Dr. Arseniu Rareș, Medic Specialist Pediatru și Pneumologie Pediatrică aduce lămuriri cu privire la ecografia transtoracică realizată la Policlinica Astra
Ce este ecografia transtoracică?
Ecografia transtoracică este o metodă imagistică relativ recentă, dar cu multiple aplicații pentru patologia toracelui și a plămânului. Este o tehnică imagistică sigură, non-invazivă prin care se examinează plămânii și toracele copiilor. Spre deosebire de radiografia de torace, ecografia nu folosește radiații, fiind astfel foarte potrivită pentru copii. Procedura ecografică folosește unde sonore (ultrasunete) cu ajutorul cărora se produce imaginea pulmonară, ajutând astfel în diagnosticul bolilor pulmonare.
Cum se efectuează?
Cu ajutorul unui dispozitiv numit transductor ce va fi mutat de-a lungul cutiei toracice.
Examinarea nu este deloc dureroasă și durează de obicei câteva minute.
Copiii pot fi examinați în poziția culcat sau în șezut, iar părinții sunt mereu încurajați să stea lângă copii pentru confort.
De ce să efectuăm ecografie transtoracică copiilor?
Ecografia transtoracică este o metodă imagistică relativ recentă, dar care schimbă paradigma consultului pediatric, beneficiile aduse consultului fiind imense.
În primul rând, se elimină riscurile asociate utilizării radiațiilor ionizante. Ecografia pulmonară nu iradiază, astfel că poate fi repetată ori de câte ori este nevoie. Ecografia se poate folosi atât la momentul diagnosticului, cât și în dinamică pentru urmărirea evoluției bolii.
Diagnosticul este foarte exact în detectarea și monitorizarea patologiilor pulmonare pediatrice, cum ar fi pneumonia virală sau bacteriană, bronșita, bronșiolita, pleureziile, pneumotoracele. De asemenea, pot fi diagnosticate patologii pulmonare mai rare, cum ar fi malformațiile pulmonare, chilotoraxul, etc. Practic, medicul are un instrument în plus, cu ajutorul căruia marja de siguranță și de certitudine terapeutică crește foarte mult
Evoluția bolii poate fi mult mai ușor urmărită deoarece ecografia pulmonară folosită în dinamică oferă un feedback foarte prompt a efectului terapeutic asupra bolii pulmonare. De exemplu, un copil diagnosticat ecografic inițial cu o pneumonie de 8 centimetri, într-o evoluție pozitivă sub terapia cu antibiotic, la reevaluarea ecografică după câteva zile, pneumonia măsoară 4 centimetri, iar ulterior poate măsura 1 centimetru sau să dispară de tot. Astfel, pe lângă dovezile clinice, avem în plus și certitudinea imagistică.
Care este acuratețea ecografiei pulmonare față de cea a radiografiei pulmonare?
Pentru a explica acuratețea unei metode de diagnostic sunt folosiți cel mai frecvent 2 termeni statistici – sensibilitatea și specificitatea. Prin sensibilitate înțelegem puterea metodei de diagnostic de a detecta boala, iar prin specificitate capacitatea de a detecta că NU este prezentă boala. Astfel, ecografia pulmonară la copil are o sensibilitate de 97% și o specificitate de 99%, comparativ cu radiografia pulmonară care are o sensibilitate de 86.8% și o specificitate de 98.2%.
Practic, ecografia pulmonară are avantajul de avea o acuratețe diagnostică mai mare comparativ cu radiografia pulmonară.
În concluzie, ecografia pulmonară este o metodă de diagnostic modernă, sigură și eficientă pentru a diagnostica bolile pulmonare la copil. Oferă rezultate rapide și contribuie la creșterea calității actului medical, fără a expune copilul la radiații ionizante.
Dr. Arseniu Rareș
POLICLINICA ASTRA, Sibiu, la sediul Grigore Alexandrescu nr.1
La prima probă scrisă din cadrul Bacalaureatului, cea de limba și literatura română, candidații au avut de ales între opera lui Ion Creangă și cea a lui Ioan Slavici.
Potrivit ObservatorNews, la subiectul III, elevii au primit particularităţile operei la real şi caracterizare de personaj la uman, din texte la alegere de Ioan Slavici sau Ion Creangă.
La subiectul al II-lea, candidații ar fi avut de comentat rolul notațiilor autorului pe un text dramatic de G.M. Zamfirescu, „Domnișoara Nastasia”, iar subiectul IB ar fi fost un eseu argumentativ despre înfățișarea unei persoane – dacă poate sau nu să influențeze succesul acesteia.
Spre deosebire de anii anteriori, când elevii întâmpinau dificultăți la cerința de identificare a sinonimului, candidații de anul acesta nu au avut această sarcină tradițională la Subiectul I.
În schimb, elevii au fost solicitați să explice sensul a două cuvinte din textul dat: ”prielnic” și ”pe timpuri.”
În urma aparițiilor din presă referitoare la organizarea unui eveniment privat în incinta Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, a dispus, în această dimineață, trimiterea Corpului de Control al ministerului la instituția muzeală.
La nivelul Ministerului Culturii, nu a existat nicio informare prealabilă privind organizarea acestui eveniment în cadrul muzeului. „Ministerul Culturii tratează cu maximă seriozitate orice situație care poate afecta integritatea patrimoniului cultural național și își reiterează angajamentul pentru transparență și responsabilitate în administrarea instituțiilor din subordine. Rezultatele verificărilor efectuate de Corpul de Control vor fi comunicate public imediat ce misiunea va fi finalizată”, susține ministerul Culturii în cadrul unui comunicat de presă.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Șoferii care circulă astăzi pe DN 1 în zona Mohu trebuie să fie extrem de atenți pentru că se efectuează lucrări la carosabil.
Lucrările se desfășoară până la ora 18 pe sensul Brașov-Sibiu.
„Vă informăm că astăzi, până la ora 18.00, pe DN 1, pe tronsonul cuprins între km. 302+400 – 302+800m, zona Mohu, traficul se desfășoară îngreunat pe sensul de mers Brașov – Sibiu, din cauza lucrărilor la partea carosabilă.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în această zonă, să respecte semnificația semnalizării temporare, să se asigure foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație și să semnalizeze din timp efectuarea acestei manevre”, a transmis IPJ Sibiu.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
„La data de 08.06.2025, ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane, fără calitate specială, imediat după ce a remis suma de 1925 de lei, cu titlu de mită, unor polițiști.
În fapt, în dimineața zilei de 08.06.2025, o persoană a fost identificată în trafic pe raza municipiului Sibiu, județul Sibiu, de către doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Poliţia Municipiului Sibiu, Biroul Ordine Publică, conducând pe drumurile publice un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul etilotest, agenții de poliție au constatat că susnumitul avea o alcoolemie de 0,89 mg/l în aerul expirat.
Direcția Generală Anticorupție felicită fermitatea echipajului de poliție și reiterează angajamentul instituțional pentru promovarea integrității și responsabilității în rândul personalului MAI.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis Serviciul Județean Anticorupție Sibiu.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Sibiul a fost în ultimii ani județul care trăiește prin cultură, dacă ar fi o parafrazăm pe Daniela Câmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu. Dar în același timp, de doi ani și jumătate, Filarmonica Sibiu trece printr-un adevărat scandal între managementul instituției și sindicatul instrumentiștilor, pe marginea semnării contractului colectiv de muncă.
În încercarea de a rezolva conflictul de muncă de la Filarmonică, președintele Consiliului Județean a prezentat planul de reorganizare a instituției de cultură sibiene, dar și situația salariilor existente în Filarmonica Sibiu, precum și în celelalte instituții de cultură din subordinea Consiliului Județean.
De asemenea, în urma execuției bugetare pe anul 2024, pentru capitolul „Cultură”, Consiliul Județean Sibiu se situează pe primul loc în ceea ce privește alocarea sumelor pentru cultură, alături de Consiliul Județean Constanța.
Iată topul primelor 10 Consilii Județene din țară, în urma alocării procentelor din bugetul total al instituțiilor județene, pentru zona culturală:
Consiliul Județean Sibiu – 16,43%,
Consiliul Județean Constanța –16,43%
Consiliul Județean Timiș – 14.55%
Consiliul Județean Dolj – 12,11%
Consiliul Județean Iași – 11,58%
Consiliul Județean Cluj – 11.25%
Consiliul Județean Brașov – 9,94%
Consiliul Județean Gorj – 8,51%
Consiliul Județean Alba – 8,35%
Consiliul Județean Bihor – 7,27%
În Filarmonica Sibiu există cele mai mari salarii, în comparație cu salariile din celelalte instituții de cultură ale CJ. Astfel, potrivit conducerii CJS, prin comparație, raportat la primele 20 de salarii luate în calcul pe fiecare instituție de cultură, un artist de la Junii Sibiului câștigă cu 30% mai puțin față de un artist de la Filarmonică, un muzeograf cu 48%, un bibliotecar cu 56%, iar un profesor de la Școala de Artă cu 66%.
Primele 20 de salarii la instituțiile de cultură
Filarmonica de Stat Sibiu: între 13.548 lei și 15.579 lei
Solist
15,579
Concert-maestru
15,579
Solist
15,200
Concert-maestru
14,830
Solist
14,830
Solist
14,798
Solist
14,123
Solist
13,548
Ansamblul profesionist Cindrelul – Junii Sibiului: între 10.056 lei și 10.935 lei
Solist
10,935
Solist
10,739
Dirijor
10,739
Solist
10,508
Solist
10,497
Solist
10,251
Dansator
10,056
Complexul Național Muzeal Astra: între 7.710 lei și 7.904 lei
Muzeograf
7,904
Bibliograf
7,904
Muzeograf
7,904
Restaurator
7,904
Conservator
7,904
Restaurator
7,904
Muzeograf
7,904
Restaurator
7,895
Muzeograf
7,878
Muzeograf
7,743
Restaurator
7,735
Muzeograf
7,710
Biblioteca Județeană Astra: între 6.654 lei și 6.821 lei
Bibliotecar
6,821
Bibliotecar
6,654
Școala Populară de Artă „Ilie Micu”: între 4.050 lei și 5.7052 lei
EXPERT
5,752
EXPERT
5,797
EXPERT
5,612
EXPERT
5,571
EXPERT
5,303
INSTRUCTOR
4,614
INSTRUCTOR
4,526
INSTRUCTOR
4,525
INSTRUCTOR
4,232
INSTRUCTOR
4,050
Planul de reorganizare a Filarmonicii propus de conducerea Consiliului Județean
Executivul Consiliului Județean Sibiu a finalizat planul de reorganizare a Filarmonicii, urmând să fie supus aprobării aleșilor județeni, în proxima ședință. Se vor desființa 9 posturi vacante la acest moment și 9 posturi ocupate. Cele ocupate în prezent vor fi înlocuite cu instrumentiști colaboratori. Astfel, președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, și-a exprimat punctul de vedere al instituției care are în subordine Filarmonica Sibiu:
„În ultimele săptămâni, opinia publică a fost bombardată cu informații false, distorsionate și adesea prezentate tendențios despre măsurile de reorganizare a Filarmonicii de Stat Sibiu. Este momentul să clarificăm, ferm și fără echivoc, faptele. Avem datoria să spunem adevărul – din respect pentru sibienii care, prin taxele și impozitele plătite, susțin cultura în acest județ și care au dreptul la un act artistic de calitate, nu la manipulări și scandaluri.
Publicul sibian merită concerte, nu scandaluri. Merită siguranța că, dacă plătește un bilet, va avea parte de muzică. Reorganizarea Filarmonicii de Stat Sibiu este o decizie responsabilă, în interesul comunității. Nu înseamnă desființare, ci salvare, într-un context economic dificil. Consiliul Județean Sibiu: un susținător constant al culturii. Este esențial să reamintim că, ani la rând, Consiliul Județean Sibiu a alocat cele mai mari procente din bugetul județean pentru cultură – la nivel național. Asta nu e o interpretare, ci un fapt.
Avem cinci instituții culturale de prestigiu, cu recunoaștere națională și internațională, pe care suntem datori să le protejăm nu doar prin declarații, ci prin decizii concrete – care să le asigure sustenabilitatea, performanța și deschiderea către public. Reorganizarea Filarmonicii nu este un moft, ci o obligație legală. Aceasta decurge din constrângeri bugetare obiective, prevăzute de OUG 156/2024 și Legea responsabilității fiscal-bugetare.
Mai mult, în 2025, județului Sibiu i s-a redus semnificativ bugetul în urma unei scăderi de aproape 80.000 de locuitori raportată la recensământ. Toate instituțiile – inclusiv Consiliul Județean – sunt obligate să se încadreze strict în bugetele aprobate, inclusiv la cheltuieli de personal. Orice depășire ar fi ilegală și ar atrage sancțiuni directe pentru conducerea instituției și a Consiliului Județean.Nu înseamnă desființarea instituției, ci adaptarea la realitățile financiare și la nevoile comunității.
Am analizat cu maximă responsabilitate toate posturile, activitatea fiecărui compartiment și eficiența utilizării fondurilor publice. Reorganizarea prevede desființarea a 9 posturi vacante și 9 posturi ocupate, cu activitate redusă și costuri salariale disproporționate – ceea ce va genera economii anuale de peste 2,3 milioane lei. S-a realizat o analiză comparativă între angajarea permanentă și colaborarea punctuală cu muzicieni invitați pentru posturi de nișă. Posturile esențiale rămân.
Muzicienii de nișă vor putea colabora punctual, așa cum se întâmplă în alte filarmonici din țară. Au fost lansate campanii mincinoase. Nicio măsură nu prevede închiderea instituției sau oprirea activității orchestrei. Dimpotrivă, Filarmonica rămâne funcțională și activă. Realitatea este alta: artiștii beneficiază de salarii de rang 1 cu un program de rang 2, salarii mai mari decât angajați din alte instituții culturale.
Sindicatul a condiționat contractul colectiv de muncă de reduceri de concerte și plăți suplimentare. Mai grav, au avut loc acte de agresiune confirmate de Poliție și Medicina Legală – inclusiv sechestrarea managerului și a altor colegi. Grevele, declarate ilegale prin hotărâri definitive, au dus la anularea de concerte și pierderea încrederii publicului. Vom continua reorganizarea – pentru că este legală, corectă și necesară.
Vom proteja Filarmonica – dar nu prin a o menține captivă unor grupuri de presiune. Restructurarea va permite continuitatea activității, va fi transparentă și în conformitate cu legislația muncii.
Nu vom crea posturi noi, iar artiștii afectați vor avea prioritate la colaborări ocazionale. Cultura înseamnă muncă, respect și responsabilitate. Nu circ sindical. Nu putem cere cetățenilor să plătească taxe mai mari ca să întreținem structuri ineficiente. Suntem aici pentru comunitate. Pentru fiecare sibian care vrea artă, nu scandal. Și da – vom merge mai departe. Cu fermitate. Cu legea în mână. Cu responsabilitate”.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Zilele trecute am primit o sesizare prin care ni se spunea cum că la Colegiul Național Brukenthal, la una din clasele de-a XII-a, în semn de mulțumire, apreciere și profundă considerație, dirigintei i se pregătește un cadou simbolic: un colier cu pietre swarovski, de vreo 1.500 lei. Bani strânși de la părinți, care oricum sunt într-o postură financiar abitir de invidiat, taman în contextul banchetului, pozelor de album (unde e cazul), ținutelor de petrecere și, să nu uităm, meditațiilor tot mai împământenite pentru Bac.
Doamne-ferește, departe de noi gândul să suspectăm cumva că doamna dirigintă ar fi pretins așa ceva! Mai ales că au trecut totuși patru ani, în care elevii au avut suficient timp să își dea seama că un astfel de gest nu i se potrivește nicicum. Cum tot gafa elevilor e și că, deși știau că la alte clase paralele (tot de a XII-a) doamnele diriginte le-au spus răspicat copiilor că o floare e suficientă pentru acest moment de sfârșit de an, ei tot pe colier au rămas setați.
Am sunat marți la secretariatul Colegiului Național să întreb dacă astfel de gesturi fac parte din procedura „practică” a unității de învățământ. Mai ales că există și oarece reglementări legislative care stipulează clar că în școlile din astă țărișoară nu au ce căuta asemenea situații. Iar secretariatul Colegiului nu era la prima sesizare de acest gen. Desigur că mi s-a spus că doamna directoare e la ore și nu poate fi contactată. Însă să îi las numărul de telefon și mă va căuta ea. Până la momentul publicării acestui material, au trecut 3 zile. Mai aștept încă acel telefon…
Totodată, curiozitate tipic feminină, zic eu, doamna secretară a ținut să mă întrebe cine sunt, cu nume și prenume, părinții care ne-au expus problema în discuție! O fi fost sarcină de lucru, stipulată în regulamentul de ordine interioară sau pur și simplu exces de zel în rezolvarea problemei? Încă un răspuns în așteptare, care s-ar fi putut elucida prin acel telefon…
Problema „atențiilor” oferite profesorilor de 8 Martie, sfârșit de an, de ciclu școlar etc. nu e de azi, de ieri. Partea bună e că în mare parte ea s-a temperat, mai ales în urma precizărilor Ministerului Educației și a diseminării acestora în mediul părinților. Și a demnității marii majorități a dascălilor, care au înțeles să își facă meseria cu respect față de copil și consecvenți unor principii sănătoase.
Am copii în școlile sibiene și nu ni s-a pretins, ca părinți, să facem excese în relaționarea cu profesorii. Însă s-a „simțit” când vreunul din dascăli „activa ”pe câte un părinte / cunoștință apropiată să sugereze fin celorlalți un cadou anume… Sau când, să dau un exemplu, un profesor te determina să îți duci copilul la meditații, iar din comoditate (a se citi jenă de îndatoriri fiscale) insista să facă acele ore on-line și să i se facă plata prin Revolut. No, creativitatea caracteristică românului dintotdeauna.
Îmi e greu însă să înțeleg cum e să ți se rupă în educație, ca manager, când știi că se întâmplă astfel de probleme în școala ta, când ești informat despre aceste fenomene, și să tratezi în continuare cu flit lucrurile. Mai ales că nu e singura situație de acest gen! Iar la nevoie, putem exemplifica. Doar că pentru aceasta e nevoie de ceva mai multă disponibilitate și „educație” în a comunica atunci când ți se aduc la cunoștință astfel de situații.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Un bărbat, urmărit internaţional pentru infracţiuni de tâlhărie calificată și furt calificat, a fost depistat de către poliţiştii din Sibiu, în urma unui control în trafic, în ziua de 9 iunie, în jurul orei 9, pe strada Vasile Cârlova din municipiul Sibiu, în cadrul acțiunilor preventiv – reactive desfășurate de către Biroul Rutier Sibiu.
În urma verificării conducătorului auto, poliţiştii au constatat că bărbatul, de 42 de ani, cetățean grec, ce locuia fără forme legale în municipiul Sibiu, figura ca fiind urmărit internaţional.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Operațiunea „JUPITER 3” a fost cea mai amplă operațiune coordonată din istoria Poliției Române și a Ministerului Public, după cum relevă datele centralizate după finalizarea acțiunilor. Aceasta s-a desfășurat în perioada 2-6 iunie 2025 și au fost efectuate peste 1.600 de percheziții, puse în executare 400 de mandate de aducere și dispuse măsuri preventive față de 230 de persoane.
Derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, ca o continuare a activităților din anul 2024, operațiunea a avut drept principal scop combaterea infracțiunilor economico-financiare, a celor vizând arme și substanțe periculoase, protecția mediului și a celor de natură judiciară.
Activitățile au urmărit prevenirea și combaterea criminalității, recuperarea efectivă a prejudiciilor provocate și asigurarea protecției cetățenilor de către autoritățile de aplicare a legii, prin abordarea integrată la nivelul unităților centrale și teritoriale de specialitate a acestor fenomene infracționale.
În urma activităților desfășurate, au fost dispuse măsuri preventive față de 230 de persoane.
Principalele infracțiuni cercetate în dosarele penale în cadrul cărora au fost organizate acțiuni de amploare sunt de evaziune fiscală, înșelăciune, contrabandă, obținere ilegală de fonduri, delapidare, nerespectarea regimului fiscal, contrafacere, nerespectarea legislației privind protecția mediului, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și altele.
Cercetările în aceste dosare sunt continuate sub supravegherea procurorilor de caz, fiind formulate propuneri pentru dispunerea altor măsuri preventive și luarea de măsuri asigurătorii.
În urma activităților desfășurate, au fost dispuse măsuri preventive față de 109 persoane.
Pentru recuperarea prejudiciului estimat de 190.246.831 de lei, în această perioadă, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 70.000.000 de lei.
Totodată, au fost indisponibilizate alte bunuri în valoare totală de peste 28.000.000 de lei, constând în principal în 25.500.000 de țigarete, 28.000 de articole vestimentare și parfumuri contrafăcute.
În domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, au fost puse în aplicare 606 mandate de percheziție domiciliară, în 179 de dosare penale, având ca obiect infracțiunile de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului materiilor explozive și nerespectarea regimului deșeurilor periculoase.
În aceste dosare penale sunt efectuate cercetări față de 103 persoane, pentru 18 dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive.
În vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate 10 arme letale, 444 de arme neletale, 920 de elemente de muniție pentru arme letale, 141.804 elemente de muniție neletală, 1 grenadă, 23 de trofee, 90 de butelii de gaz CO2, 17 arbalete, 23 de exemplare de câini, 1.003 litri produse de protecție a plantelor, 2.470 de litri de deșeuri periculoase, precum și alte bunuri și înscrisuri relevante.
Totodată, față de 81 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
În dosarele penale, prejudiciul estimat este de aproximativ 2.500.000 de euro, fiind aplicate măsuri asigurătorii de peste 400.000 de euro și indisponibilizate alte bunuri în valoare de aproximativ 370.000 de euro.
Polițiștii de ordine publică au desfășurat 7 acțiuni operative și au pus în aplicare 83 de mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate infracțiuni de mediu, pe linie de silvicultură, piscicultură și gestionarea deșeurilor.
Totodată, au fost sechestrate 2 vehicule în valoare de 25.000 de euro și indisponibilizate 40 de tone de deșeuri neferoase, 10 unelte de pescuit, interzise la deținere, 10 motofierăstraie, 3 autovehicule, 2 arme neletale interzise la deținere și aproximativ 40.000 de euro, precum și alte bunuri și documente de interes în cauze.
În domeniul transporturilor, au fost desfășurate 3 acțiuni operative în cadrul cărora au fost puse în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate infracțiuni de evaziune fiscală, braconaj piscicol și contrafacere.
În urma activităților, au fost ridicate bunuri de interes, constând în unelte de pescuit comercial ilegal tip setcă și avă.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Ministerul Muncii va prezenta până pe 15 iunie o schemă de compensare destinată consumatorilor vulnerabili.
Sunt luate în calcul două variante: un ajutor lunar de 36 lei sau de 72 lei, care ar fi încărcat pe un card special destinat plății facturilor de energie.
„Pentru a atenua impactul creșterii prețurilor, Ministerul Energiei propune reducerea cotei de TVA de la 19% la 9%. Această măsură ar putea reduce prețul final al energiei cu aproape 9%, oferind un mic respiro consumatorilor.
Implementarea acestei forme de ajutor ar necesita un buget anual de peste 300 de milioane de euro, pentru a susține plata lunară către gospodăriile vulnerabile.
Dr. Alin Feiereisz și Dr. Florina Bolta – dedicați pacienților, dincolo de diagnostic
De peste șase ani, Clinica Arcada din Sibiu s-a impus ca un reper în medicina privată, oferind pacienților nu doar tratamente, ci și încredere. Sub coordonarea medicului oftalmolog Dr. Adrian Teodoru, această clinică s-a construit pe valori simple, dar esențiale: respectul față de pacient, empatia și profesionalismul medical.
Dr. Alin Feiereisz
Fiecare medic care face parte din echipa Arcada aduce cu sine nu doar expertiză, ci și o profundă dedicare față de oameni. În cadrul departamentului de medicină internă, doi specialiști își pun zilnic experiența în slujba sănătății celor care le trec pragul: Dr. Alin Feiereisz și Dr. Florina Bolta.
Dr. Alin Feiereisz – Medicina internă înseamnă a vedea omul dincolo de simptome
Calm, precis și atent la detalii, Dr. Alin Feiereisz este genul de medic care inspiră încredere încă de la prima consultație. Pentru el, relația medic-pacient trebuie să se bazeze pe o înțelegere profundă, nu doar pe rezultatele investigațiilor.
„Fiecare pacient vine cu o poveste, nu doar cu o listă de simptome. Rolul meu este să o ascult, să o înțeleg și să găsim împreună adevărata cauză a suferinței. Diagnosticul corect este piatra de temelie a tratamentului – iar medicina internă este, în fond, arta de a descifra echilibrul fragil dintre organe, stil de viață și suflet.”
Dr. Alin Feiereisz
Dr. Florina Bolta – Empatia este primul tratament
Dr. Florina Bolta este un medic care îmbină rigoarea științifică cu căldura umană. Pacienții o descriu ca fiind blândă, atentă și foarte dedicată. A ales medicina internă tocmai pentru complexitatea sa și pentru provocarea constantă de a vedea organismul ca un întreg.
„Pentru mine, cel mai important este să mă fac înțeleasă de pacient și să-i ofer siguranța că este ascultat. În medicina internă, o întrebare bine pusă și o privire atentă pot face diferența între o boală tratată la timp și o complicație.”
Dr. Florina Bolta
La Clinica Arcada, profesionalismul este completat de umanitate, iar echipa de medicină internă este un exemplu grăitor. Pentru cei care caută nu doar un diagnostic, ci o relație medicală bazată pe încredere, Dr. Feiereisz și Dr. Bolta sunt o alegere inspirată.
Dr. Florina Bolta
Așa cum subliniază și managerul clinicii, Dr. Adrian Teodoru, grija pentru pacient este fundamentul întregii activități medicale desfășurate la Arcada:
„Ne dorim ca fiecare pacient care trece pragul clinicii noastre să simtă că este respectat și îngrijit cu adevărat. Echipa noastră este formată din profesioniști care nu tratează doar boli, ci oameni, iar asta face diferența.”
Autoritățile estimează că până la sfârșitul acestei săptămâni se va circula pe ultimii 14,65 kilometri ai secțiunii Pitești-Curtea de Argeș din cadrul Autostrăzii Sibiu – Pitești.
Cu această ocazie, șoferii vor putea circula pe autostradă, de la București până la Curtea de Argeș, pe o distanță de aproximativ 140 de kilometri.
Inaugurarea completă a secțiunii 5 a Autostrăzii A1 aduce o legătură rutieră modernă și continuă între sudul și centrul țării, reducând semnificativ timpul de deplasare și descongestionând traficul pe DN7, una dintre cele mai aglomerate artere din România.
Secțiunea 5 a autostrăzii, care măsoară în total 30,35 km, a fost realizată de compania italiană WeBuild.
În 2023, a fost deja deschisă circulația pe prima jumătate a acestui tronson – 15,7 km între Bascov și nodul rutier Băiculești.
Acum, prin finalizarea ultimilor 14,65 km până la Curtea de Argeș, tronsonul este complet funcțional, cu aproape trei luni înainte de termenul contractual, stabilit pentru 31 august 2025.
Autostrada Sibiu – Pitești este un proiect strategic pentru România, fiind parte a coridorului pan-european de transport și având un rol esențial în conectarea infrastructurii rutiere din vestul țării cu rețeaua europeană TEN-T, fiind prima autostradă care traversează Munții Carpați.
Până în prezent, singura secțiune complet finalizată este cea dintre Sibiu și Boița, construită de compania Porr.