Acasă Blog Pagina 920

Sibian arestat după ce a atacat un cuplu și a încercat să o violeze pe femeie

Un sibian în vârstă de 26 de ani a fost arestat preventiv după ce a bătut un bărbat și a încercat să o violeze pe soția acestuia.

Luni, polițiștii din Cisnădie au reținut un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Sadu, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare (două acte materiale – persoană vătămată fiind bărbat în vârstă de 39 de ani, din Sadu), amenințare și tentativă la viol (persoană vătămată fiind o femeie în vârstă de 32 de ani, tot din Sadu) și violare de domiciliu.

Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Sibiu, care a dispus împotriva acestuia arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

„În fapt, în noaptea de 06/07 septembrie a.c., aflându-se în localitatea Sadu, bărbatul în vârstă de 36 de ani s-ar fi deplasat la locuința persoanelor vătămate, ar fi pătruns fără drept în locuință, unde ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu femeia, iar pe bărbat l-ar fi agresat fizic, adresându-le amândurora amenințări cu acte de violență.

Despre acest eveniment IPJ Sibiu a fost sesizat prin apel 112, de către o femeie în vârstă de 37 de ani, din Sadu.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

O nouă revistă științifică, la Sibiu

Biblioteca Județeană Astra Sibiu va prezenta primul număr al revistei științifice „Astra. Acta Bibliothecae” vineri, 12 septembrie, la ora 17:00, în spațiul American Corner Sibiu (Str. G. Barițiu, Biblioteca Astra, Corp B, et. 5).

Gazda prezentării va fi dr. Răzvan C. Pop, istoric și director al Bibliotecii ASTRA Sibiu, iar invitați vor fi: dr. Raluca Teodorescu, manager interimar al Muzeului Național Brukenthal Sibiu, dr. Bogdan Andriescu, cercetător în cadrul bibliotecii publice sibiene, prof. univ. dr. Zeno Karl Pinter, redactor-șef al publicației „Forschungen zur Volks- und Landeskunde” și prof. univ. dr. Radu Vancu, redactor-șef al Revistei „Transilvania”.

O revistă scrisă de specialiști

Lansată în contextul sărbătoririi Zilelor Europene ale Patrimoniului, publicația îmbină cercetarea istorică, studiile de biografie culturală și analiza resurselor patrimoniale. „<Astra. Acta Bibliothecae> este o nouă publicație științifică destinată cercetării, promovării și valorificării patrimoniului cultural, documentar și bibliografic. Revista astristă reunește contribuții ale specialiștilor din diverse domenii ale științelor umaniste și își propune să devină o platformă de referință pentru schimbul de idei și diseminarea rezultatelor diverselor cercetări din spațiul academic și cultural.

Domeniile de interes sunt: istorie (preistorie, istorie antică, medievală, modernă și contemporană); arheologie; artă și istoria artei; filologie; teologie; științele informării și documentării; conservarea și restaurarea patrimoniului cultural mobil și imobil. Colegiul de redacție este format din profesioniști cu experiență în sfera cercetării, cadre universitare și specialiști în domeniul patrimoniului cultural, care asigură calitatea științifică și relevanța tematică a publicației.

Revista este realizată la Editura Bibliotecii ASTRA Sibiu, iar primul număr cuprinde articole originale de cercetare și lucrări de sinteză din sfera istoriei și a studiilor culturale. Publicul interesat are ocazia de a parcurge materiale despre: cercetări arheologice din Transilvania, o monografie a Bulevardului Victoriei din Sibiu, diferite perspective asupra trecutului recent al Sibiului, istoria unor comunități ale românilor din județul Sibiu, evoluția cărții românești în spațiul transilvănean”, au transmis organizatorii.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Analize medicale, radiografii și ecografii gratuite, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Laboratorul de analize medicale al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu efectuează analize medicale gratuite, decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu. Doritorii se pot programa de luni până vineri, între orele 10.00 – 12.00, la tel. 0790 012590.

Persoanele care se prezintă pentru efectuarea analizelor trebuie să aibă bilet de trimitere de la medicul de familie și cardul de sănătate. De asemenea, se pot efectua și contra-cost diverse analize medicale de biochimie, hematologie, imunologie și microbiologie, care nu se află pe lista de analize decontate de CJAS, Laboratorul Spitalului de Pneumoftiziologie fiind dotat cu aparatură medicală de ultimă generație.

Rezultatele analizelor se pot transmite, la cererea pacienților, și în format electronic.

Ecografii și radiografii gratuite

De asemenea, tot la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, se efectuează ecografii și radiografii gratuit, cu bilet de trimitere de la medicul de familie (formular special) și cardul de sănătate, în baza contractului cu CAS, în limita plafonului alocat lunar.

Programările se fac la telefon 0269.210 979, LUNI – VINERI, între orele 8:00 – 11:00.

În plus, pentru efectuarea de ecografii vă puteți programa și online – http://spital-tbc.ro/programari-online/ , selectând Cabinet Ecografii și completând formularul de programare online, în care selectați ziua și ora pentru care optați.

Lista examenelor radiologice şi ecografice

– Examen radiologic cranian standard;

– Examen radiologic cranian în proiecţie sinusuri anterioareale feţei;

– Examen radiologic părţi schelet în două planuri – articulaţia cotului, antebraţ, pumn, mână şi membru inferior (articulaţia coxo-femurală, articulaţia sacro-iliacă, femur, genunchi, gambă, gleznă, picior, calcaneu);

– Examen radiologic centură scapulară;

– Examen radiologic părţi coloană dorsală;

– Examen radiologic părţi coloană lombară;

– Examen radiologic coloană vertebrală completă, fără coloană cervicală;

– Examen radiologic coloană vertical;

– Examen radiologic torace ansamblu;

– Examen radiologic torace osos în mai multe planuri/Ex. Radiologic torace şi organe toracice;

– Ecografie generală;

– Ecografie abdominală;

– Ecografii tiroidiene.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Furt de pe șantierul autostrăzii Sibiu-Făgăraș. Patru locuitori din Avrig sunt principalii suspecți

Luni, polițiștii din Avrig au reținut 4 localnici, dintre care doi bărbați în vârstă de 32 și 43 de ani, și două femei în vârstă de 28, respectiv 32 de ani, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au fost sesizați prin apel telefonic, de către un bărbat în vârstă de 52 de ani, administrator al unei societăți comerciale, despre faptul că persoane necunoscute ar fi sustras de pe un șantier din Avrig, mai multe accesorii metalice, folosite la construcția autostrăzii, în cantitate de 1.856,81 kg.

„Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este în valoare de aproximativ 155.261,43 lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 08 septembrie a.c., Judecătoria Avrig a emis două mandate de percheziție domiciliară, fiind puse în aplicare de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig.

Cu această ocazie au fost descoperite toate obiectele metalice sustrase în noaptea de 5/6 septembrie a.c., prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Un raliu cu autoturisme din anii ’30 și ’90 străbate mai multe localități din județul Sibiu

În perioada 12–13 septembrie, județul Sibiu va fi gazda celei de-a IV-a ediție a raliului „Sibiu Classic Rally”, eveniment organizat de Retromobil Club România, Filiala Sibiu.

„Spre deosebire de raliurile de viteză, la competițiile de regularitate contează respectarea timpilor și orientarea, nu viteza. Participanții vor concura la volanul unor automobile istorice produse între anii ’30 și ’90, fiecare model aducând o poveste și o eleganță aparte. Mulțumim Primăriei Sibiu pentru sprijinul acordat și pentru deschiderea de a găzdui aceste momente speciale în inima orașului”, au transmis organizatorii.

Programul și traseul evenimentului

La start se vor alinia aproximativ 40 de echipaje din întreaga țară. Automobilele istorice vor putea fi admirate de public înainte de startul de vineri, 12 septembrie, în Piața Mare, între orele 8-10 și în Piața Habermann, sâmbătă, 13 septembrie, între orele 8-10 si 17-20.

Traseul ediției 2025 străbate următoarele localități: Săliste, Tilșca, Poiana Sibiului, Jina, Apoldul de Sus, Agnita, Merghindeal, Cincșor, Viștișoara, Cârțișoara, Avrig, Tălmaciu și multe altele.

„Sibiu Classic Rally nu este doar o competiție, ci o poveste despre pasiune, eleganță și patrimoniu. Îi invităm pe toți să se bucure de spectacolul mașinilor istorice pe drumurile pitorești ale județului Sibiu”, a declarat Giurgiu Octavian, reprezentant județean al filialei RCR Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Doi europarlamentari sibieni, alături de Maia Sandu în Parlamentul European

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat marți Parlamentului European la Strasbourg, axându-se pe amenințările la adresa „democrațiilor noastre”.

Alături de Maia Sandu s-au aflat și doi europarlamentari sibieni, Nicu Ștefănuță și Dan Barna.

În discursul său în fața eurodeputaților, președinta Sandu a declarat că viitoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova din 28 septembrie vor fi cele mai importante din istoria sa, iar rezultatul va hotărî „dacă ne consolidăm ca democrație stabilă” sau (…) dacă „Rusia ne smulge de lângă Europa și ne transformă într-o amenințare la frontiera de est a Europei”.

Aceasta a subliniat că lecția și avertismentul Republicii Moldova sunt următoarele: „dacă democrația noastră nu poate fi protejată, atunci nicio democrație din Europa nu este în siguranță”.

Maia Sandu s-a îndreptat apoi către procesul de aderare la UE, subliniind că multe dintre actualele țări ale UE nu erau democrații complete atunci când au aderat.

Aceste țări au luptat împotriva dictaturilor și au depășit greutățile economice – și „niciuna dintre ele nu a făcut-o singură”.

Președinta Sandu a subliniat, de asemenea, că, pentru Republica Moldova, aderarea la UE nu este doar un exercițiu tehnocratic, „este o cursă contra cronometru, pentru a ne ancora democrația în Uniunea Europeană, unde va fi protejată de cea mai mare amenințare: Rusia.”

Odată cu apropierea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, președinta Sandu a vorbit, de asemenea, despre războiul hibrid fără limite al Moscovei, „de o amploare nemaivăzută până la invazia pe scară largă a Ucrainei”.

„Scopul Kremlinului este limpede”, a spus aceasta, „să captureze Republica Moldova prin intermediul urnelor de vot, să ne folosească împotriva Ucrainei și să ne transforme într-o rampă de lansare a atacurilor hibride asupra Uniunii Europene”.

„De aceea sunt atât de importante aceste alegeri. Apărându-le, protejăm nu numai Republica Moldova, ci și securitatea și stabilitatea regională” (…) „Republica Moldova poate fi un laborator. Dar ținta finală este Europa”, a adăugat președinta Sandu.

În încheiere, Maia Sandu a afirmat că Europa a rezistat – adaptându-se, reconstruind și transformând fragilitatea în forță. Protejând democrațiile fragile până când acestea devin puternice. Singura cale înainte este să ne apărăm democrațiile cu dinții și să o facem împreună.”

Adresându-se președintei Sandu, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat:

„Suntem cu toții profund impresionați de hotărârea, curajul și angajamentul dumneavoastră ferm față de poporul Republicii Moldova și de activitatea neobosită de orientare a Moldovei pe calea democrației.

Suntem uniți în sprijinul pe care îl acordăm Republicii Moldova și căii sale democratice către aderarea la Uniunea Europeană.”

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

„Ipocrizie”. Artistul Ilie Mitrea vrea să arate, la Sibiu, cum arată planeta unde s-a născut

Muzeul Național Brukenthal organizează joi, 11 septembrie, ora 16:00, la Mănăstirea Ursulinelor, vernisajul expoziției ,,M-am născut pe o planetă numită Ipocrizie”. Expoziția este cuprinsă în cadrul SCAF 2025 și este semnată de Ilie Mitrea. Curatorul evenimentului este Alexandru Constantin Chituță.

Ce înseamnă să trăiești o viață integră?

Lucrările artistului Ilie Mitrea surprind momente importante din istoria lumii, creații artistice realizate de Brâncuși sau Modigliani, invențiile tehnologice dar și lumea naturală a satului, lumea curată care încearcă să trăiască în spiritul așa-zisei bune cuviințe, așezat și calm.

„În liniștea gândurilor noastre cele mai intime, acolo unde ne retragem din lumea zgomotoasă, se pune o întrebare: Ce înseamnă să trăiești o viață integră? Există o dorință universală, îngropată sub straturile existenței zilnice, de a fi întregi – de a trăi în așa fel încât cuvintele și faptele noastre să fie reflectări ale sinelui nostru cel mai adevărat. Totuși, cât de des ne oprim să ne întrebăm dacă viața noastră reflectă credințele noastre? Ipocrizia este o expresie a unui acord care nu este susținut de o convingere reală sau sinceritate, prin prefacerea că ai calități sau convingeri pe care de fapt nu le ai. Persoana respectivă este numită ipocrită. Ipocrizia provine dintr-un cuvânt grecesc, care înseamnă <gelos>, <prefăcut> sau <laș>.

De fapt, viața plină de farmec a epocii moderne atrage majoritatea oamenilor să obțină faimă, bogăție și confort. În scurt timp, sentimentul de competiție a pus fiecare individ împotriva celuilalt. Iar inegalitatea din societatea noastră a accelerat răul social. Adulții îi învață adesea pe tineri ce este bine și ce este rău, dar când vine vorba să ia o decizie, ei pot alege ceea ce este greșit, pretinzând că este mai bine pentru toți. Oamenii sunt afectați în special de cei care pretind a fi ceea ce își doresc, dar nu sunt. Aceasta este o lume a competiției acerbe; toată lumea vrea să aibă ce este mai bun, iar dacă nu poate avea, va pretinde sau, dacă deja are, va exagera pentru a se lăuda – acest lucru nu numai că îi face ipocriți, dar îi afectează și pe ceilalți, care nu vor ezita să folosească mijloace greșite și false pentru a impresiona pe ceilalți. Chiar și oamenii își folosesc educația pentru a se lăuda. Pe măsură ce ne confruntăm cu dileme morale, ne putem trezi justificând acțiuni despre care știm, în adâncul sufletului, că intră în conflict cu convingerile noastre declarate.

Nu este aceasta alinierea liniștită și neclintită a convingerilor noastre cele mai profunde cu acțiunile pe care le întreprindem în fiecare zi? Poate că ne scuzăm comportamentul convingându-ne că <toți ceilalți fac asta> sau că <nu este mare lucru>. Pe măsură ce ne ghidăm prin complexitățile vieții moderne, plină de nenumăratele sale cerințe și distrageri, s-ar putea să ne abatem, aproape imperceptibil, de la idealurile pe care le-am prețuit odinioară.

Totuși, de fiecare dată când raționalizăm o alegere în neconcordanță cu etica, întărim decalajul dintre cine suntem și cine pretindem a fi…”, au scris organizatorii.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

O femeie nu mai are voie să intre în mall-uri. Sentința judecătorilor

O femeie din Cluj Napoca nu mai are voie să intre în mall-uri timp de trei ani, a decis o instanță din municipiu.

Femeia din Cluj-Napoca a fost condamnată la un an și șase luni de închisoare. În plus, judecătorii au dispus interdicția accesului în două mall-uri și în mai multe hipermarketuri, considerând că este nevoie de o sancțiune suplimentară pentru faptele sale, informează Digi24.

Potrivit anchetei, seria furturilor a început în septembrie anul trecut. Mai întâi, femeia a furat un telefon mobil din buzunarul unui client aflat într-un magazin – dispozitiv care nu a mai fost recuperat.

La scurt timp, cu ajutorul unor complici, a reușit să sustragă alte șapte telefoane de ultimă generație din două centre comerciale din județ.

Valoarea totală a prejudiciului depășește 28.000 de lei. Deși telefoanele au fost recuperate ulterior, instanța a decis că pedeapsa principală nu este suficientă și a impus și restricția de acces în centrele comerciale.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Se închide circulația pe Calea Dumbrăvii, tronsonul dintre Piața Aurel Vlaicu și Bulevardul Vasile Milea

Lucrările de reparații pe Calea Dumbrăvii, pe tronsonul de peste 700 de metri dintre Piața Aurel Vlaicu și Bulevardul Vasile Milea, se apropie de finalizare.

În perioada 10 septembrie-12 septembrie, pe timpul nopții, între orele 22.00 și 05.00, circulația se va închide pe toată porțiunea dintre Bulevardul MihaiViteazu și Bulevardul Vasile Milea.

Această măsură este necesară pentru frezarea asfaltului vechi și turnarea noului strat pe banda dinspre Facultatea de Drept, pe cealaltă bandă asfaltul nou fiind deja așternut.

Șoferii sunt rugați să aleagă rute alternative, în funcție de direcția de deplasare.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Copilul legat cu lanțul, sora și mama lui, duși într-un centru pentru protecția victimelor violenței

Copilul legat de cu lanțul de tatăl său a fost primit, împreună cu mama și sora lui, într-un centru destinat victimelor violenței domestice.

Luni, în jurul orei 14:30, polițiștii sibieni au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că într-un imobil din localitatea Scoreiu un minor de 10 ani ar fi fost găsit legat și încuiat în casă.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că tatăl minorului, un bărbat de 36 de ani, l-ar fi legat pe copil și l-ar fi încuiat în casă pentru a merge la cumpărături.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Porumbacu de Jos s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un minor în vârstă de 10 ani, legat de picior cu un lanț prins de masă.

„În data de 08.09.2025, pe numărul unic național 119 a fost sesizat D.G.A.S.P.C Sibiu cu privire la un minor în vârstă de 10 ani din localitatea Scoreiu, care era singur în locuință și legat de pat cu un lanț.

Ținând cont de situația semnalată, conform legislației în domeniu, o echipă alcătuită din reprezentanții DGASPC Sibiu, cei ai Primăriei Porumbacu de Jos și ai Postului de Poliție Porumbacu s-au deplasat la fața locului în vederea evaluării situației.

În urma intervenției și evaluării efectuate de specialiștii DGASPC Sibiu s-a decis găzduirea pe o perioadă determinată a băiatului împreună cu mama și sora sa, în cadrul unui centru destinat victimelor violenței.

Pe perioada găzduirii în cadrul centrului, victimele beneficiază de servicii de consiliere (psihologică, socială, juridică), asistență medicală, hrană, protecție împotriva agresorului, reintegrare familială și comunitară, inserție/reinserție socială”, a transmis Beatrice Muntean, purtătorul de cuvânt al DGASPC Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Sportivi sibieni medaliați cu aur la Cupa României la Culturism și Fitness

În perioada 5-6 septembrie a avut loc, la Brașov, Cupa României la Culturism și Fitness. La competiție au fost înscriși peste 200 sportivi. Printre medaliați s-au numărat și patru sportivi de la CSM Sibiu, după cum urmează:

Pașca Andrei

LOCUL 1 -Junior Men’s Classic Bodybuilding -Open;

LOCUL 1 -Junior Men’s Bodybuilding 21-23 ani 75kg;

LOCUL 1-Senior Men’s Bodybuilding 70kg.

Teodora Mitu

LOCUL 2-Junior Women’s Bikini Fitness 166cm;

LOCUL 2-Senior Women’s Bikini Fitness 163cm.

Florin Marculescu

LOCUL 3-Senior Men’s Classic Physique-Open;

LOCUL 4-Senior Men’s Bodybuilding 80kg;

LOCUL 3-Senior Men’s Classic Bodybuilding -Open.

Ganea Mihaela

LOCUL 5- Wellness.

„În această competiție au fost categorii mai puține față de Campionatul Național, unele fiind  comasate. Cu un număr între 15-22 de sportivi pe categorie a fost destul de greu pentru arbitri să aleagă șase finaliști. M-a impresionat în special concurența la Miss Bikini, au fost multe concurente și foarte bine pregătite. Doresc să mulțumesc pentru susținere directorului CSM Sibiu, Darius Mara, și Primăriei Sibiu. Sportivii noștri muncesc enorm la antrenamentele din înaintea fiecărui concurs, iar pregătirea este însoțită de un regim alimentar strict de 3-4 luni. Orice ajutor este binevenit pentru ei”, a transmis prof. Felicia Popa, CSM Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Semafor la o trecere de pietoni de pe strada Ștefan cel Mare din Sibiu

O trecere de pietoni de pe strada Ștefan cel Mare (în zona blocului nr. 147) a fost dotată cu semafor și buton de cerere.

Acesta funcționează în prezent pe galben intermitent pentru ca șoferii să aibă timp și să se obișnuiască.

De joi, 11 septembrie, acesta va fi pus în funcțiune.

„Circulați cu atenție sporită în zonă și respectați culoarea semaforului, acordând prioritate pietonilor.

Reamintim că anul acesta astfel de semafoare au fost instalate în alte 2 zone cu volum mare de trafic: pe strada Bâlea (la intersecția cu străzile Lector și Izvorului) și pe strada Turnului (lângă piața agro-alimentară Cibin)”, a transmis municipalitatea sibiană.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.