Dincolo de orașul acesta frumos, civilizat, desemnat drept „destinația anului” 2024 (după cum a fost premiat de către Institutul pentru Orașe Vizionare), există și un alt Sibiu. Un Sibiu al cavernelor, al oamenilor fără adăpost, ignorați cel mai adesea din preocupările noastre. Atât ca administrație, cât și ca implicare civică, asumată personal.
În cadrul unui raport prezentat ultima ședință a Consiliului Local Sibiu, au fost identificate în jur de 350 de persoane (dintre care aproape jumătate minore), care, în Sibiul anului 2025, trăiesc în barăci, dărăpănături și în alte astfel de maghernițe improvizate la periferiile fostei capitale culturale. De la sine înțeles că fără curent, apă, căldură și, mai ales, fără o identitate clară.
Îi puteți întâlni ușor dacă ajungeți, cu precădere, în zona Cascada Cibin-Cîmpșor (cartierul Turnișor), zona Măceșului, Drum Nou și Văii (cartierul Gușterița), în zona Pădurii Dumbrava sau pe Dealul Dăii. Locuri unde au ales să se stabilească. Sau, mai simplu, dați de ei pe stradă, în viața de zi cu zi, în zona pubelelor de gunoaie, a bisericilor, în conglomeratele de betoane fără suflet, cerșind sau înecându-și amarul în câte un pet de bere sălcie.
Da, cel puțin 350 de persoane trăiesc marginal, în spații improvizate, în ghetourile Sibiului. Și mulți dintre ei sunt copii. Unii din ei au fost abandonați sau au plecat de acasă. Alții au fugit din centrele de plasament, nu de multe ori victime tocmai ale sistemului care trebuia să aibă grijă de ei. Acești oameni suferă de multiple probleme.
Pe lângă lipsa unei locuințe, insecuritate fizică, absența actelor de identitate, probleme de sănătate, educație precară, ei sunt parte din eșecul nostru ca societate civilizată. Alții și-au pierdut locuința ca adulți, ca urmare a problemelor din familie, a dificultăților financiare, a sănătății sau, pur și simplu, din incapacitatea de a se gestiona. Toți însă nu au prea mari așteptări de la viitor. De aceea, se învârt în cercul vicios al neputinței, din care nu știu să iasă.
Sigur, sunt persoane pe care, cu mâna pe inimă, puțini dintre noi ar recunoaște că i-ar vrea vecini. Trăim într-o cultură a prietenilor, vecinătăților civilizate, cu oameni așezați în principii de bună conduită în societate. Din când în când, aruncăm câte un bănuț amărâților de lângă noi, donăm prin sms pentru câte o cauză nobilă, ne implicăm sporadic și ne afectează controlat nevoile aproapelui nostru. Ceea ce e salutar și ne arată că suntem pe drumul cel bun al civilizației. În același timp însă, ne e greu să recunoaștem că avem reale probleme ca administrație, ca soluții integrative pentru cei bătuți de soartă.
În 2025, într-un oraș care abundă în proiecte europene, în investiții locale, cu o economie care își permite să ivestească în divertisment, de pildă, avem oameni care mor de foame și dorm pe unde apucă, într-o iarnă nu tocmai blândă. Și care, în afara prezenței în câte un raport anual, sunt invizibili pentru restul sibienilor.
În hățișul unui sistem public alambicat, nu rareori dominat de incompetență, nepotism și indiferență, oamenii aceștia rămân prinși într-un labirint al disperării, incapabili să găsească o ieșire. Nu sunt ușor educabili. Și nici ușor de digerat/integrat. Ba chiar imposibil, uneori.
Însă ei sunt o problemă a noastră, a tuturor. Ca societate, ca indice de civilizație. Și o provocare pentru administrație.
Urmărește Sibiu 100% în Google News
