Ne putem aștepta la ce e mai rău: potrivit experților, energia electrică s-ar putea scumpi chiar în toiul verii.
Furnizorii au pregătit deja preţuri mai mari, care se vor aplica de la 1 iulie, în condițiile în care tarifele plafonate vor fi eliminate.
Cei mai afectați de majorarea tarifelor la energie electrică ar urma să fie clienții casnici, care au un consum lunar de până în 100 de KWh și beneficiază de un preț plafonat de 68 de bani/Kwh.
Astfel, pentru o familie care consumă circa 100 de kilowați și plătește 68 de lei pe lună, după 1 iulie pentru același consum, factura ar urma să crească la cel puțin 100 de lei, în funcție de furnizorul pe care îl alege și de zona de distribuție în care se află.
Majorarea tarifelor la energie ar urma să apară tocmai într-o perioadă în care consumul va crește, ca urmare a folosirii aparatelor de aer condiționat.
Reprezentanții furnizorilor de energie susțin că majorarea tarifelor e necesară în contextul în care prețurile au rămas plafonate de peste trei ani.
„Tariful de 0,68 lei/KWh este complet nesustenabil. Taxe, contribuții, tarife și alte chestii care nu sunt legate de energie și furnizorul e obligat să le bage în factură, se duc undeva până la 0,67 de lei.
Asta înseamnă că îmi rămâne pentru energie pură 0,01 lei, aproape nimic.
De asta acei consumatori în momentul când vor trebui să plătească și energia pe lângă celelalte taxe, tarife, o să aibă o creștere în factura finală”, spune Laurenţiu Urluescu, preşedinte, Asociaţia Furnizorilor de Energie din România pentru Știrile TVR.
Specialiștii în domeniu recomandă oamenulor adoptarea unor măsuri pentru eficientizarea consumului.
„Să ținem aerul condiționat nu la 20 de grade, ci la o temperatură confortabilă, dar mai aproape de temperatura de afară. Să nu lăsăm în priză încărcătoare de telefon.
Sigur că nu consumă foarte mult, însă se adună. Atunci când ne gândim să ne schimbăm echipamentele electrocasnice, să ne uităm la echipamente cu un consum cât mai mic de energie”, explică Ana Otilia Nuţu, expert în energie, pentru Televiziunea Română.