Acasă Blog Pagina 919

ULTIMA ORĂ: Polonia va invoca Articolul 4 din Acordul NATO după doborârea dronelor rusești. Ce înseamnă acest lucru

Polonia va invoca Articolul 4 din Acordul NATO, care prevede consultări formale între aliați, în situația în care un membru se simte amenințat.

Acest lucru vine după ce armata poloneză a doborât mai multe drone care au intrat în spațiul aerian al țării.

Prim-ministrul Donald Tusk a spus că, deși apreciază toate mesajele de solidaritate, “cuvintele nu sunt suficiente, iar Polonia va solicita un sprijin mult mai mare din partea NATO”.

O reuniune de urgență a Consiliului NATO este în desfășurare.

Potrivit Articolului 4 “Părțile se vor consulta ori de câte ori, în opinia oricăreia dintre ele, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea oricăreia dintre părți este amenințată”. Acesta este considerat un precursor al Articolului 5, care intervine atunci când o țară este efectiv atacată.

Articolul 4 a fost invocat doar de șapte ori de la crearea NATO în 1949, inclusiv de către România, în 2022, imediat după ce Rusia a invadat Ucraina.

Într-o informare către parlamentul polonez, prim-ministrul Donald Tusk arată că în total au fost 19 incursiuni ale dronelor rusești în spațiul aerian al țării sale, iar aeronavele NATO au doborât doar “trei – sau poate patru – drone”.

Ultima dronă doborâtă a fost la ora locală 06:45 (7.45, ora României). Între timp, presa poloneză informează că resturile uneia dintre dronele doborâte au fost găsite la circa 300 de km de granița cu Ucraina.

Vă reamintim faptul că armata poloneză a anunțat miercuri dimineața că a doborât drone care au încălcat spațiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei, ceea ce ar putea reprezenta o provocare majoră pentru Europa.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Disciplina în trafic, prioritate zero! „Cum circulăm în siguranță?” O campanie media privind conduita în trafic

Asociația Urban Bike Revolution, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu – Serviciul Rutier, lansează campania media „Cum circulăm în siguranță?”, constând în o serie de materiale video scurte dedicate tuturor celor care folosesc bicicleta ca mijloc de transport sau recreere în oraș, dar și șoferilor. Sub motto-ul „Respectul reciproc salvează vieți”, campania atrage atenția asupra situațiilor reale din traficul sibian și propune soluții simple pentru o conviețuire mai sigură între bicicliști și șoferi.

Proiectul a pornit de la experiențe și situații cotidiene trăite în comunitatea de utilizatorii de bicicletă, unde mulți dintre aceștia s-au confruntat cu atitudini ostile sau chiar agresive din partea șoferilor. Scopul campaniei este creșterea gradului de conștientizare și de responsabilitate în trafic, atât pentru cei aflați la volan, cât și pentru utilizatorii vulnerabili – bicicliștii.

Tot mai multe accidente rutiere în care sunt implicați bicicliștii

„Infrastructura deficitară și lipsa unei culturi a responsabilității față de cei vulnerabili transformă utilizatorul de bicicletă – chiar și pe cei mai experimentați și încrezători – în potențiale victime. Din păcate, ca societate, încă nu căutăm soluții pentru un mixt sustenabil de transport, ci ne focusăm mai mult pe fluidizarea traficului. Prin acest proiect, ne dorim să aducem vizibilitate asupra problemelor reale și să sprijinim un comportament mai responsabil în trafic”, a declarat Andrei Rusu, de la Urban Bike Revolution.

La rândul său, Ionuț Natea, reprezentant al Serviciului Rutier al IPJ Sibiu, subliniază rolul educației și al disciplinei în trafic:

„Din păcate, atât la nivel național, cât și local, avem multe evenimente rutiere în care sunt implicați bicicliști. De multe ori, indisciplina cauzată de lipsa cunoștințelor privind conduita în trafic îi transformă în victime. Proiectul la care am contribuit și noi cu expertiză tehnică are rolul de a aduce puțin mai multă claritate în diversele situații de trafic cu care ne confruntăm zi de zi în Sibiu.”

Materiale video sunt disponibile pe principalele platforme de socializare

Inițial, proiectul a pornit de la 7–8 situații, dar numărul acestora a crescut la peste 20, reflectând complexitatea interacțiunilor din trafic. Materialele video, fiecare cu o durată de maximum 60 de secunde, sunt disponibile pe principalele platforme de socializare – Facebook, Instagram, YouTube, Linkedin și TikTok – și abordează teme precum circulația pe sens unic, traversarea intersecțiilor, vizibilitatea și echiparea corespunzătoare, acestea urmând să fie disponibile treptat la un interval de 2 zile.

Campania își propune să ofere sprijin concret celor care se simt nesiguri pe bicicletă, să crească gradul de respect și acceptanță și, implicit, nivelul general de siguranță în trafic.

„Cum circulăm în siguranță?” este un proiect Urban Bike Revolution, realizat în cooperare cu Poliția Sibiu, sponsorizat de Bilstein, cu sprijinul partenerului tehnic Action Sport și al partenerului media Robi Film.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro, în concert la Festivalul Transilvania Multiculturală din Biertan

În 20 și 21 septembrie va avea loc la Biertan unul din cele mai importante evenimente din agenda culturală anuală a comunei – Festivalul Transilvania Multiculturală.

În cadrul acestui eveniment, vor fi marcate și Zilele Europene ale Patrimoniului, tema de anul acesta fiind: „Patrimoniu și arhitectură. Ferestre către trecut, uși către viitor.”, cu scopul de a aduce oamenii împreună în armonie și de a îmbrățișa diferențele de cultură și limbă.

Într-o comună cu o istorie atât de bogată și cu o cultură atât de variată, va fi sărbătorită unitatea în diversitate printr-un program atent pregătit.

-târg de producători locali
-ateliere interactive și educaționale pentru copii
-vânătoare de comori
-drumeții pe Via Transilvanica
-tur arhitectural al satului Biertan cu ghizi locali
-vizite în curțile localnicilor de Ziua Porților Deschise
-program artistic multicultural
-zonă de mâncare și băuturi

Program:

Sâmbătă, 20 septembrie:

Activități:
10:00-14:00 – Drumeție pe Via Transilvanica: Biertan – Copșa Mare
12:00-19:00 – Târg de producători locali
12:00-14:00 – Atelier de pictură pe față
12:00-16:00 – Ateliere pentru copii organizate de Fundația Green Man din Richiș

Program artistic:
17:45 – Deschiderea oficială a evenimentului
18:00 – Clubul Copiilor Mediaș
18:45 – Antonia Muntean
19:30 – Livia Șchiopu
20:30 – ICAR
21:30 – IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro

Duminică, 21 septembrie:

Activități:
10:00-14:00 – Drumeție pe Via Transilvanica: Biertan – Richiș: jumătate de traseu și retur.
11:00-13:00 – Vânătoare de comori Biertan (seria 1)
12:00-19:00 – Târg de producători locali
12:00-17:00 – Ziua Porților Deschise
12:00-14:00 – Tur arhitectural Biertan (seria 1)
12:00-14:00 – Atelier de pictură pe față
12:00-16:00 – Ateliere pentru copii organizate de Povestea Calendarului
16:00-18:00 – Vânătoare de comori Biertan (seria 2)
16:00-18:00 – Tur arhitectural Biertan (seria 2)

Program artistic:
16:00 – Concert Flow Strings – în Biserica fortificată
18:00 – Grupul Vocal „Flori Hârtibăcene” & Claudia Mihăilă
18:45 – Antonia Muntean
19:30 – Tin Vasilescu
20:00 – Mia Greavu
20:30 – Hanu cu Bragă
21:30 – Dragoș Moldovan & Andreea Vlas

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Medicii atrag atenția: pandemia COVID-19 nu s-a încheiat

Specialiștii atrag atenția că pandemia de COVID-19 rămâne o amenințare, în special pentru persoanele cu imunitate scăzută și afecțiuni cronice.

O nouă variantă, denumită „Stratus” sau XFG, circulă deja la nivel global și îngrijorează medicii, mai ales în contextul începerii noului an școlar, când riscul de transmitere crește.

Specialiștii spun că varianta Stratus combină două linii Omicron, are mutații ale proteinei spike și se răspândește mai ușor. Deși poate evita parțial anticorpii generați de vaccinuri sau infecții anterioare, protecția împotriva formelor grave rămâne ridicată.

„Stratus combină două linii Omicron și are mutații ale proteinei spike, ceea ce îi oferă o capacitate mai mare de transmitere și o rezistență parțială la anticorpi.

Totuși, vaccinurile și imunitatea dobândită încă protejează eficient împotriva formelor grave”, avertizează dr. Tyler B. Evans, cofondator al Wellness Equity Alliance și expert în boli infecțioase și sănătate, potrivit Adevărul.

Aceasta se răspândește mai ușor și poate ocoli parțial anticorpii produși de vaccinuri sau infecții trecute, dar vaccinurile și imunitatea dobândită anterior continuă să protejeze împotriva formelor grave de boală.

Dr. Nikhil Bhayani, profesor asistent de medicină internă la Școala de Medicină Burnett, Universitatea Creștină din Texas, adaugă: „XFG este un hibrid, cu un amestec de material genetic care îi permite să se lege mai eficient de celulele organismului și să se răspândească mai ușor.

Mutările din proteina spike cresc abilitatea virusului de a evita parțial anticorpii, dar protecția împotriva bolilor severe rămâne”.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Doi polițiști sibieni au salvat de la moarte un tânăr de 31 de ani

Doi polițiști sibieni au salvat un bărbat, marți, în timp ce se aflau pe Transfăgărășan, intervenție care a făcut diferența între viață și moarte.

În fiecare zi, polițiștii sunt pregătiți să intervină pentru siguranța cetățenilor, însă, uneori, această meserie le aduce altfel de provocări.

Ieri, în jurul orei 12:40, doi dintre colegii noștri au demonstrat că meseria lor înseamnă mai mult decât ordine și disciplină – înseamnă chiar salvarea unei vieți.

„Agent de poliție Coldea Marian și agent de poliție Diaconu Mircea se aflau pe DN7C – Transfăgărășan, într-o coloană de mașini, când au observat un bărbat de 31 de ani care avea nevoie urgentă de ajutor medical.

Acesta acuza dureri puternice în zona pieptului, respirație greoaie și, cu greu, a reușit să le spună colegilor noștri că nu își mai simte partea stângă a corpului.

Conștienți de gravitatea situației, polițiștii au reacționat imediat: au apelat numărul de urgență 112 și, în același timp, l-au preluat pe bărbat în autospeciala poliției, pornind în întâmpinarea ambulanței.

Pe tot parcursul traseului au menținut permanent legătura cu echipajul medical și au supravegheat starea fizică și psihică a bărbatul, asigurându-l că va primi ajutor medical.

Întâlnirea cu ambulanța a avut loc la Scoreiu, iar datorită promptitudinii și implicării lor, bărbatul a ajuns cât mai repede la echipajele medicale.

Acest gest subliniază responsabilitatea, profesionalismul și umanitatea de care au dat dovadă colegii noștri, dar și importanța reacției rapide în momente critice.

Le mulțumim și îi felicităm pe agent de poliție Coldea Marian și agent de poliție Diaconu Mircea pentru exemplul oferit și pentru viața salvată!

Ne dorim ca această faptă să inspire cât mai mulți oameni. Pentru că a salva o viață nu este doar un gest de curaj – este dovada supremă de omenie”, a transmis Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Decizie bizară: sibianul care și-a legat copilul cu lanțul este, practic, liber

Bărbatul care și-a legat copilul cu un lanț de masă va fi cercetat sub control judiciar, au decis magistrații în cursul zilei de ieri.

„La data de 09 septembrie bărbatul a fost prezentat instanței, care a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Porumbacu de Jos, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și lipsire de libertate în mod ilegal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vă reamintim faptul că luni, în jurul orei 14:30, polițiștii sibieni au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că într-un imobil din localitatea Scoreiu un minor de 10 ani ar fi fost găsit legat și încuiat în casă.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Porumbacu de Jos s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un minor în vârstă de 10 ani, legat de picior cu un lanț prins de masă.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că tatăl minorului, un bărbat de 36 de ani, l-ar fi legat pe copil și l-ar fi încuiat în casă pentru a merge la cumpărături.

În cauză, la aceeași dată, polițiștii au întocmit un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, acesta fiind reținut pentru 24 de ore.

Totodată, a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sibiu, iar copilul a fost plasat într-un centru de protecție.

Polițiști au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și lipsire de libertate în mod ilegal”, a precizat, marți, Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Marți, copilul a fost primit, împreună cu mama și sora lui, într-un centru destinat victimelor violenței domestice.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Festivalul Internațional George Enescu aduce la Sibiu o veritabilă sărbătoare culturală

Festivalul Internațional George Enescu aduce la Sibiu un aer de sărbătoare culturală, transformând orașul într-o scenă a excelenței muzicale, ce traversează epoci și teritorii muzicale diverse.

În următoarele zile ale lunii septembrie, publicul meloman este atras într-o călătorie sonoră unică, printr-un program ce reunește nume de prestigiu internațional: pianista Alexandra Silocea cu proiectul său “Ver Sacrum – Klimt meets Bösendorfer”, violonistul Augustin Hadelich – laureat Grammy, violonistul Daniel Lozakovich și pianistul David Fray, într-un duo de excepție, precum și distinsa Scottish Chamber Orchestra, dirijată de Maxim Emelyanychev și avându-l ca solist pe remarcabilul percuționist Colin Currie.

Duminică, 14 septembrie, pianista Alexandra Silocea concertează la Muzeul Brukenthal în cadrul unui spectacol inedit, cu un concept artistic unic, gândit chiar de ea: „Klimt meets Bösendorfer – Ver Sacrum (Primăvara Sacră)”, inspirat de simbolismul bogat al primăverii în toate formele sale.

Spectacolul, un spațiu de dialog între arte, sfidează convențiile clasice și creează o legătură unică muzica pentru pian solo, cântecele preferate ale lui Gustav Klimt, recitaluri de poezie evocatoare și măiestria unui rafinat pian Bösendorfer în ediție limitată cu un design special, folosit în premieră în România.

Pianul 214VC Ver Sacrum este decorat manual cu elemente inspirate din clădirea Secesiunii vieneze, inclusiv motive din aur de 23 de carate.

Laetitia Eïdo, actriță cunoscută, printre altele, pentru rolul important în serialul Netflix extrem de aclamat – Fauda, se alătură spectacolului ca narator.

Astfel, experiența muzicală este îmbogățită de interludii poetice recitate de Laëtitia Eïdo, pe versuri de James Joyce, A. E. Housman, Robert Frost, Kahlil Gibran și alții, creând un dialog perfect între sunet, cuvinte și viziune artistică.

Actrița franceză, care a uimit cu interpretarea sa sfâșietoare în rolul Dr. Shirin, un medic aflat în mijlocul conflictului israeliano-palestinian în serialul Fauda, are abilitatea rară de a juca în filme de artă, seriale de acțiune și proiecte ale marilor studiouri americane, fiind în același timp o prezență constantă în circuitul teatral. Având un tată francez și o mamă libaneză, originea sa etnică mixtă o ajută să interpreteze convingător personaje de diverse naționalități.

În palmaresul său se regăsesc interpretări distinse cu premii, printre care cinci titluri pentru „Cea mai bună actriță”, în producții realizate în peste 10 limbi.

Mezzo-soprana Patricia Nolz, voce regală a Operei de Stat din Viena și una dintre revelațiile lirice ale Europei, va da viață câtorva dintre lucrările preferate ale lui Klimt semnate de Franz Schubert, inclusiv Teiul (Der Lindenbaum) si Serenada (Ständchen).

Mezzosoprana austriacă a debutat în rolul lui Cherubino (Nunta lui Figaro) la Teatrul din Viena în 2020, activând apoi, pentru o perioadă de doi ani, la Studioul de Operă al Operei de Stat din Viena.

A apărut în numeroase concerte și este o cântăreață de lieduri desăvârșită. Printre punctele culminante ale carierei sale se numără interpretarea Simfoniei a IX-a de Beethoven, alături de Orchestra Simfonică din Viena și Orchestra Gewandhaus, ambele dirijate de Andris Nelsons.

În 17 septembrie, festivalul continuă cu Augustin Hadelich, unul dintre cei mai faimoși violoniștii din lume, câștigător al Premiului Grammy la categoria „Cel mai bun solist instrumental clasic”.

Augustin Hadelich este considerat unul dintre cei mai străluciți violoniști ai generației, ce impresionează prin tehnica uluitoare, sensibilitatea profundă și modul în care face muzica să prindă viață, fiind capabil să transforme muzica în experiențe vii pentru public.

Fiecare interpretare a sa, pe Stradivarius-ul „Kiesewetter” din 1723, devine o poveste care te poartă dincolo de sunet.

Programul recitalului garantează emoții intense și surprinde prin lucrări clasice de Johann Sebastian Bach, Nicolò Paganini, Georg Philipp Telemann, dar și omagii aduse limbajului muzical al blues-ului prin compoziții de Coleridge-Taylor Perkinson.

Recitalul extraordinar din 19 septembrie ne oferă întâlnirea a două universuri muzicale excepționale: vioara hipnotică a lui Daniel Lozakovich și pianul poetic al lui David Fray, într-o conversație profundă între două suflete artistice. Acolo unde sunetul capătă sens și tăcerea devine parte din partitură, începe adevărata magie.

Daniel Lozakovich este o revelație violonistică a noii generații, ce impresionează la doar 23 de ani prin maturitatea interpretării și sunetul clar. A debutat deja cu orchestre de prim rang și abordează cu naturalețe Bach, Beethoven și repertoriul romantic.

Prin prezența sa scenică discretă, dar magnetică, Daniel Lozakovich rămâne una dintre cele mai luminoase promisiuni ale artei violonistice europene.

David Fray este un pianist francez de referință, recunoscut internațional pentru interpretările sale poetice și profund personale.

Recunoscut astăzi drept unul dintre cei mai distinși pianiști francezi ai generației sale, David Fray surprinde prin modul în care abordează orice lucrare cu o finețe aparte. Criticii îl compară adesea cu Glenn Gould, pentru felul în care îmbină rigoarea tehnică cu introspecția.

În 21 septembrie, finalul Festivalului George Enescu la Sibiu este marcat printr-un concert de-a dreptul spectaculos: Scottish Chamber Orchestra, sub bagheta dirijorului Maxim Emelyanychev, alături de invitatul special, Colin Currie considerat unul din cei mai inovatori percuționiști ai prezentului. Concertul de la Sibiu devine, astfel, o rară oportunitate de a descoperi o orchestră de cameră remarcabilă, a cărei artă respiră simultan trecutul și prezentul, tradiția și avangarda.

Considerată una dintre cele mai distinse orchestre de cameră din Europa, aceasta fascinează prin claritatea sunetului său, prin atenția minuțioasă la detalii și prin energia cu care transfigurează partiturile în experiențe sonore vii. The Times a scris despre concertele lor că sunt cu adevărat „gustul divinului”.

Programul cuprinde Beethoven – Creatures of Prometheus, evocând artele și știința umanității, urmat de James MacMillan – Veni, Veni, Emmanuel, iar finalul aparține celebrei Simfonii a V-a de Beethoven, o veritabilă călătorie de la întuneric la lumină.

Invitat special în acest program este Colin Currie, unul dintre cei mai inovatori percuționiști ai prezentului, care va da viață unei lucrări contemporane compuse special pentru paleta sa timbrală unică – un gest artistic ce îmbină măiestria tehnică și curajul explorării sonore.

Nu va fi doar un concert, ci un moment în care muzica umple spațiul Sălii Thalia cu sens și emoție, iar notele vor găsi ecouri în public. Scena și audiența se întâlnesc într-o experiență vie, profundă, în care muzica devine oglindă pentru viață.

Nu este doar un concert, ci o experiență în care muzica umple Sala Thalia de sens și emoție, iar întâlnirea dintre scenă și public se transformă într-o experiență vie, profundă, o adevărată oglindă a vieții.

Biletele și abonamentele sunt în continuare disponibile online pe IaBilet.ro.

Festivalul Enescu la Sibiu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, organizat de Asociația Culturală Play, co-organizat de Artexim, fiind în parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu.

Proiectul cultural este finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și AFCN.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Victorie de moral pentru CSU Sibiu în debutul Memorialului ”Elemer Tordai”, într-o seară a emoțiilor și a speranței

0

Sibiu, 9 septembrie 2025 – CSU Sibiu a debutat cu o victorie la limită, scor 93-92, în fața echipei Neftçi IK Baku din Azerbaidjan, în prima zi a Memorialului ”Elemer Tordai”. Într-o Sală Transilvania parțial populată, dar vibrantă, spectatorii au avut parte de un meci plin de suspans, momente emoționante dedicate memoriei lui TOCI (Elemer Tordai) și unor mari suporteri, și o doză de speranță pentru viitorul baschetului sibian.

Seara de baschet a început sub semnul dominării oaspeților. Echipa azeră a preluat rapid conducerea, profitând de o apărare lejeră a jucătorilor de la CSU Sibiu. Publicul a privit cu îngrijorare cum Neftçi se distanța pe tabelă, însă staff-ul tehnic al Sibiului, printr-o tactică aplicată cu precizie chirurgicală, a reușit să schimbe cursul jocului.

Sala Transilvania – Memorialul Tordai 2025

Pe parchet, alături de jucătorii consacrați, și-au făcut simțită prezența și juniorii din lot. Eric Sledinski, Elias și Mitrache au primit minute importante și au luptat cu determinare, demonstrând că, deși mai este nevoie de experiența meciurilor tari, oficiale, potențialul există și este promițător. Revenirea graduală a galben-albaștrilor a fost construită pas cu pas, culminând cu preluarea conducerii și transformând meciul într-un adevărat thriller.

Finalul a fost dramatic. Cu doar câteva secunde rămase pe ceas, la scorul de 92-91 pentru azeri, soarta partidei părea decisă. Însă, într-un moment de inspirație, jucătorul cu numărul 3, identificat în persoana eroului serii, a reușit o intercepție de geniu. A ”sustras” mingea și a sprintat spre coșul advers, unde a fost faultat, obținând două aruncări libere cruciale. Cu un calm de gheață, le-a transformat pe amândouă, aducând victoria pentru CSU Sibiu în uralele publicului.

Principalul marcator al echipei sibiene a fost MJ Randolph, cu 23 de puncte, urmat de Keith Stone (numărul 25), care a contribuit cu 15 puncte esențiale.

O seară dedicată legendelor și viitorului

Dincolo de spectacolul sportiv, seara a fost profund emoționantă. Suporterii au scandat frecvent numele lui Elemer Tordai, TOCI, unul dintre cei mai iubiți baschetbaliști din istoria Sibiului, născut în 1971 și plecat prematur dintre noi în 2007. Amintirea lui ”Toci” a fost menținută vie prin difuzarea unor secvențe video din meciurile sale memorabile și printr-un mesaj de suflet transmis de fostul său coleg, Claudiu Munteanu.

Pauza meciului a adus în prim-plan un alt moment special. Asociația suporterilor ”Al 6-lea jucător” a acordat bursa ce poartă numele lui Radu Mușoaie, membru fondator al asociației și un suporter devotat, care a trecut în neființă, alăturându-se ”îngerilor” care veghează echipa. Anul acesta, bursa, menită să susțină tinerele talente, i-a fost înmânată juniorului Filip Nikolaidis de la U15. Sprijinul financiar îi va acoperi integral participarea la un camp de baschet de prestigiu organizat la Sibiu în parteneriat cu echipa Lucentum Alicante din Spania. Vizibil emoționat, tânărul baschetbalist a fost aplaudat la scenă deschisă de întreaga sală, un gest extraordinar care subliniază unitatea comunității baschetului sibian.

Mulțumită donațiilor voastre, Filip Nikolaidis, de la CSU Andu Sibiu Juniori, generația 2011, a participat la Campul Lucentum Alicante, organizat de IG Hoops la Sibiu.

a anunțat crainicul evenimentului


Diploma îa fost înmânată de Cezar Ardelean, nepotul lui Radu Musoaie.

Filip Nikolaidis – castigătorul bursei Radu Mușoaie

Bursa Radu Mușoaie

În memoria lui Radu Mușoaie, suporter devotat al baschetului sibian, se acordă, pentru prima dată, bursa ce-i poartă numele. Banii au fost donați de către suporterii CSU.

Memorialul ”Elemer Tordai” continuă astăzi, 10 septembrie, cu finala mică și finala mare, programate de la ora 17:00, respectiv 19:30 la Sala Transilvania. Hai CSU!

Să terminăm cu primitivismul: un județ din România interzice concursurile cu cai care trag greutăți

Concursurile cu cai care trag diferite greutăți vor fi interzise în județul Cluj, a anunțat Prefectura, pentru a preveni cruzimea față de animale.

Prefectura Cluj anunţă că, în urma unei şedinţe a Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), a fost luată decizia interzicerii unor concursuri de tracţiune cabalină.

„La Instituţia Prefectului Judeţului Cluj a avut loc astăzi şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), prezidată de doamna prefect Maria Forna, cu participarea domnului subprefect Florentin Burz şi a membrilor comisiei.

În cadrul întâlnirii s-au analizat mai multe cereri pentru organizarea la nivelul judeţului Cluj a unor expoziţii cu animale vii şi concursuri de tracţiune cabalină.

Concursurile ar fi implicat o muncă extrem de grea pentru cai, fiind nevoiţi să tragă buşteni cu greutăţi considerabile: 600 kg pentru proba cu un singur cal şi 1.200 kg pentru proba cu doi cai.

Ca urmare a discuţiilor, CLCB a luat decizia, cu unanimitate de voturi, de a interzice aceste concursuri la nivelul judeţului Cluj”, se arată într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului Cluj.

Măsura a fost luată pentru a preveni riscurile la adresa sănătăţii şi bunăstării animalelor. Membrii CLCB consideră că astfel de evenimente, care implică un efort fizic epuizant pentru cai, pot genera răniri grave sau chiar decesul animalelor, probleme care, de-a lungul timpului s-au petrecut în cadrul unor concursuri similare.

„Decizia de astăzi a Centrului Local de Combatere a Bolilor Cluj este un semnal clar că bunăstarea animalelor este o prioritate.

Suntem aici să protejăm nu doar cetăţenii, ci şi animalele. Expoziţiile şi târgurile vor continua să fie permise la nivelul judeţului Cluj, cu respectarea prevederilor legale.

Concursurile de tracţiune cabalină implică însă riscuri inacceptabile pentru sănătatea cailor. Protejarea animalelor nu trebuie făcută doar la nivel declarativ, ci şi faptic.

Tocmai din acest motiv, le mulţumesc colegilor pentru că au susţinut interzicerea unor astfel de activităţi în judeţul Cluj.

Vom continua să monitorizăm atent astfel de activităţi şi să luăm măsuri ferme pentru a preveni orice formă de cruzime sau neglijare faţă de animale”, a declarat prefectul Maria Forna.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Ministrul Apărării: Horațiu Potra a avut suport și acoperire de la o parte importantă a statului român

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, a declarat, marți la Digi24, că medieșeanul Horațiu Potra „a avut suport și acoperire de la o parte importantă a statului român”.

„O să vedem cât de mult, cine a știut și care comandanți de unități, din unitățile cărora au plecat oameni în Congo sau în altă parte au știut. Va dura.

Există și dosare penale. Acelea sunt la parchete. Important e dacă au știut și înainte, pentru că aici e întrebarea, dacă au aflat după

Din cât am trăit eu pe Pământul acesta, zic că nu puteau să fie oamenii ăia singuri să îi păcălească pe toți.

Am mai spus-o, cred că Potra a avut suport și acoperire de la o parte importantă din statul român. Nu poți să ai arsenal acasă și milioane în podea

Ionuț Moșteanu a adăugat că se va folosi de toate instrumentele pe care le are la dispoziție ca ministru pentru a afla cine de la Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) știa despre militarii români care au lucrat în ultimii doi ani sub comanda lui Potra în Congo.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Polonia a doborât, miercuri dimineața, mai multe drone rusești care au intrat în spațiul său aerian

Armata poloneză a anunțat miercuri dimineața că a doborât drone care au încălcat spațiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei vecine, ceea ce ar putea reprezenta o provocare majoră pentru Europa, potrivit CNN.

„Armele au fost desfășurate, iar serviciile lucrează activ pentru a localiza obiectele doborâte”, se arată într-un comunicat al Comandamentului Operațional al Poloniei, publicat pe X.

Declarația menționa că o operațiune militară era în desfășurare și îndemna locuitorii să rămână în casele lor. Nu au fost furnizate informații suplimentare despre „obiectele de tip dronă”.

Polonia este membră a alianței NATO, un pact transatlantic de apărare la care sunt implicate SUA, care folosește principiul conform căruia un atac asupra uneia este un atac asupra tuturor.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat pentru CNN că a fost informat despre rapoartele privind dronele rusești deasupra Poloniei.

„Da”, a spus el când a fost întrebat de CNN dacă a participat la o ședință informativă, la ieșirea de la o cină cu președintele Donald Trump, marți seară.

Anterior, autoritățile poloneze au închis Aeroportul Internațional Varșovia, iar armata a declarat că avioanele poloneze și NATO au fost dezactivate, pe măsură ce au apărut rapoarte despre drone rusești deasupra țării.

Comandamentul Operațional al armatei poloneze a declarat într-un comunicat că „sistemele terestre de apărare aeriană și de recunoaștere radar au atins cel mai înalt nivel de alertă” după ce Rusia a lansat atacuri aeriene masive asupra teritoriului ucrainean.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Reacție-fulger: CNA a decis eliminarea din online a conferinței în care medicii susțineau că vaccinul anti-Covid ar fi provocat o explozie de cancere și decese în rândul copiilor

CNA a decis eliminarea de pe platforme a unei conferinţe pseudoştiinţifice în care au fost rostogolite dezinformări despre COVID şi vaccinuri.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis emiterea unui ordin de a acţiona împotriva conţinutului ilegal pentru două transmisiuni online ale „Conferinţei COVID-19 & Convergenţa bio-digitală”, difuzate pe YouTube (canalul SĂ VORBIM DESPRE TINE) şi pe Facebook (pagina Să Vorbim Despre Tine / Naşul TV).

Demersul a venit după sesizarea Colegiului Medicilor din România (CMR), care a calificat evenimentul drept „manifestare pseudo-ştiinţifică” şi a cerut înlăturarea materialelor pe motiv că încalcă „principiile medicinei bazate pe dovezi şi periclitează sănătatea publică.

Evenimentul a avut loc în weekend, sâmbătă, şi a fost intens discutat. Printre vorbitori s-au numărat doctorul pediatru Damian Baciu, medicul Răzvan Constantinescu , profesorul universitar doctor Alexandru Paul şi medicul Geanina Hagima.

Colegiul Medicilor din ROmânia a sesizat CNA pe 6 septembrie 2025, arătând că transmisia online a „conferinţei” de la Braşov „contravine principiilor medicinei bazate pe dovezi ştiinţifice valide” şi „diminuează încrederea în ştiinţă şi profesionişti”, cu „risc imens pentru sănătatea publică”.

„Un astfel de conţinut în mediul on-line, atinge în mod direct principiile de sănătatea publică, afectând sistemul de sănătate şi încrederea pacienţilor în medici şi profesia medicală. Parcurgând titlurile sesiunilor din această manifestare considerăm că acestea nu au legătură nici cu medicina, nici cu ştiinţa”, spune reclamaţia Colegiului Medicilor.

„Dezinformarea si răspândirea unor falsuri ştiinţifice sau a unor zvonuri neîntemeiate pe nicio evidenţă sunt de natură să diminueze încrederea în ştiinţă şi profesionişti”, a mai transmis Colegiul Medicilor.

Ce s-a transmis în cadrul conferinței

Despre eficienţa şi siguranţa vaccinurilor:

„Ni s-a spus că este sigur şi eficient. Minciună, pentru cei injectaţi nu este nici sigur, nici eficient!”

Despre efectele secundare ale vaccinului COVID:

„Efectele secundare grave nu au întârziat să apară: miocarditele şi infarctele miocardice cu semne înşelătoare de boală… O serie largă de boli autoimune, Boli neurologice centrale şi periferice, Cancerele cu evoluţie extrem de rapidă… toate au apărut exploziv.”

„Turbo cancerul este detectat în stadiul patru, când este întreg organismul invadat şi nu mai răspunde la niciun fel de tratament.”

Despre mortalitate şi fertilitate:

„În toate ţările care au fost intens injectate, procentul naşterilor a scăzut vertiginos.”

„În Europa, creşterea deceselor suplimentare a fost marcată la toate segmentele pediatrice… la nou-născuţi, la preşcolari, şcolari, adolescenţi şi tineri.”

„Cei care vor injecta copiii vor comite o crimă, ceea ce s-a şi întâmplat.”

Declaraţii conspiraţioniste şi teorii ale manipulării

Despre pandemie:

„Panoplia COVID-19 a fost o amplă acţiune la nivel global cu paravan medical. Nu a avut nimic comun cu medicina ştiinţă care a devenit peste noapte medicină dogmă.”

„A fost un experiment în premieră mondială… pus la cale şi realizat… de către un grup de psihopaţi.”

„Sars-Cov-2 a fost prima armă biologică în istoria umanităţii utilizată la nivel mondial.”

Reclamaţia din partea Colegiului Medicilor a fost susţinută în faţa CNA de medicul Gheorghe Gindrovel Dumitra, care a demontat şi un moment de-a dreptul hilar din cadrul conferinţei.

„Am văzut pe deplin tehnici de manipulare folosite într-un mod cât se poate de liber. Am văzut dezinformări clare pentru publicul larg.

Acel cuvânt al domnului profesor Paul Alexandru care înţeleg că nu este medic, dar nu ştiu ce este, în care spune că vaccinul se injectează în muşchiul popliteu, adică la nivelul umărului.

Pentru cineva care cunoaşte anatomie, ştie că regiunea poplitee este undeva în spatele genunchiului şi nu la nivelul umărului, acolo este muschiul deltoid.

Asta ca să dau un exemplu de calitate a informaţiei care a fost folosită în această prezentare.

Am văzut foarte multe imagini şi afirmaţii în care se folosea tehnica manipulării prin selectivitate, ignorând complet realitatea”, a spus medicul.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.