Acasă Blog Pagina 813

ANAF ia la bani mărunți companiile de stat cu datorii

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează companiile de stat, care au datorii neachitate până la data de 30 septembrie 2025, că trebuie să plătească aceste obligații fiscale. Totalul obligațiilor fiscale restante la 30 septembrie 2025 și neachitate până la 30 octombrie 2025 pentru cei 249 operatori economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deținut direct sau indirect de autoritățile publice centrale ori locale publicate pe site-ul www.anaf.ro/restante este de 9.423.537.048 de lei.

Pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor companiilor de stat care înregistrează restanțe. Scopul acestor notificări este:

– informarea companiilor de stat cu privire la obligațiile restante, – îndrumarea acestora către conformarea la plată

– prezentarea posibilităților de a accesa facilități fiscale, în condițiile legii.

Demersurile pentru recuperarea banilor, la linia de start

Companiile de stat pot solicita eșalonarea clasică a plății datoriilor, cu respectarea condițiilor prevăzute de Capitolul IV al Titlului VII din Codul de procedură fiscală. Formularul pentru cererea de eșalonare poate fi descărcat de pe site-ul ANAF, la adresa: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/D8.html

Totodată, ANAF mai informează companiile de stat asupra faptului că neachitarea până la sfârșitul lunii noiembrie 2025 a obligațiilor fiscale restante va determina ANAF să întreprindă demersurile necesare prevăzute de lege, în vederea recuperării acestora, inclusiv demararea sau continuarea, după caz, a măsurilor de executare silită.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Primul centru public de îngrijiri paliative din județul Sibiu

Consiliul Județean Sibiu construiește primul centru public de îngrijiri paliative din județul Sibiu. Acesta va fi amplasat în Săliște.

Proiectul, în valoare totală de 28,17 milioane lei, este finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Sănătate 2021–2027, cu o contribuție semnificativă din bugetul propriu al județului.

Contractul de finanțare a fost semnat de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Prin acest proiect, județul Sibiu va beneficia de o unitate medicală modernă destinată pacienților care necesită îngrijiri paliative, servicii esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții celor aflați în stadii avansate de boală.

Valoare maximă de finanțare acordată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Pentru realizarea investiției, Consiliul Județean Sibiu a obținut valoarea maximă de finanțare acordată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, de 12,26 milioane lei, iar diferența, în valoare de 15,90 milioane lei, reprezintă contribuția proprie a administrației județene.

„Este o sumă considerabilă pe care o alocăm pentru construirea unui astfel de centru. Trebuie să vedem oamenii dincolo de cifre, iar îngrijirea bolnavilor aflați în fază terminală este atât despre umanitatea noastră, cât și despre demnitatea celor suferinzi și a familiilor lor”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Potrivit studiului de fezabilitate care a stat la baza depunerii cererii de finanțare, capacitatea viitorului centru este de 27 de paturi, va fi construit pe două nivele cu etaj tehnic și va avea o suprafață totală de 2.340 mp.

Amplasat pe strada Piatra Albă nr. 2 din Săliște, acesta va funcționa ca unitate medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

În momentul de față, Consiliul Județean Sibiu are în desfășurare o licitație publică pentru desemnarea companiei care va asigura proiectarea tehnică și execuția investiției, termenul de finalizare al procedurii fiind luna noiembrie a acestui an.

După predarea documentației tehnice și obținerea autorizațiilor necesare, constructorul va avea la dispoziție 18 luni pentru execuția viitorului centru.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Târgul de Crăciun Sibiu candidează pentru „European Christmas Capital”. Atracții pentru această ediție

Târgul de Crăciun din Sibiu candidează oficial pentru titlul de „European Christmas Capital”— o distincție care onorează excelența, tradiția și impactul cultural al celor mai reprezentative târguri de Crăciun de pe continent.

Candidatura a fost depusă în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu. Dosarul de candidatură subliniază aproape două decenii de experiență, implicarea comunității sibiene, dimensiunea internațională a evenimentului și angajamentul constant pentru sustenabilitate, inovație și autenticitate.

„Această candidatură este un pas firesc în evoluția Târgului de Crăciun din Sibiu. Am construit în timp un eveniment cu identitate clară, recunoscut la nivel internațional, iar dosarul depus reflectă această maturitate și contribuția pe care o aduce Sibiului în perioada sărbătorilor de iarnă”, declară Andrei Drăgan Răduleț, președintele Asociației Events For Tourism, organizatorul Târgului de Crăciun din Sibiu.


Atelierul lui Moș Crăciun

Odată cu apropierea deschiderii oficiale a târgului, organizatorii anunță și lansarea rezervărilor pentru Atelierul lui Moș Crăciun, una dintre cele mai iubite activități dedicate copiilor.

Ediția din acest an vine cu teme noi, menite să stimuleze creativitatea, curiozitatea și lucrul în echipă:

  • ArtBits – Atelier de mozaic, unde copiii decorează rame foto din bucăți colorate de sticlă;
  • Elf in a Box – Căsuța spiridușului, o activitate în care cei mici creează propriul spiriduș din materiale naturale;
  • PaperLab – Laboratorul de hârtie, realizat în parteneriat cu Muzeul Atelier Tipografic Sibiu, unde se confecționează manual felicitări de Crăciun;
  • Tic Tac Toe – Creează-ți propriul joc!, un atelier jucăuș care combină creativitatea cu logica;
  • Sparkle Up! – Magia globurilor, unde copiii decorează globuri de sticlă în culori și modele personalizate.

Fiecare activitate durează aproximativ 40 de minute și este ghidată de echipa veselă a spiridușilor lui Moș Crăciun, într-un decor plin de magie și căldură.
Participarea costă 40 de lei/copil, același tarif ca anul trecut. Deja aproape 50% din locurile disponibile au fost ocupate în primele 90 de minute de la deschiderea sesiunii de înscrieri.

Rezervările s-au deschis astăzi, 4 noiembrie, pe site-ul oficial
👉 www.targuldecraciun.ro/atelierul-lui-mos-craciun.


Despre Târgul de Crăciun din Sibiu

Organizat din 2007 în Piața Mare a Sibiului, Târgul de Crăciun este primul și cel mai cunoscut târg de Crăciun din România, un eveniment care adună anual sute de mii de vizitatori din țară și din străinătate.

Cu lumini spectaculoase, produse artizanale, gastronomie variată, concerte și activități pentru copii, Târgul de Crăciun din Sibiu oferă o experiență completă și autentică, care transformă orașul într-o adevărată Capitală a Crăciunului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Restricții de circulație pe Șoseaua Alba Iulia între 6 și 23 noiembrie

Comisia pentru sistematizarea circulației a avizat o serie de restricții în circulație pentru continuarea lucrărilor la rețeaua de canalizare pe Șoseaua Alba Iulia.

Restricțiile vor fi impuse pe Șoseaua Alba Iulia, zona giratoriului cu strada E. A. Bielz în perioada 6-23 noiembrie.

O bandă din sensul giratoriu, pe sensul de mers dinspre Aeroport spre centru, va fi închisă traficului – se va circula, deci, pe o singură bandă.

Pe str. E. A. Bielz, pe sensul spre șoseaua Alba Iulia, pe tronsonul dintre str. Batozei și giratoriu, se va devia circulația pe contrasens, prin zona de parcare aflată în apropierea intersecției.

Prin urmare, această parcare din apropierea sensului giratoriu de pe str. E.A. Bielz va fi desființată temporar pentru a nu se închide complet traficul în zonă.

Pe str. E.A. Bielz, pe tronsonul dintre girație și str. Batozei, pe sensul dinspre șoseaua Alba Iulia spre Piața Iancu de Hunedoara, se va circula pe o singură bandă.

Pe durata efectuării lucrărilor se vor desființa trecerile de pietoni situate pe str. E.A. Bielz și pe șoseaua Alba Iulia, după girație; această modificare se va anunța prin indicatoare ”Trecere de pietoni desființată temporar”, accesul urmând să fie blocat cu garduri, pentru siguranța pietonilor.

Lucrările la rețeaua de canalizare continuă și pe porțiunea dintre girația cu str. E. A. Bielz și Aleea Pajiștei. Pe acest tronson circulația a fost deviată de pe un sens, unde se desfășoară săpăturile, pe celălalt sens, traficul desfășurându-se pe câte o bandă pe sens.

De asemenea, și pe porțiunea dintre str. Livezii și girația cu str. E. A. Bielz, traficul se desfășoară pe banda 1.

Banda 2 de pe acest sens de circulație va fi alocată traficului dinspre giratoriu spre zona vest, pentru fluidizarea circulației.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Nu se mai tem de nimic: sibieni prinși la volan fără permis de conducere

Mai mulți bărbați au fost descoperiți la volan fără permis de conducere sau care aveau permisul de conducere suspendat.

În Poplaca, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un moped condus pe strada Principală de către un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Orlat.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar mopedul este neînmatriculat sau neînregistrat.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În Nocrich, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un motociclu, condus pe strada Morii de către un localnic în vârstă de 19 ani.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că tânărul nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar motociclul este neînmatriculat sau neînregistrat.

Astfel, la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În Richiș, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un motociclu, condus pe Drumul Județean 141B de către un localnic în vârstă de 21 de ani.

Polițiștii au efectuat verificări din care a rezultat faptul că tânărul nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar motociclul este neînmatriculat sau neînregistrat.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În afara localității Roșia, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Roșia.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că numărul de înmatriculare figurează atribuit unui alt autoturism decât cel condus de bărbat.

Astfel, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Încă o zi liberă în România. Va fi acordată doar unor angajați

O inițiativă legislativă recent depusă la Senat prevede acordarea unei zile libere la cerere părinților pentru a-și însoți copiii la festivitatea de deschidere a anului școlar.

O inițiativă legislativă recent depusă la Senat prevede acordarea unei zile libere la cerere părinților pentru a-și însoți copiii la festivitatea de deschidere a anului școlar.

Dacă proiectul va fi aprobat, părinții ar putea beneficia de această zi liberă încă din septembrie 2026, la debutul noului an școlar.

În prezent, părinții care doresc să participe la deschiderea școlii sunt nevoiți să folosească concediul de odihnă sau să solicite învoire.

„Festivitatea de deschidere a fiecărui an școlar reprezintă un moment încărcat de emoții, atât pentru copii, cât și pentru părinți.

De cele mai multe ori, emoțiile cele mai puternice le încearcă părinții. Din păcate, începutul anului școlar coincide cu o zi lucrătoare, iar pentru ca părinții să poată fi prezenți la festivitate, este necesar să își ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă.

Drept urmare, prin prezenta propunere legislativă, propun ca prima zi a anului școlar pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial să fie acordată, la cerere, ca zi liberă”, se arată în inițiativa legislativă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Cum am obținut o victorie neașteptată la Catamarans Cup. O poveste de pe mare

Catamarans Cup Octombrie 2025

Un articol scris de skipperul Radu Balașiu

Invitație neașteptată

În fiecare an, în ultima săptămână din Octombrie, are loc în zona Atenei renumita regată Catamarans Cup. Pentru cei care nu știu, regatele sunt concursuri între ambarcațiuni cu vele.

Eu, care navighez de peste 15 ani, am participat doar o singură dată la o regată, acum 12 ani. Pur și simplu nu am fost curios de acest fel de a naviga. Croazierele de concediu sau cursurile de sailing sunt mai degrabă ceea ce mă atrage la acest sport frumos.

Skipperul Daniel Durigo, cu care sunt prieten, participă la această regată deja de câtiva ani. Anul acesta mai avea o cabină liberă pe catamaranul lui.

Skipperul Daniel Durigo

M-a întrebat dacă nu vreau să particip și eu. Am spus că sunt de acord, dar numai dacă pot să vină cu mine copiii și soția mea. Pe yacht mai erau înscriși câțiva adulți iar când au auzit că venim cu copiii, au hotărît și ei să îi aducă pe ai lor. Și așa am ajuns să avem în total cinci copii pe yacht. Acest lucru este în regulă la o croazieră de concediu, la o regată, însă, echipajul ar trebui să fie alcătuit din lupi de mare.

Lupișorii de mare

Orgoliile participanților și faima dobândită de câștigători îi imping să dea tot ce pot pentru a ajunge pe podium

Catamarans Cup este o regată de fun. Adică nu este vorba de o competiție între sportivi de performanță care se luptă pe viață și pe moarte pentru un trofeu. Mai degrabă o întrecere între pasionați de navigație care petrec împreună o săptămână frumoasă, cu petreceri în fiecare seară și etape de concurs în timpul zilei. Cu toate astea nimănui nu îi este totuna pe ce loc termină în acest concurs. Orgoliile participanților și faima dobândită de câștigători îi imping să dea tot ce pot pentru a ajunge pe podium.

Anul acesta, la start, erau înscrise 31 de catamarane din diferite modele. Echilibrarea între calitățile lor navigatorești se face cu un sistem de coeficiente, astfel încât fiecare să aibă șanse egale. Sunt două clase diferite, clasa A cu yachturi mari și clasa B, în care suntem și noi, cu yachturi mai mici. Pe lângă cele care participă efectiv la regată, mai sunt șapte alte catamarane cu invitați speciali ai firmei Istion, organizatoarea evenimentului. Toate aceste yachturi vor merge împreună pe același traseu și se vor întrece pe valuri, chiar dacă cele cu invitații firmei nu punctează pentru regată.

După ce ne-am îmbarcat și am facut cunoștiință cu restul echipajului, am plecat cu toții la festivitatea de deschidere, care a avut loc pe plajă. Fiecare echipaj a urcat pe scenă și s-a prezentat într-o costumație specială care a și fost premiată de un juriu. Echipajul cu nr. 13 condus de Robert Gîrjabu, a avut cea mai originală idee și au apărut îmbrăcați în vikingi. După mine, cea mai reușită costumație.

Locul 1 la prima etapă, o surpriză frumoasă!

A doua zi a început cu o întâlnire a skipperilor și a comitetului de regată. Ni s-au dat coordonatele punctelor de start și de sosire. Etapa pornea din fața marinei Alimos și avea sa se termine lângă Insula Eghina. Durată, aproximativ patru ore.

Cu 4 minute înainte de start, toate catamaranele opresc motoarele

Nu știu multe despre regate, însă mă pricep bine la reglatul velelor și la estimarea direcției și intensității vântului. Asta din cauză că sunt preocupat, atunci când navighez cu clienții mei pe mare, să le ofer o deplasare rapidă, sportivă sau relaxantă în funcție de preferințele oaspeților mei. Cel mai important la o regată este să reușești să anticipezi ce va face vântul peste o oră sau două și în funcție de asta să alegi traseul optim. Un velier nu poate merge direct înspre vânt, trebuie să mergă în zigzag-uri, așa numite volte. Dacă vântul vine dinspre sosire ai de ales între a merge cât mai aproape de direcția vântului, pe un drum mai scurt, dar mergi mai încet, sau să te deplasezi cu viteză dar pe un drum mai lung.

Startul îmi era un mister, dar skipperul Daniel Durigo știe cum să calculeze punctul optim de pornire. Cu 4 minute înainte de start, toate catamaranele opresc motoarele și din acel moment se mai poate naviga doar cu vele. La sfârșitul acestei perioade se poate trece linia de sosire. Unii aleg să stea cât mai aproape de linia de start, alții vin de departe cu viteză. Dacă pleci prea târziu va fi greu să îi ajungi din urmă pe ceilalți. Dacă treci linia de start înainte de vreme, atunci trebuie să mai ocolești odată baliza galbenă care marchează un capăt al liniei de start. Linia are aproximativ un kilometru lungime, dar trebuie sa încapă 38 de catamarane prin ea în același timp.

Gata de start Catamarans Cup 2025

Noi alegem să pornim lansați si trecem linia destul de repede după semnalul de start. Lângă noi mai este un catamaran pe care încercăm să îl depășim pe partea din care bate vântul, el însă urcă spre noi și din păcate are prioritate. Pierdem câteva minute, apoi renunțăm să ne mai luptăm cu el și ne decidem să alegem un drum mai lung dar mai rapid.

Alte articole pe acest subiect Catamarans CUP

După un timp, suntem singuri pe acest drum, paralel cu coasta Atenei. Punctul de sosire este în dreapta noastră la o distanță de 8 mile. Mergem cu o viteză de 6-7 noduri, restul flotei merge mai încet dar mai direct. Skipperul vrea să urce în vânt ca să se apropie de punctul de sosire și ar vrea să renunțe la viteză. Dar e prea târziu, dacă facem asta nu avem cum să-i ajungem din urmă pe cei care au luat această decizie mai devreme.

Aici intervine experiența mea din câteva sute de săptămâni de croaziere. Vântul care vine din sudvest face un efect de evantai între Insulele Eghina și Salamina. Pe masură ce trece de această zonă și iese în largul Golfului Saronic, vântul se dispersează pe mare. Pe circumferința acestui evantai se poate naviga bine, dar trebuie să aștepți rotirea vântului. Asta e cartea pe care mizăm. Menținem un unghi mai mare la vânt și după ceva timp putem naviga direct spre sud, oarecum înspre linia de sosire. Traversăm schema de separare de trafic, o autostradă pentru vapoarele mari care intră și ies din portul Pireu.

Un petrolier mare sună din sirena lui. Îl contactăm pe stația radio și îl întrebăm dacă are treabă cu noi. Răspunde că da și facem o voltă ca să nu îl încurcăm. După această manevră, drumul spre sosire este liber. Vântul s-a rotit și mai convenabil și acum nu mai avem nevoie de volte, mergem dinspre est, direct spre Eghina.

În fața noastră mai sunt 2 catamarane. Unul dintre ele nu particpă la regată, celalat este condus de Arturs Mecbergs, letonianul care a câștigat deja o ediție a acestei regate. Așa că, surprinzător și pentru noi, suntem pe locul 2, la clasa noastră chiar pe locul 1. Restul flotei a rămas într-o zonă cu mai putin vânt. Drumul parcurs de noi la aceasta etapă a fost cel mai lung din toată flota, dar în același timp și cel mai rapid.

Poros

Acostăm în Poros și plecăm la altă petrecere. Aici mai este un concurs și anume unul de gătit. Noi am făcut 30 de papanași, care au avut mare succes. Însă premiul a fost luat de catamaranul Reina a lui Sorin Ivan. Noi am luat cupa pentru locul întâi la categoria B. Urcăm pe scenă cu Iustin în brațe care a adormit deja de o oră.

Locul I la categoria B. O ”mică” parte sau o parte ”mică” din echipaj se odihnește deja

Etapa 2, adrenalină și satisfacție!

Luni dimineată, după skippers briefing, am pornit din nou către linia de start. Astăzi se concurează între Insulele Poros și Dokos. Vântul este puternic, măsurăm rafale de 27 de noduri. Daniel Durigo reușește din nou un start perfect și după scurt timp suntem printre primii. Eu, în schimb, îmi fac griji. Manualul catamaranului spune că de la 20 de noduri de vânt trebuie reduse velele din cauza pericolului de răsturnare. Eu sunt obișnuit din croazierele mele să respect valorile date în manual pentru că nu pot să îmi asum riscuri inutile. Însă nimeni dintre participanți nu reduce, așa că nu o facem nici noi. Îi spun totuși soției mele să le pună vestele de salvare copiilor.

Pe valuri

când trece umbra norului, aerul este mai rece și vântul suflă puțin mai tare, schimbând direcția ușor

Regată de fun sau nu, se merge cu viteză mare, catamaranele sunt înclinate ușor și lasă multă spumă pe mare. Virăm după insulițele la sudest de Poros și ne îndreptăm spre Dokos. Din nou vântul are schimbări de direcție și intensitate. De data aceasta sunt cauzate de umbra norilor care trec din când în când pe deasupra. Atunci când trece umbra norului, aerul este mai rece și vântul suflă puțin mai tare, schimbând direcția ușor. La fiecare astfel de schimbare putem urca puțin în vânt fără să pierdem viteză, adică mai ciupim puțin înspre linia de sosire. Cei care nu au reușit încă să treacă de colțul Coastei Peloponesului, rămân fără vânt în perioadele cu soare.

Noi, însă, suntem după Arturs la câteva minute. Mai este un catamaran condus de un skipper italian între noi. Înainte de Dokos la 5 mile, observ că vântul de sudvest suflă mai tare pe partea estică a insulei și virează înspre nord. Am un binoclu foarte bun cu care pot vedea pe suprafața apei direcția vântului. Așa că discutăm și concluzionăm ca dacă mergem înspre Dokos fără nici o voltă, vântul va vira dinspre stânga chiar inainte de sosire și vom putea intra direct. Din păcate și Arturs știe asta, dar italianul din fața noastră nu vede situația așa. Face o voltă spre Hydra în speranța că vântul va fi mai bun pe partea cealaltă. Astfel ne face cadou locul doi. Ajungem la linia de sosire puțin după Arturs. Yachtul lui are elici pliabile și o velă specială, ceea ce inseamnă că ne va da puncte de coeficient, deoarece catamaranul nostru este standard.

Ruta

După calcule reiese că astăzi am luat locul întâi și la clasa noastră și la clasamentul general. Seara sarbătorim cu încă o cupă și cu o petrecere tematică. Toată lumea este costumată în zeii din mitologia greacă.

Locull I la general

Aceste petreceri organizate de Istion au un bufet cu mâncare gătită, băutură la discreție și muzică. Atmosfera este incredibilă. Noi nu putem sta până la sfârșit, copiii sunt somnoroși. Dar după încordarea din timpul cursei, aceste petreceri sunt foarte binevenite.

Etapa 3, start perfect dar probleme mari pe parcurs.

Marți dimineată pornim la etapa a treia, Porto Heli – Paralia Astros. Din nou vântul vine dinspre linia de sosire. De data asta plecăm chiar primii de la start si apoi începe goana spre țărmul de vizavi. Valuri mari din față ne încetinesc. Alegem un traseu cât mai apropiat de linia de sosire, la competiție din nou cu Arturs. Ne ținem după el și sperăm ca el să fi ales strategia potrivită. Observăm că majoritatea flotei merge pe un curs mai larg spre sud, care însă îi îndepărtează de obiectiv.

Etapa 3

o rafală de vânt trage atât de tare de vela din față încât una din frânghiile groase (școte) se rupe

Discutăm aprins ce e de făcut, dar nu ajungem la o concluzie. Deodată ne apropiem de o zonă cu vânt foarte puternic, în câteva secunde măsurăm 30 de noduri. Încerc să obțin de la skipper o reducere a velelor, mă gândesc că suntem singurul catamaran cu atâți copii la bord. Parcă era o regată de fun, spun. Pană la urmă, o rafală de vânt trage atât de tare de vela din față încât una din frânghiile groase (școte) se rupe. Durează câteva minute bune până când reușim să improvizăm o școtă nouă. Apoi reducem vela din spate și observăm că am pierdut teren mult cu aceste manevre.

În plus de asta, cei care au mers pe drumul mai lung, au acum un vânt perfect și reușesc să ne depășească pe lângă malul Peloponesului cu viteză mare și cu cu un curs direct spre sosire. În ziua aceasta luăm doar locul 2 la clasa noastră și locul 6 la general, însă, spre norocul nostru nici Arturs nu iese prea bine din această aventură.

Seara din nou petrecere, din nou muzică și dans. Copiii pescuiesc la lumina subacvatică a marinei din Astros Paralia.

Sărbătorim după o zi intensă
Catamarane gata de culcare

Ultima etapă, noroc și inspirație!

Ultima zi de concurs se prezintă cu vânt foarte slab. Se votează pentru un concurs de paddleboarduri lângă Insula Romvi. Acolo se construiește o plută gigantică din toate catamaranele dispuse pe două rânduri. După concurs plecăm la linia de start.

Senin, lininiștit, vânt…nu prea

Astăzi vântul bate din spate, așa că se poate merge în orice direcție, direct spre linia de sosire

Greșim startul pentru că vântul a scăzut cu două minute înainte de start și noi care voiam să venim lansați, am avut o viteză prea mică, plecăm cu două minute după restul flotei. Arturs și ceilalți au plecat cu toții pe un curs mai larg. Noi nu mai avem cum să-i ajungem din urmă. Astăzi vântul bate din spate, așa că se poate merge în orice direcție, direct spre linia de sosire. Trebuie doar ocolit un cap al Coastei Peloponesului înspre Napflion, unde este amplasată sosirea.

Observăm că la o distanță mică de mal, dealurile înalte forțează vântul înainte și îl țin deasupra mării. Un catamaran nu înaintează cu viteză mare cu vânt exact din spate, este mai rapid dacă vântul vine puțin dintr-o parte. Pe asta au mizat toți. Noi însă care suntem printre ultimii nu mai putem merge după ei pentru că nu ar avea rost, așa că alegem drumul direct cu vânt din spate și poziționăm vele în fluture, una pe tribord și una pe babord. Observăm că avem aceiași viteză ca ceilalți dar drumul nostru este mai scurt, așa că mai avem speranțe. După o oră ajungem la sosire, printre primii, adică pe locul 3 la general și primii din clasa B.

Ce surpriză plăcută. La premierea regatei am câștigat locul doi la general și locul întâi la clasa B. Noroc că din cele patru etape se păstrează doar trei, cele cu cele mai bune clasări, așa că am scăpat de punctele acumulate în etapa a treia.

Clasament general

Ni se decernează premiile, sărbătorim din nou până târziu. Muzică live, și încă un mic concurs între fotografiile făcute de echipajele acestei săptămâni. Fotografia câștigătoare:

Fotografia câștigătoare de la Catamarans Cup 2025. Concursul realizat pentru echipajele înscrise

Apoi, mult după miezul nopții, skipperul nostru, Daniel Durigo își duce cu greu cupele la barcă.

În concluzie, prima mea participare la o regată de catamarane a fost o experiență mult mai plăcută decât mă așteptam și îi mulțumesc skipperului pentru această ocazie. Pentru copii a fost aventura anului, dar și pentru cei mari. Organizarea evenimentului este perfectă, se simte că Istion este una din cele mai mari firme de charter de yachturi din Grecia și se simte și experiența adunată în cele 15 ediții ale Catamarans Cup.

Eu deja am închiriat un catamaran pentru anul viitor. Și încurajez orice skipper să o facă, chiar dacă nu are multă experientă. Se pot învăța multe despre navigație și despre mersul cu vele cu un catamaran, mult mai mult decât în croazierele de concediu. Cu sau fără copii la bord, atmosfera este veselă, cu adrenalina cursei și cu desfătările mării. Noi am făcut baie în fiecare zi, am petrecut și am prins chiar si un ton mic în ultima zi.

Mic dejun pe Catamaran
Pescarii de ton

Sail Fast, Live Slow, Radu Balașiu

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO/VIDEO: Coșmar teribil pentru o tânără din Avrig. Fostul iubit o amenința și a publicat poze cu ea pe rețelele de socializare/UPDATE: Tânărul a fost arestat preventiv

UPDATE: „Marți, față de bărbatul în vârstă de 26 de ani judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Avrig a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O tânără din Avrig a trecut printr-un adevărat coșmar în ultimele luni după ce a fost amenințată de fostul iubit, care a fost reținut marți,

În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Galați, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de amenințare, hărțuire, violarea vieții private în formă continuată și fals informatic în formă continuată.

O persoană a fost reținută

„Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în perioada septembrie – octombrie a.c., un tânăr, de 26 de ani, din municipiul Galați, ar fi hărțuit-o în mod repetat pe fosta sa concubină, o tânără, de 22 de ani, din orașul Avrig, prin intermediul rețelelor sociale și prin apeluri telefonice, adresându-i amenințări cu acte de violență.

Tânărul ar fi creat mai multe conturi pe rețelele sociale, prin intermediul cărora ar fi introdus fără drept date informatice legate de identitatea tinerei, date personale și fotografii fără consimțământul acesteia și ar fi prezentat informații neadevărate către utilizatori, legate de prestarea unor servicii de natură sexuală, în schimbul unor remunerații, indicând în acest sens numărul de telefon și contul bancar ale persoanei vătămate.

În urma percheziției efectuate, au fost descoperite mai multe medii de stocare și echipamente electronice, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii tânărului, pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați și al tehnicienilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic Galați.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a spus Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: Aproape de tragedie. Doi minori din Mediaș răniți în urma unui accident rutier

Doi tineri din Mediaș aflați pe o trotinetă au fost răniți într-un accident produs pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea o trotinetă electrică pe strada Gheorghe Lazăr aflată în lucru, un minor în vârstă de 16 ani și pasagerul său, de aceeași vârstă, ambii din Mediaș, ar fi fost acroșați de către un buldoexcavator, manevrat de către un bărbat în vârstă de 36 de ani din Șelimbăr, care efectua lucrări în zonă.

În urma coliziunii, cei doi minori au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

S-a procedat la testarea alcoolscopică a conducătorilor vehiculelor, rezultatul fiind negativ.

Două echipaje ale Ambulanței Mediaș au intervenit la acest eveniment rutier.

Ambii tineri au suferit politraumatisme și posibile fracturi la picioare, fiind transportați la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș pentru ibvestigații medicale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Faust, la reprezentația 300. Serie de momente de gală și invitați speciali

Spectacolul fenomen al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu – „Faust”, după J. W. Goethe, regia Silviu Purcărete, a atins borna celor 300 de reprezentații.

Sâmbătă, 1 noiembrie, spectacolul „Faust” s-a jucat din nou cu casa închisă, la fel cum s-a întâmplat de fiecare dată în cei 18 ani de la premieră.

A fost o reprezentaţie de gală, susţinută în faţa multor invitaţi speciali, în frunte cu regizorul Silviu Purcărete şi compozitorul Vasile Şirli, cel care semnează coloana sonoră a spectacolului.

La final, după mai bine de 10 minute de aplauze, publicul a fost invitat în impresionantul foaier al Fabricii de Cultură, unde a avut loc o recepţie în prezenţa întregii echipe „Faust”.

„Au fost încercări incredibile la începuturile acestui spectacol, pornit la iniţiativa lui Silviu Purcărete. Însă am reuşit să găsim cele mai bune soluţii şi am venit în faţa publicului cu un spectacol extraordinar, care are o evoluţie fără precedent şi a fost aplaudat de peste 130.000 de spectatori în România şi în turneele internaţionale din Germania, Scoția, Belgia, Slovenia sau Ungaria.

Publicul este raţiunea noastră de a fi, motivul pentru care adunăm atât de mult frumos în acest spaţiu binecuvântat. Ne bucurăm să vă oferim pentru a 300-a oară acest mare dar reprezentat de Faust”, a declarat Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.

Expoziţia „Faust 300”


Tot sâmbătă a avut loc şi vernisajul expoziţiei „Faust 300”, care adună fotografii şi imagini video de arhivă, unele dintre ele prezentate în premieră publicului.

Expoziţia este alcătuită din 3 segmente, dintre care unul dedicat producţiei „Faust” din 2007, unul dedicat imaginilor de culise şi din turneele internaţionale ale spectacolului şi un segment dedicat decorului şi schiţelor lui Helmut Stürmer, artistul care semnează scenografia spectacolului şi care a trecut recent în nefiinţă.

Expoziţia va rămâne în foaierul Fabricii de Cultură până la finalul ediţiei viitoare a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, astfel încât să poată fi admirată de cât mai mulţi iubitori ai teatrului.

Excelenţa atrage excelenţă

Evenimentul de sâmbătă a adus la Sibiu invitaţi speciali din România precum campioana olimpică Andreea Răducan, Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, vedeta de televiziune Andreea Raicu, dar şi invitaţi străini precum Michal Mizera, director adjunct al Teatrului Naţional din Polonia şi Jarosław Fret, director al Institutului Grotowski.

Spectacolul „Faust” revine în 2026

Evenimentul de sâmbătă seară a marcat şi ultima reprezentaţie „Faust” din 2025. 

Reprezentaţiile „Faust” se vor relua începând cu primăvara anului 2026 la Fabrica de Cultură – Sala Faust, din Sibiu, Strada Triajului 1-3.

Mulțumiri partenerilor care au fost alături de noi la evenimentul de pe 1 noiembrie:

Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local SIbiu, ISSU, Inspectoratul de Pompieri Sibiu, Poliția Locală Sibiu, Autoklass, Trans Agape, Boromir, Cramele OPRISOR, Pepsi, AQUA Carpatica.

120 de actori, premii și recunoaștere internațională

Un reper important al teatrului românesc de după 1989, producția Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu contribuie semnificativ la promovarea valorilor culturale naționale, precum și la susținerea unui dialog productiv între artiștii români și cei europeni. Acest lucru a fost confirmat prin premiile obținute, precum prin și turneele întreprinse: Ofelia Popii – premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal și Helmut Sturmer – premiul pentru cea mai bună scenografie – Gala Premiilor UNITER 2008, participare la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 și la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh 2009 în selecția oficială, Ofelia Popii – Herald Angel Award 2009, Premiul de Excelență – Gala Premiilor UNITER 2010.

„Faust“ este mai mult decât un spectacol de teatru. Emoționant și visceral, „Faust“ își invită publicul la o experiență puternică despre cunoaștere, credință, durere și iubire.

„Faust”-ul lui Silviu Purcărete se distinge prin complexitatea viziunii regizorale: este o experiență extrasenzorială la granița dintre Pământ și Iad, un peisaj amplificat prin proiecții, muzică rock live, zeci de actori și dansatori și o coloană sonoră originală semnată de Vasile Şirli. La baza acestui „Faust“ modern stă improvizația, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziție teatrală de excepție.

Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esențiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei și ridicarea lui Faust la Cer.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

VIDEO/ULTIMA ORĂ: Percheziții în Sibiu, Olt și Dolj. Ce „șmecherii” făceau unii medici

Sunt percheziții în Sibiu, Dolj și Olt și Sibiu într-un caz de abuz în serviciu și fals, mai mulți medici fiind acuzați că ar fi eliberat în fals fișe de aptitudini.

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 4 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, dar și la locuințele unor persoane fizice din județele Dolj (4), Olt (5) și Sibiu (2).

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals.

„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

În fapt, mai multe cadre medicale din municipiul Craiova, angajate ale unei clinici medicale, sunt bănuite că în perioada 2024 – 2025 ar fi eliberat fișe de aptitudini pentru lucru la înălțime pentru mai multe persoane, fără ca acestea să fi fost evaluate medical în prealabil.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj va oferi informațiile ce pot fi făcute publice”, transmite Poliția Română.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Medicii vor putea refuza să trateze pacienții agresivi fizic sau verbal

Medicii vor putea refuza să acorde îngrijiri medicale dacă un pacient sau aparținătorii acestuia sunt agresivi verbal sau fizic sau dacă pacientul manifestă o atitudine „ostilă sau ireverențioasă față de medic”.

Prevederile apar în noul Cod de Deontologie Medicală, elaborat de Colegiul Medicilor din România, potrivit informațiilor obținute de HotNews.

Codul de Deontologie Medicală urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, după ce a fost adoptat de Adunarea Generală Națională a Colegiului Medicilor.

Cu excepția situațiilor de urgențe medico-chirurgicale amenințătoare de viață, medicii vor putea refuza să acorde îngrijire medicală pacienților în următoarele situații:

-dacă aceasta este de natură să îi afecteze independența profesională, imaginea sau nu este conformă cu exercitarea profesiei;

-dacă un pacient sau aparținătorii acestuia sunt agresivi verbal și/sau fizic;

-dacă pacientul manifestă o atitudine ostilă și/sau ireverențioasă față de medic;

-dacă i se solicită efectuarea unui act medical neconform cu valorile sale morale pe baza clauzei de conștiință, declarată anual în scris la Colegiul teritorial, recomandând pacientului adresarea către un alt medic.

-dacă pacientul sau reprezentantul său legal solicită efectuarea de acte medicale ilicite sau contrare principiilor etice.

În toate aceste situații, medicul trebuie să îi explice pacientului sau reprezentantului său legal motivele refuzului de a acorda îngrijiri medicale.

Cu excepția situațiilor de urgențe medico-chirurgicale amenințătoare de viață, medicul poate refuza preluarea unui pacient nou „doar în situațiile în care capacitatea sa profesională este depășită, iar acest lucru ar afecta calitatea îngrijirii.

Decizia trebuie să fie justificată medical și profesional, nu subiectiv sau arbitrar”, mai prevede noul Cod de Deontologie.

De asemenea, refuzul medicului „trebuie exprimat într-un mod respectuos, fără discriminare și justificat corespunzător”.

În plus, medicul „va sprijini pacientul în identificarea unei alternative rezonabile pentru preluarea în îngrijire”, ori de câte ori acest lucru este posibil, mai prevede Codul de Deontologie.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007