Vineri s-a desfăşurat „Bursa locurilor de muncă”, organizată de Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu concomitent în Sibiu şi Mediaș.
Cele 801 persoane participante (538 la Sibiu şi 263 la Mediaş), au avut de ales dintr-un număr de 696 locuri de muncă vacante puse la dispoziţie de către 28 agenţi economici din judeţ (19 la Sibiu care au oferit 339 locuri de muncă, iar la Mediaş 9 agenţi economici au oferit 357 posturi.
Din totalul persoanelor participante 115 au fost selectate în vederea încadrării în muncă ( 92 la Sibiu și 23 la Mediaș) în meserii precum agent vânzări, inginer proiectant, economist, manager resurse umane, ajutor bucătar, montator subansamble, lăcătuș mecanic, tehnician calitate, specialist achiziții, muncitor necalificat și altele.
În perioada 26 mai– 6 iunie, studenții din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu pot trimite solicitări pentru a fi cazați pe perioada verii (până în data de 31 august) în căminele nr. 6 sau nr. 7, tariful fiind de 450 lei/lună/ persoană.
Pot beneficia de cazare pe timpul verii cei care:
– sunt studenți angajați, care prezintă adeverința eliberată de angajator, pe toată perioada pentru care se solicită cazare;
– sunt studenți care efectuează stagii de practică, care prezintă adeverință eliberată de Facultatea la care sunt înmatriculați, ce atestă perioada desfășurării practicii.
Cererile se vor depune în prin formularul următor :
Studenții din anii terminali, atât master, cât și licență, nu vor putea să solicite cazare pe perioada vacanței de vară.
Studenții angajați care se cazează pe perioada verii nu vor beneficia de reducerile stipulate la art. 22 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea căminelor studențești ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Primirea rezultatului
Studenții vor fi înștiințați prin email referitor la rezultatul solicitării depuse în data de 10 iunie, precum și pașii pe care urmează să îi parcurgă. La cazare studenții vor prezenta adeverința (de angajat sau de la facultate) în original.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Federația Ecvestră Română, împreună cu Clubul Sportiv Municipal Sibiu organizează, în perioada 23-25 mai, la Baza Hipică Sibiu (str. Vasile Aaron, nr.18-20), a noua ediție a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole – Marele Premiu al Municipiului Sibiu.
La eveniment vor fi prezenți participanți din cadrul cluburilor ecvestre din țară, care își vor arăta îndemânarea și pricepea în cadrul a 10 probe.
Programul competiției este următorul:
– Vineri, 23 mai, orele 16.30-20.00;
– Sâmbătă, 24 mai, orele 10.00-19.00;
– Duminică, 25 mai, orele 09.00-18.00.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Sâmbătă, 31 mai, în intervalul orar 10-18, Asociația Sportivă „Clubul Cibinium” Sibiu organizează, în Parcul Sub Arini, un eveniment sportiv care include ateliere de mișcare, ștafetă între generații, competiții sportive, jocuri interactive, standuri de prezentare ale partenerilor, sesiuni de voluntariat și surprize oferite de către organizatori.
„Generații în mișcare”
„Sub sloganul Generații în mișcare, evenimentul va aduce în prim-plan activități sportive dedicate tuturor – de la curse cu obstacole, trasee de îndemânare și minicompetiții până la zone creative, ateliere și momente de relaxare în aer liber. Voluntarii noștri vor fi prezenți pentru a ghida participanții și a asigura o atmosferă sigură și prietenoasă. Evenimentul promovează un stil de viață activ și implicarea în comunitate, punând accent pe valori precum cooperarea, fair-play-ul și bucuria de a fi împreună. Intrarea este liberă, iar participanții sunt așteptați cu multă energie și chef de joacă! Vă așteptăm cu drag să sărbătorim copilăria prin sport și zâmbete”, au transmis organizatorii.
La eveniment vor fi prezenți membri ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Sibiu și alți parteneri implicați în comunitatea locală.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Și în acest an, Maratonul Internațional Sibiu 2025 atinge cifre record de participare și solidaritate, transformând Sibiul într-un epicentru al sportului dar și al generozității active.
Peste 10.000 de alergători, 54 de cauze și un oraș întreg în mișcare pentru bine
Cifrele Maratonului Internațional Sibiu 2025 sunt unele dintre cele mai generoase:
10.475 de alergători înscriși la cele 9 curse
1.095.235 RON strânși pentru 54 de cauze locale
63% dintre alergători au deja un susținător
Până la acest moment, peste 17.000 de persoane s-au implicat activ în ediția din acest an (10.475 alergători și 6620 susținători, cifra care crește pe măsura ce ne apropiem de eveniment) – o mobilizare comparabilă cu populația unui oraș mai mic, precum Brezoi sau Hârșova.
Această participare echivalează cu aproximativ 10% din locuitorii municipiului Sibiu
Participanți din multe alte țări
Evenimentul atrage și în acest an alergători din afara granițelor – din Germania, UK, Franța, Austria, Polonia, Grecia și alte țări europene, consolidându-și statutul de maraton cu impact global și inimă locală.
Maratonul Internațional Sibiu, organizat de Fundația Comunitară Sibiu în parteneriat cu Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, este cel mai mare eveniment filantropic sportiv din România. MIS este mai mult decât un eveniment sportiv – este o platformă care adună oameni din toată lumea pentru a sprijini cauze importante și pentru a transforma Sibiul într-un centru al solidarității și al sportului pentru toți.
Sibiu 100% aleargă pentru „OMIE”
Sibiu 100% s-a mobilizat, și de această dată, cu plus de energie, de dispoziție și creativitate. O echipă dinamică, din Redacția Sibiu 100% și Asociația Produs în Sibiu, se alătură, în acest an, alergătorilor și susținătorilor Maratonului, pentru a fi parte din starea de bine a ceea ce înseamnă această competiție a generozității.
Pentru această ediție, Sibiu 100% s-a mobilizat să susțină cauza „OMIE. Spațiu liber pentru idei fără bariere”. Scopul principal al proiectului este de a consolida și dezvolta comunitatea fotografică și culturală din Sibiu, oferind un spatiu modern, care să faciliteze schimbul de cunoștințe, expunerea artistică și networking-ul între fotografi, amatori și profesioniști. Mai exact, proiectul propune modernizarea și amenajarea spațiului din „Piața Mică, nr. 3” Sibiu, prin achiziția de mobilier specializat, sisteme pentru afișaj expozițional, precum și echipamente multimedia, dotări ce vor asigura organizarea de evenimente și activități culturale într-un cadru mai eficient și atractiv.
Surprize marca Sibiu 100% și Produs în Sibiu, la Cortul nr. 19
Pe parcursul celor două zile, 24-25 mai, redactorii și colaboratorii noștri se vor regăsi între alergători, pentru diferite cauze, însă și activând în zona special amenajată în cadrul evenimentului, pentru Sibiu 100%. Și aici ne referim la Cortul nr. 19, amplasat în Piața Mare, locul de start al Maratonului, unde sibienii sunt invitați să ne viziteze și unde vor fi întâmpinați cu știri și ziare de ultimă apariție, surprize și, desigur, unde vor avea posibilitatea să își împărtășească impresiile de la Maraton cu redactorii noștri.
Desigur, nu vor lipsi nici atelierele pentru copii (Sibiu Junior), interviurile în fugă, degustarea de produse locale #produsînsibiu, precum și multe alte „ingrediente” care să vă facă ziua perfectă.
Sunteți așteptați, așadar, în acest weekend, cu mic, cu mare, în centrul Sibiului, pentru a fi parte din acest demers major al comunității, fie ca alergători, voluntari, susținători ai cauzelor, cât și ca suporteri care să anime și să încurajeze performanța.
Despre Maratonul Internațional Sibiu
La ediția din 2024 a Maratonului Internațional Sibiu au fost finanțate 51 de proiecte, pentru care s-au strâns 1.336.124 lei. Pentru aceste cauze s-au pus în mișcare 8.953 de alergători, adulți și copii, care au fost susținuți de 8.942 de susținători.
De-a lungul edițiilor de până acum, prin intermediul maratonului s-au pus pe picioare 383 de proiecte diverse: construcția unui refugiu alpin, protejarea berzelor albe, cursuri de educație arhitecturală, muzicală sau chiar civică, renovarea și dotarea bibliotecilor și curților școlilor – inclusiv din mediul rural, amenajarea de săli polisenzoriale, repararea unei sinagogi, echipamente medicale pentru animale sălbatice rănite, prevenția bolilor neurodegenerative, sterilizarea câinilor și pisicilor fără stăpân, activități cu și pentru persoanele cu dizabilități, achiziția de echipamente medicale etc. pentru care din comunitate s-a strâns suma de 5.810.272 lei.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Joi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un tânăr de 19 ani, din Șelimbăr, cercetat penal pentru furt calificat.
Ulterior, tânărul a fost arestat preventiv.
Acesta este bănuit că, în14 mai, în jurul orei 1, a pătruns în perimetrul unei spălătorii auto Șelimbăr, de unde a furat sume de bani din mai multe aparate de tip self service.
„Prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii este de aproximativ 4.000 de lei.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pasionații de tatuaje din țară și străinătate își dau întâlnire de vineri până duminică, la Sibiu, la Sala Thalia, la cea de a 13-a ediție a Transilvania Tattoo Expo, cea mai veche convenție internațională de profil din țară, unde își întâlnesc artiștii preferați, veniți din șapte țări (SUA, Marea Britanie, Germania, Muntenegru, Danemarca, Ungaria, România).
Vor sosi artiști din toate colțurile lumii
„Transilvania Tattoo Expo este pentru iubitorii de tatuaje, un moment unic în care pot să vadă lumea tatuajelor în realitate, adică nu prin intermediul Internetului. În ceea ce privesc tatuajele, realitatea este ceea ce se întâmplă într-o convenție de tatuaje, unde cei care își expun lucrări și care își expun portofolii, arată că ei chiar le pot face ei în realitate. La convenția de la Sibiu vor sosi artiști din toate colțurile lumii, care își vor prezenta lucrările atât prin intermediul portofoliului, cât și live, prin workshop-uri”, a declarat organizatorul Transilvania Tattoo Expo, Ovidiu Popârțan.
Unii dintre cei mai așteptați artiști tatuatori de la Transilvania Tattoo Expo sunt americanii Bill Fasbaugh – Frogwizard și Don Parton, care vin pentru prima dată la Sibiu, dar și celebrul tatuator american Joe Smith, care a fost și în 2024, el fiind vedeta emisiunii „Inked” cu milioane de viziualizări pe YouTube. Joe Smith s-a remarcat la ediția de anul trecut de la Sibiu prin talentul său, dar și prin faptul că este unul dintre cei mai tatuați artiști de la Transilvania Tattoo Expo, cu tatuaj și în ochi. În următoarele zile, la Sibiu ne va onora cu prezența legendarul tatuator Miroslav Thomas.
Ovidiu Popârţan este cel care a deschis primul salon de tatuaje din România
Cei interesați de istoria tatuajului sunt așteptați la Transilvania Tattoo Expo, să participe la prezentarea Roxanei Stăncescu, arheolog la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Transilvania Tattoo Expo începe vineri, de la ora 12.00, la Sala Thalia din Sibiu. Aceasta este prima convenţie internaţională de tatuaje din România, care a început în 2009. Organizatorul Ovidiu Popârţan este cel care a deschis primul salon de tatuaje din România. Biletele pentru Transilvania Tattoo Expo se vând pe www.ambilet.ro, cu preţuri începând de la 15 lei.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Până în 2040, se estimează că numărul pasagerilor care vor tranzita aeroporturile internaționale din România va atinge cifra de 57 de milioane de pasageri. Obiectivul a fost anunțat, la Sibiu, de David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România și director general al Aeroportului Internațional Cluj. Aceasta în condițiile în care în 2025 se estimează 27 de milioane de pasageri, adică mai puțin de jumătate din obiectivul prognozat.
În anul 2024, cele 17 aeroporturi din România au fost tranzitate de 26.033.372 de pasageri, cu 6% mai mult decât în anul 2023. Din totalul pasagerilor înregistrați anul trecut, după momentul aderării României la spaţiul Schengen aerian, 70% dintre pasageri s-au deplasat în interiorul spațiului Schengen și 30% au călătorit spre/dinspre destinaţi non-Schengen. Traficul aerian de marfă a crescut pe parcursul anului trecut cu 4%, iar numărul de mişcări aeronave (aterizări si decolări) a crescut cu 3%. Pentru 2025, estimările arată că traficul de pasageri va fi de aproximativ 27 de milioane de pasageri.
Creștem mai bine decât Europa
„Cele mai recente date ne arată că traficul aerian din România înregistrează o creștere mai accelerată decât traficul de la nivel european. În primul trimestru din 2025, pe aeroporturile din România s-au înregistrat 5.605.217 de pasageri, adică o creștere de 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. La nivel european vorbim de o creștere de 4,3% în primul trimestru din 2025, față de 2024. Până la finalul lui 2040, traficul din România va ajunge la aproximativ 57 de milioane de pasageri”, afirmă David Ciceo.
La rândul său, vicepreședintele CJ Sibiu, Vlad Vasiu a declarant că: „Aeroporturile sunt esenţiale pentru dezvoltarea regională. Pentru judeţul Sibiu, aeroportul este un motor de dezvoltare economică, turistică și socială. În ultimii ani, am reușit să atragem rute noi, să îmbunătăţim condiţiile pentru pasageri și să susținem extinderea capacităţilor operaţionale. Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără o viziune unitară si sprijin instituțional, iar în acest sens, AAR este un partener valoros”.
Aeroportul Internaţional Sibiu a încheiat anul 2024 cu un număr de 573.918 pasageri
Marius Gîrdea, prim-vicepreședinte Asociația Aeroporturilor din Romania și Director General al Aeroportului Internaţional Sibiu, afirmă că Sibiul a devenit pentru 2 zile capitala aviaţiei din România: „Pentru că suntem înaintea sezonului de vară, când numărul pasagerilor va crește datorită zborurilor spre destinaţiile de vacanţă, dialogul cu companiile aeriene este extrem de important în demersurile noastre de a identifica modalităţi de îmbunătățire a serviciilor oferite pasagerilor.
Aeroportul Internaţional Sibiu a încheiat anul 2024 cu un număr de 573.918 pasageri, iar pentru 2025 estimam aproximativ 700.000 de pasageri”.
Datele au fost oferite în cadrul Conferinței Anuale și Adunării Generale a Asociației Aeroporturilor din România, cel mai important eveniment din domeniul aviației civile din România, desfășurat la Sibiu, în zilele de 21 și 22 mai.
Turismul, motor pentru creșterea numărului de pasageri pentru România
Un obiectiv major al asociației aeroporturilor este dezvoltarea turismului românesc, lucru care ar duce la creșterea numărului de pasageri de pe aeroporturile internațioale din țară. Din păcate, lipsa curselor interne este marea problemă. Inexistența lor împiedică turistul român să aleagă țara ca destinație.
Prezentă la Sibiu, Corina Martin, secretar general Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România și Președinte RESTO Constanța, a punctat situația existentă: „Aeroporturile din România operează un număr tot mai mare de destinații aeriene nou introduse – ceea ce este benefic pentru circulaţia turistică în afara tării, dar consider că România are nevoie urgent de un Plan strategic de interconectare între destinațiile românești, astfel încât constănţenii să poată vizita Oradea sau Timisoara sau Cluj, la fel cum timişorenii sau bihorenii ar putea vizita Litoralul Românesc sau Delta Dunări.
În prezent, turiștii români ajung mult mai ușor în Grecia, Turcia, Egipt, Tunisia, decât pe Litoralul românesc sau în Bucovina, de exemplu. Dacă vom reuși să conectăm aerian destinațiile românești, atunci România va putea atrage un număr mult mai mare de turiști străini, care, odată convinși să viziteze România – ar putea ajunge să viziteze mai multe regiuni turistice, după aterizarea pe Aeroportul din București. Desigur, avem nevoie, concomitent, de un buget mult mai însemnat de promovare turistică a României.”
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Strategia Bisericii Evanghelice din România, C. A., privind situația bisericilor fortificate din prezent a fost prezentată public de către episcopul Reinhard Guib și secretarul general Friedrich Gunesch. Aceasta cuprinde 200 de biserici, în care doar în jumătate se mai țin slujbe religioase regulat.
De asemenea, noul director al Fundației Biserici Fortificate, entitatea care se ocupă de promovarea turistică și sustenabilă a monumentelor istorice, Cristian Cișmaru, a prezentat proiectele și direcțiile de viitor ale fundației. Per total, în ultimele două decenii proiectele ce vizează reabilitarea bisericilor săsești, încheiate, în curs de desfășurare și ce vor fi derulate în perioada imediat următoare în aceste ansambluri însumează o sumă de 35 de milioane de euro.
„Protejarea peisajului cultural al bisericilor fortificate din Transilvania rămâne o sarcină amplă, pentru care este nevoie de sprijin”
„Cum bine știți, începând cu stabilirea saşilor În Transilvania la sfârşitul secolului al XXII-lea, aici au fost clădite numeroase biserici fortificate, dintre care s-au păstrat circa 160 de ansambluri. Cea mai mare parte a populaţiei săsești a părăsit regiunea, astfel încât comunităţile germane evanghelice foarte reduse nu mai au capacitatea de a menține singure moștenirea culturală. În ciuda tuturor eforturilor, protejarea peisajului cultural al bisericilor fortificate din Transilvania rămâne o sarcină amplă, pentru care este nevoie de sprijin. Sunt necesare noi idei și concepte. Și exact câteva din aceste oportunități pentru salvarea și menținerea viitoare a acestui patrimoniu dorim să vă prezentăm astăzi”, susțin reprezentanții Bisericii Evanghelice.
În conferință de presă susținută de episcopal Reinhart Guib, Friedrich Gunesch, secretarul general, și Cristian Cismaru, directorul Fundației Biserici Fortificate, funcție pe care o deține de la finalul anului 2024, s-a vorbit despre viitorul ansamblurilor fortificate și despre proiectele viitoare.
Moștenire pentru generațiile care urmează
„Unul dintre obiectivele noastre este ca moștenirea culturală a sașilor evanghelici să fie cunoscută, apreciată și susținută pe plan local, regional, național, european și mondial. Este, pe de o parte, un patrimoniu românesc, mondial, pe de altă parte marea majoritatea bisericilor și cetăților fortificate din secolul XIII – XVI – un patrimoniu național care merită salvat și pus în valoare. 90% din sașii evanghelici au emigrat după patru decenii și jumătate în care au avut de suferit, fiind alungați chiar din casele lor.
În epoca ceaușistă, Biserica Evanghelică a ajuns cu cei 10% din enoriași, după 1992, după marele Exod, în situația imposibilă de a folosi, întreține și restaura toate aceste capodopere seculare din satele și orașele săsești. Pentru a preîntâmpina colapsul acestor edificii, ce reprezintă identitatea noastră, suntem întreprinzători a le pune în valoare, a le restaura și a le căuta partener pentru a le pune în folosință. Ne-am dori să dezvoltăm un turism sustenabil care să apropie oamenii de aceste vestigii, fiind salvate pentru generațiile care urmează”, a spus episcopul Reinhard Guib.
Apoi, secretarul general Friedrich Gunesch a făcut o trecere în revistă a proiectelor ce urmează să fie implementate, programele atingând suma de 35 de milioane de euro, fiind derulate în 3 etape importante. La rândul său, Cristian Cișmaru a expus câteva din evenimnetele care vor urma, între care semimaratonul Heritage Run Biertan – 28 iunie 2025, evenimentele culiniare și drumețiile, plus atelierele de meșteșuguri Transilvanian Brunches 2025, MTB Măgura Cisnădie – Pedalăm pentru patrimoniu – 13 septembrie 2025 Cisnădie – Cisnădioara și programul de ateliere Școala din Cetate.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Sibiu 100% continuă seria dezbaterilor privind prezentul și viitorul României în contextul alegerilor prezidențiale și implicațiile sale asupra județului Sibiu. Noua dezbatere, intitulată „Românii au ales. Provocările unei noi etape”, a vizat rezultatul alegerilor prezidențiale de duminică, în urma cărora Nicușor Dan a devenit președintele României. Am abordat teme electorale, contextul politic național și internațional, în speță includerea țării noastre pe filiera franceză și influența MAGA asupra politicii autohtone.
Totodată, s-a vorbit despre contextul special al alegerilor de duminică, în urma cărora a fost ales primul președinte independent de după Revoluția din 1989.
Invitați acestei întâlniri: profesorul universitar doctor Radu Carp, Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București (care recent, de Ziua Europei, a participat la Sibiu, la Biblioteca ASTRA, la prezentarea de carte despre Edward N. Luttwak); profesorul universitar doctor Corvin Lupu (fost cadru universitar ULBS); publicistul și comentatorul politic Mihai Hurezeanu; consilierul județean Radu Scutea. Dezbaterea a fost moderată de redactorii ziarului Cosmin Pal și Romeo Petrașciuc.
„În lume nu există un candidat care să piardă alegerile prezidențiale la o diferență atât de mică în timp de doar șase luni”
Cosmin Pal:Vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația noastră de a participa la dezbaterea de astăzi privind alegerile de duminică. Am dorit să începem cu dumneavoastră, domnule profesor Radu Carp, și să ne spuneți cum ați contextualiza acest alegeri și cum vedeți rezultatul alegerilor de duminică.
Radu Carp: În primul rând, cred că bifăm mai multe performanțe privind aceste alegeri. De ce? Pentru că avem un ciclu electoral care a început în luna martie anul trecut, când a început precampania pentru locale și europarlamentare, după care au urmat aceste alegeri simultan și un referendum pentru cei care locuiesc în București, după care a urmat turul întâi alegerilor prezidențiale, alegerilor parlamentare, turul întâi și turul doi repetate, deci practic șase scrutine electorale într-un an de zile, în 12 luni. Aceasta înseamnă, în medie, cam un scrutin la două luni Ceea e foarte mult pentru orice democrație.
Așa s-a întâmplat și brusc nu vom mai avea astfel de exerciții electorale, în următorii patru ani cel puțin. Evident că asta s-a manifestat și printr-o oboseală a electoratului. Practic toată lumea cu care vorbesc spune că e foarte fericită că a ieșit dintr-o perioadă de coșmar foarte intensă, în care s-au adâncit diviziuni în societate și nu știu cum vom reuși să revenim la măcar la ceea ce era înainte de toată această sarabandă de competiții electorale, pentru că e clar că România este profund divizată în acest moment.
Cosmin Pal: Cum vedeți rezultatul alegerilor, victoria lui Nicușor Dan?Până la urmă a triumfat rațiunea? În sensul că alegătorii din România s-au speriat de afirmațiile contracandidatului, care a reușit o performanță unică, și anume, deși pornea cu un avans de 20%, să fie depășit cu 10%. Deci să nu câștige decât 5% din voturi, în condițiile în care participarea a crescut cu 12%.
E o contraperformanță electorală cu totul remarcabilă. Iar domnul Simion mai adaugă la această contraperformanță și rezultatul slab obținut în noiembrie anul trecut. Iarăși este un unicat, un fenomen unic, un candidat pierde la legile prezidențiale de două ori timp de șase luni în România. Și cred că în lume nu există un candidat care să piardă la alegerile prezidențiale la o diferență atât de mică în timp de doar șase luni. Dar, dincolo de asta, cred că până la urmă rațiunea a triumfat.
De ce? Pentru că, până la urmă, opțiunea aceasta pro-europeană în România este mai puternică decât contestarea antisistem, să spunem. Și contestarea drumului pe care l-a ales România a fost, de fapt, un fel de referendum privind apartenența noastră la Uniunea Europeană și felul în care tratăm această apartenență. Un referendum care a fost câștigat, zic eu, cu o diferență semnificativă și a dat un semnal foarte bun în întreaga Europa.
„Apariția și răspândirea pe scară largă a agresivității în spațiu public a caracterizat ultimul an România”
Cosmin Pal: Sunteți de părere că România e divizată acum între susținătorii lui Nicușor Dan și al lui Simion? Se întâmplă să fie România împărțită între urban și rural?
Radu Carp: România e în momentul de față profund divizată, dar nu neapărat între candidați și simpatii electorale, ci între două moduri de a pune problema. Pentru că e clar că o parte a electoratului, cei care au votat pentru Nicușor Dan, sunt în favoarea susținerii actualului curs a României așa cum este în prezent în Uniunea Europeană și în NATO, inclusiv legat de susținerea Ucrainei și inclusiv legat de, să spun așa, identificarea Federației Ruse ca fiind principalul agresor în acest război.
Iar pe de altă parte, ceilalți 40% au păreri exact divergente, adică sunt foarte nemulțumiți de felul în care se întâmplă această integrare, sunt nemulțumiți de nivelul lor de trai, sunt nemulțumiți de perspectivele pe care le au, sunt nemulțumiți de felul în care evoluează războiul din Ucraina și au sentimentul că ar trebui să se încheie o pace rapid, să se șteargă orice fel de diferență, chiar dacă aceasta ar însemna ca Rusia să câștige.
Deci sunt opinii cu totul și cu totul divergente astăzi în spațiu public, care întâmplător și-au găsit exponenți. Dar asta nu înseamnă că ele nu persistă și după campania electorală. Sigur, diferențele de opinii sunt fundamentale într-o democrație, dar trebuie să existe, pe de altă parte, și un dialog.
Deci cred că este fundamental să se refacă această unitate a corpului social. E fundamental să nu mai există agresiuni și violențe în spațiu public, pe rețelele sociale, prin manifestări publice. Pentru că asta cred că a caracterizat ultimul an în România: apariția și răspândirea pe scară largă a agresivității în spațiu public. Fie că vorbim de rețele sociale, fie că vorbim de manifestări în stradă. Și acesta e un semnal destul de negativ și a trebuit să ne preocupe cum rezolvăm această situație.
Radu Scutea
Radu Scutea: Dacă îmi permiteți legat de divizarea societății, cred că regăsim în manifestările votului și ale evoluției politice din această perioadă pentru alegerile prezidențiale exact o reprezentare a conflictului care există între Rusia și Occident. A cărui bază cred că este mai mult un conflict al civilizațiilor în care se confruntă o cultură democratică dezvoltată și ancorată solid în zona libertății, cu o societate și cu exponenții unei culturi neadaptate la valorile democratice și de libertate.
Și dacă observați, această divizare a societății, de fapt această contestare a ordinii și a statului de drept constituțional, a început încă de la alegerile prezidențiale din decembrie, în care candidatul care a fost cotat în primul tur cu cel mai mare număr de voturi a refuzat protocolul și instituția statului român ca protector al democrației, preferând să își angajeze sau să aibă ca structură de securitate și pază niște agenți privați. Or, cred că esența lucrurilor poate să înceapă și o putem regăsi încă din acel moment.
„Divizarea a început cu pandemia și continuă cu Trump, cu MAGA, nu neapărat cu Putin”
Mihai Hurezeanu: Domnule profesor, sunt de acord cu prima aserțiune a colegului meu, a colegului nostru de la masă, că este o diviziune, o polarizare clară, care nu constă doar în număr, ci are o bază mentalitară și ideologică puternic traumatizată. Iar această polarizare va continua. Spre deosebire de alte tipuri de alegeri, în care au existat poate chiar mai apropiate scorurile între cei doi candidați, deci unde se putea vorbi de o și mai mare diviziune, logic-matematic, această diviziune va fierbe în continuare din cauza condițiilor și internaționale globale, și mă refer mai ales la războiului americano-european, ideologic, și așa mai departe.
Mai departe însă mă despart de colegul meu, pentru că acești 5,3 milioane care au votat pentru domnul George Simion nu sunt toți nu sunt toți putiniști sau proruși. Dimpotrivă, diviziunea aceasta începe în timpul pandemiei, de fapt ca urmare a traumei lockdown-ului. Și acolo a început să se producă acest clivaj, această fractură uriașă în mentalul colectiv.
Mihai Hurezeanu
Apoi, sigur, evoluția… Ne poate lua tratate întregi pentru a vorbi despre rețelele sociale și instrumentarea lor politică. Vorbim aici despre „ingineria haosului”, cum o numea Giovanni Da Ampoli, un romancier francez care a scris și un roman extraordinar premiat de Academia Franceză „Magul de la Kremlin”. Deci o divizare care a început cu pandemia și continuă cu Trump, cu MAGA, nu neapărat cu Putin.
Adică în cazul lui George Simion, până la urmă cred că a fost o greșeală a mas-media (dar care a funcționat, se pare), ca în fiecare seară media oficială românească, marele canale de televiziune, să meargă pe idee că e pro-Putin, că ne scoate din Europa, ne scoate din NATO. Sigur că ar fi fost foarte problematică alegerea lui George Simeon, care ar fi inițiat un proces de mare haos și dezintegrare, cred, în România.
Dar nu că ieșeam imediat din Europa și nu ne aliam imediat cu Kremlinul. Pentru că ați văzut, cel mai mare susținător al Europa și aliat în Parlamentul European, doamna Georgia Meloni, este foarte bine integrată în frontul european anti Kremlin. Și însuși Simion a spus-o de mai multe ori că vrea să mărească. Păi la totuși l-a primit, s-au fotografiat și Mateo Salvini chiar l-a lăudat.
Radu Carp: Există un bazin care a acumulat diverse nemulțumiri, aici vă dau dreptate. Acest bazin a început odată cu pandemia, în 2020, și a alimentat accederea AUR-ului în Parlament. În acel moment, acel bazin era undeva la 9%, cam atât scorul AUR. Dacă ne uităm la procentul celor care erau total nemulțumiți, el corespunde cu procentul celor care au votat AUR. După ce a început războiul din Ucraina, acest bazin a crescut treptat, iar după ce au început consecințele războiului din Ucraina, respectiv prețurile energiei, inflației economice și așa mai departe, acest bazin s-a dus undeva în 30-45%. Este exact scorul care l-au avut domnii Georgescu și Simion în turul 1, este exact scorul partidelor așa zis suveraniste la legile parlamentare din 1 decembrie și este exact scorul pe care l-a obținut George Simion la aceste prezidențiale de duminică.
Cu alte cuvinte, George Simion n-a făcut altceva decât a maximizat rezultatul acestui bazin electoral, repet, alimentat de mai multe valuri de nemulțumiri din ultimii cinci ani. Dar acest bazin este comun în mai multe țări europene. Deci acești lideri populiști au alimentat acest bazin, care are cauze comune. Toate țările europene au trecut prin pandemie, toate țările europene au fost confruntate cu războiul din Ucraina și cu consecințele lui, toate țările europene au probleme legate de situația economică.
Deci, într-adevăr, România cu aceste alegeri s-a încadrat pe un drum european mai mult decât a făcut-o până acum, cu toate alegerile. N-au mai avut aceste alegeri clivajul clasic comunist, anticomunist, reformist, antireformist. Au fost, aș spune, teme de campanie pe care le vedem în Polonia, le-am văzut în Portugalia, le-am văzut peste tot.
Deci din punctul acesta de vedere, cred că România se desparte de trecutul, să zic așa, proiect de tranziție, și intră într-o dezbatere europeană cu bune și cu rele. Pentru că, așa cum am văzut, poate să există și partea rea, respectiv acești candidați care speculează tocmai bazinul acesta de nemulțumiri. Și cu cât scade bazinul de nemulțumiți, cu atât rezultatul acestor candidați scade. Aceasta cred că este ecuația care trebuie înțelesă în România.
Faptul că antidotul la aceste partide nu este legat de partide sau candidați. Ați văzut în Germania, s-a încercat, dar nu prea s-a reușit, măsuri care vizează strict partidul AfD. Și antidotul este luarea de măsuri care să atenueze aceste șocuri. Și mai mult, să facă cetățenii să uite de consecințele negative. Ceea ce e foarte greu, dar e singura cale care va trebui să fie urmată de noul guvern, cred eu.
Înțelegerile dintre America și Rusia
Corvin Lupu: Pornind de la discuția aceasta a scindării societății românești, eu sunt de părere că această scindare de la noi, din țară, seamănă aproape leit cu scindarea din societatea americană, nu din raporturile ruso-americane. Ci din scindarea între globaliștii democrați susținuți din spate de bancherii de pe Wall Street și suveraniștii trumpiști.
Și acolo societatea americană e la fel de scindată. Doar că acolo, spre deosebire de România, instituțiile de forță ale statului, cele care au un rol foarte important în susținerea regimurilor politice, sunt de partea președintelui Trump și a suveraniștilor, nu de partea globaliștilor. La noi este puțin invers.
Această scindare este o problemă deosebit de importantă. Ea nu poate fi trecută în derizoriu și nu se stinge odată cu încheierea unor alegeri. Încheierea unor alegeri nu rezolvă problemele societății, crizele societății, crizele foarte mari care sunt la noi. Ați văzut că astăzi Uniunea Europeană ne-a anunțat că deficitul anunțat de noi nu este cel corect, că este mai mare. Deci în așteptarea alegerilor nu ni s-au comunicat cifre corecte și acum Uniunea Europeană ne corectează că cheltuim în fiecare săptămână cu 30% mai mult decât colectăm și ne împrumutăm cu peste un miliard de euro pe săptămână, ceea ce e o situație absolut îngrozitoare.
Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu
Eu aș porni discuția despre alegerile noastre dintr-un cadru mai larg, dintr-un cadru internațional. Vedeți o piramidă mondială, referindu-ne la sfera de influență în care am fost și noi temporar arondați, respectiv sfera de influență a Statelor Unite, care are un miliard și un pic din cele 8 miliarde de locuitori ai planetei. Atâta suntem noi. Noi suntem doar un miliard și un pic. Majoritatea omenirii, aproape șapte miliarde, sunt în partea cealaltă. Și sunt adversarii noștri.
Radu Scutea: Adversari de pe ce poziție?
Corvin Lupu: Competitiv vorbind. Competitiv și de pe poziții economice-comerciale, dar sunt niște adversari care și cooperează. Există adversitate în cooperare. Statele Unite cooperează permanent cu Federația Rusă pentru dominația mondială și ele două sunt cele care asigură la ora actuală echilibrul mondial și au o relație foarte bună pe această linie. Ca dovadă, la înțelegerile de la Riad, cele două supraputeri mondiale au refuzat să mai accepte la masă și alți parteneri. Acolo se discută se discută problemele Orientului Mijlociu și Europei. Ceea ce pe noi ne interesează în mod deosebit.
Statele Unite au dorit să fie și Israelul la masă, pentru că se discută Orientul Mijlociu. Federația Rusă nu a fost de acord, întrucât Israelul adăpostește niște fugari, oligarhi evrei care se sustrag unor pedepse care i-ar aștepta în Federația Rusă și au fugit în Israel și s-au ascuns acolo. Și din această cauză nu i-a primit la masă și, de asemenea, tot Federația Rusă s-a împotrivit. Cu toate că Marea Britanie este semnatara tratatelor în baza cărora funcționează astăzi sistemul internațional, a tratatelor care au fundamentat Organizația Națiunilor Unite, cu al ei Consiliul de Securitate și tratatele de la Ialta și Potsdam, pe care nu le-a denunțat niciuna dintre semnatare. Ele sunt, în Dreptul internațional, în vigoare.
Radu Scutea: Cred că formal ele nu sunt denunțate. Formal, protocolar. Dar o parte din ele nu mai sunt în vigoare. Având în vedere ceea se întâmplă în Ucraina, în mod real, ele nu sunt în vigoare.
Corvin Lupu: Din punct de vedere juridic sunt în vigoare. De facto, au fost încălcate prin înțelegerea verbală din Malta din 2-3 decembrie 1989. În acest context, alegerile de la noi s-au desfășurat într-o perioadă extrem de tulbure, în care nu s-au clarificat niște raporturi între Statele Unite și Federația Rusă privitoare la zona noastră. Realitatea este că cele două supraputeri s-au întâlnit ca să discute situația întregii Europe și a Orientului Mijlociu. Au început discuțiile, dar s-a rezolvat integral doar Siria, care a fost un cadou pe care Federația Rusă l-a făcut Arabiei Saudite.
Toată conducerea Siriei acum este numită de Prințul Salman. Bineînțeles, s-au pus niște condiții ca minoritatea druză și curtea să fie protejată, bazele militare ale Federației Ruse, inclusiv baza nucleară, navală, să funcționeze în continuare nederanjate. A fost cadou oferit de Federația Rusiei Arabiei Saudite în schimbul faptului că de când a început război în Ucraina, Arabia Saudită, care face prețul petrolului în lume, extraordinar de important. Și prețul petrolului dă și prețul gazelor din exploatările de petrol, iar aceste prețuri, ținute foarte sus, din diferențele acestea de preț Federația Rusă și-a finanțat războiul din Ucraina fără să aibă probleme de natură materială.
La Europa au apucat să discute problema Mării Negre, unde Federația Rusă a cerut controlul asupra tuturor porturilor de la Marea Neagră. Și aici a venit interferența cu România, respectiv era vorba de cinci porturi: Odessa, Constanța, Mangalia, Burgas și Varna.
În urma acestei discuţii, domnul consilier pentru probleme de securitate al României, Cristian Diaconescu, care este șeful Cancelariei Prezidențiale Interimare, a făcut declarația că România a fost arondată în sfera de influență a Federației. Și a cerut scuze după ce a fost scrisă.
Problema l-a ajutat, în sensul că președintele Donald Trump a și vrut să încheie pacea atunci pe loc și un tratat. Adică ar fi vrut un alt tratat, dar Federația Rusă nu și-a încheiat obiectivele pe care le are cu războiul și, ca urmare, continuă războiul. Și acest lucru l-a nemulțumit pe Donald Trump. Dar nu înainte de a obține acordul din partea președintelui Putin, care a ținut personal un cuvânt în legătură cu dreptul Statelor Unite de a anexa Groenlanda. După ce, initial, când în ianuarie Statele Unite au anunțat că doresc să anexeze Groenlanda, purtătorul de cuvânt Pescov al Kremlinului a spus că Federația Rusă nu-i de acord. Dar acum Putin a revenit și a fost de acord.
Deci există cuvântarea publică a președintelui Putin în care spune așa: că Statele Unite au și ele dreptul să aibă acces la Oceanul Înghețat de Nord și încă din 1910 au făcut acest demers. A spus președintele Rusiei. În al doilea război mondial, au înființat o bază militară acolo, a spus Putin, iar după al doilea război mondial au încercat să cumpere cu bani de la Danemarca insula, dar nu au reușit. Ca urmare, nu putem contesta faptul că acolo, la Riad, se discuta exact ca la Ialta!
Urmărește, în curând, partea a doua a Dezbaterii.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
ANM a transmis, vineri, prognoza pentru următoarele 4 săptămâni, temperaturile urmând să fie ușor mai ridicate decât normalul perioadei.
Săptămâna 26 mai – 2 iunie
Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării.
Regimul pluviometric va fi excedentar în estul, sudul și centrul țării, dar și local deficitar în extremitatea de nord-vest, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
Săptămâna 2-9 iunie
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali.
Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, a explicat cum vede ea rolul Primei Doamne în România.
În țara noastră, soția șefului de stat nu are atribuții clare.
Mirabela Grădinaru spune că țara are nevoie de oameni care să inspire încredere prin ceea ce fac.
„Ca cetățean eu consider că toți cei care ne conduc ar trebui să fie modele pentru noi.
Nu vă pot spune, nu mi-am creionat nimic, dar vă pot spune că m-am implicat până când au apărut copiii, mai ales în campanii, când tatăl a fost mai absent și ceea ce ne-am dorit noi a fost să nu îi aruncăm în brațele unor bone și Nicușor asta face, lucrează mult, e absent, dar când are momente libere le dedică copiilor 100%.
Încearcă să îi țină departe de lumea aceasta și de asta duce fetița la școală, e important pentru noi ca ei să fie doi copii normali și echilibrați”, a declarat Mirabela Grădinaru la podcastul Legende Urbane.