Acasă Blog Pagina 808

Decanul Facultății de Științe Militare a intrat în rezervă

Astăzi, pe platoul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în prezenţa personalului, studenţilor și familiei, col. prof. univ. dr. Aurelian Rațiu, decanul Facultății de Științe Militare, a trecut în corpul cadrelor militare aflate în rezerva Armatei României.

„După o carieră militară impresionantă de peste 29 de ani, din care 28 dedicați cu loialitate instituției noastre, momentul de astăzi a reprezentat încheierea unei etape strălucite prin care col. prof. univ. dr. Aurelian Rațiu rămâne un exemplu de profesionalism, dedicare și inspirație, un lider care a contribuit semnificativ la formarea multor generații de studenți și la dezvoltarea mediului academic militar sibian. Vă dorim sănătate, fericire și momente de bucurie alături de cei dragi!”, au transmis reprezentanții instituției.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Centenar „Ovidiu Maitec” la Muzeul Național Brukenthal

Muzeul Național Brukenthal din Sibiu organizează joi, 26 iunie, ora 14, în Palatul Brukenthal din Piața Mare din Sibiu, vernisajul unei expoziții dedicate artistului Ovidiu Maitec (1925-2025), al cărui centenar îl sărbătorim anul acesta. Curatorul expoziției va fi Irina Ungureanu Sturza.

50 de lucrări ale artistului

Expoziția ,,Ovidiu Maitec 100” face parte din Sezonul expozițional Brukenthal la FITS – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Într-o încercare de a reconstitui, simbolic, integralitatea operei rămase a lui Ovidiu Maitec, expoziția va prezenta, pentru prima dată împreună, 50 de lucrări reprezentative pentru întreaga sa creație, aflate astăzi în colecția muzeelor de artă din România, în colecția familiei și în colecții private.

Expoziția documentează evoluția formelor în care s-a articulat limbajul artistic al lui Ovidiu Maitec, de la porți, cumpene, radare, aripi, tronuri, stâlpi, coloane, păsări, arici, sau containere, punctând originalitatea cu care artistul a reușit să impregneze lucrărilor sale o monumentalitate atemporală, conectată, în același timp, cu experimentele neoavangardei postbelice și cu fascinația pentru revoluția tehnică contemporană.

„Organizarea în acest an în România, la Muzeul Național Brukenthal, a unei expoziții dedicate artistului Ovidiu Maitec constituie unul dintre cele mai importante evenimente expoziționale ale Sibiului anului 2025. Expoziția organizată cu prilejul aniversării centenarului nașterii artistului 1925-2025 aduce în prim plan la Sibiu o seamă de lucrări din colecțiile mai multor muzee din țară.

Cunoscut ca unul dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX, recunoscut în scena artistică mondială ca un inovator în sculptură, profesor universitar și membru titular al Academiei Române, Ovidiu Maitec a părăsit lumea aceasta în anul 2007, an în care Sibiul a fost Capitala Culturală Europeană. În acest an, la 100 de ani de la naștere, cu sprijinul moștenitorilor și artiștilor Dana și Stéphane Maitec, o mare parte din creația maestrului va fi prezentată publicului. Această expoziție aduce și o premieră în expozițiile dedicate lui Maitec, și anume un curatoriat interesant oferit de doamna Irina Ungureanu Sturza care dorește realizarea unui dialog și creionarea unei vieții dedicate sculpturii prin expunerea celor mai importante lucrări ale artistului ce se află astăzi atât în Teatrul Național din București cât și în Muzeul Național de Artă al României din București, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul de Artă Vizuală din Galați, colecția Familiei Regale, Muzeul Național Brukenthal și alte instituții.

Expoziția Ovidiu Maitec 100 face parte și din cea de a treia ediție a sezonului expozițional Brukenthal la FITS, eveniment ce a debutat în anul 2023 grație dialogului pe care l-am avut cu dl. Constantin Chiriac și începerii unei colaborări intense dintre Muzeul Național Brukenthal, Teatrul Național Radu Stanca și FITS.

Mulțumesc moștenitorilor Dana și Stéphane Maitec pentru implicarea extraordinară, doamnei Oana Zaharia, directoarea Institutului Național al Patrimoniului și Excelenței Sale, doamnei Ioana Bivolaru, Ambasadoarea României la Paris” a declarat Alexandru Constantin Chituță, director de proiecte expoziționale din cadrul Muzeului Național Brukenthal.

Despre autor

Ovidiu Maitec s-a născut în 1925, la Arad. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, în 1950. La începutul anilor ‘60 cioplea „un fel de zid, poartă sau pasăre”, o lucrare în al cărei perete apăreau pentru prima dată perforațiile în lemn ce aveau să devină principala sa inovație tehnică în sculptură.

Pe fondul ușoarei liberalizări care a traversat România comunistă în mai multe valuri, Ovidiu Maitec a avut parte de câteva întâlniri și expoziții internaționale care i-au schimbat destinul. În urma participării la Bienala de la Veneția, în 1968, avea să-l întâlnească pe vizionarul galerist scoțian Richard Demarco, care, după ce l-a vizitat pe Maitec în atelierul din România, în același an, nota: „sculpturile în lemn ale lui Maitec, asemeni unor îngeri, îi populează atelierul la fel de puternic precum orice prezență umană”. La invitația lui Demarco, artistul va expune, alături de alți colegi de generație, la Festivalul de la Edinburgh, în 1971, în expoziția Romanian Art Today, iar trei ani mai târziu va avea o personală la Demarco Gallery.

Anii ’70 au reprezentat momentul de vârf al carierei lui Ovidiu Maitec, când a avut patru expoziții personale în Marea Britanie, cu ecouri impresionante în presa vremii, și tot atunci l-a cunoscut pe colecționarul Jim Ede, fondatorul Kettle’s Yard Museum și membru fondator al Tate Gallery din Londra. Jim Ede a achiziționat lucrarea Îngeri, care a ajuns astfel să facă parte, astăzi, din colecția Tate Gallery, alături de alte sculpturi care se află în prezent în colecția Ketlle’s Yard, menționează Irina Ungureanu Sturza, curatoarea expoziției.

Această deschidere internațională avea să continue cu participarea la alte trei ediții ale Bienalei de Artă de la Veneția (1976, 1980, 1995), consolidându-i statutul de artist de referință al sculpturii românești postbelice. De-a lungul timpului, Maitec a expus în importante galerii și muzee din țară și din străinătate, iar lucrările sale se regăsesc în colecții prestigioase, atât publice cât și private.

Momentul Revoluției din 1989 a marcat un punct de cotitură tragic în devenirea sa artistică: atelierul din București al sculptorului, care se afla pe strada Pangrati, în apropierea Televiziunii Române, a fost distrus într-un incendiu izbucnit în urma schimburilor de focuri din zonă, iar circa 70 de lucrări – sculpturi în lemn și bronz, instrumentele de lucru și arhiva – au fost mistuite de flăcări.

Această experiență dramatică a fost transfigurată în lucrările sale ulterioare, dominate de forme austere – sarcofage, containere, bănci –, în care ochiurile de lumină se vor închide, ca și cum artistul ar fi pecetluit astfel sensul sacrificiului propriei opere, întâmplat, paradoxal, în chiar zilele când comunismul lua sfârșit în România. În urma invitației primite din partea Ministerului Francez al Culturii, s-a transferat la Paris, unde a lucrat până la dispariția sa, în 2007.

Lucrările pot fi admirate în perioada 20 iunie-30 august.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Lucian Giura, sărbătorit la Biblioteca ASTRA

Astăzi, în Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA Sibiu, a avut loc lansarea cărții „Tentația Istoriei-Studii în Onoarea Profesorului Lucian Giura la Aniversarea a 75 de ani”. Evenimentul a fost moderat de către profesorul Tiberiu Costăchescu, avându-i ca invitați pe Vasile Ciobanu, Lucian Giura și Alexiu Tatu.

Cartea însumează 28 de articole cu teme istorice, scrise de către 31 de autori și reprezintă un omagiu adus profesorului Lucian Giura, la împlinirea a 75 de ani de viață.

,,Cinste cui te-a scris”

„Este o carte foarte frumoasă. De obicei se spune Cinste cui te-a scris. De această dată este mai greu de oferit cinstea, deoarece această cărămidă a unit 31 de autori, care au răspuns invitației unei echipe de inițiativă pentru a se întocmi această lucrare. (…) Este un gest frumos făcut de aceștia, un gest care ne aduce în față pe unul dintre semenii noștri care a avut relații foarte bune cu oamenii din jurul său”, a spus Vasile Ciobanu.

Despre Lucian Giura

Născut în data de 26 martie 1950, în Mediaș, Lucian Giura a absolvit liceul „Axente Sever” și apoi a urmat Facultatea de Istorie din Sibiu, pe atunci secție a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj, prima promoție.

După terminarea studiilor universitare a fost profesor la Liceul Industrial din Mediaș, pentru o scurtă vreme. După experiența didactică a profesat ca muzeograf la Muzeul Municipal din Mediaș, apoi ca muzeograf principal la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

A urmat doctoratul la Cluj, intrând apoi în mediul universitar, ajungând decan al Facultății de Istorie și Patrimoniu „Nicolae Lupu” din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu.

Este autorul a peste 100 de studii, articole și cursuri.

De-alungul carierei sale profesonale a fost decorat și a primit premii și diplome aniversare și comemorative.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

UAP Sibiu folosește gratuit încă doi ani spațiul de pe str. Băii

Aleșii județeni au aprobat, în ultima ședință, o hotărâre privind darea în folosinţă gratuită, pe termen limitat, Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Sibiu, a imobilului situat în Sibiu, str. Băii, nr. 10.

Este vorba despre teren în suprafaţă măsurată de 574 mp și construcție nr. cad. 104449-C1, casă formată din: subsol, parter şi etaj. Aici şi-a desfăşurat activitatea Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Sibiu, în baza Hotărârii Consiliului Județean Sibiu nr. 94/2023.

Prin adresa înregistrată la Consiliul Județean Sibiu, Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Sibiu solicită prelungirea folosinţei gratuite asupra imobilului situat în Sibiu, str. Băii nr. 10, jud. Sibiu, pentru desfăşurarea activităţii artiştilor plastici, membri ai Filialei Sibiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Consilierii au fost de acord cu darea în folosință gratuită, pe termen limitat, pentru 2 ani, Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Sibiu, asupra imobilului situat în Sibiu, str. Băii nr. 10, județul Sibiu, imobil proprietate publică a Județului Sibiu, identificat în CF nr. 104449 Sibiu nr. top/nr. cad. 104449 și nr. cad. 104449-C1.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Ziua Copilului la Cisnădie: Un eveniment plin de veselie și activități pentru cei mici

0

Cisnădie a fost luminată duminică, 1 iunie, de bucuria și entuziasmul copiilor, care s-au adunat în centrul orașului pentru a sărbători Ziua Copilului într-un mod special, organizată de Casa de Cultură Cisnădie, cu sprijinul Primăriei Cisnădie. Evenimentul, ajutat de o serie de parteneri de încredere, Lidl, Decathlon și Aria Cisnădie, a oferit micuților o zi plină de activități distractive, jocuri interactive și premii captivante.

Un program divers pentru toate vârstele

Pe parcursul zilei, cei mici au avut ocazia să participe la numeroase jocuri și concursuri – de la aruncat de cerc și jocuri cu apă, până la curse cu role și ciclism, toate adaptate categoriei de vârstă. Prin aceste activități, participanții au avut ocazia să exploreze, să se joace și să își dezvolte abilitățile într-un mediu sigur și prietenos.

Spectacol pe cinste

La această sărbătoare au fost prezente grădinițele, școlile precum și liceele din Cisnădie care au pregătit un spectacol impresionant pe scena amplasată în fața Primăriei Cisnădie. Ansamblul Folcloric al Casei de Cultură Cisnădie a prezentat un program de dansuri care au strâns ropote de aplauze din partea celor prezenți în piață.

Parteneri de încredere pentru o zi memorabilă

Mulțumită sprijinului Lidl, Decathlon și Aria Cisnădie, toți copiii au plecat acasă nu doar cu zâmbete, ci și cu premii și suveniruri speciale. În plus, partenerul media Sibiu 100% a fost alături pentru a face cunoscut evenimentul și a asigura o promovare de calitate.

„Suntem extrem de recunoscători comunității din Cisnădie pentru implicare și sprijinul acordat pentru realizarea acestui eveniment. Fără susținerea și entuziasmul tuturor celor prezenți, Ziua Copilului nu ar fi fost atât de specială. Împreună am reușit să creăm un moment de bucurie și să întărim spiritul de unitate în comunitatea noastră. Le mulțumim tuturor, copiilor, părinților și partenerilor, pentru că facem din Cisnădie un loc plin de culoare și veselie!„

– a declarat Marius Tuță, directorul Casei de Cultură Cisnădie

Așteptăm cu nerăbdare următoarea ediție!

Ziua copilului de la Cisnădie a fost o adevărată sărbătoare a inocenței, prieteniei și bucuriei de a fi copil! La finalul zilei, fiecare participant a plecat acasă cu amintiri frumoase și dorința de a se revedea la următoarele evenimente dedicate celor mici.

Luna mai sintetizată în video

Consiliul Județean Sibiu a sintetizat luna mai în videoul pe care îl puteși urmări accesând link-ul de mai jos

Streetball la Sibiu

0

În primul weekend de vacanță, terenul outdoor de la Sala Transilvania, găzduiește Sibiu Streetball 2025. 3 zile de baschet 3×3 pentru mai toate categoriile de vârstă.

Sibiu Streetball revine între 20 și 22 iunie, exact în primul weekend al vacanței de vară, pentru a marca începutul verii prin sport, distracție și energie urbană, așa cum doar baschetul 3×3 o poate face.

Ajuns la ediția cu numărul 13, evenimentul se desfășoară, ca în fiecare an, pe terenul de baschet „Elemer Tordai”, în fața Sălii Transilvania, și aduce împreună sute de sportivi, antrenori, suporteri și iubitori ai baschetului.

„Ne-am dorit ca Sibiu Streetball să fie, și anul acesta, punctul de pornire al vacanței – o explozie de energie, competiție și prietenie. E momentul în care orașul prinde viață, tinerii se bucură de libertatea verii, iar noi aducem în mijlocul comunității un turneu la standarde internaționale”

, spune Andrei Dinu, președintele Asociației Eco Sport Team, organizatorul evenimentului.

Înscrierile sunt deschise până pe 15 iunie, iar categoriile sunt variate, pentru toate vârstele și nivelurile:

U10, U13, U15, U16 Feminin, U18, Open Masculin și Open Feminin

Înscrierea echipelor se face prin platforma oficială FIBA:

https://play.fiba3x3.com/events/8be87473-aef6-4501-a426-c734caa2b2d1/categories

Pregătirile sunt în toi

Terenul „Elemer Tordai” este amenajat conform standardelor FIBA, cu instalație de nocturnă, echipamente profesionale și o tribună de unde părinții, prietenii sau colegii vor trăi intens fiecare moment.

în mișcare – sursa pagina FB organizator

Sibiu Streetball este un turneu Satellite, cu statut FIBA, care oferă echipelor calificate șansa de a urca în competițiile internaționale de tip Challenger, parte din FIBA 3×3 World Tour – o rampă de lansare reală pentru tinerii talentați.

Competiție și sărbătoare

Evenimentul e mai mult decât o competiție sportivă – este o sărbătoare urbană, unde se întâlnesc muzica, mișcarea, bucuria începutului de vacanță și sportul de echipă. Atmosfera de festival, momentele de show, zonele de relaxare și energia tribunei fac din Sibiu Streetball un eveniment de neratat.

FOTO: Un incendiu a distrus acoperișul unei case și o anexă. O femeie a suferit un atac de panică

Pompierii sibieni au intervenit, luni după amiaza, în localitatea Alămor pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o anexă gospodărească și la acoperișul unei case.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, o cisternă cu apă și un echipaj SMURD.

„În urma incendiului a fost afectată în totalitate anexa gospodărească, având o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, precum și acoperișul casei pe o suprafață de 15 metri pătrați. Pompierii au salvat casa de locuit.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Proprietara o femeie în vârstă de aproximativ 55 de ani care a suferit un atac de panică a primit îngrijiri medicale.

Aceasta a refuzat transportul la spital”, spune Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Un bărbat din Săliște a prădat un TIR după un incendiu. Polițiștii l-au ridicat de acasă

În weekend, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște – Compartimentului Investigații Criminale Săliște, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, au efectuat două percheziții pe raza orașului Săliște, la domiciliile unei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Polițiștii spun că în 21 mai, în jurul orei 23:30, în urma incendiului care s-a manifestat la nivelul unui ansamblului de vehicule în timpul transportului pe A1, în zona localității Săliște, persoane necunoscute au furat mai multe produse electronice.

Din cercetări a reieșit că o parte dintre produsele care ar fi făcut obiectul transportului menționat anterior ar fi fost oferite spre vânzare, prin intermediul unor site-uri de profil, existând o corelare între aceste produse și documentele înaintate de societate privind proveniența bunurilor, respectiv identificarea unora dintre acestea prin intermediul unei serii unice.

În baza probatoriului administrat, la data de 31 mai, în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Săliște, au fost efectuate două percheziții domiciliare la adresa de domiciliu, respectiv adresa unde locuiește fără forme legale, un bărbat, de 32 de ani, din Săliște.

Prin activitatea infracțională, a fost cauzat un prejudiciu de 320.000 de lei, dintre care 150.000 de lei au fost recuperați.

Mai multe mijloace de probă și un telefon au fost ridicate, în urma perchezițiilor efectuate.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Doi bărbați din Copșa Mică, fără permis la volan. Unul era băut

În weekend, polițiștii rutieri au constatat 10 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 20 de permise de conducere și tot atâtea certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost aplicate 470 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 170.000 de lei.

În Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un autoturism condus pe strada Grigore Ionescu de către un sibian, în vârstă de 57 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,86 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

În Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic, în vârstă de 45 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Tot în Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un ATV condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic, în vârstă de 26 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul nu are permis de conducere, iar vehiculul condus era neînmatriculat/neînregistrat.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Mii de oameni au petrecut clipe magice la Zilele Mediașului 2025

Primăria Municipiului Mediaș a organizat în perioada 30 mai – 1 iunie „Zilele Mediașului”, o manifestare care a găzduit mai multe evenimente dedicate sărbătorii orașului de pe Târnava Mare.

Evenimentele festive au debutat vineri, 30 mai, de la ora 9, la sediul Primăriei cu un simpozion pe teme istorice, o manifestare dedicată aniversării a 90 de ani de la lansarea rachetei savantului Hermann Oberth la Mediaș și ateliere de robotică cu participarea echipelor de robotică de la Liceul Teoretic „Roth-Oberth” și Colegiul „Școala Națională de Gaz”.

De la ora 16, sărbătoarea a continuat cu concerte și momente artistice susținute în Piața Corneliu Coposu de grupul Petale de Folk, Feri Teglaș, Vasile Pădure, Virgil Suciu, Motto, Cătălin Crișan, Romică Țociu și Cornel Palade, Marcel Pavel, Tudor Turcu și Damian Drăghici & Brothers.

Sâmbătă, amatorii preparatelor delicioase s-au întrecut în curtea Muzeului Municipal Mediaș, unde s-a desfășurat a VI-a ediție a concursului „Bucătarii Civitas Mediensis”.

În Piața Corneliu Coposu, seria concertelor a continuat cu Clubul Copiilor Mediaș, Cosmina Fulea, Raul Pop, Ad-Hoc, Impact, Dinamic, Capytal, Riff, Andrei Bănuță și Lora.

Duminică, au fost sărbătoriți copiii, cu ocazia zilei de 1 Iunie. Aceștia s-au putut bucura de ateliere creative, spectacole pentru copii cu tineri talentați din orașul nostru, animație cu trupa The Sky, recitaluri ale trupelor Millenium și Dacii Liberi și un mult-așteptat concert al Andrei Gogan.

La Sala Traube, Fabrica de Teatru a pus în scenă spectacolul „Chicago”.

Ziua a continuat cu un spectacol folcloric, pe scena din fața Primăriei urcând Clubul Copiilor Mediaș, Natalia și Alin Matyas, Aurica Bacea, Diana și Bianca Crețu, Aurelian Suciu, Costel Popa, Emilia Muntean, ansamblurile de dansuri populare „Târnavele” și „Muguri de pe Târnave” și un recital al lui Tinu Vereșezan.

Pe parcursul celor trei zile, la spectacolele din Piața Corneliu Coposu au fost prezente peste 8000 de persoane.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Trenurile Soarelui pornesc la drum în 13 iunie. Legături din Sibiu spre litoral

CFR Călători informează că la data de 13/14 iunie 2025 lansează programul estival de transport „Trenurile Soarelui”, ce se va desfășura până la data de 6/7 septembrie 2025.

Turiștii vor avea la dispoziție 54 de trenuri directe (32 suplimentare și restul din programul obișnuit) ce vor asigura zilnic legături directe din principalele orașe din țară cu staţiunile de la Marea Neagră.

Regiunile ţării vor fi conectate timp de trei luni cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători cu cele 32 de trenuri suplimentare directe (16 dus /16 întors) dinspre Oradea, Arad, Deva, Craiova, Timișoara Nord, Reșița Nord, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, București Nord.

De asemenea, călătorii au la dispoziție și o serie de legături din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur.

Durata călătoriei pe această rută este redusă, în medie de 2 ore și 30 de minute cu trenurile InterRegio și de 2 ore și 7 minute cu trenurile InterCtiy.

Primele trenuri care vor ajunge în dimineața zilei de 14 iunie 2025 cu turiști pe litoral sunt garniturile dinspre zona Moldovei, dar și tradiționalul tren destinat tinerilor care va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – București Nord – Constanța & stațiuni – Mangalia şi retur.

Trenul Tineretului -IR 1912 va pleca din Sibiu la ora 18:38, va circula pe parcursul nopții cu tranzit prin București Nord (plecare ora 03:15) și va ajunge la Constanța la ora 06:11 / Mangalia la ora 07:59.

De asemenea, trenul IR 1914 va pleca din Mangalia la ora 18.29 și va ajunge la Sibiu a doua zi la ora 7.53.

Tot de la Sibiu va pleca trenul Regio 2100 la ora 3.42 și va ajunge la Constanța la ora 12.57.

Trenul regio 2105 va pleca din Constanța la ora 14 și va sosi la Sibiu la ora 23.15.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.