Acasă Blog Pagina 972

FOTO/VIDEO: Surpriză mare. Cum au fost întâmpinați primii pasageri ai zborului Sibiu-Viena pe aeroport

În această dimineață a decolat de pe Aeroportul Internațional Sibiu primul din cele 6 zboruri operate de Wizz Air spre Viena.

Momentul a fost marcat spectaculos, printr-un moment susținut de dansatorii de la Sibiu Dance Academy și Dance Gymnastics ULBS.

„Dimineața de 1 August a început în pași de dans la Aeroportul Internațional Sibiu!

Am sărbătorit cu eleganță lansarea primului din cele 6 zboruri noi operate de Wizz Air. Prima destinație …Viena!

Mulțumim dansatorilor noștri Petra Luiza Maria, Frățilă Alexandru-Rareş, Guță David Cristian, Isabela Haiduc , Mate Patricia-Medeea, Mocanu Mihai și Preda Marius, care fac parte din trupele de dans: Sibiu Dance Academy și Dance Gymnastics ULBS, care au adus farmecul vienez la Sibiu cu un vals plin de grație chiar în terminal, oferind astfel o experiența inedită pasagerilor de pe primul zbor Sibiu – Viena operat de Wizz Air.

Zborul W4 3823 a decolat oficial din Sibiu spre capitala Austriei – iar noi le urăm tuturor pasagerilor zbor lin și plin de descoperiri!

De acum, ai două opțiuni pentru a ajunge în Viena direct din Sibiu: Zboruri zilnice cu Austrian Airlines sau Wizz Air – în fiecare luni, miercuri și vineri”, au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu pe pagina oficială de Facebook.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

A venit Ziua Scumpirilor: plătim mai mult pentru mâncare, energie, combustibil și medicamente

Începând de astăzi, țara noastră va înregistra cele mai mai scumpiri după criza din anul 2010, consideră specialiștii.

Creșterea taxei pe valoare adăugată la 11% pentru alimentele de bază va afecta toți consumatorii. Scumpirile sunt mici pentru fiecare produs în parte, dar generalizate. La un coș de cumpărături, înseamnă câțiva lei.

Dacă acum, pentru 10 ouă plătim 10.99 lei, de la 1 august vom da 11.27 lei. Prețul unui litru de ulei va crește de la 8,99 lei la 9,21 lei, iar a unui kg de făină va crește de la 2,89, la 2.96 lei.

În timp ce noua cotă de 11% se va aplica produselor considerate esențiale: alimente, medicamente, cărți, servicii HoReCa, apă potabilă și canalizare, lemne de foc, îngrășăminte și alte inputuri agricole, toate celelalte bunuri și servicii vor trece automat la TVA 21%.

Scumpirea carburanților și creșterea accizelor vor lovi ca un tăvălug în prețurile de la raft. Dar impactul cel mai mare îl va avea eliminarea plafoanelor la energie electrică, spun reprezentanții din comerț.

„TVA înseamnă taxa pe valoare adăugată și este cascadată de la producător, procesator, distribuitor

Ceea ce ne îngrijorează este ridicarea plafonului la energie, pentru că energia acum poate se oprește la 1,5-1,6 lei/KwH de la 1, deja este o creștere de 50%.

Și uitați-vă că pâinea are o componentă energetică foarte mare, este coaptă în cuptoare electrice, prețul la pâine va crește pentru că impactul energetic e mare„, spune Feliciu Paraschiv, președintele Asociației Comercianților Mici și Mijlocii.

Și benzina și motorina se scumpesc, din cauza creșterii TVA și a accizelor.

Dacă acum avem un preț de 7,4 lei/litru la motorină, acesta va costa aproximativ 7,8 lei/litru, după creșterea cu 10% a accizei și majorarea TVA-ului de la 19% la 21%.

În ceea ce privește prețul benzinei, acesta ar putea crește de la 7 la 7,5 lei.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: U Cluj a pierdut la Sibiu, 1-2 cu Ararat Armenia, și a părăsit Conference League

Universitatea Cluj a pierdut în prelungiri returul cu Ararat-Armenia, scor 1-2, și a părăsit Conference League încă din turul doi preliminar.

Prima ocazie a partidei a aparținut oaspeților, care au ratat prin Balanta în minutul 5. Gazdele au marcat însă după șapte minute. Iulian Cristea a centrat de pe dreapta și Jovo Lukic, nemarcat, a deschis scorul în minutul 13, la chiar prima ocazie a clujenilor.

În minutul 27 Lukic a primit în careu de la Chipciu și a șutat din prima, dar mingea s-a dus în plasa laterală. Armenii au trimis balonul în poartă, în minutul 35, dar reușita a fost anulată pentru o poziție de ofsaid și clujenii au intrat cu avantaj minim la pauză.

Oaspeții au înscris în minutul 53, când Joao Marcos a pasat în careul clujean și Kamo Hovhannysian a trimis în plasă.

Macalou a trecut pe lângă gol în minutul 61, cu un șut plasat de la marginea careului, iar finalul de meci a aparținut armenilor, care au tăiat acțiunile clujenilor și au căutat golul calificării.

Tabela însă nu s-a mai modificat și s-a intrat în prelungiri. Clujenii au ratat în minutul 95, prin Simion, șutul acestuia fiind scos de Pinto.

Oaspeții au dat lovitura în minutul 117, când Ayongo a înscris golul calificării armenilor, Universitatea Cluj – Ararat-Armenia s-a încheiat 1-2, iar oaspeții merg mai departe, după ce în tur a fost 0-0, iar clujenii părăsesc cupele europene.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Urs pe DN 1 în zona Fântânița Haiducului

În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui urs pe DN 1 – Hula Bradului, zona Fântânița Haiducului.

„La fața locului se deplasează un echipaj SMURD pentru a asigura măsurile din competență.

De asemenea a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă cu privire la prezența animalului”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Un cunoscut lanț de restaurante din România intră în insolvență. Este prezent și în Sibiu

Potrivit unui dosar înregistrat la Tribunalul din Cluj, Salad Box, care este prezent și în Sibiu, a inițiat procedura de insolvență.

Salad Box este o rețea de fast-food românească, pornită în 2011 de către Radu Lupaș, Daniel Lar și Vlad Lupaș.

Primul restaurant a fost deschis în 2012 în Cluj-Napoca, ca mai apoi, într-un singur an să se extindă cu alte 12 restaurante la nivel național.

De asemenea, Salad Box are, atât în franciză cât și în proprie administrare, 31 de restaurante de tip fast-food.

„Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de debitoarea BIO BOX SRL având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei si, în consecinţă: Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei BIO BOX SRL.

Constată că cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea SALADBOX SRL devine declarație de creanță în cadrul procedurii insolvenței debitoarei BIO BOX SRL”, se arată în dosarul înregistrat la Tribunalul Cluj, potrivit wall-street.ro.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Cinci noi ofițeri la IPJ Sibiu. Unde au fost repartizați

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu își consolidează efectivele prin încadrarea a cinci ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2025.

Aceștia au fost repartizați în cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, criminalistică și juridic, acolo unde își vor desfășura activitatea cu profesionalism și responsabilitate.

„Tinerii ofițeri vin în sprijinul comunității sibiene cu entuziasm, energie și dorința sinceră de a contribui la consolidarea siguranței cetățenilor și la aplicarea legii, dovedind că sunt pregătiți să își asume cu seriozitate rolul de garant al ordinii și legalității.

Întreaga echipă a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu le urează bun venit în colectiv și mult succes în parcursul profesional!

Le suntem alături în această etapă importantă a carierei și avem încredere că vor acționa cu demnitate, onoare și loialitate față de valorile Poliției Române”, a transmis IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

O tânără din Porumbacu de Sus a spart un magazin din Sibiu. A furat țigări de 12.000 de lei

Miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut o femeie, în vârstă de 30 de ani, din Porumbacu de Sus, cercetată pentru furt calificat.

În 27 iulie, în jurul orei 3:30, femeia ar fi pătruns fără drept în incinta unei societăți comerciale din municipiul Sibiu, de unde a furat mai multe pachete de țigarete.

„Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 12.000 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: Se asfaltează strada Sticlei din Mediaș

Primăria Municipiului Mediaș continuă lucrările de reparații la sistemul rutier din municipiu, zilele acestea fiind finalizate lucrările pe strada Sticlei din cartierul Vitrometan, unde a fost turnat covor asfaltic.

Lucrările de reparații au fost efectuate după desfășurarea proiectelor de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare, implementate de operatorul regional de apă și apă uzată Apa Târnavei Mari prin „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu”, cu finanțare obținută prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Astfel, după finalizarea tuturor lucrărilor la rețelele de apă și canalizare, administrația publică locală a efectuat lucrările de reparații la sistemul rutier: înlocuirea bordurilor, amenajarea trotuarului cu pavaj, înlocuirea gurilor de scurgere deteriorate, frezat, egalizare cu binder și turnarea de covor asfaltic.

Strada Sticlei este inclusă în programul de întreținere a drumurilor din municipiul Mediaș. Prin intermediul acestui program se realizează lucrări de turnat covor asfaltic, plombe asfaltice, reparații la trotuare cu pavaj și asfalt.

„Lucrările pe strada Sticlei, care este o stradă extrem de circulată, dacă ținem cont de faptul că, pe perioada anului școlar, aici își aduc părinții copiii la școală sau la grădiniță și aici vin mulți angajați ai Romgaz și Transgaz, se apropie de final.

Mă bucură faptul că reușim să încheiem aceste lucrări până la începerea unui nou an școlar. În oraș se derulează încă multe lucrări de refacere a infrastructurii de canalizare și de apă. Aceste lucrări, chiar dacă ne deranjează pe toți sunt extrem de importante, atât în prezent, cât și în viitor.

Acest program de refacere a infrastructurii rutiere va continua și în perioada următoare, pentru că noi toți ne dorim ca în Mediaș să existe drumuri cât mai circulate”, a declarat primarul Gheorghe Roman.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Celebra marcă Napolact va fi vândută. Cine o va cumpăra

Gigantul olandez FrieslandCampina a ajuns la un acord pentru vânzarea operațiunilor sale din România, inclusiv celebrul brand Napolact, către grupul maghiar Bonafarm.

Tranzacția, considerată una dintre cele mai importante din ultimii ani în industria alimentară, include și fabricile de producție din Cluj-Napoca și Târgu Mureș, precum și cei aproximativ 400 de angajați ai companiei.

Royal FrieslandCampina N.V. a anunțat oficial că a ajuns la un acord pentru vânzarea operațiunilor sale din România către Bonafarm Group din Ungaria. Tranzacția include brandul Napolact, precum și unitățile de producție din Cluj-Napoca și Târgu Mureș.

Acordul privește participația FrieslandCampina în compania românească ce deține marca Napolact, operează cele două fabrici moderne și are aproximativ 400 de angajați.

Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea avizelor necesare, inclusiv cel al Consiliului Concurenței, și este estimată pentru finalul lui 2025, potrivit EconoMedia.

„Decizia vine în urma unei analize strategice a activităților FrieslandCampina în România și este aliniată cu strategia Diviziei Europene RFC de a se concentra pe piețele sale principale, pe segmente de creștere cu valoare adăugată, pe sinergii la nivelul companiei și pe piețele în care laptele provenit de la fermierii membri Royal FrieslandCampina poate fi valorificat în mod optim”, a transmis compania.

„FrieslandCampina România are o istorie bogată și o poziție puternică pe piața locală, brandul Napolact fiind unul dintre cele mai apreciate din România.
Compania este bine condusă de manageri experimentați, susținuți de o echipă de oameni excepționali.

Astfel, decizia de a renunța la aceste operațiuni nu a fost luată cu ușurință.

Acest pas ne permite să aliniem mai bine portofoliul european cu strategia noastră de a maximiza valoarea laptelui produs de membrii Royal FrieslandCampina, permițându-ne să ne concentrăm resursele mai eficient.

În același timp, tranzacția oferă noi oportunități de creștere pentru afacerea din România și pentru brandul Napolact sub conducerea unui partener cu o prezență regională mai puternică”, a spus Dustin Woodward, președintele Royal FrieslandCampina Europa.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Vești bune pentru Sibiu. Sănătatea primește bani de la UE

România finalizează negocierile cu Comisia Europeană pentru revizuirea PNRR: investiții critice salvate și noi finanțări obținute. Acordul asupra formei finale a PNRR-ului a fost agreat în urma videoconferinței din data de 30 iulie între directorul general al SG REFORM, Celine Gauer Gauer, ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, și echipele tehnice.

Cum sunt repartizați banii

Principalele rezultate obținute în urma negocierilor, finanțate din bani europeni:

535 milioane euro pentru 8 spitale (Cluj, Craiova, Bistrița, Ilfov, Sibiu, București, Constanța, Târgu Mureș) (menținere finanțare);

2,15 miliarde euro pentru autostrăzi: transferul pe grant a 5 loturi din Autostrada Moldovei A7 (secțiunea cuprinsă între Focșani și Pașcani), inclusiv o majorare a bugetului de 173 milioane euro;

183,6 milioane euro pentru 1.200 ambulanțe în toată țara (investiție nouă, acceptată de Comisie);

100 milioane euro pentru capitalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare (investiție nouă, acceptată de Comisie);

1,66 miliarde euro pentru eficiență energetică pentru blocuri de locuințe și clădiri publice (transfer din componenta de împrumut în componenta de grant), contribuind astfel la reducerea deficitului bugetar și accelerarea fluxului de plăți, a implementării proiectelor etc.

86 milioane euro pentru producția combinată de energie termică și energie electrică, bazată pe gaz, de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate în municipiile Arad și Constanța;

400 milioane euro pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare;

80 milioane euro pentru digitalizarea sistemului judiciar;

30 milioane euro pentru realizarea Cadastrului Apelor, cu finanțare din grant;

86,25 milioane euro pentru continuarea proiectului privind producția de hidrogen verde;

14,8 milioane euro pentru păstrarea investiției de automatizare a proceselor din administrația publică (RPA);

5 milioane euro pentru realizarea Registrului Național al Clădirilor.

România a reușit să securizeze alocarea integrală a grantului în valoare de 13,57 miliarde euro și o alocare totală pe componenta de împrumut de 8,01 miliarde euro. Forma revizuită a PNRR, rezultat al acestui efort comun, va fi transmisă oficial Comisiei Europene pentru finalizarea procesului de aprobare.  În urma unui proces susținut de consultări tehnice și întâlniri la nivel înalt, negocierile privind revizuirea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost finalizate, iar principalul rezultat este menținerea integrală a fondurilor nerambursabile și obținerea unor finanțări suplimentare destinate proiectelor aflate în implementare, potrivit agerpres.ro.

Reprezentanții europeni au semnalat întârzieri în implementarea unor investiții

„Finalizarea negocierilor pentru revizuirea PNRR confirmă că România își menține angajamentele și capacitatea de a valorifica fiecare oportunitate de finanțare europeană. Am reușit să securizăm integral componenta de grant și să obținem finanțări suplimentare care vor susține proiecte critice în sănătate, infrastructură și energie. Acest rezultat este rodul unei munci intense și al unei colaborări strânse cu toate instituțiile implicate, pentru a proteja și consolida interesele României”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

Necesitatea renegocierii PNRR a apărut în urma evaluărilor făcute de Comisia Europeană pe parcursul anului 2024. Reprezentanții europeni au semnalat întârzieri în implementarea unor investiții, iar unele dintre acestea au fost considerate cu risc major. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a intervenit, propunând înlocuirea proiectelor problematice cu altele mai sigure și ajustarea costurilor în raport cu inflația și evoluția pieței construcțiilor.

De la primele discuții purtate la Bruxelles, în cadrul reuniunii RRF Expert Group, până la întâlnirile tehnice trilaterale cu Comisia Europeană și ministerele de linie, echipa MIPE a susținut fiecare investiție cu analize și documente justificative. Discuțiile s-au intensificat la începutul lunii iulie, când, la București, a avut loc o rundă de consultări la nivel înalt, la care au participat și Ministerul Finanțelor, precum și Banca de Investiții și Dezvoltare.

În data de 15 iulie a.c., cu prilejul vizitei în România a directorului general al SG REFORM, Celine Gauer, România și-a cristalizat propunerile finale și și-a argumentat poziția în procesul de negociere al PNRR.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.


FOTO: 15 tone de deșeuri periculoase, ridicate de polițiștii sibieni și Garda de Mediu

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul reprezentanților Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu, au efectuat mai multe controale la operatori economici din municipiului Sibiu, cu scopul de a verifica respectarea normelor legale privind deșeurile periculoase.

„Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că una dintre societăți ar fi colectat aproximativ 15 tone de deșeuri periculoase pe care le-ar fi depozitat în condiții necorespunzătoare și pentru care nu ar fi întocmit o evidență proprie, nerespectând astfel măsurile obligatorii prevăzute în autorizația de mediu emisă.

În urma activităților, de la operatorul economic s-a ridicat cantitatea de aproximativ 15 tone de deșeuri periculoase, în vederea indisponibilizării, acestea fiind lăsate în custodia administratorului, urmând a fi dispuse măsuri.

În cauză, la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea sau neluarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase”, a explicat Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Vineri va începe golirea completă a acumulării Vidraru

Hidroelectrica începe prima etapă a procesului de golire controlată a acumulării Vidraru, de la 1 august, cu un termen estimat de finalizare pe 28 februarie 2026, pentru asigurarea condițiilor tehnice de efectuare a lucrărilor de retehnologizare din cadrul lucrării „Retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru”.

Compania Hidroelectrica va demara procesul de golire controlată a lacului în mai multe etape, cu finalizare estimată pentru 28 februarie 2026.

Este prima golire completă din istoria barajului Vidraru de după anul 1974. O lucrare tehnică majoră, necesară pentru evaluarea și modernizarea barajului și a echipamentelor sale după aproape 50 de ani de exploatare continuă.

”Golirea controlată este un prim pas tehnic spre retehnologizarea AHE Vidraru. Ce începem acum la Vidraru va produce efecte pozitive pentru următorii 40 de ani.

Este practic o nouă viață pentru capacitățile noastre de producție. Lucrăm cu tehnologie modernă, eliminăm restricțiile actuale și producem energie mai multă, cu un rol strategic de echilibrare în întreg sistemul”, a explicat CEO-ul Hidroelectrica, Kàroly Borbèly.

Operațiunea este necesară pentru realizarea intervențiilor tehnice asupra echipamentelor hidromecanice ale barajului.

Scopul este punerea în siguranță a întregii amenajări hidroenergetice și asigurarea funcționării acesteia pentru un nou ciclu de viață.

Golirea controlată a lacului se va face prin turbinare și apoi prin evacuare prin uvrajele barajului și se va desfășura în mai multe etape succesive în perioada 1 august 2025 – 28 februarie 2026.

În fazele finale ale procesului, debitele vor fi evacuate controlat în aval, în albia râului Argeș, cu valori cuprinse între 20 și 47 mc/s.

Contractul, în valoare de 188.382.000 euro fără TVA, pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru a fost semnat în iulie 2024 și face parte din strategia de investiții a Companiei.

Hidrocentrala Vidraru, pusă în funcţiune pe data de 9 decembrie 1966, utilizează potenţialul hidroenergetic al Argeşului pe un sector de 28 km lungime, între Cumpăna şi Oieşti, valorificând o cădere totală de apă de 324 de metri.

Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane metri cubi, din care 320 milioane metri cubi reprezintă volumul util.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.