Acasă Blog Pagina 925

Sebastian Herișanu, despre pasiunea colecționării de cartonașe (trading card game-uri). Se vând și cu sute de mii de euro

Există colecționari de tot felul de obiecte, de timbre, ceasuri, și așa mai departe. În ultima vreme, fascinați de universurile fantastice, sibienii au început să colecționeze… cartonașe, care ajung la o valoare deloc neglijabilă.

,,Aceste cartonașe au în spate un univers”

Ca să aflu mai multe despre acest subiect, am stat de vorbă cu Sebastian Herișanu, un colecționar al acestor trading card game-uri, cum mai sunt ele cunoscute. „La ora actuală, la nivel mondial, din toate trading card game-urile, cel mai cunoscut este Magic: The Gathering, care este și cel mai vechi. Anul trecut a făcut 30 de ani de când este pe piață. S-a lansat în Statele Unite, în urma unui întreg istoric. La americani este un obicei național de a colecționa tot felul de cartonașe, încă din perioada interbelică. Cele mai cunoscute fiind cele cu jucători de baseball.

Dar cei care au produs aceste trading card game-uri au făcut un pas mai departe: pe lângă faptul că sunt colecționabile, pasionații se pot și juca cu acestea. În momentul de față, toată această industrie a luat o amploare la nivel mondial foarte mare. Magic: The Gathering la începutul pandemiei avea undeva la 18 milioane de jucători și la zeci de miliarde de cartonașe de când există. Este cel mai cunoscut. Apar și dispar branduri noi,  dar câteva care au rezistat pe piață ar fi Pokemon, care are peste 25 de ani, Yu-Gi-O!, care anul trecut a făcut 25 de ani și altele. Dintre cele care promit, în momentul de față ar fi One Piece.

De obicei aceste cartonașe au în spate și un univers deja consacrat, fapt ce le ajută în momentul lansării pe piață. În cazul One Piece a fost ușoară intrarea pe piață. La ora actuală are una dintre cele mai spectaculoase evoluții, fiind o combinație reușită între brandul One Piece și producătorul Bandai (care are o bogată experiență în domeniu). Și Disney a creat o serie, care anul trecut s-a lansat în România, Lorcana se numește. Și aceste cartonașe au prins foarte bine”, îmi spune Seba, cum mai este cunoscut colecționarul.

Comunitatea din Sibiu

În Sibiu, avem o comunitate de circa 200 de colecționari de cartonașe, îmi spune Seba. Dintre care undeva la 60 de jucători activi de Magic: The Gathering. „Din fericire, nu există o tipologie a jucătorilor. Pentru a colecționa trebuie să ai o anumită tragere de inimă, de acolo se dezvoltă plăcerea. Sunt oameni care doar colecționează, alții care doar se joacă, unii care le fac pe amândouă și mai sunt cei care investesc în astfel de cartonașe. Multora dintre aceste trading card game-uri le crește valoarea în timp și pot reprezenta o afacere bună. Vârsta jucătorilor este cuprinsă între 13 și 50 de ani”, îmi explică colecționarul.

Cu ce preț?

Legat de preț, dicuția este una foarte complexă, îmi mărturisește Seba. „În mod normal, aceste cartonașe vin sub formă de pachețele în care sunt câteva cărți surpriză. Sunt pachete în care sunt trei cărți, sunt pahete în care sunt 20. Numărul nu este atât de relevant. Toate conțin exemplare mai rare și exemplare mai puțin rare.

Prețurile pot pleca de la 9 lei și pot ajunge, în cazuri extraordinare, la 500. Dar prețul mediu este între 20-30 de lei. Un pachet (booster pack), din prima ediție din Magic: The Gathering, de acum 30 de ani, sigilat, ajunge la ora actuală la 10.000 de euro, dar pentru avea așa ceva trebuia să fi avut o viziune acum trei decenii și să ții pachetul nedesfăcut.  În el poți avea șansa să găsești o anumită carte, care acesta singură să valoreze peste 100.000 de euro.

Cea mai scumpă carte a fost lansată acum 2 ani, fiind un singur exemplar tipărit. Circa două luni a durat până a fost descoperită, a fost găsită de un bărbat din Canada. A fost vândută cu 2 milioane și ceva de dolari unui colecționar din S.U.A”, îmi spune Sebastian Herișanu.

Magazinele de specialitate strâng în jurul lor comunități

O bună parte dintre distribuitorii acestor produse impun vânzătorilor să aibă magazin fizic și să pună la dispoziție clienților săi un spațiu unde să joace. „S-a dezvoltat o întreagă industrie de accesorii, odată cu popularitatea acestor cartonașe: folii de protecție, cutii speciale de păstrat și protejat exemplarele valoroase, table de jucat, tot felul de accesorii”, îmi explică Seba.

Există cartonașe care valorează la ora actuală mii de euro

Unele cartonașe pot fi obținute doar prin câștigarea unui campionat, iar altele pot fi achiziționate de la alți jucători sau prin simplu noroc. „În cazul campionatelor locale există un sistem prin care fiecare jucător pornește cu șanse egale folosind pachete sigilate. În funcție de cunoștințe și noroc, acel jucător poate câștiga. Așa poți obține cartonașe valoroase.

Cel mai răspândit mod de a obține doritele cartonașe rămâne achiziționarea de produse sigilate. Acestea oferă atât șansa unei surprize valoroase, cât și entuziasmul și adrenalina oferite de fiecare pachet nou. Fiecare nouă lansare poate aduce un set dorit de colecționari sau poate unul mai puțin apreciat de public.

Spre exemplu, Pokemon a avut două lansări extraordinar de cerute în ultima perioadă. Și pe lângă faptul că au fost foarte populare, s-au tipărit și foarte puține. Noi am comandat destul de multe produse din acestea noi lansate, însă fiind cererea foarte mare la nivel global, am primit doar o mică parte din ceea ce am solicitat inițial. Au fost rezervate dinainte, să ajungă fizic. Este însă un caz foarte rar. Există șansa să se descopere, în aceste cutii, și cartonașe de mii de euro.

În cazul acestor produse este și o ajustare, deoarece cei de la Pokemon au avut parte de unele lansări anterioare mai slabe, așa că s-au micșorat tirajele. Lansările sunt planificate cu doi-trei ani înainte. Noi, pentru că le și comercializăm, știm aproximativ cu șase luni –  un an ce produse urmează, e un fel de loterie”, spune Seba.

Sibiul în top 10 orașe

La nivel mondial există zeci de milioane de colecționari. Sibiul se află în top 10 orașe în România în care se colecționează aceste cartonașe. „Avem clienți care au găsit în pachetele deschise în magazin cartonașe cu valori de sute și chiar mii de euro. Există mai multe platforme online specializate pe comercializarea diverselor tipuri de cartonașe de unde poți afla foarte repede orice informație despre acestea. În România fenomenul este în creștere, pe măsură ce apar tot mai multe magazine specializate”, concluzionează Seba.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Pr. Constantin Necula: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9. 24)

Suntem în plină trăire a postirii. Fiecare după putere. Duminica trecută, a prăznuiri Crucii, ne-a fost dar de încurajare. Crucea nu este numai țelul vieții ascetice ori împlinirea vieții mistice – ne-o spune atât de amplu în lucrarea sa Scara Raiului Sfântul Ioan Scărarul, a cărui Duminică o săvârșim -, ci și o permanență a sprijinirii creșterii noastre în viața în Hristos. O viață pe care ne-o descrie în amănunțime Scriptura. Pentru că de aceea ea însoțește tot ce înseamnă ritmul liturgic al Bisericii.

Duminica acesta ne dă întâlnire cu un tată plin de durere. O durere care vine din suferința fiului său. Așa cum Tatăl Ceresc va fi martorul durerilor prin care Fiul Său, trimis în lume pentru acesta, va vindeca de moarte lumea, prin Patima Sa. Pentru a-i înțelege adevărul din propovăduire și făptuire, Domnul Hristos lasă, deseori, să se vadă credința noastră care cheamă lucrarea Lui.

În Duminica aceasta ne apropiem de suferința unui tată. Fiul său e chinuit de un duh mut. Asta nu îi îngăduie însă o viață normală. Mulțimea se înspăimântă și fuge. Apostolii sunt neputincioși. Tatăl atinge limita disperării oricărui părinte care nu are soluții pentru boala fiului său. E singur. De altfel, face parte dintre puținele voci de tată care se aud în Evanghelie – cel mai impresionant în atitudine fiind, desigur, mai marele sinagogii din Capernaum, Iair, asta doar dacă acceptăm că parabola fiului risipitor e numai o parabolă – și atunci când  povestește despre boala fiului său se identifică deopotrivă cu el, dar și cu noi, toți cei care, în vreun fel, avem pe vreunul din cei ai casei bolnav.

Sfântul Ioan Gură de Aur așază vindecarea copilului în rând cu învierile făcute de Domnul Hristos. Copilul, odată adus dinaintea Mântuitorului, duhul îl zguduie și acesta se zvârcolește. Cade la pământ. Spumegă. Iar după ce poruncește duhului necurat să elibereze copilul, acesta rămâne ca mort. Sfântul Ioan Gură de Aur aici vede momentul morții și învierii. Exercițiul învierii unui fiu din drag de tatăl său…

Dincolo de descrierea unei boli, încercați să vedeți cu ochii oamenilor din vremea aceea ori ai celor care trăiau grozăvii ca acestea doar ceva mai târziu. Priviți în gând la o astfel de scenă. În care pare că diavolul e stăpân pe situație.

Îndrăznesc să spun că omul-tată Îl „încurajează” de Dumnezeu-Fiul-Om să împlinească minunea. Răspunsul lui asupra credinței sale rămâne unul dintre cele mai cuceritoare mărturii: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele! Nu-i urmă de îndoială ori neîncredere în sine, ci o smerită cugetare a staturii sale umane. Un om cu un copil bolnav.

Cine lucrează des cu astfel de părinți care au copii-rană știu cât de mult seamănă cu acesta. Și între ei. Par că fac parte din picătura de lume care cheamă mereu pe Hristos ca o realitate fundamentală, biruind prin limpezimea iubirii furtuna durerilor. Hristos Domnul. Fără de Care nu se poate trăi. Smerenia credinței mărturisitoare. Fără de care nu poți să-L trăiești pe Hristos.

Un neam de duhuri care nu ies decât cu post și rugăciune. Și care nu pot suporta cuvântul Domnului și puterea Sa. Nu pot suporta Învierea ce o poartă și o dăruiește prin propria Patimă. Un duh mut biruit prin Cuvânt. Ca toate duhurile mute ce zguduie liniștea lumii. Crede, Doamne! Ajută necredinței noastre!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

RAPORTOR LOCAL. În alertă alimentară și sanitară de Paști. A început caruselul veștilor îngrijorătoare

Cu mai puțin de o lună înainte de venirea sărbătorilor de Paști, în România s-a instaurat din nou nesiguranța alimentară, aceea sezonieră în preajma marilor sărbători creștine. În decurs de câteva zile, au apărut deja comunicate grave privind apariția febrei aftoase la animale, iar autoritățile din sectorul alimentar au dat drumul unor controale energice și bine țintite, având ca misiune vitală, chipurile, protejarea populației.

În această săptămână, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) trage un semnal de alarmă privind riscurile majore de răspândire a virusului febrei aftoase în România. „În contextul eliminării controalelor vamale ca urmare a aderării la spaţiul Schengen, riscul epidemiologic este amplificat, motiv pentru care ANSVSA, alături de toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu, aplică măsuri ferme pentru protejarea sectorului zootehnic. În acest context, în baza Deciziei Comitetului Naţional pentru Combaterea Bolilor (CNCB) din 11 martie 2025, au fost stabilite măsuri stricte de prevenire şi control, aplicabile la nivel naţional”, informează ANSVSA.

Și uite așa am aflat că intrarea în Schengen aduce „beneficii ascunse”, care până anul trecut nici nu ne treceau prin cap și ne durea în cot de ele. Adevărul că motivarea cu intrarea în Schengen a României este „imbatabilă” în discursul autorităților și nu lasă loc de îndoielile în inima consumatorului. Este chiar mai tare decât celebra frază „Sunt cetățean european și am drepturi”. Așadar, ne așteptăm ca în perioada următoare să apară noi informări privind gripa aviară sau pesta porcină, ca tabloul avertismentelor să fie complet și indubitabil, încât să reflecte grija enormă pe care ne-o poartă Statul.

Este incredibil cum dintr-o dată poate veni peste noi o presupusă apocalipsă alimentară, în timp ce în lunile fără prea mare miză comercială în acest sector, în schimb, este o liniște totală. Să fie oare de vină faptul că de sărbători românul de rând se apleacă mai mult asupra produselor tradiționale, adică românești, și dă deoparte, pentru câteva zile, promoțiile marilor jucători multinaționali europeni? Toată lumea este conștientă că atunci se întorc acasă românii din străinătate sau că în țară intră sume imense de bani de la rudele din străinătate, ceea ce face ca puterea de cumpărare a românilor să fie simțibil mai mare. Iar supermarketurile și concernele europene din domeniul alimentar nu își permit să rateze scurgerea acestor fonduri către producătorii locali autohtoni, care contribuie la stabilitatea economică a țării.

Miza este ridicată, iar cei care controlează piața agricolă europeană nu își pot permite să rateze șansa rotunjirii însemnate a cifrelor de afaceri, pe spatele românului. Și cum instituțiile noastre sunt controlate juridic de tot felul de directive europene, trebuie să demonstreze Bruxelles-ului că suntem de încredere pentru politica europeană și contribuim la propășirea sectorului economic european. Bineînțeles, în această execuție trebuie inclus și faptul că mulți dintre români au neamuri la țară care încă se mai încăpăținează să producă produse bio, lipsite de euri și fără îngrășăminte îmbogățite chimic până la limită. Până și micul producător agricol sau crescător de animale trebuie avut în vizor de autorități pentru a nu crea tenebrele economiei subterane din care Statul și populația au numai de „suferit”. Același lucru se petrece și la nivelul județului nostru, care nu poate face discordantă cu restul țării.      

Așadar, toate instituțiile județene cu răspundere în domeniul siguranței alimentare și sanitar-veterinar, bine coordonate de Prefectură într-o celebră ședință de Colegiu prefectural, ținută în Luna femeilor, mai ales în plan mediatic, au dat drumul unor controale nemiloase și numai în sprijinul consumatorului, adică al sibianului de rând. Un plan coerent și organizat până în cel mai mic detaliu și despre care au vrut să afle tot județul.

Probabil, abia acum la Sibiu au ajuns ecourile acțiunilor lui Piedone din Capitală, iar din „profesionalismul” bine cunoscut se încearcă evitarea unor evenimente nedorite de Paști, care, în final, să nu strice și minivacanța funcționarilor bugetari. După ce marți, în Colegiul Prefectural, instituțiile județene abilitate și-au dat mâna și au stabilit planul de acțiuni pentru perioada de până la Paști, joi deja au început să curgă rezultatele clare și fără echivoc. Mai mult, Corpul de Control al Prefecturii, nu știu cum se face, scos de la naftalină tocmai în perioada sărbătorilor pascale și de iarnă, a reușit să finalizeze o mega-acțiune de control ce s-a întins pe o lună și jumătate.

„Comandoul” instituțional județean format din reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatul pentru Protecția Consumatorului, Poliție, ISU, Garda de Mediu și Inspectoratul Teritorial de Muncă au măturat județul și un număr de 342 de unități economice. Imaginea creată în urma acestor controale ne pune pe gânduri după amploarea neregulilor care se petrec în sectorul comercial sibian: „amenzi de 637.500 de lei și 225 de avertismente cu termene de remediere”.

Mai mult, de vigilența autorităților nu va scăpa nimeni în județ până după Paști, pentru că instituțiile statului sunt în permanentă alertă. Corpul de Control al Prefecturii  în loc să diminueze actele de corupție din sistemul administrativ și nu numai sibian sau să identifice persoanele care folosesc instituțiile publice în scop personal pentru a parveni în societatea, se ocupă de controale duplicitare, care să genereze imagine reprezentanților Guvernului în teritoriu, adică șefilor Prefecturii. Pentru că orice eveniment nedorit în preajma și în timpul Sărbătorilor care ar afecta grav sibieni ar putea duce pentru aceștia la pierderea pozițiilor de supremi oameni ai Guvernului.           

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Ce pantofi nu trebuie să-ți lipsească din garderobă primăvara asta?

0

Primăvara este anotimpul perfect pentru a-ți reîmprospăta garderoba și a adăuga încălțăminte confortabilă și stilată. Odată cu schimbarea vremii, ai nevoie de pantofi versatili, care să îți ofere atât confort, cât și un aspect modern. În acest sezon, adidașii bărbați sunt un must-have, dar nu sunt singura opțiune. De la modele sport la pantofi casual bărbați, îți prezentăm selecția ideală de pantofi pe care nu trebuie să-i ratezi în această primăvară.

Adidași bărbați – încălțămintea esențială pentru primăvară

Dacă ar fi să alegi un singur tip de pantofi pentru primăvară, adidașii de bărbați ar fi cea mai practică și versatilă alegere. Potriviți pentru orice ținută, de la casual la smart-casual, aceștia oferă confort și un stil modern.

Pentru a alege perechea potrivită, ia în considerare materialul, culoarea și tipul de talpă. Modelele din piele sau material textil respirabil sunt perfecte pentru zilele călduroase, iar culorile neutre precum alb, gri sau negru se potrivesc ușor în orice outfit.

Dacă ești fan al brandurilor renumite, adidașii Nike bărbați sunt printre cele mai populare alegeri. Nike oferă modele confortabile, cu tehnologii inovatoare, ideale pentru purtare zilnică sau activități sportive. Printre modelele cele mai apreciate în această primăvară se numără:

  • Nike Air Force 1 – un clasic care nu se demodează, potrivit pentru outfituri casual și streetwear

  • Nike Air Max – adidași cu talpă groasă și design modern, ideali pentru plimbări lungi

  • Nike Court Vision – combinația perfectă între stil retro și confort

Pantofi casual bărbați – eleganță relaxată pentru orice ocazie

Dacă vrei o alternativă mai elegantă la adidași, pantofii casual pentru bărbați sunt soluția ideală. Aceștia sunt perfecți pentru ținute smart-casual, birou sau ieșiri în oraș.

Pantofii casual vin în diverse modele, de la loafers la derby sau mocasini. Cele mai populare opțiuni pentru primăvară includ:

  • Loafers din piele întoarsă – ușori, confortabili și potriviți pentru outfituri relaxate

  • Pantofi derby din piele – o alegere elegantă, perfectă pentru birou sau întâlniri formale

  • Sneakers eleganți – o combinație între adidași și pantofi casual, ideali pentru bărbații care preferă stilul modern

Pentru a alege perechea potrivită, optează pentru nuanțe versatile precum maro, bej sau bleumarin. Acestea se potrivesc ușor cu jeans, chinos sau pantaloni eleganți.

Ghete ușoare – o alegere practică pentru zilele răcoroase

Deși primăvara vine cu temperaturi mai ridicate, zilele răcoroase sau ploioase nu sunt excluse. O pereche de ghete ușoare este o alegere excelentă pentru tranziția dintre iarnă și vară.

Modelele recomandate pentru acest sezon includ ghetele tip desert boots, chukka sau Chelsea boots. Acestea sunt confecționate din piele sau piele întoarsă și se potrivesc perfect cu ținutele casual și smart-casual.

Pentru un look modern, poți combina ghetele cu blugi slim fit și o jachetă din piele sau un trench coat subțire.

Pantofi sport – ideali pentru activitățile dinamice

Dacă ești o persoană activă, primăvara este momentul ideal pentru a integra în garderoba ta o pereche de pantofi sport. Fie că alegi să mergi la alergat, să faci drumeții sau pur și simplu să te bucuri de plimbări lungi, o pereche de pantofi sport de calitate îți va oferi suportul necesar.

Modelele populare în acest sezon includ:

  • Pantofi de alergare – concepuți pentru confort și amortizare, perfecți pentru jogging sau antrenamente

  • Sneakers tehnici – combinația între adidași casual și încălțăminte sportivă, ideali pentru activități zilnice

  • Pantofi pentru drumeții ușoare – perfecți pentru escapade de weekend și explorarea naturii

Pentru a alege perechea potrivită, verifică tipul de talpă și materialul. Modelele cu talpă aderentă sunt ideale pentru terenuri variate, iar materialele respirabile îți mențin picioarele uscate și confortabile.

Cum să alegi pantofii potriviți pentru primăvară?

Atunci când îți alegi pantofii pentru primăvară, ia în considerare următoarele aspecte:

  • Confortul – indiferent de model, pantofii trebuie să fie comozi și să ofere suport piciorului

  • Materialul – optează pentru piele naturală, piele întoarsă sau materiale textile respirabile

  • Versatilitatea – alege culori neutre și modele ușor de asortat cu ținutele din garderobă

  • Funcționalitatea – dacă ai nevoie de încălțăminte pentru activități specifice (sport, birou, ieșiri casual), alege modelele potrivite fiecărui context

Primăvara este momentul perfect pentru a-ți reînnoi colecția de pantofi și a investi în modele versatile și confortabile. Adidașii bărbați rămân cea mai populară alegere datorită combinației perfecte între stil și comoditate, iar adidașii Nike  de bărbați sunt printre cele mai apreciate opțiuni. Pe lângă adidași, pantofii casual bărbați sunt o alegere elegantă pentru ținutele de zi cu zi, iar ghetele ușoare și pantofii sport completează perfect garderoba pentru zilele mai reci sau activitățile dinamice.

Alege modelele potrivite stilului tău și bucură-te de un sezon plin de confort și stil.

S-a mărit valoarea unui tichet de masă cu o sumă „fabuloasă”

Ministerele Finanțelor și cel al Muncii au mărit valoarea unui tichet de masă cu 14 bani, la 40,18 lei, conform unui ordin comun publicat în Monitorul Oficial.

Această valoare se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2025, respectiv august 2025 și septembrie 2025.

Practic, la 20 de zile lucrate efectiv pe lună, salariatul ia în plus 2,8 lei.

Valoarea unui bon de masă a crescut de la 40,04 bani după ce fusese 35 lei anterior.

De la 1 ianuarie au fost suprataxate bonurile de masă, astfel că firmele care le acordă angajaților plătesc și CASS (contribuția la sănătate) de 10% pentru ele.

Aceste tichete valorice pot fi utilizate numai pentru achitarea contravalorii mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare.

Totodată, pentru a afla câte bonuri de masă se dau pe lună, este important de precizat că salariatul poate utiliza lunar un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile lucrate, conform legislației.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Val de pacienți cu miocardită post-COVID. Semnalul de alarmă tras de cardiologii din Târgu Mureș

Adresabilitatea extrem de redusă la serviciile medicale din timpul pandemiei de Covid-19 pentru afecțiuni grave, altele decât COVID, își arată consecințele în această perioadă, este mesajul alarmant al medicilor cardiologi.

Incidența bolilor cardiovasculare a crescut recent, mai ales miocardita, precum și infarctul diagnosticat la vârste tot mai tinere.

Doar 40% dintre europeni, inclusiv românii cu infarct miocardic, s-au dus la spital în timpul pandemiei, precizează șefa Clinicii de cardiologie a Spitalului de Urgență Târgu Mureș, prof. dr. Theodora Benedek.

”A fost un eveniment foarte dramatic înregistrat în perioada pandemiei și, bineînțeles, acum ne confruntăm cu consecințele acestui fapt pentru că cei care nu s-au dus atunci la control cardiologic, vin acum cu complicații.

Aceste complicații sunt variate, începând de la infarct miocardic până la AVC.

Anumite patologii au crescut, cum ar fi cele inflamatorii, deci miocarditele post-COVID.

Vedem în fiecare zi tot mai mulți tineri care vin cu infarct miocardic acut iar cauzele pentru asta pot fi stilul de viață nesănătos, oboseala, stresul fumatul și alimentația nesănătoasă, sedentarismul, nopțile nedormite.

Vedem tot mai mult infarcte și la vârsta sub 30 de ani”, a spus Theodora Benedek, citată de Radio Târgu Mureș.

Conform datelor Societății Europene de Cardiologie sunt aproximativ 113 milioane de persoane care trăiesc cu boli cardiovasculare.

În România, raportările medicilor de familie arată că mai mult de 1 din 4 persoane, deci peste 4 milioane de români, se află în evidență cu o boală cardiovasculară.

România ocupă locul întâi în Europa ca mortalitate a populației din cauza bolilor cardiovasculare, cu o medie de 109 decese la 100.000 de locuitori, față de media UE de 44 la 100.000 de locuitori.

Bolile cardiovasculare reprezintă astfel prima cauză de deces în țara noastră, cu 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel național.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Restricții de călătorie în Ungaria, Cehia și Slovacia din cauza focarelor de febră aftoasă

Ministerul Afacerilor Externe a emis atenţionări de călătorie pentru Ungaria, Cehia şi Slovacia, în contextul confirmării unor focare de febră aftoasă.

Astfel, restricţiile aplicate pe teritoriul Ungariei au fost actualizate, în timp ce pentru Cehia transporturile de animale sau materii prime provenite de la acestea trebuie să tranziteze anumite puncte de frontieră.

Şi în Slovacia au fost impuse mai multe restricţii.

Potrivit MAE, în contextul confirmării pe teritoriul Ungariei a unui focar de febră aftoasă, ca urmare a ridicării graduale a măsurilor preventive dispuse anterior, la momentul actual mai sunt în vigoare următoarele:

  • este interzis traficul de camioane care transportă animale biungulate vii (bovine, ovine, caprine, porcine) din Ungaria către România;
  • este interzisă afluirea şi tranzitul laptelui materie primă pentru care nu se poate dovedi că provine de la animale testate negativ pentru febra aftoasă în ultimele 24 de ore anterioare expedierii din Ungaria către România.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 şi Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 şi Consulatului General al României la Gyula +36306357181.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: https://budapesta.mae.ro, https://szeged.mae.ro, https://gyula.mae.ro, www.mae.ro.

De asemenea, MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Cehia asupra faptului că, în contextul confirmării recente în Ungaria, Slovacia şi Austria a unor focare de febră aftoasă, vehiculele de peste 3,5 tone care transportă animale ungulate (bovine, ovine, caprine, porcine, cabaline) sau produse derivate din aceste animale, nepreparate, vor putea traversa frontiera ceho-slovacă, pe sensul de intrare în Cehia, doar prin punctele de trecere a frontierei: Mosty u Jablunkova / Svrčinovec (I/68, E75), Bílá-Bumbálka/Makov (I/35), Lanžhot/Brodské (autostrada D2), Starý Hrozenkov/ Drietoma (I/50).

Înainte de trecerea frontierei, vehiculele vor fi dezinfectate prin trecerea printr-o centură de dezinfecţie.

Joi, Administraţia Veterinară de Stat a Republicii Cehe a luat noi măsuri veterinare de urgenţă menite să prevină introducerea febrei aftoase pe teritoriul Cehiei dinspre Austria, interzicând importul de animale susceptibile la febra aftoasă din două state federale ale Austriei – Burgernland şi Niederösterreich (Austria de Jos).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: +420 257 532090; +420 257 533965 şi +420 257 530426, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, în contextul confirmării recente pe teritoriul Ungariei a unui focar de febră aftoasă, autorităţile slovace au introdus o serie de restricţii:

  • efectuarea de controale obligatorii asupra tuturor autovehiculelor pentru transport marfă care sosesc în Republica Slovacă din Ungaria;
  • singurele puncte de trecere a frontierei cu Ungaria care rămân deschise pentru transportul de marfă (greutate de peste 3,5 t) sunt: Čunovo-Rajka, Medved’ov-Vámosszabadi, Komárno-Komárom, Šturovo-Esztergom şi Šahy-Parassapuszta; restul punctelor de trecere a frontierei între Republica Slovacă şi Ungaria vor rămâne închise pe termen nedeterminat;
  • interzicerea importului şi a tranzitării transporturilor de animale susceptibile de a fi infectate, la toate punctele de frontieră cu Ungaria, cu excepţia PTF Šahy – Parassapuszta;
  • instalarea de echipamente de dezinfecţie la toate punctele de trecere sus-menţionate, situaţie care va genera, cel mai probabil, creşterea timpului de aşteptare la punctele de trecere a frontierei.

De asemenea, autorităţile slovace au introdus restricţii similare pentru transportul de marfă (greutate de peste 3,5 t) şi la punctele de trecere a frontierei cu Republica Cehă:

  • singurele puncte de trecere a frontierei care rămân deschise sunt: Mosty u Jablunkova/Svrčinovec (I/68, E75), Bílá-Bumbálka / Makov (I/35), Břeclav / Brodské (D2 motorway), Starý Hrozenkov / Drietoma (I/50); celelalte puncte de trecere a frontierei între Republica Slovacă şi Republica Cehă vor rămâne închise pe termen nedeterminat;
  • instalarea de echipamente de dezinfecţie la toate punctele de trecere a frontierei, situaţie care va conduce la creşterea timpului de aşteptare.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Bratislava: + 421 2 207 27 447, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Bratislava: +421 902 411 268 MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: https://bratislava.mae.ro şi www.mae.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ/FOTO: Accident cu mai multe autoturisme în Sibiu

Un accident rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme s-a produs, sâmbătă dimineața, pe strada Vasile Aaron, în municipiul Sibiu.

În timp ce conducea un autoturism spre strada Ștefan cel Mare, după intersecția cu strada Iezer, un sibian în vârstă de 20 de ani a încercat să depășească un autoturism condus de către un prahovean de 39 de ani, l-a acroșat, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp de pe partea stângă și apoi cu un alt autoturism condus din sens opus de către un alt sibian, de 60 de ani, ultimul vehicul fiind proiectat într-un autoturism parcat.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a sibianului de 20 de ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Testarea sa alcoolscopică nu a putut fi realizată din cauza stării medicale.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Traficul rutier este blocat pe sectorul de drum al străzii Vasile Aaron cuprins între străzile Iezer și Ștefan cel Mare.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit la acest eveniment rutier.

Echipajul i-a acordat asistență medicală tânărului de 20 de ani, acesta fiind transportat la UPU Sibiu, el suferind un traumatism de umăr.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Robert Târnăveanu, Alina Bîcă și Adrian Neamțu, sărbătoriți la „Popasuri muzicale cu Junii Sibiului”

În cadrul seriei speciale dedicate celor 80 de ani ai Junilor Sibiului, TVR 1 difuzează, pe 30 martie și 6 aprilie, de la ora 21:00, recitaluri aniversare pentru trei soliști îndrăgiți: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă și Adrian Neamțu.

Cel de-al treilea astfel de „popas” îi are în prim-plan pe cei trei soliști profesioniști angajați ai Junilor, care la rândul lor marchează momente importante în cariera artistică: Robert Târnăveanu aniversează 20 de ani de cântec; Alina Bîcă, aproape 3 decenii; iar taragotistul Adrian Neamțu, peste 30 de ani de carieră. Cu toţii sunt parte a marii familii a Junilor, bucurându-se de aprecierea tuturor iubitorilor de folclor.

Le sunt alături, la ceas de sărbătoare, dansatorii de la Junii Sibiului, coordonați de coregraful Silvia Macrea și de asistentul coregraf Alesea Sas, dirijorul Radu Dinescu și prieteni dragi de cântec, precum: Roberta Selagea, Narcisa Băleanu, Daria Gâdea, Dorin Filip, Sînziana Ştefan, Ioana Ştefan, Tudor Furdui Iancu, Emilia Dorobanţu şi Răzvan Neamţu – fiul lui Adrian Neamţu, care îi calcă pe urme tatălui său cu succes.

Vă invităm, aşadar, să ascultați cântece nemuritoare și sa aflați povești de viață alături de Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu şi invitaţii lor, la „Popasuri muzicale cu Junii Sibiului”, pe 30 martie şi pe 6 aprilie, ora 21.00, la TVR 1.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea la ora de vară

Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

În ultimul weekend al lunii martie, trecem la ora de vară, ora 3 devenind ora 4.

„Modificarea nu determină schimbări majore în circulaţia trenurilor, însă anumite trenuri de călători aflate în parcurs la ora schimbării vor înregistra ajustări sau întârzieri

Impactul asupra circulaţiei trenurilor va fi următorul: trenurile aflate în circulaţie la ora 03:00 vor avea întârzieri, întrucât ora 03:00 devine ora 04:00; trenurile care urmează să plece după ora 04:00 vor circula conform orarului stabilit.

Trenurile internaţionale care tranzitează graniţele cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria vor circula conform mersului de tren valabil pentru ora de vară.

La nivel naţional, 80 de trenuri de călători sunt afectate de această modificare, dintre care: 35 de trenuri vor staţiona pentru adaptarea la noua oră; 40 de trenuri vor fi afectate în parcurs; 5 trenuri vor fi anulate, iar un tren suplimentar va fi introdus pentru a asigura continuitatea serviciilor”, transmite CFR.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

EDITORIAL. Ne facem că ne pasă. Și nici asta nu ne iese

Toată lumea vorbește în România despre fenomenul consumului de droguri, care a explodat teribil, conform ultimilor statistici, dar nu prea vede nimeni un efort conjugat, articulat, al celor responsabili să facă ceva în acest sens. Peste un milion de persoane au consumat cel puțin o dată în viață droguri, iar potrivit ministrului Justiției, la acest moment avem două milioane de consumatori ocazionali.

Fiecare ţară elaborează strategii și politici publice pentru a lupta cu acest flagel care, în opinia specialiștilor, este cel mai complex fenomen social. Din păcate, România oferă extrem de puține opțiuni pentru prevenirea și, mai ales, tratarea dependenților.

De curând, Agenția Națională Antidrog (ANA), după 21 de ani de aflat în treabă ca metodă de lucru, a fost desființată. În cadrul ANA, existau 47 de Centre de evaluare și prevenție, gândite să acopere fiecare județ. Raportul Curții de Conturi publicat în septembrie anul trecut arăta că niciunul din aceste centre nu și-a îndeplinit misiunea. De curând, ANA a devenit Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, în subordinea și sub coordonarea Cancelariei Prim-ministrului.

Orice țară responsabilă îşi perfectează sistemul pe trei piloni de lucru. E vorba de prevenire, care este o activitate extrem de complexă; de combatere, care înseamnă probarea activităţii reţelelor internaţionale de traficanţi şi, extrem de important, de tratarea dependenţei de droguri. În domeniul prevenției, teoretic, se organizează o mulțime de conferințe, programe dedicate, se cheltuiesc o mulțime de bani.

În ceea ce privește destructurarea rețelelor internaționale de trafic de droguri, acest gen de activitate este aproape inexistentă. Când ați auzit ultima dată de arestări de traficanți de drog în Sibiu? Deși știm cu toții că sibienii consumă, că cineva le procură acele droguri, că asta se întâmplă de atâția ani!   

Cât despre tratarea acestor dependențe, soluția acceptată internațional e cea a centrelor cu internări rezidențiale de lungă durată. Este vorba despre centre de dezintoxicare specializate. O soluție total ignorată de autorități. Și nu doar ignorată, ci de-a dreptul deranjantă pentru ele. Altfel nu s-ar explica de ce inclusiv acele subvenții infime ca sumă au fost sistate anul acesta către astfel de centre private.

Problema consumului de droguri pare să nu intereseze pe nimeni dintre cei care chiar pot schimba lucrurile în bine. Și mă refer, desigur, la autorități. După 21 de ani de activitate ANA, s-a constatat că agenția e ineficientă. În paralel, ca tratare de dependențe, au apărut câteva centre private, cu rezultate notabile, care se chinuie din răsputeri să supraviețuiască. Asta, dacă nu au capitulat deja. Crucea Albastră, la Sibiu, e un astfel de exemplu, de bună practică și eficiență. Desigur, care funcționează în aceleași condiții, fără ca cineva să se dea în vânt să încerce să găsească pârghii să o susțină.

Câtă vreme statul român continuă să fie prizonierul propriei neputințe și oameni ai structurilor sale de forță în cârdășie cu exponenți ai acestor zone de trafic, țara aceasta va fi confruntată cu un fenomen scăpat de sub control, cu un impact devastator atât asupra copiilor noștri, cât și al comunității, ca ansamblu. Mai exact, ne vom confrunta cu o problemă de siguranță națională.

Dar cine să elaboreze astfel de legi/strategii naționale? Când te uiți la configurația actuală a parlamentului, la multe din personajele parcate conjunctural pe acolo și care debitează tot felul de inepții, mai că înțelegi de ce România are două milioane de consumatori de droguri!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Victorie fără probleme: FC Hermannstadt câștigă în deplasarea de la Sfântu Gheorghe

0

FC Hermannstadt a câștigat fără probleme, 2-0, partida disputată vineri seara în deplasarea de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Covăsnenii au avut prima ocazie a meciului în minutul 5, când Coman a trimis în portar din 6 metri, după o combinație cu Neskovic și Matei.

7 minute mai târziu, sibienii au cerut penalty. Kallaku l-a faultat în careu pe Neguț, iar după consultarea VAR, Horațiu Feșnic a decis să nu acorde penalty pentru FC Hermannstadt.

Jucătorii lui Marius Măldărășanu au deschis scorul în minutul 23. Ionuț Stoica a profitat de eroarea lui Niczuly și a reușit să înscrie.

S-a făcut 2-0 pentru sibieni în prelungirile primei reprize. Murgia a înscris superb din afara careului, după ce a trimis mingea pe centrul porții.

În repriza secundă, covăsnenii au avut prima oportunitate doar în minutul 74. El Sawy a trimis peste poarta formației FC Hermannstadt.

Urmărește Sibiu 100% în Google News