropicale neglijate 2021–2030. Strategia vizează zero lepră: zero infecție și boală, zero dizabilitate, zero stigmatizare și discriminare.
De asemenea, OMS a dezvoltat module e-learning pentru îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților lucrătorilor din sănătate privind diagnosticul, tratamentul leprei și managementul dizabilităților. Acestea pot fi accesate prin Academia OMS.
Caz de lepră la Cluj!
Vestea că în România a fost confirmat primul caz de lepră din ultimii aproape 45 de ani a luat prin surprindere populația, joi seară, când ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pe lângă pacientul din Cluj, alte trei cazuri sunt în curs de evaluare. Pacientele sunt originare din Asia și lucrează ca maseuze la un SPA din Cluj-Napoca.
Dar nu mulți sunt cei care știu că ultima leprozerie din Europa se află chiar în România: Tichilești este sanatoriul din Tulcea (între localitățile Isaccea și Luncavița) unde au fost tratați pacienții cu lepră încă de la începutul secolului al XX-lea, de la înființarea locului.
Spitalul leprozerie Tichilești, din inima Dobrogei
Spitalul leprozerie Tichilești este situat pe teritoriul administrativ al oraşului Isaccea, din judeţul Tulcea, în Dobrogea de nord, la o distanţă de 1,5 km faţă de drumul european Tulcea – Isaccea – Măcin –Brăila – Galaţi şi la 12 km de Isaccea, spre Măcin. Spitalul din Tichileşti este unicul din Europa și din 1928 funcţionează fără întrerupere. Cadrul legal a fost stabilit mai târziu, prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. IX/C1/1.723 din 1974, în conformitate cu prevederile anexei 6 la Decretul Consiliului de Stat nr. 135/1974.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, Spitalul Tichileşti (leprozerie) a fost inclus pe lista unităţilor aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi finanţate integral de la bugetul de stat.
În baza ordinului de înfiinţare, Spitalul Tichileşti (leprozerie) funcţionează ca instituţie independentă, cu personalitate juridică.
În 2011, un ministru al Sănătății a vizitat Spitalul Tichilești
În mai 2011, ministrul Sănătății Ioana Măhăilă și secretarul de stat Monica Althamer au vizitat Spitalul Tichilești, din Tulcea, ultimul spital de specialitate (dermatologie) din România care tratează boala Hansen (lepra).
Acum mai trăiesc acolo câțiva vârstnici, până în 10 persoane. Pe vremuri, când numărul cazurilor de lepră era mai mare, existau peste 200. Centrul de la Tichilești, aflat într-o margine de pădure, era o mica așezare, în care s-au întemeiat familii și s-au născut copii. Majoritatea celor născuți și crescuți în leprozeria de la Tichilești nu au moștenit/contactat boala, au făcut școală, și-
au văzut de viață și au părăsit locul. Doar câțiva bătrâni mai sunt vizitați de familii. Pentru că, da, mulți dintre ei, după o perioadă de tratament, s-au întors în comunitate, au trait normal, s-au integrat dar, la un moment dat, boala a revenit, așa că s-au întors la Tichilești. Paradoxal, se pare că bacteria ce provoacă lepra ar putea avea perioadă de incubație și de ani de zile de la contaminare.
Leprozeria de la Tichilești este un loc încremenit în timp, lângă o pădure din inima Deltei, în care unii oameni își duc crucea cu demnitate. Totul e curat. Vara sunt ghivece cu flori la ferestre. Nu ai bănui că acolo sălășluiește… lepra. Și chiar așa și este. Pe ei nu boala îi definește, cu toate că ea le-a mutilate destinul. Trăirile lor sunt libere, pot visa la orice. Pentru ei viața curge altfel, iar singurul ei sens a rămas, deseori, doar, gândul la Dumnezeu.
Foto: Spital Tichilesti (facebook), foto in text: ministrul Ioana Mihaila la Tichilesti (facebook)
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Polițiștii sibieni au confiscat în această săptămână sute de articole pirotehnice din Șelimbăr, Iacobeni și Agnita.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase au identificat asupra unui bărbat de 39 de ani, din Șelimbăr, 270 de bucăți de articole pirotehnice din categoria P1 și T1, interzise la deținere conform Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată în vederea cercetărilor.
La nivelul Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea fără drept de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată în vederea cercetărilor, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea fără drept de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita au identificat și indisponibilizat 157 de bucăți de articole pirotehnice din categoria P1 interzise la deținere, conform Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive de la 3 minori, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, din Iacobeni.
„Reamintim tuturor persoanelor că articolele pirotehnice reprezintă o sursă de distracție în timpul evenimentelor speciale și al sărbătorilor, însă utilizarea lor implică riscuri semnificative, mai ales pentru copii și adolescenți.
Nu puține au fost cazurile în care copii, dar și adulți, au ajuns la spital cu răni provocate de petarde. De aceea, rugăm părinții și tutorii legali să supravegheze cu atenție minorii, pentru prevenirea accidentelor de orice fel”, a transmis IPJ Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Judoka din Sibiu a încheiat cum se cuvine un an plin de performanțe în sportul pe care îl practică cu atâta pasiune. Roxana Vișa a câștigat la finalul lunii noiembrie Cupa Europeană de la Maribor și a ajuns până pe locul 11 mondial al junioarelor.
Rezultat e cu atât mai impresionant, pentru că vine după un 2024 în care a stat pe bară din cauza unei operații la menisc, însă în 2025 a surprins antrenorii prin modul cum a putut să reintre în formă rapid și să aibă cel mai bun sezon al carierei sale.
Din România până în Peru
Imnul național al României a fost intonat pentru Roxana Vișa, ca urmare a unei prestații fenomenale la Cupa Europeană de judo. În localitatea Maribor, din Slovenia, sportiva născută în Sibiu a fost de neoprit pe tatami, ea învingându-și toate oponentele ce i-au stat în cale. Roxana a triumfat la categoria +78 de kilograme. Au participat la start 373 de judoka, din 4 continente.
Roxana Vișa a început judo-ul de performanță la Clubul Sportiv Șoimii Sibiu, sub îndrumarea antrenorului Ovidiu Ionaș. Din 2025, ea a ajuns să reprezinte Clubul Sportiv Municipal Sibiu și este antrenată de către Vălean Purece. „Roxana este o fată foarte inteligentă. Gândește ceea ce face și știe de ce face acel lucru. Încrederea în ea este locul unde trebuie să lucreze, respectă prea mult adversarul”, a declarat antrenorul Vălean Purece.
JO 2028, scopul îndrăzneț al sibiencei
Campionatul Național, Cupa României, Campionatul European Universitar, Campionatul Național Universitar, Campionatul Național de lupte la sol, Campionatul European la diferite categorii, Campionatul Mondial și Cupe Europene de prestigiu sunt întrecerile la care sibianca a luat parte în ultimele 8 luni și a excelat pe tatami. A ajuns până în Peru pentru mondial.
La 19 ani a avut un an de excepție și pășește în 2026 cu încredere, în ultimul an al său de juniorat. Are și un mare vis: Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028. „A fost cel mai bun an din cariera mea și nu vreau ca lucrurile să se oprească aici. Îmi doresc calificarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, dar este foarte important ca să fac trecerea de la juniori la seniori treptat”, a declarat Roxana Vișa.
Antrenată de prima femeie medaliată olimpică a României la judo
Roxana Vișa este componentă a lotului național al României, iar acolo este pregătită de Simona Richter, marea campioană datorită căreia acest sport a ajuns la acest nivel în țară. În 1992, ea a fost prima femeie din România participantă la Olimpiadă, la judo, iar în 2000, la Sydney a fost prima româncă medalitată în acest sport (-78kg). După retragere, ea a fost antrenoare secundă a lotului olimpic și a contribuit la aurul olimpic al Alinei Dumitru, plus la alte mari performanțe. „Roxana este o persoana foarte sociabilă, harnică și care este dispusă să facă eforturi. Stă foarte bine mental și orice rezultat extra o motivează. A început să aibă iar încredere după accidentare, mai ales după turneul de la Berlin. A avut un 2025 extraordinar. Apar și vise mari, este dornică de participarea la JO, numai să avem și posibilități financiare”, a declarat Simona Richter.
Prestațiile Roxanei Vișa în 2025
Cupa Europeană de la Berlin – locul 1
Cupa Europeană de la Maribor – locul 1
Campionatul Național de Juniori – locul 1
Campionatul Național de Seniori – locul 1
Campionatul Național de Seniori (cat.Open) – locul 1
Campionatul Național Universitar – locul 1
Campionatul European Universitar – locul 1
Campionatul Național de Juniori Newaza – locul 1
Campionatul European de Tineret – locul 2
Campionatul Național de Tineret – locul 2
Cupa României Seniori – locul 2
Cupa Europeană de la Paks – locul 3
Campionatul Național de Seniori Newaza – locul 3
Campionatul European de Juniori – locul 5
Campionatul Mondial de Juniori – locul 7
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu organizează marți, 16 decembrie, în Palatul Brukenthal, vernisajul expoziției „Speranță prin artă”, ajunsă la ediția a XVII-a. Lucrările sunt realizate de pacienții spitalului, coordonați de specialiștii de la ergoterapie și terapie ocupațională. În cadrul evenimentul va avea loc și o licitație de tablouri și decorațiuni realizate de pacienți.
,,Pentru unii dintre ei, este prima vizită la muzeu și la Târgul de Crăciun din Sibiu”
Înaintea evenimentului de săptămâna viitoare, pacienții Nicoleta Tătar, Mirela Boicu, Luciana Solea, Iosif Filomon, Dumitru Hanț și Florin Bârcea au participat la un atelier de creație ce s-a desfășurat în Palatul Brukenthal. „Pentru unii dintre ei, este prima vizită la muzeu și la Târgul de Crăciun din Sibiu”, ne spune Iza Paulescu, purtătorul de cuvânt al Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.
„Nu trebuie să aveți emoții, îl aveți pe Dumnezeu”
Noi, cei din presă, ne așezăm în rând, în timp ce pacienții, coordonați de psihologul Ana Maria Fulea și ergoterapeutul Mimi Pătruțiu, intră timizi în camera ce găzduiește lucrările lor, munca de aproape un an de zile. „Nu trebuie să aveți emoții, îl aveți pe Dumnezeu”, ne spune Florin Bârcea. Acesta pare cel mai deschis dintre toți, Iza îl tot laudă ca fiind un om priceput la artă și un vorbitor desăvârșit, și se pare că așa și este.
„Îți trebuie multă răbdare”
Mă apropii timid de el, mă uit în ochii lui, îmi dau seama din prima că sub constituția sa robustă se află un suflet chinuit și blând, iubitor de Dumnezeu. Sunt curios de povestea lui. Cum a ajuns la Spitalul de Psihiatrie? Pare un om sănătos, mai sănătos decât mulți dintre noi. Ce înseamnă să fii sănătos?
Florin începe, cu răbdare, să-mi arate lucrările realizate de el. Are multe: un tablou cu un personaj de toamnă, unul cu niște pomișori negri ce se reflectă într-un râu întunecat, dar cireașa de pe tort, cel mai lăudat tablou al său este unul ce are „legat” un tricolor pe el. ,,Îți trebuie multă răbdare ca să creezi”, îmi mărturisește acesta.
„Spitalul este casa mea”
Stau lângă acesta și îl privesc cum lipește, cu degetele sale groase, diamante mici, multicolore, pe o bucată de carton.
Aflu imediat că este veteran în spital, are 51 de ani, iar mare parte din viața lui în acel loc și-a petrecut-o. ,,Spitalul este casa mea”, îmi mărturisește Florin. Nu și-a cunoscut niciodată părinții, s-a trezit abandonat la casa de copii, până la 17 ani, când și-a luat viața în dinți și a ,,spart zidurile” orfelinatului. A plecat în căutarea alor săi, nu i-a găsit. Așa a ajuns să doarmă în gară, el și cu restul oamenilor străzii. „Stăteam zi și noapte la cerșit în fața bisericii de pe Constituției, și am văzut că nu fac niciun bine, că cer un ban. Dar banul pe care îl făceam îl duceam la biserică. Acum Dumnezeu m-a ajutat, am un acoperiș de-asupra capului”, povestește Florin.
„Eu am încredere în mine și în Dumnezeu”
Acum fiecare zi, în continuare, Florin, și-o dedică lui Dumnezeu și aproapelui său. „Eu am încredere în mine și în Dumnezeu.” Ar dori să-l deseneze pe părintele Arsenie Boca, spune că îl ocrotește. Cât e ziua de lungă ascultă radio Trinitas și se roagă. „Citesc acatiste, am un acatist puternic pe care îl citesc, îl citesc și plâng. Simt că trebuie să am pe cineva lângă mine și mă uit la cer, mă uit la cer și văd albastru. Domnul mă privește. Știți că pereții au urechi? Indiferent că sunt tencuiți? În sensul că Dumnezeu ne ascultă. Când te pui înaintea Domnului, pune-te în genunchi și roagă-te cât poți. Eu mă duc la biserică în spital. Eu m-am chinuit să îmi caut părinții, nu i-am găsit, dar eu știu că trăiesc. Să știți că ori de câte ori e sărbătoare mă taie plânsul, dar ascult vorbele sfinților care ne spun: «Întărește-te»”, spune sibianul.
„Scopul principal al activităților noastre este să venim cu o formă complementară a terapiei”
Toată lumea e pusă pe treabă. Fac îngerași, tot felul de ornamente… Am luat niște vată în mâini și tot o frământ, nu știu ce să fac cu ea. Așa că mai bine stau de vorbă cu Ana Maria Fulea: „Scopul principal al activităților noastre este să venim cu o formă complementară a terapiei. Aici intervine programul nostru.
În primă fază a zilei lucrăm cu bolnavii acuți, de pe sectoarele deschise, și în a doua parte a zilei avem activități cu pacienții care sunt tot acuți, dar sunt pe sectoarele de supraveghere. A căror stare nu le permite să vină în sala unde avem activitățile, atunci mergem noi la ei”. Obiectivele principale ale acestor activități sunt dezvoltarea funcțiilor loc cognitive: atenție, memorie, percepția etc.”
„La noi, laergoterapie, atmosfera aduce foarte mult atmosfera tipică de acasă, să zic așa”
Dincolo de stereotipuri, sunt curios care este atmosfera din secția Anei Maria Fulea: „La noi, la ergoterapie, e foarte frumos. Toată lumea, fără excepție, toți care ne-au trecut pragul activităților noaste, ne-au spus că e foarte frumos la noi. Spitalul ne-a pus la dispoziție un spațiu frumos, luminos, foarte bine dotat; avem muzică, cântăm, dansăm, este o atmosferă atipică spitalului. Sunt și alte sectoare în spital, în care atmosfera este în concordanță cu starea de sănătate a pacienților din locul respectiv. Activitățile nu sunt doar pentru cei internați, pot veni oricând veterani. La noi, la ergoterapie, atmosfera aduce foarte mult atmosfera tipică de acasă, să zic așa”.
Va veni Moș Crăciun?”
Din acea vată am reușit să creez un om de zăpadă. Iar din discuția pe care am avut-o am reușit, sper eu, să creez și altor oameni speranțe. Oamenii care au venit la activitatea de creație și au plecat să vadă luminițele din Târgul de Crăciun. „Va veni Moș Crăciun?”, o întreb pe Ana Maria. „Să vedem cât de cuminți au fost pacienții”, râde psihologul.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Artistul non-binar Nemo, care a câştigat ediția 2024 a concursului Eurovision, a anunțat că își va returna trofeul. Artistul a decis să renunțe la premiu, după ce, anterior, el a criticat faptul că Israelul va participa la ediția din acest an a Eurovision.
„Anul trecut, am câştigat Eurovision şi, odată cu acesta, am câştigat trofeul. Şi chiar dacă sunt extrem de recunoscător comunităţii care înconjoară acest concurs şi pentru tot ceea ce mi-a adus această experienţă ca persoană şi artist, astăzi consider că acest trofeu nu mai are ce căuta pe raftul meu”, a scris Nemo pe o Instagram.
Nemo consideră că se încalcă valorile acestui concurs
„Eurovisionul susţine că apără unitatea, incluziunea şi demnitatea pentru toţi. Aceste valori au făcut ca acest concurs să fie important pentru mine, dar mennţinerea participării Israelului, în condiţiile în care Comisia internaţională independentă de anchetă a Naţiunilor Unite a concluzionat că a avut loc un genocid, arată un conflict evident între aceste idealuri şi deciziile luate de Uniunea Europeană de Radiodifuziune şi Televiziune, care organizează Eurovision”, a scris Nemo pe Instagram.
Nemo: „Trăiești ceea ce susții!”
„Concursul a fost folosit, în repetate rânduri, pentru a atenua imaginea unui stat acuzat de grave abuzuri, în timp ce UER insista asupra caracterului „apolitic” al Eurovisionului. Şi când ţări întregi se retrag din cauza acestei contradicţii, este clar că ceva nu funcţionează deloc. De aceea am decis să returnez trofeul meu la sediul UER din Geneva. Cu recunoştinţă şi un mesaj clar: trăieşte ceea ce susţii”, a scris Nemo în încheierea mesajului său de pe Instagram.
Mai multe țări vor boicota concursul?
Pe 4 decembrie, în adunarea Uniunii Europene de Radiodifuziune, organizatorii Eurovision au confirmat participarea Israelului. Ca urmare, cinci ţări – printre care se numără și Spania, membră a Big Five a concursului – şi-au anunţat boicotul şi au precizat că nu vor participa la ediția din luna mai 2026, de la Viena. De asemenea, artiști din Portugalia au anunţat că nu vor reprezenta țara lor, în cazul în care vor fi desemnați pentru a participa la Eurovision.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Potrivit Direcției de Sănătate Publice Sibiu, în prima săptămână din luna decembrie numărul cazurilor de gripă și infecții respiratorii a crescut.
În perioada 1-7 decembrie, medicii de familie au raportat 21 de cazuri de gripă clinică, dintre care patru persoane, cu vârste peste 50 de ani, au necesitat internare. În cee ace privește infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare, s-au raportat 1274 de cazuri, în creștere cu 174 față de săptămâna anterioară. În 43 de cazuri a fost necesară internarea. De asemenea, la Sibiu, în aceeași perioadă, s-au înregistrat și 333 de cazuri de pneumopatii, majoritatea la persoane cu vârste de peste 50 de ani. 157 de cazuri au auvt nevoie de internare și s-a înregistrat și un deces.
La nivel national, aproape 82000 de cazuri de infecții respiratorii
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, în săptămâna 01.12.2025 – 07.12.2025 au fost raportate, la nivelul întregii țări, 81.174 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 28.2% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (63.321)
Numărul cazurilor de gripă, la nivel national, a fost de 3.018, comparativ cu 794 cazuri în aceeași săptămână a sezonului precedent și cu 1.504 înregistrate în săptămâna precedentă. Cazurile de gripă clinică au fost raportate de 39 județe, cele mai multe fiind în municipiul București (534) și în județele Botoșani (581), Iași (328), Suceava (282), Cluj (210) și Brașov (208).
Ce recomandă medicii
Medicii subliniază necesității vaccinării antigripale, respectarea igienei personale și a măsurilor de protecție, mai ales pentru categoriile vulnerabile (copii, vârstnici și bolnavi cronici), pentru a preveni complicațiile severe.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Ministrul Justiției din România, Radu Marinescu, a reacționat în urma scrisorii deschise, semnată de peste 170 de magistrați, ca semn de susținere față de judecătorii Curții de Apel București.
Marinescu spune că nu este permisă nicio presiune asupra oamenilor care sesizează disfuncționalități ale sistemului de justiție și dă asigurări că susține demersurile menite să îmbunătățească situația.
Scrisoare deschisă, în semn de solidaritate
Scrisoarea deschisă a fost semnată de peste 170 de magistrați de rang înalt în semn de solidaritate față de colegii lor de la Curtea de Apel București, cât și față de cei care au participat la documentarul Recorder.
Ministrul Justiției a reacționat pe Facebook
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a făcut o postare pe Facebook în care spune:
„Este inacceptabilă orice formă de persecuție a unei persoane pentru ca ar sesiza aspecte care, în opinia sa ,constituie disfuncționalități sau abuzuri în sistemul în care activează. Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate nu reprimate. Susțin necesitatea clarificării tuturor aspectelor învederate în documentarul respectiv de către magistrați , putând fi confirmate sau infirmate factual.
Ca ministru și membru CSM voi acționa, cu respectarea legii și a independenței justiției, pentru a clarifica aceste acuzații aduse în documentar.
• Diversitatea de opinii și convingeri privind politicile profesionale, manageriale, de personal, criteriile de promovare, selecție, pregătire profesională, cadrul legislativ ce reglementează statutul și organizarea etc există și este firească în magistratură, mai ales în contextul în care aceasta are o componentă electivă, în desemnarea CSM și competitivă în ocuparea unor funcții de conducere. Aceste situații au născut și nasc divergențe de opinie și controverse, conturarea de majorități și minorități de opinie dar, sub nici o formă, nu trebuie să conducă la abordări revanșarde, punitive sau opresive ale celor care gândesc altfel.
• De când sunt ministru al justiției nu am primit nici o sesizare a vreunui magistrat ca ar exista persecuții de natura celor invocate în scrisoarea deschisă menționată. Orice magistrat care invocă astfel de situații le poate semnala, nu doar public, dar și organelor în drept să ia măsuri și către MJ, cat timp ministrul este membru CSM;
• De când sunt ministru al Justiției nu am primit nici o sesizare a unui magistrat ca ar exista nereguli privind desfășurarea activității CSM, privind alegerile pentru acest organism sau cu privire la desfășurarea concursurilor sau procedurilor de selecție pentru funcțiile de conducere.
-Legile justiției au fost adoptate în anul 2022 de către Parlament, au fost evaluate pozitiv la nivel european fiind ridicat MCV, precum si anual in cadrul raportului privind statul de drept și au fost înscrise în PNRR ca jalon finanțabil. La constituirea coaliției de guvernare, toate partidele au discutat despre modernizarea acestui cadru normativ și a existat un acord politic privind măsurile de luat, înscris în programul de guvernare. MJ acționează în conformitate cu acest program și gestionează jalonul PNRR care va permite accesarea banilor europeni. Orice lege poate fi modificată în acord cu evoluția societății, în baza unui acord politic bazat pe o informație completă, reală și obiectivă, în limitele cadrului PNRR și al concluziilor rapoartelor privind statul de drept.”
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Bella Italia este prima franciză, 100% românească în domeniul restaurantelor și pizzeriilor. Predecesoarea ei a fost o afacere de familie din Brăila, dezvoltată în urmă cu peste 20 ani.
În prezent, există peste 30 de locații în toată țara.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
România devine un jucător international pe piața materialelor critice, cele mai căutate resurse ale planetei, în acest moment, prin dezvoltarea proiectului de la Feldioara, potrivit unei postări făcute pe Facebook de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Deținută de Nuclearelectrica, Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu (FPCU) Feldioara, va forma împreună cu producătorul de metale rare Critical Metals (CRML), listat la New York, obiectivul de a construi și a opera o fabrică pentru procesarea pământurilor rare, în România.
România, jucător important pe piața pământurilor rare
„SN Nuclearelectrica SA informează actionarii și investitorii că în data de 08.12.2025, FPCU Feldioara, filiala a SN Nuclearelectrica SA, a aprobat semnarea unui Term Sheet neangajant cu Critical Metals Corp (CRML) în vederea explorării posibilității înființării unei Joint Venture (JVCo).
Term Sheet-ul neangajant cu Critical Metals Corp. (CRML) are că scop evaluarea înființării unei societăți mixte 50%-50% în vederea potențialei puneri în funcțiune a unei instalații de ultima generație pentru prelucrarea metalelor rare la FPCU Feldioara.
FPCU Feldioara și CRML vor colabora, în lunile următoare, pe baza prevederilor din Term-Sheet, pentru a evalua baza tehnică și comercială pentru înființarea JVCo, vehiculul destinat dezvoltării și potențialei construcții a unei fabrici de prelucrare a metalelor rare de ultima generație în România.
Explorarea acestei posibilități prin acest acord neangajant nu are implicații juridice și/sau financiare pentru FPCU Feldioara și/sau Nuclearelectrica și reprezintă doar un potențial ce merită a fi explorat”, se arată în informarea la BVB semnată de Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica.
Compania Critical Metals, o companie minieră de top în domeniul mineralelor critice, a anunțat marți că a semnat Fișa de Termeni pentru crearea unui joint venture (JV) cu cote egale, 50%-50%, între CRML și Fabrica de Prelucrare a Concentratoarelor de Uraniu S.R.L. (FPCU) din România, companie de stat și un partener strategic dintr-o țară membră a Uniunii Europene și NATO, conform presei americane.
Critical Metals, companie înregistrată în Insulele Virgine Britanice, are sediul corporativ la New York, și este deținută majoritar de European Lithium, cu sediul în Australia, potrivit Profit.ro.
Potrivit presei americane, documentul oferă CRML drepturi de preluare pe termen lung pentru 50% din întreaga producție de concentrat Tanbreez și include planul de dezvoltare, finanțare și punere în funcțiune a unei instalații europene de procesare a pământurilor rare de ultimă generație în România – creând primul lanț de aprovizionare complet integrat de la mină la procesare din lumea occidentală, dedicat stabilizării accesului la minerale critice pentru industriile și sectoarele de apărare europene.
Prin asigurarea drepturilor exclusive asupra a 50% din resursele actuale ale Tanbreez (Groenlanda), acest joint venture va stabili un lanț de aprovizionare extrem de rezilient, centrat pe Europa, reducând dependența de China – care controlează în prezent peste 80% din prelucrarea globală a pământurilor rare – și protejând UE împotriva vulnerabilităților geopolitice.
După punerea în funcțiune a operațiunilor miniere de la Tanbreez, CRML va furniza joint venture-ului românesc jumătate din concentrat pe întreaga durată de viață a resurselor, în condiții de piață competitive, convenite de comun acord. Un Comitet de Dezvoltare dedicat va ghida în comun proiectarea instalației, strategia de dezvoltare și comercializarea produselor procesate.
Atât CRML, cât și guvernul român vor depune cerere de finanțare din pachetul recent anunțat de UE, în valoare de 3,5 miliarde de euro, pentru furnizarea de metale din pământuri rare către UE.
Ministerul Energiei a transmis, joi, 12 decembrie 2025, că sprijină dezvoltarea în România a unui proiect crucial pentru stabilizarea producției mondiale de materiale critice, printr-un parteneriat tip Joint Venture între compania Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu S.R.L. (FPCU) de la Feldioara și compania americană Critical Metals Corp (CRML).
Potrivit anunțului CMRL, Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu (FPCU) Feldioara, deținută integral de Nuclearelectrica – producătorul național de energie nucleară și operatorul Centralei nucleare Cernavodă, va forma împreună cu producătorul de metale rare Critical Metals (CRML), listat la New York, un joint venture cu obicetivul de a construi și a opera o fabrică pentru procesarea pământurilor rare, amplasată în România, scrie Profit.ro, citând presa de specialitate din SUA.
Nuclearelectrica a precizat că documentul semnat este unul neangajant, menit să evalueze oportunitatea înființării unei societăți mixte.
Proiectul va constitui primul lanț de aprovizionare complet integrat pentru materiale critice din lumea occidentală. De asemenea, va putea fi finanțat prin planul european RESourceEU Action Plan, cu fonduri de până la 3 miliarde de euro.
Ministrul Bogdan Ivan: „România devine o verigă esențială în producția occidentală”
„Este pentru prima oară când România devine o verigă esențială în producția occidentală de materiale critice, pentru că fabrica de procesare va funcționa la noi în țară, la Feldioara. Avem o oportunitate excelentă de a accesa finanțări europene care totalizează 3 miliarde de euro. Astfel, devenim un jucător-cheie în industria globală a pământurilor rare. Acest proiect schimbă jocul, pentru că pământurile rare sunt esențiale pentru lumea de mâine, fiind folosite în producerea sateliților, stocarea energiei și dezvoltarea inteligenței artificiale”, a subliniat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în comunicatul transmis joi.
Ministerul spune că proiectul ar asigura accesul României la procesarea a 50% din pământurile rare extrase din cel mai mare zăcământ de acest tip din lume, situat în Groenlanda. Prin procesarea în fabrica de la Feldioara, cu tehnologie de ultimă generație, România poate deveni un furnizor constant de materiale indispensabile pentru industrii-cheie cum ar fi cea de microprocesoare, aerospațială sau de apărare.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Procesul în care Florian Coldea, fostul șef al Serviciului Român de Informație, acuzat de trafic de influență, s-a judecat la Curtea de Apel București (CAB). Magistrații au decis, pe 9 decembrie2025, menținerea sechestrului instituit asupra bunurilor și banilor inculpaților din dosarul în care generalul (r) Florian Coldea, Doru Trăilă și Dan Tocaci sunt acuzați de trafic de influență.
Fostul șef al Direcției Juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, acuzat de traffic de influență în același dosar, a decedat recent. Joi, 11 decembrie 22025, magistrații CAB au preschimbat „termenul de pronunțare”, conform portalului instanțelor de judecată, pentru februarie 2026.
Ce au decis magistrații de la CAB în privința lui Coldea
În cazul lui Coldea, magistrații CAB au hotărât menținerea sechestrului instituit prin ordonanța nr. 52/1/P/2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –
Direcția Națională Anticorupție din data de 13.06.2025 asupra bunurilor și a popririi instituită prin ordonanța nr. 52/1/P/2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din data de 15.01.2025 asupra sumei de bani, astfel:
– asupra sumei de 500.000,00 RON existentă într-un cont la CEC Bank, pe numele inculpatului Coldea Florian
– asupra unui imobil situat în municipiul București
– asupra a două locuri de parcare
Aceste măsuri de sechestru asiguratoriu și popriri se instituie, potrivit judecătorilor, până la concurența sumei totale de 9.372.124,02 lei (compusă din: 7.763.259,22 lei – ca urmare a săvârșirii de către Dumbravă Dumitru a infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activități cu complicitatea numiților Trăilă Doru-Florel și Coldea Florian, fără serviciile de consultanță juridică având ca beneficiar final pe SC Soceram SA și 1.608.864,80 lei – din săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență).
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI